Defendant's convictions for fraud and use of forgery upheld; bailiff-deception argument rejected.

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 101/F din data de 6 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) Cod procesual penal, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, în final, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca executarea pedepsei complementare aplicate inculpatului să înceapă la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului A. ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială organizat de Serviciul de Probaţiune Bucureşti.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 sau Centrului de Asistenţă Integrată în Adicţii Bucureşti. În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnată inculpata B., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, în final, s-a aplicat inculpatei B. pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatei B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-au interzis inculpatei B. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca executarea pedepsei complementare aplicate inculpatei B. să înceapă la data rămânerii definitive a sentinţei.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligată inculpata B. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei B. ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială organizat de Serviciul de Probaţiune Prahova.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata B. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Administraţiei Parcului Memorial "C." Ploieşti sau SC D. SA. În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatei B. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata E., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata E. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele principale stabilite şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, în final, s-a aplicat inculpatei E. pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei E. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-au interzis inculpatei E. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca executarea pedepsei complementare aplicate inculpatei E. să înceapă la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata E. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei E. ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială organizat de Serviciul de Probaţiune Bucureşti.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata E. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 1 sau Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti. În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatei E. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 397 raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A., B. şi E., în solidar, la plata către partea civilă SC F. SA prin lichidator judiciar G., cu sediul în Bucureşti, str. x, a sumei de 343.101 euro, în echivalent în RON, la cursul BNR, la data plăţii, precum şi a dobânzii legale aferente, în raport de plăţile parţiale efectuate, dobândă calculată începând din data de 30 martie 2010 şi până la data plăţii debitului.

S-a constatat că inculpatul A. a achitat suma de 22.339,46 RON din prejudiciul cauzat.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-au desfiinţat înscrisurile falsificate şi anume: contractul de prestări de servicii încheiat la data de 19 octombrie 2006 între SC F. SA şi SC H. SRL, contractul încheiat la data de 19 octombrie 2006 între SC F. SA şi SC H. SRL, înregistrat la SC F. SA sub nr. x din 19 octombrie 2006 şi contractul de consultanţă şi asistenţă juridică încheiat la data de 9 noiembrie 2006 între SC F. SA şi Cabinetul de Avocat "B.".

S-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanţele nr. 852/P/2013 din datele de 25 iunie 2014 şi 12 august 2014 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpatul A. la plata sumei de 2.700 RON, inculpata B. la plata sumei de 800 RON şi inculpata E. la plata sumei de 900 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul parţial al avocatului din oficiu desemnat pentru inculpata E., în cuantum de 90 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Onorariile interpreţilor de limbă greacă şi limbă engleză s-au suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Instanţa de fond, analizând materialul probator administrat în cauză, a reţinut următoarea situaţie de fapt:

SC F. SA a fost înfiinţată în baza Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 1041/1990, ca o societate pe acţiuni, întregul capital social aparţinând iniţial statului român. La data de 5 noiembrie 1991, SC F. SA a absorbit SC I. SA, printre ale cărei active se afla şi imobilul din Sinaia, str. x, jud. Prahova, intitulat "J.". Ulterior, SC F. SA a fost supusă procesului de privatizare, 74,52% dintre acţiuni fiind dobândite de K., societate cu răspundere limitată, înfiinţată şi controlată de familia A.

În anul 2007, L. a dobândit, în calitate de creditor senior al K., prin intermediul M., acţiunile deţinute de K. la SC F. SA, în scopul garantării împrumuturilor pe care le-a oferit Grupului K.

În perioada 2007 - 2010, de administrarea SC F. SA s-a ocupat A., preşedinte al Consiliului de Administraţie până la 15 martie 2007, directorul general N. şi directorul executiv A., societatea ajungând în anul 2012 să intre în faliment.

În perioada 2005 - noiembrie 2008, sediul social al SC F. SA s-a aflat în Bucureşti, bd. x, iar începând cu luna noiembrie 2008 o parte din activitatea societăţii s-a desfăşurat în Hotelul O., unde, în luna octombrie 2009, a fost mutat şi sediul social al acesteia.

Referitor la "J.", s-a constatat că martorul P. a chemat în judecată SC F. SA şi, în temeiul Legii nr. 10/2001, a solicitat restituirea în natură a acestui imobil. În cadrul procesului declanşat, în faza procesuală a apelului, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, după casare cu trimitere spre rejudecare, s-a format Dosarul nr. x/2004, în care SC F. SA a fost asistată şi reprezentată de avocat Q., potrivit Contractului de asistenţă juridică nr. 303766 din 21 noiembrie 2006, semnat din partea societăţii de N., pentru un onorariu de 500 RON, facturat la 4 ianuarie 2007.

S-a menţionat depoziţia martorei Q. care a declarat că nu a cunoscut niciun avocat pe nume B. în perioada în care a avut biroul în locaţia deţinută de SC F. SA din Bucureşti, Bd. x, pe care l-a subînchiriat până în anul 2008, nu a beneficiat de sprijinul avocatului E. sau al unui alt avocat în ceea ce priveşte asistenţa juridică acordată în cele două dosare de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar cu A., preşedintele societăţii, nu a discutat niciodată referitor la procesele pe care le avea societatea.

S-a precizat referitor la Decizia civilă nr. 125/A din 26 februarie 2007 pronunţată în apel, după rejudecare, ca urmare a casării cu trimitere, că a fost atacată cu recurs, iar SC F. SA a fost reprezentată în recurs de către inculpata E., fapt confirmat şi de martorul P.

S-a mai constatat că, prin Decizia nr. 1730 din 14 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2007 a fost obligată SC F. SA să restituie în natură persoanei fizice P. imobilul situat în Sinaia, str. x, jud. Prahova.

Pentru recuperarea prejudiciului produs prin această restituire, SC F. SA a acţionat în judecată AVAS care, în baza Sentinţei comerciale nr. 9295 din 12 iunie 2009 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, definitivă şi irevocabilă la data de 24 septembrie 2009, a fost obligată să plătească SC F. SA suma de 535.000 euro, cu titlu de despăgubiri şi dobânda legală aferentă acestei sume de la 10 martie 2009 şi până la achitarea efectivă, inclusiv cheltuieli de judecată, în sumă de 32.851,68 RON. S-a menţionat că cererea de chemare în judecată fiind semnată de N., în calitate de director general, redactată şi trimisă prin poştă de apărătorul ales al societăţii, inculpata E., care a participat personal la termenele de judecată, potrivit Contractului de asistenţă juridică nr. 237.438 din 14 mai 2008 şi împuternicirii avocaţiale nr. 33028 din 14 mai 2008, depuse la dosarul instanţei.

Curtea a constatat că, în nicio fază procesuală, SC F. SA nu a fost reprezentată de inculpata B. care nici nu a asigurat substituirea apărătorului ales, desemnat de reclamantă, inculpata E..

S-a reţinut că, după pronunţarea Sentinţei comerciale nr. 9295/2009 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, SC F. SA, prin director general N., potrivit Contractului de asistenţă juridică nr. 218851 din 25 septembrie 2009, a desemnat pe avocatul societăţii, inculpata E., să legalizeze hotărârea şi să execute silit debitoarea AVAS pentru recuperarea creanţei "J.", pentru un onorariu de 76.160 RON, împuternicirea avocaţială nr. 218 855/2009 fiind semnată în acest sens, la data de 25 septembrie 2009, tot de către directorul general N., formându-se pe rolul B.E.J. "R." Dosarul de executare nr. 449/2009 la 25 septembrie 2009.

S-a constatat că a fost virată către SC F. SA o primă tranşă în cuantum de 291.575,11 RON, a doua tranşă, în sumă de 694.715,63 RON, la data de 3 martie 2010, iar suma de 1.428.505,20 RON a fost virată în contul SC H. SRL, urmare a unui contract de prestări servicii încheiat la data de 19 octombrie 2006 la Bucureşti, între SC F. SA, prin reprezentant legal, A., şi această societate, transmis de pe fax-ul din secretariatul SC F. SA, nr. 021.xxx, Biroului Executorului Judecătoresc "R.". Sub acest aspect, s-a precizat că nu existau semnăturile pe ultima pagină şi că inculpata E. i-a cerut executorului judecătoresc să facă plata din banii primiţi de la AVAS, aspect relatat de martorul R., precum şi că martorul N. a susţinut că nu a avut cunoştinţă de acest contract şi nici de plata efectuată în baza lui, nefiind înregistrat în evidenţele SC F. SA.

Referitor la contractul mai sus menţionat încheiat cu SC H. SRL, martorul R. a arătat că a întrebat-o pe inculpata E. de ce nu i-a parvenit şi ultima pagină, dar aceasta a arătat că era vorba despre o problemă tehnică şi, întrucât până să ajungă ultima pagină, banii s-au întors în contul de consemnaţiuni, nu i-a mai solicitat să trimită şi această pagină.

S-a constatat că, în evidenţele SC F. SA exista înregistrat sub nr. x din 19 octombrie 2016 un alt contract încheiat între SC H. SRL, în calitate de prestator şi SC F. SA, prin A., preşedinte, în calitate de client, având ca obiect prestarea de servicii juridice în Dosarul nr. x/1995 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care însă nu putea fi folosit în Dosarul de executare silită nr. x/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc "R.", întrucât privea o altă cauză decât cea în care a fost emis titlul executoriu. Referitor la acest contract, s-a considerat că era fals şi înregistrat ulterior, SC H. SRL neputând presta servicii juridice.

În continuare, pe firul evenimentelor, s-a menţionat că suma de bani virată în contul SC H. SRL a fost transformată în euro şi plătită unei firme, S., cu justificarea "avans pentru servicii turistice", dar, la un interval de câteva zile, banii au fost returnaţi, convertiţi din nou în RON şi viraţi de SC H. SRL în contul de consemnaţiuni al Biroului Executorului Judecătoresc "R." la data de 12 martie 2010, cu menţiunea "refuzată încasarea".

S-a reţinut că martorul R. în declaraţia dată a precizat că inculpata E. i-a spus să păstreze o perioadă banii în cont, pentru că va primi prin fax de la SC F. SA un contract de asistenţă juridică, titular fiind avocat B.. Sub acest aspect, s-a constatat că cererea Cabinetului de Avocat "B.", cu sediul în Boldeşti-Scăeni, str. x, jud. Prahova, contractul de consultanţă şi asistenţă juridică din data de 9 noiembrie 2006 şi adresa din 24 martie 2010 pretins emisă către SC F. SA, sub semnătura inculpatei B., au fost transmise de la numărul 021.xxx, ca aparţinând SC F. SA, către BEJ, R.", care, la data de 30 martie 2010, a plătit banii în contul acestui cabinet de avocat.

Deopotrivă, Curtea a constatat că atât contractul, cât şi adresa mai sus menţionate nu au fost înregistrate în evidenţele SC F. SA, drept dovadă, suma privind onorariul avocaţial nefigurând ca o datorie a societăţii, iar adresa nu a primit niciun răspuns. Mai mult, contractul a fost antedatat pentru a putea fi semnat de inculpatul A., în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie, în condiţiile în care, după anul 2007, împuternicit să semneze astfel de contracte era directorul general, N..

Totodată, sub acest aspect, s-a reţinut depoziţia martorei T., contabilă la SC F. SA, care a arătat, în faţa instanţei, că a văzut-o pe inculpata B. la sediul SC F. SA, în jurul anului 2009, când se mutase sediul în Hotelul O.; toate contractele de asistenţă juridică se înregistrau, precum şi aspectul că martorul N. nu avea cunoştinţă de plata efectuată, din suma de bani ce făcea obiectul executării silite, a onorariului către inculpata B., acesta întrebând-o de ce nu s-a încasat întreaga sumă, ceea ce demonstrează că acesta nu cunoştea că echivalentul în RON al sumei de 348.000 euro a fost plătit către Cabinetul de Avocat "B.", declaraţie care s-a considerat că se coroborează cu declaraţia martorului N..

De asemenea, s-a reţinut din depoziţia martorului N. că acesta a cunoscut-o pe inculpata B. în anul 2009, fiindu-i prezentată de inculpata E., pentru a o ajuta în cadrul societăţii, şi nu a avut relaţii de muncă cu aceasta. În plus, a arătat că nu a avut cunoştinţă de contractul încheiat cu ea, contract pe care l-a văzut abia în ianuarie 2011 şi că nu a fost anunţat de către inculpata E. cu privire la finalizarea executării silite. Pe de altă parte, acest martor a menţionat că a împuternicit-o doar pe inculpata E. să efectueze demersurile legale pentru recuperarea integrală a debitului de la AVAS prin intermediul B.E.J. "R.", având încredere în aceasta, fiind asigurat că se derulează activităţile în acest sens, şi, în momentul în care a constatat că banii nu au ajuns în totalitate în conturile societăţii, iar inculpata E. nu i-a oferit o justificare acceptabilă, a informat conducerea şi şi-a dat demisia.

De asemenea, Curtea a avut în vedere depoziţia martorului U., membru al Consiliului de Administraţie în perioada 2005 - 2007 şi auditor intern între 2004 - 2010, care a arătat că nu a aprobat vreodată în calitatea pe care o deţinea încheierea de către inculpatul A. a contractului de consultanţă şi asistenţă juridică cu inculpata B. şi că aceasta nu a desfăşurat activităţi de prestări servicii şi nici nu a colaborat cu societatea în perioada în care apare încheiat contractul.

S-a mai menţionat că martora V., asistentă a directorului general în perioada 2005 - 2015, a precizat că cele două contracte, atât cel încheiat în anul 2006 cu SC H. SRL, cât şi cel încheiat cu Cabinetul de Avocat "B." nu au fost în posesia sa. Despre acest din urmă contract, s-a arătat că a luat cunoştinţă în momentul când a primit factura emisă de cabinetul de avocatură, respectiv în anul 2010, informând imediat conducerea societăţii, ceea ce a condus la declanşarea unei anchete interne. Aceeaşi martoră, a confirmat, la rândul său, că a văzut-o pe inculpata B., pentru prima oară, în vara anului 2009, la sediul societăţii şi că, în perioada 2006 - 2007 nu a văzut-o vreodată, pe inculpată. Referitor la onorariu, această martoră a menţionat că, faţă de alte contracte de asistenţă juridică, onorariul stabilit prin acel contract era prea mare pentru o persoană, iar, cu privire la ştampile, a specificat că acestea erau în posesia sa, dar le foloseau toţi angajaţii, acestea aflându-se pe biroul său în timpul programului.

Curtea a constatat că falsitatea contractului de consultanţă şi asistenţă juridică a fost recunoscută de inculpatul A., care, audiat fiind de instanţă, a declarat că semnarea acestui contract s-a făcut atunci când nu mai era preşedintele consiliului de administraţie, aceasta fiind singura modalitate de a recupera banii pe care îi datora societatea acestuia, contractul fiind folosit fără ştiinţa conducerii consiliului de administraţie. De asemenea, s-a arătat că inculpatul a precizat că a primit o parte din banii care au intrat în contul inculpatei B., această inculpată cunoscând şi ea schema infracţională întrucât fusese prezentă când a avut loc discuţia asupra acestui subiect.

De asemenea, s-a precizat că declaraţia martorei W., colegă cu inculpata B. în cadrul X., care a învederat că, în anul 2006, aceasta se deplasa la sediul SC F. SA, la inculpata E. sau aceasta din urmă venea la sediul X., nu a fost avută în vedere de instanţă, necoroborându-se cu nicio altă probă administrată în cauză.

În privinţa modului de folosire a ştampilei, Curtea a reţinut că martorul Y., angajat al SC F. SA în perioada 2005 - 2010, a arătat că ştampilele erau la dispoziţia secretarei cabinetului directorului general, iar inculpata E. solicita ştampila de la secretară, ca, de altfel, toţi cei care aveau nevoie de ea.

Astfel, instanţa a reţinut că, din probele administrate s-a confirmat că, în anul 2006, nu a fost încheiat contractul de consultanţă şi asistenţă juridică cu Cabinetul de Avocat "B.", fapt relevat şi de auditul extern începând cu anul 2006, şi nici celelalte două contracte cu SC H. SRL, pretins încheiate de acelaşi inculpat A., unul transmis parţial către B.E.J. "R.", iar altul nefolosit, dar înregistrat la SC F. SA.

S-a constatat că aceste manopere frauduloase constând în plăsmuirea integrală a unor contracte, antedatarea lor pentru a putea fi semnate de inculpatul A. cât încă mai era preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC F. SA şi transmiterea lor, fără ştiinţa directorului general, N., către B.E.J. "R." de la numerele de fax având indicat antetul SC F. SA i-au creat convingerea executorului judecătoresc, menţinută de inculpata E., că reprezintă voinţa creditorului, acesta virând banii în conturile indicate, deşi avea nevoie de o cerere scrisă, însă, având în vedere buna colaborare cu inculpata E., a închis procedura de executare silită.

S-a mai constatat că, în privinţa caracterului fals al contractului de consultanţă şi asistenţă juridică, antedatat 19 noiembrie 2006, acesta rezultă şi din aceea că singurul exemplar original predat la data de 18 iulie 2011 de Cabinetul de Avocat "B." organelor de urmărire penală nu poartă ştampila SC F. SA, iar onorariul stabilit este disproporţionat de mare în raport cu cel plătit pentru asistenţa juridică acordată în procesul de pretenţii şi pentru faza executării silite inculpatei E., care a realizat în fapt întreaga activitate în condiţiile în care inculpata B. nu a desfăşurat niciun fel de serviciu juridic.

Totodată, s-a menţionat că înregistrarea Contractului nr. x din 9 noiembrie 2006, în registrul evidenţă acte intrări - ieşiri al Cabinetului de Avocat "B.", cu sediul în localitatea Boldeşti - Scăieni, str. x, jud. Prahova, nu s-a realizat în ordinea actelor încheiate de acest avocat, ci ulterior.

În plus, s-a constatat că inculpata B. nu mai încheiase un alt contract pentru prestări servicii juridice cu SC F. SA în perioada în care a afirmat că a colaborat cu societatea, nefiind identificate plăţi făcute de societate către cabinetul său de avocat pentru prestaţii juridice.

În acest context, s-a reţinut că SC F. SA a fost prejudiciată cu suma de 1.428.505,20 RON, încasată de Cabinetul de Avocat "B.", pe care nu o avea de primit, dobândind astfel un folos patrimonial injust, ca urmare a acţiunii concertate a inculpaţilor A., E. şi B. de inducere în eroare, desfăşurate pe parcursul executării silite în dosarul nr. x/2009 al B.E.J. "R." - 12 martie 2010 - 30 martie 2010, prin falsificarea, prin plăsmuire integrală a unui contract de consultanţă şi asistenţă juridică pe care l-au antedatat şi folosit ca mijloc fraudulos în acest scop.

Cu privire la inculpata E. s-a reţinut că aceasta a arătat, în faţa instanţei, că inculpata B. a venit în biroul său în anul 2006, prezentându-i-o inculpatului A. şi înţelegându-se cu privire la colaborarea acesteia în procesul de revendicare al "J." întrucât avea experienţă în domeniu. Aceasta a menţionat că niciun contract de asistenţă juridică nu era înregistrat în vreun registru de contracte, că rolul inculpatei B. în cadrul procesului de revendicare al "J." era acela de documentare. S-a mai arătat că martorul N. avea cunoştinţă despre plata efectuată către SC H. SRL, dar şi că inculpata E. nu avea cunoştinţă despre contractul de consultanţă şi asistenţă juridică încheiat cu Cabinetul de Avocat "B.", fiind anunţată despre primirea acestuia de către executorul judecătoresc, prima oară văzând acel contract în integralitatea sa în cursul anului 2010, după ce executarea silită încetase.

De asemenea, s-a menţionat depoziţia inculpatei B. dată în faţa instanţei, în sensul că acel contract de consultanţă şi asistenţă juridică a fost valabil încheiat, depunându-l personal pentru a fi semnat de către conducerea SC F. SA şi înregistrându-l în evidenţele cabinetului său de avocat sub nr. 23 în luna noiembrie 2006. Aceasta a precizat că a colaborat în anul 2006 cu inculpata E., acordând consiliere în vederea formulării şi depunerii cererii de chemare în judecată privind "J.", nefiind stipulată în contract reprezentarea în instanţă, întâlnirile cu inculpata E. având loc după orele 17:00 - 18:00 la sediul SC F. SA din Bd. x, s-a arătat că a monitorizat litigiul privind "J.", iar conducerea SC F. SA a cunoscut activitatea sa întrucât o informa personal despre stadiul procesului.

Instanţa a considerat că solicitările inculpatelor de achitare nu pot fi primite, apărările lor fiind infirmate de probele analizate mai sus, probe care dovedesc vinovăţia acestora.

S-a reţinut că, în drept, fapta inculpaţilor A. şi B., care la o dată ulterioară pronunţării, definitivării şi legalizării Sentinţei civile nr. 9295 din 12 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială în Dosarul nr. x/2008 şi anume, în cursul desfăşurării activităţii de punere în executare a acestei hotărâri - 12 martie 2010 - 29 martie 2010 - au falsificat, prin plăsmuire integrală, contractul de consultanţă şi asistenţă juridică pe care l-au antedatat, 9 noiembrie 2006, astfel încât să pară încheiat în perioada în care inculpatul A. era încă preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC F. SA, având astfel posibilitatea de a-l semna singur, şi pe care l-au folosit, prin intermediul inculpatei E., în dosarul de executare, în vederea producerii de consecinţe juridice, care, în fapt, s-au şi produs, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen.

Instanţa a reţinut că fapta inculpatei E., care, cunoscând caracterul fals al contractului de consultanţă şi asistenţă juridică antedatat 09 noiembrie 2006, pretins încheiat între SC F. SA, reprezentată legal de preşedinte, inculpatul A., şi Cabinetul de Avocat "B.", prin avocat, inculpata B., 1-a folosit în dosarul de executare nr. 449/2009 al B.E.J. "R." pentru a justifica plata sumei de 1.428.505,20 RON, echivalentul a 348.000 euro, în contul acestui cabinet de avocat, plată realizată la data de 30 martie 2010, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzute de art. 323 C. pen.

De altfel, s-a constatat că fapta inculpaţilor A., B. şi E., care în Dosarul de executare nr. x/2009 al B.E.J. "R.", fără ştiinţa şi voinţa S.C F. SA, au folosit contractul de consultanţă şi asistenţă juridică, falsificat prin plăsmuire integrală pentru a justifica executorului judecătoresc R. plata sumei de 1.428.505,20 RON, echivalentul a 348.000 euro, în contul Cabinetului de Avocat "B.", plată nedatorată de SC F. SA, dar realizată efectiv de executorul judecătoresc la data de 30 martie 2010, inducând în eroare şi prejudiciind societatea, care în acest dosar de executare avea calitate de creditor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.

Curtea a apreciat că, în cauză, legea penală mai favorabilă este legea nouă prin prisma regimului sancţionator.

La individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., împrejurările şi modul de săvârşire a faptelor, cuantumul ridicat al prejudiciului, dar şi persoana inculpaţilor, care nu erau cunoscuţi cu antecedente penale şi erau integraţi social, inculpatul A. având o atitudine sinceră, fiind judecat în baza procedurii simplificate, aplicându-i-se dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., şi a considerat că pedepsele aplicate sunt apte să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Totodată, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, raportat la circumstanţele personale ale inculpaţilor, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse pe durata termenului de supraveghere al suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituind garanţii în acest sens.

În privinţa acţiunii civile exercitate, Curtea a reţinut că, prin Adresa nr. x din 8 ianuarie 2016, SC F. SA a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.428.505,20 RON, echivalentul a 348.000 euro, cu dobânda legală, reprezentând prejudiciul cauzat prin plata onorariului încasat de Cabinetul de Avocat "B.", prin inculpata B., pentru servicii neprestate.

În consecinţă, apreciind ca fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, Curtea a obligat în solidar inculpaţii la plata diferenţei rămase în urma plăţii sumei de 22.339,46 RON efectuate de către inculpatul A.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat, apel în termenul legal, inculpatele E. şi B.

Prin motivele formulate, în scris, inculpata E. a solicitat, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale din data de 6 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi, în rejudecare, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza l C. proc. pen. pronunţarea unei soluţii de achitare.

S-a criticat sentinţa penală apelată din perspectiva faptului că prima instanţă nu a evaluat apărările inculpaţilor, ci a preluat argumentele din rechizitoriu, fără o evaluare a probatoriului, fără o explicare a temeiurilor care au infirmat apărările inculpaţilor şi, mai ales, fără a valorifica elementele probatorii rezultate în urma cercetării judecătoreşti.

Apreciind că prin sentinţa apelată nu s-a primit răspunsul aşteptat din partea instanţei de fond, apărarea a reiterat criticile în apel, astfel:

- încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, respectiv, următoarele decizii ale instanţelor de judecată civilă au analizat şi tranşat aspectele repuse în discuţie prin sesizarea instanţei de judecată cu rechizitoriu: Decizia civilă nr. 1127/A din 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, Decizia civilă nr. 2014 din data de 6 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2013, Sentinţa nr. 2187 din data de 6 iunie 2014 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia nr. 29 din data de 16 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

- ipoteze greşite pe care se întemeiază acuzaţiile, preluate de prima instanţă, precum: contractul ar fi fost falsificat în perioada existenţei Dosarului de executare x/2009 (sfârşitul anului 2009 - martie 2010) şi antedatat 9 noiembrie 2006, întrucât contractul nu ar fi fost înregistrat în evidentele F.; martorii angajaţi ai F. în diferite funcţii nu ar fi văzut-o pe B. în sediul F., mai devreme de anul 2009 şi nu ar fi ştiut de existenţa contractului de asistenţă juridică; reprezentanţii legali ai F./martorul N., nu ar recunoaşte existenta contractului; inculpata B. nu ar fi prestat vreo activitate dintre cele stipulate în contract şi, implicit, plata ar fi nedatorată; contractul ar fi fost folosit în procedura de executare fără ştiinţa şi voinţa SC F. SA; apelanta inculpată E. ar fi cunoscut caracterul fals al contractului; apelanta inculpată E. ar fi folosit contractul, transmiţându-l executorului judecătoresc în scopul de a plăti suma de 348.000 € în contul Cabinetului de avocat B.

Din probele existente la dosarul cauzei, inculpata a considerat că se confirmă următoarele elemente de fapt: slaba organizare în ce priveşte înregistrarea, circuitul dosarelor, actelor, corespondenţei şi, în general, a administrării societăţii; lipsa unor proceduri unitare de înregistrare a documentelor; coexistenţa, până în anul 2009, a mai multor secretariate, care aveau o evidenţă distinctă a documentelor; lipsa unei predări-primiri a documentelor şi registrelor de la secretariatul intimatului inculpat A. către secretariatul martorului N., după reorganizarea din anul 2009, când s-a desfiinţat primul secretariat menţionat, neînregistrarea contractelor de asistenţă juridică în evidenţele SC F. În acest sens, a menţionat: declaraţia apelantei inculpate E., declaraţia martorei V. dată în faţa instanţei, la data de 9 martie 2017, confruntarea dintre martorul N. şi inculpata B., în faza urmăririi penale, la data de 7 noiembrie 2014, declaraţiile martorilor T., U., membru al Consiliului de Administraţie al F., în perioada 2005 - 2007, V., Z., W., secretară în cadrul X., în anul 2006, Y., fost angajat al F.

S-a făcut referire la poziţia oscilantă, nesinceră a martorului N. în sensul că acesta este cunoscător al limbii române şi că, în toate cazurile, semna doar dacă era sigur de conţinutul înscrisului. Astfel, faptul că martorul N. şi-a însuşit în cunoştinţă de cauză conţinutul întâmpinării din data de 2 iunie 2010, în opinia inculpatei infirmă faptul că acesta, în calitate de reprezentant legal al F., nu a avut cunoştinţă de existenţa contractului de asistenţă juridică şi de folosirea acestuia în cadrul dosarului de executare. Tot cu privire la acest aspect, apărarea a subliniat teza imposibilităţii obiective a reprezentanţilor societăţii (cu precădere a martorului N.) de a cunoaşte despre încheierea contractului de asistenţă juridică încă din 2006 din cauza înregistrării separate, pe fiecare secretariat, a documentelor, dar şi din cauza altor împrejurări, şi anume lipsa de comunicare, nediscutarea în consiliul de administraţie ori absenţa prelungită din ţară a martorului.

În opinia apărării, prezintă relevanţă faptul că, pe contractul de asistenţă juridică încheiat cu B., se regăseşte ştampila numărul 1 a F., fapt ce confirmă că martorul N. a avut cunoştinţă de înscris, din probele existente la dosarul cauzei rezultând, fără putinţă de tăgadă, că acest exemplar al ştampilei cu numărul 1 se afla exclusiv în posesia lui N. sau la secretariatul său, unde îşi desfăşura activitatea doar V., persoană loială acestuia. Sub acest aspect, s-au apreciat relevante declaraţiile martorilor T., V., A. (după anul 2007 acesta nu a mai avut acces la ştampilă).

S-a susţinut că transmiterea contractelor în cauză s-a făcut din voinţa şi ştiinţa reprezentaţilor legali ai F., aspect ce rezultă din declaraţiile inculpatelor E. şi B. - care afirmă că N., reprezentant al F., a cunoscut relaţia contractuală dintre F. şi B. (acesta participând la discuţiile iniţiale, conform declaraţiei inculpatei), cât şi de poziţia reprezentantului legal al societăţii, martorul N., cu ocazia formulării întâmpinării din 2 iunie 2010, dar şi de lipsa oricăror demersuri de recuperare a sumelor de bani de la inculpata B..

De astfel, s-a subliniat că demersurile juridice cu privire la aceste sume au fost declanşate la intervenţia noii conduceri a F.

În ce priveşte posibilitatea inculpatei E. de a lua decizii, de a dispune cu privire la exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor F., apărarea a susţinut că probele au indicat că inculpata nu avea astfel de prerogative, că şi-a exercitat mandatul în limitele conferite de contractul de asistenţă juridică şi că, pe tot parcursul colaborării cu F. (colaborare îndelungată, de altfel, de peste 10 ani) a fost un om corect, loial şi care a luptat pentru protejarea intereselor societăţii. În lumina dispoziţiilor contractuale, inculpata a fost mandatată exclusiv pentru recuperarea creanţei datorate de către AVAS, fără a fi abilitată să dispună şi cu privire la executarea unor obligaţii ale F. faţă de creditori ai acestei societăţi.

Pe parcursul executării, după recuperarea sumelor de la AVAS, reprezentanţii F. au transmis către executor documente din care rezultă că F., la rândul său, era debitor, în vederea efectuării plăţilor respective. Nicio probă nu indică că decizia de transmitere a documentelor a aparţinut inculpatei E. sau că aceasta a dat dispoziţie să se efectueze plăţile, în baza contractelor depuse, în mod independent de forurile decizionale ale F. de la acel moment.

În cauza de faţă, apărarea a precizat că niciun element probator nu indică aceea că apelanta inculpată E. a cunoscut presupusa natură falsă a contractului de asistenţă juridică încheiat la data de 9 noiembrie 2006 între F. şi Cabinet de avocat B.. De altfel, declaraţiile date în faţa instanţei de judecată de către apelanta inculpată E. sunt concordante cu toate declaraţiile anterioare date de aceasta în cauză.

S-a arătat că probele administrate în cauză stabilesc următoarele elemente de fapt: inculpata E. nu a folosit efectiv contractul de asistenţă juridică încheiat în mod fals între F. şi Cabinetul de avocat B.; nicio probă nu indică faptul că apelanta inculpată E. ar fi întreprins vreo acţiune de întrebuinţare, utilizare sau prezentare a înscrisului presupus falsificat. Aceste aspecte au relevanţă, în principal, în ce priveşte transmiterea contractului de prestări servicii încheiat între F. şi SC H. SRL; doar din dispoziţia lui N. se putea folosi faxul din secretariat pentru transmiterea documentelor executorului judecătoresc; orice persoană din cadrul F. putea folosi şi transmite faxul respectiv.

La dosar, există o declaraţie expresă a apelantei inculpate B., care îşi asumă transmiterea documentelor în discuţie şi în lipsa altor probe care s-o indice pe apelanta inculpată E. ca fiind cea care le-a transmis, acuzaţiile parchetului apar ca vădit nefondate. S-a arătat că probe în sensul că apelanta inculpată E. nu a folosit (nu a transmis) presupusul document falsificat respectiv contractul de asistenţă juridică din cauză, sunt şi interceptările efectuate în cauză (procesul-verbal de redare rezumativă din data de 22 septembrie 2011 a discuţiilor purtate în data de 20 septembrie 2011 de către R. şi inculpata E. de unde rezultă că inculpata a descifrat pentru prima oară, la momentul înregistrării convorbirii, contractul de asistenţă juridică).

Prin Decizia penală nr. 125/A din 16 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatele B. şi E. împotriva Sentinţei penale nr. 101/F din data de 6 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016.

Analizând apelurile, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 417 C. proc. pen., în raport cu situaţia de fapt expusă în rechizitoriu în baza probelor administrate, instanţa de apel a reţinut că, în concret, inculpaţii au găsit maniera eficientă prin care, eludând implicarea conducerii F., au asigurat plata în favoarea coinculpatei B. a sumei de 1.428.505,20 RON, în final, plata profitând acesteia şi numitului A., astfel cum acesta din urmă a precizat în faţa primei instanţe, detaliind mecanismul infracţional şi contribuţiile participanţilor, a sa şi a inculpatelor E. şi B., susţinând şi că F., prin conducerea sa, nu a cunoscut existenţa contractului şi punerea sa în executare.

În ceea ce priveşte circuitul financiar, iniţial suma obţinută din executarea silită, respectiv 1.428.505,20 RON (echivalentul a 348.000 euro) a ajuns, la data de 3 martie 2010 la H. SRL Banii au fost restituiţi de societatea H. la data de 12 martie 2010, cu menţiunea "refuzată încasarea" şi ajung înapoi în contul de consemnaţiuni . Se înaintează la dosarul de executare contractul de asistenţă juridică la data de 29 martie 2010 şi ulterior banii sunt transferaţi în contul cabinetului de avocat B., la data de 30 martie 2010.

Contractul de consultanţă şi asistenţă juridică, datat 9 noiembrie 2006, este încheiat între Cabinetul de avocatură "B." şi societatea F., reprezentat de dl A., poartă ştampila F. cu menţiunea "1", şi a avut ca obiect servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică, singură sau împreună cu alţi specialişti (experţi, avocaţi colaboratori, etc), în faţa oricărei autorităţi, Curţii de Apel Bucureşti (unde cauza fusese retrimisă de ICCJ pentru reluarea judecăţii apelului). Onorariul a fost stabilit în cuantum fix (10.000 euro) în cazul eşecului demersului, iar, în caz contrar, onorariul de succes reprezenta 30% din valoarea imobilului .

Contractul de asistenţă juridică nu poartă nicio menţiune a înregistrării în societatea clientului, respectiv în cadrul F.. Probele administrate demonstrează că acest contract a fost redactat în cursul executării silite, în anul 2009, dar antedatat 2006, aspect ce excludea posibilitatea înregistrării în contabilitate sau aprobării în Consiliul de Administraţie al F. Relevante pentru stabilirea momentului contrafacerii sunt datele privitoare la încetarea raporturilor numitului A. cu societatea F. (După anul 2007 a plecat din societate şi nu a mai avut acces la ştampila - declaraţie în faţa instanţei de fond), precizarea inculpatei E., realizată în prezenţa apărătorului său ales referitoare la faptul ca ultima oară l-a văzut ce A. în anul 2009 (declaraţie, f. x, dup) şi momentul declanşării procedurii executării silite, 2009.

Contractul de asistenţă poartă numai menţiunea înregistrării în registrul cabinetului de avocatură, sub nr. 23 din 9 noiembrie 2006 (anexa II), însă nu s-a regăsit la nivelul F. şi nu a fost depus în vreun dosar civil. Acest nr. are însă corespondent în registrul de evidenţă acte 2006 - 2012, ţinut de Cabinetul de avocat "B.", pentru anul 2006 - ieşiri, ultima poziţie, 23. Inculpata B. a depus la dosar alte Contracte de asistenţă nr. x din 9 februarie 2007 şi y din 9 februarie 2008, însă ambele poartă atât menţiunea înregistrării în registrul intrări/ieşiri al cabinetului sub nr. x/2007 şi y/2008 ieşire, cât şi nr. de înregistrare la UNBR . De asemenea, inculpata a depus la dosar o presupusă corespondenţă cu societatea F., care poată numai menţiunea înregistrării în registrul intrări/ieşiri al cabinetului, dar nu s-a regăsit la nivelul F. (anexa 1).

Contractele de prestări servicii încheiate cu societatea H. poartă ambele data de 19 octombrie 2006.

S-a constatat că, în registrul societăţii F., pentru perioada 2006, apar numai contracte pentru care sunt desemnaţi ca reprezentanţi numiţii A. şi N.. Numele A. este menţionat numai în dreptul contractului cu SC H. Contractul încheiat la data de 19 octombrie 2006, între H. SRL, în calitate de prestator şi F. în calitate de client, a fost semnat de A. (preşedinte), este înregistrat în cadrul F. sub nr. C/19 din 10 octombrie 2006 şi are ca obiect prestări servicii juridice pentru Dosar x/1995 .

În ceea ce priveşte contractul distinct încheiat cu societatea H., depus în dosarul de executare şi care a generat întoarcerea plăţii în contul de consemnaţiuni (la data de 12 martie 2010), menţionează aceeaşi dată 19 octombrie 2006, nu este înregistrat în cadrul societăţii F. (lipsind nr. înregistrării) şi are ca obiect procurarea şi livrarea de componente şi echipamente pentru înlocuirea celor existente în dotarea Hotelului I. din Sinaia. Acest contract, ce a fost depus în dosarul de executare, fără pagina finală cu precizarea numelor, semnăturilor şi impresiunea ştampilelor, a fost înaintat la data de 3 martie 2010, prin fax, cu menţiunea "F. phone no: +40 1 xxx" .

În cadrul comisiei rogatorii, inculpatul A. a recunoscut semnăturile aplicate pe contractele datate 9 noiembrie 2006 şi 19 octombrie 2006 (contractul încheiat cu F. ce are ca obiect prestări servicii juridice pentru Dosar nr. x/1995 şi contractul de asistenţă juridică încheiat cu numita B.

Acte depuse de SC F. în susţinerea plângerii includ şi extras de pe registrul intern al F. pe anul 2006, pentru perioada relevantă, iar partea a negat constant încheierea contractului de asistenţă cu avocat B. şi executarea contractului cu SC H. având ca obiect livrarea de componente şi echipamente pentru înlocuirea celor existente în dotarea Hotelului I. din Sinaia, ca şi cel ce viza asistenţa juridică pentru Dosarul nr. x/1995.

Prin Adresele nr. x din 21 ianuarie 2015 şi y din 27 ianuarie 2015, societatea G. a atestat că în documentele arhivate aparţinând societăţii F. SA nu au fost identificate menţiuni privind înregistrarea contractului de asistenţă juridică încheiat la data de 9 noiembrie 2006 cu Cabinet de avocat "B."

Apărarea a invocat încheierea de contracte de asistenţă juridică similare, de altfel la dosar sunt ataşate astfel acte de asistenţă juridică, pentru perioada 2004 - 2007 . Apărarea a mai invocat şi situaţia generată de contractul înregistrat de martora V. în cadrul Societăţii F. sub nr. x din 19 octombrie 2006, încheiat cu societatea H. la data de 19 octombrie 2006. Inculpata B. a vizat contribuţia determinantă a participantului A., prin întrebarea adresată în cadrul audierii acestuia referitoare la folosirea iniţială a acestui contract încheiat cu societatea H., abandonarea demersului şi naşterea ideii contractului de asistenţă juridică ca maniera eficientă în raport cu scopul urmărit .

Acuzaţia emisă în prezenta cauză nu se referă la imposibilitatea legală de a încheia contracte de asistenţă juridică de către societăţi comerciale cu cabinete de avocatură. Ceea ce generează conduita ilicită în cazul contractului de asistenţă juridică datat 9 noiembrie 2006 este plăsmuirea sa, lipsa realităţii prestaţiilor reciproce şi a obligaţiei de plată în sarcina F.. Contractul antedatat a creat aparenţa unor raporturi juridice, în cadrul cărora ar fi existat o obligaţie neexecutată, ce a conferit Societăţii F. calitatea de debitor şi a generat o justificare a plăţii către cabinetul avocatului B., deşi în realitate aceste raporturi nu se născuseră, iar plata era nedatorată.

Astfel, încă din plângerea formulată s-a invocat caracterul fals al contractului de asistenţă juridică, aspect demonstrat cu înscrisurile depuse, dar şi cu declaraţii de martori care au susţinut că acest contract nu a fost cunoscut de angajaţii cu atribuţii de serviciu, martorele V. şi T. şi nu a fost aprobat de Consiliul de Administraţie din care făceau parte la acel moment, pe lângă A. şi N., AA. şi U.

Prealabil s-a amintit poziţia clară a coinculpatului A. în sensul că a folosit contractul falsificat fără ştiinţa conducerii S.C F. SA.

Martorul N., audiat de către instanţa de apel, a învederat că: nu avea cunoştinţă despre anumite activităţi pe care le desfăşura şi despre anumite contracte pe care le-a semnat (A.) erau multe înregistrări, acesta avea secretara lui şi fiind o companie mare era imposibil să ştie totul. Au fost şi alte contracte, inclusiv contracte de asistenţă juridică semnate de A., fără să fi cerut acordul martorului sau Consiliului de administraţie, de care martorul ar fi aflat mai târziu.

Martorul U. a arătat de asemenea că: A participat la şedinţele consiliului de administraţie al F. atunci când era solicitat şi nu a asistat la discuţiile legate de contractul de asistenţă juridică. La întrebarea avocatei inculpatei B. dacă este adevărat că au existat şi alte contracte ale F. în perioada 2005 - 2007 la încheierea cărora nu a participat, martorul a răspuns că este posibil, precizând că a făcut parte din consiliul de administraţie în perioada 2005 - 2007.

Martora V., audiată de către instanţa de apel, a învederat că: acel contract de asistenţă juridică încheiat de dna avocat B. cu F., având în vedere data, respectiv 2006, ar fi trebuit să fie înregistrată în registrul său pentru că la acea dată dl A. avea birou în O. şi nu mai avea altă secretară la F.

Martora T., lucrător contabil în cadrul F., audiată de către instanţa de apel, a învederat că nu are cunoştinţă de înregistrarea contractului, iar factura nu a fost înregistrată. Martora T., a răspuns afirmativ la întrebarea formulată de apărarea inculpatei E. în sensul că toate contractele de asistenţă juridică trebuiau înregistrate în documentele societăţii. Martora a mai precizat că pentru plată, copia contractului trebuia ataşată facturii.

Despre ştampilarea şi transmiterea contractului, prin fax, către biroul executorului, martorii au arătat, în esenţă, că demersul era unul facil oricărei persoane interesate.

Martorii N., V., T., ca şi alţi martori, lucrători F. au susţinut că la acel fax avea acces tot personalul.

Martorul N., audiat de către instanţa de apel, a învederat că nu ştie cine a transmis acel contract. Faxul prin care a fost transmis contractul era într-un spaţiu comun, iar multe persoane aveau acces la acea cameră.

Martorul a mai relatat că ştampila nr. "1" era folosită la secretariatul biroului său, dar cu siguranţă era folosită şi de alţii, preşedintele Consiliului de administraţie.

Martora V., audiată de către instanţa de apel, a învederat că: orice salariat putea utiliza ştampilele în timpul programului de lucru, inclusiv ştampila cu indicativul "1". Accesul la fax era liber.

Martora T., audiată de către instanţa de apel, a învederat că nu îşi aminteşte exact, dar ştie că ştampilele erau încuiate, ştampila nr. "1" era ţinută la biroul secretariatului, iar ştampila nr. "2" era ţinută la contabilitate şi nu era încuiată. A mai precizat că nu ştie sigur dacă ştampila nr. "1" era tot timpul încuiată. Ştampila nr. "1" se punea pe semnătura dlui N., dar nu poate fi sigură în a afirma cine avea accesul concret, deoarece au trecut mulţi ani de atunci.

La faxul din secretariatul biroului dlui N. aveau acces toţi salariaţii. Cel din biroul său era un model mai vechi şi îl foloseau mai mult ca telefon pentru că nu se păstra şi confirmarea de la fax.

Conform adresei depuse în apel de apărare, în septembrie 2009, F. cu sediul în Bdul x nr. 7 (parter, G1-G2) a cedat BB., cu sediul în acelaşi imobil (Bdul x, G3) şi numărul de telefon x. Aceste menţiuni se găseau şi în înscrisurile ataşate de F. plângerii formulate, însă data cedării postului telefonic este 1 noiembrie 2009 . În plus, în adresa înaintată de către avocatul E., pentru creditorul SC F., către biroul executorului, pentru a fi ataşat la dosarul de executare, aceasta atestă că are sediul în Bdul x, intrare comună cu SC F. SRL . Ca urmare, situarea tuturor sediilor în accelaşi imobil (acelaşi nivel, însă camere diferite), faptul că în cadrul entităţilor juridice distincte aceleaşi persoanele fizice erau administratori sau asociaţi, nu pot face legătura directă, indubitabilă, cu vreo activitate imputată inculpatei E.. Această legătură este insă realizată de ansamblul probelor expuse anterior, dar şi de declaraţia acestei inculpate în prezenta cauză, ca şi de poziţia exprimată în cauzele civile anterioare. Astfel, inculpata în declaraţia sa în faţa instanţei de apel a negat că a trimis contractul de asistenţă, prin fax, la dosarul notarial, dar a achiesat la ideea reprezentării F. în derularea procedurii de executare silită.

Contribuţia infracţională a inculpatei E., cu accent pe activităţile legate de soluţionarea dosarului de executare, inclusiv de demersul transmiterii prin fax către biroul executorului este demonstrată de martorul R., executor judecătoresc. Acesta a arătat, audiat fiind de către instanţa de apel că: Cererea de executare silită a fost formulată de SC F. în calitate de creditor, debitor fiind AVAS, persoana care s-a ocupat din partea creditorului fiind inculpata E., care avea împuternicire la dosar.

S-a recuperat integral creanţa, inclusiv cheltuielile de executare. Nu s-a recuperat deodată, pentru că sumele au venit în tranşe.

Prima tranşă al cărei cuantum nu mi-1 amintesc a fost virat în contul creditoarei F., cont indicat de către doamna avocat E., iar a doua tranşă a fost virată în contul cabinetului de avocatură B., în condiţiile în care F. avea statut de debitor faţă de acest cabinet, în baza unui contract de asistenţă juridică întocmit înainte de deschiderea dosarului de executare, dosarul de executare deschizându-se în 2009. Cred că în anul 2006.

