Conviction reversing first-instance acquittal: ECHR fair trial limits on appellate re-evaluation of evidence and mandatory re-hearing of key witnesses

Deliberând asupra recursurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin Sentinţa penală nr. 461 din 2 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Argeş, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. au fost achitaţi inculpaţii A. şi B., pentru infracţiunile de omor calificat prevăzute de art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen., tentativă la infracţiunea de omor prevăzute de art. 48 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 188 raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen. şi pentru două infracţiuni de violare de domiciliu prevăzute de art. 224 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 77 lit. a) C. pen.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, inculpatul C. - în prezent decedat, şi părţile civile D., E. şi F.

B. Prin Decizia penală nr. 978/A din 1 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, inculpatul C. - în prezent decedat şi părţile civile D., domiciliată în comuna Stoeneşti, judeţul Argeş, E., domiciliat în comuna Stoeneşti, judeţul Argeş, şi F., domiciliată în comuna Stoeneşti, judeţul Argeş, împotriva Sentinţei penale nr. 461 din 2 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând:

S-a înlăturat dispoziţia de condamnare a inculpatului C. - în prezent decedat, cu toate consecinţele, precum şi dispoziţia de achitare a inculpaţilor A. şi B.

S-a înlăturat dispoziţia de obligare a inculpatului C. la plata despăgubirilor către părţile civile şi de obligare a acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, precum şi dispoziţia de prelevare a probelor biologice.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C., decedat la data de 29 decembrie 2017.

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpatul A., din infracţiunea prevăzută de art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen., art. 48 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) cu referire la art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 224 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen., art. 224 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A., la următoarele pedepse: 20 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durata de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului aceleaşi drepturi, ca pedeapsa accesorie; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicare art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare, sporită cu 8 luni, în total inculpatul având de executat 20 de ani şi 8 luni închisoare în condiţiile art. 60 C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpatul B. din infracţiunea prevăzută de art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen., art. 48 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 77 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen., art. 224 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 77 lit. a) C. pen.

A fost condamnat inculpatul B., la următoarele pedepse: 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durata de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor calificat prevăzute de art. 48 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. S-au interzis inculpatului aceleaşi drepturi, ca pedeapsă accesorie; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, sporită cu 8 luni, în total inculpatul având de executat 15 ani şi 8 luni închisoare în condiţiile art. 60 C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă pornită de părţile civile D., E. şi F. împotriva inculpatului C..

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A. şi B. să plătească părţilor civile despăgubiri, astfel: D. - 8.000 euro despăgubiri materiale şi 200.000 euro daune morale; E. - 70.000 euro daune morale; F. - 70.000 euro daune morale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţii A. şi B. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata a câte 10.000 RON cheltuieli judiciare către stat efectuate în faza de urmărire penală şi judecată în primă instanţă.

În baza art. 73 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor A. şi B. perioada reţinerii şi arestării preventive de la 14 aprilie 2016 la 2 octombrie 2017.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin deciziei.

Împotriva Deciziei penale nr. 978/A din 1 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au formulat recurs în casaţie inculpaţii B. şi A.

C. Prin Încheierea din 15 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a admis în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 978/A din 1 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016.

A trimis cauza la Completul 3 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 29 mai 2019, reţinându-se că pentru respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 21 alin. (3) din Constituţia României, examinarea şi pronunţarea asupra fondului recursurilor în casaţie, formulate de recurenţii A. şi B., trebuie făcută într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 C. proc. pen., prin judecarea acestora în complet în compunere de 3 judecători.

D. Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A., Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin motivele de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., s-a solicitat în principal achitarea în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) coroborat cu dispoziţiile art. 17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., iar în subsidiar, rejudecarea de către instanţa de apel prin readministrarea probelor.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 6 par. 3 lit. c) Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Se constată că recurenţii A. şi B. au susţinut, ţinând cont de prioritatea dreptului european faţă de cel naţional şi de dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., că toate declaraţiile pe care instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de achitare trebuiau readministrate în apel. A fost învederat că instanţa de apel s-a pronunţat asupra probatoriului şi a dispus audierea numai a martorului G. (care şi-a schimbat declaraţia) şi a părţilor civile (care au refuzat să mai dea declaraţii), or, prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de achitare pe depoziţiile mai multor martori care au luat parte la evenimentele care s-au succedat.

