Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5497/2004 AI generated

Robbery classification of post-theft assault and sentencing of recidivist defendant

Case Number Decizia nr. 5497/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the lower court’s conviction for robbery and confirming the seven-year imprisonment sentence. The dispute centered on whether the defendant’s use of physical force to escape while holding stolen cash constituted robbery or simple theft; the defendant argued the conviction was legally erroneous and the penalty excessive. The court determined that the defendant’s assault, which resulted in a closed cranio-cerebral trauma diagnosed by medical evidence, satisfied the statutory elements of aggravated robbery under Article 211(2)(c) of the Penal Code, rejecting the reclassification to theft. Regarding sentencing, the court validated the individualization of the penalty under Article 72 of the Penal Code, citing the defendant’s high concrete social danger and recidivist status. The final operative order was the dismissal of the appeal, the crediting of pre-trial detention from August 14, 2003, to October 26, 2004, against the sentence, and the imposition of judicial costs on the defendant.

Legislator headnote

AI generated

art. 37 lit. b) C. pen, art. 64 C. pen, art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen, art. 72 C. pen, art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Robbery classification of post-theft assault and sentencing of recidivist defendant: The dispute centered on whether the defendant’s use of physical force to escape while holding stolen cash constituted robbery or simple theft; the defendant argued the conviction was legally erroneous and the penalty excessive. The court determined that the defendant’s assault, which resulted in a closed cranio-cerebral trauma diagnosed by medical evidence, satisfied the statutory elements of aggravated robbery under Article 211(2)(c) of the Penal Code, rejecting the reclassification to theft. Regarding sentencing, the court validated the individualization of the penalty under Article 72 of the Penal Code, citing the defendant’s high concrete social danger and recidivist status. The final operative order was the dismissal of the appeal, the crediting of pre-trial detention from August 14, 2003, to October 26, 2004, against the sentence, and the imposition of judicial costs on the defendant.

Keywords

AI generated
sentencing for robbery dismissal for theft imprisonment classification of post pre-trial detention criminal recidivism
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis cited in the final order to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Caraș – Severin, prin sentința penală nr. 208 din 18 decembrie 2003, în baza dispozițiilor art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.M. la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen.

Instanța a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării preventive de la 14 august 2003 la zi, a constatat recuperat integral prejudiciul în sumă de 6.000.000 lei, cauzat părții vătămate SC A. SA Berzovia și a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în care se include și suma de 400.000 lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în fapt, că, în ziua de 12 august 2003, inculpatul, împreună cu martorii S.A.C. și S.G., înainte de a merge la ștrandul din zona Moroasa a municipiului Reșița, s-au hotărât să intre în unele magazine pentru a-și cumpăra unele produse.

Inițial, S.G. a intrat în magazinul SC A. SA și i-a solicitat vânzătoarei M.M.R. un deodorant și cum nu avea, martorul a ieșit din magazin, unde au intrat ceilalți doi prieteni și în timp ce vânzătoarea l-a invitat pe S.C.A. în magazia magazinului pentru a-și alege două rude cu pastă de mici, astfel cum acesta a solicitat, inculpatul P.M. și-a însușit din casa de marcat o sumă de bani, pe care nu a reușit să o numere, întrucât, în momentul în care voia să o bage în buzunar, a fost surprins de vânzătoare.

M.M.R. s-a repezit la inculpat încercând să-i smulgă banii din mână, însă a fost împinsă de inculpat, dar s-a redresat repede și a reușit să-i ia banii, și cum inculpatul a încercat să fugă, vânzătoarea a blocat ușa de acces în magazin, fiind lovită de mai multe ori de inculpat, care dorea să părăsească magazinul.

Nereușind să-l rețină, deși vânzătoarea a făcut eforturi susținute, inculpatul a reușit să se smulgă din mâna ei, să părăsească magazinul și să fugă.

În termen legal, sentința a fost atacată cu apelul declarat de inculpat, prin care a considerat-o netemeinică și nelegală, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, a solicitat în principal, schimbarea ei din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt, iar în subsidiar, reducerea pedepsei, apreciată ca deosebit de severă.

Prin decizia nr. 68 din 25 februarie 2004, secția penală a Curții de Apel Timișoara, a respins, ca nefondat, apelul declarat, constatând că „prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, făcând o corectă încadrare în dispozițiile legale menționate. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei și împrejurarea că în momentul în care vânzătoarea a încercat să-l rețină pe acesta, el i-a aplicat mai multe lovituri pentru a-și putea asigura scăparea. În aceste condiții, încadrarea juridică reținută de prima instanță în dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., este corect făcută”.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată, s-a constatat, de asemenea, că ea corespunde criteriilor generale de individualizare și situației inculpatului care este recidivist, fiind anterior condamnat pentru același gen de infracțiuni.

Decizia a fost atacată, în termen legal, cu recurs de către inculpat prin care o apreciază ca netemeinică și nelegală pentru aceleași motive analizate de instanțe de control judiciar în apel.

Examinând hotărârea criticată în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 și pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

1. În acest sens, din coroborarea declarațiilor constante ale părții vătămate cu cele ale martorilor S.A.C. și S.G. și cu ale inculpatului rezultă fără putință de tăgadă că, pentru a-și asigura scăparea, fiind surprins cu banii în mână de către partea vătămată, inculpatul a lovit-o peste față, dar ea l-a apucat de tricoul cu care era îmbrăcat și care s-a rupt, parte din el rămânând în mâna vânzătoarei.

Din certificatele medico – legale, nr. C – 545 din 13 și 22 august 2003, întocmit de Serviciul medico – legal, Caraș Severin, rezultă că M.M.R. a prezentat diagnosticul: traumatism cranio – cerebral acut închis, necesitând 10 zile de îngrijiri medicale.

Așa fiind, fapta comisă de inculpatul P.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. și nu a celei de furt calificat, astfel cum pretinde acesta, iar instanțele nu au comis o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale, care rezultă din probele complet analizate și just apreciate.

2. Nefondat se dovedește și cazul de recurs privind aplicarea unei pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., deoarece la stabilirea și menținerea sancțiunii penale, instanțele au luat în considerare pe lângă gradul ridicat de pericol social concret al faptei comise de inculpat și împrejurarea că nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind condamnat în anul 2003 la un an închisoare tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie.

În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazurilor de recurs invocate de inculpatul P.M., în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de acesta, va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării preventive de la 14 august 2003 la 26 octombrie 2004 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 68/ A din 25 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 14 august 2003, la 26 octombrie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2004.