Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 268/RC/2019 AI generated

Forgery-based land fraud acquittals quashed; state civil claim left unresolved as convictions time-barred.

Case Number Decizia nr. 268/RC/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice granted the defendants' extraordinary appeals in cassation, partially quashed the appellate and first-instance judgments, and acquitted all three defendants on the charges of fraud (as principal for one defendant and as accomplices for the other two), holding that the conduct—submitting forged property documents to courts and land-restitution commissions to fraudulently obtain title to 669.70 ha of state-owned forest land—was not a crime against property because the deceived entities (courts and administrative commissions) did not engage in patrimonial relations with the defendants; the court thereby left the state's civil claim for material damages of RON 19,932,089.089 unresolved, extended the appeal's effects to the non-appealing co-defendant and the civilly liable entity, and maintained the remaining provisions concerning convictions for forgery-related offenses that had been time-barred and the annulment of the fraudulent titles.

Legislator headnote

AI generated

art. 386 alin. (1) din C. proc. pen, art. 41 alin. (2) din C. pen, art. 291 din C. pen, art. 33 lit. a) din C. pen, art. 35 alin. (1) din C. pen, art. 5 din C. pen; Forgery-based land fraud acquittals quashed; state civil claim left unresolved as convictions time-barred: În baza art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., domiciliat în judeţul Vâlcea, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară.

Keywords

AI generated
forgery of documents restitution of property fraud charges civil annulment related offenses e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 386 alin. (1) din C. proc. pen
În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., din oficiu şi la cererea formulată de partea civilă Obştea de Moşneni S.
art. 41 alin. (2) din C. pen
din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
art. 291 din C. pen
din 1969 şi uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen.
art. 33 lit. a) din C. pen
din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.
art. 35 alin. (1) din C. pen
pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
art. 5 din C. pen
pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.
art. 323 din C. pen
şi uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 323 din C. pen., cu aplicarea art.
art. 38 alin. (1) din C. pen
pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., pentru inculpatul A.;
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Basis for acquitting the defendants because the act is not provided for by criminal law, the main ground for the decision.

Art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

Used to leave the judicial expenses of the appeal to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 199/15.11.2017 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2018 s-au dispus următoarele:

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., din oficiu şi la cererea formulată de partea civilă Obştea de Moşneni S. numai în ceea ce priveşte infracţiunile ce fac obiectul judecăţii, schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare a instanţei, după cum urmează:

1. Din infracţiunile de înşelăciune prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi 5 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969, în infracţiunile de înşelăciune prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. şi uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 323 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., pentru inculpatul A.;

2. Din infracţiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969 şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi 5 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969, în infracţiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., pentru inculpatul B.;

3. Din infracţiunile de fals intelectual, prev. de art. 289 din C. pen. din 1969 şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi 5 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969, în infracţiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., pentru inculpatul C.

I. În baza art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., domiciliat în judeţul Vâlcea, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 323 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă complementară, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare.

În total, inculpatul A. urmează să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de preşedinte al Obştii de Moşneni Ş.), ca pedeapsă complementară.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 92 alin. (1) şi (2) din C. pen., stabilindu-se un termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere rămâne definitivă.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, respectiv în cadrul Primăriei comunei T., judeţul Vâlcea, pe o perioadă de 80 de zile. Supravegherea condamnatului A. se va face în conformitate cu dispoziţiile art. 94 din C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse, precum şi asupra art. 97 din C. pen., privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., va începe după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

II. În baza art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B., domiciliat în judeţul Vâlcea, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă complementară, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare.

În total, inculpatul B. va executa pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de primar), ca pedeapsă complementară.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 92 alin. (1) şi (2) din C. pen., stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere rămâne definitivă.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul B. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, respectiv în cadrul Primăriei comunei Ţ., judeţul Vâlcea pe o perioadă de 80 de zile. Supravegherea condamnatului B. se va face în conformitate cu dispoziţiile art. 94 din C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse, precum şi asupra art. 97 din C. pen. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., va începe după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

III. În baza art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul C., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus ca inculpatul C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă complementară, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare.

În total, inculpatul C. urmează să execute pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 92 alin. (1) şi (2) din C. pen., stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere rămâne definitivă.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul C. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, respectiv în cadrul Primăriei comunei Ţ., judeţul Vâlcea pe o perioadă de 60 de zile. Supravegherea condamnatului C. se va face în conformitate cu dispoziţiile art. 94 din C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse, precum şi asupra art. 97 din C. pen. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., va începe după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a Statului Român, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - reprezentată legal de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de Obştea de Moşneni S., aşa cum a fost precizată prin cererile depuse ulterior la dosar atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată Statul Român - prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în Bucureşti, reprezentat convenţional de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea.

În baza art. 19, art. 20 şi art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 1357 din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - prin Direcţia Silvică Vâlcea.

A fost obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente Obştea de Moşneni Ş., precum şi inculpaţii B. şi C. să restituie în natură Statului Român - prin Regia Naţională a pădurilor - Direcţia Silvică Vâlcea şi prin A.N.A.F., terenul cu vegetaţie forestieră în suprafaţă totală de 669,70 ha, cu suprafeţele menţionate în procesele-verbale de punere în posesie, în caz contrar, fiind obligat inculpatul A., în solidar cu Obştea de Moşneni Ş., precum şi în solidar cu inculpaţii B. şi C., să plătească părţii civile cu titlu de despăgubiri materiale suma totală de 19.932.089,089 RON, reactualizată până la data plăţii efective.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin pct. 1 din Ordonanţa din 29.11.2012, dată de D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti în dosarul penal nr. x/2012, asupra terenului forestier în suprafaţă totală de 669,70 ha situat pe raza comunelor Perişani şi Berislăveşti, judeţul Vâlcea, individualizat în procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător încheiat la data de 03.12.2012, din care:

- terenul cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 555 ha şi 7400 mp, situat pe raza comunei Perişani, judeţul Vâlcea, având amplasamentul cadastral în U.P.VIII-U.A. 107 A, 108A, 109A, 109B, 110A, 110B, 111, 112, 113A, 113B, 114A, 114B, 116, 116B, 116C, 117A, 117B, 117C, 117D, 117E, 118A, 118B, 118C, 119A, 119V, 120A, 120B, 120C, 120V, 125A, 125B, 125C, 126A şi 126V, cu următoarele vecinătăţi: Nord - Apa Valea Roşie; SUD - Pârâul Bisericii şi Plaiul lui Alamă; Est - Apa Valea Groşii; Vest - Muchia Urzicaru, teren specificat în titlul de proprietate nr. x din data de 15.09.2011;

- terenul cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 113,96 ha, situat în comuna Berislăveşti, judeţul Vâlcea, având amplasamentul cadastral în U.P.VIII UA 103A, 103B, 104, 105, 106A, 106B, 107B, 107A, 108B şi 108C, cu următoarele vecinătăţi: Nord - Pârâul Bisericii; Sud - Muchia Cumpăna; Est - Apa Valea Groşii; Vest; Vest est - Muchia Urzicariului, pentru care a fost emis titlul de proprietate nr. x din data de 15.09.2011.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită prin pct. 2 din ordonanţa nr. 92/P/2012 din data de 29.11.2012 asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A., B. şi C., individualizate prin procesele-verbale de aplicare a sechestrului penal din data de 03.12.2012.

În baza art. 297 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., a fost instituit sechestru asigurător până la concurenţa sumei de 19.932.089,089 RON, asupra imobilelor terenuri aparţinând părţii responsabile civilmente Obştea de Moşneni Ş., în suprafaţă de 196,30 ha, pentru care deţine titlul de proprietate nr. x/2002 şi de 12,84 ha, pentru care deţine titlul de proprietate nr. x/2004, ambele terenuri fiind situate pe raza comunei Perişani, judeţul Vâlcea.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri falsificate:

- Planul Pădurii Dăngeşti (Dăngeşti - Toaca - Grebla) comuna Berislăveşti - judeţul Argeş, proprietatea Eforiei Spitalelor Civile Bucureşti, scara 1:20 0000, supraf. 1333,89 ha copie, însoţit de copie de pe planul de hotărnicie al ing. D., verificat în anul 1874 de ing. I., conform amenajamentului de către ing. insp. silvic (nume indescifrabil);

- procesul-verbal de bună vecinătate din data de 30.04.2004 încheiat între inculpaţii B., în calitate de primar al comunei Berislăveşti, judeţul Vâlcea şi A., în calitate de preşedinte al Obştii de Moşneni Ş., înregistrat sub numărul 1972 din data de 02.05.2007;

- adeverinţa nr. x din data de 20.03.2008, semnată de inculpaţii B., în calitate de primar şi C., în calitate de agent agricol.

În baza art. 256 din C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, în sensul că au fost desfiinţate în totalitate ca fiind false toate actele subsecvente celor precizate mai sus, respectiv procesele-verbale de punere în posesie nr. x/16.08.2011 şi nr. y/12.09.2011 încheiate de Comisiile locale constituite în baza Legii Fondului Funciar Perişani şi Berislăveşti, pentru terenurile cu vegetaţie forestieră în suprafaţă totală de 669,70 ha, hotărârea de validare nr. 176/2011 a comisiei Judeţene pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor Vâlcea, precum şi documentaţia cadastrală înregistrată la O.C.P.I. Vâlcea şi intabulările efectuate în Cartea Funciară.

În baza art. 174 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 8.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care s-au inclus şi cheltuielile de câte 5.000 RON efectuate în faza de urmărire penală pentru fiecare inculpat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Vâlcea a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x din 3.02.1998 la Comisia locală Perişani de aplicare a Legii nr. 18/1991, modificată şi completată prin Legea nr. 169/1997, Obştea de moşneni Ş. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 340 ha teren din care, 266 ha teren pădure şi 74 ha teren păşune situat în punctele Groşi Simniceanu, 65 ha şi Lazul Dobre, 9 ha.

La propunerea Comisiei locale Perişani, înregistrată sub nr. x/2001, prin Hotărârea nr. 10475 din 17 ianuarie 2002, Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a validat Anexa nr. 54 cu suprafaţa de 196,15 ha teren cu vegetaţie forestieră pentru Obştea de moşneni Ş., pentru 34 de autori, pe raza Ocolului Silvic Călimăneşti. Corespunzător acestei hotărâri, a fost emis Obştei Ş., Titlul de proprietate nr. x din data de 05.08.2002, pentru suprafaţa de 196,15 ha situată pe raza comunei Perişani, judeţul Vâlcea.

Pe numele Obştei de moşneni Ş. a mai fost emis Titlul de proprietate nr. x/2004 pentru suprafaţa de 12,84 teren .

Prin cererea adresată Comisiei locale Perişani, înregistrată sub nr. x din 01.09.2005, Obştea de moşneni Ş., reprezentată de inculpatul A., în calitate de preşedinte, a solicitat "reconstituirea în totalitate a dreptului de proprietate după actele depuse la dosar, conform Legii nr. 247/2005".

În şedinţa din data de 27 iunie 2006, Comisia locală Perişani a propus spre validare Obştea de moşneni Ş. cu suprafaţa de 69,85 ha teren agricol cu vegetaţie forestieră în punctul Groşi Simniceanu.

Analizând propunerea Comisiei locale Perişani, transmisă cu adresa nr. x/2006, prin Hotărârea nr. 763 din 7 septembrie 2006, Comisia Judeţeană pentru aplicarea fondului funciar a validat Anexa nr. 39 cu suprafaţa de 69,85 ha pentru Obştea de moşneni Ş., fără să precizeze numărul foştilor membri ai obştei şi moştenitorii acestora, cărora li se constituie, la cerere, dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră.

Deşi Comisia locală Perişani a soluţionat cererea formulată de inculpatul A. în numele Obştei de moşneni Ş., considerând că a dovedit dreptul de proprietate doar pentru suprafaţa de 69,85 ha teren din suprafaţa neprecizată, solicitată la restituire în baza cererii nr. x din 1.09.2005, a menţinut în continuare cererea pe rol, preşedintele Obştei fiind invitat să se prezinte la comisie în ziua de 6.02.2007.

La data stabilită, inculpatul A. a depus la dosar, pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului, doar înscrisul cu nr. x eliberat de Arhivele Statului care se referă la 1.200 dramuri. Deşi la şedinţa Comisiei nu a participat reprezentantul Ocolului Silvic, preşedintele Comisiei a dispus ca acesta să aducă documente - hărţi parcelare, MUF-uri, "pentru a se stabili suprafeţele".

Cererea Obştei de moşneni Ş. a fost pusă în discuţie şi în şedinţele Comisiei din datele de 13.03.2007, 17.04.2007, 8.05.2007, 18.05.2007 şi 22.05.2007.

Din cuprinsul proceselor-verbale încheiate în şedinţele Comisiei locale Perişani la datele anterior menţionate rezultă că în perioada 6.02.2007 - 22.05.2007, prin adresă, Comisia a solicitat Obştei de moşneni Ş., reprezentată de inculpatul A., să prezinte o expertiză extrajudiciară, procese-verbale de bună vecinătate, precum şi numele şi prenumele persoanelor fizice sau juridice ori ale moştenitorilor acestora, cărora să li se reconstituie, la cerere, drepturile de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră.

În acest context a fost prezentată Comisiei locale Perişani, expertiza extrajudiciară întocmită de expertul E., contestată de o parte dintre membrii comisiei, inclusiv de reprezentantul Ocolului Silvic Cornet, acesta din urmă susţinând că persoana care a semnat expertiza din partea Ocolului Silvic nu a avut delegaţie în acest sens.

La şedinţa Comisiei din data de 8.05.20076 au fost depuse, conform consemnării din procesul-verbal nr. x: declaraţii de martori şi procesul-verbal de bună vecinătate nr. x încheiat la data de 2.05.2007, fără să se precizeze de cine este eliberat şi care este punctul cardinal în care se învecinează cu terenul solicitat de Obştea Ş.. În realitate, procesul-verbal anterior menţionat a fost încheiat la data de 30.04.2004, între inculpaţii A., în calitate de preşedinte al Obştei Ş. şi B., primar al comunei Berislăveşti, şi a fost înregistrat la primărie sub nr. x din 2 mai 2007. În şedinţa comisiei din 8 mai 2007, în procesul-verbal nr. x se menţionează că "Obştea dovedeşte trei laturi prin declaraţii de martor şi procese-verbale de bună vecinătate, iar pentru latura vestică, pentru a se stabili vecinii Obştei de moşneni Ş., Comisia consultă dosarul depus la Legea nr. 18/1991 al Obştei S. şi constată că vecini pe această latură sunt Ocoalele Silvic Cornet şi Călimăneşti, fapt pentru care aşteaptă confirmarea şi din partea Ocoalelor Silvice", confirmare care nu a venit însă niciodată.

Întrucât Obştea de moşneni Ş. nu a prezentat procese-verbale de bună vecinătate pe toate laturile şi nici amplasamentul de la Ocolul Silvic Cornet, discutarea cererii a fost amânată pentru data de 15.05.2007, dată până la care se aştepta confirmarea Ocoalelor Silvice Cornet şi Călimăneşti, în sensul că sunt vecine cu terenul obştei.

Deşi o parte dintre membrii Comisiei locale Perişani au contestat şi de această dată expertiza depusă de inculpat şi au susţinut că reprezentantul Obştii nu a avut obiecţiuni cu privire la suprafaţa de teren cu care a fost validată anterior, iar dacă avea acte de proprietate ar fi fost validată în baza Legii nr. 1/2000, prin procesul-verbal nr. x din 22.05.2007, preşedintele Comisiei a afirmat că "după documentele depuse la dosar nu ar avea dreptul să primească această suprafaţă, dar după expertiza prezentată în faţa Comisiei, este de acord cu propunerea spre validare a suprafeţei inclusă în această expertiză". În consecinţă, o parte dintre membrii Comisiei locale, în principal, preşedintele Comisiei, care era şi primarul comunei Perişani, au hotărât ca Obştea Ş. să fie propusă spre validare cu suprafaţa de 616,85 ha teren forestier, hotărâre care în aceeaşi zi a fost comunicată Obştei (de precizat este faptul că până la data adoptării Hotărârii Comisiei locale, inculpatul A. nu a depus procese-verbale de vecinătate pe toate laturile şi nici numele şi prenumele persoanelor fizice cărora să li se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră).

