Cassation review scope: rejection of evidentiary and factual challenges to indirect bribery convictions under the strict limits of Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure

Deliberând, asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1 din 4 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2013, s-au hotărât, printre altele:

În baza art. 5 C. pen., s-a stabilit că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaţilor este C. pen. din 1969 şi forma nemodificată a Legii nr. 78/2000.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 C. pen. 1969, raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma nemodificată) şi art. 5 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului A., în infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

I. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei B. - pentru acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) - denunţător C. sr.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitată aceeaşi inculpată pentru acuzaţia săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată), raportat la art. 290 alin. (1) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitată aceeaşi inculpată pentru acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată).

S-a constatat că inculpata B. a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 7 noiembrie 2013 - 31 ianuarie 2014, de la 31 ianuarie 2014 şi până la data de 21 februarie 2014 s-a aflat sub măsura preventivă a interzicerii părăsirii ţării prev. de art. 1451 C. proc. pen. 1969, iar de la data de 21 februarie 2014 şi până la data de 14 iulie 2015 s-a aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 215 C. proc. pen.

De asemenea, s-a mai dispus ridicarea măsurii asigurătorie constând în indisponibilizarea - prin instituirea sechestrului, asupra sumei de 7.000 RON din contul x deschis la D. - Sucursala Miercurea-Ciuc pe numele inculpatei B., măsură asigurătorie dispusă de procuror în prezentul dosar prin ordonanţa din 21 noiembrie 2013.

II. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului E., - pentru acuzaţia săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată).

S-a constatat că inculpatul E. s-a aflat sub măsura preventivă a interzicerii părăsirii ţării prev. de art. 1451 C. proc. pen. 1969 de la data de 12 noiembrie 2013 şi până la data de 21 februarie 2014, iar de la data de 21 februarie 2014 şi până la data de 14 iulie 2015 s-a aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 215 C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., s-a stabilit că cheltuielile judiciare (inclusiv cele de la urmărirea penală) vor fi suportate de stat.

De asemenea, onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Prin Decizia penală nr. 416/A din 4 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în Dosar nr. x/2013, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Sentinţei penale nr. 1 din 4 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată, şi rejudecând:

I. În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 861 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatei, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. anterior.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpata B. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune Harghita;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

S-a constatat că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 7 noiembrie 2013 - 31 ianuarie 2014, inclusiv.

2. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) şi art. 5 C. pen. - denunţător C. sr.

II. În baza art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (nemodificată) şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul E., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 81 C. pen. anterior, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, care nu contraveneau deciziei.

Împotriva Deciziei penale nr. 416/A din 4 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în Dosarul nr. x/2013, inculpaţii B. şi E. au declarat recurs în casaţie, invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 1 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B. şi E. şi trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursurilor în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii B. şi E. împotriva Deciziei penale nr. 416/A din 4 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În temeiul cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin 1 pct. 7 C. proc. pen., inculpata B. a invocat faptul că, infracţiunea de luare de mită pentru care a fost condamnată nu întruneşte condiţiile de tipicitate, respectiv că între starea de fapt reţinută de instanţa de apel şi norma de incriminare nu există suprapunere perfectă, nefiind întrunite cel puţin două condiţii.

Astfel, a susţinut că, din starea de fapt descrisă în rechizitoriu şi preluată în decizie nu rezultă în ce au constat banii sau foloasele pretinse/primite, iar folosul nu îndeplineşte condiţia să fie pentru sine.

A mai arătat că nu s-a dovedit caracterul necuvenit al folosului şi că serviciul solicitat de aceasta şi bunurile primite nu au avut legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

În temeiul aceluiaşi caz de casare, inculpatul E. a susţinut că, în cauză nu se poate determina cu exactitate fapta reţinută în sarcina sa, obiectul şi limitele judecăţii în apel.

A mai invocat relaţia de amiciţie cu inculpata B., precum şi faptul că bunurile oferite echivalează cu o gratuitate şi nu pot fi cuantificate.

Totodată, a contestat legalitatea interceptărilor efectuate în cauză, din perspectiva Deciziei nr. 51 din 2016 a Curţii Constituţionale, susţinând că a fost vătămat dreptul său la apărare, caracterul echitabil şi loial al procesului.