Contractul de asistenţă era corelat cu conţinutul împuternicirii. Era vorba de un onorariu de succes, în situaţia în care în urma procesului cu AVAS-ul s-ar fi recuperat o vilă, J.

După ce s-a efectuat acest virament către cabinet de avocatură, în baza titlului executoriu, contractul de asistenţă, am închis dosarul. Asta se întâmpla în primul trimestru al anului 2010, după care la limita termenului de prescripţie, după vreo trei ani, dacă nu mă înşel, am primit o solicitare din partea lichidatorului F., în care îmi cerea lămuriri cu privire la instrumentarea dosarului de executare cu pricina, respectiv Dosarul nr. x/2009.

Le-am explicat că la dosarul cauzei există un mandat valabil semnat de instituţia creditoare în favoarea doamnei E.. Au trimis şi un delegat, care a solicitat copie de pe dosar, copia actului de identitate al delegatului se află la dosar. Astfel, am pus la dispoziţie întregul dosar de executare.

Este vorba despre un contract prestări servicii care mi-a parvenit pe fax de la creditoare şi în care se solicita să achite suma în litigiu, cu aproximaţie 300.000 euro, dar tranzacţiile s-au făcut doar în RON, pentru că disponibilităţile erau doar în RON la terţi, respectiv înjur de 1 milion de RON.

Contractul de prestări servicii avea ca obiect montarea unor dispozitive electronice de pătrundere în camere de hotel, într-un hotel din Sinaia, sistem cartelă.

Această sumă după ce a fost debitată din contul de consemnări, la interval de câteva zile s-a întors în contul de consemnări. Motivul nu-l cunosc, pe recipisa de consemnare la comentariu, într-o manieră lapidară, apărea "sumă necuvenită". Ducându-mă la CEC în fiecare zi aşa am şi aflat ca s-a restituit suma.

Contractul de prestări servicii mi-a parvenit prin fax de la sediul creditoarei F. Erau 7 - 8 pagini, cred, nu era un contract lapidar, dar ultima pagină nu a ajuns. Întrebând, mi s-a spus că e o problemă tehnică. Până să ajungă şi acea ultimă pagină, care conţinea semnăturile, banii s-au întors în contul de consemnări, astfel că nu a mai fost cazul să abordez problema.

Nu-mi amintesc de o discuţie punctuală (cu inculpata E.), pentru că banii s-au întors foarte repede în contul de consemnări. Comunicarea era una cursivă, ne informam telefonic şi în subsidiar, mail ori fax. După acest moment, a parvenit acest contract.

Mi-a spus inculpata E. că sunt indicii că acea conducere nu ar vrea să-şi mai îndeplinească obligaţia faţă de avocatul B. Era un onorariu condiţionat de succes.

Mi-e greu să stabilesc cu exactitate momentul în care am purtat discuţia cu inculpata E., pentru că întrebarea vizează o dată exactă, iar dosarul a fost închis în anul 2010.

Suma care a fost virată în baza contractului de prestări servicii, cât şi suma care a fost virată cu titlu de contravaloare contract asistenţă juridică, beneficiar cabinet B., a fost aceeaşi. Suma care s-a întors în contul de consemnări, după ce s-a făcut acea plată, s-a materializat într-o recipisă şi aceeaşi recipisă a stat la baza celei de-a doua plăţi.

Momentul clar la care am închis procedura este momentul când am trimis procesul-verbal de închidere la F. şi am informat-o pe doamna E., iar procesul-verbal prin temeiul legal invocat era extrem de explicit, situaţie în care creditoarea şi-a însuşit acest conţinut, inclusiv prin lipsa de reacţie, formală sau nu. Nu ştiu despre ce bileţel este vorba din convorbirea respectivă (în legătură cu procesul-verbal din data de 22 septembrie 2011, dosar).

Am informat-o pe numita E. în sensul că banii sunt în contul de consemnări şi aşteptam instrucţiuni. Nu-mi amintesc ca inculpata E. să fi spus ceva în mod special legat de acest aspect. Banii s-au virat la câteva zile în contul cabinetului de avocat B., iar argumentaţia a fost că sunt şanse mari ca acea conducere a creditoarei să nu-şi onoreze acest tip de obligaţie.

Din procesul-verbal de redare a discuţiilor dintre executorul R. şi inculpată, purtate în data de 20 septembrie 2011, discuţii înregistrate cu sprijinul tehnic al DNA şi aflate pe suportul optic ataşat dosarului, reiese implicarea inculpatei în procedura execuţională. Astfel, la solicitarea executorului să-i remită, la acel moment ulterior finalizării procedurii, ultimele file ale contractului, inculpata afirmă că nu le mai are, iar la întrebarea executorului mai putem obţine celelalte file, inculpata răspunde negativ, ori la interpelarea asta spun ei că dvs nu aveaţi mandat să-mi solicitaţi virament, inculpata nu repudiază ideea, ci este evazivă, se eschivează, omite un răspuns aplicat. Deşi avocatul inculpatei E. invocă acest proces-verbal în apărare, instanţa constată că acesta nu este apt a susţine tezele apărării, ci, alături de celelalte probe, devine apt a face dovada, implicării inculpatei în dosarul execuţional, în limitele detaliate de martorul R.

Copia Dosarului de executare nr. x/2009 al BEJ "R." atestă că societatea F., prin directorul său general, N., a solicitat deschiderea procedurii de executare silită având la bază Sentinţa civilă 11681 din 30 septembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului1, definitivă şi irevocabilă. A fost ataşată împuternicirea avocaţială pentru E. .

Prin intermediul BEJ, R., la data de 5 februarie 2010 se comunică AVAS instituirea poprii, în favoarea F., până la concurenţa debitului de 578.106,83 euro atestat de titlul executoriu, Sentinţa civilă nr. 9295 din 12 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pentru ca, la data de 16 februarie 2010, debitul să devină 515.394,90 euro .

La data de 16 aprilie 2010, se emite factura nr. x (pentru suma de 1.428.505 RON (348.000 euro), reprezentând contravaloarea contractului din data de 9 noiembrie 2006, plată ce urma a se face către dna avocat B.. Aceeaşi sumă fusese înaintată anterior către H., ca plată a unor produse destinate dotării unui hotel, suma fiind restituită ca nedatorată. La rândul său, SC F. a demonstrat, prin înscrisurile depuse la dosar, că nu a dispus nicio plată către SC H., de altfel reprezentanţii societăţii au negat derularea acelui contract, utilitatea sa, furnizarea bunurilor.

La data de 29 martie 2010, la dosarul de executare silită, sub formă de adrese, înaintate de cabinetul de avocat B., însă transmise de pe faxul 021.xxxx cu menţiunea "F.", sunt înregistrate solicitarea din data de 24 martie 2010, ce ar fi fost trimisă de către creditorul avocat către debitorul F., pentru executarea contractului de asistenţă juridică datat 9 noiembrie 2006 şi contractul de asistenţă juridică ce urma a fi pus în executare . Faţă de această situaţie şi anterior plăţii, martorul R. a luat legătura telefonic cu avocat E., reprezentantul societăţii F., aspect susţinut şi consemnat în cuprinsul declaraţiei acestuia.

La data de 11 octombrie 2010, la finalizarea procedurii de executare silită, inculpata E., pentru creditorul SC F., a solicitat înaintarea procesului-verbal de încetare a procedurii execuţionale, încheiat în temeiul art. 3755 lit. a) C. proc. civ., pentru a se face menţiunile în contabilitate.

Din dosarul de executare, ataşat în copie, rezultă că inculpata E. reprezenta F., având depusă delegaţie avocaţială, inculpata era persoana de legătură, aspect susţinut de către aceasta, dar şi de către executor în declaraţiile sale. Acesta din urmă a arătat în faţa instanţei de apel că inculpata E. i-a spus că sunt indicii că acea conducere nu ar vrea să-şi îndeplinească obligaţia faţă de dna B., obligaţie legată de plata onorariului de succes, iar după efectuarea plăţii în urma discuţiei cu dna E., reprezentanţii legali ai F., nu i-au solicitat lămuriri cu privire la acea plată. Cele declarate de martor susţin şi dovedesc direct implicarea inculpatei E. în depunerea înscrisului şi efectuarea plăţii în favoarea inculpatei B.. Datele furnizate de martorul executor, în susccesiunea actelor, sunt verificate în baza documentelor din dosarul de executare, ataşate prezentei cauze.

Legătura constantă ţinută în cursul instrumentării dosarului de executare cu inculpata E. ca reprezentant al F. şi numai cu aceasta, rezultă din înscrisurile ataşate, din declaraţiile coinculpatului A., din susţinerea proprie a inculpatei E., dar şi din discuţia ambientală înregistrată autorizat la data de 20 septembrie 2011 şi redată rezumativ în procesul-verbal datat 22 septembrie 2011.

Instanţa de apel, în acelaşi context al poziţiei executorului al contribuţiei inculpatei E. a reluat cele atestate în considerentele deciziei civile 2014 din 6 decembrie 2014 pronunţate de CAB, secţia IV-a civilă, ce a avut ca obiect greşita distribuire a sumelor în cursul executării silite: în Dosarul de executare nr. x/2009 al BEJ R. a fost încasată la data de 17 februarie 2010 suma de 2.123.220,83 RON urmare a popririi conturilor debitoarei AVAS, la solicitarea creditoarei F. SA . Din această sumă pârâtul (executorul) a dispus plata sumei de 1.428.505,20 RON în contul terţului B., avocat, iar plata diferenţei de 694.715,63 RON în contul reclamantei-creditoare (F.).

Reclamanta a susţinut că executorul judecătoresc nu a fost mandatat în niciun fel de către creditoare să realizeze vreo plată în numele şi pe seama F. către dna avocat B., astfel că acesta, prin plata efectuată, a nesocotit prevederile legale invocate anterior.

De cealaltă parte, executorul judecătoresc a invocat faptul că a efectuat plata către avocat B. urmare a cererii formulate de aceasta, cerere ce i-a fost transmisă pe fax de la postul telefonic al reclamantei şi urmare a confirmării verbale primite din partea reprezentantului convenţional al reclamantei, respectiv dna avocat E.

Sub acest aspect Curtea a reţinut că, într-adevăr, executorul judecătoresc a primit pe fax, de la postul telefonic aparţinând reclamantei F. SA, în data de 29 martie 2010, ulterior încasării creanţei de la debitoarea AVAS, o cerere formulată de avocat B. prin care aceasta solicita a da curs cererii sale din 24 martie 2010 înaintată reclamantei în sensul plăţii sumei de 348.000 euro, echivalent în RON, reprezentând onorariu de avocat potrivit contractului de consultanţă şi asistenţă juridică din 9 noiembrie 2006 încheiat între avocat B. şi F. SA. Au fost transmise pe fax executorului judecătoresc şi cererea din 24 martie 2010 adresată reclamantei, precum şi respectivul contract de asistenţă juridică.

Numărul de fax de pe care a avut loc transmiterea acestor documente nu a fost contestat în cauză de către reclamantă ca neaparţinându-i.

Ulterior primirii acestor documente, pârâtul - executor judecătoresc a luat legătura telefonic cu mandatarul reclamantei-creditoare, respectiv pârâta E., titular al Cabinetului Individual de Avocat "E.", aspect recunoscut de ambii pârâţi în faţa Curţii cu ocazia dezbaterilor pe fond din 22 noiembrie 2016.

Referitor la această discuţie telefonică, pârâtul - executor judecătoresc a susţinut că pârâta - avocat al creditoarei în dosarul de executare i-a solicitat verbal să efectueze plata către terţul B., în beneficiul şi potrivit instrucţiunii date de F., în timp ce pârâta - avocat a susţinut că i-a comunicat pârâtului - executor judecătoresc că dacă există o solicitare din partea F. poate efectua plata, conform solicitării primite; a precizat că nu a avut niciodată în faţă respectivele înscrisuri şi nu ştia ce conţin. Aceste susţineri ale părţilor au fost făcute în aceeaşi şedinţă din 22 noiembrie 2016.

În cadrul audierii sale inculpata E. a detaliat obligaţia sa de reprezentare a F. în dosarul de executare ca fiind acea de a menţine legătura cu executorul şi a răspunde solicitărilor acestuia. La solicitarea expresă a inculpatei E. plata în favoarea coinculpatei B. s-a făcut, în cursul unei executări silite în care F. avea calitatea de creditor, calitate ce s-a convertit în cea de debitor fără ştiinţa sa, ci doar ca expresie a solicitării inculpatei E.. Mai mult, plata către B. s-a făcut în condiţiile în care chiar inculpata E. a relatat executorului despre un refuz al conducerii F. în acest sens.

S-a constatat aşadar că inculpata E. a fost implicată activ în întreaga procedură de executare silită, de la debut până la finalizare, fiind singurul reprezentant al creditorului (F.) cu care a lucrat executorul. De altfel aceasta nu a contestat, în general, activitatea legată de punerea în executare, ci numai conduita ilicită vizând contrafacerea contractul de reprezentare şi asistenţă încheiat cu B. şi transmiterea la dosarul de executare, apărări nesusţinute de mijloace de probă apte a răsturna concluzia implicării sale reale şi benevole în falsificarea şi valorificarea ulterioară a contractului.

Instanţa de apel a mai reţinut că, în speţă, contractul de asistenţă juridică, semnat de martorului A. şi inculpata avocat B., are ca obiect consultanţă juridică, asistenţă, reprezentare în faţa oricărei autorităţi, a Curţii de Apel Bucureşti (CAB) şi a instanţei superioare, în apel, în recurs şi în cauzele a căror naştere ar fi determinată de soluţia instanţei în legătură cu imobilul J. Onorariul se va plăti de client sau va fi recuperat de la persoana obligată prin lege sau hotărâre judecătorească la despăgubiri, fără a mai fi nevoie de reconfirmarea dreptului avocatului de a încasa onorariul.

Acuzaţiile formulate vizează contrafacerea contractului de asistenţă juridică semnat martorului A. şi inculpata avocat B., antedatat 9 noiembrie 2006, la un moment ulterior soluţionării litigiilor şi al pierderii calităţii de reprezentant F. (Preşedinte) a martorului A., respectiv tocmai în faza punerii în executare a Sentinţei 9295 din 12 iunie 2009, pronunţată în Dosarul x/2008 Acuzaţia se referă nu numai la plăsmuirea, contrafacerea contractului de asistenţă juridică, ci şi la folosirea sa în scopul obţinerii unor beneficii financiare. Reţinerea caracterului fals al contractului, respectiv contrafacerea sa de către inculpaţi urmată de utilizarea acestuia pentru obţinerea unor beneficii financiare sau plăţii nedatorate, constituie conduita ilicit penală imputată în prezenta cauză penală. Aceasta se grefează pe o etapă anterioară sau verigă ori o bază factuală ce a scăpat instanţelor civile datorită omisiunii reclamantei (F.) de a invoca nulitatea contractului.

Principiile ne bis in idem şi securităţii raporturilor juridice au fost invocate de apărare cu referire la sentinţele civile definitive şi irevocabile formulate de F., direct sau prin G., în contradictoriu cu pârâtele B., E. şi chiar cu executorul R.. Aceste acţiuni au plecat fie de le premisa încheierii, existenţei contractului întrucât părţile nu au invocat nulitatea acestuia şi au continuat statuând asupra plăţii (2187 din 6 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, p. 7;), fie au vizat modalitatea de distribuire efectuată de executor în cadrul unei acţiuni în răspundere civilă delictuală (Decizia civilă 2014 din 6 decembrie 2014 pronunţată de CAB, secţia a IV-a civilă).

Astfel, în Decizia civilă 2014 din 6 decembrie 2014 pronunţată de CAB, secţia a IV-a civilă, se reţine că obiectul cauzei îl constituie contestaţie la executare vizând greşita distribuire în cursul executării silite de către executorul R., cu concursul avocatului desemnat E., iar în considerente instanţa include următoarea argumentaţie: ...în dosarul de executare nr. 449/2009 al BEJ R. a fost încasată, la data de 17 februarie 2010, suma de 2.123.220,83 RON urmare a popririi conturilor debitoarei AVAS, la solicitarea creditoarei F. SA . Din această sumă pârâtul a dispus plata sumei de 1.428.505,20 RON în contul terţului B., avocat, iar plata diferenţei de 694.715,63 RON în contul reclamantei-creditoare .

Reclamanta a susţinut că executorul judecătoresc nu a fost mandatat în niciun fel de către creditoare să realizeze vreo plată în numele şi pe seama F. către dna avocat B., astfel că acesta, prin plata efectuată, a nesocotit prevederile legale invocate anterior.

De cealaltă parte, executorul judecătoresc a invocat faptul că a efectuat plata către avocat B. urmare a cererii formulate de aceasta, cerere ce i-a fost transmisă pe fax de la postul telefonic al reclamantei şi urmare a confirmării verbale primite din partea reprezentantului convenţional al reclamantei, respectiv dna avocat E., pârâta din prezenta cauză.

Sub acest aspect Curtea reţine că, într-adevăr, executorul judecătoresc a primit pe fax, de la postul telefonic aparţinând reclamantei F. SA, în data de 29 martie 2010, ulterior încasării creanţei de la debitoarea AVAS, o cerere formulată de avocat B. prin care aceasta solicita a da curs cererii sale din 24 martie 2010 înaintată reclamantei în sensul plăţii sumei de 348.000 euro, echivalent în RON, reprezentând onorariu de avocat potrivit contractului de consultanţă şi asistenţă juridică din 9 noiembrie 2006 încheiat între avocat B. şi F. SA. Au fost transmise pe fax executorului judecătoresc şi cererea din 24 martie 2010 adresată reclamantei, precum şi respectivul contract de asistenţă juridică .

Numărul de fax de pe care a avut loc transmiterea acestor documente nu a fost contestat în cauză de către reclamantă ca neaparţinându-i.

Ulterior primirii acestor documente, pârâtul - executor judecătoresc a luat legătura telefonic cu mandatarul reclamantei-creditoare, respectiv pârâta E., titular al Cabinetului Individual de Avocat "E.", aspect recunoscut de ambii pârâţi în faţa Curţii cu ocazia dezbaterilor pe fond din 22 noiembrie 2016.

Referitor la această discuţie telefonică, pârâtul - executor judecătoresc a susţinut că pârâta - avocat al creditoarei în dosarul de executare i-a solicitat verbal să efectueze plata către terţul B., în beneficiul şi potrivit instrucţiunii date de F., în timp ce pârâta - avocat a susţinut că i-a comunicat pârâtului - executor judecătoresc că dacă există o solicitare din partea F. poate efectua plata, conform solicitării primite; a precizat că nu a avut niciodată în faţă respectivele înscrisuri şi nu ştia ce conţin. Aceste susţineri ale părţilor au fost făcute în aceeaşi şedinţă din 22 noiembrie 2016.

Interpretând coroborat înscrisurile transmise pârâtului-executor judecătoresc de pe faxul societăţii reclamante-creditoare cu atitudinea procesuală a creditoarei în cadrul procedurii de executare silită, respectiv lipsa formulării oricărei contestaţii referitoare la modul de eliberare a sumei realizate prin executare silită, precum şi cu recunoaşterea încasării sumelor rezultate din executare de către creditoarea F., recunoaştere expresă făcută prin reprezentantul său legal N. - director general - în cuprinsul întâmpinării depusă la 2 iunie 2010 în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, dosar ce a avut ca obiect contestaţie la executare formulată de debitoarea AVAS şi în care reclamanta-creditoare a solicitat respingerea contestaţiei ca rămasă fără obiect deoarece "sumele la care contestatoarea debitoare a fost obligată (...) au fost recuperate de organul de executare şi încasate de subscrisa", Curtea apreciază că plata efectuată de pârâtul - executor judecătoresc către terţul avocat B. a avut la bază solicitarea şi acordul reprezentantului legal al reclamantei-creditoare.

Deşi reclamanta a susţinut, prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâtul - executor judecătoresc, că fostul său reprezentant legal dl. N. nu este vorbitor de limba română, astfel că semnătura sa de pe întâmpinarea din 2 iunie 2010 nu are nicio valoare juridică, Curtea a înlăturat aceste susţineri având în vedere Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14 februarie 2008 la BNP CC., contract ce este redactat în limba română şi din care rezultă că dl. N., în calitate de cumpărător al unui imobil, a citit respectivul act şi a consimţit la autentificarea lui, nefiind asistat de vreun interpret, ceea ce dovedeşte că acesta cunoştea limba română încă din anul 2008.

..., în speţă, ulterior încasării sumei de către executorul judecătoresc, creditorul urmăritor a transmis acestuia de pe faxul său înscrisuri din care rezulta o obligaţie a sa de plată către terţul avocat B.. Solicitarea de plată a respectivei sume către terţ apare ca fiind implicită prin chiar faptul transmiterii actelor de către reclamanta-creditoare F., iar această solicitare de plată implicită este dublată de recunoaşterea expresă a reprezentantului legal al reclamantei-creditoare făcută încă din data de 2 iunie 2010 în sensul încasării sumei executare.

Prin plata unei datorii proprii a creditoarei către un terţ, la solicitarea creditoarei în cadrul dosarului de executare, nu se poate susţine că executorul judecătoresc nu a eliberat creditorului urmăritor suma de bani realizată prin executarea silită, conform art. 562 C. proc. civ., căci respectiva sumă de bani, chiar dacă nu a fost virată în contul creditorului, ea a fost eliberată creditorului conform solicitării sale, în beneficiul său, pentru plata unei datorii, acesta putând dispune liber de destinaţia sumelor obţinute.

Curtea apreciază că art. 562 C. proc. civ. nu impune existenţa unei cereri scrise şi exprese, pentru eliberarea sumelor de bani obţinute din executarea silită către creditorul urmăritor, iar o astfel de cerere adresată executorului judecătoresc în mod implicit de către creditorul urmăritor, prin transmiterea de pe faxul creditoarei a unor documente din care rezultă că i-a fost adresată de către un terţ o cerere de plată a unei datorii şi înscrisuri aferente, nu are valoarea unei cerere de executare silită pentru a fi incidente dispoziţiile art. 3731 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea apreciază că în cauză nu se poate reţine săvârşirea de către pârâtul R., titular al Biroului Executorului Judecătoresc R., a faptei ilicite invocate de reclamantă.

...Curtea precizează că în speţă nu se poate reţine nici îndeplinirea condiţiei referitoare la producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei prin plata efectuată de pârâtul-executor judecătoresc către terţul avocat B..

Sub acest aspect se are în vedere faptul că prin Sentinţa civilă nr. 2187 din 6 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă în Dosarul nr. x/2013, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei F. formulată împotriva pârâtei B., cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.428.505,20 RON şi a dobânzii legale de la data încasării acestei sume fără drept în cadrul Dosarului de executare nr. x/2009 al BEJ R. şi până la data restituirii efective, nereţinându-se de către respectiva instanţă că pârâta B. ar fi încasat suma de 1.428.505,20 RON pe nedrept.

Apelul formulat de reclamanta F. împotriva acestei Sentinţe civile nr. 2187 din 6 iunie 2014 a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă prin Decizia nr. 29 din 16 ianuarie 2015, iar împotriva acestei decizii nu s-a mai exercitat calea de atac a recursului (conform informaţiilor din sistemul Ecris), astfel că Sentinţa civilă nr. 2187 din 6 iunie 2014 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă a devenit definitivă.