În condiţiile în care prin cererea înregistrată la Comisie sub nr. x/1.09.2005 s-a solicitat reconstituirea în totalitate a dreptului de proprietate "după actele depuse la dosar", care în realitate nu au existat, la data de 6.02.2007, la Primăria comunei Perişani - Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, a fost înregistrată sub nr. x, cererea formulată de Obştea de moşneni Ş. prin care a depus schiţa amplasamentului Obştei în trupul de pădure Groşi-Simniceanu şi, potrivit punctului de vedere al inculpatului A., conform actului doveditor din anul 1914, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 740 ha teren (1.200 dramuri).

Pe considerentul că până la data depunerii cererii, Obştea a fost pusă în posesie şi a primit titlul de proprietate pentru suprafaţa de 196,50 ha şi a fost validată fără să fie pusă în posesie pentru suprafaţa de 69,85 ha teren, inculpatul A. a solicitat ca Obştea de moşneni Ş. să fie validată cu suprafaţa de 474 ha, ataşând acestei cereri "Situaţia parcelelor ce urmează a fi validate" şi o schiţă cu hotarul Obştei Ş., semnată de el în calitate de preşedintele (inculpatul nu a făcut referire la titlul de proprietate emis pentru suprafaţa de 12,84 ha).

Cu toate că prin adresa din 22 mai 2007 a fost înştiinţată de Comisia locală că va fi propusă spre validare cu suprafaţa de 616,18 ha teren cu vegetaţie forestieră, la data de 31 mai 2007, Obştea de moşneni Ş., prin reprezentantul său legal, inculpatul A. a formulat acţiune înregistrată la Judecătoria Brezoi sub nr. x/2007 prin care a solicitat ca în contradictoriu cu Obştea de moşneni S., Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Perişani şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vâlcea, să i se reconstituie dreptul de proprietate, pe vechiul amplasament, pentru suprafaţa de 616,85 ha teren forestier situat în comuna Perişani, UP VIII Valea Băiaşului, Munţii Groşi şi Simniceanu şi să se constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate şi a procesului-verbal de punere în posesie nr. x/3.10.2003, emis pe numele Obştei de moşneni S. pentru suprafaţa menţionată mai sus, care face parte din parcela x în suprafaţă totală de 637,57 ha.

Printr-o cerere ulterioară, Obştea de moşneni Ş., prin reprezentantul său, şi-a precizat acţiunea iniţială, arătând că solicită să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 669,70 ha şi să se constate nulitatea parţială a titlului de proprietate emis Obştei S. pentru suprafaţa de 588,70 ha, aşa cum rezultă din Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert E.

Prin Sentinţa civilă nr. 399 din 23.04.2007 pronunţată de Judecătoria Brezoi în Dosarul nr. x/198/2007 a fost admisă acţiunea şi s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Obştei de moşneni Ş. pentru suprafaţa de 669,70 ha teren cu vegetaţie forestieră, pe vechiul amplasament, conform schiţei anexă la raportul de expertiză. Prin aceeaşi hotărâre s-a constatat nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. x/21.10.2003 şi a procesului-verbal de punere în posesie nr. x din 3.10.2003 pentru suprafaţa de 588,70 ha, conform aceleiaşi schiţe, emise Obştei S..

Instanţa de fond a reţinut că Obştea de moşneni Ş. a fost propusă spre validare cu suprafaţa de 616,85 ha teren cu vegetaţie forestieră însă, prin întâmpinare, Comisia locală Perişani a arătat că în şedinţa din 14.06.2007 a revenit asupra propunerii deoarece Obştea nu a aşteptat validarea, ci a formulat acţiune în justiţie.

La pronunţarea hotărârii, instanţa de fond a avut în vedere expertiza efectuată în cauză pentru identificarea terenului, din ale cărei concluzii a reţinut că Obştea de moşneni Ş. mai are dreptul să i se reconstituie proprietatea pentru suprafaţa de 669,70 ha teren cu vegetaţie forestieră din care, pe suprafaţa de 588,70 ha a fost pusă în posesie şi s-a emis titlu de proprietate pentru Obştea Moşnenilor S..

Prin Decizia civilă nr. 1263/R din 23.10.2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2007, au fost admise recursurile formulate de Obştea de moşneni S. şi Comisia Locală de aplicare a legilor proprietăţii Perişani împotriva Sentinţei civile nr. 399 din 23.04.2008, a fost casată în totalitate această sentinţă şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Brezoi. În esenţă, în considerentele deciziei, instanţa de recurs a reţinut că sentinţa este nemotivată atât în fapt, cât şi în drept, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului întrucât nu s-a făcut nicio trimitere la actele înfăţişate de ambele părţi în dovedirea celor afirmate pe parcursul desfăşurării procesului.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi, sub nr. x/2008, iar prin Sentinţa civilă nr. 741 din 21 iulie 2009 s-a admis acţiunea formulată de Obştea de moşneni Ş., prin reprezentantul său, inculpatul A., în contradictoriu cu Obştea de moşneni S., prin reprezentant F., Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Perişani şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vâlcea, aşa cum a fost precizată şi s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Obştei Ş. pentru suprafaţa de 669,70 ha teren cu vegetaţie forestieră pe vechiul amplasament, identificat în agenda schiţei anexă a Raportului de expertiză ca "teren în litigiu". Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. x/21.10.2003 şi a procesului-verbal de punere în posesie nr. x din 3.10.2003 pentru suprafaţa de 588,70 ha teren cu vegetaţie forestieră, haşurat cu verde în schiţa anexă a Raportului de expertiză.

La pronunţarea sentinţei, instanţa de fond a avut în vedere înscrisurile prezentate de părţi, expertiza întocmită de expert G. şi completarea la această expertiză, aşezământul întocmit conform Codului Silvic din anul 1910 pentru fosta obşte constituită în imobilul Groşi şi Simniceanu şi procesul-verbal dresat la 25.05.1911 de dl judecător H. prin Jurnalul nr. 3692 din 2.04.1911, actele depuse de Obşte în comisie, inclusiv expertiza extrajudiciară întocmită de expert E.

Sentinţa civilă nr. 741 din 2 iulie 2009, pronunţată de Judecătoria Brezoi a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 1348/R din 27.11.2009 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă în Dosarul nr. x/2008. În considerentele deciziei, instanţa de control judiciar a confirmat concluzia instanţei de fond în sensul că limitele de proprietate ale terenului Obştei de moşneni Ş. au fost stabilite în expertiza întocmită de expert G. prin aplicarea în teren a: hărţii MUF din 1949; procesului-verbal din 18.06.1939; planului de hotărnicie întocmit de ing. D., verificat în anul 1847 de ing. I.; proceselor-verbale de bună vecinătate; adresei nr. x din 20.03.2008 a Primăriei Berislăveşti; procesului-verbal din anul 1911 şi Sentinţei civile nr. x/1914.

În consecinţă, tribunalul a considerat că Obştea de moşneni Ş. este îndreptăţită să primească întreaga suprafaţă de teren, aşa cum a solicitat prin cererea de reconstituire adresată Comisiei locale. Deşi Obştea a fost propusă spre validare şi a fost validată cu teren în suprafaţă de 80,5 ha, nu a fost pusă în posesie pe vechiul amplasament pe motiv că este ocupat de Obştea S., care deţine titlu de proprietate. A apreciat tribunalul că, prin trimitere la dispoziţiile Legii nr. 1/2000, prima instanţă a motivat în drept soluţia de constatare a nulităţii parţiale a titlului de proprietate şi procesului-verbal de punere în posesie, emise pentru Obştea S.. Totodată, s-a reţinut că tocmai actele la care fac referire recurentele au fost verificate de instanţa de fond, inclusiv prin expertize tehnice şi că ele au stat la baza considerentelor soluţiei, pe care o consideră legală şi temeinică.

Analizând probele administrate în prezenta cauză, instanţa de fond a constatat că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de Obştea de moşneni Ş., reprezentată de A., în calitate de preşedinte şi înregistrată sub nr. x din data de 1.09.2005 la Comisia locală de aplicare a legilor proprietăţii Perişani, nu conţine niciunul dintre elementele expres prevăzute de art. 9 alin. (3), (4), (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, aşa cum a fost modificată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, text de lege la care se face trimitere pentru a putea fi pusă în discuţia Comisiei locale o cerere de restituire a terenurilor în baza legilor proprietăţii.

În plus, deşi cunoştea că în Statutul Obştei de moşneni Ş. sunt incluse date ce se referă la suprafaţa totală de teren deţinută anterior anului 1948, cea de 340 ha, precum şi de împărţirea acestei suprafeţe pe categorii de folosinţă şi de amplasamentul acestora, rezultate şi din schiţa anexă la cererea din anul 1991, prin care s-a solicitat acordarea personalităţii juridice, cerere avizată de Primăria Comunei Perişani, inculpatul A., în calitate de preşedinte al Obştei, funcţie pe care nu o deţinea la acel moment, a luat hotărârea infracţională de a întreprinde demersuri în vederea obţinerii dreptului de proprietate pe numele Obştei, însă în interesul său, pe o suprafaţă de teren forestier, care nu a aparţinut niciodată acestei obşti. În acest sens, inculpatul s-a ajutat de o serie de înscrisuri ce au fost falsificate de inculpaţii B. - primarul comunei Berislăveşti şi C. - agent agricol la aceeaşi primărie, precum şi de o persoană rămasă neidentificată.

Astfel, la data de 30.04.2004, între inculpatul A., preşedinte al Obştei de moşneni Ş. şi inculpatul B., primar al Consiliului popular al comunei Berislăveşti, s-a încheiat procesul-verbal de bună vecinătate prin care B. a recunoscut ca proprietari pe moşnenii din fosta Obşte Ş. sau Groşi-Simniceanu, actuală Ş.. Acest proces-verbal, reţinut în considerentele sentinţei printre înscrisurile al căror conţinut este nereal, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, a fost ridicat în original din locuinţa inculpatului A., nu prezintă nicio urmă de alterare în ceea ce priveşte anul întocmirii lui, ori a se confunda cifra 7 cu cifra 4 şi a fost înregistrat la Primăria comunei Berislăveşti sub nr. x/8.05.2007. Un alt proces-verbal de bună vecinătate încheiat între inculpatul A., preşedintele Obştii şi inculpatul B., primarul comunei Berislăveşti, în original, cu acelaşi conţinut, înregistrat la Primăria comunei Berislăveşti, tot sub nr. x/2.05.2007, apare ca fiind întocmit la data de 30.04.2007.

Susţinerea inculpaţilor A. şi B. în sensul că din eroare a fost trecută ca dată a încheierii procesului-verbal de bună vecinătate, 30.04.2004 a fost înlăturată de instanţa de fond care a reţinut că, în realitate, actul a fost încheiat la 30.04.2007 întrucât în anul 2004, B. nu era primar al Consiliului local Berislăveşti, calitate în care acesta este înscris în document.

În ce priveşte adresa din 20.03.2008, reţinută în considerentele sentinţei ca înscris al cărui conţinut este nereal, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, instanţa de fond a reţinut că a fost eliberată de primarul comunei Berislăveşti - inculpatul B. împreună cu inculpatul C. - agent agricol, în cadrul Primăriei Berislăveşti.

Referitor la împrejurările în care a fost eliberată adeverinţa anterior menţionată s-a reţinut că, la data de 20.03.2007, inculpatul A., în calitate de preşedinte al Obştei de moşneni Ş. a formulat cerere către Primăria comunei Berislăveşti, prin care a solicitat eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte că "proprietatea Obştei Ş. în partea de sud se învecinează cu proprietatea comunei Berislăveşti conform hărţii prezentate de mine între Pârâul Bisericii 278, 273, 275, 277, 279, 287, 290, 298, 295 şi 315 bis".

Cererea inculpatului A. a fost înregistrată la Primăria comunei Berislăveşti la data de 20.03.2008, în aceeaşi zi fiind repartizată spre soluţionare inculpatului C., care a eliberat adeverinţa nr. 155, semnată de el, în calitate de agent agricol şi de inculpatul B., în calitate de primar. Prin acest înscris, inculpaţii B. şi C. au certificat faptul că "proprietatea comunei Berislăveşti, Judeţul Vâlcea, în zona satului Dăngeşti are ca vecini la Nord proprietatea Obştei Ş. conform hărţii numerotate, pe puncte astfel: de la Pârâul Bisericii Borna 278, 273, 276 până la 275; în continuare spre vest - Bornele Muchia Hotarului (bornele 275, 277), Plaiul Sipotului (borna 279-282-287), Culmea Prislop (bornele 290, 293, 295, 296 până la 315 bis." În conţinutul adeverinţei s-a făcut menţiunea că se eliberează "spre a servi Obştei Ş. la Judecătoria Brezoi".

Un alt înscris folosit de inculpatul A. la soluţionarea dosarului nr. x/2007 al Judecătoriei Brezoi este fotocopia Planul Pădurii Dăngeşti (Dăngeşti-Toaca-Grebla), comuna Berislăveşti, proprietatea Eforiei Spitalelor Civile Bucureşti. În baza hărţii ce este anexată la Amenajamentul Pădurii "Dăngeşti" (Dăngeşti-Toaca-Grebla-Groşi) a fost efectuată expertiza topo de către expert G.

Harta mai sus-menţionată a fost falsificată, prin aceea că a fost modificată linia de proprietate a Eforiei Spitalelor Civile Bucureşti de pe pârâul Simniceanu pe Plaiul Furciturilor - Plaiul Şipotului, modificare prin care a fost exclus trupul de pădure Groşi cuprins între pârâul Simniceanu, Plaiul Furciturilor-Plaiul Şipotului şi pârâul Curpeni şi apoi a fost trecut în proprietatea Obştei de Moşneni Ş., cu consecinţa reducerii suprafeţei totale deţinută de Eforia Spitalelor Civile Bucureşti, de la 1833,89 ha, la 1333,89 ha. Harta astfel modificată a fost folosită în dosarul civil nr. x/2007 al Judecătoriei Brezoi de către preşedintele Obştei de moşneni Ş., inculpatul A.

S-a reţinut că inculpatul A. a urmărit să obţină prin mijloace frauduloase, nu numai o suprafaţă mare de teren care nu a aparţinut niciodată Obştei de Moşneni Ş., ci şi o suprafaţă care să corespundă intereselor sale, acelea de a exploata masa lemnoasă a obştei.

În drept, s-a apreciat de către instanţa de fond că faptele inculpatului A. - preşedintele Obştei de Moşneni Ş. comise în perioada martie 2008- noiembrie 2009 de a obţine ilegal, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi a unei înţelegeri prealabile cu o persoană necunoscută, precum şi cu inculpaţii B. şi C., prin utilizarea unor documente (harta Planul de hotărnicie al Pădurii Dăngeşti (Dăngeşti-Toaca-Grebla) şi înscrisuri oficiale cu conţinut nereal (procesul-verbal de bună vecinătate din data de 30.04.2004 înregistrat sub nr. x/2.05.2007 şi adeverinţa nr. x/20.03.2008, în scopul inducerii în eroare a Comisiilor locale Perişani şi Berislăveşti, de punere în aplicare a Legii nr. 18/1991, a Comisiei judeţene Vâlcea de punere în aplicare a legilor proprietăţii, Judecătoriei Brezoi şi Tribunalului Vâlcea, în patrimoniul Obştei de Moşneni Ş., suprafaţa de 669,70 ha teren forestier situată în Pădurea Dăngeşti, Trupul de Pădure Groşi, teren ce nu ar fi fost obţinut dacă nu existau documentele falsificate anterior menţionate, cauzând statului român, reprezentat de Regia Naţională a Pădurilor un prejudiciu în sumă de 19.932.089,089 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în formă calificată şi în formă continuată, prev.de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi de uz de fals în formă continuată prev.de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În realizarea planului infracţional, inculpatul A. a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă, respectiv că, anterior naţionalizării, Obştea de Moşneni Ş. a deţinut în proprietate suprafaţa de 669,70 ha teren forestier în Pădurea Dăngeşti-Trupul de pădure Groşi, fiind folosite înscrisuri falsificate în Dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Brezoi pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 669,70 ha teren forestier.

Procedând în acest mod, inculpatul A. a făcut ca Judecătoria Brezoi să pronunţe Sentinţa civilă nr. 741/21.07.2009 rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1348/R/27.11.2009 a Tribunalului Vâlcea, iar Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vâlcea să emită Titlurile de proprietate nr. x din 15.09.2011 şi nr. 18232 din 15.09.2011.