Se reţine că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca, pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Conform dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc, din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (Decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

De asemenea, s-a statuat că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

În prezenta cauză, în cuprinsul cererilor de recurs în casaţie, se formulează critici care nu se subsumează cazului de recurs în casaţie menţionat, respectiv se invocă aspecte care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, ce nu pot fi analizate în această cale de atac, întrucât pun în discuţie probatoriul reţinut şi evaluat de instanţe.

Se constată că, din situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, în baza probatoriului administrat în cauză (menţionat la filele x ale deciziei), rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi inculpaţii - respectiv, infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatei B., în modalitatea pretinderii de foloase necuvenite (constând în solicitarea adresată lui E. de a-i facilita concubinului acesteia, A., obţinerea lucrării de construcţie ce a făcut obiectul Contractului de execuţie nr. x/2013 încheiat între Parohia Romano Catolică şi Întreprinderea Individuală A., în scopul favorizării lui E. în soluţionarea Dosarului penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni) şi infracţiunea de dare de mită, reţinută, în mod corelativ, în sarcina inculpatului E. în modalitatea promisiunii de foloase necuvenite (constând în angajamentului luat faţă de inculpată, de a face demersuri pe lângă reprezentanţii Parohiei, în vederea obţinerii lucrării de construcţie de către A.), în scopul anterior menţionat.

Susţinerile recurentei inculpate B., în sensul că, în cauză, nu rezultă în ce au constat banii sau foloasele pretinse/primite, iar folosul nu îndeplineşte condiţia să fie pentru sine, se constată că nu sunt întemeiate.

În baza probatoriului administrat în cauză, instanţa de apel a stabilit că, atribuirea Contractului de execuţie nr. x/2013, în valoare de 390.290 RON, inculpatului A., a fost determinată, într-o mare măsură, de diligenţele efectuate de inculpatul E., la solicitarea adresată acestuia de inculpata B., angajament pe care acesta l-a asumat faţă de inculpată.

Totodată, sub aspectul realizării conţinutului tipic al infracţiunii de luare de mită, instanţa de apel a apreciat corect că termenul "indirect", menţionat în cuprinsul dispoziţiilor art. 254 C. pen. din 1969, include toate situaţiile în care pretinderea, primirea sau acceptarea de foloase se realizează prin intermediul altor persoane decât funcţionarul făptuitor, esenţial fiind a se stabili dacă, dincolo de aparenţe, acele foloase au, în realitate, caracterul de contraechivalent al prestaţiei celui din urmă.

Or, instanţa de apel a stabilit că între inculpaţii B. şi A. a existat o relaţie statornică de concubinaj, de circa 19 ani, locuiau şi se gospodăreau împreună. În consecinţă, obţinerea unor foloase patrimoniale directe de către A. avea ca efect realizarea, în mod indirect, a unor avantaje de aceeaşi natură şi de către inculpata B..

Referitor la susţinerile inculpatului E. - în sensul că, nu se poate determina cu exactitate fapta reţinută în sarcina sa, obiectul şi limitele judecăţii în apel; a avut o relaţie de amiciţie cu inculpata B., iar bunurile oferite echivalează cu o gratuitate şi nu pot fi cuantificate - se constată că, sunt argumente prin care acesta nu critică lipsa de corespondenţă din elementele faptice reţinute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat.

De asemenea, critica aceluiaşi inculpat, referitoare la legalitatea interceptărilor efectuate în cauză, din perspectiva Deciziei nr. 51 din 2016 a Curţii Constituţionale - formulată, iniţial, în faţa instanţei de apel la termenul de judecată din 14 octombrie 2016 şi nesusţinută ulterior -, excede analizei instanţei, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii B. şi E. împotriva Deciziei penale nr. 416/A din 4 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2013.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru recurentul inculpat F., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 RON, rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 273 alin. (5) C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară pentru recurentul inculpat E. se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii B. şi E. împotriva Deciziei penale nr. 416/A din 4 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2013.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară pentru recurentul inculpat E. se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM