Decizia nr. 118/A/2019 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Deliberând asupra apelurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 210/F din 1 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au dispus următoarele:

A. 1. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului A., sub aspectul complicităţii la infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

A. 2. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului A., sub aspectul instigării la infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 326 C. pen.

B. A fost admisă, în parte, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul CCC., prin apărătorul ales.

Potrivit art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul CCC. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, din infracţiunile de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fals în declaraţii prevăzută de art. 326 C. pen. şi participaţie improprie în forma instigării la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunile de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fals în declaraţii prevăzută de art. 326 C. pen. şi participaţie improprie în forma instigării la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen.

B. 1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul CCC. la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

B. 2. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul CCC. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

B. 3. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul CCC. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

B. 4. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul CCC. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea participaţiei improprii sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

S-a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă sunt concurente.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 10 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte 3 pedepse stabilite, respectiv 1 an şi 2 luni închisoare, astfel că, în final, a fost aplicată inculpatului CCC. pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare.

Potrivit art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani.

Conform art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. şi art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa accesorie cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante a închisorii aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, calculat potrivit art. 92 alin. (1) şi (2) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Potrivit art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) şi (4) C. pen. cu referire la art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Oraşului Voluntari, judeţul Ilfov sau în cadrul Direcţiei Educaţie Cultural - Sportivă şi Îngrijiri Comunitare Voluntari, judeţul Ilfov.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să se comunice Serviciului de Probaţiune Ilfov.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. referitoare la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a neexecutării obligaţiilor impuse prin sentinţă, precum şi consecinţele neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin sentinţă.

S-a dispus ca pedeapsa complementară rezultantă aplicată inculpatului să se execute, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

S-a mai dispus ca pedeapsa accesorie rezultantă aplicată inculpatului să se execute doar în cazul în care, în urma anulării sau revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante a închisorii, aceasta din urmă (pedeapsa închisorii) va fi executată efectiv.

A fost constatat că inculpatul a fost reţinut în perioada 30 martie 2015, ora 23:30 - 31 martie 2015, ora 23:30.

Potrivit art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus anularea contractului de împrumut falsificat încheiat între inculpatul CCC. şi partea civilă B., autentificat sub nr. x/17 martie 2015 de Societatea Profesională Notarială "C.".

Conform art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., art. 1381 C. civ. şi art. 1386 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B. (domiciliat în Bucureşti, str. x, sector 5) şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul CCC. la plata către partea civilă a sumei de 50.000 de euro (echivalentul în RON la cursul B.N.R. din data plăţii), cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale şi a sumei de 13.755 de RON, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 398 C. proc. pen. şi art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare, în cuantum de 12.000 de RON, avansate de stat în fazele de urmărire penală şi de cercetare judecătorească în privinţa inculpatului A., au rămas în sarcina statului.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 398 C. proc. pen., art. 274 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 272 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul CCC. la plata sumei de 12.000 de RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fazele de urmărire penală şi de cercetare judecătorească.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă de fond a reţinut, în esenţă, că, prin rechizitoriul întocmit în data de 25 iunie 2015, în dosarul de urmărire penală nr. 44/P/2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei a dispus, în temeiul art. 327 lit. a) C. proc. pen. (pentru pct. 1), art. 328 alin. (3), art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) şi h) C. proc. pen. (pentru pct. 2, 3 şi 4), art. 63 alin. (1) raportat la art. 46 alin. (1) C. proc. pen. (pentru pct. 5 şi 6) şi art. 330 C. proc. pen. (pentru pct. 7), următoarele:

1. Trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor CCC. pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen., trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi fals în declaraţii prevăzută de art. 326 C. pen., precum şi pentru participaţie improprie în forma instigării la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi A. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. şi pentru instigare la infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

2. Clasarea cauzei faţă de suspectul D., cu privire la complicitate la infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

3. Clasarea cauzei faţă de partea civilă B., sub aspectul infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât este incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 292 alin. (2) C. pen.

4. Clasarea cauzei faţă de suspectul E., sub aspectul infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 C. pen., întrucât fapta a fost săvârşită fără vinovăţie.

5. Disjungerea cauzei faţă de suspectul F. şi continuarea cercetărilor într-un dosar separat sub aspectul complicităţii la infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen.

6. Disjungerea cauzei cu referire la faptele descrise în denunţurile formulate de G., H. şi I. şi continuarea cercetărilor într-un dosar separat, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi trafic de influenţă prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În drept, în rechizitoriu s-au reţinut următoarele:

A. 1. În perioada decembrie 2014 - martie 2015, inculpatul CCC., cu complicitatea inculpatului A., a exercitat asupra părţii civile B. acţiuni de constrângere, pentru a-l determina pe acesta să-i dea suma totală de 4.000.000 de euro, nedatorată. Astfel, firma J., având ca asociat/acţionar pe inculpatul CCC., a introdus la D.I.I.C.O.T. o plângere penală înregistrată sub nr. x/2013, dând, în mod intenţionat, unor afaceri comerciale nerentabile încadrare juridică penală, în scopul exercitării ulterioare de presiuni asupra părţii civile; procurorul a mai arătat că încadrarea juridică de gestiune frauduloasă era de competenţa parchetelor obişnuite, putând opera retragerea plângerii, iar infracţiunea ce atrăgea competenţa D.I.I.C.O.T. urma a fi denunţată de însuşi autorul plângerii, în urma acceptării de către partea civilă B. a solicitărilor injuste şi necuvenite făcute de inculpatul CCC.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a arătat că acţiunile de constrângere au constat în condiţionarea retragerii plângerii penale pentru infracţiunea de gestiune frauduloasă şi a dirijării anchetei în cazul celorlalte infracţiuni, astfel încât să fie solicitată şi acceptată schimbarea încadrării juridice şi a acelor fapte tot în gestiune frauduloasă, de acceptul lui B. de a-i plăti inculpatului CCC. suma totală de 4.000.000 de euro, necuvenită.

Procurorul a reţinut că, sub imperiul acestor constrângeri repetate, temându-se de repercusiunile unui eventual refuz şi în condiţiile în care inculpatul CCC. i-a dovedit că poate influenta atitudinea procurorului de caz, partea civilă B. a semnat, în data de 17 martie 2015, un contract fictiv de împrumut, autentificat la Biroul Notarial "C.", prin care, în fapt, recunoştea că i-ar datora personal inculpatului CCC. suma de 2.000.000 de euro, angajându-se să îi restituie până în data de 24 decembrie 2015. După semnarea acestui act, inculpatul CCC. ar fi continuat să îl constrângă, în acelaşi mod, pe B. să semneze un contract similar pentru o altă sumă, având acelaşi cuantum (2.000.000 de euro).

În opinia Parchetului, fapta anterior descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen.

2. Prin acelaşi rechizitoriu, s-a reţinut că, pentru a adăuga presiunii descrise mai sus un mijloc de constrângere şi mai puternic, în concordanţă cu cuantumul sumei pretinse, inculpatul CCC., în perioada decembrie 2014 - martie 2015, a pretins că are influenţă, prin intermediul unor persoane importante, asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea cauzelor penale care-l priveau pe B. (Dosarele nr. x/2012 şi nr. y/2013), aflate în lucru la acelaşi procuror F., promiţând că va determina îndeplinirea de către organele judiciare a unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv efectuarea de demersuri pentru ridicarea unor sechestre instituite asupra bunurilor părţii civile B. în Dosarul nr. x/2013 şi pentru soluţionarea ambelor dosare într-o manieră favorabilă părţii civile B., indiferent de probele cauzelor respective.

De asemenea, s-a reţinut că, pentru aceasta a pretins, iar în data de 17 martie 2015 a primit dreptul de creanţă asupra sumei de 2.000.000 de euro, în forma contractului fictiv de împrumut, prin care partea civilă B. recunoştea că i-ar datora personal inculpatului CCC. suma de 2.000.000 de euro, angajându-se să îi restituie până în data de 24 decembrie 2015.

În opinia Parchetului, fapta anterior descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

3. Prin actul de sesizare a instanţei s-a mai reţinut că, în data de 17 martie 2015, inculpatul CCC. a declarat, sub semnătură proprie, în faţa notarului public E. de la Societatea Profesională Notarială "C.", că i-a dat părţii civile B., cu titlu de împrumut, suma de 2.000.000 de euro, în perioada 2008 - 2010, împrejurare nereală.

De asemenea, procurorul a reţinut că, prin această declarare necorespunzătoare adevărului, inculpatul CCC. l-a instigat, cu intenţie, pe notarul public să comită, fără vinovăţie, un fals intelectual, cu ocazia întocmirii şi autentificării Contractului de împrumut autentificat sub nr. x/17 martie 2015.

În opinia Parchetului, faptele anterior descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 C. pen. şi ale participaţiei improprii în forma instigării la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 C. pen.

Raportat la aceste infracţiuni, s-a reţinut art. 38 alin. (1) C. pen.

B. 1. Totodată, prin rechizitoriu s-a reţinut că inculpatul A. a sprijinit în activitatea infracţională pe inculpatul CCC., cunoscând natura acesteia, prin formularea, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, a mai multor soluţii nelegale pentru intrarea sumei de 4.000.000 de euro în patrimoniul inculpatului CCC., inclusiv cea privind recunoaşterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de partea civilă B. sub imperiul constrângerilor repetate.

În opinia Parchetului, fapta anterior descrisă întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen.

2. În aceeaşi perioadă, inculpatul A., cu ocazia discuţiilor purtate cu inculpatul CCC., oferindu-i acestuia, ca soluţie pentru obţinerea sumei de bani de la partea civilă B., încheierea unui contract de împrumut prin care inculpatul CCC. să declare în faţa notarului public împrejurarea nereală că i-ar fi dat părţii civile B., cu titlu de împrumut, suma de 2.000.000 de euro, în perioada 2008 - 2010, l-ar fi instigat pe acesta să formuleze declaraţiile false consemnate în cuprinsul actului.

În opinia Parchetului, fapta anterior descrisă întruneşte elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 326 C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în data de 26 iunie 2015, sub număr unic de Dosar x/2015 (nr. în format vechi y/2015):

Prin încheierea de şedinţă pronunţată în camera de consiliu în data de 25 august 2015, Judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a dispus următoarele:

În temeiul art. 345 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile de neregularitate a actului de sesizare, de nelegalitate a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, formulate de către inculpatul A..

În baza art. 346 C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2015 din data de 25 iunie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privindu-i pe inculpaţii A. şi CCC., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

A dispus începerea judecăţii cauzei privindu-i pe inculpaţii A. şi CCC.

În motivarea în fapt şi în drept a încheierii, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că instanţa a fost sesizată potrivit art. 329 C. proc. pen. prin rechizitoriu, actul de sesizare fiind verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, conform art. 222 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 328 alin. (1) C. proc. pen., de procurorul şef secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, iar rechizitoriul întruneşte toate cerinţele prevăzute de art. 328 C. proc. pen., respectiv cuprinde datele referitoare la fapte, încadrarea juridică, profilul moral şi de personalitate al inculpaţilor, actele de urmărire penală efectuate şi probele administrate, dispoziţia de trimitere în judecată şi cheltuielile judiciare, dispoziţii privitoare la măsurile preventive ori asigurătorii, fiind verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul - şef de secţie.

S-a mai constatat ca instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial să instrumenteze cauza penală cu care a fost sesizată este Curtea de Apel Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi criteriile prevăzute de art. 41 C. proc. pen., iar probele au fost administrate în mod legal, fiind efectuate toate actele procedurale necesare aflării adevărului de către organele de urmărire penală.

În ceea ce priveşte cererile şi excepţiile de neregularitate a actului de sesizare, de nelegalitate a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală invocate de către inculpatul A., s-a constatat că acestea sunt neîntemeiate, astfel:

1. O primă critică formulată de inculpatul A. a vizat împrejurarea constând în aceea că cerinţa impusă de art. 328 raportat la art. 371 C. proc. pen., referitoare la descrierea faptei în cuprinsul rechizitoriului, nu este îndeplinită în cauză în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat.

În consecinţă, inculpatul a solicitat, potrivit art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., restituirea cauzei la parchet, întrucât rechizitoriul a fost neregulamentar întocmit.

Referitor la critica privind lipsa descrierii în concret a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, respectiv a indicării modalităţii elementului material sau a formei laturii subiective a infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, judecătorul a constatat că aceasta este, în realitate, o apărare de fond care poate face obiectul analizei doar în cursul judecăţii.

Judecătorul a remarcat, aşadar, că pretinsa nedescriere a faptelor prin rechizitoriu nu este de natură a atrage o neregularitate a rechizitoriului, atât timp cât actul de sesizare îndeplineşte condiţiile impuse de art. 328 C. proc. pen., aspectele referitoare la cenzurarea modalităţii de prezentare a situaţiei de fapt fiind, de altfel, atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei în faza de cercetare judecătorească propriu-zisă, urmând a fi clarificat în eventualitatea în care se va aprecia asupra necesităţii administrării de probe sau a readministrării probelor din faza de urmărire penală. În consecinţă, s-a arătat că, în mod evident, o astfel de analiză nu este permisă în procedura camerei preliminare al cărei scop este în mod clar stabilit prin dispoziţiile art. 342 şi urm. C. proc. pen.

De asemenea, judecătorul a observat că rechizitoriul cuprinde, în partea expozitivă, la filele x (secţiunea "Situaţia de fapt"), o descriere amplă a faptelor pentru care ambii inculpaţi au fost trimişi în judecată, fiind expusă pe larg situaţia de fapt prin raportare la ansamblul mijloacelor de probă pe care s-au întemeiat acuzaţiile, fiind întrunite, aşadar, toate cerinţele prevăzute de art. 328 C. proc. pen.

S-a mai constatat că, în rechizitoriu, sunt efectuate referiri inclusiv în ceea ce priveşte elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv.

2. O a doua critică formulată de inculpatul A. a vizat împrejurarea constând în aceea că prin rechizitoriu nu s-a rezolvat cauza sub toate aspectele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză.

În acest sens, inculpatul a susţinut că prin actul de sesizare a instanţei s-au dispus mai multe soluţii, respectiv trimiteri în judecată, clasări şi disjungeri. Însă, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., acesta a precizat că, prin ordonanţa din data de 30 martie 2015, prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de acest inculpat sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de şantaj, din punct de vedere faptic s-a reţinut că inculpatul l-ar fi sprijinit în activitatea infracţională pe celălalt inculpat, cunoscând natura acesteia, prin redactarea în anul 2013 a unei plângeri penale ce face obiectul Dosarului nr. x/2013 (J.) şi prin formularea în perioada decembrie 2014 - martie 2015 a mai multor soluţii nelegale pentru primirea sumei de 4.000.000 de euro în patrimoniul inculpatului CCC., precum cea privind recunoaşterea unei datorii fictive. A arătat că componenta referitoare la pretinsa faptă de redactare în anul 2013 a unei plângeri penale ce face obiectul dosarului nr. x/2013 nu se mai regăseşte în cuprinsul rechizitoriului, astfel că procurorul, prin rechizitoriu, deşi s-a desesizat, totuşi nu a dat nicio soluţie cu privire la această componentă faptică.

Prin urmare, inculpatul a precizat că desesizarea organului de urmărire penală este incompletă şi, în consecinţă, ilegală.

În consecinţă, inculpatul a solicitat, potrivit art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., restituirea cauzei la parchet, în vederea rezolvării integrale a cauzei.

Referitor la critica privind lipsa descrierii în rechizitoriu a unei pretinse fapte, judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta este, în realitate, o apărare de fond care poate face obiectul analizei doar în cursul judecăţii.

Judecătorul a remarcat, aşadar, că pretinsa nedescriere a unei componente faptice reţinute cu privire la una dintre infracţiuni nu este de natură a atrage o neregularitate a rechizitoriului, atât timp cât actul de sesizare îndeplineşte condiţiile impuse de art. 328 C. proc. pen., aspectele referitoare la cenzurarea modalităţii de prezentare a situaţiei de fapt fiind, de altfel, atributul exclusiv al instanţei de judecată investite cu soluţionarea cauzei în faza de cercetare judecătorească propriu-zisă, urmând a fi clarificat în eventualitatea în care se va aprecia asupra necesităţii administrării de probe sau a readministrării probelor din faza de urmărire penală. În consecinţă, s-a precizat că, în mod evident, o astfel de analiză nu este permisă în procedura camerei preliminare al cărei scop este în mod clar stabilit prin dispoziţiile art. 342 şi urm. C. proc. pen.

Totodată, judecătorul a constatat că, pe parcursul soluţionării cauzei, inclusiv în faza de urmărire penală, situaţia de fapt care susţine o acuzaţie, în speţă complicitatea la infracţiunea de şantaj pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., se poate modifica, urmare a administrării mijloacelor de probă atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, aşa cum prevăd în mod expres dispoziţiile art. 5 alin. (2) C. proc. pen.

Însă, judecătorul a constatat că, în mod cert, modificările care pot apărea sub aspectul situaţiei de fapt de natură a confirma elementul material al laturii obiective a uneia dintre infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată nu produce nicio consecinţă asupra încadrării juridice a faptelor respective, nici sub aspectul elementelor constitutive, nici în ceea ce priveşte participaţia penală reţinută în sarcina inculpatului. Mai mult decât atât, judecătorul a reţinut că eventualele modificări intervenite în faza de urmărire penală în privinţa descrierii, în concret, a faptelor nu poate conduce la concluzia în sensul că, urmare a acestor modificări, s-ar fi schimbat în vreun fel însăşi natura infracţiunii reţinute în debutul urmăririi penale.

Aşadar, judecătorul a constatat că astfel de modificări sub aspect faptic invocate de către inculpatul A. nu pot determina reţinerea, în rechizitoriu, a unei alte infracţiuni decât cea avută în vedere iniţial, respectiv prin ordonanţa din data de 30 martie 2015, astfel că nu a necesitat pronunţarea de către procuror, în dispozitivul rechizitoriului, a unei soluţii distincte de trimitere în judecată, clasare sau disjungere.

În consecinţă, având în vedere ansamblul motivelor de fapt şi de drept anterior expuse, judecătorul a apreciat că inculpatului A. nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, rechizitoriul nu trebuie refăcut, iar sub aspectul cerinţelor prevăzute de art. 328 C. proc. pen. cauza a fost integral rezolvată de către procuror.

Totodată, constatând că pe parcursul urmăririi penale au fost respectate toate normele procedurale referitoare la desfăşurarea acestei etape procesuale, probele au fost legal obţinute, rechizitoriul a fost regulamentar întocmit, iar administrarea probelor şi efectuarea actelor de urmărire penală s-a realizat în condiţii de legalitate, respectându-se regulile procedurale şi procesuale, precum şi drepturile inculpaţilor prevăzute de legea procesual penală, judecătorul a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2015 din data de 25 iunie 2015, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată în camera de consiliu în data de 5 noiembrie 2015 în Dosarul nr. x/2015, judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a admis contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 25 august 2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a desfiinţat, în parte, încheierea contestată şi, rejudecând:

A constatat neregularitatea actului de sesizare a instanţei, respectiv a rechizitoriului nr. x din data de 25 mai 2015 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpatului A..

Conform art. 347 alin. (3) raportat la art. 345 alin. (3) C. proc. pen., a dispus ca, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii motivate, procurorul să remedieze neregularităţile actului de sesizare.

A menţinut celelalte dispoziţii ale încheierii contestate.

A stabilit termen de judecată la data de 20 noiembrie 2015.

În motivarea în fapt şi în drept a încheierii, judecătorul a reţinut următoarele:

Invocându-se neregularitatea actului de sesizare, apărarea a formulat critici atât în ceea ce priveşte descrierea faptelor, cât şi referitor la modul de analiză a probelor, susţinându-se că fiecare replică dată de inculpatul A. coinculpatului CCC. constituie un contraargument la acuzaţia adusă prin rechizitoriu. Deşi în motivarea scrisă a contestaţiei se doreşte a se accentua faptul că aceste din urmă aspecte "nu privesc netemeinicia susţinerilor din cuprinsul rechizitoriului" şi că argumentele nu reprezintă apărări de fond, judecătorul a constatat că, în realitate, criticile vizează modul de interpretare a probelor de către procuror, concluzia rezultând şi cu mai multă evidenţă din susţinerile orale ale apărării, care face ample referiri la o "interpretare tendenţioasă a procurorului, care încearcă să adauge, la fiecare faptă, propriile sale păreri".

Judecătorul a constatat că aceste critici exced verificărilor ce pot fi efectuate în această procedură, deoarece modul în care probele au fost interpretate de către procuror vizează, în fapt, temeinicia sau netemeinicia acuzaţiei penale şi ţine exclusiv de fondul cauzei.

Apărarea a mai susţinut faptul că procurorii nu ar fi pronunţat o soluţie cu privire la una dintre faptele pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpatul A., constând în redactarea plângerii penale ce face obiectul Dosarului nr. x/2013

Judecătorul a precizat că verificarea legalităţii sesizării se raportează doar la soluţia de trimitere în judecată, nu şi a celorlalte soluţii care au fost dispuse sau care, în opinia apărării, trebuiau dispuse prin rechizitoriu şi, ca atare, s-a menţionat că acest motiv nu poate fi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte critica legată de modalitatea de descriere a faptelor în actul de sesizare, judecătorul a reţinut că, pentru a satisface exigenţele art. 328 alin. (1) C. proc. pen., descrierea faptei trebuie să fie făcută de o manieră rezonabilă, să fie clară, inteligibilă, să facă referire la toate împrejurările de timp şi de loc, cu prezentarea tuturor elementelor ce prezintă relevanţă penală sub aspectul conţinutului unei infracţiuni.

Importanţa acestei descrieri rezultă din dispoziţiile art. 371 C. proc. pen. care fixează obiectul judecăţii la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare; totodată, descrierea faptei este şi o condiţie a asigurării posibilităţii de exercitare a unei apărări efective de către inculpat, statuată la nivel de principiu de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, caracterul echitabil al procedurii deprinzând de o informare precisă şi completă asupra acuzaţiilor formulate împotriva unei persoane, respectiv asupra faptelor materiale imputate, precum şi asupra încadrării juridice.

Pornind de la aceste scurte consideraţii teoretice, judecătorul a reţinut că rechizitoriul întocmit de cei doi procurori este structurat după cum urmează: prezentarea situaţiei de fapt, cu un subcapitol rezervat analizei apărărilor formulate de către inculpaţii CCC. şi A. cu referire la probele administrate, prezentarea încadrărilor juridice, motivarea celorlalte soluţii dispuse în cauză, date referitoare la latura civilă, enumerarea mijloacelor de probă, date privind urmărirea penală şi soluţiile adoptate .

Încercând să identifice descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., judecătorul a constatat că, în capitolul destinat descrierii situaţiei de fapt, actul de sesizare se rezumă la redarea conţinutului unor convorbiri telefonice (manieră în care, de altfel, este conceput întregul rechizitoriu).

Astfel, s-a arătat că este prezentată o convorbire telefonică din data de 27 ianuarie 2015 ora 10:49, dintre inculpatul A. şi inculpatul CCC., "din care redăm pasaje relevante", urmând o redare a discuţiei fără însă ca procurorii să evidenţieze eventuale aspecte de fapt cu relevanţă penală pe care le reţin din această discuţie; în continuare se menţionează că, în seara aceleiaşi zile, inculpaţii CCC. şi A. au mai avut o convorbire telefonică la ora 19:02 în care A. a contramandat întâlnirea stabilită pentru ziua următoare, îndrumându-l spre colegul său K.; că, în data de 28 ianuarie 2015, inculpatul A. a avut o convorbire telefonică cu martorul K., după ce acesta se întâlnise cu inculpatul CCC. şi cu suspectul D., reţinându-se că martorul K. le-ar fi propus celor doi următoarele variante: notarul (contract de împrumut fictiv), încheierea unei convenţii antedatată cu anul 2008 (nerecomandat de avocaţi) şi preluarea de părţi sociale, martorul relatându-i inculpatului A. ce a discutat cu cei doi, context în care procurorul a concluzionat cunoaşterea de către A. a soluţiilor propuse; că, în data de 5 februarie 2015, în cadrul unei convorbiri telefonice dintre inculpatul A. şi suspectul D. a fost relevată împrejurarea că inculpatul A. a luat cunoştinţă despre un raport întocmit cu privire la firma J., în cadrul căruia se reţinuse că orice eventuală responsabilitate a cuiva a fost absolvită prin reorganizare.

Judecătorul a constatat, astfel, că, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., actul de sesizare nu descrie faptele şi împrejurările comiterii acestora astfel cum au fost reţinute în urma analizării probatoriului administrat, procurorii substituind descrierii faptelor prezentarea conţinutului unor mijloace de probă, respectiv a convorbirilor telefonice purtate de acesta cu inculpatul CCC. şi cu martorii K. şi D. (fie prin redarea, aproape integrală, a discuţiei, fie prin prezentarea sintetică a acesteia).

Judecătorul a arătat că este adevărat că, în unele situaţii, redarea conţinutului unor convorbiri telefonice sau interceptări în mediu ambiental se poate dovedi deosebit de relevantă, fiind chiar necesară pentru a sublinia unele împrejurări faptice sau chiar pentru a evidenţa elementele constitutive ale infracţiunii pentru care se formulează acuzaţii. Aceasta nu înseamnă că actul de sesizare poate fi redus la prezentarea acestor discuţii, oricare ar fi relevanţa lor probatorie, şi că procurorul este exonerat de obligaţia de a descrie situaţia de fapt, pe care înţelege să o reţină în urma analizei coroborate a întregului probatoriu.

În cauză, modul în care s-a procedat, prin prezentarea doar a conţinutului unora din mijloacele de probă, s-a considerat că pune practic judecătorul în situaţia de a deduce starea de fapt cu care este sesizat, prin raportare şi la aspectele reţinute în rechizitoriu cu ocazia prezentării încadrării juridice (unde, pentru prima dată, s-a descris succint o situaţie de fapt) şi, eventual, a celor rezultate din analiza apărărilor formulate de către inculpat, unde s-au făcut referiri şi la celelalte probe.

Dincolo de faptul că nu este rolul instanţei de a corobora diferite probe menţionate în cuprinsul rechizitoriului pentru a construi o situaţie de fapt care să formeze obiectul propriei sesizări, chiar şi în condiţiile în care acest lucru ar fi posibil (fără să se încalce principiul separaţiei funcţiilor judiciare), s-a arătat că aceasta nici nu s-ar putea realiza, în condiţiile în care nu există o concordanţă între cele reţinute cu ocazia prezentării încadrării juridice şi convorbirile telefonice redate în prima parte a rechizitoriului, nefiind clar delimitat obiectul judecăţii.

Astfel, s-a reţinut, cu referire la complicitatea la infracţiunea de şantaj, că fapta ar fi fost comisă de inculpatul A. în perioada decembrie 2014 - martie 2015, deşi toate discuţiile redate vizează perioada ulterioară datei de 27 ianuarie 2015 şi până la data de 5 februarie 2015; s-a susţinut că inculpatul A. ar fi formulat "mai multe soluţii nelegale pentru intrarea sumei de 4.000.000 de euro în patrimoniul inculpatului CCC., inclusiv cea privind recunoaşterea unei datorii fictive", însă se prezintă o singură convorbire telefonică dintre cei doi inculpaţi, din data de 27 ianuarie 2015, în care variantele oferite de inculpatul A. ar fi constat în încheierea unui contract de donaţie sau de cumpărare de părţi sociale, procurorii nefăcând trimitere la nicio altă întâlnire sau discuţie dintre cei doi, la filele x din rechizitoriu afirmându-se că martorul K. ar fi fost cel care i-ar fi propus inculpatului CCC. această soluţie şi că martorul i-ar fi comunicat-o ulterior inculpatului A.

De asemenea, în ceea ce priveşte instigarea la infracţiunea de fals în declaraţii, s-a reţinut, cu ocazia stabilirii încadrării juridice, că "în aceeaşi perioadă, inculpatul A., cu ocazia discuţiilor purtate cu inculpatul CCC., oferindu-i acestuia ca soluţie pentru obţinerea sumei de bani de la partea civilă B. încheierea unui contract de împrumut prin care inculpatul CCC. să declare în faţa notarului public împrejurarea nereală că i-ar fi părţii civile B., cu titlu de împrumut, suma de 2.000.000 de euro, în perioada 2008 - 2010, l-a instigat pe acesta să formuleze declaraţiile false consemnate în cuprinsul actului", însă, aşa cum s-a arătat şi anterior, în secţiunea referitoare la situaţia de fapt, nu există nicio descriere a acestei fapte, nici măcar la maniera redării conţinutului unei discuţii între inculpaţii A. şi CCC. pe această temă, a prezentării la notar.

În aceste circumstanţe, judecătorul a constatat că actul de sesizare nu îndeplineşte exigenţele art. 328 alin. (1) C. proc. pen., neexistând descrisă o situaţie de fapt rezultată din analiza coroborată a tuturor mijloacelor de probă şi care să fie concordantă cu cea prezentată sintetic cu ocazia stabilirii încadrărilor juridice.

S-a apreciat că modul în care rechizitoriul se prezintă la acest moment face imposibilă stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii, dar şi exercitarea dreptului la apărare, nefiind clar dacă procurorii au înţeles să sesizeze instanţa cu exclusiv faptele ce rezultă din convorbirile redate în expozitiv (şi care ar urma să fie identificate) sau cu cele menţionate la încadrarea juridică (şi acestea trebuind identificate prin analiza întregului material probator, nu doar a convorbirilor telefonice sau din mediu ambiental).

S-a considerat că, în oricare dintre cele două variante actul de sesizare trebuie refăcut în ceea ce priveşte descrierea faptelor pentru care se doreşte trimiterea în judecată a inculpatului A., cu referire la toate împrejurările de timp şi de loc ale comiterii acestora, cu prezentarea tuturor elementelor de fapt ce prezintă relevanţă penală sub aspectul reţinerii unui act de ajutor la realizarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj, prin depăşirea limitelor permise de lege (art. 272 alin. (2) C. pen.), precum şi a celor care se constituie în acte de determinare la o acţiune de declarare necorespunzătoare a adevărului în faţa notarului public.

În raport de cele anterior expuse, s-a constatat că aprecierea judecătorului de cameră preliminară de la prima instanţă în sensul că aspectele invocate de apărare se circumscriu doar unor chestiuni de fond nu este corectă, acesta trebuind să delimiteze clar apărările de fond de cele care reprezentau critici reale referitoare la modul de descriere a faptelor şi să le analizeze din perspectiva exigenţelor art. 328 alin. (1) raportat la art. 371 C. proc. pen. Afirmaţia că, oricum se va cenzura situaţia de fapt reţinută de procuror, s-a constatat ca reală, însă s-a apreciat că starea de fapt trebuie să fie aptă să investească instanţa, să permită stabilirea obiectului şi a limitelor judecăţii, ceea ce nu s-a putut constata în ceea ce priveşte prezentul rechizitoriu. În fine, aprecierea că rechizitoriul ar prezenta "o descriere amplă a faptelor pentru care ambii inculpaţi au fost trimişi în judecată, fiind expusă pe larg situaţia de fapt prin raportare la ansamblul mijloacelor de probă pe care s-au întemeiat acuzaţiile" a fost considerată ca eronată, constatându-se că judecătorul primei instanţe a asimilat "ampla descriere a faptelor" cu o "amplă redare a convorbirilor telefonice sau a celor din mediul ambiental", ceea ce s-a arătat că nu poate fi acceptat nici din perspectiva art. 328 alin. (1) şi art. 371 C. proc. pen. şi nici a art. 6 par. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Prin Încheierea nr. 1583 pronunţată în camera de consiliu în data de 20 noiembrie 2015 în Dosarul nr. x/2015, judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a dispus următoarele:

În baza art. 347 alin. (3) raportat la art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală cu rechizitoriul nr. x/2015 din data de 25 iunie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, astfel cum a fost acesta completat prin Ordonanţa nr. 44/P/2015 din data de 12 noiembrie 2015 a aceleiaşi instituţii.

A dispus începerea judecăţii cauzei privind pe cei doi inculpaţi.

În motivarea în fapt şi în drept a încheierii, judecătorul a reţinut următoarele:

În data de 13 noiembrie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei a transmis Ordonanţa nr. 44/P/2015 din data de 12 februarie 2015, prin care s-a dispus completarea rechizitoriului nr. x din data de 25 iunie 2015 în sensul descrierii detaliate a infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., a coroborării probelor administrate şi a stabilirii perioadei în care au fost comise faptele.

Totodată, s-a dispus menţinerea dispoziţiei de trimitere în judecată a inculpatului A. pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen., constând în aceea că l-a sprijinit în activitatea infracţională pe inculpatul CCC., cunoscând natura acesteia, prin formularea, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, a mai multor soluţii nelegale pentru intrarea sumei de 4.000.000 euro în patrimoniul lui CCC., inclusiv cea privind recunoaşterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de partea civilă B. sub imperiul constrângerilor repetate, şi instigare la infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 326 C. pen., constând în aceea că, în cadrul discuţiilor purtate cu inculpatul CCC. în perioada decembrie 2014 - martie 2015, oferindu-i acestuia ca soluţie pentru obţinerea sumei de bani de la partea civilă încheierea unui contract de împrumut prin care inculpatul CCC. să declare în faţa notarului public împrejurarea nereală că ar fi dat părţii civile, cu titlu de împrumut, suma de 2.000.000 de euro, în perioada 2008 - 2010, l-a instigat pe acesta să formuleze declaraţiile false consemnate în cuprinsul actului.

Judecătorul a constatat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, prin ordonanţa nr. 44/P/2015 din data de 12 februarie 2015, s-a conformat celor dispuse prin încheierea din data de 5 mai 2015, fiind remediate neregularităţile semnalate.

Astfel, printr-o analiză coroborată a întregului probatoriu, s-a realizat o amplă descriere a faptelor şi împrejurărilor comiterii acestora, cu prezentarea elementelor care, în opinia procurorului, prezintă relevanţă penală sub aspectul reţinerii unui act de ajutor la realizarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj, cu depăşirea limitelor permise de lege, precum şi a celor care se constituie în acte de determinare la o acţiune de declarare necorespunzătoare a adevărului în faţa notarului public, fiind refăcută integral situaţia de fapt şi formulate concluzii cu privire la acuzaţiile aduse inculpatului A..

În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpatul A., s-a constatat că acestea vizează, în realitate, temeinicia acuzaţiilor, fiind contestată concluzia la care s-a ajuns şi învederează lipsa de suport probator a învinuirilor ce i se aduc, faptele fiind comise, în opinia apărării, de alte persoane. S-a arătat că acelaşi lucru s-a încercat a se demonstra şi prin probele administrate, or, astfel cum s-a arătat deja prin încheierea din data de 05 noiembrie 2015, toate aceste critici exced procedurii de cameră preliminară, reprezentând aspecte ce ţin exclusiv de soluţionarea pe fond a cauzei.

Referitor la susţinerea că Ordonanţa nr. 44/P/2015 din data de 12 ianuarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei a fost verificată, cu încălcarea legii, de procurorul şef adjunct secţie, iar nu de către procurorul şef de secţie, judecătorul a constatat că aceasta este nefondată.

Potrivit art. 31 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie aprobat prin Ordinul nr. 1.643/C din data de 15 mai 2015, "procurorul şef adjunct secţie îl ajută pe procurorul şef al secţiei în ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legale, a regulamentelor şi ordinelor procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi are următoarele atribuţii: (...) b) în lipsa procurorului şef al secţiei, exercită atribuţiile ce îi revin acestuia (...)".

S-a constatat, astfel, că există dispoziţii care permit ca, în situaţiile în care procurorul şef de secţie lipseşte, procurorul şef adjunct secţie să exercite atribuţiile ce îi revin acestuia, deci şi controlul de legalitate şi temeinicie al ordonanţei prin care se completează rechizitoriul în procedura remediu prevăzută de art. 345 alin. (3) C. proc. pen., fără a fi necesară emiterea unui act prin care să fie împuternicit în acest sens, astfel cum s-a susţinut de către apărare.

Judecătorul nu a apreciat necesar a efectua demersuri pentru a verifica existenţa unei situaţii care să permită procurorului şef adjunct să exercite atribuţiile procurorului şef, având în vedere, pe de o parte, formularea largă a textului care permite acestuia să acţioneze chiar şi în caz de lipsă temporară, pe parcursului unei zile, precum şi faptul că, în cuprinsul vizei de control de legalitate şi temeinicie se face referire expresă la dispoziţiile din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu precizarea că, în mod evident s-a strecurat o eroare materială în ceea ce priveşte trimiterea la prevederile art. 34 lit. b) (art. 34 reglementând modul de conducere a secţiei judiciare şi neavând lit. b), în realitate fiind vorba de art. 31 lit. b).

S-a mai precizat că aspectele invocate trebuie evaluate conform art. 280 raportat la art. 282 C. proc. pen., din perspectiva nulităţilor relative, pentru care legea prevede necesitatea existenţei unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului. Or, inculpatul nici măcar nu a invocat vreo vătămare, iar aceasta nici nu există, în condiţiile în care a existat o cenzură a legalităţii şi temeiniciei ordonanţei, realizată de către un procuror ierarhic superior, respectiv procurorul şef adjunct al secţiei.

În raport de toate aceste considerente, judecătorul a apreciat că ordonanţa parchetului satisface exigenţele unei descrieri detaliate a acuzaţiilor aduse inculpatului A., fiind stabilit obiectul şi limitele judecăţii, constatându-se că au fost respectate art. 328 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 222 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002.

În faza de judecată, la termenul de judecată din data de 01 februarie 2016, Curtea, în baza art. 374 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 20 C. proc. pen., a luat act de faptul că, în faza de urmărire penală, prin declaraţia din data de 27 martie 2015 (aflată la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală) B. s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Totodată, prin declaraţiile date la termenele de judecată din datele de 1 februarie 2016 şi 7 martie 2016 (aflată la filele x din volumul 2 al dosarului instanţei), partea civilă a precizat că solicită obligarea inculpatului CCC. la plata sumei totale de 204.000 de euro cu titlu de despăgubiri civile, compusă din suma de 200.000 de euro reprezentând daune morale şi suma de 4.000 de euro reprezentând daune materiale constând în taxele notariale achitate pentru contractul de împrumut autentificat, contract pe care l-a apreciat ca fiind fictiv, solicitând anularea acestuia.

La termenul de judecată din data de 0 februarie 2016, Curtea le-a adus la cunoştinţă inculpaţilor dispoziţiile art. 83 lit. a) C. proc. pen., art. 374 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., art. 378 C. proc. pen., art. 379 C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În declaraţia dată la termenul din data de 23.05.2016 (aflată la filele x din volumul 3 al dosarului instanţei), inculpatul CCC. a precizat că îşi menţine declaraţiile date în timpul urmăririi penale, nu recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, motiv pentru care nu a dorit să se prevaleze de procedura recunoaşterii învinuirii prevăzută de art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. inculpatul a mai precizat că, în cazul în care s-ar pronunţa o soluţie de condamnare în ceea ce îl priveşte, este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.

De asemenea, în declaraţia dată la termenul din data de 23 mai 2016 (aflată la filele x din volumul 3 al dosarului instanţei), inculpatul A. a precizat că îşi menţine declaraţiile date în timpul urmăririi penale, nu recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, motiv pentru care nu a dorit să se prevaleze de procedura recunoaşterii învinuirii prevăzută de art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. inculpatul a mai precizat că, în cazul în care s-ar pronunţa o soluţie de condamnare în ceea ce îl priveşte, este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii

La termenele de judecată din datele de 23 mai 2016 şi 28 iunie 2016, Curtea a procedat, potrivit art. 380 C. proc. pen., la audierea părţii civile B., declaraţiile acestuia fiind consemnate şi ataşate la filele x din volumul 3 şi la filele x din volumul 4 ale dosarului instanţei).

Prin încheierea pronunţată la termenul din data de 19 mai 2016, Curtea, în baza art. 351 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, cererile formulate de inculpaţii CCC. şi A., vizând constatarea nulităţii relative a probelor, mijloacelor de probă şi procedeelor probatorii privind înregistrările şi interceptările convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediul ambiental, precum şi excluderea acestor probe, mijloace de probă şi procedee probatorii.

În motivarea în fapt şi în drept a încheierii, Curtea a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. 51/16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală şi s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituţională.

Potrivit art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial şi au putere numai pentru viitor.

Prima instanţă a reţinut că, prin Adresele nr. x/2015 emise în datele de 14 aprilie 2016 şi 15 aprilie 2016 (aflate la filele x din volumul 2 al prezentului dosar), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei şi Serviciul Tehnic a comunicat faptul că: încheierile şi mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către procuror, prin intermediul Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care a introdus datele necesare în sistemul naţional de interceptare; traficul rezultat din interceptarea telecomunicaţiilor a fost descărcat pe suporţi optici de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi pus la dispoziţia procurorului de caz, împrejurare despre care s-a precizat că rezultă din fiecare proces-verbal întocmit cu ocazia efectuării acestor operaţiuni; de asemenea, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au realizat înregistrări ambientale; echipamentele tehnice utilizate sunt cele din dotarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Totodată, au fost realizate înregistrări ambientale conform art. 139 alin. (3) C. proc. pen., redarea acestora fiind efectuată de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Prin Adresele nr. x/2015 emise în datele de 5 mai 2016 şi 6 mai 2016 (aflate la filele x din volumul 3 al prezentului dosar), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei şi Serviciul Tehnic a comunicat faptul că: la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, referitoare la înregistrarea comunicaţiilor telefonice, în afară de personalul Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au mai fost angrenaţi implicit şi tehnicienii de specialitate din cadrul Serviciului Român de Informaţii, care asigură buna funcţionare a sistemului naţional de interceptare, adică a platformelor hardware şi software ale acestui sistem; această categorie de personal nu a avut niciun rol în exploatarea propriu-zisă a informaţiilor rezultate şi nici nu a avut acces la aceste informaţii, întrucât nu intra în atribuţiile acestora; echipamentele tehnice cu care au fost interceptate şi, ulterior, înregistrate convorbirile telefonice aparţin atât Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cât şi Serviciului Român de Informaţii, precum şi operatorilor de telefonie, ele fiind construite să funcţioneze într-un sistem complex integrat; convorbirile ambientale au fost înregistrate cu mijloacele proprii ale părţii civile.

Referitor la Adresa nr. x/2015 aflată la fila x din volumul 8 al dosarului de urmărire penală, s-a precizat că solicitarea desemnării unei echipe operative a Serviciului Român de Informaţii a vizat asigurarea supravegherii video/prin fotografiere .

Analizând cererile formulate, prin raportarea prevederilor legale incidente la probatoriul relevant al cauzei, prima instanţă a arătat:

1. Principiul activităţii legii procesual-penale şi prezumţia de constituţionalitate a actelor normative

Curtea de apel a constatat, astfel cum reiese din dosarul de urmărire penală, precum şi din rechizitoriul întocmit în data de 25 iunie 2015, că ansamblul de acte procesuale şi procedurale dispuse şi efectuate în cauză - constând în referatele de încuviinţare şi prelungire a măsurilor de supraveghere tehnică întocmite de procuror, ordonanţele de autorizare a unor metode de supraveghere tehnică, încheierile pronunţate de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, mandatele de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi procesele-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor purtate telefonic şi în mediul ambiental - a fost realizat în anul 2015.

Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016.

A constatat, aşadar, în mod indubitabil, că procedeul probatoriu constând în supravegherea tehnică vizând convorbirile purtate telefonic şi în mediul ambiental din prezenta cauză a fost realizat anterior datei publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale.

Din acest punct de vedere, Curtea a arătat că la momentul analizării legalităţii dispunerii şi efectuării actelor procesuale şi procedurale de către organele judiciare într-o cauză penală instanţa trebuie să aibă în vedere legea procesual-penală în vigoare în momentul dispunerii şi efectuării respectivelor acte.

S-a precizat că, din punctul de vedere al aplicării legii procesual-penale în timp, art. 13 C. proc. pen. reglementează principiul activităţii legii procesual penale ("Tempus regit actum"), în sensul că legea procesual-penală este de imediată aplicare, iar din interpretarea "per a contrario" a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, rezultă că legea procesual-penală nu retroactivează.

Raportând consideraţiile teoretice sus-enunţate în speţă, Curtea a remarcat faptul că, din moment ce Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale a început să îşi producă efectele din data de 14 martie 2016, iar actele procesuale şi procedurale vizate în prezenta cauză datează din anul 2015, rezultă, cu certitudine, că aceste acte au fost dispuse şi efectuate cu respectarea dispoziţiilor procesual-penale în vigoare în perioada respectivă.

Mai mult decât atât, s-a arătat că un alt argument deosebit de important îl constituie şi împrejurarea potrivit căreia viciul de nelegalitate vizat de către inculpaţi l-a constituit - în mod exclusiv - neconstituţionalitatea sintagmei "ori alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, având în vedere că actele procesuale şi procedurale au fost dispuse şi efectuate în cauză anterior datei publicării Deciziei nr. 51/2016 în Monitorul Oficial, s-a considerat că aceste acte beneficiază de prezumţia de constituţionalitate care constituie un corolar intrinsec al neretroactivităţii deciziilor Curţii Constituţionale, aspecte confirmate prin interpretarea "per a contrario" a prevederilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie.

De altfel, a fost menţionat că, în considerentele Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016, la paragraful 52, Curtea Constituţională a reamintit, referitor la efectele acestei decizii, caracterul "erga omnes" şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie, în sensul că pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate.

Din acest ultim punct de vedere, prima instanţă nu a împărtăşit argumentaţia expusă de către Curtea Constituţională în paragraful 52 al Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 - în sensul că decizia se aplică, în mod corespunzător, cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată - pentru considerentele ce urmează.

Curtea a apreciat că prezumţia de constituţionalitate de care beneficiază actele normative în vigoare, în speţă art. 142 alin. (1) C. proc. pen., se raportează - exclusiv - la momentul în care deciziile pronunţate de Curtea Constituţională în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate îşi produc efectele, respectiv, data publicării acestora în Monitorul Oficial.

Prin urmare, incidenţa unei decizii a Curţii Constituţionale într-o cauză penală concretă - din punctul de vedere al producerii efectelor sale - nu se analizează prin simpla constatare a existenţei respectivei cauze pe rolul instanţei de judecată până la momentul pronunţării de către instanţă a unei hotărâri definitive, ci se raportează - în respectarea principiului legalităţii procesului penal reglementat în art. 2 C. proc. pen., a principiului activităţii legii procesual-penale prevăzut în art. 13 C. proc. pen. şi a caracterului "ex nunc" al deciziilor instanţei de contencios constituţional statuat în art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie - la momentul la care actele procesuale şi procedurale, vizând procedeele de supraveghere tehnică, au fost dispuse şi efectuate în respectiva cauză penală.

Astfel, curtea de apel a arătat că dispoziţiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen. sunt constituţionale din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. (01 februarie 2014) şi până la data publicării Deciziei nr. 51/2016 în Monitorul Oficial (14 martie 2016).

Aşadar, a apreciat că, din perspectiva prezumţiei de constituţionalitate a actelor normative în vigoare, a caracterului "erga omnes" şi a efectelor "ex nunc" (pentru viitor) ale deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, prezintă relevanţă împrejurarea constând în aceea ca mandatele de supraveghere tehnică vizând interceptările şi înregistrările convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediul ambiental să fie dispuse şi, ulterior, puse în executare ulterior datei publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 51/2016, pentru a se putea constata nulitatea mijloacelor de probă administrate prin procedeele probatorii constând în supravegherile tehnice realizate - situaţie inexistentă, însă, în prezenta cauză.

În consecinţă, Curtea a constatat că probele şi mijloacele de probă dispuse şi efectuate în prezenta cauză sunt - din punctul de vedere al aspectului strict formal al legalităţii - pe deplin valabile, întrucât au fost obţinute prin intermediul procedeelor probatorii vizând măsurile de supraveghere tehnică constând în interceptările şi înregistrările care au fost realizate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul efectuării lor.

Aşa fiind, s-a considerat că, în cauză, nu sunt incidente nici prevederile art. 282 C. proc. pen. privind nulitatea actelor procesuale şi procedurale, şi, implicit, nici dispoziţiile art. 102 alin. (3) C. proc. pen., referitoare la sancţiunea excluderii unor probe, mijloace de probă şi procedee probatorii ca urmare a constatării unei eventuale cauze de nulitate relativă.

În acest context, Curtea a constatat că apărătorii aleşi ai inculpaţilor nu au invocat, în aplicarea "in concreto" a art. 282 alin. (1) teza finală C. proc. pen., existenţa vreunei vătămări a drepturilor de natură substanţială, materială sau procedurală de care beneficiază inculpaţii în procesul penal. Astfel, simpla invocare de către apărători a deciziei nr. 51/2016, precum şi solicitarea constatării nulităţii interceptărilor şi înregistrărilor efectuate în cauză şi a excluderii acestor mijloace de probă şi procedee probatorii, s-a apreciat că nu constituie o vătămare în sensul prevăzut de legiuitor, ci o modalitate de argumentare în fapt şi în drept a cererilor formulate, cereri a căror temeinicie a fost evaluată de către instanţă.

2. Procedeele probatorii constând în activităţile îndeplinite de către Serviciul Român de Informaţii

Din Adresele nr. x/2015 emise în datele de 5 mai 2016 şi 6 mai 2016, s-a reţinut că la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, referitoare la înregistrarea comunicaţiilor telefonice, în afară de personalul Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au mai fost angrenaţi implicit şi tehnicienii de specialitate din cadrul Serviciului Român de Informaţii, care asigură buna funcţionare a sistemului naţional de interceptare, adică a platformelor hardware şi software ale acestui sistem, care nu au avut niciun rol în exploatarea propriu-zisă a informaţiilor rezultate şi nici nu au avut acces la aceste informaţii, întrucât nu intra în atribuţiile acestora; echipamentele tehnice cu care au fost interceptate şi, ulterior, înregistrate convorbirile telefonice aparţin atât Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cât şi Serviciului Român de Informaţii, precum şi operatorilor de telefonie, fiind construite să funcţioneze într-un sistem complex integrat; convorbirile ambientale au fost înregistrate cu mijloacele proprii ale părţii civile.

Referitor la Adresa nr. x/2015 (aflată la fila x din volumul 8 al dosarului de urmărire penală), prin care s-a solicitat Serviciului Român de Informaţii desemnarea unei echipe operative în vederea asigurării măsurilor autorizate de instanţă, Curtea a reţinut că, potrivit Adreselor nr. x/2015 emise în datele de 5 mai 2016 şi 6 mai 2016, solicitarea desemnării unei echipe operative a Serviciului Român de Informaţii a vizat asigurarea supravegherii video/prin fotografiere, procedeu probatoriu care nu a fost avut în vedere prin cererile formulate de către apărătorii inculpaţilor.

Având în vedere adresele anterior menţionate, Curtea a constatat că Serviciul Român de Informaţii a participat la realizarea metodei speciale de supraveghere constând în interceptarea convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediul ambiental, ca procedeu probatoriu, în sensul dat atât de legiuitor în cuprinsul art. 97 alin. (3) C. proc. pen., cât şi de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 383 din 27 mai 2015, în paragrafele 19 - 20, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 535 din 17 iulie 2015, precum şi prin Decizia nr. 51 din 14 martie 2016, în paragrafele 22, 30, 32 şi 34.

În acest context, Curtea a evidenţiat aserţiunile expuse de către Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 383/2015, în paragraful 21, precum şi în considerentele Deciziei nr. 51/2016, în paragraful 32 - în sensul că "nelegalitatea dispunerii, autorizării, consemnării sau administrării actului atrage sancţiunea nulităţii absolute sau relative, potrivit distincţiilor prevăzute la art. 281 şi 282 din C. proc. pen. Aşa fiind, realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probatoriu, cu încălcarea condiţiilor legale prevăzute la art. 138 -146 din C. proc. pen., inclusiv a celor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obţinute şi, în consecinţă, imposibilitatea folosirii lor în procesul penal, conform art. 102 alin. (3) din C. proc. pen.".

Or, reţinând argumentele în fapt şi în drept expuse în considerentele ce preced, la momentul analizării principiului activităţii legii procesual-penale şi al prezumţiei de constituţionalitate a actelor normative, Curtea a constatat că procedeele probatorii constând în metodele de supraveghere tehnică sus-enunţate au fost realizate cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

S-a concluzionat că, în mod indubitabil, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale nu este aplicabilă în prezenta cauză.

În consecinţă, Curtea a avut în vedere că procedeele probatorii în discuţie au fost obţinute în condiţiile legii, împrejurare care determină inutilitatea oricărei aprecieri asupra incidenţei sancţiunii nulităţii relative invocate de către apărătorii aleşi ai inculpaţilor. De altfel, s-a precizat că, cu referire la această ipoteză, apărătorii nu au dovedit existenţa vreunei vătămări procesuale care să fi intervenit la momentul obţinerii respectivelor procedee probatorii.

Prin încheierea de le termenul de judecată din data de 28 iunie 2016, Curtea, în temeiul art. 374 alin. (7) C. proc. pen., a încuviinţat probele solicitate de către părţi, astfel:proba testimonială constând în reaudierea martorilor care au fost audiaţi în cursul urmăririi penale, solicitată de către inculpaţii A. şi CCC.; proba cu înscrisuri solicitată de către apărătorii aleşi ai celor trei părţi din prezenta cauză, urmând ca, pe parcursul desfăşurării cercetării judecătoreşti, aceştia să depună la dosar înscrisurile.

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 6 martie 2017, Curtea a dispus, în ceea ce priveşte probele solicitate de către părţi, astfel:

1. În baza art. 374 alin. (6) raportat la art. 100 alin. (2) şi (3) şi art. 97 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) şi e) C. proc. pen., a încuviinţat pentru inculpatul A., următoarele probe:proba testimonială cu depoziţiile martorilor E., L. şi M.; audierea în şedinţă publică a celor două CD-uri pe care se află stocate interceptările efectuate în faza de urmărire penală apreciind că aceasta este relevantă, cu amendamentul ca apărătorii aleşi ai inculpaţilor, să indice minutele din acele înregistrări pe care apărarea le apreciază ca fiind în contradicţie cu transcrierile acestor discuţii interceptate aflate în procesele-verbale din volumul II al dosarului de urmărire penală;proba cu înscrisuri pe situaţia de fapt şi înscrisuri în circumstanţiere.

2. În baza art. 374 alin. (6) raportat la art. 100 alin. (2) şi (3) şi art. 97 alin. (1) şi (2) lit. d) şi e) C. proc. pen., a încuviinţat pentru inculpatul CCC., următoarele probe:

- înscrisuri în circumstanţiere, iar, în ce priveşte situaţia de fapt, înscrisurile ce relevă pretinsele relaţii comerciale şi financiare dintre inculpatul XX şi partea civilă B. şi oricare alte persoane;

- proba testimonială cu depoziţia martorului N.;

- audierea în şedinţă publică a celor două CD-uri pe care se află stocate interceptările efectuate în faza de urmărire penală apreciind că aceasta este relevantă, cu amendamentul ca apărătorii aleşi ai inculpaţilor să indice minutele din acele înregistrări pe care le apreciază ca fiind în contradicţie cu transcrierile acestor discuţii interceptate aflate în procesele-verbale din volumul II al dosarului de urmărire penală.

În baza art. 374 alin. (6) raportat la art. 100 alin. (2), (3) şi 4 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nerelevante soluţionării cauzei, neutile şi neconcludente, cererile formulate de inculpatul A., constând în reaudierea părţii civile B. şi a martorilor O. şi P., întrucât declaraţiile acestora pe care apărarea le va aprecia ca fiind în contradicţie cu declaraţiile date de aceeaşi martori în timpul urmăririi penale sau în contradicţie cu celelalte mijloace de probă, puteau fi valorificate de către apărare la momentul acordării cuvântului pe fondul cauzei, constituind aspecte care exced momentului procesual efectiv al administrării probatoriului.

În baza art. 374 alin. (6) raportat la art. 100 alin. (2), (3) şi 4 lit. a) şi b) C. proc. pen., a respins pentru inculpatul CCC., următoarele probe:

- proba cu expertiza financiar - contabilă, întrucât, în raport de obiectul probaţiunii şi de aspectele ce se doreau a fi lămurite prin acest mijloc de probă, în cauză s-a încuviinţat deja un alt mijloc de probă, respectiv proba cu înscrisuri pe situaţia de fapt, astfel că încuviinţarea unei expertize financiar - contabile s-a apreciat că nu este relevantă şi nu este utilă soluţionării cauzei, fiind încuviinţată administrarea unui alt mijloc de probă;

- proba testimonială cu depoziţiile a opt martori, respectiv Q., R., S., T., U., V. şi numita W., în raport de art. 100 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. cu referire la art. 100 alin. (2) şi (3) şi art. 374 alin. (6) din C. proc. pen., apreciind că acestea sunt neutile, nerelevante şi neconcludente soluţionării cauzei, în raport de obiectul probaţiunii menţionat de apărătorii inculpaţilor în cererile de probatorii formulate şi, de asemenea, nerelevante, în raport de pretinsele fapte care sunt reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu;

- cu privire la martorul F., constatând că administrarea acestei probe testimoniale a fost încuviinţată la termenul din data de 19 septembrie 2016 de către un alt judecător care a intrat exclusiv la acel termen de judecată, instanţa a revenit asupra încuviinţării acestui mijloc de probă şi, în raport de art. 100 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. cu referire la art. 100 alin. (2) şi (3) şi art. 374 alin. (6) din C. proc. pen., a respins această solicitare de audiere în calitate de martor, ca nerelevantă, neutilă şi neconcludentă soluţionării cauzei în raport de obiectul probaţiunii şi de pretinsele fapte de natură penală care sunt reţinute în sarcina inculpatului CCC. prin rechizitoriu.

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 23 iunie 2017, Curtea a admis, în raport de art. 374 alin. (6) şi (9) C. proc. pen. raportat la art. 100 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., cererea de suplimentare a probatoriului formulată de inculpatul CCC., sens în care a dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a se comunica dacă, în afară de CD-urile şi procesele-verbale consemnate în volumul 2 al dosarului de urmărire penală care corespund acestor CD-uri, mai există şi alte înregistrări ale convorbirilor telefonice sau ale comunicărilor în mediul ambiental dintre inculpaţi, martori şi alte persoane şi care nu au fost depuse la dosarul cauzei, nici sub forma unor CD-uri şi nici sub forma unor procese-verbale de redare a convorbirilor.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat (prin adresele aflate la filele x din volumul 6 al dosarului instanţei) că toate înregistrările relevante au fost ataşate la dosar.

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 12 octombrie 2017, Curtea, având în vedere menţiunile din adeverinţa medicală aflată la fila nr. x din volumul 6 al dosarului instanţei şi ţinând seama de mijloacele de probă administrate în cauză până la acel moment procesual, a constatat că administrarea probei testimoniale cu depoziţia martorului N. este inutilă, în raport şi de art. 100 alin. (4) lit. a) şi b) C. proc. pen., împrejurare faţă de care a aplicat art. 383 alin. (3) C. proc. pen., dispunând ca acest mijloc de probă să nu mai fie administrat.

De asemenea, prin încheierea de la termenul de judecată din data de 12 octombrie 2017, referitor la cererile de suplimentare a probatoriului formulate de apărătorul ales al inculpatului CCC., Curtea a dispus următoarele:

1. Cu privire la punctul 1 al cererii, respectiv audierea în calitate de martor a numiţilor X. şi Y., a respins această solicitare, în baza art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., apreciind faptul că, în raport de teza probatorie invocată, au fost administrate alte mijloace de probă.

2. În ceea ce priveşte solicitarea de la punctul 2, 3 şi 4, de emitere a unor adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie, cu conţinutul expus în cerere, a respins această solicitare, în raport de art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., întrucât, faţă de teza probatorie invocată în cererea de suplimentare de probatorii, la punctele 2, 3 şi 4, instanţa a apreciat că au fost administrate suficiente alte mijloace de probă pe parcursul soluţionării cauzei, constând în adresa emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie, aflată la filele x din volumul 6 al dosarului Curţii, şi cele trei procese-verbale, prin care instanţa, în mod nemijlocit, cu participarea părţilor şi a reprezentantului Ministerului Public, a verificat aspectele pe care apărarea le-a apreciat ca fiind inadvertenţe între înregistrările audio şi transcrierile acestora, aflate în volumul doi al dosarului de urmărire penală, procese-verbale care au fost consemnate la termenele din datele de 21 mai 2017, 23 iunie 2017 şi 14 septembrie 2017.

3. Cu privire la solicitarea de la punctul 5, de efectuare a unei expertize tehnico-ştiinţifice privind înregistrările în mediul ambiental efectuate de către partea civilă B., cu mijloace proprii, a respins această solicitare având în vedere art. 100 alin. (4) lit. a) şi b) C. proc. pen. În acest sens, a apreciat că, pe de o parte, această solicitare de probatoriu nu este utilă, pertinentă sau concludentă soluţionării cauzei. A fost menţionat că, cu privire la această solicitare au fost formulate apărări în etapa camerei preliminare, în raport de dispoziţiile exprese ale art. 342 şi urm. C. proc. pen., care reglementează, în mod expres, obiectul camerei preliminare, vizând legalitatea modalităţii de administrare a probelor în faza urmăririi penale.

4. Cu privire la punctul 6 din cererea de suplimentare probatorii, respectiv efectuarea unei expertize tehnico-ştiinţifice privind înregistrările ambientale efectuate de partea civilă, instanţa a respins această solicitare, în baza art. 100 alin. (4) lit. a) şi b) C. proc. pen., cu aceeaşi argumentaţie expusă în ceea ce priveşte respingerea solicitării de suplimentare a probatoriului, aflată la punctul 5.

5. În ceea ce priveşte solicitarea de la punctul 7, de readministrare a unor mijloace de probă, cerere restrânsă doar în ceea ce priveşte reaudierea martorului P., iar nu şi a părţii civile B. şi a martorului O., instanţa a respins această solicitare, în raport de art. 100 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., apreciind-o neutilă, nepertinentă şi neconcludentă soluţionării cauzei. S-a precizat, în acest sens, că aspectele pe care apărarea sau Ministerul Public le apreciază ca fiind contradictorii între declaraţiile aceleiaşi persoane de la urmărirea penală şi din faţa instanţei sau aspecte contradictorii între declaraţiile diverselor persoane, pot fi valorificate de către apărare şi Ministerul Public la momentul formulării dezbaterilor pe fondul cauzei, neconstituind motiv de reaudiere a acestor persoane.

6. În ceea ce priveşte cele 3 solicitări privind: 1. emiterea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a se depune la dosarul cauzei toate înregistrările efectuate în perioada 26 ianuarie 2015 - 25 aprilie 2015; 2. aspecte privind discuţiile înregistrate în mediul ambiental; 3. aspecte privind înregistrările cu alte persoane faţă de care se desfăşoară în continuare urmărirea penală, solicitări făcute în raport de răspunsul comunicat de Direcţia Naţională Anticorupţie la filele x, instanţa a respins aceste solicitări, în raport de art. 100 alin. (4) lit. a) şi b) C. proc. pen., cu motivaţia expusă la momentul respingerii solicitării de la punctele 5 şi 6 din cererea anterioară.

7. În ceea ce priveşte solicitarea de audiere în integralitate, în şedinţă publică, a discuţiei interceptate în mediul ambiental în data de 28 ianuarie 2015 de către partea civilă, a respins această solicitare, în raport de art. 100 alin. (4) lit. a) şi b) C. proc. pen., apreciind-o ca fiind, pe de o parte neutilă, nepertinentă şi neconcludentă soluţionării cauzei, în raport de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, iar pe de altă parte, în raport de teza probatorie expusă, s-a considerat că nu este utilă întrucât, cu privire la aspectele pe care apărarea doreşte să le învedereze astfel, au fost administrate alte mijloace de probă constând în ascultarea în şedinţă publică a unor pasaje din înregistrările aflate pe suport CD la dosarul cauzei şi transcrise în procesele-verbale aflate la volumul 2 din dosarul de urmărire penală, ocazie cu care au fost ascultate şi transcrise aspectele care au fost apreciate de către apărare ca fiind inadvertenţe; astfel, instanţa a apreciat că, dacă ar fi existat alte aspecte, ar fi fost învederate de către apărare la acel moment.

La termenele de judecată din datele de 27 octombrie 2016, 14 noiembrie 2016, 12 decembrie 2016, 09 ianuarie 2017, 06 martie 2017, 18 mai 2017 şi 12 octombrie 2017, Curtea a procedat, conform art. 381 - art. 382 C. proc. pen., la administrarea probei testimoniale constând în audierea martorilor: D., Z., AA., O., P., BB., K., CC., E., L. şi M. (ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la filele x din volumul 4, la filele x din volumul 5 şi la filele x din volumul 6 ale dosarului instanţei).

Au fost ataşate la dosar procesele-verbale (depuse la filele x din volumul 6 al dosarului instanţei) întocmite în urma constatării inadvertenţelor, dintre înregistrările convorbirilor telefonice şi ale celor din mediul ambiental interceptate şi consemnările din procesele-verbale de redare a acestor convorbiri, întocmite de organele de urmărire penală, inadvertenţe observate prin audierea în şedinţă publică, la termenele din datele de 31 mai 2017, 23 iunie 2017 şi 14 septembrie 2017, a suporţilor optici aferenţi (CD-urile fiind depuse la Camera de corpuri delicte a instanţei).

Reprezentantul Ministerului Public a depus la dosar, potrivit art. 390 alin. (2) C. proc. pen., note de concluzii scrise, în dezvoltarea concluziilor expuse în etapa dezbaterilor pe fondul cauzei .

Apărătorul ales al părţii civile B. a depus la dosar, potrivit art. 390 alin. (2) C. proc. pen., note de concluzii scrise, în dezvoltarea concluziilor expuse în etapa dezbaterilor pe fondul cauzei .

Apărătorul ales al inculpatului A. a depus la dosar, potrivit art. 390 alin. (2) C. proc. pen., note de concluzii scrise, în dezvoltarea concluziilor expuse în etapa dezbaterilor pe fondul cauzei .

Apărătorul ales al inculpatului CCC. a depus la dosar, potrivit art. 390 alin. (2) C. proc. pen., note de concluzii scrise, în dezvoltarea concluziilor expuse în etapa dezbaterilor pe fondul cauzei .

Curtea, analizând ansamblul probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, prin raportare la dispoziţiile art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. cu referire la art. 103 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., a constatat următoarele:

A. În privinţa inculpatului CCC.

Prezentând situaţia de fapt, conform art. 403 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., curtea de apel a reţinut că:

1. În perioada decembrie 2014 - martie 2015, atât în timp ce se afla în stare de arest la domiciliu, fiind cercetată într-un dosar penal, cât şi ulterior înlocuirii acestei măsuri procesuale preventive, partea civilă B. a fost vizitată de mai multe ori la domiciliul său de către inculpatul CCC., scopul vizitelor fiind acela de a o constrânge pe partea civilă să îi remită o sumă foarte importantă de bani, iniţial 4.000.000 de euro, ulterior 2.000.000 de euro, sumă absolut nedatorată de către partea civilă, în sensul inexistenţei vreunui temei de drept sau de fapt al solicitării inculpatului. În acest context, instanţa a considerat relevantă împrejurarea constând în aceea că invocarea - de către inculpatul CCC. a faptului că prejudicierea şi aducerea în stare de insolvenţă a SC J. SRL de către partea civilă, acesta constituind, în opinia inculpatului, pretinsul temei al solicitării injuste, de altfel, a sumei de bani de la partea civilă - este nereală, întrucât, independent de funcţia de administrator al societăţii, deţinută la un moment dat de partea civilă, aceasta nu a exercitat nicio activitate de natură a prejudicia societatea, din moment ce, în realitate, inculpatul CCC. a fost administratorul - în fapt - al societăţii, întrucât nicio activitate, măsură sau acţiune referitoare la societate nu se realiza fără a fi adusă zilnic la cunoştinţa inculpatului.

Aşadar, Curtea a constatat că, în modalitatea anterior descrisă, inculpatul CCC. a exercitat, în mod constant, acţiuni de constrângere psihică asupra părţii civile, pentru ca aceasta din urmă să îi remită o sumă extrem de mare de bani, nedatorată în vreun fel de către partea civilă, împrejurare pe care, de altfel, inculpatul a recunoscut-o în mod direct faţă de partea civilă.

Curtea a reţinut că acţiunile exercitate de inculpatul CCC. se circumscriu infracţiunii de şantaj.

2. Pentru a spori gradul de constrângere asupra părţii civile B. şi, în acelaşi timp, pentru a garanta reuşita demersurilor sale ilicite, cu ocazia aceloraşi vizite efectuate la domiciliul părţii civile, inculpatul CCC. i-a comunicat acesteia că a formulat o plângere penală împotriva sa şi a altor persoane ce au deţinut funcţii în cadrul SC J. SRL, cauza făcând obiectul Dosarului penal nr. x/2013 şi aflându-se în faza de urmărire penală, fiind instrumentată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală.

Totodată, a reţinut curtea, inculpatul CCC. i-a spus părţii civile că, urmare relaţiilor pe care le are şi a influenţei pe care o exercită asupra organelor de urmărire penală ce instrumentează acel dosar penal, poate influenţa desfăşurarea cercetărilor, aspect foarte credibil pentru partea civilă, din moment ce aceasta cunoştea că inculpatul este fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, calitate oficială de natură a determina, în mod indubitabil, asupra psihicului părţii civile o reală stare de temere în sensul că, dacă nu satisface pretenţiile băneşti solicitate în mod nelegal de către inculpat, acesta din urmă poate determina, prin demersurile sale, de asemenea, ilicite, agravarea situaţiei juridice a părţii civile, evident, cu repercusiuni asupra vieţii sale private, de familie şi profesionale.

Astfel, inculpatul CCC. i-a spus părţii civile că, urmare a relaţiilor pe care le are şi a influenţei exercitate asupra organelor de anchetă, îi poate fie uşura, fie agrava situaţia, în funcţie, evident, de împrejurarea dacă partea civilă îi remite sau, dimpotrivă, refuză să îi remită suma de bani solicitată.

În concret, a reţinut instanţa, inculpatul CCC. i-a spus părţii civile că, urmare intervenţiei sale pe lângă organele de anchetă, se poate proceda fie la schimbarea încadrării juridice a faptelor ce fac obiectul plângerii penale formulate de inculpat, fie se poate pronunţa o soluţie de clasare.

S-a mai arătat că, de altfel, urmare a influenţei pe care inculpatul CCC. a exercitat-o asupra organelor de urmărire penală, în timp ce era cercetată penal, partea civilă B. a primit din partea procurorului de caz F. permisiunea de a părăsi teritoriul ţării, deşi avea interdicţie în acest sens, schimbare pe care partea civilă a perceput-o ca fiind posibilă datorită demersurilor efectuate de inculpatul CCC.

Referitor la posibilitatea schimbării încadrării juridice a faptelor, dintr-o infracţiune pentru care acţiunea penală se exercită din oficiu într-o infracţiune pentru care punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale este condiţionată de existenţa unei plângeri penale prealabile a persoanei ce are calitatea de persoană vătămată/parte civilă, s-a reţinut că inculpatul CCC. şi-a exprimat disponibilitatea de a-şi retrage plângerea penală - însă - numai sub condiţia ca partea civilă B. să îi remită suma de bani pe care inculpatul a pretins-o în mod nelegal.

Aşadar, şi în situaţia - de altfel, pur ipotetică - în care plângerea penală formulată de inculpatul CCC. împotriva părţii civile B. ar fi putut fi retrasă de către inculpat, pentru a putea opera instituţia juridică a retragerii plângerii prealabile şi, astfel, a-şi produce efectele juridice scontate, instanţa a precizat că trebuie ca retragerea să fie totală şi necondiţionată, situaţie constatată ca inexistentă în prezenta cauză, din moment ce - curtea a reţinut că, în mod cert - inculpatul CCC. a condiţionat retragerea plângerii de împrejurarea achitării de către partea civilă a sumei pretinse de inculpat.

Or, curtea a constatat că, în mod evident, inculpatul CCC., cunoscând faptul că situaţia prezentată părţii civile nu este viabilă din punct de vedere juridic, prin aceasta nu a urmărit decât, o dată în plus, să întărească gradul de constrângere exercitată asupra părţii civile, în scopul de a o determina pe aceasta, prin cât mai multe mijloace - constând în vizite repetate la domiciliul acesteia; formularea unei plângeri penale împotriva acesteia, lipsite de suport faptic şi probatoriu; exercitarea influenţei asupra organelor de anchetă, în scopul dirijării cursului cercetărilor penale în sensul dorit de inculpat, evident, de înrăutăţire a situaţiei părţii civile, influenţă pe care partea civilă a perceput-o ca fiind pe deplin realizabilă, din perspectiva situaţiei familiale îndeobşte cunoscute a inculpatului, în sensul că tatăl acestuia a deţinut cea mai înaltă funcţie în stat, aceea de preşedinte al Republicii Moldova - să îi remită suma de bani solicitată în mod injust.

Curtea a reţinut că acţiunile exercitate de inculpatul CCC. se circumscriu infracţiunii de trafic de influenţă.

3. şi 4. Mai mult decât atât, a reţinut instanţa, apreciind ca nefiind suficiente toate acţiunile întreprinse pentru constrângerea părţii civile B. în scopul remiterii sumei de bani pretinse fără temei legal, inculpatul CCC. a determinat-o, prin constrângere, pe partea civilă să semneze un contract de împrumut fictiv, conţinând menţiuni nereale, având în vedere caracterul ilicit al pretinderii sumei de bani - prin care partea civilă recunoştea că i-ar fi datorat inculpatului suma de 2.000.000 de euro, totodată, angajându-se să îi restituie respectiva sumă de bani până în data de 24 decembrie 2015.

Astfel, inculpatul CCC. a declarat, sub semnătură, în faţa notarului public E. din cadrul Societăţii Profesionale Notariale "C." că, în perioada 2008 - 2010, i-a dat părţii civile B., cu titlu de împrumut, suma totală de 2.000.000 de euro în numerar, împrejurare necorespunzătoare realităţii.

Instanţa a mai reţinut că urmare declaraţiei nereale date la biroul notarial, inculpatul CCC., cu intenţie, l-a instigat pe notarul public să săvârşească, fără vinovăţie, un fals intelectual, cu prilejul întocmirii şi autentificării Contractului de împrumut autentificat sub nr. x din 17 martie 2015.

În contextul faptic prezentat, curtea a constatat că, prin ansamblul demersurilor, nelegale, realizate de către inculpatul CCC. în vederea garantării scopului propus, obţinerea contractului de împrumut a constituit cea mai sigură modalitate de realizare a constrângerii părţii civile, nu atât prin conferirea caracterului de oficialitate a demersurilor sale, cât mai ales datorită caracterului de titlu executoriu pe care îl dobândeşte, potrivit legii civile, un contract de împrumut autentificat de un notar public, împrejurare care era de natură a facilita foarte mult obţinerea sumei de bani pretinse, prin posibilitatea executării silite a patrimoniului părţii civile.

Curtea a reţinut că acţiunile exercitate de inculpatul CCC. se circumscriu infracţiunii de fals în declaraţii şi, deopotrivă, participaţiei improprii sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual.

În continuare, instanţa a prezentat situaţia de fapt prin raportare la ansamblul probatoriu al cauzei, potrivit art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

1. Din conţinutul tuturor convorbirilor purtate în mediul ambiental în datele de 25 ianuarie 2015, 28 ianuarie 2015, 5 februarie 2015, 10 februarie 2015, 12 februarie 2015, 17 februarie 2015, 22 februarie 2015, 16 martie 2015, 19 martie 2015 şi 24 martie 2015 (transcrise în procesele-verbale aflate în volumul 2 al dosarului de urmărire penală), instanţa a reţinut că, în mod indubitabil, deşi cunoştea foarte bine că partea civilă B. nu îi datorează nicio sumă de bani, pentru niciun motiv de fapt şi în lipsa oricărui temei juridic, inculpatul CCC. a constrâns-o, în mod repetat, pentru a o determina să îi remită o sumă de bani extrem de importantă, iniţial de 4.000.000 de euro, apoi de 2.000.000 de euro; totodată, din aceste convorbiri s-a mai reţinut că inculpatul a constrâns-o pe partea civilă nu numai să îi remită o sumă de bani nedatorată, dar i-a şi solicitat să îi dea banii într-un termen foarte scurt, împrejurare de natură a dubla gradul de constrângere psihică exercitată asupra părţii civile.

Astfel, a arătat prima instanţă, în cadrul convorbirii ambientale purtate în data de 05 februarie 2015, în contextul posibilităţii încheierii unei convenţii, partea civilă B. i-a spus inculpatului CCC.: "Eu, personal, eu, B., să fac o convenţie pur şi simplu la notar sau unde nu ştiu, la avocat sau cum se face, în care să spun: eu, B., am să-ţi dau 2 milioane de euro în termen de 3 luni, fără legată de nicio nimica efectiv" - adică fără vreo justificare faptică sau legală (nota instanţei) - replica inculpatului denotând, fără putinţă de tăgadă, după cum a apreciat instanţa, acceptarea de către acesta a caracterului ilicit al solicitărilor sale; astfel, inculpatul i-a răspuns părţii civile: "Păi eu, dacă, de exemplu, domnul B. a semnat o convenţie cu mine, da, şi mi-ar da banii, nu ştiu, în decurs de, nu ştiu, 3 luni". De asemenea, s-a mai reţinut că, în cadrul convorbirii ambientale purtate în data de 17 februarie 2015, inculpatul CCC. i-a spus părţii civile următoarele: "Ori dacă nu numeşti împrumut, numeşte-o altfel! (...) Hai să semnăm ceva, altă".

Continuând să adopte aceeaşi atitudine de constrângere a părţii civile, în cadrul convorbirii ambientale purtate în data de 12 februarie 2015, inculpatul CCC. i-a spus părţii civile următoarele: "să îmi returnezi, nu ştiu, o datorie pe care ţi-am dat-o eu" "cum ar fi, o persoană recunoaşte datoria altei persoane".

Presiunea şi starea de temere pe care inculpatul CCC. i-a generat-o părţii civile, şi anume, libertăţii sale psihice de decizie şi acţiune - partea civilă fiind dispusă, din această cauză, să accepte încheierea unei convenţii civile sau a unui contract de împrumut cu inculpatul numai pentru a scăpa de stresul creat de situaţia în care l-a plasat inculpatul - s-a considerat că sunt dovedite prin conţinutul convorbirii ambientale purtate în data de 17 februarie 2015, în contextul posibilităţii încheierii unui contract de împrumut, partea civilă replicându-i inculpatului următoarele: "În contractul de împrumut tu îmi spui aşa: domne, eu ţi-am dat nişte bani ţie şi dă-mi banii înapoi!" (...) Eu semnez chestia asta cu tine, pune-te tu în situaţia mea. Sunt 2 milioane de euro! Deci, nu e o sumă mică.".

Totodată, acceptarea de către partea civilă a remiterii unei sumei de bani nedatorate inculpatului CCC. - sub imperiul constrângerii exercitate de inculpat - situaţie pe care, în mod cert, partea civilă nu ar fi acceptat-o în lipsa constrângerii, instanţa a apreciat că rezultă inclusiv din conţinutul convorbirii ambientale purtate în data de 16 martie 2015, când, după o perioadă de 3 luni la care a fost expusă presiunii psihice din partea inculpatului, partea civilă a adoptat o atitudine de cedare în faţa insistenţelor total nejustificate şi lipsite de temei legal ale inculpatului, tocmai pentru a pune capăt stării de tensiune psihică l-a care a fost supus de către inculpat, sens în care i-a spus acestuia: "Cu toate că n-am încă o, ştii bine, că n-am o datorie certă. Este o chestie care, vreau să ies din r…u` - cuvânt licenţios (nota instanţei) - ăsta, este singura mea, vreau să ies din acest r...t - cuvânt licenţios (nota instanţei).". Mai mult decât atât, a arătat instanţa, în cadrul aceleiaşi convorbiri ambientale, când partea civilă i-a comunicat inculpatului că este de acord să meargă la notar să încheie contractul de împrumut, pentru a scăpa de stres, spunându-i "Mâine semnez la notar că mi-ai dat tu nişte bani şi că eu ţi-i dau înapoi. Doar că nu este adevărat, n-am avut au datorie pentru chestia asta, trebuie să-l semnez ca să pot să ies odată din r...l - cuvânt licenţios (nota instanţei) ăsta", prin răspunsul dat de inculpat - prompt, fără nicio ezitare - părţii civile:

"Da. ..", inculpatul a demonstrat că a acceptat realitatea expusă de partea civilă, constând în inexistenţa vreunei datorii a părţii civile către el, ceea ce dovedeşte, o dată în plus, caracterul ilicit al tuturor demersurilor întreprinse de inculpat în vederea obţinerii - în mod injust, nelegal - a unei sume (extrem de mare) de bani de la partea civilă, iliceitatea constând în constrângerea exercitată în mod constant asupra psihicului părţii civile pe care, în final, a pus-o în imposibilitatea de a se opune solicitărilor inculpatului şi, astfel, a ceda şi a accepta să încheie un contract de împrumut având un conţinut şi un obiect juridic fictive, neconforme realităţii.

Curtea de apel a considerat că, aceeaşi atitudine a părţii civile de cedare în faţa insistenţelor total nejustificate şi lipsite de temei legal ale inculpatului CCC., rezultă inclusiv din conţinutul convorbirii ambientale purtate în data de 19 martie 2015, în cadrul căreia partea civilă i-a replicat inculpatului următoarele: "Vreau să îţi plătesc şi banii ăştia pe convenţia asta civilă, numai să ies o dată din r...l - cuvânt licenţios (nota instanţei) - ăsta de dosar penal", precum şi "(...) plătesc nişte bani, ies din acest r...t - cuvânt licenţios (nota instanţei) - se stinge acest dosar penal şi mă duc în lume şi îmi văd de viaţă ...".

Instanţa a constatat că dialogurile dintre inculpatul CCC. şi partea civilă au continuat în aceeaşi manieră şi în vederea atingerii aceluiaşi scop injust şi în data de 19 martie 2015, când, în cadrul convorbirii ambientale purtate, partea civilă i-a spus inculpatului "Dar eu de la tine nu am împrumutat niciun leuţ. Sau tu nu mi-ai dat mie fizic, tu mie, un leuţ. Business-ul este altă poveste. Iar eu acum ţi-am semnat că tu mi-ai dat mie două milioane de euro, ceea ce nu este real". Curtea a apreciat că afirmaţiile părţii civile nu au fost de natură a determina în persoana inculpatului nicio reacţie de dezaprobare - atitudine care ar fi fost absolut firească, dacă realitatea ar fi fost cu totul alta - dimpotrivă, inculpatul a continuat dialogul, acceptând, aşadar, în mod implicit, dar neîndoielnic, că afirmaţiile expuse de partea civilă sunt corecte, reflectă realitatea.

Aşadar, s-a constatat că aceeaşi atitudine a fost adoptată în continuare de inculpatul CCC. în cadrul convorbirii ambientale purtate cu partea civilă în data de 19 martie 2015, când, partea civilă insistând asupra lipsei oricărui temei legal sau de fapt al datoriei băneşti pretinse de către inculpat, căruia i-a spus "Gândeşte-te acum, eu îmi iau nişte obligaţii pentru nişte bani pe care eu nu i-am primit niciodată - niciodată n-am primit de la tine vreun leu cash ... ţi-am semnat ... (...)", "Nu am primit un leuţ eu de la tine.", inculpatul neavând, nici de această dată, vreo reacţie de dezaprobare.

Mai mult decât atât, a reţinut instanţa, în cadrul convorbirii ambientale purtate în data de 24 martie 2015, partea civilă i-a expus în mod făţiş inculpatului starea de temere pe care acesta din urmă i-a creat-o ca urmare a faptului că i-a pretins o sumă extrem de mare de bani fără a fi datorată în vreun fel de partea civilă - împrejurare în faţa căreia, de altfel, partea civilă a cedat, astfel că, în data de 17 martie 2015, a semnat contractul de împrumut, autentificat de notar, în condiţiile impuse de inculpat.

Astfel, partea civilă i-a spus inculpatului următoarele:

"Trebuie să mă-nţelegi şi pe mine că şi eu sunt destul de speriat de situaţia asta ... nu e confortabil. Eu am fost la notar, am semnat un act de două milioane de euro, două milioane de euro nu sunt o sută de mii sau douăzeci de mii de euro. Sunt două milioane de euro în condiţiile în care ... în condiţiile în care n-aveam ... tu să-mi fi dat mie vreu ban, dar vreau să-ţi sting acest ... acest dosar penal".

În continuarea aceleiaşi convorbiri ambientale, partea civilă i-a spus inculpatului CCC. următoarele:

"... Încă o dată, sunt un pic stresat de ... de, de situaţia asta şi poate nu mai judec nici eu cum trebuie..." "Sunt stresat ...". Curtea de apel a apreciat că starea psihică a părţii civile s-a grefat, aşadar, pe constrângerea permanentă exercitată de inculpatul CCC., urmare a solicitărilor injuste exprimate în mod constant de inculpat pe o perioadă de aproximativ 4 luni.

Din conţinutul tuturor convorbirilor ambientale mai sus expuse, curtea a reţinut că utilizarea de către inculpatul CCC. a modului condiţional-optativ al verbelor/predicatelor şi folosirea negaţiei pe lângă verbele/predicatele expuse denotă incertitudinea şi contrazicerea dintre cele afirmate şi realitatea obiectivă şi, prin urmare, fictivitatea sumei de bani pretinse de la partea civilă.

Curtea a mai constatat că aceeaşi atitudine manifestată de inculpatul CCC., de constrângere a părţii civile în scopul remiterii unei pretinse sume de bani nedatorate, a fost exprimată de inculpat şi printr-un mesaj tip SMS trimis părţii civile în data de 16 februarie 2015, prin care inculpatul îi comunica următoarele: "Adi, salut. Vrei tu neapărat să mă spitalizeze la nebuni? Am şi eu o limită. Te rog eu nu-ţi bate joc că nu este bine. Sună-mă cu un răspuns concret pentru mâine".

Inexistenţa unui temei legal sau de fapt în baza căruia inculpatul CCC. să-şi fi fundamentat solicitarea injustă a sumei (extrem de mare) de bani, s-a apreciat că este susţinută prin ansamblul convorbirilor purtate în mediul ambiental între inculpat şi partea civilă, discuţii la care au participat şi alte persoane, respectiv unii dintre martorii din prezenta cauză, şi anume D. şi CC.

Astfel, a arătat instanţa, în cadrul convorbirii ambientale purtate în data de 28 ianuarie 2015, la care a participat şi martorul D., în urma discuţiilor privind forma juridică pe care ar trebui să o aibă solicitarea - injustă - formulată de inculpatul CCC., martorul propunând încheierea la notariat a unei convenţii civile, inculpatul a replicat că "Numai că ... Numai că noi trebuie să le spunem ... domnului A. că convenţiile acestea există şi nu că le facem noi acuma. (...), că nu le va semna".

Inculpatul CCC. a continuat discuţiile cu partea civilă în maniera anterior descrisă, astfel că, în cadrul convorbirii ambientale purtate în data de 5 februarie 2015, la care au participat şi martorii D. şi CC., inculpatul a replicat "Haideţi să facem o convenţie, nu ştiu, orice".

Totodată, în cadrul convorbirii ambientale purtate în data de 17 februarie 2015, inculpatul CCC. a continuat să o preseze pe partea civilă cu încheierea oricărui document - indiferent de denumirea lui juridică, inculpatul fiind interesat exclusiv de efectele pe care un asemenea document urma să le genereze - spunându-i "Hai să semnăm ceva, altă.".

În acest context, curtea a constatat ca fiind evidentă împrejurarea potrivit căreia, dacă inculpatul CCC. ar fi împrumutat-o pe partea civilă în mod efectiv, în realitate, cu suma de 2.000.000 de euro, în mod cert ar fi întocmit un înscris care să ateste această împrejurare, din moment ce, este absolut firească aserţiunea în sensul că orice persoană care împrumută pe altcineva cu o sumă extrem de mare cum este cea pretinsă de inculpat adoptă o atitudine diligentă şi, prin urmare, întocmeşte un document justificativ, autentificat la notar, pentru a avea garanţia restituirii împrumutului, eventual însoţit de o garanţie imobiliară.

Or, curtea a remarcat faptul că, din moment ce în speţă inculpatul CCC. a întocmit un contract abia după 5 ani de la data pretinsului împrumut, cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă din conţinutul convorbirilor purtate în mediul ambiental, nu a fost interesat de denumirea juridică, termenii şi condiţiile contractului, este evident că întocmirea documentului a fost realizată exclusiv pentru a crea premisele şantajării părţii civile, de natură a-i garanta inculpatului reuşita demersului său infracţional.

Instanţa a considerat că fictivitatea sumei pretins a fi fost împrumutată de către inculpatul CCC. părţii civile a fost susţinută de inculpat şi faţă de martorul D.. S-a arătat că, fiind audiat în timpul urmăririi penale, martorul D. a relatat (declaraţia sa aflându-se la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală), referitor la "draft-ul" contractului de împrumut ce urma a fi încheiat la notar, că inculpatul i-a spus că suma de 2.000.000 de euro nu s-a dat în perioada 2008 - 2010 - cum, de altfel, în opinia curţii, ar fi fost normal, pentru a se fi putut astfel justifica realitatea celor consemnate în contract - ci se dau acum. Totodată, în mod deloc surprinzător de data aceasta, inculpatul i-a mai spus martorului că nu are soluţii legale de înţelegere amiabilă cu partea civilă - împrejurare pe deplin explicabilă, în opinia curţii, care a apreciat că inculpatul a conştientizat faptul că, suma pretinsă de la partea civilă nefiind datorată de aceasta, în mod logic nu exista nici temei legal pentru o presupusă "înţelegere" între cei doi.

Un argument în plus al celor expuse în paragraful anterior s-a considerat că reiese din însăşi convorbirea ambientală purtată în data de 25 martie 2015 între inculpatul CCC. şi partea civilă, în cadrul căreia, în raport de opinia expusă de partea civilă, potrivit căreia "Păi convenţia asta civilă spune că în anul 2008 părţile s-au întâlnit şi au stabilit că, nu ştiu cum, deci nu poate fi făcută acum", inculpatul replicând - prompt şi ferm, în total dezacord cu realitatea juridică resimţită în mod just de către partea civilă - "Poate!".

Aprecierea curţii - în sensul că inculpatul CCC. a adoptat o atitudine menită a o constrânge psihic pe partea civilă să îi remită o sumă de bani nedatorată, astfel a o determina să îi satisfacă cerinţele injuste, în condiţiile în care, în lipsa exercitării unei astfel de presiuni asupra sa, în mod cert partea civilă nu ar fi dat curs solicitărilor inculpatului - a fost fundamentată pe situaţia de fapt reliefată prin declaraţia martorului M. Astfel, audiat fiind în faza de cercetare judecătorească, martorul a precizat că, de-a lungul colaborării, având în vedere că a fost angajat mulţi ani în cadrul SC J. SA iniţial la Departamentul Aprovizionare, iar ulterior, pe postul de director general, participând la mai multe discuţii între inculpatul CCC. şi partea civilă B., a considerat că ceea ce a auzit în data de 28 ianuarie 2015 în timp ce se afla la domiciliul părţii civile, pe scările care duc la etajul locuinţei, referitor la atitudinea şi timbrul vocii inculpatului, acestea erau total schimbate faţă de conversaţiile pe care martorul le ştia între cei doi, în sensul că martorul a considerat, prin propriile simţuri, că inculpatul a venit cu o atitudine superioară, cu o tendinţă pragmatică şi ameninţătoare.

Referitor la perioada 2008 - 2010 menţionată în contractul de împrumut autentificat la notar, stabilită de către inculpatul CCC. ca fiind perioada în care ar fi împrumutat-o pe partea civilă, curtea a constatat că aceasta nu a fost aleasă în mod întâmplător de către inculpat, având în vedere că, în opinia acestuia, în această perioadă s-ar fi produs devalizarea şi aducerea în stare de faliment şi insolvenţă a SC J. SRL de către partea civilă şi alte persoane, aspecte pe care inculpatul le-a menţionat în mod expres în plângerea penală pe care inculpatul a formulat-o, în data de 1 aprilie 2013, în calitate de administrator al SC J. SRL, împotriva părţii civile B., a martorilor O., P. şi M. şi a DD., invocând săvârşirea de către aceste persoane a infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, gestiune frauduloasă şi evaziune fiscală, faptele fiind comise, în opinia inculpatului, începând cu anul 2008; plângerea penală a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, formându-se Dosarul nr. x/2013 (plângerea penală aflându-se la filele x din volumul 6 al dosarului de urmărire penală).

Din perspectiva situaţiei de fapt astfel cum aceasta rezidă din ansamblul probatoriu expus în cele ce preced, curtea a constatat că formularea de către inculpatul CCC. a plângerii penale împotriva părţii civile constituie o altă formă de constrângere a acesteia, în scopul de a-i remite inculpatului suma de bani pretinsă - 2.000.000 de euro - aspect confirmat o dată în plus prin aceea că pretinsul prejudiciu invocat de către inculpat în plângerea penală este de 20.000.000 de RON, sumă care ar fi putut fi acoperită 50 % din suma de 2.000.000 de euro obiect al şantajului.

Or, prima instanţă a reţinut că plângerea penală formulată de inculpatul CCC. (pentru rigurozitate şi corectitudine juridică, curtea a subliniat faptul că persoanele reclamate în plângere beneficiază, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului penal nr. x/2013, de prezumţia de nevinovăţie, conform art. 4 C. proc. pen.) a reprezentat pentru inculpat "paravanul" la adăpostul căruia să se poată apăra în eventualitatea în care partea civilă fie ar fi refuzat să încheie contractul de împrumut, fie ar fi refuzat să îi achite efectiv suma de bani solicitată.

Referitor la modul în care partea civilă B. a perceput plângerea penală ce face obiectul Dosarului nr. x/2013, pe care, de altfel, a apreciat-o ca fiind nefondată, martorul M. a precizat că l-a perceput pe B. ca fiind speriat şi derutat - împrejurare de fapt care, în opinia curţii, a confirmat, o dată în plus, efectele pe care constrângerea psihică exercitată de inculpat le-a generat asupra părţii civile inclusiv prin această modalitate. Totodată, martorul a mai relatat că, în timp ce se afla în locuinţa părţii civile, pe scările care duc la etajul locuinţei, asistând la discuţia dintre inculpat şi partea civilă, şi-a dat seama de caracterul şi periculozitatea modului de abordare a inculpatului CCC.

Curtea de apel a reţinut că o altă formă a constrângerii psihice exercitate permanent de către inculpatul CCC. asupra părţii civile - independent de determinarea acesteia prin presiunile psihice exercitate să încheie contractul autentificat la notar şi de formularea plângerii penale ce face obiectul Dosarului penal nr. x/2013 în care a invocat un pretins prejudiciu a cărui contravaloare este aproape identică cu suma ce face obiectul şantajului - a constat în termenul foarte scurt de remitere a sumei - respectiv, două luni, situaţie evident imposibilă pentru partea civilă, împrejurare care, în fapt, a fost de natură a potenţa gradul de constrângere la care a fost supusă partea civilă.

S-a precizat că termenul foarte scurt de remitere a sumei solicitate de inculpat rezultă din conţinutul convorbirilor ambientale purtate de inculpatul CCC. cu partea civilă în datele de 5 februarie 2015, 10 februarie 2015 şi 12 februarie 2015, în cadrul cărora inculpatul i-a pretins părţii civile "... poţi, putem măcar acestea două milioane repede, să rezolvăm?", "Şi atuncea eu zic, rezolvăm ăia repede, rezolvăm repede două milioane" fila x din volumul 2 al dosarului de urmărire penală) şi, respectiv, "Eu le primesc toţi banii ăştia am să-i primesc în două luni".

Din probatoriul administrat în cauză, curtea a mai reţinut că o altă formă de manifestare concretă a constrângerii psihice la care partea civilă a fost expusă permanent de către inculpatul CCC. a constat în condiţionarea retragerii plângerii penale pe care acesta a formulat-o în anul 2013 şi care face obiectul Dosarului penal nr. x/2013 instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală.

În acest sens, s-a arătat că sunt relevante discuţiile purtate de inculpatul CCC. cu partea civilă.

Astfel, a menţionat curtea, în cadrul convorbirii ambientale purtate în data de 17 februarie 2015, partea civilă i-a spus inculpatului că "Tu ai făcut plângerea aia! Nu sunt eu cel care am condiţii.", "De ce ne-ai făcut plângerea şi acuma vii să vedem cum...", replicile prompte ale inculpatului fiind "Păi hai s-o ştergem" - din punct de vedere juridic, sensul verbului "a şterge" fiind acela de înlăturare a efectelor plângerii, prin împăcarea părţilor sau retragerea plângerii penale de către cel care a formulat-o (nota instanţei) - şi "... Hai să facem aşa, pas cu pas", "Dă-i un semn lui Adi [partea civilă B. (nota instanţei)] - să facă şi el un pas, aşa ne-am înţeles. Şi dup-aia facem şi noi paşi mai mari.", prin aceste afirmaţii inculpatul inducându-i părţii civile ideea că, în măsura în care partea civilă "face un pas", în sensul de a-i achita din suma solicitată, el este dispus, la rândul său, "să facă un pas", adică să retragă plângerea penală formulată în anul 2013 împotriva părţii civile.

Aspectul condiţionării retragerii plângerii penale ce face obiectul Dosarului penal nr. x/2013 instrumentat de D.I.I.C.O.T., a fost considerat susţinut şi prin declaraţia martorului D., care, audiat fiind în faza de urmărire penală, a precizat că după semnarea la notar a contractului de împrumut, inculpatul CCC. urma "să facă un pas", în sensul împăcării amiabile în dosarul de la D.I.I.C.O.T. Audiat fiind în faza de cercetare judecătorească, martorul D., care a precizat că îşi menţine declaraţia dată în timpul urmăririi penale, a reiterat împrejurarea condiţionării retragerii plângerii penale de către inculpatul CCC. de faptul achitării de către partea civilă B. a sumei de bani solicitate de inculpat, aspect care se discuta la toate întâlnirile dintre inculpat şi partea civilă.

De asemenea, condiţionarea retragerii plângerii penale ce face obiectul dosarului penal nr. x/2013, s-a reţinut ca fiind confirmată întocmai şi de către martorul M., audiat în faza de cercetare judecătorească.

De altfel, în calitatea sa de avocat al inculpatului CCC., pe care l-a asistat în Dosarul de urmărire penală nr. x/D/P/2013, martorul BB., audiat fiind în faza de urmărire penală (declaraţia acestuia aflându-se la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală) a relatat că i-a adus la cunoştinţă inculpatului împrejurarea că împăcarea trebuie să fie necondiţionată. Martorul a subliniat faptul că inculpatul CCC. se ferea de el, deoarece, încă de la început, martorul i-a spus că "nu umblă cu şmecherii". Audiat fiind în faza de cercetare judecătorească, martorul BB., care a precizat că îşi menţine declaraţia dată în timpul urmăririi penale, a reiterat atât faptul că i-a comunicat inculpatului că împăcarea trebuie să fie necondiţionată, lucru pe care trebuie să îl aibă în vedere, pentru că aşa prevede legea - ţinând seama că pentru martor era cert că împăcarea era condiţionată de încheierea contractului de împrumut autentificat la notar -, cât şi aspectul referitor la faptul că banii nu trebuie daţi de partea civilă B., ci de SC EE. SRL, întrucât inculpatul CCC. a pretins că i-ar fi dat banii societăţii, nu părţii civile.

Din perspectiva modalităţii în care, din punct de vedere al doctrinei şi practicii judiciare constante, retragerea plângerii penale prealabile poate să îşi producă efectele conferite de lege, curtea a constatat, prin raportare la situaţia de fapt anterior expusă, că - în niciun caz şi pentru niciun argument juridic - condiţionarea retragerii plângerii penale de către inculpat de remiterea de către partea civilă a sumei solicitate în mod injust de către inculpat nu poate produce niciun efect juridic.

În acest sens, instanţa a arătat că pentru ca retragerea unei plângeri penale prealabile - evident, pentru infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate/părţii civile, cum este cazul uneia dintre infracţiunile reclamate de inculpatul CCC. în plângerea ce face obiectul Dosarului penal nr. x/2013, şi anume infracţiunea de gestiune frauduloasă, posibilitate conferită prin raportare la art. 242 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 158 C. pen. - să îşi producă efectele legale constând în pronunţarea, în faza de urmărire penală în care se afla Dosarul nr. x/2013, a unei soluţii de clasare, conform art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la de art. 16 alin. (1) lit. g) teza I C. proc. pen., este absolut necesar ca retragerea plângerii să fie pură şi simplă, adică totală şi necondiţionată. Or, ţinând seama de condiţiile impuse de inculpatul CCC., anterior prezentate, curtea a reţinut că, în mod evident, în speţă, instituţia juridică a retragerii plângerii nu s-ar fi putut materializa.

Caracterul injust, ilicit, al sumei de 2.000.0000 de euro pretinse de inculpatul CCC. de la partea civilă s-a apreciat ca fiind susţinut şi prin aceea că în Contractul de împrumut autentificat sub nr. x din 17 martie 2015 de către Societatea Profesională Notarială "C." (aflat la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală) s-a consemnat faptul că suma de bani pretins a fi fost împrumutată ar fi reprezentat o datorie personală a părţii civile, în calitate de persoană fizică, iar nu de reprezentant al persoanelor juridice SC J. SRL şi/sau SC EE. SRL, aspect confirmat inclusiv de către martorul D. în declaraţia dată în faza de cercetare judecătorească.

Or, a arătat prima instanţă, dacă, în realitate, ar fi fost vorba - aşa cum a pretins în mod constant inculpatul CCC. - despre un prejudiciu care să fi fost cauzat ca urmare a unui management defectuos exercitat de către partea civilă B. în calitatea sa de administrator al SC J. SRL şi/sau SC EE. SRL - inculpatul ar fi efectuat demersurile în vederea recuperării pretinsului prejudiciu prin formularea unor acţiuni în instanţă sau întocmirea unor acte notariale făcând referire la calitatea părţii civile de reprezentat al uneia sau a ambelor societăţi comerciale.

Însă, inculpatul CCC. nu a procedat în maniera mai sus expusă, întrucât, a apreciat instanţa, inculpatul a dorit să se asigure de reuşita demersului său ilicit prin constrângerea părţii civile şi crearea unei stări de temere acesteia în cazul în care s-ar fi opus solicitărilor injuste ale inculpatului, lucru irealizabil în ipoteza în care acesta ar fi angrenat în demersul său exclusiv societăţile comerciale respective, ca entităţi juridice care nu există în realitatea obiectivă, ci au o "existenţă virtuală".

Curtea de apel a arătat că aspectul menţionat în cele trei paragrafe anterioare - privind caracterul injust al solicitării remiterii sumei de bani de către partea civilă, ca persoană fizică, iar nu ca persoană juridică, cum, de fapt, ar fi fost corect, din moment ce inculpatul CCC. a pretins că banii ar fi fost daţi către SC EE. SRL - persoană juridică - este confirmat şi de către martorul BB. care, audiat fiind în faza de urmărire penală, a precizat că, în contextul faptic prezentat, i-a spus inculpatului că banii nu trebuie daţi de partea civilă B. şi, astfel, l-a sfătuit să nu ajungă la o înţelegere cu partea civilă, deoarece nu este corect - curtea apreciind, astfel, că sfaturile juridice oferite de martorul BB., având profesia de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, sunt pe deplin explicabile, fiind juste, legale.

Mai mult decât atât, inculpatul CCC. era administratorul - de fapt - al SC J. SRL, aspect confirmat de martora AA. care, audiată fiind în faza de urmărire penală (declaraţia acesteia aflându-se la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală), a relatat că inculpatul coordona activitatea SC J. SRL, doar el fiind cel care lua hotărârile pentru societate şi singurul care avea drept de semnătură în bancă. Or, s-a considerat că este evident că, având deplină cunoştinţă despre activitatea reală desfăşurată în cadrul acestei societăţi, inculpatul nu a dorit să încheie contractul de împrumut în calitate de reprezentant al acestei societăţi comerciale, întrucât, în ipoteza neconfirmării sau neexecutării clauzelor contractuale, ar fi putut fi tras la răspundere în condiţii mult mai facile, într-un context probatoriu mult mai uşor de obţinut decât în împrejurarea aleasă, aceea de încheiere a contractului în calitate de persoană fizică atât el, cât şi partea civilă. Audiată în faza de cercetare judecătorească, martora AA., care a precizat că îşi menţine în totalitate declaraţia dată în timpul urmăririi penale, a reiterat aspectul referitor la calitatea inculpatului CCC. de administrator şi coordonator al SC J. SA, acesta ocupându-se efectiv de rezolvarea problemelor societăţii.

Aspectele privind calitatea inculpatului CCC. de administrator de fapt al SC J. SRL a fost confirmată şi de martorul O. care, audiat fiind în faza de urmărire penală (declaraţia acesteia aflându-se la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală), a relatat că inculpatul era cel care, în fapt, administra societatea şi cunoştea toate problemele societăţii şi îşi asuma toată responsabilitatea în societate. Audiat în faza de cercetare judecătorească, martorul O., care a precizat că îşi menţine în totalitate declaraţia dată în timpul urmăririi penale, a reiterat împrejurarea că, deşi nu avea o calitate oficială în cadrul SC J. SRL, inculpatul CCC. era implicat în activitatea societăţii, în sensul că se ocupa de relaţiile societăţii cu acţionarii şi partenerii de afaceri şi era permanent informat, astfel că avea cunoştinţă de ceea ce se întâmpla în această societate.

Totodată, prima instanţă a reţinut că aspectele privind calitatea inculpatului CCC. de administrator de fapt al SC J. SRL este confirmată şi de martorul P. care, audiat fiind în faza de urmărire penală (declaraţia acestuia aflându-se la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală), a relatat că situaţia operaţională şi financiară a SC J. SRL era adusă la cunoştinţa inculpatului CCC. aproape zilnic, deciziile fiind luate exclusiv de către acesta. Martorul a mai arătat că inculpatul CCC. a fost întotdeauna administratorul de fapt al SC J. SRL şi nu a pierdut niciodată contactul cu activitatea acesteia. Audiat în faza de cercetare judecătorească, martorul P., care a precizat că îşi menţine în totalitate declaraţia dată în timpul urmăririi penale, a reiterat împrejurarea că, atunci când se afla în România, inculpatul CCC. se prezenta zilnic la sediul J. şi avea posibilitatea să discute cu orice persoană despre activitatea desfăşurată în cadrul societăţii.

De asemenea, s-a arătat că, audiat fiind în faza de cercetare judecătorească, martorul M. a declarat, în mod concordant, în sensul celor relatate de martorii AA., O. şi P. în ambele faze procesuale ale cauzei, în sensul că inculpatul CCC. primea zilnic raportări, de faţă fiind, pe e-mail ori telefonic despre activitatea şi deciziile care se luau în cadrul SC J. SRL.

Aprecierea curţii, în sensul că inculpatul CCC. i-a solicitat bani părţii civile, ca persoană fizică - în mod injust, în lipsa oricărui temei legal şi, în acest fel, fără vreo legătură cu vreun pretins prejudiciu care să fi fost cauzat de către partea civilă în cadrul SC J. SA sau al S.C .EE. SRL, iar nu ca reprezentant al vreuneia dintre aceste societăţi - persoane juridice - a fost considerată pe deplin fundamentată inclusiv pe declaraţia martorului O. dată în faza de cercetare judecătorească, în cadrul căreia martorul a menţionat că inculpatul CCC. nu putea să ceară sume de bani de la SC J. SRL sau de la foştii acţionari, neavând un mandat de la societate care să confirme vreo datorie oarecare, context în care martorul a afirmat - în mod justificat, în opinia curţii - că inculpatul i-a cerut bani părţii civile, în calitate de persoană fizică, adică pentru lucruri care nu aveau legătură cu societatea.

În concluzie, în raport de art. 103 alin. (1) C. proc. pen., urmare a evaluării ansamblul probatoriu prezentat şi analizat în mod coroborat în considerentele ce preced, curtea a constatat ca fiind dovedită - dincolo de orice îndoială rezonabilă - săvârşirea de către inculpatul CCC. a infracţiunii de şantaj.

Aşadar, curtea a apreciat că soluţia de condamnare a inculpatului pentru comiterea acestei infracţiuni, respectă întocmai standardul probatoriu prevăzut în mod expres de art. 103 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 15 alin. (1) C. pen., în sensul că fapta există, constituie infracţiunea de şantaj şi a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

2. Din conţinutul tuturor convorbirilor purtate în mediul ambiental în datele de 10 februarie 2015, 12 februarie 2015, 17 februarie 2015, 22 februarie 2015, 19 martie 2015 şi 24 martie 2015 (transcrise în procesele-verbale aflate în volumul 2 al dosarului de urmărire penală), curtea a reţinut că rezultă - în mod indubitabil - că, pentru a se asigura că partea civilă B. va ceda presiunilor psihice la care a expus-o prin solicitarea injustă a unei sume extrem de mare de bani, aspecte de fapt expuse în detaliu anterior la pct. 1, inculpatul CCC. şi-a exprimat disponibilitatea de a-şi exercita influenţa atât asupra organelor de urmărire penală pe care tot el le-a învestit cu soluţionarea dosarului penal nr. x/2013, cât şi asupra organelor de urmărire penală care o cercetau pe partea civilă într-un dosar distinct.

Astfel, curtea a reţinut că inculpatul i-a relatat părţii civile că intervenţia sa pe lângă organele de urmărire penală avea ca finalitate determinarea acestora de a îndeplini sau de a urgenta îndeplinirea unor activităţi care se circumscriu atribuţiilor de serviciu ale acestora, în concret, prin "dirijarea" cercetărilor în sensul dorit de inculpat, pe de o parte, acela al pronunţării unei soluţii de clasare ca urmare a retragerii plângerii penale ce constituie obiect al Dosarului nr. x/2013, iar pe de altă parte, acela al creării unei situaţii juridice favorabile părţii civile într-un alt dosar, prin ridicarea sechestrelor dispuse de procuror şi prin modificarea unora dintre obligaţiile impuse părţii civile în cadrul măsurii preventive a controlului judiciar, în sensul de a i se permite părţii civile să părăsească teritoriul României.

Prima instanţă a apreciat că, în mod evident, influenţa nu doar pretinsă, cât mai ales exercitată în mod real, efectiv, de către inculpatul CCC. asupra organelor de urmărire penală s-a subsumat pretinderii injuste a inculpatului, în mod direct, de la partea civilă a sumei de 2.000.000 de euro nedatorată de partea civilă.

Astfel, a reţinut prima instanţă, din conţinutul convorbirii ambientale purtate în data de 10 februarie 2015, în contextul unor discuţii anterioare vizând constrângerea psihică a părţii civile în scopul solicitării injuste a sumei de 2.000.000 de euro nedatorate de partea civilă, inculpatul CCC. i-a spus părţii civile că "S-a vorbit şi a zis că totul este în regulă şi că se va vorbi aicea. Ăsta e răspunsul, m-am vorbit şi cu tati, i-am povestit care este treaba; el a zis: bă, spune-i dacă vrea, până la urmă eu pot să fiu garant în treaba aceasta, îmi dau cuvântul că eu altfel nu pot ( . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .) o să depunem toate ... eforturile".

În acest context, curtea a remarcat faptul că influenţa exercitată de inculpat în sensul anterior precizat a fost de natură a avea efectul scontat asupra părţii civile, din moment ce partea civilă cunoştea că, prin prisma înaltei funcţii pe care tatăl inculpatului CCC. a deţinut-o, aceea de preşedinte al Republicii Moldova, inculpatul dispunea de "relaţiile" necesare pentru a putea interveni pe lângă organele de urmărire penală pentru a-i crea părţii civile o situaţie favorabilă, condiţionată, însă, de remiterea unei sume de bani nedatorate.

De asemenea, în cadrul aceleiaşi convorbiri ambientale din data de 10 februarie 2015, la solicitarea părţii civile de a i se debloca conturile pentru a-i putea plăti inculpatului suma de 2.000.000 de euro pretinsă, de "a primi un semn" în acest sens, inculpatul i-a replicat "Dar normal că vom da..." - evident, "un semn" (nota instanţei).

Instanţa a mai reţinut că, în cadrul aceleiaşi convorbiri ambientale din data de 10 februarie 2015, atunci când partea civilă i-a cerut inculpatului să primească o veste transmisă prin cineva, inclusiv prin tatăl inculpatului, acesta din urmă l-a asigurat spunându-i că "Eu depun, depun eforturile...", "Poate joi, poate mâine am să plec până la Moldova şi ... ".

S-a arătat că o altă formă prin care inculpatul CCC. şi-a exercitat influenţa asupra organelor de urmărire penală a fost aceea de a solicita procurorului declinarea cauzei la un parchet de pe lângă o judecătorie, urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor ce fac obiectul plângerii penale formulate de inculpat în anul 2013 împotriva părţii civile, sens în care, în cadrul convorbirilor ambientale purtate în datele de 12 februarie 2015 şi 17 februarie 2015, inculpatul i-a spus părţii civile "Să fii sigur ... şi să ... aşa cum am vorbit. Eu acolo fac presiuni şi am vorbit, însă o dată ... facem toate eforturile ..." şi, respectiv: "Eu tot am să fac şi am să declin, nu ştiu.".

Având în vedere că partea civilă fusese cu o zi înainte la procuror, dar nu primise "niciun semn", în cadrul convorbirii ambientale purtate în data de 17 februarie 2015, s-a remarcat că inculpatul a asigurat-o spunându-i că "Mi-au spus foarte clar, mi-au spus foarte clar că s-a vorbit şi se va vorbi şi mai mult.".

O dovadă a faptului că influenţa exercitată de inculpatul CCC., în scopul anterior precizat, nu a rămas doar în stadiul de promisiune, ci s-a şi concretizat, s-a considerat a fi faptul că procurorul, care instrumenta cauza în care partea civilă avea instituită măsura procesuală preventivă a controlul judiciar, a emis o ordonanţă prin care i-a încuviinţat părţii civile să părăsească teritoriul României. Aceste aspecte sunt relevate prin conţinutul convorbirii ambientale purtate în data de 19 februarie 2015 între partea civilă B. şi procurorul F., acesta din urmă comunicându-i părţii civile că "Ordonanţa este de încuviinţare să părăsiţi teritoriul României".

Realitatea intervenţiei pe care inculpatul CCC. a exercitat-o asupra organelor de urmărire penală, concretizată în emiterea de către procurorul F. a ordonanţei prin care i-a permis părţii civile părăsirea teritoriului României, a fost reţinută de instanţă ca fiind confirmată şi prin declaraţia martorului Z., care, audiat fiind în faza de urmărire penală, a precizat că, în calitatea sa de avocat al lui B., cercetat în Dosarul penal nr. x/2012 instrumentat de procurorul F. din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, în cursul lunii februarie 2015 a formulat o cerere de modificare a condiţiilor controlului judiciar pentru clientul său, respectiv permiterea părăsirii teritoriului României în perioada 23-28 februarie 2015, cererea încuviinţată de către procuror (declaraţie aflată la filele x din volumul 1 al Dosarului de urmărire penală).

Instanţa a reţinut că aceleaşi aspecte au fost reiterate întocmai şi în faţa instanţei de martorul Z., care, astfel, audiat fiind în faza de cercetare judecătorească, a precizat că îşi menţine în totalitate declaraţia pe care a dat-o în faza de urmărire penală.

De asemenea, s-a arătat că, în cadrul convorbirii ambientale purtate în data de 22 februarie 2015, când partea civilă i-a spus "Am fost la procuror joi. M-a chemat la el. Mi-a aprobat cererea de plecare din ţară. (...) Asta a fost cererea pe care am făcut-o şi a încuviinţat-o într-un fel şi am simţit o atitudine mai pozitivă ... din partea lui. Nu ştiu acuma ... care e ... motivul ... Poate o fi şi motivul ce am discutat noi mai devreme" - discuţiile avute de partea civilă cu inculpatul în datele de 12 februarie 2015 şi 17 februarie 2015 - nota instanţei, inculpatul a asigurat-o, o dată în plus, pe partea civilă că această "atitudine pozitivă a procurorului s-a datorat influenţei exercitate: "Eu am fost şi acum, am fost! Am vorbit nemijlocit. Am fost şi în instituţie " Am vorbit cu oamenii.".

Având în vedere că partea civilă resimţea conexarea unui dosar la dosarul în care era deja cercetat ca o agravare a situaţiei sale juridice, cerând o rezolvare, împrejurare pe care i-a expus-o inculpatului CCC. în cadrul convorbirii ambientale purtate în data de 19 martie 2015, inculpatul l-a asigurat, încă o dată, de influenţa sa, spunându-i că "... eu am vorbit şi la mine acolo; o să depunem şi acolo toate forţele".

Nemulţumit de faptul că, şi în contextul în care a semnat, în data de 17 martie 2015, contractul de împrumut autentificat de notar, situaţia sa juridică în dosarul în care este cercetat este dificilă, prin aceea că organele de urmărire penală i-au cerut "un maldăr" de documente, curtea a constatat că, în cadrul convorbirii ambientale purtate în data de 24 martie 2015, partea civilă i-a cerut explicaţii inculpatului, în sensul de "a mai face un pas", inculpatul asigurându-l, în continuare, de "eforturile" pe care le depune, şi anume de influenţa pe care continuă să o exercite, spunându-i: "Eu ţi-am spus că şi eu am vorbit şi am să mă implic cu tot cu capul meu să stingem tot ce se poate de stins.".

În contextul persistării stării de nemulţumire a părţii civile, în cadrul convorbirii ambientale purtate în aceeaşi dată de 24 martie 2015, inculpatul i-a spus părţii civile "... Vorbesc ş-acolo, ş-acolo, ş-acolo. (...) Şi eu am vorbit, am băgat o sfoară" - în sensul că şi-a exercitat influenţa (nota instanţei).

Totodată, prima instanţă a reţinut că, cu ocazia convorbirii ambientale purtate în data de 28 ianuarie 2015 cu partea civilă B. şi martorii O. şi P., referitor la aprecierile acestor persoane vizând netemeinicia plângerii penale formulate de inculpatul CCC. împotriva lor, plângere instrumentată de D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală în Dosarul penal nr. x/2013, martorul M. a făcut referire la influenţa pe care inculpatul o are asupra instituţiilor statului, influenţă care poate genera pronunţarea unei soluţii în sensul dorit de inculpat; în acest sens, s-a considerat relevantă aprecierea martorului exprimată astfel: "Dacă ăsta - inculpatul CCC. (nota instanţei) - vine şi fabrică un dosar de genul ăsta numai că are nişte oameni într-o instituţie a statului, vezi, e o problemă gravă. Iar noi nu scăpăm de r...l - cuvânt licenţios (nota instanţei) - ăsta, că, uite, ei ... nu putem să luptăm cu morile de vânt ..." - martorul dorind să sublinieze prin această afirmaţie imposibilitatea dovedirii nevinovăţiei, atât de către el, cât şi de către partea civilă şi ceilalţi doi martori în Dosarul penal nr. x/2013, dosar pe care aceste persoane l-au apreciat ca fiind "o făcătură", "o aberaţie", întrucât toate obiectivele cuprinse în plângerea penală au fost discutate şi rezolvate de comun acord între fraţii XX şi consiliul de administraţie al SC EE. SRL.