Cu privire la infracţiunea de uz de fals în formă continuată, reţinută în sarcina inculpatului A., instanţa de fond a constatat, sub aspectul laturii obiective, că elementul material îl reprezintă acţiunea continuată a acestuia, desfăşurată în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale de a folosi, în calitate de preşedinte al Obştii de moşneni Ş. în Dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Brezoi, documente falsificate, respectiv harta - Planul de hotărnicie al Pădurii Dăngeşti, precum şi procesul-verbal de bună vecinătate din data de 30.04.2004 şi adeverinţa nr. x/20.03.2008, ce atestau în mod nereal drepturi de proprietate în pădurile Dăngeşti - trupul Groşi, în favoarea Obştii de Moşneni Ş., cunoscând că adevăratul proprietar al suprafeţei de 669,70 ha este statul, în scopul de a induce în eroare instanţele de judecată, Comisiile locale de fond funciar Perişani şi Berislăveşti şi Comisia judeţeană Vâlcea, pentru a obţine, fără drept, în patrimoniul Obştii de Moşneni Ş., suprafaţa de 669,70 ha fond forestier.

Sub aspectul laturii subiective s-a reţinut că inculpatul a comis faptele cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, calificată de scop, prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., folosind înscrisurile despre care ştia că sunt false, în scopul inducerii şi menţinerii în eroare, atât a instanţelor de judecată, Judecătoria Brezoi şi Tribunalul Vâlcea, cât şi a membrilor Comisiilor locale de fond funciar Perişani şi Berislăveşti, respectiv, a membrilor Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea şi, în această modalitate a cauzat statului român un prejudiciu în valoare de 19.932.089,089 RON. Admiterea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate s-a dispus de către instanţă în sensul înscrisurilor de care s-a folosit inculpatul, despre care ştia că nu corespund adevărului.

Instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauză au relevat că inculpatul A. a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa, care constau în aceea că a folosit în Dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Brezoi, redevenit Dosarul nr. x/2008, mai multe documente falsificate, respectiv harta-Planul de hotărnicie al Pădurii Dăngeşti (Dăngeşti-Toaca-Grebla), proprietatea Eforiei Spitalelor Civile Bucureşti, precum şi două acte oficiale false - procesul-verbal de bună vecinătate din data de 30.04.2004 şi adeverinţa nr. x/20.03.2008, documente ce atestau în mod nereal drepturi de proprietate în trupul de pădure Groşi pentru Obştea de Moşneni Ş., deşi cunoştea că adevăratul proprietar al suprafeţei de 669,70 ha este statul.

Reaua - credinţă a inculpatului A. a rezultat, în opinia instanţei de fond, în primul rând, din însăşi modalitatea de săvârşire a faptei, dar şi din raporturile stabilite de acesta cu ceilalţi doi inculpaţi pentru a se asigura de reuşita planului infracţional.

Totodată, s-a reţinut că este evidentă intenţia inculpatului de a obţine pe nedrept o suprafaţă de teren forestier de 669,70 ha pentru Obştea de Moşneni Ş., deşi această suprafaţă nu i-a aparţinut niciodată Obştii, anterior anului 1948 aceasta aparţinând Eforiei Spitalelor Civile Bucureşti.

Inculpatul A. a avut o atitudine nesinceră în tot cursul urmăririi penale, în ceea ce priveşte modalitatea în care a intrat în posesia hărţii originale a Eforiei Spitalelor Civile Bucureşti, încercând în permanenţă inducerea în eroare a organului de urmărire penală, aspect ce a rezultat şi din interceptările realizate în baza autorizaţiei Tribunalului Argeş nr. 195/28.06.2012.

S-a reţinut că, este evident interesul inculpatului A., preşedintele Obştii de Moşneni Ş., în obţinerea suprafeţei de 669,70 ha pădure, având în vedere că SC J. Perişani, pe care o administrează în fapt, are ca obiect de activitate şi exploatare masă lemnoasă. Astfel, aşa cum a rezultat din raportul Gărzii Financiare Vâlcea, dar şi din contractul cu Ocolul Silvic S., SC J. Perişani a încheiat mai multe contracte de exploatare masă lemnoasă cu Obştea Ş..

În privinţa inculpaţilor B. şi C., s-a reţinut că faptele acestora constând în aceea că primul, în calitate de primar al comunei Berislăveşti, iar cel de al doilea, în calitate de agent agricol la aceeaşi instituţie, au atestat în acte oficiale, şi anume, în procesul-verbal de bună vecinătate încheiat la data de 30.04.2004 şi înregistrat la Primăria Berislăveşti sub nr. x/30.04.2007 şi în adeverinţa nr. x din data de 20.03.2008, date necorespunzătoare adevărului, cu scopul de a fi folosite de inculpatul A. la reconstituirea dreptului de proprietate pe un teren forestier care nu a aparţinut niciodată Obştei de Moşneni Ş., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev.de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Întrucât cele două înscrisuri au fost folosite de inculpatul A. pentru a dovedi în instanţă că Obştea de moşneni Ş. a deţinut terenul de 669,70 ha s-a reţinut că, faptele inculpaţilor B. şi C. care în perioada aprilie 2007- noiembrie 2009, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi a unei înţelegeri prealabile, au indus şi menţinut în eroare, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv, că anterior naţionalizării, Obştea de moşneni Ş. a deţinut în proprietate suprafaţa de 669,70 ha teren forestier în pădurea Dăngeşti, trupul de pădure Groşi -fiind folosite înscrisuri falsificate în Dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Brezoi, pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 669,70 ha teren forestier -, atât Judecătoria Brezoi şi Tribunalul Vâlcea, cât şi pe membrii Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi pe cei ai Comisiei judeţene Vâlcea şi, în această modalitate, toţi cei trei inculpaţi au cauzat statului un prejudiciu în cuantum de 19.932.089,089 RON, întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 35 din C. pen.

Cu privire la faptele inculpaţilor B. şi C., vizând infracţiunile de fals intelectual, instanţa de fond a constatat că, sub aspectul laturii obiective, elementul material îl reprezintă acţiunile acestora, desfăşurate în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi a unei înţelegeri prealabile, constând în falsificarea adeverinţei din 20.03.2008, document înregistrat la Primăria Berislăveşti sub nr. x/20.03.2008, în modalitatea descrisă în rechizitoriu şi care ulterior a fost folosit în cadrul dosarului nr. x/2007 al Judecătoriei Brezoi de către preşedintele Obştii de Moşneni Ş., inculpatul A.

Au fost reţinute dispoziţiile art. 321 alin. (1) din C. pen. deoarece a fost falsificat, cu prilejul întocmirii acestuia, un înscris ce a fost înregistrat la Primăria Berislăveşti sub nr. x/20.03.2008, având un caracter oficial, iar falsificarea s-a produs prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, aşa cum se menţionează în actele de urmărire penală.

Probele administrate în cursul urmăririi penale au relevat falsificarea în aceleaşi condiţii, de către inculpatul B. şi a procesului-verbal de bună vecinătate din data de 30.04.2004, document înregistrat la Primăria Berislăveşti sub nr. x/02.05.2007 şi care a fost folosit de inculpatul A. pentru realizarea planului infracţional, însă faţă de această faptă prevăzută de legea penală s-a adoptat o soluţie de netrimitere în judecată deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpaţii B. şi C. au săvârşit infracţiunea de fals intelectual cu intenţie directă, în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., prevăzând rezultatul faptei şi urmărind producerea acestuia.

Cu privire la fapta inculpaţilor B. şi C., vizând infracţiunea de înşelăciune în formă continuată sub forma de participaţie a complicităţii, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., instanţa de fond a constatat că, sub aspectul laturii obiective, elementul material îl reprezintă acţiunile inculpaţilor, desfăşurate în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi a unei înţelegeri prealabile şi care au constat în ajutorul dat inculpatului A. pentru a induce şi menţine în eroare atât instanţele de judecată, Judecătoria Brezoi, Tribunalul Vâlcea, cât şi membrii Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Perişani şi Berislăveşti, respectiv membrii Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vâlcea, faptă care a cauzat statului român un prejudiciu estimat la valoarea de 19.932.089,089 RON.

S-a susţinut că probele administrate în cauză relevă faptul că inculpatul A. a folosit înscrisurile falsificate de către inculpaţii B. şi C., cunoscând că atestă fapte necorespunzătoare adevărului, alături de alte înscrisuri false, în Dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Brezoi, redevenit Dosarul nr. x/2008, aceste documente atestând în mod nereal drepturi de proprietate în trupul de pădure Groşi pentru Obştea de moşneni Ş..

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpaţii au săvârşit infracţiunea de înşelăciune în formă continuată sub forma de participaţie a complicităţii cu intenţie directă, în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., prevăzând rezultatul faptei şi urmărind producerea acestuia.

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpaţii B. şi C. au participat activ - prin emiterea a două acte oficiale false, cunoscând faptul că, înainte de 1948, Obştea de Moşneni Ş. nu a deţinut în proprietate trupul de pădure Groşi, al cărui proprietar era Eforia Spitalelor Civile Bucureşti, aspect ce rezulta cu certitudine din înscrisul denumit Revizuirea amenajamentului Pădurii Dăngeşti (Dăngeşti-Toaca-Grebla-Groşi), avizat în 1942, pe care l-au avut la dispoziţie, contribuind astfel, la acţiunea de inducere în eroare a instanţelor de judecată, care au dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 669,70 ha în favoarea Obştii al cărei reprezentant era inculpatul A., ţinând cont şi de cele două înscrisuri oficiale false: procesul-verbal de vecinătate din 30.04.2004 şi adeverinţa nr. x/20.03.2012.

Probele administrate în cauză au indicat, în opinia instanţei de fond, că indubitabil, a existat o înţelegere între funcţionarii Primăriei Berislăveşti - inculpaţii B. şi C. şi inculpatul A., preşedintele Obştii de Moşneni Ş., în scopul dobândirii fără drept a suprafeţei de 669,70 ha fond forestier de către Obştea de Moşneni Ş.

Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a reţinut, că întrucât subzistă răspunderea penală a celor trei inculpaţi A., B. şi C. pentru infracţiunea de înşelăciune calificată şi, respectiv complicitate la infracţiunea de înşelăciune prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase există şi o răspundere civilă delictuală solidară a acestora pentru consecinţele ce decurg din aceste fapte şi, în consecinţă, i-a obligat pe cei trei inculpaţi în solidar şi totodată în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Obştea de Moşneni Ş. la repararea prejudiciilor patrimoniale şi nepatrimoniale produse Statului Român, reprezentat în proces prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Vâlcea.

Instanţa de fond a apreciat că operează răspunderea solidară a inculpaţilor întrucât activitatea ilicită derulată de aceştia a concurat la prejudicierea părţii civile prin reconstituirea ilicită a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 669,70 ha teren aparţinând Statului Român şi aflat în administrarea părţii civile şi a valorii materialului lemnos exploatat de obşte prin intermediul societăţii comerciale administrată în drept de tatăl inculpatului A.

Întrucât s-a stabilit atât răspunderea penală a inculpaţilor pentru toate infracţiunile deduse judecăţii, cât şi răspunderea civilă a acestora, în vederea garantării recuperării prejudiciului total suferit de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor, în numele statului român, în valoare de 19.932.089,089, în baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 249 şi următoarele din C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale prin pct. 2 din Ordonanţa nr. 92/P/2012 din data de 29.11.2012, respectiv sechestrul asigurător dispus asupra bunurilor proprietatea fiecăruia dintre inculpaţii A., B. şi C., individualizate prin procesele-verbale de aplicare a sechestrului penal din data de 03.12.2012. Aceste bunuri (terenuri) sunt descrise în procesul-verbal de aplicare a sechestrului penal încheiat la data de 04.12.2012, în Dosarul nr. x/P/2012 al DNA - Serviciul Teritorial Piteşti.

Având în vedere valoarea prejudiciului produs statului prin activitatea infracţională a inculpaţilor, ţinând seama de faptul că de la momentul în care obştea a fost pusă în posesie pe terenul forestier situat pe raza comunei Perişani a început exploatarea masivă a materialului lemnos, în baza art. 297 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 19.932.089,089 RON, asupra imobilelor terenuri aparţinând părţii responsabile civilmente Obştea de moşneni Ş. în suprafaţă de 196,30 ha, pentru care deţine titlul de proprietate nr. x/2002 şi în suprafaţă de 12,84 ha, pentru care deţine titlul de proprietate nr. x/2004, ambele terenuri fiind situate pe raza comunei Perişani, judeţul Vâlcea. Chiar dacă s-a dispus repararea prejudiciului în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, s-a apreciat că este necesar să fie instituit sechestrul asigurător pe terenurile obştii pentru recuperarea contravalorii materialului lemnos exploatat cu documente ori fără să fie marcat, de către inculpatul A.

Instanţa de fond a reţinut că prin pct. 1 din ordonanţa nr. 92 din 29.11.2012 a fost instituit sechestru asigurător până la concurenţa sumei de 19.923.089,089, reprezentând valoarea pagubei produsă Regiei Naţionale a Pădurilor, pe terenul forestier în suprafaţă de 669,70 ha situat pe raza comunelor Perişani şi Berislăveşti aparţinând părţii responsabile civilmente Obştea de Moşneni Ş., conform titlurilor de proprietate nr. x/16.08.2011 încheiat pentru suprafaţa de 555,74 ha de Comisia locală constituită în baza Legii Fondului Funciar Perişani şi nr. 4856/12.09.2011 încheiat pentru suprafaţa de 113,9 ha de Comisia locală Berislăveşti, în vederea confiscării speciale.

Suprafaţa de teren asupra căreia a fost aplicat sechestrul asigurător face parte din categoria bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. Această categorie de bunuri poate face obiectul confiscării dacă nu este restituită persoanei vătămate constituită parte civilă şi în măsura în care nu va servi la despăgubirea acesteia.

Pentru suprafaţa de 669,70 ha teren forestier, dobândită de Obştea de moşneni Ş. în modul arătat, s-a dispus restituirea în natură, situaţie faţă de care nu mai sunt aplicabile dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. De regulă bunurile dobândite direct de infractori prin comiterea unor fapte penale sunt restituite persoanei vătămate. În această situaţie, s-a reţinut că cele două suprafeţe de teren situate pe raza comunelor Perişani şi Berislăveşti nu pot face obiectul confiscării speciale, întrucât terenurile au fost restituite în natură proprietarului de drept, astfel că nu există temei legal pentru menţinerea sechestrului asigurător.

Drept urmare, instanţa de fond a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, caz în care terenul revine în proprietatea statului român şi în administrarea părţii civile R.N.P. Romsilva.

Cum bunul dobândit prin comiterea infracţiunilor este restituit statului - prin reprezentantul său R.N.P. - Direcţia Silvică Vâlcea, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin pct. 1 din Ordonanţa din 29.11.2012, dată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti în dosarul penal nr. x/2012, asupra terenului forestier în suprafaţă totală de 669,70 ha situat pe raza comunelor Perişani şi Berislăveşti, judeţul Vâlcea, individualizat în procesul-verbal de aplicarea sechestrului asigurător încheiat la data de 03.12.2012, din care:

- terenul cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 555 ha şi 7400 mp, situat pe raza comunei Perişani, judeţul Vâlcea, având amplasamentul cadastral în x, cu următoarele vecinătăţi: Nord - Apa Valea Roşie; SUD - Pârâul Bisericii şi Plaiul lui Alamă; Est - Apa Valea Groşii; Vest - Muchia Urzicaru, teren specificat în titlul de proprietate nr. x din data de 15.09.2011;

- terenul cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 113,96 ha, situat în comuna Berislăveşti, judeţul Vâlcea, având amplasamentul cadastral în U.P.VIII UA 103A,103B, 104, 105, 106A,106B, 107B, 107A, 108B şi 108C, cu următoarele vecinătăţi: Nord - Pârâul Bisericii; Sud - Muchia Cumpăna; Est - Apa Valea Groşii; Vest;Vest est - Muchia Urzicariului, pentru care a fost emis titlul de proprietate nr. x din data de 15.09.2011.

Faţă de împrejurarea că atât acţiunea penală, cât şi acţiunea civilă prin care s-a urmărit restabilirea situaţiilor anterioare manoperelor frauduloase ale inculpaţilor A., B. şi C., au fost exercitate concomitent în cadrul procesului penal, instanţa de fond a apreciat că are obligaţia să se pronunţe prin aceeaşi hotărâre şi asupra acţiunii civile.

Referitor la pretenţiile formulate de către partea civilă, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţiile art. 25 alin. (2) C. proc. pen. s-a prevăzut că, atunci când este posibil, repararea prejudiciului material are loc prin restituirea lucrului.