A fost criticată nemotivarea de către instanţa de apel a soluţiei de respingere a probelor propuse de recurenţii inculpaţi, în apărare (audierea unui martor nou, H., efectuarea unei expertize traseologice, efectuarea unei expertize psihiatrice, solicitarea de relaţii de la serviciile de telefonie mobilă şi instituţiile specializate, efectuarea unei noi percheziţii informatice, ataşarea tuturor convorbirilor şi înregistrărilor audio şi video).

Ca motiv de recurs în casaţie a fost prezentată şi împrejurarea că "instanţa de apel a repus cauza pe rol în vederea reluării dezbaterilor în complet de divergenţă şi s-a procedat la rejudecarea cauzei (...) fără ca inculpaţii să fie audiaţi", fiind respinsă din nou cererea de probe, cu toate că necesitatea administrării unor probe a survenit în intervalul scurs de la momentul repunerii pe rol până la reluarea dezbaterilor în complet de trei judecători. Apărătorul ales al recurenţilor a susţinut că trebuiau audiaţi inculpaţii înainte de reînceperea dezbaterilor pentru ca cel de-al treilea judecător, intrat în compunerea completului, să ia act nemijlocit de depoziţiile acestora, nefiind ţinut de încheierea prin care s-a dispus repunerea pe rol în vederea continuării dezbaterilor. S-a menţionat că a fost încălcat principiul nemijlocirii şi dreptul la apărare. Recurenţii au susţinut, prin apărător ales, că, succint formulat, fapta lor de a fugi de acasă pentru a nu fi linşaţi pentru o crimă comisă de fratele, respectiv, fiul lor, nu este prevăzută de legea penală.

Cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte pronunţarea unei soluţii de condamnare succesiv achitării, Înalta Curte aminteşte că modalitatea de reapreciere a probelor administrate în faze anterioare ale procesului penal, cu consecinţa condamnării direct în calea de atac, conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (CEDO).

În acest sens, se are în vedere practica bogată a Curţii Europene (CEDO) şi jurisprudenţa dezvoltată în considerarea acestui aspect, inclusiv cea naţională prin care s-a constatat că stabilirea vinovăţiei pe baza probelor ce au fost suficiente pentru a-i determina pe judecătorii primei instanţe să se îndoiască de temeinicia acuzaţiei este contrară cerinţelor unui proces echitabil: a se vedea CEDO - cauza Potoroc c. României, cauza Mischie c. României, cauza Manolachi c. României, cauza Hogea c. României, cauza Hanu c. României, cauza Moinescu c. României, cauza Mircea c. României, cauza Spînu c. României, cauza Dănilă c. României, ICCJ, S.P., Decizia nr. 3757 din 16 noiembrie 2012, Dosar 2216/99/2011, pe site ICCJ; ICCJ, SP, Decizia nr. 3223 din 22 octombrie 2013, Dosar 9111/62/2011, site ICCJ.

În jurisprudenţa sa, CEDO a arătat care sunt exigenţele respectării dreptului la un proces echitabil în ipoteza particulară a pronunţării condamnării succesiv achitării, faţă de acelaşi inculpat, direct în calea de atac. În cauza Dănilă împotriva României (cererea nr. x/00), Hotărârea din 8 martie 2007, CEDO a reţinut că, deşi Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat în cadrul unei proceduri de recurs împotriva unei sentinţe care făcuse obiectul unui apel, trebuia să procedeze la propria apreciere asupra faptelor spre a cerceta dacă erau suficiente spre a permite condamnarea reclamantului. Ca urmare, în calea de atac, când se statuează asupra unor aspecte de fapt şi de drept, trebuie să se evalueze în ansamblu chestiunea vinovăţiei sau nevinovăţiei, prin administrare directă, nemijlocită, de probe. CEDO a conchis, şi în această cauză, în sensul că soluţia de condamnare a reclamantului, pronunţată fără ca acesta din urmă să fie audiat în persoană şi mai ales după achitarea de cele două jurisdicţii inferioare, este contrară cerinţelor unui proces echitabil, în sensul art. 6 & 1 al Convenţiei.