Curtea a mai reţinut că, audiat fiind în faza de cercetare judecătorească, martorul M. a explicat sensul expresiei folosite în cadrul discuţiei ambientale din data de 28 ianuarie 2015 - "Nu putem să luptăm cu morile de vânt" - în sensul că ştia cine este familia XX, cine este tatăl fraţilor XX, martorul gândindu-se că este un moment de îngrijorare şi că, datorită puterii de influenţă pe care martorul a considerat că inculpatul CCC. ar putea să o aibă, prin tatăl lui, cele 4 persoane implicate în plângere "se luptă cu morile de vânt", având în vedere că familia XX are multe relaţii pe teritoriul României.

Referitor la depoziţia martorului M. s-a mai precizat că, în faţa instanţei, a relatat că în viziunea sa, inculpatul CCC. avea, după cum a formulat plângerea, relaţii la D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, lucru pe care martorul l-a dedus din afirmaţiile inculpatului în sensul că retrage plângerea.

Totodată, martorul M. a explicat în faţa instanţei afirmaţia pe care a făcut-o în cadrul discuţiei ambientale din data de 28 ianuarie 2015, în sensul de a nu aştepta să fie "tăvăliţi" şi să se apere, în sensul că trebuie să se protejeze de puterea familiei XX, cunoscut fiind faptul că domnul FF. a fost preşedintele unui stat, astfel că, în viziunea martorului, acesta putea să aibă foarte multă influenţă şi pe teritoriul României.

Despre caracterul nefondat al plângerii penale formulate de inculpatul CCC., plângere ce face obiectul Dosarului penal nr. x/2013 instrumentat de D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, instanţa a arătat că a făcut referire şi martorul O. care, audiat fiind în faza de cercetare judecătorească, a relatat că, în viziunea sa, faptele reclamate în plângere erau inventate de inculpatul CCC., întrucât acesta cunoştea ce se întâmpla în cadrul SC J. SRL, fiind permanent informat, în sensul că avea cunoştinţă despre operaţiunile principale, mişcarea banilor în societate, contractele încheiate de societate, participarea societăţii la licitaţii, stadiul derulării contractelor, astfel că inculpatul a dat o interpretare tendenţioasă mai multor fapte.

În concluzie, în raport de art. 103 alin. (1) C. proc. pen., urmare a evaluării ansamblul probatoriu prezentat şi analizat în mod coroborat în considerentele ce preced, curtea a constatat ca fiind dovedită - dincolo de orice îndoială rezonabilă - săvârşirea de către inculpatul CCC. a infracţiunii de trafic de influenţă.

Aşadar, curtea a apreciat că soluţia de condamnare a inculpatului pentru comiterea acestei infracţiuni, respectă întocmai standardul probatoriu prevăzut în mod expres de art. 103 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 15 alin. (1) C. pen., în sensul că fapta există, constituie infracţiunea de trafic de influenţă şi a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

3. şi 4. Prima instanţă de fond a reţinut că, în urma presiunilor psihice exercitate în mod repetat de inculpatul CCC. asupra părţii civile B., în scopul de a o determina pe aceasta să îi remită suma de 2.000.000 de euro, nedatorată în baza vreunui motiv de fapt sau temei legal, partea civilă a acceptat, sub imperiul constrângerii, să se deplaseze la un birou notarial unde a semnat un contract de împrumut fictiv, autentificat de notar.

Astfel, s-a arătat că notarul public E. din cadrul Societăţii Profesionale Notariale "C.", prin Încheierea de autentificare nr. 263 din 17 martie 2015, în baza art. 12 lit. b) din Legea nr. 36/1995 republicată, a declarat autentic contractul de împrumut încheiat între inculpatul CCC. şi partea civilă B.

Curtea a constată că, în cuprinsul contractului de împrumut, s-au consemnat următoarele:

- inculpatul CCC., în calitate de împrumutător, i-a dat părţii civile B., în calitate de împrumutat, suma de 2.000.000 Eur, echivalentul sumei de 8.874.000 de RON, calculat la cursul B.N.R. din data de 17 martie 2015;

- partea civilă a recunoscut că a primit de la inculpat suma de 2.000.000 Eur, în numerar, cu titlu de împrumut;

- conform art. 2.161 C. civ., părţile contractante au stabilit faptul că termenul de restituire a împrumutului este de 24 decembrie 2015;

- împrumutul se face cu titlu gratuit, fără perceperea vreunei dobânzi;

- părţile contractante au mai stabilit că acest contract constituie titlu executoriu, în condiţiile legii;

- taxele ocazionate de perfectarea prezentului înscris sunt suportate în cote egale de 1/2 (jumătate) de ambele părţi.

În cuprinsul contractului de împrumut s-au mai consemnat următoarele:

- 1) împrumutătorul a acordat împrumutatului diferite sume de bani cu titlu de împrumut, în numerar, în perioada 2008 - 2010;

- 2) sumele de bani au fost acordate în tranşe separate şi la diferite intervale de timp;

- 3) părţile nu au încheiat niciun act juridic, nici sub semnătură privată, nici autentificat, care să consemneze sumele de bani împrumutate, fapt justificat de relaţiile strânse de prietenie dintre părţi;

- 4) împrumutatul nu a rambursat niciuna din sumele de bani împrumutate;

- 5) până în prezent nu s-a stabilit un termen de rambursare a sumelor de bani împrumutate;

- 6) a fost dorinţa părţilor de a constitui, pe cale amiabilă, un titlu juridic care să consemneze împrumutul, precum şi o modalitate şi un termen de restituire a acestuia.

În acest context, curtea a constatat că, aşa cum rezultă din ansamblul probatoriu prezentat în cele ce preced, la momentul analizării infracţiunilor de şantaj şi trafic de influenţă, suma de 2.000.000 de euro menţionată în contractul de împrumut nu a fost, în realitate, niciodată împrumutată de inculpatul CCC. către partea civilă B., nefiind dată, de altfel, nici în baza vreunui alt titlu, astfel că instanţa a considerat că suma a fost pretinsă de inculpat în mod injust, ilicit.

Prin urmare, curtea a remarcat faptul că aspectele declarate de inculpatul CCC. în faţa notarului public E., consemnate în contractul de împrumut - respectiv, că inculpatul, în calitate de împrumutător, i-a dat părţii civile B., în calitate de împrumutat, în perioada 2008 - 2010, suma de 2.000.000.000 euro, în numerar - sunt necorespunzătoare adevărului şi au fost declarate în vederea producerii pentru sine a unei consecinţe juridice constând în obţinerea unui titlu executoriu împotriva părţii civile, pentru ca, în ipoteza - foarte plauzibilă şi cunoscută, de altfel, de către inculpat - în care partea civilă nu ar fi restituit "împrumutul", inculpatul să poată, în urma punerii în executare a contractului, să o execute silit pe partea civilă, potrivit dispoziţiilor legii procesual-civile aplicabile în materie; în acest condiţii, curtea a constatat că declaraţia necorespunzătoare adevărului făcută de inculpat în faţa notarului public a servit la producerea consecinţelor juridice urmărite de inculpat prin încheierea contractului de împrumut.

În acest context, prima instanţă a apreciat că inculpatul CCC. l-a instigat pe notarul public E. ca, fără vinovăţie - acesta din urmă necunoscând realitatea şi, de altfel, neavând nici obligaţia profesională de a verifica, în vreun fel, veridicitatea aspectelor relatate de părţile contractante - să falsifice, cu prilejul întocmirii, contractul de împrumut care, urmare a redactării de către notar a încheierii de autentificare, a devenit înscris oficial, prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, constând în inexistenţa, în realitate, a vreunei sume de bani care să fi fost dată de către inculpat părţii civile, cu titlu de împrumut sau cu orice alt titlu.

Situaţia de fapt anterior descrisă a fost reţinută de către curte în urma analizării coroborate a probatoriului administrat în cauză sub acest aspect.

Astfel, a arătat instanţa, martorul E., notar public în cadrul Societăţii Profesionale Notariale "C.", audiat fiind în faza de cercetare judecătorească, a declarat că inculpatul CCC. şi partea civilă B. au venit la cabinetul său notarial pentru încheierea contractului de împrumut. Inculpatul şi partea civilă i-au spus martorului că vor să încheie un contract de împrumut, solicitând autentificarea acestui contract, sens în care martorul le-a dat o cerere pentru a o completa. O angajată a cabinetului a tehnoredactat, în prezenţa notarului, contractul de împrumut.

Arătându-i-se de către curte, în şedinţă, contractul de împrumut - duplicatul şi încheierea de autentificare aflate la filele x din volumul 3 al dosarului de urmărire penală - martorul E. a precizat că acestea sunt actele întocmite la cabinetul său notarial. Martorul a mai precizat că singurele documente care au fost necesare la întocmirea şi autentificarea contractului de împrumut au constat într-o cerere pe care inculpatul şi partea civilă au completat-o olograf şi au semnat-o, precum şi fotocopiile cărţilor lor de identitate.

După ce angajata cabinetului notarial a tehnoredactat contractul de împrumut, martorul E. l-a prezentat celor două părţi pe care le-a întrebat dacă l-au citit şi dacă sunt de acord cu conţinutul lui, iar acestea au răspuns afirmativ, drept pentru care au semnat contractul în faţa sa, iar martorul a redactat şi semnat încheierea de autentificare.

Martorul E. a mai relatat că cele două părţi nu au purtat nicio discuţie cu el, legat de încheierea contractului.

Referitor la conţinutul contractului, în raport de voinţa părţilor contractante, prin intermediul martorului L., martorul E. a aflat suma pe care inculpatul CCC. voia să i-o dea părţii civile B. cu titlu de împrumut. Martorul le-a întrebat pe părţile contractante dacă se constituie o garanţie imobiliară, iar răspunsul a fost negativ. Martorul a mai întrebat şi termenul de restituire al împrumutului, întrucât acesta constituie un element esenţial al contractului de împrumut.

Curtea de apel a mai reţinut că, prin Adresa nr. x din 3 octombrie 2016 martorul E. a precizat faptul că în procedura autentificării contractului de împrumut din data de 17 martie 2015 s-a procedat la verificarea identităţii persoanelor semnatare, contractul de împrumut fiind întocmit în conformitate cu cererea părţilor şi declaraţiile acestora.

Deopotrivă, s-a arătat că, ataşat Adresei nr. x din 3 octombrie 2016, martorul E. a depus la dosar înscrisurile pe care le-a avut în vedere cu ocazia autentificării contractului de împrumut, şi anume: cererea completată olograf de către inculpatul CCC. şi partea civilă B. şi semnată personal de către aceştia în faţa martorului, la sediul cabinetului său notarial, fotocopia cărţilor de identitate ale celor două părţi semnatare ale contractului, fotocopia contractului şi Încheierea de autentificare nr. 263 din 17 martie 2015.

Instanţa de fond a reţinut că aspectele referitoare la prezenţa inculpatului CCC. şi a părţii civile B. la sediul cabinetului notarial "C." a fost relatată întocmai şi de către martorul L., angajat al acestui cabinet notarial, care, audiat fiind în faza de cercetare judecătorească, a precizat că martorul D. a solicitat încheierea unui contract de împrumut între şeful său, inculpatul CCC., şi un partener de afaceri al acestuia, partea civilă B.; că martorul D. i-a spus că era vorba despre o recunoaştere de datorie, precizând şi suma care făcea obiectul acestei recunoaşteri de datorie, având în vedere că, în funcţie de această sumă, se calculau şi taxele notariale.

În concluzie, în raport de art. 103 alin. (1) C. proc. pen., urmare a evaluării ansamblul probatoriu prezentat şi analizat în mod coroborat în considerentele ce preced, curtea a constatat ca fiind dovedită - dincolo de orice îndoială rezonabilă - săvârşirea de către inculpatul CCC. a infracţiunii de fals în declaraţii şi a participaţiei improprii sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual.

Aşadar, curtea a apreciat că soluţia de condamnare a inculpatului pentru comiterea acestor infracţiuni, respectă întocmai standardul probatoriu prevăzut în mod expres de art. 103 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 15 alin. (1) C. pen., în sensul că faptele există, constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi participaţie improprie sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual şi au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

În acelaşi timp, analizând în mod coroborat ansamblul probatoriu administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod nemijlocit, în faza de cercetare judecătorească, curtea a constatat că situaţia de fapt anterior expusă, prin raportare la fiecare dintre cele 4 infracţiuni săvârşite de inculpatul CCC., corespunde întru-totul aspectelor de fapt relatate de partea civilă B. în ambele faze procesuale.

Astfel, s-a reţinut că, audiată fiind în faza de urmărire penală, partea civilă B. (ale cărei declaraţii se află la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală), a precizat că în perioada în care era în arest la domiciliu, inculpatul CCC. a venit la el acasă, spunându-i că poate să facă rău sau bine, adică să influenţeze situaţia sa în funcţie de acordul său de a-i da suma de 1,5 milioane de euro, sumă pe care partea civilă nu i-o datora cu niciun titlu.

Curtea a constatat că, deşi în acel moment partea civilă a refuzat şantajul, inculpatul a continuat să vină periodic la partea civilă acasă, cerându-i bani şi reiterând afirmaţia că îi poate face rău, urmărind dosarul format la DI.I.C.O.T. ca urmare a plângerii formulate de inculpat, proprietar al SC J. SRL, precum şi prin declaraţiile date împotriva sa pe care le poate schimba în funcţie de acordul său de a-i da suma pretinsă. De la o persoană cunoscută partea civilă a aflat că inculpatul CCC. ar fi într-o relaţie apropiată cu adjunctul D.C.C.O. GG..

Partea civilă a mai arătat că, în data de 25 ianuarie 2015, în jurul orei 18:00, s-a întâlnit cu inculpatul CCC. la domiciliul părţii civile. Cu această ocazie, inculpatul i-a cerut suma de 6,5 milioane de euro pentru a rezolva dosarul, afirmând că vrea repede 1,5 milioane de euro până în data de 27 februarie 2015, iar diferenţa până la suma de 6,5 milioane euro trebuia să i-o dea până la sfârşitul anului 2015. De asemenea, inculpatul i-a mai spus părţii civile că a doua zi urma să vină la el acasă însoţit de A., ginerele fostului preşedinte HH., care urma să-i spună cum va rezolva dosarul şi despre care inculpatul a afirmat că nu a fost ales avocat întâmplător.

Inculpatul CCC. i-a mai spus părţii civile că urma să ia legătura cu oamenii pe care i-a "activat", în caz contrar, urmând a trimite ruşii după el.

Din afirmaţiile inculpatului CCC., partea civilă a înţeles că acesta voia 4 milioane de euro, pentru că atât ar fi plătit pe firma J., iar 2,5 milioane de euro reprezentau daune pentru banii aduşi de el în firmă. Inculpatul i-a mai spus că banii i-a împrumutat de la un prieten al preşedintelui II. care o va căuta dacă partea civilă va refuza să îi dea banii.

În data de 26 ianuarie 2015, în jurul orei 17:00, la domiciliul părţii civile s-a prezentat inculpatul CCC., fără avocatul A., inculpatul reiterând faptul că poate rezolva tot dosarul părţii civile de la D.I.I.C.O.T., urmând ca în ziua următoare să îi explice avocatul A. cum se va proceda. Inculpatul i-a mai spus părţii civile că vrea doar 4 milioane de euro, iar nu 6,5 milioane de euro cât afirmase anterior.

Partea civilă a mai precizat că, în data de 2 februarie 2015, avocatul său, martorul CC., s-a întâlnit cu avocaţii inculpatului CCC., respectiv martorul BB. şi încă un avocat.

Nici la această întâlnire nu a participat avocatul A..

În cadrul discuţiei s-a abordat maniera în care trebuia să se efectueze plăţile şi titlul cu care trebuia a fi plătite cele două tranşe, respectiv 2.000.000 de euro din conturile personale şi 2.000.000 de euro din contul firmei.

Prima instanţă a mai reţinut că, în data de 5 februarie 2015, în jurul orei 17:00, inculpatul CCC. a venit acasă la partea civilă împreună cu martorul D., de profesie jurist. Inculpatul i-a spus părţii civile că tatăl său s-a ocupat de toată "combinaţia", lăsând să se înţeleagă că a fost personal la fostul preşedinte HH. Tot la această întâlnire, inculpatul i-a afirmat părţii civile că în ziua următoare va merge la Chişinău pentru a vorbi cu tatăl său, urmând ca partea civilă să primească nişte semne prin procuror.

În data de 10 februarie 2015, în jurul orei 16:00, inculpatul CCC. a venit la partea civilă acasă, spunându-i că tatăl său a vorbit cu oamenii de aici şi va primi un semn în săptămâna respectivă, precizând că îl va chema procurorul. Inculpatul a reiterat modul de plată pentru cele 4 milioane de euro, respectiv două milioane de euro din conturile personale şi alte două milioane din conturile firmei.

Ulterior, în data de 12 februarie 2015, în jurul orei 14:30, inculpatul CCC. a venit acasă la partea civilă şi i-a spus că va primi un semn de la procuror, după ce partea civilă i-a spus că în data de 16 februarie 2015 va merge la procuror. Inculpatul a mai afirmat că tatăl său vorbeşte cu cineva şi acel cineva vorbeşte cu procurorul.

Curtea de apel a mai reţinut declaraţia în conformitate cu care, în data de 17 februarie 2015, în jurul orei 12:00, inculpatul CCC. a venit acasă la partea civilă şi i-a comunicat că vrea să semneze un contract notarial prin care partea civilă să recunoască un împrumut fictiv de 2.000.000 de euro şi că va trebui să meargă pe încredere, pentru că de plângere se ocupă tatăl său. Partea civilă a aflat de la avocatul său, martorul CC., că martorul D. îl sună constant, de mai multe ori pe zi, pentru a întreba de semnarea actului notarial.

În data de 19 februarie 2015, în jurul orei 15:00, partea civilă B. a fost chemat de procurorul F. la sediul D.I.I.C.O.T., ocazie cu care procurorul i-a admis părţii civile cererea de părăsire a ţării.

În data de 22 februarie 2015, în jurul orei 13:30, inculpatul CCC. a venit acasă la partea civilă şi i-a spus că a fost la Chişinău unde a vorbit cu tatăl său care l-a asigurat că s-a vorbit cu procurorul, solicitându-i părţii civile ca, în ziua următoare, să semneze actul notarial de împrumut. Inculpatul i-a mai spus că s-a vorbit şi se mai vorbeşte în continuare cu procurorul, rămânând ca în dimineaţa următoare să îi transmită un draft de contract de împrumut.

De asemenea, curtea a reţinut că, în data de 16 martie 2015, în jurul orei 20:30, partea civilă s-a întâlnit cu inculpatul CCC. în Pipera, str. x, la JJ., vis-a-vis de Şcoala Britanică. În cadrul discuţiei, inculpatul a recunoscut că nu i-a dat părţii civile niciun ban cu titlu de împrumut, afirmând că partea civilă va primi un semn după ce va semna actul notarial. Inculpatul a mai afirmat că tatăl lui nu face niciun pas până nu vede actul semnat.

În data de 17 martie 2015, partea civilă s-a deplasat la biroul notarial indicat de inculpatul CCC., situat în zona Piaţa Romană, pe Bulevardul x, unde a semnat documentul notarial în care s-a menţionat un împrumut pe care partea civilă nu l-a primit niciodată, fiind nevoit să semneze pentru verificarea potenţialului de influenţă asupra procurorului de caz, influenţă pe care inculpatul a declarat, în repetate rânduri, că o are.

În biroul notarial partea civilă a observat o fotografie cu II., care a determinat-o pe partea civilă să înţeleagă că se cunoştea cu inculpatul CCC.

Instanţa de fond a mai reţinut că, în data de 20 martie 2015, în jurul orei 13:00, inculpatul CCC. a venit acasă la partea civilă şi i-a spus că a greşit în luna februarie, lungind semnarea actului la notar şi, din această cauză, au venit peste partea civilă cei de la D.I.I.C.O.T. Inculpatul i-a recunoscut din nou părţii civile că nu i-a dat niciun ban, cu niciun titlu. Inculpatul a insistat faţă de partea civilă ca aceasta să semneze un al doilea act, respectiv o convenţie civilă, precizând că după aceea va fi rezolvată situaţia dosarului. Arătându-se iritat de atitudinea rezervată a părţii civile de a semna convenţia civilă privind alte 2.000.000 de euro, inculpatul a afirmat că partea civilă are probleme din cauza faptului că a refuzat să colaboreze cu el, precizând că oamenii cu poziţii înalte vor să vadă actul semnat. În data de 24 martie 2015, în jurul orei 14:00, inculpatul a venit acasă la partea civilă şi i-a spus că trebuie să se grăbească cu semnarea actului, pentru că nu se joacă cu oamenii şi că trebuie să le arate actul, precizând că primul contract notarial care atesta împrumutul l-a cesionat unor ruşi. Inculpatul a mai afirmat că procurorul i-a dat părţii civile un semn când i-a permis părăsirea ţării şi că, după semnarea convenţiei, va da semnul final.

Curtea a mai arătat că partea civilă a precizat că solicită anularea actului notarial prin care a fost nevoit să recunoască un împrumut fictiv, care nu a avut loc niciodată, aspect recunoscut şi de inculpatul CCC.

Partea civilă a mai declarat că inculpatul CCC. i-a spus că dacă îi va da banii nu îl va mai vedea niciodată, în caz contrar, urmând a trimite ruşii după el.

Curtea de apel a mai reţinut că, audiat fiind în faza de cercetare judecătorească, partea civilă B. a precizat că îşi menţine declaraţiile pe care le-a dat în timpul urmăririi penale, a detaliat atât relaţia comercială pe care a avut-o de-a lungul timpului cu inculpatul CCC., cât şi aspectele pe care le-a relatat în faza de urmărire penală.

Astfel, partea civilă a precizat că în vara anului 2008, în luna iunie - iulie, a fost contactat de avocatul KK. care i-a propus să se întâlnească cu reprezentantul unei firme din Ucraina, LL., pe nume MM.. S-a întâlnit cu aceştia doi, MM. spunându-i că este mandatat de către firma LL. din Ucraina să discute preluarea şi intrarea acestei firme în România. Această firmă dorea să intre pe piaţa din România şi să achiziţioneze o firmă românească, subiectul fiind achiziţionarea SC EE. SRL la care partea civilă preşedinte şi acţionar.

Partea civilă s-a deplasat în Ucraina, la Kiev, în luna august 2008, a fost prezentat la preşedintele societăţii LL. care i-a spus că este foarte interesat să intre pe piaţa construcţiilor de drumuri din România, achiziţionând una sau chiar două societăţi româneşti pentru care era dispus să plătească preluarea acţiunilor majoritate a acestei societăţi, cât şi investiţii substanţiale după această preluare. Partea civilă i-a spus lui V. că societatea pe care o administrează este dispusă să intre în acest parteneriat şi a primit de la V. un mandat prin care era mandatat să găsească o altă societate de construcţii drumuri, ceea ce a şi făcut, partea civilă prezentându-i, pe lângă SC EE.

SRL, şi SC J. SA, aceasta din urmă fiind administrată de firma NN. din Londra. V. a fost de acord cu preluarea acestei societăţi, a fost la Londra, a negociat cu reprezentanţii firmei NN., care era acţionar majoritar în SC J. SA a negociat cu aceştia preluarea firmei J., V. a dorit ca preluarea să se facă prin firma EE.. În luna septembrie 2008, V. a virat în contul firmei EE. 1 milion de euro reprezentând avansul pe care partea civilă l-a virat, la rândul său, firmei NN. din Londra. În acel moment, pentru preluarea acestei companii, partea civilă a avut nevoie de viza Oficiului Concurenţei, avocatul KK. ocupându-se de acest aviz, în paralel cu preluarea firmei J.

Împreună EE., J. şi LL. au participat în perioada august - decembrie 2008 la câteva licitaţii ţinute de către statul român, dintre care, două dintre aceste licitaţii au fost câştigate de către consorţiul format din EE., J. şi LL. Tot în perioada august - decembrie 2008, partea civilă s-a deplasat de nenumărate ori la Kiev pentru a pregăti aceste licitaţii, împreună cu echipa sa de la EE. şi de la J.. De asemenea, şi reprezentanţii firmei LL., prin V., s-au deplasat în România pentru a întări această relaţie dintre cele trei firme.

Până în luna octombrie sau noiembrie a anului 2008 partea civilă nu l-a cunoscut pe inculpatul CCC. şi nu a ştiut că în spatele acestei construcţii de află domnia sa. Partea civilă a fost ferm convinsă că discută direct cu firma LL. prin reprezentanţii ei, MM. şi V.

La sfârşitul lunii noiembrie 2008, partea civilă a obţinut viza de la Oficiul Concurenţei, s-a prezentat la V. să-i spună că trebuie să vireze diferenţa de bani până la totalul sumei de 4 milioane de euro, aşa cum s-au înţeles cu cei de la NN. Înainte de această discuţie, V. a venit în România cu un milion cinci sute de euro, dându-i părţii civile aceşti bani ca un avans pentru preluarea a mai mult de 50% din EE.

La sfârşitul lunii noiembrie 2008, partea civilă a fost contactată de către inculpatul CCC. care i-a spus că el a fost de la început în spatele acestei afaceri şi că aduce dânsul diferenţa de 3 milioane de euro pentru preluarea firmei J., având în vedere că V. şi firma LL. nu mai erau interesaţi sau nu mai puteau pentru moment să meargă înainte cu această afacere. S-a încheiat o convenţie sau un precontract între EE. şi firma IPA, care era administrată de către CCC., în care s-a stipulat că milionul de euro plătit de către V. în septembrie 2008 face parte din cei 4 milioane de euro care sunt necesari pentru preluarea firmei J., adică CCC. trebuia să vină cu diferenţa de 3 milioane de euro. Obligaţia părţii civile şi a firmei EE. era să plătească aceşti bani către firma NN. în termen de 3 zile de la primirea banilor, ceea ce a şi făcut, şi să cedeze 80% din firma J. către firma IPA. Acest lucru s-a şi întâmplat în decembrie 2008, partea civilă a preluat firma J., a cedat-o către IPA, respectiv 80% din această firmă, în acel moment V. ieşind din această afacere, cerându-i părţii civile acei un milion cinci sute şaizeci de euro înapoi, bani pe care partea civilă i-a dat înapoi, plătindu-i inclusiv deplasările pe care le-au avut oamenii lui în România şi participarea la licitaţie, însemnând garanţie la licitaţie. În luna februarie a anului 2009, partea civilă a cedat şi celelalte 20% din firma J. firmei IPA.

Inculpatul CCC. şi-a adus două persoane din Republica Moldova pe care le-a pus în Consiliul de Administraţie al firmei J., respectiv martorii O. şi P.. Acest Consiliul de Administraţie nu putea să ia decizii decât doi la unu, într-un fel, partea civilă "era degeaba" şi nu putea să iau nicio decizie în acest Consiliu de Administraţie, întrucât era în minoritate, iar acest Consiliu de Administraţie nu s-a întâlnit niciodată pentru a putea lua o decizie. În administrarea firmei J. partea civilă nu a avut drept de semnătură şi nici nu a semnat niciun document, nici direct şi nici prin interpuşi, nu a avut niciun drept de semnătură în bancă şi nu a făcut nicio plată niciodată de la J. către o altă companie.

Partea civilă l-a recomandat pe martorul M., care este un cunoscut de al său, pentru a avea un loc de muncă, întrucât J. avea nevoie de un director general. A ocupat această funcţie cu acordul administratorilor aduşi de către CCC., respectiv O. şi P. Directorul General M., din spusele lui, nu putea să semneze niciun document fără o contrasemnătură din partea măcar a unuia dintre cei doi administratori, respectiv O. sau P., ceea ce, din câte ştie partea civilă, s-a şi întâmplat.

Prima instanţă a mai reţinut că partea civilă a declarat că, după preluarea firmei J. de către firma IPA, CCC. a plecat din ţară pentru o perioadă de mai mulţi ani. În această perioadă partea civilă nu a mai luat legătura cu el şi nici cu firma J. sau cu administratorii acesteia. La un an, după ce s-a finalizat această tranzacţie cu firma IPA, firma NN. l-a dat în judecată pe partea civilă, respectiv pe firma EE., cu obligaţia de a da nişte dividende din anii din urmă. Aceştia au câştigat procesul, partea civilă a plătit echivalentul la un milion de euro, în anul 2011 şi nu s-a îndreptat împotriva firmei J. pentru a recupera acel un milion de euro, deşi era îndreptăţit, întrucât erau dividendele firmei J. a anilor din urmă, fiind obligaţie în contract pentru a plăti acei bani către firma NN.. Partea civilă a considerat că, după această tranzacţie, EE. nu a rămas cu nicio acţiune a firmei J., nu a rămas cu niciun ban de pe urma acestei tranzacţii şi a mai şi plătit un milion de euro penalităţi către firma NN.

În anul 2012, partea civilă a fost contactat de către CCC. care i-a spus că societatea a intrat în insolvenţă şi i-a cerut o sumă de bani pentru lucrările pe care le aveau împreună, câştigate în anul 2008. Partea civilă i-a plătit acele sume de bani, deoarece nu a avut ce să facă, întrucât a fost şantajat. În anul 2012, partea civilă i-a plătit inculpatului CCC. contravaloarea profitului estimat în aceste două lucrări şi a putut să ducă la finalizare una dintre aceste lucrări, pentru cealaltă reziliindu-se contractul. Despre firma LL., din anul 2009 partea civilă nu a mai auzit nimic şi a considerat că a fost păcălit de către CCC. care nu s-a ţinut de cuvânt când a spus că vrea să facă o infuzie de capital în firmele EE. şi J. Din anul 2012 până în anul 2014, partea civilă nu a mai auzit de inculpatul CCC.