S-a constatat, că la data de 12.08.2011, la Judecătoria Brezoi a fost înregistrată sub nr. x/2011, plângerea R.N.P. Romsilva - Direcţia Silvică Vâlcea, împotriva Hotărârii nr. 176/2011 a Comisiei Judeţene Vâlcea, dosar suspendat pentru soluţionarea dosarului penal.

Alături de restituirea lucrului, în categoria măsurilor de reparaţie a prejudiciului suferit, a fost inclusă şi măsura restabilirii situaţiei anterioare ce se poate realiza prin restituirea lucrurilor, conform art. 255 din C. proc. pen. sau prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, conform art. 25 alin. (3) din C. proc. pen.

Având în vedere că prin folosirea înscrisurilor oficiale cu conţinut nereal s-a reconstituit necuvenit dreptul de proprietate pentru Obştea de moşneni Ş. pentru 669,70 ha teren pădure şi că restabilirea situaţiei anterioare este posibilă, în baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri oficiale falsificate de către inculpaţii B. şi C. şi apoi folosite de inculpatul A. la Comisiile constituite în baza Legii nr. 18/1991 şi la instanţele civile, pentru a dovedi că Obştea de moşneni Ş. a avut aşezământul între limitele stabilite prin planul alterat, înscrisurile emise de inculpaţii B. şi C. fiind de natură să confirme realitatea din hartă:

- Planul Pădurii Dăngeşti (Dăngeşti - Toaca - Grebla) comuna Berislăveşti - judeţul Argeş, proprietatea Eforiei Spitalelor Civile Bucureşti, scara 1:20 0000, suprafaţa 1333,89 ha copie, însoţit de copie de pe planul de hotărnicie al ing. D., verificat în anul 1874 de ing. I., conform amenajamentului de către ing. insp. silvic (nume indescifrabil);

- procesul-verbal de bună vecinătate din data de 30.04.2004 încheiat între inculpaţii B., în calitate de primar al comunei Berislăveşti, judeţul Vâlcea şi A., în calitate de preşedinte al Obştii de Moşneni Ş., înregistrat sub numărul 1972 din data de 02.05.2007;

- adeverinţa nr. x din data de 20.03.2008, semnată de inculpaţii B., în calitate de primar şi C., în calitate de agent agricol.

Potrivit legii procesual penale, instanţa poate dispune în sensul art. 397 alin. (3) din C. proc. pen., cu referire la art. 255 şi art. 256 din C. proc. pen., respectiv al desfiinţării înscrisurilor mai sus menţionate al căror conţinut necorespunzător realităţii a avut ca finalitate obţinerea fără drept a terenului în litigiu.

Instanţa de fond a apreciat că se impune repunerea părţilor în situaţia anterioară întrucât sunt îndeplinite cumulativ cerinţele răspunderii civile delictuale: fapta ilicită a inculpatului A., comisă cu vinovăţie, constând în obţinerea în mod nelegal, prin utilizarea unor documente cu un conţinut nereal, obţinute cu sprijinul acordat de inculpaţii B. şi C., inducând în eroare comisiile şi instanţele, a terenului situat în pădurea Groşi, teren care nu ar fi fost obţinut dacă nu existau documentele falsificate sus-menţionate.

Faţă de împrejurarea că reconstituirea dreptului de proprietate are la bază acte false, potrivit art. 256 şi art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în sensul că au fost desfiinţate în totalitate ca fiind false toate actele subsecvente celor precizate mai sus, respectiv, procesele-verbale de punere în posesie nr. x din 16.08.2011 şi nr. 4856 din 12.09.2011 încheiate de Comisiile locale Perişani şi Berislăveşti, pentru terenurile cu vegetaţie forestieră în suprafaţă totală de 669,70 ha, hotărârea de validare nr. 176/2011 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor Vâlcea, precum şi documentaţia cadastrală înregistrată la O.C.P.I. Vâlcea şi intabulările efectuate în Cartea Funciară.

În categoria înscrisurilor subsecvente, emise ulterior punerii în posesie de către Comisiile locale constituite în baza Legii nr. 18/1991, se înscriu şi titlurile de proprietate nr. x/15.09.2011, încheiat pentru suprafaţa de 555,74 ha, de către Comisia locală constituită în baza Legii Fondului Funciar Perişani, respectiv pentru suprafaţa de 113,9 ha, de către Comisia locală Berislăveşti, acte care fac obiectul înscrierilor în cartea funciară. Conform relaţiilor comunicate instanţei de Primăria Perişani, procesul-verbal de punere în posesie nr. x/16.08.2011, emis pentru suprafaţa de 555,7 4 ha, a fost înaintat la Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vâlcea, fiind înregistrat sub nr. x din 13.09.2011. Pentru terenul cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 113,96 ha, situat în comuna Berislăveşti, judeţul Vâlcea a fost emis procesul-verbal de punere în posesie nr. x/12.09.2011 şi în baza acestuia, titlul de proprietate nr. x din data de 15.09.2011.

Drept urmare, fiind emise în baza unor acte lovite de nulitate, cele două titluri de proprietate arătate mai sus sunt lovite de nulitate absolută.

Procesul-verbal de punere în posesie întocmit de Comisia locală Perişani, însoţit de titlul de proprietate nr. x/15.09.2011 şi de planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate, au fost înregistrate la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vâlcea - Cartea Funciară sub numărul cadastral x, iar procesul-verbal de punere în posesie şi titlul de proprietate nr. x din data de 15.09.2011, emise de Comisia locală Berislăveşti, precum şi planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate, au fost înregistrate la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vâlcea - Cartea Funciară sub numărul x.

Instanţa de fond, apreciind că statul român, prin R.N.P. Romsilva - Direcţia Silvică Vâlcea este prejudiciat şi prin intabularea frauduloasă a titlurilor de proprietate în cărţile funciare mai sus menţionate, în baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a desfiinţat ca fiind false: documentaţia cadastrală înregistrată la O.C.P.I. Vâlcea, intabulările efectuate în cărţile funciare cu numerele menţionate mai sus, precum şi toate actele subsecvente, cu consecinţa sistării celor două foi de carte funciară şi restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune.

Împotriva Sentinţei penale nr. 199/15.11.2017 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2018 au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, inculpaţii A., B. şi C., părţile civile Obştea de Moşneni S. şi Statul Român - prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - reprezentantă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea şi partea responsabilă civilmente Obştea de Moşneni Ş.

Curtea de Apel Piteşti, examinând sentinţa apelată, în raport de criticile aduse, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi în limitele impuse de art. 418 şi art. 419 din C. proc. pen., a constatat că apelurile declarate de parchet şi de inculpaţi sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate, din care rezultă atât existenţa faptelor pentru care fiecare apelant-inculpat a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acestora cu forma de vinovăţie cerută de lege, analizând corelativ şi dispoziţiile legii mai favorabile aplicabile în raport cu încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.

S-a constatat, totodată, că niciunul dintre inculpaţi nu a uzat de procedura simplificată, reglementată de art. 375 şi următoarele din C. proc. pen., nerecunoscând faptele pentru care au fost trimişi în judecată, iar instanţa de fond a analizat punctual apărările fiecăruia, înlăturându-le, şi a constatat că prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată în urma administrării şi coroborării unui probatoriu complex, constând în înscrisuri, mandate de supraveghere tehnică, declaraţii de martori şi părţi, expertize de specialitate.

Ansamblul probator administrat în cauză a relevat că, în Dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Brezoi, având ca obiect cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea Obştii de moşneni Ş. au fost depuse de inculpatul A. înscrisuri cu menţiuni nereale sau false în întregime şi anume o fotocopie a Planului Pădurii Dăngeşti (Dăngeşti - Toaca - Grebla) comuna Berislăveşti, judeţul Argeş, proprietatea Eforiei Spitalelor Civile Bucureşti.000, suprafaţa de 1333,89 ha şi copie de pe planul de hotărnicie al ing. D. verificat în anul 1874 de ing. I., întocmit conform amenajamentului de către ing. insp. silvic (nume indescifrabil), semnat de expert G., înscrisuri în baza cărora Judecătoria Brezoi a pronunţat Sentinţa civilă nr. 741/21.07.2009, definitivă prin Decizia civilă nr. 1348/R/27.11.2009 a Tribunalului Vâlcea, iar Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vâlcea a emis Titlurile de proprietate nr. x din 15.09.2011 şi nr. 18232 din 15.09.2011.

Din acest punct de vedere, situaţia astfel prezentată a fost confirmată şi de înscrisurile ridicate de la inculpatul A. cu ocazia percheziţiei domiciliare, dar şi de probele administrate pe parcursul desfăşurării procesului penal.

Întrucât la data de 27 noiembrie 2009 a rămas definitivă hotărârea pronunţată în Dosarul nr. x/2007, perioada în care instanţa de fond a reţinut că s-a desfăşurat activitatea infracţională de către inculpatul A. este corectă, fiind vorba aşadar de martie 2008- noiembrie 2009, când în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de preşedinte al Obştei de moşneni Ş., folosind documente falsificate, inculpatul a acţionat în felul prezentat, în urma unei înţelegeri prealabile cu primarul comunei Berislăveşti, inculpatul B. şi cu agentul agricol din cadrul aceleiaşi primării, inculpatul C., cauzând statului un prejudiciu estimat la suma de 19.932.089,089 RON, iar aceste înscrisuri au produs consecinţe juridice, fiind luate în considerare de instanţa de judecată la admiterea acţiunii Obştii de moşneni Ş. şi reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acesteia pentru suprafaţa de 669,70 ha, fond forestier, deşi inculpatul cunoştea că adevăratul proprietar al suprafeţei de 669,70 ha este statul.

Prin urmare, în mod corect s-a stabilit că din procesul-verbal de constituire a Marii Unităţi Forestiere Bazinul Olt, încheiat la data de 10 octombrie 1948, precum şi din modificările făcute prin Referatul din 24 martie 1949 al Comisiei de verificare a Amenajamentelor, rezultă că Unitatea de Producţie VIII-a Muntele Omu face parte din Marea Unitate Forestieră (M.U.F.), iar în cuprinsul capitolului 3 al acestui proces-verbal denumit "Elemente informative", se face menţiunea că "Unitatea de Producţie VIII-a Muntele Omu este formată din cinci păduri cu cinci trupuri", printre care se află şi Pădurea Dăngeşti, trupul Groşi, parcelele x, precum şi Pădurea Simniceanu, trupul Simniceanu, parcelele x şi că despre cele cinci păduri din care este constituită Unitatea de Producţie a VIII-a Muntele Omu, în procesul-verbal se precizează că au trecut în diferite posesiuni şi au avut studii de amenajare şi exploatare separate, dar şi că "Pădurile Dăngeşti, trupul Groşi şi Vatra Schitului Cornetu, trupul Vatra Schitului Cornetu au fost în proprietatea Eforiei. În 1832, potrivit Legii generalului Kiseleff, prin care s-a înfiinţat Eforia spitalelor Civile din Bucureşti, aceste păduri au trecut în patrimoniul acesteia până în 1948, când au trecut la stat, după desfiinţarea Eforiei Spitalelor".

Acelaşi proces-verbal face referire şi la Pădurea Simniceanu, în legătură cu care se menţionează că "a fost proprietatea în indiviziune a Moşnenilor Jeguleni, constituiţi în Obştea Ş. din comuna Perişani, judeţul Argeş", iar din documentul intitulat "Revizuirea Amenajamentului Pădurii Dăngeşti (Dăngeşti-Toaca-Grebla-Groşi), situată în hotarul Comunei Berislăveşti, judeţul Argeş - Proprietatea Eforiei Spitalelor Civile"(studiat şi avizat în şedinţa de la 7 ianuarie 1942, pus la dispoziţie de Direcţia Silvică Vâlcea, reiese că în partea I, pag. 1, se menţionează că "porţiuni din Pădurea Dăngeşti poartă denumiri diferite ca: Dăngeşti-Toaca-Grebla-Groşi, fără ca aceste porţiuni să constituie trupuri separate, întrucât pădurea Dăngeşti este compusă dintr-un singur trup, dintr-un singur masiv păduros ..." ... "Din punct de vedere silvic, această pădure este pusă sub administraţia silvică proprie a Eforiei Spitalelor Civile, exercitată în exterior prin Circumscripţia Silvico-Domenială a II-a cu sediul la Râmnicu Vâlcea. Proprietarul acestei păduri este Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti."

Aşadar, harta "Planul Pădurii Dăngeşti (Dăngeşti-Toaca-Grebla-Groşi), comuna Berislăveşti - judeţul Argeş, Proprietatea Eforiei Spitalelor Civile Bucureşti.000, suprafaţa de 1833,89 ha, copie după planul de hotărnicie al ing. D., verificat în anul 1874 de ing. I., întocmit conform Amenajamentului de ing. Silvic ss indescifrabil", este anexă la Amenajamentul Pădurii "Dăngeşti" (Dăngeşti-Toaca-Grebla-Groşi) situată în hotarul Comunei Berislăveşti, judeţul Argeş - Proprietatea Eforiei Spitalelor Civile", din anul 1925, revizuit, studiat şi avizat în şedinţa de la 7 ianuarie 1942, hartă ce a fost falsificată, în sensul modificării limitei de proprietate a Eforiei Spitalelor Civile de pe pârâul Simniceanu pe plaiul Furciturilor-Plaiul Şipotului, fiind exclus în fapt de pe hartă trupul de pădure Groşi, cuprins între pârâul Simniceanu, Plaiul Furciturilor-Plaiul Şipotului şi pârâul Curpenei şi trecut în proprietatea Obştei de Moşneni Ş., micşorându-se astfel şi suprafaţa totală deţinută de Eforie de la 1833,89 ha la 1333,89 ha. Această hartă falsificată a fost folosită în dosarul civil nr. x/2007 al Judecătoriei Brezoi de către preşedintele Obştii de Moşneni Ş., inculpatul A.

Prin urmare, reţinând toate aceste informaţii şi raportând toate aceste înscrisuri la actele prezentate de inculpatul A. în instanţele civile şi la comisiile de fond funciar, în susţinerea cererii sale de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea Obştii de Moşneni Ş., pentru ca în final să se compare harta falsificată, depusă la dosarul Judecătoriei Brezoi de către inculpatul, în baza căreia s-a efectuat expertiza topo de expertul G., cu cea depusă în acest dosar de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - prin Direcţia Silvică Vâlcea, în mod real s-a constatat existenţa unor modificări evidente, după cum urmează: eliminarea cuvântului Groşi din denumirea planului; modificarea scării 1:20 000 (faţă de 1:10.000); modificarea suprafeţei totale de 1333,89 ha, în loc de 1833,89 ha; reducerea numărului de parcele, respectiv 24 faţă de 30; adăugarea denumirii de Groşi dincolo de limita ce marchează proprietatea Eforiei Spitalelor Civile, introducând-o în proprietatea Obştii de Moşneni Ş.; renumerotare în parte a parcelelor; modificarea limitei de proprietate a Eforiei Spitalelor Civile de pe pârâul Simniceanu pe plaiul Furciturilor - Plaiul Şipotului, respectiv excluderea în fapt de pe hartă a trupului de pădure Groşi, cuprins între pârâul Simniceanu, plaiul Furciturilor - Plaiul Şipotului şi pârâul Curpenei şi totodată, trecerea acesteia în proprietatea Obştei de Moşneni Ş..

Revenind la activitatea infracţională ce face obiectul prezentei analize, a rezultat că la data de 30.04.2004, între inculpatul B., primarul comunei Berislăveşti şi inculpatul A., preşedintele Obştii de moşneni Ş., s-a încheiat procesul-verbal de bună vecinătate în care s-a menţionat în fals că Obştea de moşneni Ş. a deţinut pădure vecină cu limitele de proprietate ale comunei Berislăveşti, fiind recunoscuţi ca proprietari moşnenii din fosta Obşte Groşi-Simniceanu, actuală Ş., fără să fie prezentat de către A. vreun document oficial şi, totodată, că tot la cererea inculpatului A., inculpatul B., împreună cu inculpatul C., agent agricol în cadrul Primăriei Berislăveşti, a eliberat adeverinţa nr. x/20.03.2008 în cuprinsul căreia se face menţiunea în fals că Obştea de moşneni Ş. a deţinut pădure vecină cu limitele de proprietate ale comunei Berislăveşti, fiind recunoscuţi ca proprietari moşnenii din fosta Obşte Groşi Simniceanu, actuală Ş., fără să fie prezentat de către reprezentantul Obştii de moşneni Ş., A., nici un document oficial.