Prin urmare, cele statuate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 2187 din 6 iunie 2014 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă în sensul că pârâta B. nu a încasat suma de 1.428.505,20 RON pe nedrept se bucură de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte cererea reclamantei de angajare a răspunderii civile a pârâtei E., în calitate de titular al Cabinetului Individual de Avocat "E.", Curtea arată că toate considerentele expuse anterior cu privire la neîndeplinirea condiţiei existenţei unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei prin plata efectuată de pârâtul-executor judecătoresc către avocat B. sunt valabile şi în cazul acestei pârâte, motiv pentru care ele nu vor mai fi reluate. Curtea precizează doar că deşi reclamanta a invocat săvârşirea de către cei doi pârâţi a unor fapte ilicite diferite, prejudiciul invocat a fi fost cauzat prin respectivele fapte este acelaşi.

Cu toate acestea Curtea arată totuşi, referitor la cerinţa existenţei unei fapte ilicite săvârşite de pârâta E., că în speţă reclamanta nu a dovedit nici îndeplinirea acestei condiţii.

Astfel, susţinerea reclamantei potrivit căreia plata sumei de 1.428.505,20 RON către avocat B. s-ar fi efectuat de către pârâtul - executor judecătoresc la solicitarea verbală a pârâtei E., care şi-a depăşit limitele mandatului, nu este susţinută din punct de vedere juridic de niciun suport probator. Ordonanţa din 20 mai 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2011 al DNA, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie nu este aptă, prin ea însăşi, a face dovada săvârşirii faptei ilicite imputate pârâtei E. căci, aşa cum a arătat şi Înalta Curte în decizia de casare, această ordonanţă nu poate fi asimilată unei hotărâri definitive a instanţei penale pentru a se bucura de autoritate de lucru judecat potrivit art. 22 din C. proc. pen. Totodată, din cuprinsul acestei ordonanţe nu rezultă că ar fi avut loc o audiere a pârâtei E., iar aceasta a susţinut în faţa Curţii, la termenul din 22 noiembrie 2016, că nu a fost niciodată la DNA. În plus, pârâtul R. a solicitat în faţa Înaltei Curţi încuviinţarea probei cu unele înscrisuri din Dosarul penal x/2011, înscrisuri despre care a susţinut că fac dovada efectuării plăţii la solicitarea pârâtei E.; deşi instanţa de recurs a constatat că recurentul R. este decăzut din dreptul de a solicita respectivele probe, ele nu au fost depuse la dosar nici cu ocazia rejudecării în fond.

Prin urmare, faţă de probatoriul administrat în cauză, nu se poate reţine că pârâtul R. a efectuat plata către avocat B. la solicitarea verbală a pârâtei E., reprezentant convenţional al reclamantei-creditoare în dosarul de executare nr. 449/2009 al BEJ R.

Reclamanta a mai susţinut că răspunderea pârâtei E. trebuie angajată chiar dacă nu a existat o dispoziţie a acesteia în sensul eliberării sumei de 1.428.505,20 RON către avocat B., căci această pârâtă - avocat şi-a încălcat obligaţiile profesionale faţă de reclamanta-creditoare. Cum însă plata sumei de 1.428.505,20 RON către avocat B. s-a efectuat la data de 30 martie 2010, dată la care s-a declarat şi încetată procedura execuţională (conform înscrisurilor aflate la dosar), iar la data de 2 iunie 2010 reprezentantul legal al reclamantei (dl. N. - acelaşi care a semnat şi contractul de asistenţă juridică din 25 septembrie 2009 încheiat cu pârâta-avocat pentru recuperarea creanţei de la debitoarea AVAS) avea cunoştinţă de derularea procedurii de executare, solicitând prin întâmpinarea depusă la o contestaţie la executare formulată de AVAS respingerea ei ca rămasă fără obiect urmare a recuperării sumelor de către organul de executare şi a încasării lor de către creditorul urmăritor F. SA, Curtea constată că nu se poate reţine, faţă de probatoriul administrat, că pârâta E., în calitate de titular al Cabinetului Individual de Avocat "E.", nu a urmărit evoluţia dosarului de executare, nu a sesizat nelegalitatea distribuirii sumelor realizate din executare către un terţ şi nu către F., nu a atras atenţia executorului judecătoresc asupra faptului că sumele solicitate de dna. avocat B. nu erau cuvenite acesteia, nu a informat reprezentanţii F. cu privire la acest aspect şi nu a pus în vedere executorului judecătoresc să se conformeze dispoziţiilor legale pentru a evita prejudicierea F.

Prin Sentinţa civilă nr. 2187 din 6 iunie 2014 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei F. formulată împotriva pârâtei B., cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.428.505,20 RON şi a dobânzii legale de la data încasării acestei sume fără drept în cadrul Dosarului de executare nr. x/2009 al BEJ R. şi până la data restituirii efective, neputând a se reţine că pârâta B. ar fi încasat suma de 1.428.505,20 RON pe nedrept . .

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Reclamanta F. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să o oblige la plata sumei de 1.428.505,20 RON şi a dobânzii legale de la data încasării acestei sume fără drept şi până la data restituirii efective. .

În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a reţinut că pârâta B. a încasat suma de 1.428.505,20 RON în Dosarul de executare nr. x/2009 al BEJ R., suma fiind virată în contul Cabinetului Individual de Avocat B..

... titlul executoriu l-a constituit contractul de asistenţă juridică din data de 9 noiembrie 2006 încheiat între Cabinet de Avocat "B." şi SC F. . În cererea de chemare în judecată reclamanta susţine că a aflat de existenţa acestui contract de abia în luna ianuarie 2011 şi apreciază că ar fi fost antedatat, reclamanta nu a făcut demersuri pentru constatarea nulităţii acestuia ca urmare a caracterului său fals şi de care nu doreşte să se prevaleze în contextul prezentei cereri de chemare în judecată .

... tribunalul a reţinut că acest contract de asistenţă juridică din data de 9 noiembrie 2006 este valabil încheiat.

... prin Sentinţa comercială nr. 9295 din 12 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în cadrul dosarului nr. x/2008, reclamanta F. a primit cu titlu de despăgubire din partea AVAS suma de 535.000 euro, iar prin cererea adresată BEJ R. la data de 29 martie 2010, pârâta B. a solicitat acordarea sumei de 1.428.505,20 RON care i se cuvin ca urmare a contractul de asistenţă juridică din data de 9 noiembrie 2006.

Susţine reclamanta F. că nu a avut cunoştinţă de pretenţiile pârâtei B. până în decembrie 2010, însă din înscrisurile ataşate cererii de chemare în judecată a rezultat că reclamanta avea cunoştinţă de pretenţiile pârâtei, încă din luna martie 2010, când aceasta i-a adus la cunoştinţă că înţelege să procedeze la punerea în executare pentru încasarea sumei cuvenite de 348.000 euro brut, echivalentul în RON.

Cert este că pârâta B. a încasat suma de 1.428.505.20 RON, în Procesul-verbal nr. x din 30 martie 2010 referitor la Dosarul de executare nr. x/2009, executorul judecătoresc declarând încetată procedura execuţională, iar prin Adresa emisă la data de 20 decembrie 2010 pârâta o informa pe reclamantă că factura nr. x din 16 aprilie 2010 aferentă contractului de consultanţă şi asistenţă juridică din data de 09 noiembrie 2006, a fost încasată la data de 30 martie 2010.

Cum, în cauză tribunalul constată că acest contractul de asistenţă juridică din data de 9 noiembrie 2006 încheiat între Cabinet de Avocat "B." şi SC F. este valabil încheiat, privind situaţia imobilului J. situat în Sinaia, str. x, jud. Prahova care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2004 al ICCJ, secţia civilă care a admis recursul formulat de P. cu consecinţa casării deciziei prin care s-a respins apelul formulat de acesta şi a trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului Curţii de Apel Bucureşti (Dosar nr. x/2004), tribunalul nu poate reţine apărarea reclamantei că pârâta ar fi încasat suma de 1.428.505,20 RON pe nedrept.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1.1 din contractul de consultanţă şi asistenţă juridică din data de 9 noiembrie 2006 "avocatul va asigura clientului SC F. servicii de consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare juridică singur sau împreună cu alţi specialişti ale căror servicii le va considera necesare (experţi, avocaţi colaboratori etc.) în faţa oricărei autorităţi, în faţa Curţii de Apel Bucureşti şi a instanţei superioare, în faza procesuală a apelului, în recurs şi în cauzele a căror naştere ar fi determinată de soluţia instanţei de judecată în legătură cu litigiul dedus judecăţii şi imobilul descris în preambul. Faţă de înserarea acestei clauze, tribunalul reţine că încheierea şi a altor contracte de asistenţă juridică cu alţi avocaţi privind imobilul J., nu are relevanţă în prezenta cauză.

Totodată, tribunalul observă că în perioada încasării sumei, respectiv data de 30 martie 2010 şi până la data promovării prezentei acţiuni, respectiv data de 29 martie 2013, reclamanta nu a efectuat nici un demers pentru recuperarea sumei considerată a fi încasată pe nedrept, rezultând fără putinţă de tăgadă că pârâta în calitate de avocat a acordat consultanţă juridică clientului său şi faptul că a înţeles să apeleze la mai mulţi avocaţi pentru litigiul respectiv, nu-l scuteşte pe reclamant de la plata onorariilor pe care le-a convenit cu fiecare dintre aceştia.

Or, potrivit contractului încheiat între părţi, pârâta a acordat consultanţă juridică, care dacă nu ar fi fost acordată, cu siguranţă reclamantul ar fi efectuat demersuri pentru contestarea contractului încheiat între părţi, iar faptul că în litigiile ulterioare, în instanţă s-au încheiat contracte de asistenţă juridică şi cu alţi avocaţi, nu duce la concluzia de netăgăduit cum că pârâta B. nu şi-ar fi respectat obligaţiile contractuale.

De asemenea, susţinerea reclamantei cum că s-ar fi încasat mai mult de către pârâtă, tribunalul urmează să nu o aibă în vedere. Astfel, pârâta B. a solicitat suma de 348.000 euro, în conformitate cu dispoziţiile art. 3.1 lit. .b pct. 5 din Contractul de asistenţă juridică, în care părţile au stabilit un onorariu de 50% (cuantum net) din suma ce va fi obţinută cu titlu de despăgubiri de la AVAS şi la despăgubirile obţinute de 289.053,41 euro, la care se adaugă taxe şi impozite, rezultând suma de 351.199,89 euro (289.053,41 euro x 16% impozit x 5,5% cota CAS), rezultând că pârâta a solicitat o sumă mai mică decât cea datorată.

Apelul formulat de reclamanta F. împotriva acestei Sentinţe civile nr. 2187 din 6 iunie 2014 a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă prin Decizia nr. 29 din 16 ianuarie 2015, iar împotriva acestei decizii nu s-a mai exercitat calea de atac a recursului (conform informaţiilor din sistemul Ecris), astfel că Sentinţa civilă nr. 2187 din 6 iunie 2014 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă a devenit definitivă.

Ca urmare, instanţa de apel a evaluat faptul că procedurile civile şi cea pendinte, penală, nu s-au grefat pe aceeaşi chestiune de fapt, respectiv procedurile civile nu au avut de statuat asupra contrafacerii contractului de asistenţă juridică pretins a fi încheiat între F. şi numita B., ori asupra nulităţii sale şi nici nu vizează reinterpretarea ori o nouă opinie asupra acestei problematici. Acţiunile civile, astfel cum s-a arătat anterior, au plecat de la premisa existenţei contractului de asistenţă juridică, premisă dovedită falsă numai în prezenta cauză.

Potrivit articolul 4 al Protocolului nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, " Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de instanţele aceluiaşi stat din cauza unei infracţiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă în conformitate cu legea şi procedura penală a acestui stat."