Când unei instanţe de control judiciar i se devoluează cauza în fapt şi în drept, aceasta trebuie să analizeze în ansamblul său chestiunea vinovăţiei şi nu poate, din motive de echitate ale procesului, să decidă asupra acestor aspecte fără aprecierea directă a mărturiilor prezentate personal. Instanţa de apel pentru o apreciere completă a problemei vinovăţiei sau nevinovăţiei, trebuie să administreze probe, urmând fie să decidă menţinerea soluţiei de achitare, fie să pronunţe o hotărâre de condamnare (pg. 49, Cauza Mircea împotriva României, cererea nr. x/20, hotărârea din 29 martie 2007).

Instanţa reaminteşte jurisprudenţa constantă ce atestă posibilitatea evaluării aspectelor privind condamnarea succesiv achitării în cadrul recursului în casaţie: ICCJ, SP, Decizia 203/RC din 6 iunie 2018, Dosar nr. x/2014, ICCJ, SP, Decizia 204/RC din 6 iunie 2018, Dosar nr. x/2017, ICCJ, SP, Decizia 205/RC din 6 iunie 2018, Dosar nr. x/2018; ICCJ, SP, Decizia 65/RC din 20 februarie 2019, Dosar nr. x/2016

Înalta Curte constată că în cauză instanţa de apel a procedat la administrarea unui probatoriu care, în final, coroborat cu probele existente la dosarul cauzei, a condus la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor.

Astfel, prin încheierea din data de 28 februarie 2018, instanţa de apel a încuviinţat cererea de emitere a unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a comunica suporturile materiale pe care sunt inscripţionate înregistrările audio şi video în mediul ambiental a convorbirilor şi comunicărilor efectuate la data de 15 aprilie 2016 şi 22 aprilie 2016, respectiv DVD-urile I. cu numărul PTA 163/MS/2016, a încuviinţat cererea privind emiterea unei adrese la Primăria Stoeneşti, pentru a comunica succesorii inculpatului C., decedat, în vederea introducerii acestora în cauză şi a dispus revenirea cu adresă către Serviciul Medico-Legal Argeş pentru a înainta o copie a raportului de necropsie privind pe inculpatul C. - decedat.

Ulterior, la termenul din data de 29 martie 2018, având în vedere că în cauză s-a pronunţat o hotărâre de achitare cu privire la cei doi intimaţi inculpaţi, dar şi dispoziţiile procesual penale care impun instanţei să administreze depoziţiile pe care s-a întemeiat soluţia de achitare, ţinând cont şi de faptul că dintre cele şase depoziţii analizate de instanţă, trei aparţin unor persoane care au perceput în mod direct săvârşirea faptelor, procurorul a apreciat că se impune audierea de către instanţa de apel a persoanele vătămate D. şi F., şi a martorului ocular G..

Apărătorul apelantelor părţi civile, a susţinut că părţile civile D. şi F., nu doresc să dea declaraţie, având în vedere contextul în care s-a săvârşit fapta, urmările asupra psihicului acestora, motivat şi de faptul că văzându-i şi pe cei doi intimaţi inculpaţi în sala de judecată, reacţia acestora din punct de vedere psihic este una cu urmări negative.

Apărătorul inculpaţilor a apreciat că nu se impune reaudierea martorului J., instanţa putând asculta înregistrările efectuate cu acel prilej. A susţinut că au cooperat foarte greu şi nu va avea nicio relevanţă audierea lor în faţa Curţii de Apel. A precizat că soluţia de achitare a inculpaţilor a avut în vedere alte elemente, îndeosebi probele ştiinţifice, nu depoziţiile martorilor.