Procesul-verbal de bună vecinătate din data de 30.04.2004 şi adeverinţa nr. x din data de 20.03.2008 au fost înregistrate în Registrul de intrări ieşiri al Primăriei comunei Berislăveşti sub nr. x din 02.05.2007, respectiv nr. 155 din 20.03.2008.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut şi faptul că, în dosarul de reconstituire a dreptului de proprietate constituit la nivelul Comisiilor locale Perişani şi Berislăveşti, în calitate de reprezentant al Obştii de Moşneni Ş., a depus harta falsificată a Eforiei Spitalelor Civile Bucureşti, iar constatarea tehnico-ştiinţifică grafică efectuată în cauză a concluzionat că între cele două hărţi, harta Planul Pădurii Dăngeşti (Dăngeşti - Toaca - Grebla - Groşi) comuna Berislăveşti, judeţul Argeş, proprietatea Eforiei Spitalelor Civile Bucureşti, scara 1:10 0000, suprafaţă 1833,89 ha şi harta Planul Pădurii Dăngeşti (Dăngeşti-Toaca-Grebla) comuna Berislăveşti, judeţul Argeş, proprietatea Eforiei Spitalelor Civile Bucureşti, scara 1:10 0000, suprafaţă 1333,89 ha, există diferenţe de redactare, pe care le şi menţionează, conform celor expuse anterior.

În acelaşi timp, din expertiza tehnică în specialitatea silvicultură efectuată de expertul tehnic judiciar K. a rezultat că limitele de hotar stabilite prin procesul-verbal de bună vecinătate din 30.04.2004 şi prin adeverinţa nr. x din 20.03.2008 nu corespund realităţii, iar pe baza unei expertize evaluatorii s-a stabilit că terenurile menţionate în procesul-verbal de bună vecinătate încheiat la data de 30.04.2004 şi în adeverinţa nr. x din 20.03.2008 erau fond forestier proprietate publică a statului, fiind identificate, din punct de vedere amenajistic ca fiind Ocolul silvic Călimăneşti, U.P.VI u.a.: 15e, 15f; 16c; 39c, 39d; 40b, 40c, 40d; 48b; 49a; 50b; 56; 57a; 58; 120a; 59 Ocolul silvic Călimăneşti U.P.VIIIu. a 102.

S-a constatat că există o singură excepţie, respectiv porţiunea de teren cuprinsă între bornele amenajistice nr. 278 şi respectiv 273, în care terenul agricol cu folosinţa islaz proprietate a comunei Berislăveşti este vecin cu u.a 118 care face parte din terenul forestier obiect al lucrării de expertiză tehnică judiciară. S-a concluzionat că aceste terenuri, vecine cu terenurile forestiere revendicate de Obştea de Moşneni Ş., nu se regăsesc în situaţia dispusă de art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, privind bunurile proprietate publică, mai puţin excepţia arătată.

În consecinţă, s-a reţinut că este cert că inculpatul A. şi-a pus în aplicare rezoluţia infracţională cu succes din momentul în care a intrat în posesia hărţii originale preluată de la martorul L. (martor care păstrase din luna octombrie în anul 1958 amenajamentul silvic al Pădurii Dăngeşti, harta ce conţinea Pădurea Dăngeşti (Dăngeşti-Toaca-Grebla-Groşi) situată în hotarul comunei Berislăveşti, judeţul Argeş, proprietatea Eforiei Spitalelor Civile, însoţit de copie de pe planul de hotărnicie al ing. D. verificat în anul 1874 de ing. I., conform amenajamentului de către ing. insp. silvic - nume indescifrabil, precum şi contracte de vânzare-cumpărare a terenurilor aparţinând locuitorilor din comuna Dăngeşti, şi anume M., N., O., P., Q.), având încredinţarea că nu mai există alte acte originale şi bazându-se evident pe afirmaţia făcută în acest sens chiar de martor, care nu i-a comunicat şi faptul că mai are în păstrare o copie xerox de pe hartă pe care o realizase în anul 2005, dar şi o copie a planului Pădurii Dăngeşti, hartă ce conţinea Pădurea Dăngeşti (Dăngeşti-Toaca-Grebla-Groşi), precum şi amenajamentul silvic al Pădurii Dăngeşti (Dăngeşti-Toaca-Grebla-Groşi), cu precizarea că martorul a predat, în primăvara anului 2012, Ocolului Silvic Călimăneşti, prin numitul R., pădurea amenajament silvic, iar contractele de vânzare-cumpărare, locuitorilor din comuna Dăngeşti şi anume M., N., O., P., Q.

Referitor la motivele de apel formulate de inculpatul A. s-a reţinut, pe de o parte, că acestea reiau apărările formulate de inculpat la judecarea în fond a cauzei, reiterând că nu se face vinovat de comiterea vreunei fapte penale de natura celor descrise în actul de trimitere în judecată şi apreciind că nu sunt probe care dovedesc vinovăţia sa, nefiind întrunite elementele constitutive ale niciuneia din infracţiunile descrise, iar pe de altă parte, că s-a invocat împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale cu privire la infracţiunile imputate.

Instanţa de apel a reţinut, în acord cu prima instanţă, că s-a făcut dovada deplină a activităţii infracţionale desfăşurate de inculpatul A., constând în aceea că, în calitate de preşedinte al Obştii de Moşneni Ş., în perioada martie 2008- noiembrie 2009, a întreprins fără echivoc, personal, demersuri şi acţiuni clare, concrete, orientate cu scopul de a obţine ilegal, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi a unei înţelegeri prealabile cu o persoană necunoscută până în prezent, precum şi cu inculpaţii B. şi C., prin utilizarea unor documente (harta Planul de hotărnicie al Pădurii Dăngeşti (Dăngeşti - Toaca - Grebla) şi înscrisuri oficiale cu conţinut nereal (procesul-verbal de bună vecinătate din data de 30.04.2004 înregistrat sub nr. x/02.05.2007 şi adeverinţa nr. x/20.03.2008), inducând în eroare Comisiile locale Perişani şi Berislăveşti de punere în aplicare a Legii nr. 18/1991, Comisia judeţeană Vâlcea de punere în aplicare a legilor proprietăţii, Judecătoria Brezoi şi Tribunalul Vâlcea, în patrimoniul Obştii de Moşneni Ş., suprafaţa de 669,70 ha fond forestier situată în Pădurea Dăngeşti, trupul de pădure Groşi, teren ce nu ar fi fost obţinut dacă nu existau documentele falsificate mai sus menţionate, cauzând statului român, reprezentat de Regia Naţională a Pădurilor, un prejudiciu de 19.932.089,089 RON, fiind deci întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în formă calificată şi în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 323 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Faptele au fost comise de inculpatul A. cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, dat fiind că, având cunoştinţă că înscrisurile menţionate mai sus şi prezentate la comisii şi în faţa instanţelor sunt false, le-a folosit în scopul reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenul de 669,70 ha pădure în trupul Groşi, teren ce nu a aparţinut niciodată obştii reprezentată de inculpat, astfel că admiterea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate a fost făcută de instanţă în sensul înscrisurilor de care s-a folosit acesta şi despre care ştia că nu corespund adevărului.

Tocmai faptul că în discuţiile purtate în şedinţele Comisiilor de fond funciar s-a făcut solicitarea ca inculpatul A. să prezinte procese-verbale de bună vecinătate, face dovada că inculpatul nu a putut prezenta acte cu care să facă dovada proprietăţii, astfel că prin toate manoperele dolosive utilizate a încercat să acopere acest aspect, reuşind să-şi pună în aplicare planul infracţional descris.

S-a reţinut că este cert că a fost vorba de un plan bine conturat, iar pentru punerea lui în aplicare inculpatul A., alături de complicii săi, stăruind insistent şi având în mod cert o imagine de ansamblu a activităţii infracţionale ulterioare, cu fiecare înscris falsificat folosit, a concretizat acest plan, fiind indubitabil că inculpatul a acţionat prin inducere în eroare, dar şi asupra aceluiaşi tip de înscrisuri, prin acelaşi mod de operare, în condiţii de loc şi timp similare, fiind prejudiciată aceeaşi persoană vătămată, astfel că în final activitatea ilicită derulată de cei trei inculpaţi a concurat la prejudicierea părţii civile prin reconstituirea ilicită a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 669,70 ha teren ce aparţine Statului Român şi aflat în administrarea părţii civile Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Vâlcea, precum şi cu valoarea materialului lemnos exploatat de obşte prin intermediul societăţii comerciale administrată în drept de tatăl inculpatului A.

Este demonstrată şi împrejurarea că, în realitate, inculpatul A., în calitate de preşedinte al Obştii de moşneni Ş., a fost persoana care a organizat licitarea suprafeţelor de teren de pe care urma să fie exploatată masa lemnoasă, precum şi persoana care s-a ocupat de valorificarea materialului lemnos de către SC J. SRL, societate la care a avut iniţial calitatea de administrator de drept, iar după cesionare către tatăl său, a fost administratorul de fapt al acesteia şi conform constatărilor efectuate de comisarii Gărzii Financiare, secţia Vâlcea, vânzarea-cumpărarea materialului lemnos între obşte şi societatea mai sus menţionată a fost făcută prin negociere directă, fiind dovedit astfel şi interesul considerabil de ordin personal pe care îl avea inculpatul pentru ca demersurile sale infracţionale să se finalizeze cu succes.

Conform probelor administrate în cauză, exploatarea materialului lemnos de pe terenurile aparţinând obştii a fost făcută de inculpatul A. din anul 2006 şi a continuat şi pe terenurile ce fac obiectul cauzei de faţă, în paralel fiind efectuată de acelaşi inculpat şi tăierea arborilor nemarcaţi, stabilindu-se cu certitudine că în aceeaşi perioadă a anului 2011, în care a fost vândut material lemnos de pe terenurile obştii, inculpatul A. a împrumutat Obştea de moşneni Ş. cu sumele de 500 RON şi respectiv 10.000 RON, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă, SC J. SRL Perişani, al cărei administrator a fost până în anul 2010, când a cesionat-o tatălui său, a achitat obştii valoarea materialului lemnos pe bază de chitanţă, sume de câte 5.000 RON .

Important de reţinut este că de la acelaşi consiliu de administraţie, inculpatul A. a primit aprobarea ca toate cheltuielile cu exploatarea masei lemnoase făcută de societatea SC J. SRL Perişani, administrată de tatăl inculpatului, la care acesta are calitatea de angajat, dar şi de administrator de fapt, să fie suportate din banii obştii, iar în declaraţiile date în cauza de faţă, o parte din membrii Obştii Ş. au susţinut că nu au fost întrebaţi în legătură cu exploatarea masei lemnoase pe care inculpatul a făcut-o prin intermediul firmei sale.

Mijloacele de probă administrate în cauză, de asemenea, au făcut dovada că obţinerea fără drept a pădurii Groşi de către Obştea Ş. nu ar fi fost posibilă dacă inculpatul A. nu ar fi primit sprijinul inculpatului B., care a eliberat în fals procesul-verbal de bună vecinătate încheiat la data de 30.04.2004, iar ulterior şi pe al inculpatului C. care, împreună cu inculpatul B., au eliberat în fals adeverinţa nr. x/2008 din data de 20.03.2008 prin care s-a atestat în mod mincinos că Obştea de Moşneni Ş. a deţinut pădure vecină cu limitele de proprietate ale comunei Berislăveşti, fiind recunoscuţi ca proprietari moşnenii din fosta Obşte Groşi Simniceanu, actuală Ş.

Inculpatul A., cu ştiinţă, le-a pus la dispoziţie celor doi complici, acte din care rezultau limitele de hotar, iar referirea la Amenajamentul Pădurii Dăngeşti, de către inculpatul B., este de natură să conducă la concluzia că adeverinţa a fost eliberată în cunoştinţă de cauză de cei doi inculpaţi, cu menţiuni necorespunzătoare adevărului, întrucât aşezământul, ca şi harta nemodificată, nu este de natură să creeze dubii cu privire la vecinii acestei obşti.

Ambele înscrisuri au fost eliberate la cererea inculpatului A. şi cu conţinutul solicitat de acesta, iar inculpatul a avut întotdeauna actele deja pregătite, trebuind să fie doar semnate, nerealizându-se în fapt nicio verificare concretă a actelor şi vecinătăţilor pe teren.

Din acest punct de vedere, nu a fost prezentat niciun document de către reprezentantul Obştii de moşneni Ş. - inculpatul A., că pădurea Obştii se învecinează cu proprietatea comunei Berislăveşti ori că trupul de pădure Groşi a aparţinut anterior anului 1948 vreuneia dintre obştile de moşneni constituite în comuna Perişani, judeţul Vâlcea. Nu s-a prezentat nicio dovadă, respectiv niciun act din care să rezulte că Obştea de moşneni Ş. a făcut obiectul legilor speciale de expropriere; în contextul prezentat sprijinul dat de inculpaţii B. şi C. la obţinerea terenului de 669,70 ha a fost în mod cert substanţial, dat fiind că, prin conţinutul lor care nu corespunde realităţii, cele două înscrisuri oficiale făceau dovada că pe traseul indicat în aceste documente Obştea şi Primăria se învecinează, constatarea expertului K. cu privire la vecinătatea unităţii administrativ teritoriale referindu-se la un singur punct de vecinătate, însă nu cu pădurea obştii, aşa cum s-a menţionat în cele două înscrisuri, ci cu islazul obştii.

În consecinţă, s-a reţinut că în mod corect a stabilit instanţa de fond că faptele fiecăruia dintre inculpaţii B. şi C., care, în perioada aprilie 2007 - noiembrie 2009, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi a unei înţelegeri prealabile, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv că anterior naţionalizării, Obştea de moşneni Ş. a deţinut în proprietate suprafaţa de 669,70 ha teren forestier în Pădurea Dăngeşti-Trupul de pădure Groşi, fiind folosite înscrisuri falsificate în Dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Brezoi pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 669,70 ha teren forestier au indus în eroare, atât instanţele de judecată, Judecătoria Brezoi şi Tribunalul Vâlcea, precum şi membrii Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Perişani şi Berislăveşti, respectiv membrii Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vâlcea - sprijinul dat de inculpaţii B. şi C. la obţinerea terenului de 669,70 ha fiind substanţial, deoarece cele două înscrisuri oficiale fac dovada că pe traseul indicat în aceste documente Obştea nu a avut hotar comun cu primăria în porţiunea de teren cu vegetaţie forestieră, ci cu islazul - şi în această modalitate toţi trei inculpaţii au cauzat un prejudiciu în cuantum de 19.932.089,089 RON statului român, întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune săvârşită în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Referitor la motivele de apel susţinute de inculpaţii B. şi C., s-a constatat că, pe de o parte, au reluat apărările formulate la judecata în fond a cauzei, reiterând că nu se fac vinovaţi de comiterea vreunei fapte penale de natura celor descrise în actul de trimitere în judecată, apreciind că nu sunt probe care să le dovedească vinovăţia, nefiind întrunite elementele constitutive ale niciuneia din infracţiunile descrise, iar pe de altă parte au invocat şi prescripţia răspunderii penale cu privire la infracţiunile imputate fiecăruia, atât ca fapte penale concrete deduse judecăţii, dar şi în raport de participaţia penală a fiecăruia ori pretinsa dată a săvârşirii infracţiunii.

Analizând apărarea inculpaţilor B. şi C., în sensul că nu poate exista infracţiunea de înşelăciune în speţa dedusă judecăţii, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive cu trimitere la imposibila prejudiciere a unei instanţe de judecată prin depunerea unor înscrisuri falsificate - raportat la speţa care ar fi făcut obiectul unei grile la examenul de promovare în funcţie al magistraţilor, s-a constatat că nu subzistă deoarece, chiar dacă într-o anumită măsură datele sunt asemănătoare, situaţia este examinată simplist şi cu totul eronat, întrucât grila de răspunsuri este întocmită în aşa fel încât să fie bine delimitat doar răspunsul corect sau considerat valabil la speţa prezentată, astfel că este cert că trebuiau eliminate variantele ce prevedeau ca răspuns doar sau şi infracţiunea de tentativă la infracţiunea de înşelăciune, în cauză fiind evident vorba de o infracţiune de înşelăciune în formă continuată fapt consumat.