În luna februarie a anului 2014, partea civilă fost contactată de către o persoană pe nume W. care i-a dat un bileţel, spunându-i că există la D.I.I.C.O.T. două dosare penale care sunt făcute pentru a-l şantaja.

La o lună după discuţia cu această persoană, partea civilă a avut percheziţii la sediul SC EE. SRL, a luat la cunoştinţă despre primul dosar penal. Imediat după aceste percheziţii, partea civilă a contactat-o pe W., întrebând-o de unde are asemenea informaţii, respectiv despre acel dosare de la D.I.I.C.O.T., iar aceasta i-a făcut cunoştinţă cu N., în luna aprilie - mai a anului 2014, care i-a adus plângerea penală formulată de către XX în anul 2013, partea civilă neştiind despre această plângere penală formulată împotriva sa.

În data de 10 decembrie 2014, partea civilă a fost reţinut 24 de ore, iar în data de 11 decembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus arestarea sa la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, până în data de 8 ianuarie 2015.

În prima zi de arest la domiciliu, inculpatul CCC. s-a prezentat acasă la partea civilă, respectiv la imobilul situat pe strada x nr. 6, spunându-i că nu este întâmplător ceea ce i se întâmplă şi, dacă nu colaborează cu el, respectiv dacă nu îi dă o sumă de bani, lucrurile pot să fie din ce în ce mai rău sau din ce în ce mai bine, în funcţie de suma de bani pe care i-o dă. Partea civilă a precizat că nu cunoaşte cu ce titlu să-i dea inculpatului această sumă de bani şi l-a rugat să discute după sărbătorile de iarnă.

Partea civilă a mai declarat că, în data de 7 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar în privinţa sa, care a luat decizia de a se prezenta de bună-voie la D.N.A. pentru a denunţa aceste fapte de corupţie, referindu-se la faptul că suma de bani era pretinsă de CCC. pentru a influenţa deciziile procurorilor din plângerea penală pe care acesta a formulat-o împotriva sa.

De asemenea, partea civilă a mai precizat că în tranzacţia dintre J. şi EE. nu a rămas dator cu niciun leu, mai mult, se consideră parte vătămată, în sensul că a pierdut nişte bani în acea tranzacţie.

Partea civilă a apreciat că nu avea nicio datorie bănească, de niciun fel, faţă de inculpatul CCC.

În perioada ianuarie - martie 2015, partea civilă s-a întâlnit de nenumărate ori cu inculpatul CCC. şi cu N., separat, când cu unul, când cu celălalt, ambii spunându-i că pot influenţa actul de justiţie sau plângerea penală formulată de către CCC. la D.I.I.C.O.T. Inculpatul CCC. a fost cel care a iniţiat aceste întâlniri, veninând acasă la partea civilă. De fiecare dată, în perioada ianuarie - martie 2015, inculpatul CCC. a fost cel care a iniţiat întâlnirile cu partea civilă, care au avut loc acasă la partea civilă, întâlniri pe care partea civilă le-a înregistrat cu mijloace proprii pe care le-a predat la D.N.A.

Atunci când partea civilă nu voia să se întâlnească cu inculpatul CCC., aceasta îi trimitea mesaje tip SMS prin telefonul mobil, mesaje de ameninţare. În acest sens, partea civilă a precizat că aşa a considerat la acel moment şi aşa consideră şi acum că, având în vedere că inculpatul CCC. a formulat o plângere penală împotriva sa, trebuia să lase organele competente să se ocupe de această plângere, sens în care partea civilă a mai afirmat că inculpatul i-a spus că, dacă nu îi dă suma de 4 milioane de euro, se va întâmpla ceva foarte rău în dosarul penal având ca obiect plângerea penală pe care inculpatul a formulat-o în anul 2013 împotriva părţii civile la D.I.I.C.O.T.

Partea civilă a mai relatat că, în perioada martie 2015, inculpatul CCC. i-a solicitat să meargă împreună la un notar ales de el şi să parafeze o înţelegere prin care partea civilă avea să îi dea inculpatului o pretinsă sumă de 2 milioane de euro. Pentru a arăta acest şantaj, partea civilă a luat decizia de a merge la notar şi de a semna acel act în care s-a consemnat că partea civilă este obligată la plata sumei de 2.000.000 de euro până la sfârşitul anului 2015.

Partea civilă a considerat că ceea ce i se întâmplă era un şantaj, întrucât nu avea să îi dea nicio sumă de bani inculpatului CCC., şi a denunţat acest contract procurorilor din cadrul D.N.A.

În paralel cu inculpatul CCC., în aceeaşi perioadă ianuarie - martie 2015, partea civilă s-a întâlnit şi cu N. care i-a cerut 1 milion de euro pentru a-l influenţat pe procurorul de caz în plângerea penală formulată de CCC. în anul 2013 împotriva sa. Partea civilă i-a dat lui N. 30.000 de euro, în februarie 2015, şi a semnat un precontract prin care trebuia să-i dea 250.000 de euro pentru a-l influenţa pe procurorul de caz în această plângere penală. O parte din bani au ajuns la un ofiţer de poliţie care a venit la percheziţiile efectuate acasă la partea civilă, respectiv S., care a fost reţinut în flagrant de ofiţerii D.N.A. şi care, între timp, a şi fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare.

Conform declaraţiei sale, în urma plângerii penale formulate de CCC. în anul 2013 împotriva sa, partea civilă a considerat că a fost şantajat de N. şi CCC.

Partea civilă a mai declarat că pe inculpatul A. nu îl cunoaşte personal şi nu l-a văzut niciodată înainte de începerea acestui dosar. A auzit de A. de la inculpatul CCC. În timpul întâlnirilor pe care le-a avut la el acasă cu inculpatul CCC., acesta i-a spus că unul dintre avocaţii lui este A.. CCC. nu i-a sugerat nimic părţii civile referitor la A., ci i-a spus doar că este în echipa lui de avocaţi şi urma să se întâlnească împreună cu A. în zilele următoare, dar această întâlnire nu a mai avut loc.

În raport de declaraţia aflată la filele x din volumul 2 al dosarului de urmărire penală, în sensul că inculpatul CCC. a afirmat că în ziua următoare urma să vină la acasă la partea civilă însoţit de A., ginerele fostului preşedinte HH., care urma să îi spună cum va rezolva dosarul şi despre care a afirmat că nu a fost ales întâmplător, partea civilă a precizat că întâlnirea cu A. nu a avut loc.

Referitor la percepţia părţii civile cu privire la implicarea inculpatului A. în ceea ce consideră că ar fi şantajul practicat de către inculpatul CCC. împotriva sa, partea civilă a precizat că nu se poate pronunţa cu privire la acest aspect, partea civilă ştiind de la inculpatul CCC. despre implicarea inculpatului A..

În privinţa faptului că notarul care a încheiat contractul de împrumut a fost ales de către inculpatul CCC., partea civilă a precizat că i-a atras atenţia un tablou cu preşedintele II. şi, astfel, şi-a dat seama că este un notar frecventat de către cetăţenii ruşi, iar la acest notar a fost convocat de către inculpatul CCC. şi martorul D..

Cu ocazia întâlnirilor care trebuiau să aibă loc între avocatul părţii civile, martorul CC., şi avocaţii inculpatului CCC., din spusele acestui inculpat, avocatul era A., dar, faptic, întâlnirea a avut loc între avocatul CC. şi avocatul BB., care era din partea inculpatului CCC.

Partea civilă a mai precizat că a auzit despre inculpatul A. de la inculpatul CCC. care i-a spus că este unul dintre avocaţii săi.

După plecarea părţii civile în anul 2009 de la J., martorul P. a rămas administrator, acesta relatându-i părţii civile că au avut loc câteva întâlniri la care el a participat pentru că l-a dus pe tatăl inculpatului CCC. la Cotroceni, la HH..

Partea civilă a mai declarat că era şi este în continuare unul dintre administratorii şi acţionarii SC EE. SRL

Curtea a mai reţinut afirmaţia părţii civile că, pentru achiziţionarea firmei J., a primit 1 milion de euro de la firma LL., iar diferenţa până la 3 milioane nouă sute cincizeci de mii de euro, de la firma IPA, dar nu în nume personal, ci în contul societăţii EE. pentru achiziţia, cumpărarea pachetului majoritar din firma J.

Partea civilă B. a mai arătat că nu a avut drept de semnătură în firma J., a avut drept de semnătură în Consiliul de Administraţie, dar nu şi-a exercitat acea semnătură niciodată, iar semnătură în bancă nu a avut niciodată. Totodată, partea civilă a mai fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al J. începând cu luna februarie 2009 şi a terminat în luna august 2010, iar actele de semnare ale revocării sale de preşedinte şi de descărcare din gestiune au fost semnate de inculpatul CCC. Firma EE. a cumpărat firma J. în luna februarie 2009

Partea civilă a mai precizat că nu a avut nicio discuţie cu inculpatul CCC. despre nicio pagubă. În perioada 2012 până la data începerii acestui dosar partea civilă nu s-a întâlnit cu inculpatul CCC.

Partea civilă a mai arătat că a fost arestat la domiciliu într-un alt dosar şi consideră că are legătură cu inculpatul CCC. prin faptul că procurorul de la D.I.I.C.O.T., la care a ajuns în acea lună şi dosarul J., împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul B.C.C.O., printre care S. şi alte persoane, au pus asupra sa, la momentul acela, o presiune fantastică de şantaj.

Inculpatul CCC. a venit la partea civilă în data de 10 sau 11 decembrie 2014 şi a avut mai multe întâlnire cu acesta şi la începutul anului 2015. În aceste întâlniri inculpatul i-a relatat de nenumărate ori că nu este întâmplător ce i se întâmplă părţii civile şi că îl poate influenţa pe procurorul de caz. Totodată, inculpatul i-a mai spus că persoane foarte sus puse la Chişinău sunt în legătură permanentă cu procurorul de caz şi aşa a dedus partea civilă că cineva din jurul acestuia îl cunoaşte pe acest procuror; fiind o serie de evenimente care s-au derulat de la începutul lunii ianuarie până în martie 2015 care conduc la această ipoteză.

În sensul celor de mai sus, partea civilă a precizat că a fost chemat de procurorul F. de mai multe ori, împreună cu avocatul Z.. După întâlnirile pe care partea civilă le-a avut cu inculpatul CCC., partea civilă a simţit o atitudine pozitivă a procurorului F..

Procurorul F. i-a dat de înţeles părţii civile că va avea o atitudine pozitivă faţă de el în dosarul J., având în vedere că în luna decembrie 2014 procurorul F. l-a reţinut şi a propus arestarea sa preventivă, el aflându-se timp de o lună în arest la domiciliu, iar în lunile februarie - martie 2015 acest procuror i-a acordat permisiunea de a se deplasa de două ori în Africa. În toată această perioadă partea civilă s-a întâlnit cu inculpatul CCC.

Partea civilă a mai precizat că a formulat această plângere penală întrucât a simţit o presiune de şantaj din partea autorităţilor statului şi a inculpatului CCC., având în vedere că inculpatul dorea 4 milioane de euro, sens în care partea civilă a semnat la notar contractul de împrumut care se află la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală, pentru o presupusă recunoaştere a sumei de 2.000.000 de euro, bani pe care consideră că nu îi datora şi nu îi datorează nici acum.

Partea civilă a mai menţionat că nu datorează această sumă de bani şi consideră că nu a fost din partea inculpatului CCC. decât un mod de a-l şantaja. Având în vedere că inculpatul a formulat o plângere penală, trebuia să lase organele de urmărire penală să-şi facă treaba, iar dacă avea dovezi cu privire la această sumă, trebuia să intenteze un proces civil.

Arătându-i-se în şedinţă publică convenţia civilă aflată la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală, partea civilă a precizat că această convenţie este o ciornă, un act care nu a fost semnat niciodată, inculpatul CCC. i-a propus această convenţie, i-a propus să o antedateze din anul 2008 prin care partea civilă să recunoască o datorie de 2 milioane sau chiar de 4 milioane de euro.

Partea civilă nu a semnat această convenţie, a denunţat-o la D.N.A. Partea civilă a mai arătat că era un fals dacă semna această convenţie, pentru că era antedatată, în sensul că ar fi semnat-o în anul 2015 cu recunoaşterea faptului că s-a semnat în anul 2008.

În sensul celor de mai sus, partea civilă a arătat că, din spusele inculpatului CCC., între convenţia civilă şi contractul de împrumut ar fi trebuit să existe o legătură, adică convenţia civilă presupunea recunoaşterea de către partea civilă a sumei de 4 milioane de euro, ca şi când ar fi fost făcută în anul 2008, iar contractul la notar, de 2 milioane de euro, era parţial din această sumă

Partea civilă a arătat că nu a semnat convenţia civilă care era antedatată, întrucât a considerat că era un act fals şi a denunţat acest lucru.

Partea civilă a mai declarat că acel contract semnat în faţa notarului nu este real ca sumă şi ca recunoaştere a sumei de 2.000.000 de euro, lucru pe care l-a denunţat la D.N.A. înainte de a încheia contractul la notar, spunând, în completarea denunţului formulat la D.N.A., că este o cerinţă a inculpatului CCC. de a semna acest contract în faţa notarului.

Partea civilă a mai afirmat că inculpatul CCC. şi martorul D. încercau să găsească diverse moduri de a face acte fictive pentru a-l constrânge să dea suma de 4 milioane de euro, una dintre variantele propuse de martorul D. a fost convenţia sus-menţionată, iar a doua variantă a fost preluarea acţiunilor firmei J. cu suma de 4 milioane de euro. Partea civilă nu a fost de acord cu niciuna dintre aceste variante, iar toată această discuţie s-a încheiat doar cu acest act la notar.

Referindu-se la convenţia civilă datată în anul 2008, care se află la filele x din volumul 1 din dosarul de urmărire penală, partea civilă a menţionat că i-a fost propusă de către inculpatul CCC. şi martorul D., nefiind reală datoria menţionată în această convenţie.

Partea civilă a mai relatat că propunerile privind încheierea unui contract de împrumut a venit de la inculpatul CCC. şi martorul D., propuneri respinse de către partea civilă, în sensul că nu a semnat nici acea convenţie civilă, nici nu a dorit să cumpere în nume personal acţiunile firmei J. şi nici să aducă bani cash.

Din declaraţia dată, instanţa a mai reţinut aspectul că inculpatul CCC. i-a spus părţii civile că familia sa cunoaşte persoane foarte importante la Moscova, printre care şi pe II..

În perioada 10 decembrie 2014 - probabil 15 ianuarie 2015, inculpatul CCC. a pus o presiune foarte mare pe partea civilă, spunându-i despre HH., XX şi YY şi creându-i impresia că, undeva, cineva se ocupă şi poate influenţa în mod pozitiv sau negativ demersul plângerii penale.

Partea civilă a mai precizat că, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al firmei J., nu a luat niciodată nicio decizie şi nici acest Consiliu de Administraţie fără el, adică niciodată nu s-a întrunit acest consiliu pentru nicio cauză, a fost o formalitate.

Partea civilă a mai declarat că între anii 2012 şi 2014 nu s-a văzut niciodată cu inculpatul CCC., nici direct şi nici telefonic, şi nu a comunicat pe nicio cale cu acesta, iar în anul 2014, când a venit la el acasă, partea civilă a considerat că a venit cu o formă de şantaj, nu cu o formă de împăcare.

În concluzie, curtea a constatat că ansamblul situaţiei de fapt prezentate de partea civilă corespunde întocmai celor declarate de toţi martorii audiaţi în ambele faze procesuale, ceea ce, din punct de vedere juridic, confirmă justeţea faptelor expuse de partea civilă, declaraţiile acesteia coroborându-se pe deplin cu ansamblul probatoriu administrat în cauză în privinţa stabilirii infracţiunilor săvârşite de inculpatul CCC., probele constând în declaraţiile martorilor şi procesele-verbale de transcriere a convorbirilor purtate în mediul ambiental al căror conţinut a fost redat în considerentele ce preced.

Constatând că situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului CCC. a fost pe deplin dovedită, prin ansamblul probatoriu administrat în ambele faze procesuale - cu nuanţele de fapt specifice reţinute în mod distinct de către curte, în dezacord faţă de cele reţinute de către parchet în rechizitoriu şi în probatoriul administrat în faza de urmărire penală în ceea ce priveşte lipsa oricărei implicări a inculpatului A., nici sub forma complicităţii, nici sub forma instigării, în activitatea infracţională a inculpatului CCC. - curtea a apreciat că apărările expuse de către inculpatul CCC. în cuprinsul declaraţiilor date în ambele faze procesuale sunt neîntemeiate, întrucât sunt lipsite de orice suport probatoriu, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

Astfel, a arătat instanţa, audiat fiind în faza de urmărire penală, inculpatul CCC. (ale cărui declaraţii se află la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală) a relatat că pe partea civilă B. a văzut-o pentru prima oară după ce a depus plângere penală, în luna decembrie 2014, când inculpatul i-a propus să se împace, partea civilă fiind de acord, astfel că au stabilit să se întâlnească în luna ianuarie, deoarece partea civilă era sub arest la domiciliu şi nu se putea mişca.

Inculpatul CCC. a mai precizat că a venit în România în anul 2008 şi, din cauza presiunilor părţii civile, a fost de acord să achiziţioneze firma EE., pentru care a plătit 3.950.000 de euro şi a achiziţionat 80% din firma J., aspecte pe care inculpatul le-a detaliat în plângerea penală pe care a formulat-o la D.I.I.C.O.T.

Inculpatul a mai declarat că în luna ianuarie 2015 s-a deplasat la domiciliul părţii civile, la solicitarea acesteia.

Deşi inculpatul avea un prejudiciu de 20.000.000 de RON, a convenit cu partea civilă să îi dea 4.000.000 de euro, sumă pe care inculpatul o plătise iniţial.

Inculpatul a mai arătat că partea civilă i-a cerut să îi plătească 600.000 de euro şi casa pe care aproape o vânduse, dar nu semnase încă documentele pentru că era sechestrată, casa valorând 1.500.000 de euro, iar diferenţa de 2.000.000 de euro partea civilă o va plăti din contul firmei EE., sens în care partea civilă i-a propus inculpatului să încheie contracte fictive de lucrări, inculpatul spunându-i că nu are pe nimeni aici şi că asta este spălare de bani.

Inculpatul i-a spus părţii civile că vor rezolva această problemă pe toate căile legale, printr-o convenţie civilă, deoarece pe latură civilă se putea face împăcarea.

Inculpatul a mai precizat că partea civilă B. a fost cel care i-a propus, ca formă de restituire a sumei de 4.000.000 de euro pe care i-a datora inculpatului, să semneze la notar un contract de împrumut. Taxele notariale au fost plătite de fiecare, pe jumătate.

Inculpatul a mai arătat că a avut încredere în partea civilă, de aceea nu i-a solicitat despăgubirile mai devreme, astfel că s-a împlinit prescripţia în dreptul civil şi comercial.

Totodată, inculpatul a mai arătat că nu a semnat niciun document în firma J. şi nu a avut niciun rol în administrarea firmei.

Inculpatul CCC. a mai precizat că inculpatul A. nu a avut nicio implicare în această cauză, CCC. având cu A. colaborări care nu au legătură cu aspectele din prezentul dosar.

Referitor la declaraţia din faza de cercetare judecătorească dată de inculpatul CCC., prima instanţă a constatat că a afirmat că nu recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, motiv pentru care nu a dorit să se prevaleze de procedura recunoaşterii învinuirii.

De asemenea, inculpatul a precizat că a ajuns în România şi a făcut cunoştinţă cu MM. care pretindea că este consilierul lui OO. În acelaşi timp, a primit solicitare de la nişte cunoscuţi din Ucraina, firma care se numeşte LL., care au vrut să intre pe piaţa României în domeniul construcţiilor, al infrastructurii. S-a adresat lui MM. ca să-i găsească pe cineva de pe piaţă, respectiv pe cineva care este în domeniu. Acesta din urmă i l-a prezentat pe partea civilă B., partenerul lui PP. şi fratele lui B. Inculpatul i-a povestit că are o companie care doreşte să intre pe piaţă, respectiv compania LL. La momentul respectiv societatea LL. era cea mai mare din Ucraina.

Inculpatul a mai afirmat că partea civilă a invocat faptul că, deşi societatea sa EE. este o compania tânără, ei sunt din domeniu, au muncit toată viaţa în acest domeniu şi au legături politice. I-au arătat diplome cu colegi şi foşti generali S.R.I. care erau comasoni. Inculpatul doar le-a făcut cunoştinţă societăţilor LL. şi EE. şi a plecat în Los Angeles unde locuia împreună cu familia. Partea civilă, împreună cu MM. şi PP. au început discuţiile şi au propus companiei LL. să achiziţioneze EE. în procent de 80 % din acţiuni.

Partea civilă şi grupul acestuia au povestit că este o companie care se numeşte J. şi că ar fi bine să o achiziţioneze pentru a avea experienţa similară pentru a câştiga licitaţia. Inculpatul a primit un telefon de la V., proprietarul firmei LL., acesta din urmă spunându-i că a venit partea civilă Vameşul şi Groapă şi l-au presat ca acesta să vireze mai repede banii pentru achiziţionarea companiei J. V. a virat 1 milion de euro în contul SC EE. SRL, fără a semna vreun contract. Inculpatul a fost nevoit să vină în România după virarea sumei de 1 milion de euro.

LL. a venit în România, la solicitarea părţii civile care a spus că nu este suficient să cumpere compania J., dar este important ca partea civilă să primească şi bani cash, trei procente de la licitaţie pe care le vor câştiga pentru a le da politicienilor. V. a declarat că nu vrea să fie implicat în povestea aceasta şi i-a dat banii cash cu titlu de împrumut părţii civile. În acest sens, partea civilă a întocmit un înscris "de mână", în care a consemnat că a primit banii în sumă 1.500.000 de euro. După un scurt timp, V. a vrut să se retragă din relaţiile cu partea civilă şi din România.

Înainte de se retrage, s-a făcut o convenţie între părţi, respectiv între SC EE. SRL şi LL., în sensul ca investiţiile vin din partea LL., dar gestionarea şi dezvoltarea firmei va fi făcută din partea părţii civile şi a firmei acestuia EE. şi că cele două firme vor ajunge la o cifră de afaceri de 300.000.000 de euro, dar această convenţie nu a fost semnată de reprezentanţii celor două societăţi şi pe parcurs au luat decizia că vor semna mai târziu. Până la urmă societatea J. a fost achiziţionată de către inculpat prin firma QQ., în procent de 80 % de acţiuni, iar 20% dintre acţiuni la partea civilă.

Astfel, s-a creat conducerea firmei J. dintre aceste două părţi, respectiv partea civilă şi inculpatul, în care partea civilă a devenit preşedintele Consiliului de Administraţie şi l-a numit director general pe martorul M., iar inculpatul a pus ca administrator două persoane, pe martorii O. şi P. LL. nu a mai dorit să mai participe în acest business şi au rugat ca partea civilă să le restituie toţi banii puşi în business, adică 1.500.000 de euro în cash, 1.000.000 de euro ce a fost virat iniţial pentru achiziţionarea societăţii J.

şi o altă sumă de bani pentru cheltuieli aferente. Inculpatul a primit un e-mail de la martorul O. privind situaţia cheltuielilor efectuate de EE., respectiv 769.000 de euro, din care ultimele trei au fost cheltuielile campaniei electorale despre care V. şi ceilalţi nu aveau idei. Toată afacerea între EE. şi J. se presupunea ca o afacere comună. În anul 2010 i-a sunat martorul O. şi le-a spus că situaţia companiei J. este foarte gravă şi că inculpatul trebuie să revină în ţară urgent. În mai 2010 inculpatul a revenit în România unde i s-a prezentat situaţia companiei J. care în 2 ani a ajuns la datorii uriaşe şi fără perspective pentru viitor.

Inculpatul a început să vorbească cu partea civilă pentru a-i vinde lui compania J. pe care l-a forţat să o cumpere la sfârşitul anului 2008. Ultima discuţie au purtat-o în prezenţa unui martor, pe nume RR., care a fost administratorul judiciar al societăţii J., care, la momentul respectiv, a intrat în insolvenţă.

După ce compania J. a terminat procedura de insolvenţă, s-a pronunţat Sentinţa nr. 9113 din 19 septembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, în Dosarul nr. x/2010, prin care s-au dispus următoarele: managementul neperformant al conducerii societăţii s-a datorat relei credinţe a Consiliului de Administraţie prin acţiuni împotriva societăţii care au dus la acumularea de pierderi contabile de aproximativ 20.000.000 de RON în perioada 2009 - 2011, perioadă în care societatea a fost administrată de către partea civilă şi martorii O. şi P. şi condusă de martorul M., în funcţia de director general, şi DD., în funcţia de director economic.

Având în vedere această sentinţă, inculpatul a solicitat de la firma de audit SS., respectiv TT., iar cu documentele a formulat o plângere penală la D.I.I.C.O.T. împotriva persoanelor menţionate în Sentinţa nr. 9113 din 19 septembrie 2012. Această plângere a fost formulată de către un prieten de-al său, avocatul UU. Referitor la plângerea penală formulată de D.I.I.C.O.T., inculpatul a precizat că timp de 2 ani nu s-a întâmplat nimic. Pentru a clarifica situaţia referitoare la această plângere penală, inculpatul a formulat cereri la toate organele statului, începând de la Preşedintele României până la Procurorul General. Inculpatul a solicitat o întâlnire cu doamna procuror U., dar nu a fost primit în audienţă. După toate aceste demersuri, l-a sunat comisarul din cabinetul doamnei T., procurorul de caz, respectiv domnul S., şi i-a înmânat citaţie pentru a fi prezent la doamna T. pentru a face declaraţie în dosarul de la D.I.I.C.O.T.

În anul 2014, inculpatul a aflat de la UU. că partea civilă este reţinut. Inculpatul s-a speriat că nu îşi va recupera banii, nu a vrut să-i fac rău părţii civile şi nici acum nu vrea să-i fac rău.

Inculpatul a luat decizia să se ducă acasă la partea civilă, ştiind că acesta este arestat la domiciliu. I-a scris din partea sa foarte succint solicitarea, ocazie cu care i-a spus că vrea să se împace pe cale amiabilă. Atunci, prin luna decembrie 2014, l-a revăzut pe B..

Inculpatul a mai arătat că de când a venit în România, a încercat să facă afaceri, respectiv din anul 2010, iar într-una din afaceri a avut nevoie să recupereze o sumă de bani. L-a rugat pe martorul D., care a fost juristul J., să-l contacteze pe inculpatul A. care era avocat şi care a trimis în insolvenţă J.. Până atunci nu l-a văzut pe A. De câte ori s-au văzut au vorbit doar pe probleme legate de recuperarea datoriilor de la alte activităţi, iar nu de la J. şi nici de la EE.. În total s-au văzut de 3 sau de 4 ori la el în cabinet.

Inculpatul CCC. a mai relatat că s-a adresat inculpatului A., după ce a intrat în contact cu partea civilă. Printre altele, l-a întrebat ce părere are, ca avocat, au discutat de câteva ori, dar A. nu a dorit să fie implicat în această poveste, deşi, ca avocat, i-a spus că poate să îl ajute în crearea unor înţelegeri, documente, în ceea ce o priveşte pe partea civilă.

Nici în acest lucru inculpatul A. nu a vrut să se implice. Inculpatul CCC. a mai relatat că asta este tot ce a avut de spus cu privire la inculpatul A., în sensul că nu a fost nimic altceva.

Inculpatul a mai precizat că nu este adevărat ce s-a consemnat în rechizitoriu, în sensul că familia XX este în relaţii cu familia HH..

Referitor la ziua în care inculpatul s-a dus acasă la partea civilă, în luna decembrie 2014, acesta din urmă nu a realizat nicio interceptare, dar i-a spus că recunoaşte că i-a făcut rău prin achiziţia societăţii J. cu banii lui, CCC., bani pe care i-a pierdut, şi i-a propus să se întâlnească în luna ianuarie 2015, întrucât în acel moment avea probleme, în sensul că toate bunurile lui erau sechestrate, iar el se afla în arest la domiciliu şi poate că până atunci se va schimba ceva şi vor vorbi detaliat, precum şi că este de acord să se împace. Din decembrie 2014, toate întâlnirile care s-au făcut ulterior, s-au făcut la solicitarea părţii civile. Partea civilă i-a propus să facă o convenţie cu o recunoaştere a datoriei la notar. În acest sens, inculpatul a învederat conţinutul discuţiei din data de 05 februarie 2015, între B., CCC., D. şi CC.. Cu această ocazie, propunerea de a merge la notar pentru a încheia această convenţie a provenit de la partea civilă. În acest sens, inculpatul a arătat că redactarea acestor documente a fost făcută la solicitarea şi cu participaţia martorului CC., avocatul părţii civile. Inculpatul a mai precizat că de la a doua întâlnire cu partea civilă, acesta a pus la cale un plan de a-l denigra, de a-l opri în sensul acestei înţelegeri amiabile, cu ajutorul statului, adică cu ajutorul D.N.A. În data de 28 ianuarie 2015, dimineaţa, inculpatul a fost chemat la partea civilă, unde au discutat variantele convenţiei şi, în aceeaşi zi, după-amiază, partea civilă i-a invitat pe martorii P., M. şi O., inculpatul ajungând la concluzia că partea civilă a pus la cale, cu ajutorul statului, să-i creeze probleme, să-i facă rău.

Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, inculpatul a precizat că discuţia din data de 28 ianuarie 2015 dintre el, B. şi D., discuţia din data de 28 ianuarie 2015, dintre B., P., M. şi O., şi discuţia din data de 19 martie 2015, dintre el şi B. arată că inculpatul nu l-a cunoscut niciodată pe procurorul F. şi nici nu l-a văzut vreodată.

În privinţa instigării şi constrângerii, inculpatul a precizat că discuţia din data de 28 ianuarie 2015, dintre B., P., M. şi O., arată că niciodată inculpatul nu a efectuat nicio instigare şi constrângere împotriva părţii civile, din contră, instigările şi constrângerile au fost făcute împotriva lui.