De asemenea, garanţia mai este prevăzută de către art. 54 din Convenţia de Aplicare a Acordului Schengen (CAAS) precum şi de art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Pentru a-şi găsi aplicare principiul non bis in idem, trebuie să existe o primă procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare definitivă a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzaţie în materie penală iar autorităţile să demareze o a doua procedură penală (elementul bis), pentru aceeaşi faptă (elementul idem), cu privire la aceeaşi persoană.

Sintetic, s-a arătat că o persoană se bucură de trei garanţii: nu poate fi urmărită, judecată sau pedepsită de două ori pentru aceeaşi faptă. Aceste ipoteze sunt străine prezentei cauze. Anterior au fost parcurse proceduri civile, care însă nu s-au grefat pe evaluarea modalităţii încheierii contractului, respectiv nu au vizat caracterul său real ori contrafăcut.

În cauza privindu-i pe inculpaţi, în urma emiterii Ordonanţei din 20 mai 2013, în Dosarul nr. x/2011, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi s-a disjuns şi declinat cercetarea pentru infracţiunile de fals şi înşelăciune, cauza înregistrându-se la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. x/2013. Ulterior, prin rechizitoriul din data de 31 mai 2016, emis în Dosarul nr. x/2013, au fost trimişi în judecată inculpaţii A., B. şi E. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Sesizarea iniţială a organului de urmărire, respectiv plângerea penală, formulată de F., datează din 17 martie 2011 şi este anterioară hotărârilor civile, numai specificul cercetării penale a generat soluţionarea ulterioară a cauzei prin prezenta decizie.

Prin urmare, apărarea referitoare la incidenţa unei cauze de stingere a acţiunii penale, autoritatea de lucru judecat, ca şi apărarea referitoare nesocotirea principiilor non bis in idem şi securităţii raporturilor juridice au fost apreciate ca neîntemeiate.

Împotriva Deciziei penale nr. 125/A din 16 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a declarat recurs în casaţie inculpata E., prin avocat ales DD., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Susţinând că a fost condamnată pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute în norma de încriminare a infracţiunilor de înşelăciune (art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.) şi de uz de fals (art. 323 C. pen.), în dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie, ce cuprinde raportări la situaţia de fapt, în esenţă, inculpata E. susţine că, fapta reţinută de instanţele de fond şi apel, constând în inducerea în eroare a executorului judecătoresc R. prin folosirea unor înscrisuri care, ulterior, s-a dovedit a fi false, pentru a justifica plata unei sume de bani către Cabinetul de avocat "B.", având ca urmare prejudicierea SC F. SA, nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/2000 (ce stabilesc că actele îndeplinite de executorul judecătoresc sunt acte de autoritate publică), decizia nr. 631 din 26 iunie 2007 a Curţii Constituţionale (executorii judecătoreşti acţionează în interesul bunei administrări a justiţiei, fiind "un element esenţial al statului de drept") şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Deciziile penale nr. 449 din 8 decembrie 2015 şi nr. 245/A din 30 iunie 2017, potrivit cărora inducerea în eroare a unei autorităţi nu se include în sfera relaţiilor protejate prin norma de incriminare a infracţiunii de înşelăciune). În acest context, prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi (executorul judecătoresc) iese din sfera relaţiilor protejate prin incriminarea infracţiunii de înşelăciune, astfel încât "inducerea în eroare" a unei autorităţi aduce în discuţie un alt tip de relaţii sociale nesocotite şi alte incriminări adiacente, cele care protejează autoritatea, cum ar fi cele de fals. Întrucât actele executorilor judecătoreşti reprezintă acte de autoritate, iar aceştia nu sunt simpli executanţi, prepuşi sau mandatari ai unei persoane fizice, ei nu pot avea calitatea de subiect pasiv secundar al infracţiunii de înşelăciune, aşa încât nici sub acest aspect nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 244 C. pen.

Actele reţinute în sarcina inculpatei, constând în aceea că i-a permis executorului judecătoresc R., fără să vadă contractul şi fără să verifice existenţa lui, să plătească o sumă de o valoare considerabilă în contul respectivului cabinet de avocat, nu se circumscriu acţiunii tipice descrise de norma de incriminare, având în vedere, pe de o parte, că infracţiunea de înşelăciune nu poate fi comisă prin omisiune, iar, pe de altă parte, întrucât confirmarea telefonică în sensul că "dacă există o solicitare de plată din partea creditoarei, ea trebuie onorată" nu are semnificaţia unei acţiuni de prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase, ci reprezintă, cel mult, o judecată de valoare, o opinie, care nu urmăreşte să prezinte o realitate concretă obiectivă. Ca urmare, s-a apreciat că lipseşte aptitudinea acţiunii de a menţine în eroare.

În decizia recurată s-a reţinut că falsificarea înscrisurilor a fost efectuată de inculpaţii A. şi B., iar aceştia le-au şi folosit, infracţiunea de uz de fals fiind absorbită de infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar, în acelaşi timp, s-a reţinut că inculpata E. a săvârşit infracţiunea de uz de fals, ca urmare a faptului că, fiind informată de executorul judecătoresc despre existenţa înscrisului, constatat a fi fals, aceasta i-a comunicat executorului că "dacă există vreo solicitare din partea F. poate efectua plata conform solicitării". Fapta reţinută în sarcina inculpatei nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de uz de fals, având în vedere că autorul falsului trebuie să fie cel care invocă înscrisul; în ipoteza în care o altă persoană face trimitere la înscrisul falsificat, iar autorul "uzului de fals" doar afirmă că are cunoştinţă de existenţa acelui înscris, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals.

Totodată, recurenta inculpată susţine că, prin faptul reţinerii în sarcina sa a infracţiunii de uz de fals şi condamnarea sa pentru această infracţiune, se acceptă că nu a cunoscut nimic despre falsificarea înscrisului constând în contractul de consultanţă şi asistenţă juridică datat 9 noiembrie 2016, încheiat între SC F. SA şi Cabinetul de avocat "B.".

Recurenta inculpată E. a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru cele două infracţiuni pentru care a fost trimisă în judecată şi lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile formulate de partea civilă SC F. SA în ceea ce o priveşte.

Prin încheierea din 7 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata E. împotriva Deciziei penale nr. 125/A din 16 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2016.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate în recursul în casaţie declarat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Pornind de la aceste aspecte, deşi recurenta inculpată şi-a întemeiat cererea de recurs pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând că nu pune în discuţie starea de fapt deja reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte constată că argumentele expuse în cuprinsul cererii se circumscriu, în parte, analizării împrejurărilor de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză de către instanţa de fond şi cea de apel, tinzând la reconfigurarea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnată, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare; or, faţă de specificul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, instanţa este ţinută să verifice corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârea atacată cu elementele constitutive ale infracţiunii, fără să procedeze la analiza probelor sau la reaprecierea situaţiei de fapt, fiind astfel necesar să nu se conteste sub niciun aspect starea de fapt reţinută de instanţa care a judecat fondul cauzei.

Având în vedere ansamblul argumentelor apărării, se poate observa că inculpata E. nu este de acord cu situaţia de fapt în întregul ei, astfel cum a fost stabilită de prima instanţă şi confirmată de instanţa de apel, aceasta susţinând că nu a existat o acţiune de prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase, în condiţiile în care confirmarea telefonică în sensul că dacă există o solicitare din partea creditoarei, ea trebuie onorată poate reprezenta cel mult o judecată de valoare, o opinie care nu urmăreşte să prezinte o realitate concretă obiectivă, iar expresiile folosite de către inculpată sunt expresii echivoce, care nu arată că ştia de existenţa contractului de consultanţă şi asistenţă juridică, constatat a fi fals, încheiat între SC F. SA şi Cabinetul de avocat "B.".

Ca atare, nu se impun a fi analizate acele motive de recurs prin care inculpata tinde, în concret, la reaprecierea situaţiei de fapt şi a materialului probator în scopul reevaluării temeiniciei soluţiei atacate, întrucât ar însemna ca, într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, să se rejudece pentru a treia oară o cauză, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel, situaţie nepermisă de lege.

În privinţa criticii în sensul că inducerea în eroare a executorului judecătoresc R. nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 244 C. pen., deoarece actele îndeplinite de executorul judecătoresc constituie acte de autoritate publică şi nu sunt incluse în sfera relaţiilor protejate prin norma de incriminare a infracţiunii de înşelăciune, Înalta Curte are în vedere că fapta descrisă în rechizitoriu, reţinută de instanţele de fond şi apel, constă în aceea că inculpaţii A., B. şi E., în Dosarul de executare nr. x/2009 al B.E.J. "R.", fără ştiinţa şi voinţa SC F. SA, au folosit contractul de consultanţă şi asistenţă juridică, falsificat prin plăsmuire integrală pentru a justifica executorului judecătoresc R. plata sumei de 1.428.505,20 RON, echivalentul a 348.000 euro, în contul Cabinetului de Avocat "B.", plată nedatorată de SC F. SA, dar realizată efectiv de executorul judecătoresc la data de 30 martie 2010, inducând în eroare şi prejudiciind societatea, care în acest dosar de executare avea calitate de creditor.

Prin urmare, fapta reţinută în sarcina inculpatei E. realizează tipicitatea infracţiunii de înşelăciune, susţinerile apărării fiind fără relevanţă în prezenta cauză, în condiţiile în care infracţiunea este săvârşită faţă de SC F. SA, persoana juridică în patrimoniul căreia s-a produs paguba.

Executorul judecătoresc a dispus de suma de bani aparţinând SC F. SA fiind cel care s-a angajat într-o conduită prejudiciabilă urmare a inducerii în eroare săvârşită de către inculpaţii A., B. şi E., însă calitatea de subiect primar pasiv al infracţiunii o are societatea prejudiciată, întrucât infracţiunea de înşelăciune este o infracţiune îndreptată contra patrimoniului, nu contra persoanei. De altfel, executorul judecătoresc R. a fost cercetat cu privire la modul în care a dispus de suma de bani aparţinând SC F. SA, atât disciplinar - constatându-se prin Hotărârea nr. 52/2012 a Consiliului de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel că fapta sa constituie abatere disciplinară, cât şi penal - fiind dispusă faţă de acesta soluţia clasării pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prin acelaşi rechizitoriu prin care inculpaţii menţionaţi au fost trimişi în judecată.

De asemenea, referitor la infracţiunea de uz de fals, contrar susţinerilor recurentei inculpate E., Înalta Curte constată că fapta descrisă în rechizitoriu, reţinută de instanţele de fond şi apel în sarcina acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, în condiţiile în care probele dosarului susţin acuzaţia de folosire de către inculpata E. în vederea producerii de consecinţe juridice, a contractului de consultanţă şi asistenţă juridică datat 9 noiembrie 2016, încheiat între SC F. SA şi Cabinetul de avocat "B.", cunoscând că acest contract era falsificat prin plăsmuire integrală de către inculpaţii A. şi B.

În acest sens, se are în vedere că, în cazul falsificării unui înscris sub semnătură privată, uzul de fals primeşte semnificaţie juridică numai în cazul în care autorul falsului nu este aceeaşi persoană care utilizează înscrisul, reţinându-se în această situaţie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în sarcina celui care falsifică înscrisul şi uz de fals în sarcina celui care utilizează înscrisul cunoscând că este fals; or, în cauză, se regăseşte această ipoteză, motiv pentru care Înalta Curte nu poate primi criticile recurentei inculpate sub aspectul lipsei de tipicitate a infracţiunii.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, nefiind identificat niciun motiv de recurs în casaţie care să impună restabilirea legalităţii prin casarea hotărârii definitive pronunţate în speţă, hotărâre prin care s-a dezlegat fondul cauzei, statuându-se asupra existenţei faptelor penale, a persoanei care le-a săvârşit şi a vinovăţiei acesteia, în conformitate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata E. împotriva Deciziei penale nr. 125/A din 16 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata E. împotriva Deciziei penale nr. 125/A din 16 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2019.

Procesat de GGC - LM