S-a reţinut că sunt de notorietate cauzele penale şi condamnările dispuse ca atare, în speţele în care au fost depuse acte falsificate, pe baza cărora judecătorul a dispus înscrieri ori modificări în cărţile funciare, anulări ori modificări de titluri de proprietate respectiv reconstituiri ale dreptului de proprietate ori judecătorul sindic a dispus măsuri în procedurile speciale în materia dreptului comercial, fiind reţinută atât comiterea infracţiunii de înşelăciune, dar şi a uzului de fals, precum şi alte infracţiuni concurente, în raport de fiecare caz în parte.

Pentru edificare a fost redată, cu titlu de exemplu, o cauză identică cu cea din pretinsa grilă de examen, în care prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost trimisă în judecată, sub control judiciar, inculpata X, pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune în formă continuată (37 acte materiale), prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a unei infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (37 acte materiale) prevăzută de art. 320 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a unei infracţiuni de uz de fals în formă continuată (37 acte materiale) prevăzută de art. 323 teza I din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., în actul de sesizare a instanţei reţinându-se în mod sintetic, că inculpata, în calitate de avocat, în perioada 2012-2015, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, urmărind obţinerea unor foloase patrimoniale injuste, a săvârşit un număr de 37 acţiuni de inducere în eroare a instanţei de judecată, privind achitarea taxelor judiciare de timbru prin depunerea, în dosarele civile, în care asigura asistenţa juridică, a unor chitanţe falsificate, prejudiciind astfel bugetul local al municipiului Ploieşti cu suma totală de 98.463 RON.

Prin hotărârea menţionată anterior, în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, având în vedere că partea civilă a încheiat un acord de împăcare cu inculpata înainte de citirea actului de sesizare, în care s-a prevăzut expres că împăcarea este necondiţionată şi definitivă pentru această infracţiune, întrucât s-a achitat integral prejudiciul de inculpată, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. g) din C. proc. pen. şi art. 244 alin. (3) din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., comise în dauna părţii civile Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti, prin împăcarea părţilor (Curtea de Apel Ploieşti, Sentinţa penală nr. 160 din 28 noiembrie 2017).

Instanţa de apel a constatat că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - în forma autoratului, respectiv a complicităţii, atât sub aspectul tipicităţii obiective, cât şi a celei subiective, în concurs cu infracţiunea de uz de fals în formă continuată în cazul inculpatului A. şi cu infracţiunea de fals intelectual în cazul complicilor săi, B. şi C., nereţinând ca fiind întemeiate argumentele inculpaţilor.

Prin urmare, s-a procedat la examinarea prescripţiei răspunderii penale invocate în cauză cu trimitere la infracţiunile menţionate. S-a reţinut că, potrivit naturii sale juridice, prescripţia răspunderii penale este, în planul dreptului penal, o cauză de stingere a răspunderii, deoarece, în plan procesual, are ca efect împiedicarea punerii în mişcare sau a exercitării acţiunii penale, astfel că prescripţia răspunderii penale stinge dreptul statului de a trage la răspundere penală infractorul şi obligaţia acestuia de a suporta pedeapsa. În planul dreptului procesual penal, prescripţia reprezintă o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale.

În dispoziţiile art. 155 din C. pen. sunt reunite mai multe texte din vechiul C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei (art. 123) şi prescripţia specială (art. 124), cu unele modificări. Astfel, noul C. pen., în art. 155 alin. (1) nu mai reproduce dispoziţia potrivit căreia întreruperea prescripţiei are loc prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal, ci cuprinde o dispoziţie nouă potrivit căreia întreruperea cursului prescripţiei este posibilă prin îndeplinirea oricărui act de procedură. De observat că, prin această modificare, alin. (1) al art. 155 din C. pen. devine expresia unei legi penale mai aspre decât dispoziţia corespunzătoare din alin. (1) al art. 123 din C. pen. din 1969, deoarece, de la intrarea în vigoare a noului din C. pen., orice act procesual poate întrerupe cursul prescripţiei răspunderii penale, actele nemaifiind limitate doar la cele care se comunică învinuitului (suspectului) sau inculpatului. S-a avut în vedere că stingerea treptată a rezonanţei sociale a faptei şi uitarea ei odată cu trecerea timpului este mai bine să fie întreruptă prin îndeplinirea oricărui act de procedură (de exemplu, citarea unui martor sau audierea persoanei vătămate), deoarece şi aceste acte sunt susceptibile să readucă în memorie fapta săvârşită. Actele sus-menţionate trebuie să fie efectuate înainte de expirarea termenului de prescripţie, să fie emise de organe competente şi să nu fie nule, iar în cazul unor acte procesuale nule, prescripţia se socoteşte întreruptă de la data ultimului act întrerupător valabil.

C. pen. a reglementat în plus prescripţia specială, instituţie favorabilă făptuitorului, dar care sancţionează lipsa de promptitudine a organelor statului; prescripţia va fi deci considerată împlinită, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul se împlineşte cu încă o dată.

În privinţa alin. (1) al art. 155, pe 25.06.2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o decizie de admitere, a Curţii Constituţionale, nr. 297/2018, prin care s-a statuat la pct. 24 că: "întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale".

Efectul întreruperii cursului prescripţiei constă aşadar în curgerea unui nou termen, fără a fi luată în calcul perioada deja scursă, iar întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei [art. 155 alin. (3) din C. pen.].

Astfel, din dispoziţiile reglementate de art. 154 - 155 din C. pen., se desprinde regula potrivit căreia termenele de prescripţie a răspunderii penale încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, aceasta fiind regula generală.

Prin "data săvârşirii infracţiunii" se înţelege ziua în care a luat sfârşit activitatea infracţională, indiferent dacă aceasta a îmbrăcat forma tentativei sau pe aceea a infracţiunii, fapt consumat, iar regula amintită este aplicabilă şi în cazul infracţiunilor complexe.

Pentru infracţiunile săvârşite în concurs real, termenul de prescripţie curge separat pentru fiecare infracţiune, fără a ţine seama de eventualul spor de pedeapsă ce ar fi aplicabil, spre deosebire de infracţiunile săvârşite în concurs ideal la care termenul curge pentru toate infracţiunile de la data comiterii acţiunii ori inacţiunii infracţionale (afară de cazul când se săvârşeşte şi o infracţiune progresivă, când termenul de prescripţie se va calcula de la data producerii ultimului rezultat).

În cazul infracţiunilor continuate, termenul de prescripţie curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, adică din momentul epuizării lor, indiferent de data comiterii fiecărei acţiuni sau inacţiuni componente în parte; într-adevăr, infracţiunea continuată, fiind o unitate reală, consfinţită legal, "nu este divizibilă"', astfel încât termenul de prescripţie este unic, fiind calculat pentru întreaga infracţiune de la data ultimei acţiuni sau inacţiuni ce intră în compunerea sa, iar nu separat pentru fiecare acţiune în parte.

Din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. privind infracţiunea continuată, în interpretarea dată prin Decizia nr. 368/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, instanţa de apel a reţinut că, pentru a uni toate actele de executare, rezoluţia infracţională trebuie să fie suficient de determinată, în sensul că infractorul are imaginea de ansamblu a activităţii sale ulterioare ce o va desfăşura prin acte de executare separate, cu fiecare executare hotărârea se concretizează, iar dintre elementele ce pot concura, alături de alte împrejurări, la stabilirea unităţii de rezoluţie sunt avute în vedere unitatea obiectului infracţiunii, a locului, a persoanei vătămate, folosirea aceloraşi procedee în săvârşirea acţiunilor componente ale activităţii infracţionale, precum şi timpul scurs între actele de executare.

În speţă, s-a constatat că toate aceste elemente concură la reţinerea unicităţii rezoluţiei infracţionale cu referire la infracţiunea de înşelăciune, dat fiind că, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi a unei înţelegeri prealabile, cei trei inculpaţi, deopotrivă, au indus şi menţinut în eroare, că anterior naţionalizării Obştea de moşneni Ş. a deţinut în proprietate suprafaţa de 669,70 ha teren forestier în Pădurea Dăngeşti-Trupul de pădure Groşi, fiind folosite înscrisuri falsificate în Dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Brezoi pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 669,70 ha teren forestier, inducând în eroare în acest mod atât Judecătoria Brezoi şi Tribunalul Vâlcea, precum şi membrii Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Perişani şi Berislăveşti, respectiv membrii Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vâlcea şi în această modalitate toţi trei inculpaţii au cauzat un prejudiciu în cuantum de 19.932.089,089 RON statului român.

Prin urmare, în primul rând, s-a reţinut că nu se poate susţine că nu ar mai exista termen de prescripţie specială şi nici faptul că nu ar mai fi aplicabile dispoziţiile art. 155 din C. pen. Raportat la data săvârşirii faptei reţinute în rechizitoriu, respectiv în cursul lunii noiembrie 2009, termenul de 10 ani necesar pentru a interveni prescripţia răspunderii penale în cazul infracţiunii de înşelăciune nu s-a împlinit încă, iar în cazul infracţiunilor continuate, termenul de prescripţie curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, respectiv din momentul epuizării lor, indiferent de data comiterii fiecărei acţiuni sau inacţiuni componente în parte, cu menţiunea că la infracţiunile continuate, contribuţia complicelui poate interveni oricând până la epuizarea acţiunii sau inacţiunii, pentru toţi participanţii la săvârşirea infracţiunii termenul începând să curgă de la săvârşirea infracţiunii, oricare ar fi data la care diferiţi participanţi au prestat contribuţia lor.

S-a apreciat că în cauză nu a intervenit prescripţia răspunderii penale decât în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 323 şi art. 321 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., data epuizării activităţii infracţionale atât pentru inculpatul A., ca autor, cât şi pentru inculpaţii B. şi C., în calitate de complici, fiind data la care Sentinţa civilă nr. 741/21 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria Brezoi în Dosarul nr. x/2008 a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1348 dată de Tribunalul Vâlcea, respectiv data de 27.11.2009.

S-a reţinut în aceeaşi măsură că, chiar dacă a operat prescripţia răspunderii penale, inculpatul are posibilitatea, în virtutea legii procesuale, să solicite continuarea procesului penal pentru a dovedi netemeinicia acuzaţiilor aduse şi pentru a obţine achitarea şi cu toate acestea, dacă nu va reuşi să dovedească, în cele din urmă va beneficia în continuare de efectele prescripţiei răspunderii penale, instanţa pronunţând încetarea procesului penal.

Raportat la toate considerentele mai sus amintite şi având în vedere menţiunile expres făcute de inculpaţi în apel, în sensul că se consideră nevinovaţi, s-a constatat că în cauză nu s-au adus probe noi, temeinice, care să infirme soluţia instanţei de fond privind dovezile care atestă implicarea acestora în activitatea infracţională descrisă, respectiv comiterea cu forma de vinovăţie prevăzută de lege a infracţiunilor reţinute în sarcina fiecăruia, astfel că argumentele susţinute în sensul achitării lor nu subzistă.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că, raportat la specificul cauzei şi ţinând cont de situaţia juridică a fiecărui inculpat în parte, analizând incidenţa legii mai favorabile, conform art. 5 din C. pen., trebuie avute în vedere următoarele aspecte, iar stabilirea legii penale mai favorabile se va face prin utilizarea a patru criterii: 1) condiţiile de incriminare; 2) cerinţele privind tragerea la răspundere penală; 3) condiţiile de sancţionare; 4) consecinţele condamnării.

1. Referitor la criteriul condiţiilor de incriminare, va fi apreciată ca fiind mai favorabilă legea penală care permite încadrarea faptei într-o modalitate mai puţin periculoasă sau care prevede incidenţa unei cauze justificative sau a unei cauze de neimputabilitate reglementate de legea penală nouă (de pildă, consimţământul victimei).

2. Criteriul privind tragerea la răspundere penală presupune compararea legilor succesive sub aspectul existenţei sau inexistenţei unor cauze care exclud răspunderea penală (amnistie, prescripţie, împăcare etc.).

3. Pe baza criteriului sancţiunilor de drept penal, legea penală mai favorabilă va fi identificată cu luarea în considerare a naturii sancţiunilor şi a limitelor acestora.

4. Referitor la consecinţele condamnării, printre criteriile utilizate la stabilirea legii penale mai favorabile, în practica judiciară s-a decis că sub incidenţa principiului legii penale mai favorabile intră şi normele care reglementează instituţii legate de executarea sancţiunilor de drept penal, cum este liberarea condiţionată.

Reluând analiza tuturor criteriilor de mai sus, instanţa de apel, în acord cu instanţa de fond, a constatat că legea mai favorabilă fiecăruia dintre inculpaţi este reprezentată de noul C. pen., având în vedere limitele pedepselor, cu trimitere la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, dar şi Deciziilor nr. 5/2014, nr. 10/2014 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, drept pentru care este legală şi temeinică modalitatea în care instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice.

Prin urmare, instanţa de apel, în urma desfiinţării în parte a sentinţei, rejudecând cauza, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente şi a înlăturat sporul de 6 luni închisoare.

Reţinând că a intervenit prescripţia răspunderii penale, a înlăturat condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, iar în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. combinat cu art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi art. 153 din C. pen., a dispus încetarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 323 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

Raportat la toate motivele de apel menţionate şi ţinând seama de faptul că în virtutea principiului inevitabilităţii şi indispensabilităţii, inculpatul trebuie să răspundă penal pentru infracţiunile săvârşite şi să suporte, în scopul constrângerii şi prevenirii reiterării în viitor a acestor abateri sau incorectitudini, tratamentul punitiv instituit, la proporţionalizarea pedepsei retributive s-a avut în vedere periculozitatea reală a faptelor, desprinsă cu preponderenţă din modul, mijloacele şi împrejurările de comitere, dar mai ales urmările produse. Drept urmare, Curtea de Apel Piteşti a constatat că pedeapsa principală aplicată inculpatului este proporţională în raport de gravitatea faptei comise şi modalitatea concretă în care a acţionat.

Reţinând astfel gravitatea faptei comise de inculpat şi având în vedere contextul în care a acţionat şi starea de pericol creată faţă de valorile sociale ocrotite de norma de drept, instanţa de apel a apreciat că intervenţia statului prin autorităţile responsabile în acest sens trebuie să fie fermă şi, cu ajutorul pârghiilor legale, să stopeze astfel de activităţi infracţionale, iar în virtutea principiului inevitabilităţii şi indispensabilităţii, inculpatul trebuie să răspundă penal pentru infracţiunile săvârşite şi să suporte, în scopul constrângerii şi prevenirii reiterării în viitor a acestor abateri sau incorectitudini, tratamentul punitiv instituit.

Având în vedere cele expuse, instanţa de apel a apreciat că, în mod greşit, s-au evaluat dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din C. pen., apreciindu-se în aceste condiţii că scopul educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, iar ca modalitate de executare să fie incidente dispoziţiile art. 91 din C. pen., privind suspendarea sub supraveghere. S-a constatat că scopul preventiv educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin privare de libertate, în condiţiile art. 60 din C. pen., drept pentru care s-au înlăturat dispoziţiile art. 91 din C. pen. cu toate consecinţele.

În aceeaşi măsură, s-au descontopit pedepsele rezultante de 2 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani, aplicate atât inculpatului B., cât şi inculpatului C., în pedepsele componente şi s-a înlăturat sporul de 4 luni închisoare.

Reţinându-se că a intervenit prescripţia răspunderii penale, au fost înlăturate condamnările dispuse faţă de inculpatul B., cât şi faţă de inculpatul C. la pedeapsa de 1 an şi închisoare, iar în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. combinat cu art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi art. 153 din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Constatând că pedeapsa stabilită pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune săvârşită în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. este legală şi temeinică, iar modalitatea de executare a acesteia este corect individualizată, au fost menţinute dispoziţiile art. 91 din C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, cu toate consecinţele, pentru inculpaţii B. şi C.

În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, faţă de cele menţionate şi reţinând motivele de apel invocate de procuror, de părţile civile Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată legal prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, Obştea de Moşneni S., de partea responsabilă civilmente Obştea de Moşneni Ş., dar şi de inculpaţi, în măsura în care se antamează fondul cauzei şi modul de soluţionare a laturii penale, s-a reţinut, în primul rând, că excepţia lipsei calităţii procesuale a Statului Român invocată de Obştea de Moşneni S. a fost corect respinsă ca neîntemeiată, deoarece este cert că în interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 865 din C. civ. şi ale art. 12 din Legea nr. 213/1998 rezultă că atât Ministerul Finanţelor Publice, cât şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva au calitatea de reprezentant al statului în litigiile referitoare la dreptul de administrare a proprietăţii publice, iar R.N.P. Romsilva prin Direcţia Silvică Vâlcea, ca regie de interes naţional, aflată sub autoritatea statului prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură - Ministerul Mediului şi Pădurilor, îi este conferit de lege un drept real de administrare asupra fondului forestier proprietate publică a statului, drept în virtutea căruia poate exercita acţiuni în justiţie în scopul apărării şi asigurării integrităţii acestui fond forestier.