Inculpatul a mai precizat că nu i-a transmis părţii civile că poate influenţa organele judiciare.

Inculpatul a considerat convenţia de împrumut dintre el şi partea civilă ca fiind reală, precum şi toate înţelegerile pe care le-a făcut în România şi discuţiile pe care le-a purtat cu partea civilă.

Inculpatul a mai arătat că nu a dirijat în mod direct societatea J..

Inculpatul a apreciat că partea civilă este răspunzător pentru tot ce i s-a întâmplat, din cauză că inculpatul a venit în această afacere şi în ţară pe mâna părţii civile.

Inculpatul a mai precizat că l-a văzut pe martorul K. o dată în cabinetului inculpatului A. şi au vorbit la modul general despre convenţia privind înţelegerea amiabilă. Nici martorul K. şi nici inculpatul A. nu i-au transmis nimic şi nu au nicio legătură în această poveste, inculpatul le-a cerut părerea lor ca jurişti, atât.

Curtea de apel a reţinut că, la întrebarea adresată de procurorul de şedinţă, în sensul dacă inculpatul a folosit în discuţiile cu partea civilă noţiunea de semne încurajatoare, inculpatul a răspuns că, pe tot parcursul întâlnirilor pe care le-a avut, partea civilă se referea la nişte semne pe care inculpatul nu le înţelegea, aşa că a lăsat-o pe partea civilă să vorbească despre aceste semne.

Despre firma J., inculpatul a considerat întotdeauna că este un business comun cu partea civilă şi grupul acestuia şi la orice lucru auzit că se petrece în companie nu s-a opus niciodată, de la primul pas când partea civilă a luat din compania J. şi a trecut-o pe compania EE. laboratorul firmei J..

Prin declaraţia sa, inculpatul a menţionat că, şi în anul 2012 şi în anul 2015, când vorbea cu partea civilă, a pretins numai banii pe care i-a plătit pentru achiziţii iniţiale adică aproximativ 4 milioane de euro.

Din prima întâlnire cu partea civilă, acesta i-a propus inculpatului să-i restituie suma de 4 milioane de euro în două tranşe, adică două milioane de la el personal şi două milioane de la EE.

Inculpatul a mai menţionat că toate întâlnirile din anul 2014 şi ulterior se făceau la solicitarea părţii civile.

Despre N., inculpatul a precizat că nu l-a văzut niciodată şi nu ştie cine este această persoană.

Referitor la notarul la care au încheiat contractul de împrumut, inculpatul a precizat că acesta a fost ales de martorul D. la solicitarea părţii civile, care a spus că nu vrea să îi implice pe notarii lui.

Inculpatul i-a spus părţii civile că îşi retrag plângerea şi, dacă partea civilă îi plăteşte datoria de 4 milioane de euro, pentru inculpat plângerea penală nu mai are sens.

Inculpatul i-a comunicat părţii civile că nu l-a văzut pe procurorul F., iar despre N. şi S. nu a vorbit cu partea civilă.

Inculpatul a mai precizat că, imediat după ce s-au văzut, respectiv la prima sau la a doua întâlnire, partea civilă a recunoscut suma de 4 milioane de euro.

Inculpatul a mai afirmat că nu ştia despre activitatea de zi cu zi din firma J. şi, mai mult, în EE., deoarece aceste firme lucrau ca un organism, iar inculpatul a fost practic în toată această perioadă plecat în S.U.A., unde locuia.

Totodată, curtea de apel a reţinut că, la întrebarea adresată de apărătorul ales al părţii civile, în sensul dacă i-a dat vreodată vreo sumă de bani, personal, părţii civile, inculpatul a răspuns că, la solicitarea părţii civile, la promisiunile şi presiunile acestuia, a achiziţionat compania J., sens în care, în septembrie 2008 a făcut un raport, o evaluare a firmei J. în care suma totală a fost de 6.523.000 de euro.

Prima instanţă de fond, având în vedere ansamblul probatoriu analizat în mod coroborat în cuprinsul prezentelor considerente, a constatat că afirmaţiile inculpatului CCC. - în sensul că nu a avut cunoştinţă de activitatea curentă a SC J. SRL, partea civilă a fost cea care i-a propus să se întâlnească la domiciliul său, partea civilă i-a recunoscut inculpatului că îi datorează suma de 4.000.000 de euro, partea civilă a fost cea care a ales notarul la care s-a încheiat contractul de împrumut, inculpatul nu a înţeles sensul cuvintelor "semne încurajatoare" pe care partea civilă le folosea în discuţiile avute, inculpatul nu îl cunoştea pe procurorul de caz care instrumenta dosarul în care era cercetată partea civilă, partea civilă i-a propus inculpatului să meargă la notar pentru a încheia contractul de împrumut, partea civilă este răspunzătoare pentru tot ce i s-a întâmplat inculpatului, partea civilă i-a propus inculpatului să încheie contracte fictive de lucrări, pentru a-şi recupera banii, inculpatul nu i-a transmis părţii civile că poate influenţa organele judiciare - sunt necorespunzătoare adevărului, întrucât nu sunt susţinute de niciun mijloc de probă administrat în ambele faze procesuale ale prezentei cauze.

Curtea a considerat că, analizate - strict - din punct de vedere procesual-penal, declaraţiile inculpatului reprezintă forma de exercitare concretă a dreptului la apărare.

Prima instanţă a analizat încadrarea juridică a faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului, prin raportare la art. 403 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) C. proc. pen.

I. Infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000

În drept, curtea a constatat că fapta inculpatului CCC. - care, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, a exercitat asupra părţii civile B. acţiuni de constrângere psihică pentru a o determina să îi dea suma de 2.000.000 de euro, nedatorată de partea civilă; acţiunile de constrângere au constat în condiţionarea retragerii plângerii penale prealabile ce face obiectul dosarului penal nr. x/2013 instrumentat de D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii de gestiune frauduloasă şi a dirijării cercetării penale în cazul celorlalte infracţiuni în vederea schimbării încadrării juridice a celorlalte infracţiuni de evaziune fiscală şi spălarea banilor tot în gestiune frauduloasă, de acceptare de către partea civilă B. de a-i plăti inculpatului CCC. suma de bani necuvenită; sub imperiul acestor constrângeri repetate, temându-se de repercusiunile unui eventual refuz şi în condiţiile în care inculpatul CCC. i-a dovedit faptul că poate influenţa atitudinea procurorului de caz, în data de 17 martie 2015 partea civilă B. a semnat un contract fictiv de împrumut, autentificat de notarul public E. din cadrul Societăţii Profesionale Notariale "C.", prin care, în fapt, recunoştea, contrar realităţii, că i-ar datora, personal, inculpatului CCC. suma de 2.000.000 de euro, angajându-se, totodată, să îi restituie până în data de 24 decembrie 2015 - întruneşte, atât din punctul de vedere al laturii obiective, cât şi al laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

Prealabil, curtea a apreciat ca fiind necesare următoarele precizări:

1. În perioada relevantă pentru prezenta cauză, pe de o parte, partea civilă B. a deţinut funcţia de administrator în cadrul SC EE. SRL şi membru, pe o durată de 1 an, în consiliul de administraţie al SC J. SRL, în baza acestor funcţii partea civilă participând la luarea deciziilor în societate, potrivit art. 197 şi urm. din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, iar pe de altă parte, inculpatul a săvârşit faptele inclusiv în considerarea calităţii de administrator pe care partea civilă o deţinea, imputându-i acesteia că suma solicitată se datorează pretinsului management defectuos exercitat de partea civilă în această societate, inculpatul solicitându-i, totodată, părţii civile ca o parte din sumă să o remită din conturile societăţii.

În acest context, faptic, curtea a constatat incidenţa în cauză a prevederilor art. 131 din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora, în cazul infracţiunii de şantaj prevăzute de art. 207 C. pen., în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 - în speţă, art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000, întrucât funcţia de administrator într-o societate comercială presupune participarea la luarea deciziilor sau posibilitatea influenţării acestora - limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

2. Ţinând seama de faptul că inculpatul CCC. nu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, în mod indubitabil, a precizat prima instanţă, în cauză nu este aplicabil art. 272 alin. (2) C. pen., întrucât nu se poate aplica acest text de lege prin extrapolarea incidenţei sale în cauza penală ce face obiectul Dosarului penal nr. x/2013, dosar în care ar putea interveni, în viziunea inculpatului, o înţelegere patrimonială cu partea civilă B., în Dosarul penal nr. x/2013 CCC. având calitatea procesuală de parte civilă, iar B., calitatea de suspect/inculpat.

Aşadar, curtea a arătat că, chiar şi în ipoteza în care, aşa cum a pretins inculpatul CCC., în Dosarul penal nr. x/2013 ar fi intervenit împăcarea părţilor în privinţa infracţiunii de gestiune frauduloasă, care constituie una dintre infracţiunile reclamate în acest dosar, posibilitate conferită potrivit art. 272 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 242 alin. (4) C. pen., aceste texte de lege nu au aplicabilitate în prezenta cauză.

În privinţa laturii obiective, prima instanţă a arătat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj constă în acţiunea de constrângere psihică, de creare a unei stări de temere exercitată de inculpat asupra părţii civile pentru ca aceasta să dea ceva, respectiv suma de 4.000.000 de euro, iniţial, apoi 2.000.000 de euro, scop în care inculpatul a determinat-o pe partea civilă să încheie un contract de împrumut autentificat la notar, folosul patrimonial solicitat de inculpat, pentru sine, fiind injust, în sensul că suma de bani pretinsă de inculpat nu era datorată în vreun fel de către partea civilă.

Prin urmare, curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerinţele esenţiale ataşate elementului material prevăzut de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen.

S-a notat că urmarea imediată a infracţiunii o constituie, în principal, încălcarea libertăţii psihice a părţii civile, iar în subsidiar, relaţiile sociale cu caracter patrimonial, având în vedere că inculpatul a urmărit obţinerea, în mod injust, a unui folos patrimonial.

Având în vedere că infracţiunea de şantaj este, în principal, o infracţiune formală, de pericol, curtea a menţionat că legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă ex re, din însăşi materialitatea faptelor.

Referitor la latura subiectivă, curtea a constatat că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu forma de vinovăţie a intenţiei directe calificate prin scopul urmărit, prevăzute de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi, în acelaşi timp, a urmărit producerea rezultatului prin săvârşirea faptei, în sensul că a prevăzut şi urmărit crearea unei stări de temere părţii civile şi diminuarea patrimoniului părţii civile cu suma de bani solicitată, pentru sine, în mod injust. S-a notat că, pentru existenţa infracţiunii nu este necesară îndeplinirea, în concret, a scopului urmărit de inculpat, în prezentul dosar inculpatul obţinând un drept de creanţă prin încheierea contractului fictiv de împrumut.

II. Infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000

În drept, curtea a constatat că fapta inculpatului CCC. - care, pentru a adăuga presiunii psihice exercitate asupra părţii civile un mijloc de constrângere şi mai puternic, în concordanţă cu suma de bani extrem de mare pretinsă, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, a pretins că are influenţă, prin intermediul unor persoane care au ori au avut diverse funcţii în instituţiile publice, asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea Dosarelor penale nr. x/2012 şi nr. y/2013 în care era cercetată partea civilă, instrumentate de procurorul F. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, promiţându-i părţii civile că va determina îndeplinirea de către organele judiciare a unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv efectuarea de demersuri în scopul ridicării unor sechestre instituite asupra bunurilor părţii civile în Dosarul nr. x/2013 şi al soluţionării ambelor dosare într-o manieră favorabilă părţii civile, indiferent de probatoriile administrate în cauzele respective; pentru aceasta, inculpatul a pretins, iar în data de 17 martie 2015 a primit dreptul de creanţă asupra sumei de 2.000.000 de euro, în urma încheierii contractului fictiv de împrumut autentificat la notar, prin care partea civilă a fost constrânsă să recunoască faptul că i-ar datora, personal, inculpatului suma de 2.000.000 de euro, angajându-se să îi restituie suma până în data de 24 decembrie 2015 - întruneşte, atât din punctul de vedere al laturii obiective, cât şi al laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la latura obiectivă, prima instanţă a notat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă constă în modalitatea normativă alternativă a acţiunii de pretindere de la partea civilă, în mod direct, pentru sine, a unei sume (extrem de mare) de bani, pentru aceasta inculpatul nu doar lăsând-o pe partea civilă să creadă că are influenţă asupra organelor judiciare care instrumentau dosarele penale în care partea civilă era cercetată, ci chiar demonstrându-i că are influenţă, ca urmare a manierei favorabile în care organele judiciare au instrumentat cauzele; astfel, inculpatul nu doar i-a promis, ci chiar i-a demonstrat părţii civile că va determina organele judiciare să îndeplinească un act contrar îndatoririlor lor de serviciu.

Instanţa a menţionat că urmarea imediată a infracţiunii o constituie crearea unei stări de pericol pentru prestigiul funcţiei îndeplinite de organele judiciare cu atribuţii în faza de urmărire penală, în raport de care inculpatul a pretins şi şi-a exercitat influenţa.

Având în vedere că infracţiunea de trafic de influenţă este o infracţiune formală, de pericol, instanţa a arătat că legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă ex re, din însăşi materialitatea faptelor.

Sub aspectul laturii subiective, curtea a constatat că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu forma de vinovăţie a intenţiei directe calificate prin scopul urmărit, prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., arătând că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi, în acelaşi timp, a urmărit producerea rezultatului prin săvârşirea faptei, în sensul că a prevăzut şi urmărit lezarea prestigiului organelor judiciare, prin determinarea acestora să facă un act contrar îndatoririlor lor de serviciu. Mai mult, a arătat instanţa, scopul urmărit de inculpat s-a realizat în concret.

III. Infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 C. pen.

În drept, curtea a constatat că fapta inculpatului CCC. - care, în data de 17 martie 2015, a declarat, sub semnătură proprie, în faţa notarului public E. din cadrul Societăţii Profesionale Notariale "C.", că în perioada 2008 - 2010 i-a dat părţii civile, cu titlu de împrumut, suma de 2.000.000 de euro, împrejurare necorespunzătoare realităţii - întruneşte, atât din punctul de vedere al laturii obiective, cât şi al laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 C. pen.

Cu privire la latura obiectivă, curtea a notat că elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni constă în acţiunea de declarare necorespunzătoare adevărului făcută de inculpat în faţa unui funcţionar - notar public, în vederea producerii, pentru sine, a unei consecinţe juridice, atunci când, potrivit legii, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe constând în executarea silită a patrimoniului părţii civile, întrucât contractul de împrumut autentificat la notar constituie titlu executoriu.

Prin urmare, curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerinţele esenţiale ataşate elementului material prevăzut de art. 326 C. pen.

Astfel, aspectele declarate de inculpat în faţa notarului public, consemnate în contractul de împrumut - respectiv, că inculpatul, în calitate de împrumutător, i-a dat părţii civile, în calitate de împrumutat, în perioada 2008 - 2010, suma de 2.000.000.000 de euro, în numerar - au fost apreciate ca necorespunzătoare adevărului, instanţa considerând că au fost declarate în vederea producerii pentru sine a unei consecinţe juridice constând în obţinerea unui titlu executoriu împotriva părţii civile, pentru ca, în ipoteza - foarte plauzibilă şi cunoscută, de altfel, de către inculpat - în care partea civilă nu ar fi restituit "împrumutul", inculpatul să poată, în urma punerii în executare a contractului, să o execute silit pe partea civilă, potrivit dispoziţiilor legii procesual-civile aplicabile în materie, în acest condiţii, declaraţia necorespunzătoare adevărului făcută de inculpat în faţa notarului public apreciindu-se că a servit la producerea consecinţelor juridice urmărite de inculpat prin încheierea contractului de împrumut.

Instanţa a arătat că urmarea imediată a infracţiunii o constituie crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică în actele autentice întocmite ca urmare a declaraţiilor făcute în faţa funcţionarilor publici.

Având în vedere că infracţiunea de fals în declaraţii este o infracţiune formală, de pericol, instanţa a precizat că legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă ex re, din însăşi materialitatea faptelor.

Referitor la latura subiectivă, curtea a constatat că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu forma de vinovăţie a intenţiei directe calificate prin scopul urmărit, prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., precizând că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi, în acelaşi timp, a urmărit producerea rezultatului prin săvârşirea faptei, în sensul că, prin încheierea contractului de împrumut devenit titlu executoriu, a prevăzut şi urmărit producerea unor consecinţe juridice. Mai mult decât atât, s-a reţinut că scopul urmărit de inculpat s-a şi realizat în concret.

IV. Participaţia improprie sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen.

În drept, curtea a constatat că fapta inculpatului CCC. - care, prin declararea necorespunzătoare adevărului, l-a instigat, cu intenţie, pe notarul public E. să comită, fără vinovăţie, o faptă prevăzută de legea penală, respectiv fals intelectual, cu ocazia întocmirii şi autentificării contractului de împrumut autentificat sub nr. x/17 martie 2015 - întruneşte, atât din punctul de vedere al laturii obiective, cât şi al laturii subiective, elementele constitutive ale participaţiei improprii sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen.

În privinţa laturii obiective, curtea a notat că elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni constă în acţiunea de determinare, de instigare a notarului public să întocmească un act oficial conţinând menţiuni false, şi anume, să autentifice un contract de împrumut fictiv, conţinând clauze necorespunzătoare adevărului.

Prin urmare, curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerinţele esenţiale ataşate elementului material prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen.

Astfel, falsificarea, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, comisă fără vinovăţie de către notarul public, s-a reţinut că s-a realizat cu prilejul întocmirii şi autentificării contractului de împrumut fictiv, notarul aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Referitor la urmarea imediată, instanţa a arătat că aceasta se constituie în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale vizând, în principal, încrederea publică pe care trebuie să o inspire un înscris oficial, iar în subsidiar, relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu.

Având în vedere că infracţiunea de fals intelectual este o infracţiune formală, de pericol, prima instanţă a precizat că legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă ex re, din însăşi materialitatea faptelor.

Sub aspectul laturii subiective, curtea a constatat că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu forma de vinovăţie a intenţiei directe calificate prin scopul urmărit, prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., apreciind că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale de instigare a notarului public să săvârşească, fără vinovăţie, o faptă prevăzută de legea penală, respectiv fals intelectual, şi, în acelaşi timp, a urmărit producerea rezultatului prin săvârşirea faptei, în sensul că, prin încheierea contractului fictiv de împrumut devenit titlu executoriu, a prevăzut şi urmărit producerea unor consecinţe juridice. Mai mult decât atât, aşa cum s-a menţionat anterior, scopul urmărit de inculpat s-a şi realizat în concret.

Prin urmare, curtea, constatând că în cauză sunt respectate exigenţele în materie probatorie statuate prin dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. proc. pen., a considerat dincolo de orice îndoială rezonabilă, că ansamblul faptelor reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpatului CCC. există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege - solicitarea inculpatului de pronunţare a unei soluţii de achitare fiind apreciată ca lipsită de fundament.

În legătură cu cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul CCC., prin apărătorii aleşi, prima instanţă a reţinut că s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din infracţiunea de fals în declaraţii şi participaţia improprie sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual, în infracţiunea de fals în declaraţii. În motivarea cererii, s-a precizat că obiectul juridic special al celor două infracţiuni este identic, constând în actele oficiale emise pe baza declaraţiilor date la notar, astfel că identitatea de obiect juridic determină alegerea uneia sau a alteia dintre cele două infracţiuni. S-a mai invocat faptul că împrejurarea în care s-a făcut declaraţia la notar a fost unică, astfel că nu se poate leza de două ori acelaşi obiect juridic special. Prin urmare, atât împrejurarea unică în care inculpatul a făcut acea declarare necorespunzătoare adevărului, cât şi urmarea imediată unică specifică celor două pretinse infracţiuni constituie argumente în favoarea reţinerii unei singure infracţiuni. Totodată, s-a mai menţionat că, prin raportare la art. 38 alin. (2) C. pen., există concurs formal de infracţiuni atunci când o acţiune sau inacţiune săvârşită de către o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.

Curtea, analizând cererea de schimbare a încadrării juridice, a apreciat ca fiind întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:

În primul rând, curtea a apreciat ca fiind nefondată solicitarea de schimbare a încadrării juridice, în sensul de a se reţine o singură infracţiune, cea de fals în declaraţii.

Astfel, analizând conţinutul constitutiv al celor două infracţiuni de falsuri, atât din perspectiva laturii obiective, cât şi a celei subiective, prin raportare la fapta săvârşită în materialitatea sa, în data de 17 martie 2015, curtea a constatat că între cele două infracţiuni nu există decât o suprapunere faptică, iar nu şi o identitate juridică - ceea ce determină, de altfel, în privinţa celor două infracţiuni, reţinerea formei concursului ideal prevăzut de art. 38 alin. (2) C. pen. şi, în consecinţă, schimbarea încadrării juridice în sensul de a se reţine şi această dispoziţie legală, pe lângă cea prevăzută de art. 38 alin. (1) C. pen. menţionată în rechizitoriu pentru ansamblul infracţional.

Analizând elementele materiale ale laturii obiective ale celor două infracţiuni, curtea a remarcat faptul că acestea sunt reliefate printr-o singură acţiune privită în materialitatea sa, însă, unicitatea acţiunii faptice nu determină şi unicitatea juridică, în sensul că participaţia improprie sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual nu se înglobează în infracţiunea de fals în declaraţii.

Prin urmare, instanţa de fond a considerat că, în cauză, este incidentă ipoteza prevăzută de art. 38 alin. (2) C. pen., în sensul că acţiunea (unică, indivizibilă) săvârşită de inculpat, din cauza împrejurărilor în care a avut loc şi a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul constitutiv al ambelor infracţiuni.

În acest sens, curtea a constatat că acţiunea comisă de inculpat, de a da în faţa notarului public o declaraţie necorespunzătoare adevărului, prin completarea olografă a anumitor menţiuni şi semnarea declaraţiei, este, într-adevăr, unică, indivizibilă.

Însă, indivizibilitatea faptică nu determină reţinerea unei unicităţi de infracţiune.

Astfel, din punct de vedere juridic, având în vedere împrejurarea de ansamblu şi consecinţele urmărite de inculpat prin săvârşirea faptei, curtea a constatat că în cauză au fost vătămate relaţii sociale distincte, ceea ce determină incriminarea faptei prin cele două infracţiuni de falsuri.

Curtea a reţinut că declaraţia necorespunzătoare adevărului dată şi semnată de inculpat în faţa notarului public a dobândit valenţele juridice scontate de inculpat numai în momentul în care notarul a întocmit încheierea de autentificare prin care a declarat autentic contractul de împrumut. Această împrejurare de fapt, a arătat instanţa, determină justeţea reţinerii formei ideale a concursului de infracţiuni.

Însă, din perspectiva obiectului juridic care a fost vătămat prin fapta inculpatului, a elementului material şi a urmării imediate, s-a precizat că în cauză nu se poate aprecia că există o singură infracţiune.

Aşadar, a arătat instanţa, în primul rând, din punctul de vedere al obiectului juridic, prin săvârşirea faptei inculpatul a vătămat nu doar relaţiile sociale privind încrederea publică în declaraţiile făcute în faţa autorităţilor publice, respectiv în faţa notarului public, la momentul semnării declaraţiei prin care a solicitat autentificarea contractului de împrumut - relaţii sociale ocrotite prin incriminarea infracţiunii de fals în declaraţii, ci, în acelaşi timp, inculpatul a vătămat şi relaţiile sociale referitoare la încrederea publică care emană de la înscrisurile autentice întocmite de autorităţile publice în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv contractul de împrumut devenit înscris autentic prin întocmirea de către notarul public a încheierii de autentificare - relaţii sociale apărate prin incriminarea infracţiunii de fals intelectual sub forma participaţiei penale improprii a instigării.

În al doilea rând, din punctul de vedere al elementului material, s-a reţinut că inculpatul a săvârşit atât acţiunea de declarare necorespunzătoare adevărului în faţa unui notar public - acţiune specifică infracţiunii de fals în declaraţii, cât şi, în acelaşi timp, acţiunea de determinare, cu intenţie, a notarului public, să comită, fără vinovăţie, o faptă prevăzută de legea penală, respectiv fals intelectual, cu ocazia întocmirii şi autentificării Contractului de împrumut autentificat sub nr. x din 17 martie 2015 - acţiune proprie infracţiunii de fals intelectual sub forma participaţiei penale improprii a instigării.

În fine, în al treilea rând, din punctul de vedere al urmării imediate, s-a precizat că, prin fapta inculpatului s-a creat atât o stare de pericol pentru încrederea publică în actele autentice întocmite ca urmare a declaraţiei necorespunzătoare adevărului făcute în faţa notarului public - urmare imediată specifică infracţiunii de fals în declaraţii, cât şi, în acelaşi timp, o stare de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu exercitate de către funcţionarii publici - acţiune proprie infracţiunii de fals intelectual sub forma participaţiei penale improprii a instigării.

Un argument în plus celor anterior expuse, s-a menţionat că rezidă în aceea că, în ipoteza în care notarul public nu ar fi întocmit încheierea de autentificare, din varii motive, cum ar fi suspiciunea privind identitatea reală a părţilor sau a caracterului fals al menţiunilor actului, fapta inculpatului - şi în această ipoteză, unică, indivizibilă - ar fi constituit o singură infracţiune, aceea de fals în declaraţii.

Or, a arătat instanţa, în ipoteza prezentată în paragraful anterior, constând în refuzul notarului de a întocmi încheierea de autentificare, dându-şi seama de caracterul nelegal, necorespunzător adevărului al declaraţiei prezentate de o persoană în faţa sa, dacă s-ar admite opinia expusă de apărătorii inculpatului, ar însemna ca nici infracţiunea de fals în declaraţii să nu poată fi reţinută, ceea ce, în opinia curţii, nu poate fi acceptat.

Pentru toate aceste motive, curtea a constatat că fapta săvârşită de inculpat în data de 17 martie 2015, în contextul împrejurărilor în care a avut loc şi a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul constitutiv atât al infracţiunii de fals în declaraţii, cât şi al participaţiei improprii sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual, ceea ce se circumscrie formei concursului ideal de infracţiuni prevăzut de art. 38 alin. (2) C. pen.

În al doilea rând, având în vedere ansamblul motivelor de fapt şi al temeiurilor de drept anterior expuse, curtea a apreciat ca fiind pertinentă precizarea expusă de către apărătorii inculpatului, în sensul că în cauză este incident art. 38 alin. (2) C. pen.

S-a menţionat că un exemplu edificator din practica judiciară îl constituie decizia penală nr. 541/17 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în considerentele căreia s-a reţinut că faptele inculpatului de a se prezenta în faţa unui notar public ca fiind o altă persoană proprietar al terenurilor înscrise în certificatul de moştenitor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. (Legea nr. 15/1968 privind C. pen. - nota instanţei), corespunzător art. 327 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. în vigoare începând din data de 01 februarie 2014, şi, sub această identitate, de a declara necorespunzător adevărului că el este singurul moştenitor al defunctei şi singurul proprietar al bunurilor pe care le înstrăinează (deşi, potrivit contractului de întreţinere coproprietari în codevălmăşie, erau el şi soţia sa) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (Legea nr. 15/1968 privind C. pen.), corespunzător art. 326 din Legea nr. 286/2009; totodată, inculpatul a determinat-o prin acţiunile sale pe coinculpată (notar public - nota instanţei) să săvârşească, fără vinovăţie, o infracţiune de fals intelectual, respectiv să întocmească un înscris oficial (actul notarial) în care să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului (prin trecerea ca singur proprietar a inculpatului), faptă care întruneşte elementele constitutive ale participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen. (Legea nr. 15/1968 privind C. pen.), corespunzător art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 alin. (1) din Legea nr. 286/2009, pentru toate cele 4 infracţiuni fiind reţinută forma concursului ideal de infracţiuni prevăzută de art. 33 lit. b) C. pen. (Legea nr. 15/1968 privind C. pen.).

În raport de acest aspect, deşi apărătorii inculpaţilor nu au precizat în mod expres că solicită schimbarea încadrării juridice în sensul de a se reţine forma concursului ideal de infracţiuni, curtea, analizând, în ansamblu, încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, a admis, în parte, cererea de schimbare a încadrării juridice, prin raportare la împrejurarea că prin rechizitoriu s-a reţinut exclusiv art. 38 alin. (1) C. pen. ce vizează forma concursului real de infracţiuni.

Aşadar, curtea a apreciat, contrar opiniei parchetului, că infracţiunea de fals în declaraţii şi participaţia improprie sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual au fost comise sub forma concursului ideal, iar nu real, de infracţiuni.

La individualizarea judiciară a cuantumului pedepselor principale individuale aplicate inculpatului CCC. pentru fiecare dintre cele patru infracţiuni săvârşite, curtea a avut în vedere ansamblul criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen.

Astfel, curtea a aplicat art. 74 alin. (1) C. pen., potrivit căruia stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Din perspectiva criteriilor prevăzute la art. 74 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., subsumate "gravităţii infracţiunii", curtea a avut în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite: inculpatul a exercitat presiuni psihice repetate asupra părţii civile pentru a o determina să recunoască faptul că ar fi primit o sumă de bani extrem de mare (2.000.000 de euro), sumă nedatorată, reuşind, prin constrângerea la care a supus-o pe partea civilă să o determine să încheie un contract fictiv de împrumut autentificat la notar pe care, prin declaraţia necorespunzătoare adevărului, l-a instigat să autentifice actul respectiv; constrângerea exercitată asupra părţii civile a fost apreciată cu atât mai gravă cu cât inculpatul i-a spus acesteia că, un eventual refuz de-i plăti suma de bani poate însemna, ca urmare a influenţei pe care inculpatul o avea asupra organelor judiciare, agravarea situaţiei juridice în dosarele în care partea civilă era cercetată, mai mult, unul dintre aceste dosare fiind format în urma plângerii penale depuse de inculpat.

