Scope of execution objection versus sentence modification request: inability to merge penalties from separate final judgments and clarification of accessory penalty preservation.

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 25 iulie 2019, sub nr. x/2019, condamnatul A., prin apărător ales, a formulat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) şi art. 278 C. proc. pen., contestaţie la executare şi cerere îndreptare eroare materială împotriva Deciziei penale nr. 239/A din data de 11.07.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2014.

În argumentarea celei dintâi cereri, contestatorul a susţinut, în esenţă, că, prin decizia contestată a fost contopită pedeapsa de 5 ani închisoare care i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanta, secţia penală (definitivă prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală), cu pedepsele la care a fost condamnat în cauză, deşi anterior, prin Sentinţa penală nr. 59/P/09.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală în Dosarul nr. x/2019 (definitivă prin Decizia penală nr. 295/31.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), aceeaşi pedeapsă a fost contopită şi cu pedepsele la care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti (definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Altfel spus, în prezent, pe numele său există două mandate de executare a pedepsei: unul de 10 ani închisoare emis în baza Deciziei penale nr. 239/A din 11.07.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, contestată în cauza pendinte, şi unul de 7 ani şi 4 luni închisoare, emis în baza Sentinţei penale nr. 59/P/09.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală în Dosarul nr. x/2019 (definitivă prin Decizia penală nr. 295/31.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), în condiţiile în care la calculul fiecăreia dintre pedepsele rezultante anterior menţionate a fost avută în vedere pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală (definitivă prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală).

În considerarea aspectelor anterior menţionate, susţinând că prin decizia contestată nu se putea contopi doar pedeapsa aplicată pentru unul dintre termenii concursului de infracţiuni (respectiv infracţiunile pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanta, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală), contestatorul a solicitat instanţei ca, în procedura prevăzută de art. 598 C. proc. pen., să lămurească dispozitivul Deciziei penale nr. 239/A din 11.07.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2014, în sensul stabilirii faptului că pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare include şi pedeapsa ce face obiectul Mandatului de executare nr. 270/2017/07.02.2019, emis de Curtea de Apel Bucureşti în baza Sentinţei penale nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, a solicitat instanţei ca, în interpretarea deciziei contestate, să stabilească că legea penală mai favorabilă aplicabilă concursului de infracţiuni astfel conturat este legea veche, astfel că sporul facultativ de 2 ani închisoare aplicat prin hotărâre acoperă şi pedepsele stabilite în sarcina sa prin Sentinţa penală nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În fine, ca o consecinţă firească a cererilor astfel formulate, condamnatul a adresat instanţei şi solicitarea ca, în temeiul art. 278 C. proc. pen., să dispună îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia contestată, în sensul menţionării în dispozitivul acesteia, ca pedeapsă concurentă, a pedepsei ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi, respectiv, anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza Sentinţei penale nr. 59/P/09.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. x/2019 (definitivă prin Decizia penală nr. 295/31.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

În susţinerea cererii, contestatorul a depus copii ale hotărârilor judecătoreşti menţionate în cuprinsul acesteia.

În temeiul art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, raportat la art. 1091 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea astfel formulată au fost repartizată spre soluţionare completului care a pronunţat decizia contestată, C10, fixându-se termen de judecată la data de 13 septembrie 2019.

2. Ulterior înregistrării cauzei anterior menţionate, prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 13 august 2019, condamnata B. a formulat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţie la executare împotriva Deciziei penale nr. 239/A din 11.07.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2014.

În argumentarea cererii, contestatoarea a arătat, în esenţă, că, în condiţiile în care prin Sentinţa penală nr. 142/F din 29.07.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, nu i-a fost aplicată vreo pedeapsă complementară, iar această hotărâre a fost menţinută, sub aspectul invocat, prin decizia contestată, raportat şi la statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cuprinse în Decizia nr. 74/2007, pronunţată în recurs în interesul legii, este evident că, în prezent, nu îi este interzis dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura celei de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunilor ce au făcut obiectul cauzei, respectiv cea de economist.

A mai arătat că, în acest context, la data de 31.07.2019 a depus la Consiliul Judeţean Constanţa o cerere prin care a solicitat să se ia act de încetarea suspendării contractului său de muncă şi să se facă aplicarea dispoziţiilor Sentinţei penale nr. 142/F din 29.07.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, în sensul de a i se oferi o funcţie corespunzătoare pregătirii sale profesionale.

La data de 08.08.2019, Consiliul Judeţean Constanţa i-a comunicat Dispoziţia nr. 269/05.08.2019, prin care i-a adus la cunoştinţă încetarea motivului de suspendare de drept a raportului său de serviciu, precum şi încetarea de drept a raportului său de serviciu, în calitate de Director General al Direcţiei Generale Economico - Financiare a instituţiei emitente, începând cu data de 11.07.2019, ca urmare a punerii în executare a Sentinţei penale nr. 142/F din 29.07.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 239/A din 11.07.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În consecinţă, susţinând că punerea în executare a hotărârilor anterior menţionate s-a făcut în mod incorect, întrucât Consiliul Judeţean Constanţa a dispus încetarea contractului său de muncă, deşi prin acestea nu i-a fost aplicată pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., contestatoarea a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se stabilească dacă prin Sentinţa penală nr. 142/F din 29.07.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 239/A din 11.07.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, i-a fost sau nu interzis dreptul de a ocupa o funcţie de control şi o funcţie publică şi să exercite funcţia de economist.

În susţinerea cererii formulate, contestatoarea a depus Dispoziţia nr. 269/05.08.2019 a Consiliului Judeţean Constanţa, în copie.

Cererea condamnatei B. a ataşată dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

*

La termenul fixat în cauză, 13 septembrie 2019, contestatorii lipsă A. şi B. au formulat concluzii, prin apărător ales, respectiv prin apărător desemnat din oficiu, susţinerile acestora, ca de altfel şi ale reprezentantului Ministerului Public, fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând cererile formulate de condamnaţii A. şi B., pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale cu relevanţă în materie, Înalta Curte constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 142/F din 29 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, îndreptată prin încheierea din data de 7 octombrie 2016, s-au dispus, printre altele, următoarele:

În baza art. 386 C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, cererea inculpatei B. de schimbare a încadrării juridice a faptelor de abuz în serviciu reţinute în sarcina acesteia într-o singură infracţiune de abuz în serviciu, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave.

În baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului A., din 6 infracţiuni de abuz în serviciu, în următoarele infracţiuni: o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., (fapta de la pct. a din dispozitivul rechizitoriului); o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., (faptele de la pct. b, c, d şi e din dispozitivul rechizitoriului); o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., (fapta de la pct. f din dispozitivul rechizitoriului).

În baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatei B., din 6 infracţiuni de abuz în serviciu, în următoarele infracţiuni: o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., (fapta de la pct. a din dispozitivul rechizitoriului); o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., (faptele de la pct. b, c, d şi e din dispozitivul rechizitoriului); o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., (fapta de la pct. f din dispozitivul rechizitoriului).

S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a constatat că faptele ce fac obiectul prezentei sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în cauză cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, şi i s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, care a fost sporită cu trei ani închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele complementare aplicate în cauză cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, şi s-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus prevenţia de la 06.11.2014 la 05.12.2014, de la 03.03.2015 la 24.04.2015 şi de la 20.05.2016 la zi.

S-a luat act de faptul că inculpatul este deţinut în altă cauză.

2. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 80 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 80 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969, rap. la art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 80 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an, în final inculpata urmând a executa pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen. din 1969 s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 86 2 C. pen. din 1969.

S-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate de consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 864 C. pen. din 1969.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5) C. pen. din 1969 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969.

II. Prin Decizia penală nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, s-au decis următoarele:

S-au admis apelurile declarate de inculpaţii A., B., s.a. împotriva Sentinţei penale nr. 142/F din 29 iulie 2016 şi a încheierii de îndreptare de eroare materială din 7 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014 şi s-au extins efectele acestora asupra intimatei inculpate S.C. C. S.R.L.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi în totalitate încheierea din data de 7 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi, rejudecând, în fond, printre altele:

I. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor şi sporul de 3 ani închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., şi a infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a înlăturat din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. din 1969.

S-a redus durata pedepselor principale şi complementare aplicate inculpatului, după cum urmează:

- 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;

- 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 2481, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;

- 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 2481, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969, s-au contopit pedepsele de 5 ani închisoare, 8 ani închisoare şi 5 ani închisoare astfel reduse cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

II. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei B. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor şi sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, s-au contopit pedepsele de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 2 ani închisoare stabilite prin sentinţa penală şi s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpata B. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. din 1969, pe durata căruia inculpata urmează a respecta măsurile de supraveghere stabilite prin sentinţa penală.

Împotriva executării deciziei anterior menţionate au formulat contestaţie condamnaţii A. şi B., invocând, pentru argumentele de fapt detaliat prezentate în preambulul prezentelor considerente, necesitatea lămuririi acesteia, în condiţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în sensul solicitat, iar corelativ, doar de către contestatorul A., şi necesitatea îndreptării invocatei erori materiale din cuprinsul hotărârii contestate, în condiţiile art. 278 C. proc. pen.

Evaluând, prioritar, contestaţiile la executare formulate de condamnaţii A. şi B., Înalta Curte notează următoarele:

Constituind un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestaţia la executare nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii penale definitive în baza căreia se face executarea, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea în executare a acesteia.

Ca urmare, nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută - caz de contestaţie la executare prevăzut de teza I a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat în cauză de către ambii contestatori, ca şi împiedicarea la executare - caz de contestaţie prevăzut de teza a II-a a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., antamat de către contestatorul A., trebuie să vizeze limitele în care se execută hotărârea contestată, iar nu însăşi valabilitatea acesteia în privinţa soluţiei pe care o conţine, care a intrat în puterea lucrului judecat.

În acest context, analizând contestaţiile la executare ce fac obiectul cauzei de faţă prin prisma consideraţiilor teoretice anterior expuse, care îşi găsesc deplina confirmare în doctrină şi jurisprudenţă, Înalta Curte constată că doar cererea formulată de condamnata B. este întemeiată.

În acest sens notează că, prin cererea formulată, condamnata B. a criticat, în fapt, modalitatea de punere în executare, de către Consiliul Judeţean Constanţa - persoană vătămată în cauză şi angajatorul inculpatei la momentul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu pentru care a fost condamnată în mod definitiv - a hotărârilor judecătoreşti pronunţate. S-a invocat faptul că, în condiţiile în care prin dispoziţia din data de 05.08.2019 a acestei instituţii s-a constatat, printre altele, încetarea de drept a raportului său de muncă, se impune a se lămuri dacă prin Sentinţa penală nr. 142/F din 29.07.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 239/A din 11.07.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, i-a fost sau nu interzis dreptul de a ocupa o funcţie de control şi o funcţie publică şi de a exercita funcţia de economist.

Practic, contestatoarea a invocat faptul că dispoziţia evocată a Consiliului Judeţean Constanţa este rezultatul unei greşite puneri în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate, ca urmare a nelămuririi ce poartă asupra acestora sub aspectul impunerii sau nu, în sarcina sa, a pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

În contextul susţinerilor contestatoarei, Înalta Curte notează, prioritar, că dispoziţia administrativă emisă de Consiliul Judeţean Constanţa în procesul de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză nu poate face obiectul cenzurii în actuala procedură, ci, eventual, a căilor de atac prevăzute de O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

Ca urmare, în limitele specifice prezentului demers judiciar, astfel cum au fost conturate anterior, evaluând exclusiv măsura în care decizia contestată este neclară sub aspectul invocat de contestatoare, Înalta Curte constată că, prin Decizia penală nr. 239/A din 11.07.2019, instanţa supremă a admis apelul acesteia, a desfiinţat, în parte, hotărârea instanţei de fond, dispunând, în latură penală, achitarea contestatoarei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat şi menţinerea pedepselor principale aplicate acesteia în fond pentru cele trei infracţiuni de abuz în serviciu, a modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante şi a măsurilor de supraveghere stabilite la fond.

Constată totodată, că, fiind desfiinţată în parte, în limitele menţionate, toate celelalte dispoziţii ale hotărârii primei instanţe care nu contravin deciziei s-au menţinut, inclusiv aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969, a cărei executare a fost suspendată în baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare.

Prin urmare, situaţia particulară a contestatoarei B. este clară şi nu necesită o lămurire a deciziei contestate în sensul invocat de parte.

Cu toate acestea, constatând că prin decizia contestată s-au admis apelurile declarate în cauză (inclusiv cel exercitat de contestatoare), s-a desfiinţat, în parte, hotărârea instanţei de fond, iar în rejudecare, s-a decis în maniera reflectată în minuta deciziei, fără a se face însă menţiunea expresă a menţinerii şi restului dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin deciziei, aspect antamat de contestatoarea B. în prezenta procedură, Înalta Curte, în considerarea exigenţelor de claritate şi precizie care trebuie să caracterizeze orice hotărâre judecătorească, va admite demersul judiciar al contestatoarei B.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., va lămuri dispozitivul Deciziei penale nr. 239/A din data de 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, în sensul în care menţine celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 142/F din 29 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, care nu contravin deciziei penale.

Procedând, în continuare, la evaluarea contestaţiei la executare formulată de condamnatul A., Înalta Curte o apreciază neîntemeiată.

În acest sens reţine că, prin cererea formulată, condamnatul A. a criticat, în fapt, modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante aplicate în apel prin decizia contestată, susţinând că instanţa de control judiciar trebuia să includă, în procesul de contopire a pedepselor, şi pedepsele la care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti (definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), iar nu numai pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanta (definitivă prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa).

Altfel spus, invocând faptul că prin Sentinţa penală nr. 59/P/09.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. x/2019 pedeapsa de 5 ani închisoare anterior menţionată a fost contopită cu pedepsele la care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti (definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), contestatorul a solicitat, în cadrul prev. de art. 598 C. proc. pen., contopirea celor din urmă pedepse, aplicate de Curtea de Apel Bucureşti, cu pedepsele care au fost contopite prin decizia contestată, precum şi stabilirea faptului că legea penală mai favorabilă aplicabilă concursului de infracţiuni astfel conturat este legea veche, astfel că sporul facultativ de 2 ani aplicat este îndestulător în cadrul sancţionator nou conturat.

O astfel de solicitare nu poate fi însă valorificată prin prisma contestaţiei la executare, procedeu jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează exclusiv incidente prevăzute limitativ de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătoreşti, fără a se putea, însă, modifica soluţia pronunţată, care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Prin demersul judiciar de faţă, contestatorul A. nu invocă vreun incident ivit în executarea deciziei contestate, ci critică însăşi soluţia dispusă prin aceasta cu privire la regimul sancţionator aplicat pluralităţii de infracţiuni reţinute în sarcina sa.

O atare solicitare ignoră, însă, cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 70/2007, pronunţată în recurs în interesul legii (publicată în M.Of. nr. 539/17.07.2008), prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă.

Efectele acestei decizii obligatorii a instanţei supreme, pronunţată sub imperiul C. proc. pen. din 1968, se menţin şi în prezent, conform art. 4741 C. proc. pen., deoarece problema constatării, direct în calea de atac, a unei pluralităţi de infracţiuni sub forma concursului subzistă şi în noua codificare procesual penală.

Or, situaţia particulară a contestatorului condamnat, pe numele căruia există două mandate de executare a pedepsei închisorii: unul vizând pedeapsa 10 ani închisoare emis în baza Deciziei penale nr. 239/A din 11.07.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, contestată în cauza de faţă, şi unul vizând pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare, emis în baza Sentinţei penale nr. 59/P/09.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. x/2019 (definitivă prin Decizia penală nr. 295/31.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), în ambele condamnări fiind avută în vedere pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanta, nu poate fi circumscrisă vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau unei împiedicări la executarea acesteia, în înţelesul dat acestor sintagme prin dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c). C. proc. pen.

Pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 148/10.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti (definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) nu au fost avute în vedere în procesul de contopire realizat în primă instanţă, prin Sentinţa penală nr. 142/29.07.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, astfel că pluralitatea de infracţiuni constatată prin acea sentinţă nu putea fi valorificată direct de către instanţa de apel învestită cu soluţionarea căilor de atac declarate împotriva acestei ultime hotărâri.

Situaţia invocată de condamnat este esenţial specifică ipotezei în care, în cursul executării pedepsei se constată, pe baza altei hotărâri definitive, existenţa concursului de infracţiuni între faptele pentru care au fost aplicate pedepse prin două hotărâri definitive distincte, ipoteză de modificare a pedepsei expres reglementată de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În consecinţă, neaducând în discuţie caracterul echivoc sau lipsit de precizie a hotărârii a cărei executare se contestă, solicitarea condamnatului A. nu poate fi tranşată pe calea unei contestaţii la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., ci, eventual, a unei cereri de contopire a pedepselor, în condiţiile prevăzute de art. 585 C. proc. pen., demersul judiciar formulat în speţă fiind, în mod evident, neîntemeiat.

Corelativ acestei concluzii, Înalta Curte constată că şi cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de condamnatul A. este neîntemeiată. Solicitarea de completare a dispozitivului deciziei contestate, în maniera invocată de contestator, nu poate fi realizată în condiţiile prevăzute de art. 278 C. proc. pen., întrucât se tinde, în realitate, la însăşi modificarea soluţiei pronunţate de instanţa de apel, iar nu la îndreptarea unei simple erori materiale evidente strecurate, eventual, în hotărârea definitivă ce se execută.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 599 raportat la art. 597 C. proc. pen., va admite contestaţia la executare formulată de condamnata B. împotriva Deciziei penale nr. 239/A din data de 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014 şi, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., va lămuri dispozitivul Deciziei penale nr. 239/A din data de 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2014, în sensul în care va menţine celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 142/F din 29 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, care nu contravin deciziei penale.

Totodată, va respinge, ca nefondate, contestaţia la executare şi cererea de îndreptare de eroare materială formulate de condamnatul A. împotriva aceleiaşi decizii.

Urmare soluţiilor dispuse, va dispune, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei la executare formulată de condamnata B., iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea contestatorului condamnat A. la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în cuantum de 79 de RON, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată B., în sumă de 313 RON, să fie suportate din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia la executare formulată de condamnata B. împotriva Deciziei penale nr. 239/A din data de 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.

În baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., lămureşte dispozitivul Deciziei penale nr. 239/A din data de 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, în sensul în care menţine celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 142/F din 29 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, care nu contravin deciziei penale.

Respinge, ca nefondate, contestaţia la executare şi cererea de îndreptare de eroare materială formulate de condamnatul A. împotriva aceleiaşi decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei la executare formulată de condamnata B. rămân în sarcina statului.

Obligă contestatorul condamnat A. la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în cuantum de 79 de RON, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată B., în sumă de 313 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 septembrie 2019.

Procesat de GGC - NN