Curtea, prin încheierea din data de 29 martie 2018, având în vedere că soluţia de achitare pronunţată de către prima instanţă s-a întemeiat şi pe declaraţia martorului G., acesta făcând parte din familia victimelor şi a perceput în mod direct desfăşurarea evenimentului, a apreciat că declaraţia acestuia poate contribui la aflarea adevărului, a încuviinţat cererea privind reaudierea acestui martor şi a luat act că nu se insistă în audierea părţilor civile D. şi F..

Martorul G. a fost audiat la termenul din data de 10 mai 2018.

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de apel a avut în vedere consecinţele soluţiei de achitare pronunţate de prima instanţă şi jurisprudenţa constantă în materia condamnării succesiv achitării, sens în care a depus eforturi în vederea readministrării probatoriului esenţial în baza căruia prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de achitare.

Mai mult, instanţa de apel a pus în vedere inculpaţilor B. şi A. că au dreptul de a da declaraţie în faţa instanţei, iar aceştia au uzat de dreptul la tăcere.

Înalta Curte constată poziţia apărătorului inculpaţilor, care în faţa instanţei de apel a susţinut lipsa de relevanţă a audierii martorilor arătând că soluţia de achitare a inculpaţilor a avut în vedere alte elemente, îndeosebi probele ştiinţifice şi nu depoziţiile martorilor, pentru ca ulterior, în cererea de recurs în casaţie să invoce lipsa readministrării probatoriului în faţa instanţei de control judiciar.

Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a dispus condamnarea în calea de atac prin reaprecierea probatoriului administrat de instanţa de fond, ci a procedat la administrarea unui nou probatoriu.

Probatoriul administrat în faţa instanţei de apel, coroborat cu probatoriul ştiinţific şi cercetarea la faţa locului (probatoriu pentru care se exclude de plano readministrarea) a condus la evaluarea şi stabilirea vinovăţiei inculpaţilor în calea de atac.

Astfel, se reţine faptul că vinovăţia inculpaţilor B. şi A. a fost stabilită în baza coroborării probatoriului constituit din declaraţiile părţilor civile supravieţuitoare, D. şi F., analiza vestimentaţiei inculpaţilor în noaptea săvârşirii faptelor, contradicţiilor în declaraţiile inculpaţilor, declaraţiilor martorilor date în faza de urmărire penală, rezultatelor rapoartelor de constatare-ştiinţifică referitoare la detectarea comportamentului simulat al inculpaţilor şi analiza leziunilor care au provocat decesul victimelor. În conţinutul acestui probatoriu, esenţială a fost audierea martorului ocular G. şi evaluarea conţinutului declaraţiei din faţa instanţei de apel prin raportare la cele relatate în fazele procesuale anterioare.

Pentru considerentele anterior evocate, Înalta Curte constată că nu a fost încălcat dreptul la un proces echitabil al inculpaţilor B. şi A., întrucât instanţa de apel a depus eforturi pentru administrarea probatoriului esenţial, respectiv a martorului ocular şi a constatat vinovăţia inculpaţilor în baza probatoriului administrat în apel şi al probatoriului ştiinţific câştigat cauzei.

În ceea ce priveşte critica conform căreia fapta inculpaţilor de a fugi de acasă pentru a nu fi linşaţi pentru o crimă comisă de fratele, respectiv, fiul lor, nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte reaminteşte că sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracţiunii.

În concordanţă cu aceste dispoziţii, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt. Astfel, se reţine că situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Se constată că situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de control judiciar întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor.

În ceea ce priveşte respingerea cererilor de readministrare şi suplimentare a probatoriului de către completul aflat în divergenţă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a explicat pe larg motivele respingerii cererilor şi a analizat jurisprudenţa Curţii europene în materie. Mai mult, respingerea cererilor de probatorii ori evaluarea probatoriului nu pot face obiectul analizei în procedura pendinte.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 978/A din data de 1 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 978/A din data de 1 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2019.

Procesat de GGC - LM