S-a reţinut că instanţa de fond a apreciat just că solicitările Obştii S., ce vizează latura civilă a cauzei, sunt condiţionate de calitatea de proprietar al bunului solicitat la restituire ori la plata contravalorii lui, dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, constatând printr-o argumentare amplă şi completă faptul că în acţiunea în restituirea bunului sau obligarea la plata contravalorii lui calitatea procesuală aparţine proprietarului, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 563 alin. (1) din C. civ., sens în care, la data formulării cererilor, Obştea de Moşneni S. nu era şi nici în prezent nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului forestier în suprafaţă de 518,85 ha, pentru care titlul său de proprietate a fost desfiinţat, concluzia fiind că în acest cadru procesual nu poate solicita nici restituirea în natură a terenului, nici contravaloarea lui.

Reţinând aceste considerente, apărările formulate de Obştea S. potrivit cărora suprafaţa de 637 ha teren cu vegetaţie forestieră i s-a atribuit legal de la stat şi că nu reprezintă fostul amplasament al Obştii Ş., reluate şi în apel, au fost temeinic şi legal înlăturate de instanţa de judecată prin Sentinţa civilă nr. 741 din data de 21 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria Brezoi în dosarul x/2008, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1348/R din 27.11.2009 a Tribunalului Vâlcea, astfel că este cert că dispoziţiile instanţei civile cu privire la aceste aspecte intrând în puterea de lucru judecat nu pot să fie repuse în discuţie în prezenta cauză, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Aşa cum s-a menţionat anterior, s-a stabilit fără putinţă de tăgadă că inculpatul A. a urmărit să obţină prin mijloace frauduloase nu numai o suprafaţă mare de teren care nu a aparţinut niciodată Obştii Ş., ci o suprafaţă care să corespundă intereselor sale, acelea de a exploata masa lemnoasă a obştii, interesul inculpatului rezultând din propriile declaraţii conform cărora venitul rezultat din exploatarea masei lemnoase a fost nesemnificativ în condiţiile în care cheltuielile făcute în numele obştii sunt de ordinul zecilor de mii de RON, iar moşnenii au primit drept dividende sume modice, actele cu conţinut nereal fiind deci folosite de inculpatul A., atât la Comisiile locală şi judeţeană de aplicare a legilor proprietăţii, precum şi în instanţe.

În ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de constituire ca părţi civile ale Statului Român, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - reprezentată legal de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, dar şi de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, instanţa de apel a reţinut că legea specială, H.G. nr. 229/2009, ce stabileşte ca obiect de activitate al regiei aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii, instituie un mandat special dat Regiei Naţionale a Pădurilor de a reprezenta interesele statului în domeniul silviculturii, de a cumpăra în numele statului terenuri cu vegetaţie forestieră, dar şi de a înstrăina asemenea terenuri, deci manifestări ale dreptului de dispoziţie în legătura cu respectivele imobile, astfel că tot aceasta este îndreptăţită să formuleze şi acţiunile în justiţie, situaţie faţă de care cererea de constituire de parte civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice a fost respinsă ca neîntemeiată.

S-a reţinut că este justă menţiunea legată de dispoziţiile Deciziei nr. 15 din 17.10.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva poate reprezenta în justiţie statul numai cu privire la acele interese care au legătură cu obiectul ei de activitate, respectiv aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii, sens în care, în cauză, R.N.P. Romsilva are calitate procesuală activă, care prin Direcţia Silvică Vâlcea a formulat în consecinţă denunţ penal prin reprezentanţii săi, invocând calitatea sa de persoana vătămată, iar ulterior s-a constituit parte civilă împotriva celor trei inculpaţi cu suma totală de 19.932.089,089 RON.

Prin urmare, sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a stabilit judicios că subzistând răspunderea penală a inculpaţilor A., B. şi C. pentru infracţiunea de înşelăciune calificată şi, respectiv complicitate la infracţiunea de înşelăciune prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, incumbă în sarcina acestora şi o răspundere civilă delictuală solidară pentru consecinţele ce decurg din această faptă, cei trei inculpaţi fiind obligaţi în solidar, precum şi în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Obştea de Moşneni Ş., la repararea prejudiciilor patrimoniale şi nepatrimoniale produse Statului Român, reprezentat în proces prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Vâlcea.

În cauză, probatoriul administrat a demonstrat că, stabilindu-se vinovăţia inculpaţilor în raport de infracţiunile pentru care sunt condamnaţi, operează şi răspunderea solidară a acestora, întrucât activitatea ilicită derulată de inculpaţi a concurat la prejudicierea părţii civile prin reconstituirea ilicită a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 669,70 ha teren aparţinând Statului Român şi aflat în administrarea părţii civile, precum şi cu valoarea materialului lemnos exploatat de obşte prin intermediul societăţii comerciale administrată în drept de tatăl inculpatului A., iar conform constatărilor efectuate de comisarii Gărzii Financiare, secţia Vâlcea, vânzarea-cumpărarea materialului lemnos între obşte şi societatea mai sus menţionată a fost făcută prin negociere directă.

De asemenea, s-a apreciat că în mod corect s-au soluţionat cererile formulate de părţile civile, fiind admisă doar cererea referitoare la acordarea pretenţiilor solicitate de partea civilă R.N.P. - Direcţia Silvică Vâlcea, Obştea Ş. neavând niciun drept asupra celor 669,70 ha teren forestier, întrucât înainte de 1948 acest teren a aparţinut Eforiei Spitalelor civile Bucureşti, dispunându-se obligarea inculpatului A., în solidar cu partea responsabilă civilmente Obştea de Moşneni Ş., precum şi a inculpaţilor B. şi C. la restituirea în natură Statului Român - prin Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Vâlcea şi prin A.N.A.F., a terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă totală de 669,70 ha, cu suprafeţele menţionate în procesele-verbale de punere în posesie, în caz contrar, fiind obligat inculpatul A., în solidar cu Obştea de Moşneni Ş., precum şi în solidar cu inculpaţii B. şi C., să plătească părţii civile cu titlu de despăgubiri materiale suma totală de 19.932.089,089 RON, reactualizată până la data plăţii efective.

În aceeaşi măsură, având în vedere dispoziţiile art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 249 şi următoarele din C. proc. pen., în vederea garantării recuperării prejudiciului total suferit de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor, în numele statului român, în valoare de 19.932.089,089 RON, s-a constatat că este corectă şi soluţia privind menţinerea măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale prin pct. 2 din Ordonanţa nr. 92/P/2012 din data de 29.11.2012, respectiv sechestrul asigurător dispus asupra bunurilor proprietatea fiecăruia dintre inculpaţii A., B. şi C., individualizate prin procesele-verbale de aplicare a sechestrului penal din data de 03.12.2012.

În ceea ce priveşte ridicarea sechestrului asigurător instituit prin pct. 1 din Ordonanţa din 29.11.2012, dată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti în Dosarul penal nr. x/2012, asupra terenului forestier în suprafaţă totală de 669,70 ha situat pe raza comunelor Perişani şi Berislăveşti, judeţul Vâlcea, individualizat în procesul-verbal de aplicarea sechestrului asigurător încheiat la data de 03.12.2012, dată fiind dispoziţia de restituire a terenului menţionat în natură, dar şi menţinerea sechestrului asupra bunurilor inculpaţilor, s-a reţinut că măsura instituită în cauză nu mai poate subzista, cererea părţii civile fiind soluţionată favorabil în modul deja prezentat, apărând aşadar ca lipsite de substanţă argumentele prezentate de procuror în sensul că măsura indisponibilizării îi poate aduce beneficii şi îi poate folosi părţii civile.

O dată stabilit irevocabil dreptul său de proprietate asupra terenului din litigiu şi fiindu-i restituită în natură întreaga suprafaţă de teren, în acord cu instanţa de fond, instanţa de apel a apreciat că R.N.P. Romsilva reprezentată de Direcţia Silvică Vâlcea i-au fost rezolvate corespunzător cererile şi pretenţiile deduse judecăţii.

În final, instanţa de apel a constatat că este legală şi temeinică şi soluţia vizând desfiinţarea totală a înscrisurilor oficiale falsificate de inculpaţii B. şi C. şi folosite de inculpatul A. la comisiile constituite în baza Legii nr. 18/1991 şi la instanţele civile, pentru a dovedi că Obştea de Moşneni Ş. a avut aşezământul între limitele stabilite prin planul alterat, înscrisurile emise de inculpaţii B. şi C. fiind de natură să confirme realitatea din hartă, dar şi a înscrisurilor subsecvente, aşa cum sunt enumerate în dispozitivul sentinţei pronunţate, fiind menţinute şi celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin deciziei pronunţată de instanţa de apel.

Ca atare, faţă de cele ce preced, prin Decizia penală nr. 898/A din data de 22 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2018, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpaţii A., B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 199/15.11.2017 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2012, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală şi rejudecând:

1. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente şi a fost înlăturat sporul de 6 luni închisoare.

S-a înlăturat condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, iar în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. combinat cu art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi art. 153 din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 323 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

S-au înlăturat dispoziţiile art. 91 din C. pen. cu toate consecinţele şi s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare prin privare de libertate, în condiţiile art. 60 din C. pen.

2. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani, aplicată inculpatului B., în pedepsele componente şi a fost înlăturat sporul de 4 luni închisoare.

S-a înlăturat condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi închisoare, iar în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. combinat cu art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi art. 153 din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Au fost menţinute dispoziţiile art. 91 din C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, cu toate consecinţele.

3. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani, aplicată inculpatului C., în pedepsele componente şi a fost înlăturat sporul de 4 luni închisoare.

S-a înlăturat condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare, iar în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. combinat cu art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi art. 153 din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Au fost menţinute dispoziţiile art. 91 din C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, cu toate consecinţele.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin deciziei.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile Obştea de Moşneni S. şi Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată de D.R.G.F.P. Craiova şi partea responsabilă civilmente Obştea de Moşneni Ş., împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva Deciziei penale nr. 898/A din data de 22 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018 au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în sensul că inculpaţii au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În motivare, recurenţii A. şi B. au susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, întrucât fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune/complicitate la înşelăciune, ci numai elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cu titlu de jurisprudenţă, s-a făcut trimitere la decizia nr. 449 din data de 08 decembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a susţinut că faptele descrise nu realizează tipicitatea infracţiunii de înşelăciune, întrucât aceasta este o infracţiune contra patrimoniului, al cărei specific constă în aceea că, în urma unor manopere dolosive ale făptuitorului sau unor elemente frauduloase, victima inducerii în eroare se angajează într-o conduită prejudiciabilă. De esenţa acestei infracţiuni este aceea că făptuitorul amăgeşte, nesocoteşte încrederea acordată în cadrul unor relaţii cu conţinut patrimonial.

Prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi iese din sfera acestor relaţii protejate prin incriminarea înşelăciunii, însă este protejată în cadrul altor infracţiuni cum sunt cele de fals sau contra înfăptuirii justiţiei. Astfel, "inducerea în eroare" a unei autorităţi aduce în discuţie alt tip de relaţii sociale nesocotite şi alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea.

Folosirea înscrisurilor falsificate în fata instanţelor este prevăzută de legea penală subsumată infracţiunii de fals şi/sau uz de fals, iar nu infracţiunii de înşelăciune.

O instanţă de judecată, chemată să înfăptuiască un act de justiţie, nu stabileşte niciodată, cu părţile în litigiu, o relaţie cu caracter patrimonial şi, de asemenea, nu poate fi "victima" unei acţiuni de inducere în eroare a uneia dintre acele părţi, întrucât actul pe care îl înfăptuieşte este rezultatul formării convingerii sale, în urma evaluării probelor administrate.

S-a arătat că, în contextul dezlegării unor elemente de drept în cadrul întâlnirii preşedinţilor Secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel (Iaşi, 18 - 19 mai 2017) s-a statuat în unanimitate un punct de vedere comun, care coincide cu Decizia nr. 449/A din 08 decembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014. Participanţii la întâlnirea anterior menţionată au apreciat, în unanimitate, că instanţa de judecată nu poate fi subiect pasiv al infracţiunii de înşelăciune, având în vedere valoarea socială protejată prin incriminarea acesteia.

Recurenţii au menţionat că sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală", din cuprinsul prevederilor art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., a fost reglementată şi dezbătută prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 631/2014. În considerentele acestei decizii s-a reţinut, referitor la prevederea faptei de legea penală, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, că aceasta este, în primul rând, o expresie a principiului legalităţii incriminării, prevăzut atât la nivel constituţional - art. 23 alin. (12), cât şi la nivel convenţional - art. 7 parag. 1. Astfel, prevederea faptei de legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă sau ordonată, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile acesteia, ale faptei concrete şi cele ale modelului legal de incriminare). Cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale consacrat de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., respectiv "fapta nu e prevăzută de legea penală", se reţine atunci când nu există concordanţă (tipicitate) între fapta concretă comisă şi modelul legal de incriminare prevăzut de legea penală.

Noţiunea de tipicitate se referă atât la elementele obiective, cât şi la elemente subiective din structura normei de incriminare. Ambele sunt elemente prin prisma cărora se analizează concordanţa între modelul descris de legiuitor în norma de incriminare şi fapta concret săvârşită. Pentru a interveni răspunderea penală trebuie să existe o concordanţă între trăsăturile faptei concrete şi trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare, adică, cu alte cuvinte, când au fost realizate toate elementele constitutive ale infracţiunii. Astfel, instanţa de contencios constituţional a apreciat că absenţa oricărui element constitutiv al infracţiunii lipseşte acţiunea penală de temeiul său de drept, putându-se afirma că lipsa de corespondenţă între trăsăturile faptei concrete şi trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare determină neprevederea faptei de către legea penală.

În concluzie, recurenţii A. şi B. au solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi, pe fondul cererii, admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare.

Totodată, cei doi recurenţi au solicitat, în temeiul art. 441 din C. proc. pen., să se dispună suspendarea hotărârii penale atacate, menţionând că vor respecta toate obligaţiile ce le vor fi impuse de instanţă.

Prin încheierea din data de 12 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018, au fost admise în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B.

S-a reţinut că indicarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Astfel cum rezultă din motivele de recurs în casaţie anterior expuse, recurenţii A. şi B. şi-au încadrat criticile în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care este incident în situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Potrivit art. 15 C. pen. în vigoare "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.".

Astfel, se instituie un nou concept de ilicit penal, deoarece nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, raportat la soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în vigoare, respectiv de achitare pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Rezultă, aşadar, că faţă de soluţia reglementată prin dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din noua reglementare a C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conţinută în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În al doilea rând s-a menţionat că analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Altfel spus, acesta vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin urmare, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că recursurile în casaţie sunt admisibile pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., referitor la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. - în ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat A., respectiv complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. - în ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat B., doar în vederea verificării în drept a situaţiei de fapt cu privire la problemele de drept invocate de recurenţi.

În ceea ce priveşte cererile de suspendare a executării hotărârii formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B., Înalta Curte a constatat că acestea sunt întemeiate. S-a reţinut că motivele formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. în susţinerea cererii de suspendare a executării hotărârii sunt aceleaşi cu cele invocate în susţinerea căii de atac a recursului în casaţie şi constituie un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate până la judecarea pe fond a recursului în casaţie.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de inculpaţi, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursurile în casaţie sunt fondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., recursul în casaţie este calea extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează, exclusiv, legalitatea hotărârii.

Prin urmare, motivele de casare invocate de recurenţii inculpaţi trebuie să se raporteze la situaţia de fapt şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel prin hotărârea atacată întrucât, în calea de atac a recursului în casaţie se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Cazul cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpaţi în cererile de recurs în casaţie, este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la acest caz de casare, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte a statuat că vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea reală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său ori modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv") - Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte va analiza dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor A. şi B.

Analizând criticile aduse hotărârii recurate de către inculpaţii A. şi B., Înalta Curte constată că faptele săvârşite de aceştia nu realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune (reţinută în sarcina inculpatului A.), respectiv, ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune (reţinută în sarcina inculpatului B.).

În considerentele deciziei recurate s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul A., în calitate de preşedinte al Obştii de moşneni Ş., în perioada martie 2008- noiembrie 2009 a întreprins fără echivoc, personal, demersuri şi acţiuni clare, concrete, orientate în scopul de a obţine ilegal, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi a unei înţelegeri prealabile cu o persoană necunoscută, precum şi cu inculpaţii B. şi C., prin utilizarea unor documente (harta Planul de hotărnicie al Pădurii Dăngeşti (Dăngeşti - Toaca - Grebla) şi înscrisuri oficiale cu conţinut nereal (procesul-verbal de bună vecinătate din data de 30.04.2004 înregistrat sub nr. x/02.05.2007 şi adeverinţa nr. x/20.03.2008), inducând în eroare Comisiile locale Perişani şi Berislăveşti de punere în aplicare a legilor proprietăţii, Comisia judeţeană Vâlcea de punere în aplicare a Legii nr. 18/1991, Judecătoria Brezoi şi Tribunalul Vâlcea, în patrimoniul Obştii de Moşneni Ş., suprafaţa de 669,70 ha fond forestier situată în Pădurea Dăngeşti, trupul de pădure Groşi, teren ce nu ar fi fost obţinut dacă nu existau documentele falsificate mai sus menţionate, cauzând statului român, reprezentat de Regia Naţională a Pădurilor, un prejudiciu în sumă de 19.932.089,089 RON.

În drept, s-a reţinut că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă calificată şi continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi ale infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În sarcina inculpatului B., s-a reţinut că, împreună cu inculpatul C., în perioada aprilie 2007 - noiembrie 2009, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi a unei înţelegeri prealabile, au indus şi menţinut în eroare, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv că anterior naţionalizării, Obştea de moşneni Ş. a deţinut în proprietate suprafaţa de 669,70 ha teren forestier în Pădurea Dăngeşti-Trupul de pădure Groşi, fiind folosite de către inculpatul A., înscrisuri falsificate în Dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Brezoi pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 669,70 ha teren forestier, inducând în eroare în acest mod, atât instanţele de judecată: Judecătoria Brezoi şi Tribunalul Vâlcea, cât şi pe membrii Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Perişani şi Berislăveşti, respectiv pe membrii Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vâlcea - sprijinul dat de inculpaţii B. şi C. la obţinerea terenului în suprafaţă de 669,70 ha, fiind substanţial deoarece, cele două înscrisuri oficiale fac dovada că pe traseul indicat în aceste documente, obştea nu a avut hotar comun cu primăria, în porţiunea de teren cu vegetaţie forestieră, ci cu islazul - şi în această modalitate, împreună şi cu inculpatul A. a cauzat un prejudiciu statului român în cuantum de 19.932.089,089 RON.

În drept, s-a reţinut că faptele pentru care inculpatul B. a fost trimis în judecată întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune săvârşită în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi ale infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen.

Pentru infracţiunea de uz de fals (reţinută în sarcina inculpatului A.) şi pentru infracţiunea de fals intelectual (reţinută în sarcina inculpaţilor B. şi C.), instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

În ce priveşte infracţiunea de înşelăciune pentru care instanţa de apel a menţinut soluţia de condamnare a inculpaţilor dispusă de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că este o faptă penală contra patrimoniului, fiind incriminată în art. 244 din C. pen., text de lege inclus în Titlul II, Partea specială a C. pen., intitulat Infracţiuni contra patrimoniului şi în Capitolul II al acestui titlu, rezervat Infracţiunilor contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii.

Prin incriminarea infracţiunii de înşelăciune, legiuitorul a urmărit ocrotirea relaţiilor sociale cu caracter patrimonial, atunci când în derularea acestora, intenţionând obţinerea unui folos material injust, una dintre persoanele implicate recurge la mijloace de inducere în eroare a victimei, fie la mijloace simple, de tipul celor prevăzute în alin. (1) al art. 244 din C. pen., fie la mijloace cu caracter fraudulos, de natură a atribui faptei caracter calificat, conform alin. (2) al acestui text de lege.

Obiectul juridic special al infracţiunii de înşelăciune constă în relaţiile sociale privind avutul personal sau particular, care iau naştere şi se desfăşoară pe baza bunei credinţe a subiecţilor acestor raporturi, a încrederii ce şi-o acordă reciproc.

Subiectul principal al infracţiunii de înşelăciune poate fi orice persoană, iar subiect pasiv principal este persoana al cărei patrimoniu a fost lezat (diminuat) prin săvârşirea faptei, nefiind exclusă posibilitatea ca, în anumite cazuri, să poată exista şi un subiect pasiv subsidiar.

În ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune, acţiunea făptuitorului se realizează prin inducerea în eroare (înşelare, amăgire) a unei persoane, astfel ca aceasta să aibă o reprezentare falsă (denaturată, necorespunzătoare realităţii) asupra unei anumite situaţii, reprezentare ce este determinantă pentru victimă în luarea unei dispoziţii cu privire la patrimoniul său, acţiune care îi cauzează o pagubă. Rezultatul acţiunii făptuitorului constă în înfăptuirea ori omisiunea înfăptuirii de către victimă a unui act de natură patrimonială, ca urmare a inducerii sale în eroare şi pricinuirea în acest mod a unei pagube, adică a unui prejudiciu material (patrimonial).

Raportând aceste consideraţii teoretice la speţa dedusă judecăţii şi în acord cu jurisprudenţa sa, reflectată în Decizia penală nr. 449/A din 8 decembrie 2015 şi în Decizia penală nr. 245/A din 30 iunie 2017, Înalta Curte reţine că prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi (autoritatea judecătorească) iese din sfera relaţiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracţiunii de înşelăciune, dar poate face obiect al altor infracţiuni, cum sunt cele de fals (incriminate în Titlul VI al C. pen.), cele contra înfăptuirii justiţiei (incriminate în Titlul IV al C. pen.) sau cele prevăzute în legile speciale (Legea nr. 78/2000, Legea nr. 241/2005, Codul vamal). Astfel, "inducerea în eroare a unei autorităţi" aduce în discuţie alt tip de relaţii nesocotite şi alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea, cum ar fi, falsul în declaraţii, mărturia mincinoasă, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamală de înscrisuri falsificate, etc.

Folosirea înscrisurilor falsificate în faţa instanţei de judecată este faptă prevăzută de legea penală subsumată infracţiunii de fals şi/sau uz de fals (fapte reţinute, de altfel, în sarcina inculpaţilor, în concurs însă cu infracţiunea de înşelăciune/complicitate la această infracţiune), iar nu infracţiunii de înşelăciune, obiectul juridic al celor două fapte penale fiind diferit. Aşa cum s-a arătat, obiectul juridic al infracţiunii de înşelăciune îl constituie protejarea relaţiilor sociale de ordin patrimonial bazate pe încredere, în timp ce obiectul juridic al infracţiunilor de fals se referă la proteguirea relaţiilor sociale în legătură cu încrederea publică acordată anumitor categorii de înscrisuri.

O instanţă de judecată chemată să înfăptuiască actul de justiţie nu stabileşte cu părţile aflate în litigiu o relaţie cu caracter patrimonial şi nu i se poate atribui calitatea de persoană indusă în eroare în sensul dispoziţiilor art. 244 din C. pen. Hotărârea judecătorească pe care o pronunţă instanţa este rezultatul procesului de deliberare în cadrul căruia cererile unei părţi sunt examinate, prin raportare la întregul material probator administrat în cauză şi prin luarea în considerare a susţinerilor în combaterea lor, făcute de către partea adversă, în cadrul procedurilor judiciare.

Prezentarea mincinoasă a faptei de către una dintre părţile implicate într-o procedură judiciară desfăşurată în faţa unei instanţe de judecată, nu generează în mod direct o anumită soluţie în cauza respectivă şi, cu atât mai puţin, un rezultat prejudiciabil pentru partea adversă. Acest rezultat este efectul mediat al derulării procedurii judiciare în ansamblul său, iar nu al poziţiei procesuale incorecte adoptate de un participant procesual şi indiferent dacă instanţa a descoperit sau nu că înscrisurile/documentele depuse de acesta nu corespund adevărului, fiind false.

În speţa dedusă judecăţii, instanţa de fond - Judecătoria Brezoi a fost chemată să se pronunţe asupra cererii prin care recurentul inculpat A., în calitate de reprezentant al Obştii de moşneni Ş. a solicitat ca, în contradictoriu cu Obştea de moşneni S., Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Perişani şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vâlcea să i se reconstituie dreptul de proprietate pe vechiul amplasament, pentru suprafaţa de 616,85 ha, cerere soluţionată favorabil, iniţial, prin Sentinţa civilă nr. 399 din 23.04. 2007, desfiinţată însă prin Decizia civilă nr. 1263/R din 23.12.2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, în principal, pentru că instanţa de fond nu a răspuns la toate cererile formulate de părţi (inclusiv de partea adversă) şi, în subsidiar, pentru completarea raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză. După rejudecarea cauzei, în urma completării cercetării judecătoreşti - desfăşurate în cadrul unei proceduri contradictorii, cu citarea părţilor - în sensul celor dispuse de instanţa de recurs, prin Sentinţa civilă nr. 741 din 21 iulie 2009, pronunţată de Judecătoria Brezoi, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1348/R din 27.11.2009 a Tribunalului Vâlcea s-a admis cererea Obştii de moşneni Ş., astfel cum a fost formulată de reprezentantul său, A.

Întrucât nici instanţa de fond şi nici instanţa de recurs nu au stabilit relaţii de natură patrimonială cu vreuna dintre părţile implicate în procedurile judiciare desfăşurate în faţa lor, Înalta Curte constată că în mod greşit s-a reţinut în sarcina inculpaţilor infracţiunea de înşelăciune întrucât lipseşte obiectul juridic special a acestei fapte penale.

Argumentele în baza cărora Înalta Curte reţine că faptele pentru care recurenţii inculpaţi au fost trimişi în judecată nu îndeplinesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, respectiv, ale complicităţii la această infracţiune - în cazul instanţei de judecată - sunt valabile şi în privinţa membrilor comisiilor comunale şi judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. În speţă, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Perişani, în virtutea atribuţiilor ce îi reveneau, a propus spre validare Obştea de moşneni Ş. cu suprafeţele de teren pentru care inculpatul A. a solicitat reconstituirea, propunere ce a fost validată de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vâlcea, care a şi emis titlurile de proprietate.

Întrucât nici membrii Comisiei locale, nici cei ai Comisiei judeţene nu au stabilit relaţii cu caracter patrimonial cu vreuna dintre părţi (Obştea de moşneni Ş. sau Obştea de moşneni S.), lipseşte obiectul juridic special al infracţiunii de înşelăciune, constatare în raport de care Înalta Curte reţine că în mod greşit s-a dispus condamnarea inculpaţilor pentru această faptă penală. Ca şi în cazul instanţei de judecată, prezentarea de către recurentul inculpat A., membrilor Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Perişani şi membrilor Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vâlcea a înscrisurilor false reţinute în considerentele deciziei (unele obţinute cu sprijinul inculpaţilor B. şi C.), în baza cărora au fost soluţionate favorabil cererile prin care s-a solicitat, de către Obştea de moşneni Ş. reconstituirea dreptului de proprietate asupra tenurilor pretins deţinute de către obşte, poate face obiectul altor incriminări, ca de exemplu, al infracţiunilor de fals, de uz de fals (această din urmă faptă penală a şi fost reţinută în sarcina inculpaţilor).

Concluzionând, în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune [prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.] şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune [prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.], soluţia care se impune a fi pronunţată este aceea de achitare a inculpaţilor A. şi B., în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Înalta Curte, analizând decizia recurată, constată că în sarcina intimatului inculpat C., instanţa de apel a reţinut că acesta, împreună cu inculpatul B., în perioada aprilie 2007 - noiembrie 2009, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi a unei înţelegeri prealabile, au indus şi menţinut în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv că anterior naţionalizării, Obştea de moşneni Ş. a deţinut în proprietatea suprafaţa de 669,70 ha teren forestier în Pădurea Dăngeşti-Trupul de pădure Groşi, fiind folosite înscrisuri falsificate în Dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Brezoi pentru reconstituirea a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 669,70 ha teren forestier, inducând în eroare în acest mod atât instanţele de judecată, Judecătoria Brezoi şi Tribunalul Vâlcea, cât şi pe membrii Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Perişani şi Berislăveşti, respectiv pe membrii Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vâlcea - sprijinul dat de inculpaţii B. şi C. la obţinerea terenului de 669,70 ha fiind substanţial, deoarece cele două înscrisuri oficiale fac dovada că pe traseul indicat în aceste documente Obştea nu a avut hotar comun cu primăria în porţiunea de teren cu vegetaţie forestieră, ci cu islazul - şi în această modalitate împreună cu inculpaţii A. şi B. au cauzat un prejudiciu în cuantum de 19.932.089,089 RON statului român.

În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 din C. pen. şi ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 din C. pen. Pentru infracţiunea de fals intelectual, instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Având în vedere că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. sunt identice cu cele reţinute în sarcina recurentului inculpat B., precum şi dispoziţiilor art. 443 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora, instanţa examinează cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat recurs în casaţie sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să poată crea acestor părţi o situaţie mai grea, Înalta Curte constată că şi faţă de acest inculpat se impune a se pronunţa o soluţie de achitare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune prev.de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., argumentele pentru care s-a dispus achitarea recurenţilor inculpaţi B. şi A., păstrându-şi valabilitatea.

Faţă de temeiul legal în baza căruia s-a dispus soluţia de achitare a inculpaţilor - art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. - în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., acţiunea civilă formulată de Statul Român, prin Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Vâlcea şi prin ANAF, în partea referitoare la obligarea în solidar a recurenţilor inculpaţi A. şi B. şi a intimatului inculpat C. la plata despăgubirilor materiale în sumă de 19.932.089,089 RON, rămâne nesoluţionată.

Întrucât la repararea prejudiciului a fost obligată şi partea responsabilă civilmente Obştea de moşneni Ş., în solidar cu inculpaţii, având în vedere temeiul legal în baza căruia s-a dispus soluţia de achitare a acestora - art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. -, precum şi dispoziţiile art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., potrivit cărora în caz de achitare a inculpatului pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, acţiunea civilă rămâne nesoluţionată, în conformitate cu dispoziţiile art. 443 din C. proc. pen., Înalta Curte extinde efectele căii de atac a recursului în casaţie declarat de inculpaţii A. şi B. şi faţă de partea responsabilă civilmente Obştea de moşneni Ş. şi, în consecinţă, lasă nesoluţionată acţiunea civilă, în partea referitoare la obligarea acesteia la plata despăgubirilor materiale în sumă de 19.932.089,089 RON către Statul Român, prin Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Vâlcea şi prin ANAF.

Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 898/A din data de 22 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2018 şi va extinde efectele cu privire la inculpatul C. şi la partea responsabilă civilmente Obştea de Moşneni Ş..

Va casa, în parte, decizia penală mai sus menţionată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 199/15.11.2017 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2012 şi, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpatul A. pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpatul B. pentru infracţiunea de înşelăciune sub forma de participaţie a complicităţii prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpatul C. pentru infracţiunea de înşelăciune sub forma de participaţie a complicităţii prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

Va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Statul Român - prin Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Vâlcea şi prin A.N.A.F., doar în ceea ce priveşte cererea de obligare la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 19.932.089,089 RON.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale Deciziei penale nr. 898/A din data de 22 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi ale Sentinţei penale nr. 199/15.11.2017 pronunţată de Tribunalul Vâlcea care nu contravin dispoziţiilor prezentei decizii.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursurilor în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 898/A din data de 22 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2018 şi extinde efectele cu privire la inculpatul C. şi la partea responsabilă civilmente Obştea de moşneni Ş., cu sediul în comuna Perişani, judeţul Vâlcea.

Casează, în parte, decizia penală mai sus menţionată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 199/15.11.2017 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2012 şi, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpatul B. pentru infracţiunea de înşelăciune sub forma de participaţie a complicităţii prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpatul C. pentru infracţiunea de înşelăciune sub forma de participaţie a complicităţii prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

Lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Statul Român - prin Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Vâlcea şi prin ANAF, doar în ceea ce priveşte cererea de obligare la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 19.932.089,089 RON.

Menţine celelalte dispoziţii ale Deciziei penale nr. 898/A din data de 22 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi ale Sentinţei penale nr. 199/15.11.2017 pronunţată de Tribunalul Vâlcea care nu contravin dispoziţiilor prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursurilor în casaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 iunie 2019.

Procesat de GGC - GV