Astfel, din punctul de vedere al împrejurărilor în care au fost comise faptele şi al mijloacelor folosite, curtea a apreciat că faptele inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social concret.

Din perspectivă art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. - starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, curtea a constatat că infracţiunile săvârşite de inculpat sunt infracţiuni de pericol, pentru a căror existenţă nu este necesară producerea unui rezultat privit în materialitatea sa. Mai mult decât atât, curtea a evidenţiat împrejurarea că, prin faptele săvârşite, inculpatul a vătămat în concret valorile şi relaţiile sociale apărate de lege prin incriminarea respectivelor infracţiuni, întrucât a reuşit să îndeplinească scopul pe care şi l-a propus prin comiterea faptelor, acela de a obţine un titlu executoriu (contractul fictiv de împrumut autentificat la notar) împotriva părţii civile, prin aceasta imprimând faptelor sale un grad şi mai ridicat de pericol social.

Raportat la dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. - natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, aşa cum a precizat la analiza criteriului anterior prezentat, curtea a reţinut că inculpatul nu doar a urmărit producerea unor consecinţe ale faptelor sale, dar, aceste consecinţe s-au şi produs în realitate.

În privinţa art. 74 alin. (1) lit. d) C. pen. - motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, curtea a constatat că inculpatul a săvârşit infracţiunile de şantaj şi trafic de influenţă în scopul de a o termina pe partea civilă să recunoască o pretinsă sumă de bani extrem de mare, nedatorată, aspect cunoscut de inculpat în cadrul convorbirilor purtate cu partea civilă în mediul ambiental. Astfel, a reţinut instanţa, faptele relevă, în realitatea existenţei lor, un grad ridicat de pericol social.

Din perspectiva criteriilor prevăzute la art. 74 alin. (1) lit. e) - g) C. pen. - subsumate periculozităţii infractorului, curtea a avut în vedere următoarele aspecte:

- art. 74 alin. (1) lit. e) C. pen. - natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului.

Din fişa de cazier judiciar (aflată la fila x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală), curtea a remarcat faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

- art. 74 alin. (1) lit. f) C. pen. - conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal.

Din perspectiva atitudinii procesuale, curtea a reţinut că, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească inculpatul a adoptat o atitudine procesuală constantă de negare a săvârşirii tuturor infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată. În acest sens, curtea a apreciat că atitudinea procesuală se subsumează modalităţii concrete în care inculpatul a înţeles să îşi exercite dreptul la apărare pe parcursul soluţionării prezentei cauze.

În acelaşi timp, curtea a mai constatat că, în toată perioada în care a fost plasat sub măsura procesuală preventivă a controlului judiciar, inculpatul s-a prezentat la fiecare termen de judecată, totodată, acesta respectând şi celelalte obligaţii impuse prin această măsură, iar ulterior revocării măsurii, inculpatul s-a prezentat la unele dintre termenele acordate în cauză.

- art. 74 alin. (1) lit. g) C. pen. - nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Din punctul de vedere al situaţiei sale socio-familiale, curtea a constatat că inculpatul este în vârstă de 51 de ani, este divorţat, are un copil major şi este absolvent de studii superioare.

Totodată, s-a observat că, de-a lungul timpului, inculpatul a îndeplinit diverse funcţii în cadrul unor societăţi comerciale prin intermediul cărora a desfăşurat activităţi lucrative în România.

Prima instanţă a apreciat că un aspect relevant în caracterizarea socio-morală a inculpatului este determinat de faptul că acesta provine dintr-o familie foarte bine poziţionată în societate, ţinând seama, în mod deosebit, de împrejurarea că tatăl inculpatului, FF., a fost preşedintele Republicii Moldova în perioada 1997 - 2001, iar mama sa a deţinut mai multe funcţii importante în viaţa socială a Republicii Moldova, astfel că, după decesul său, în memoria sa, anual se organizează Concursul Naţional al Tinerilor Instrumentişti "VV.".

În consecinţă, analizând în ansamblu criteriile generale de individualizare a pedepsei, prin raportare la situaţia concretă din prezenta cauză, curtea a constatat că gravitarea ridicată a faptelor săvârşite nu poate fi valorizată cu precădere, în mod prioritar, fără a fi avută în vedere, în acelaşi timp, şi personalitatea inculpatului în raport de care s-a reiterat lipsa antecedentelor penale şi situaţia sa familială deosebită.

Pentru toate aceste considerente, curtea a apreciat că în cauză este incidentă circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., referitoare la împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

Aşadar, în concret, curtea a acordat valenţele socio-morale cuvenite personalităţii inculpatului, reliefată prin aceea că, prin prisma situaţiei sale familiale deosebite, a beneficiat de-a lungul vieţii de o poziţie remarcabilă în societate.

Prin urmare, curtea a aplicat inculpatului, pentru fiecare dintre cele patru infracţiuni săvârşite, câte o pedeapsă al cărei cuantum situat între limitele legale care, potrivit art. 76 alin. (1) C. pen., au fost reduse cu o treime.

1. Astfel, s-a notat că pentru infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen., limitele speciale prevăzute de lege sunt de la 2 la 7 ani închisoare.

Instanţa a notat că, potrivit art. 131 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunii de şantaj, prevăzute de art. 207 C. pen., în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime, astfel că acestea devin de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni închisoare.

În fine, aplicând art. 76 alin. (1) C. pen., ca urmare a incidenţei în cauză a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a precizat că limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, prin raportare la art. 131 din Legea nr. 78/2000, se reduc cu o treime, astfel că acestea devin de la 1 an, 9 luni şi 10 zile la 6 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare.

În concret, curtea a aplicat inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, al cărei cuantum este orientat spre minimul special prevăzut de lege, de 1 an, 9 luni şi 10 zile închisoare.

2. Pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., s-a arătat că limitele speciale prevăzute de lege sunt de la 2 la 7 ani închisoare, iar conform art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută la art. 291 C. pen. se pedepseşte potrivit prevederilor acestui text de lege.

Aplicând art. 76 alin. (1) C. pen., instanţa a precizat că limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime, astfel că acestea devin de la 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni închisoare.

În concret, curtea a aplicat inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, al cărei cuantum a fost orientat spre minimul special prevăzut de lege, de 1 an şi 4 luni închisoare.

3. Pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 C. pen., s-a notat că limitele speciale prevăzute de lege sunt de la 3 luni la 2 ani închisoare alternativ cu pedeapsa amenzii penale.

Curtea, în raport de art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere ansamblul circumstanţelor reale de săvârşire a faptelor şi al circumstanţelor personale ale inculpatului, astfel cum acestea au fost analizate în considerentele ce preced, a ales, dintre cele două pedepse alternative, pedeapsa închisorii, pe care a apreciat-o ca fiind mai adecvată garantării îndeplinirii scopurilor pedepsei.

Aplicând art. 76 alin. (1) C. pen., limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită au fost reduse cu o treime, astfel că acestea au devenit de la 2 luni la 1 an şi 4 luni închisoare.

În concret, curtea a aplicat inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, pedeapsa de 6 luni închisoare, al cărei cuantum a fost orientat spre minimul special prevăzut de lege, de 2 luni închisoare.

4. Pentru participaţia improprie sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., instanţa a menţionat că limitele speciale prevăzute de lege sunt de la 1 la 5 ani închisoare.

S-a arătat că, potrivit art. 53 alin. (3) C. pen., determinarea, în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.

Aplicând art. 76 alin. (1) C. pen., instanţa a precizat că limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime, astfel că acestea au devenit de la 8 luni la 3 ani şi 4 luni închisoare.

În concret, curtea a aplicat inculpatului, pentru săvârşirea participaţiei improprii sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual, pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, al cărei cuantum a fost orientat spre minimul special prevăzut de lege, de 8 luni închisoare.

În concluzie, curtea a apreciat cuantumul pedepselor individuale pe care le-a aplicat inculpatului ca fiind în măsură să asigure justul echilibru dintre gravitatea faptelor comise şi periculozitatea inculpatului şi, astfel, să garanteze îndeplinirea, în mod real, efectiv, iar nu pur teoretic, iluzoriu, a scopurilor, deopotrivă sancţionatoriu şi preventiv, ale pedepsei.

Având în vedere că inculpatul a săvârşit toate cele patru fapte înainte de a fi condamnat pentru vreuna dintre ele, curtea a reţinut, pentru argumentele prezentate în considerentele ce preced, că inculpatul a comis faptele sub forma concursului, atât cel real, prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen., cât şi cel ideal, prevăzut de art. 38 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, în ceea ce priveşte regimul juridic stabilit pentru concursul de infracţiuni, curtea a aplicat art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Aşadar, curtea a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 10 luni închisoare, la care a adăugat sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte 3 pedepse stabilite, respectiv 1 an şi 2 luni închisoare (o treime din 3 ani şi 6 luni închisoare), astfel că, în final, a aplicat inculpatului CCC. pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare.

În privinţa pedepselor complementare şi accesorii, potrivit de art. 67 alin. (1) C. pen., curtea a apreciat, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite de inculpat, de împrejurările cauzei şi de persoana inculpatului că, în cauză, este necesară aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

De asemenea, conform art. 65 alin. (1) C. pen., curtea a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

Prin urmare, curtea a aplicat inculpatului, atât pe lângă fiecare pedeapsă principală individuală stabilită, cât şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, următoarele pedepse:

- pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, şi

- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Referitor la individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante, din perspectiva modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante aplicată inculpatului, curtea a constatat ca fiind îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 91 şi urm. C. pen., motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, având în vedere argumente subsumate exigenţelor prevăzute de art. 91 alin. (4) C. pen.

Astfel, s-a arătat că pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului este de 3 ani închisoare, fiind, aşadar, îndeplinită condiţia prevăzută de art. 91 alin. (1) lit. a) C. pen.

Conform fişei de cazier judiciar, curtea a constatat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind satisfăcută şi cerinţa prevăzută de art. 91 alin. (1) lit. b) C. pen.

Fiind audiat la termenul de judecată din data de 23 mai 2016, inculpatul a precizat, în raport de art. 378 alin. (3) C. proc. pen., că este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, constatându-se îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.

În analizarea condiţiei prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, curtea a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi că, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În consecinţă, curtea a dispus, în temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante a închisorii aplicată inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, calculat potrivit art. 92 alin. (1) şi (2) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Referitor la durata termenului de supraveghere, curtea a apreciat că stabilirea duratei maxime prevăzute de art. 92 alin. (1) C. pen. este cea mai în măsură să garanteze conştientizarea de către inculpat atât a gravităţii şi consecinţelor faptelor comise asupra părţii civile şi asupra relaţiilor sociale ocrotite de legea penală, cât şi să determine reprimarea oricărei tendinţe viitoare de nerespectare a rigorilor legii penale.

În raport de art. 92 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a) - e) C. pen.

De asemenea, potrivit art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., curtea a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În acest sens, curtea a apreciat că, dintre toate obligaţiile prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. a), b), c) şi d) C. pen., executarea obligaţiei prevăzute la lit. b) este cea mai adecvată personalităţii inculpatului, în raport de ansamblul circumstanţelor sale personale anterior prezentate.

Totodată, curtea a dispus, în baza art. 93 alin. (3) şi (4) C. pen. cu referire la art. 404 alin. (2) C. proc. pen., ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Oraşului Voluntari, judeţul Ilfov, sau în cadrul Direcţiei Educaţie Cultural - Sportivă şi Îngrijiri Comunitare Voluntari, judeţul Ilfov.

Referitor la perioada stabilită pentru prestarea muncii neremunerate în folosul comunităţii, curtea a apreciat, în raport de art. 93 alin. (3) C. pen. care prevede un interval cuprins între 60 şi 120 de zile, că durata reprezentând media dintre minimul şi maximul perioadei legale este cea mai adecvată a asigura, şi din această perspectivă, un just raport de proporţionalitate între gravitatea faptelor şi personalitatea inculpatului, pe de o parte, şi necesitatea garantării îndeplinirii efective a scopurilor, deopotrivă, sancţionatoriu şi preventiv ale pedepsei.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să se comunice Serviciului de Probaţiune Ilfov.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., curtea a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., referitoare la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a neexecutării obligaţiilor impuse prin prezenta sentinţă, precum şi consecinţele neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin prezenta sentinţă.

În raport de modalitatea de executare a pedepsei principale rezultante aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă, aceea a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, curtea a constatat că pedeapsa complementară rezultantă aplicată inculpatului se va executa, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la data rămânerii definitive a sentinţei.

În acelaşi context, curtea a dispus ca pedeapsa accesorie rezultantă aplicată inculpatului să se execute doar în cazul în care, în urma anulării sau revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante a închisorii, aceasta din urmă (pedeapsa închisorii) va fi executată efectiv.

Curtea a mai constatat că inculpatul a fost reţinut în perioada 30 martie 2015, ora 23:30 - 31 martie 2015, ora 23:30.

În ceea ce priveşte anularea înscrisului falsificat, curtea a avut în vedere condamnarea inculpatului CCC. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii şi a participaţiei improprii sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual, menţionând că, urmare a faptelor comise de inculpat în data de 17 martie 2015, a fost întocmit un înscris falsificat, constând în contractul de împrumut autentificat de notarul public, înscris care constituie, în acelaşi timp, atât obiectul material, cât şi produsul participaţiei improprii sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual.

Aşadar, curtea a constatat că înscrisul autentificat de notarul public este falsificat în conţinutul său, prin alterarea adevărului privitor la împrejurările menţionate în cuprinsul său, respectiv, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, constând în inexistenţa, în realitate, a unui împrumut între inculpatul CCC. şi partea civilă B., ca, de altfel, a unei recunoaşteri de către partea civilă a unei datorii pretinse de inculpat.

În acest context, curtea a constatat incidenţa în cauză a art. 25 alin. (3) C. proc. pen., în raport de care a arătat că este obligată a se pronunţa cu privire la desfiinţarea înscrisului falsificat.

În consecinţă, potrivit art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., curtea a anulat contractul de împrumut falsificat încheiat între inculpatul CCC. şi partea civilă B., autentificat sub nr. x din 17 martie 2015 de Societatea Profesională Notarială "C.".

Referitor la acţiunea civilă exercitată de către partea civilă B., prima instanţă de fond a constatat că, în faza de urmărire penală, prin declaraţia din data de 27 martie 2015, B. s-a constituit parte civilă în procesul penal, precum şi că prin declaraţiile date la termenele de judecată din datele de 1 februarie 2016 şi 7 martie 2016, partea civilă a precizat, potrivit art. 19, art. 20 şi art. 374 alin. (3) C. proc. pen., că solicită obligarea inculpatului CCC. la plata sumei totale de 204.000 de euro, cu titlu de despăgubiri civile, astfel: suma de 200.000 de euro reprezintă daune morale, iar suma de 4.000 de euro reprezintă daune materiale constând în taxele notariale achitate pentru contractul de împrumut autentificat, contract pe care l-a apreciat ca fiind fictiv, solicitând anularea acestuia. În dovedirea laturii civile, partea civilă a solicitat proba cu înscrisurile existente la dosar.

Din situaţia de fapt - art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., astfel cum a fost descrisă în considerentele ce preced, curtea a reţinut că, în urma exercitării de către inculpat a unei constrângeri, a unei presiuni psihice repetate asupra părţii civile - prin vizitele efectuate la domiciliul părţii civile în timp ce se afla în stare de arest la domiciliu, fiind cercetat într-un alt dosar, şi prin mesajele tip SMS şi convorbirile purtate telefonic şi în mediul ambiental, în scopul de a o determina pe partea civilă să îi remită o sumă extraordinar de mare de bani, iniţial 4.000.000 de euro, apoi 2.000.000 de euro, nedatorată de partea civilă - acesta a reuşit, atât prin constrângere, cât şi ca urmare a convingerii părţii civile că, în cazul în care s-a opune, prin influenţa pe care o are asupra organelor judiciare îi poate agrava situaţia juridică în dosarele în care aceasta era cercetată, să o determine pe partea civilă să încheie un contract de împrumut autentificat la notar, înscris ce constituia titlu executoriu şi îi conferea inculpatului un drept de creanţă, aşa încât, părţii civile i-a fost cauzat un incontestabil prejudiciu de natură morală constând în afectarea libertăţii sale psihice de control şi decizie asupra propriei vieţi socio-familiale şi profesionale.

Din acest punct de vedere, instanţa a arătat că pentru analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale a inculpatului, nu are importanţă împrejurarea că suma de bani solicitată în mod injust de inculpat nu a fost obţinută în concret de inculpat, nici în numerar, nici prin virament bancar, de vreme ce în cauză, pe de o parte, este îndeplinită cerinţa esenţială ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj constând în scopul dobândirii în mod injust, pentru sine, a unui folos material, iar pe de o parte, prin autentificarea de către notarul public a contractului de împrumut, devenit astfel titlu executoriu, inculpatul a obţinut un drept de creanţă asupra sumei de bani nedatorate de partea civilă.

De asemenea, curtea a constatat că, prin faptele săvârşite de inculpat, părţii civile i s-a cauzat şi un prejudiciu de natură materială, constând în contravaloarea taxelor notariale pe care partea civilă le-a achitat cu ocazia încheierii Contractului fictiv de împrumut autentificat sub nr. x din 17 martie 2015 de către notarul public E. din cadrul Societăţii Profesionale Notariale "C.", conform menţiunilor din încheierea de autentificare.

Analizând în drept a despăgubirilor civile solicitate de partea civilă, s-a precizat, în baza art. 1357 C. civ., că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

De asemenea, s-a notat că, în temeiul art. 1381 C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie; dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat, iar în conformitate cu art. 1386 C. civ., repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă partea civilă nu este interesată de reparaţia în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.

Curtea a arătat că, potrivit literaturii şi practicii judiciare în materie, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: fapta ilicită, prejudiciul produs ca urmare a faptei ilicite, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.

S-a menţionat că fapta ilicită constă atât în constrângerea exercitată asupra psihicului părţii civile pentru ca aceasta să remită o sumă de bani nedatorată în vreun fel, cât şi în determinarea acesteia, sub imperiul constrângerii, de a se prezenta la notar în vederea încheierii unui contract fictiv de împrumut.

Deopotrivă, s-a notat că prejudiciul cauzat prin faptele inculpatului constă atât în afectarea echilibrului emoţional şi a libertăţii psihice de control şi decizie asupra propriei vieţi socio-familiale şi profesionale a părţii civile, cât şi în suma de bani pe care partea civilă a fost constrânsă să o achite, cu titlu de taxe notariale, la momentul autentificării contractului de către notarul public.

Având în vedere că prejudiciul suferit de partea civilă, în ansamblul său, a fost cauzat în mod cert prin faptele inculpatului, aspecte demonstrate prin întreg probatoriul administrat, instanţa a arătat că în cauză este pe deplin dovedit raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs.

În privinţa vinovăţiei inculpatului curtea a considerat-o, de asemenea, probată, aspectele relevante din acest punct de vedere fiind prezentate în cuprinsul hotărârii.

Aşadar, curtea a constatat ca fiind îndeplinite, în mod cumulativ, toate cele patru condiţii necesare angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului.

În legătură cu cuantumul daunelor morale, curtea a reţinut că, prin săvârşirea infracţiunilor de către inculpat, părţii civile i-a fost cauzat un prejudiciu moral deosebit de important constând în presiunea psihică puternică resimţită pentru o perioadă relativ îndelungată de timp, de 3 luni, despre care s-a apreciat că a avut, are şi va avea urmări, neputând fi vreodată uitată, ci, cel mult, estompată prin trecerea timpului.

În stabilirea cuantumului concret al despăgubirii morale la plata căreia a fost obligat inculpatul către partea civilă, curtea a avut în vedere, pe de o parte, depoziţiile martorilor M., CC., P. şi O. coroborate, sub acest aspect, cu depoziţiile părţii civile, iar pe de altă parte, repercusiunile pe care faptele le-au avut, atât pe termen scurt, dar mai ales le vor avea ulterior, asupra vieţii sociale private, familiale şi profesionale a părţii civile.

Astfel, s-a arătat că înţelesul noţiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut nepatrimonial care definesc personalitatea umană. Prejudiciul moral produs, fiind strâns legat de persoană, s-a considerat că a lezat direct şi nemijlocit integritatea psihică şi echilibrul emoţional al părţii civile.

În ceea ce priveşte suma solicitată cu titlu de daune morale, curtea a reţinut că acestea sunt greu de cuantificat, greutate care rezidă mai ales din imposibilitatea de a le privi ca pe un pretium dolores, ca o compensare a suferinţelor părţii civile.

Totuşi, s-a precizat că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral, curtea trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele, măsura în care partea civilă a fost afectată psihic şi emoţional, având în vedere şi vârsta sa. Prin urmare, a menţionat instanţa, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include de regulă o doză ridicată de aproximare şi subiectivism.

Astfel, în privinţa cuantumului prejudiciului moral, curtea a apreciat, în raport de împrejurările comiterii faptelor şi urmările acestora, reţinând şi practica judiciară în domeniu şi statuând în echitate, că suma de 50.000 de euro (echivalentul în RON la cursul B.N.R. din data plăţii) constituie o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă.

Acordarea integrală a sumei solicitate de partea civilă - 200.000 de euro - a fost apreciată ca fiind exagerată şi astfel ar deturna, în opinia curţii, raţiunea răspunderii civile delictuale pentru daune morale de la scopul său, transformând-o într-o cale de îmbogăţire fără justă cauză.

Aşadar, având în vedere că partea civilă a solicitat, cu titlu de daune morale, suma de 200.000 de euro (echivalent în RON), care este superioară sumei apreciate de către instanţă ca fiind justă, respectiv, 50.000 de euro, curtea a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă.

În privinţa cuantumului daunelor materiale, curtea a constatat că, în data de 17 martie 2015, la momentul autentificării de către notarul public a contractului fictiv de împrumut, partea civilă a achitat o sumă de bani reprezentând jumătate din cuantumul taxelor notariale ocazionate de perfectarea acestui înscris.

Astfel, în contractul fictiv de împrumut "părţile contractante" au prevăzut, în mod expres, următoarele: "Taxele ocazionate de perfectarea prezentului înscris sunt suportate în cote egale, de 1/2 (jumătate) de ambele părţi".

De asemenea, în Încheierea de autentificare nr. 263 din 17 martie 2015 notarul public a consemnat faptul că onorariul în sumă de 22.185 de RON, la care se adaugă TVA în sumă de 5.324 de RON, s-a achitat cu bon fiscal anexat.

Aşadar, având în vedere că din probatoriul administrat în cauză, constând în cele două înscrisuri, rezultă că partea civilă a achitat o sumă de bani, reprezentând jumătate din cuantumul taxelor notariale, curtea a constatat ca fiind dovedit prejudiciul material ce i-a fost cauzat prin faptele inculpatului.

Prin urmare, ţinând seama de faptul că respectivul contract de împrumut a fost încheiat de partea civilă sub imperiul constrângerii, nefiind rezultatul liberei sale voinţe şi conştiinţe, s-a apreciat, în consecinţă, că nici taxele notariale achitate nu au fost în mod legal datorate de către partea civilă, instanţa considerând că se impune a-i fi restituite.

Referitor la cuantumul daunelor materiale, curtea a avut în vedere cuantumul taxelor notariale, de 27.510 RON, arătând că jumătate din această sumă, cât a achitat partea civilă, reprezentând 13.755 de RON, trebuie plătită de inculpat către partea civilă.

Aşadar, având în vedere că partea civilă a solicitat, cu titlu de daune materiale, suma de 4.000 de euro (echivalent în RON), care este superioară sumei apreciate de către instanţă ca fiind dovedită în cauză, respectiv, 13.755 de RON, curtea a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă.

B. În privinţa inculpatului A., prima instanţă a arătat că, prin rechizitoriu s-a reţinut, în fapt, că acesta l-a sprijinit în activitatea infracţională pe inculpatul CCC., cunoscând natura acesteia, prin formularea în perioada decembrie 2014 - martie 2015 a mai multor soluţii nelegale pentru intrarea sumei de 4.000.000 de euro în patrimoniul inculpatului CCC., inclusiv cea privind recunoaşterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de partea civilă B. sub imperiul constrângerilor repetate.

De asemenea, parchetul a mai reţinut că, în aceeaşi perioadă, inculpatul A., cu ocazia discuţiilor purtate cu inculpatul CCC., oferindu-i acestuia, ca soluţie pentru obţinerea sumei de bani de la partea civilă B., încheierea unui contract de împrumut prin care inculpatul CCC. să declare în faţa notarului public împrejurarea nereală că i-ar fi dat părţii civile B., cu titlu de împrumut, suma de 2.000.000 de euro, în perioada 2008 - 2010, l-a instigat pe acesta să formuleze declaraţiile false consemnate în cuprinsul actului.

Curtea a notat că parchetul a apreciat că, în drept, faptele anterior descrise întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi ale instigării la infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 326 C. pen.

Preliminar expunerii propriilor argumente de fapt şi de drept, curtea a constatat că, pentru a dispune trimiterea în judecată a inculpatului A. sub aspectul infracţiunilor anterior expuse, parchetul a utilizat un raţionament logico-juridic care excede atât deducţiei fundamentate în urma evaluării chintesenţei probelor administrate în timpul urmăririi penale, cât şi dispoziţiilor legale din C. pen. ce reglementează infracţiunile deduse judecăţii, din punctul de vedere al însăşi existenţei faptelor în materialitatea lor.

Prin urmare, curtea a constatat că rechizitoriul s-a bazat pe aprecieri generale asupra conduitei profesionale adoptate de inculpatul A. în calitatea sa de avocat, aprecieri cu referire la care prima instanţă a considerat că nu pot fundamenta o soluţie de condamnare a acestui inculpat.

Curtea, efectuând propriul demers analitic privind situaţia de fapt astfel cum aceasta rezultă din analiza coroborată a ansamblului probatoriu administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi, în mod nemijlocit, în faza de cercetare judecătorească a constatat că faptele pentru care inculpatul A. a fost cercetat nu există, astfel că, faţă de acest inculpat a pronunţat, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., soluţia de achitare sub aspectul ambelor infracţiuni pentru care acest inculpat a fost trimis în judecată.

Astfel, a reţinut curtea de apel, din conţinutul tuturor convorbirilor telefonice şi ambientale purtate în datele de 27 ianuarie 2015, 28 ianuarie 2015, 10 februarie 2015, 17 februarie 2015 şi 24 martie 2015 de inculpaţii şi martorii din prezenta cauză (transcrise în procesele-verbale aflate în volumul 2 al dosarului de urmărire penală), rezultă - în mod indubitabil - că inculpatul A. nici nu l-a sprijinit, în vreun fel, pe inculpatul CCC. pentru ca acesta din urmă să poată solicita de la partea civilă B. suma nedatorată de 2.000.000 de euro, şi nici nu l-a determinat pe inculpatul CCC. să formuleze declaraţii necorespunzătoare în faţa notarului public cu ocazia autentificării contractului de împrumut încheiat în data de 17 martie 2015.

Totodată, curtea a constatat că procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice şi ambientale se coroborează cu depoziţiile martorilor audiaţi în ambele faze procesuale şi, mai mult decât atât, chiar cu depoziţiile inculpatului CCC. şi ale părţii civile B., depoziţii pe care aceştia le-au dat în ambele faze procesuale, ansamblu probatoriu care s-a apreciat că evidenţiază lipsa oricărei implicări a inculpatului A. în săvârşirea infracţiunilor de către inculpatul CCC.

În acest context, curtea a considerat că, în săvârşirea tuturor infracţiunilor, inculpatul CCC. nici nu a fost ajutat şi nici nu a fost instigat, în vreun fel, de către inculpatul A., rezoluţia infracţională adoptată de inculpatul CCC. - de a o şantaja pe partea civilă, de a-şi trafica influenţa pe lângă organele judiciare şi alte instituţii de stat pentru a obţine pronunţarea a diverse soluţii favorabile sau nefavorabile părţii civile, de a da declaraţii necorespunzătoare în faţa notarului public şi de a-l determina pe acesta din urmă să autentifice un contract fictiv de împrumut - i-a aparţinut în exclusivitate acestui inculpat, fără a fi fost ajutat sau instigat în vreun fel de către inculpatul A..

Astfel, din conţinutul convorbirii ambientale purtate în data de 28 ianuarie 2015, s-a precizat că reiese - în contextul discutării modalităţii prin care partea civilă să îi remită inculpatului CCC. suma solicitată de către acesta din urmă - la întrebarea adresată de martorul P. "Te-ai întâlnit cu A.?", că partea civilă i-a răspuns "Nu, nu.".

De asemenea, din conţinutul convorbirii ambientale purtate în data de 10 februarie 2015 - în acelaşi context al găsirii unei modalităţi prin care partea civilă să îi dea inculpatului CCC. suma de bani pe care acest inculpat o solicita în mod injust, aspect cunoscut şi acceptat de către acesta - la întrebarea adresată de partea civilă B.: "... Ăsta care ai zis că e ginerele lu` ăsta, lu` HH . . . . . . . . . .A fugit sau ce s-a întâmplat?", inculpatul CCC. i-a replicat următoarele: "El, el, el spune ca să nu îl implic eu în treaba aceasta.".

S-a apreciat că lipsa oricărei implicări a inculpatului A., sub forma complicităţii ori sub forma instigării, este reliefată şi prin discuţia avută în acelaşi context al găsirii unei modalităţi prin care partea civilă să îi dea inculpatului CCC. suma de bani solicitată de acesta din urmă, convorbire ambientală purtată în data de 17 februarie 2015. Astfel, s-a reţinut în raport de nedumerirea părţii civile B.: "Păi nu, dar văd că un avocat care s-a implicat în afacerea acestei chestii acuma a dispărut, acest A. care ai zis că ne vedem cu el, că vine. Acuma nu mai vine", că inculpatul CCC. l-a lămurit, spunându-i că "Nu mai vrea! Nu mai vrea omul să se implice în treaba aceasta, mai sunt şi alţi avocaţi.".

De asemenea, s-a arătat că din convorbirea telefonică purtată în data de 27 ianuarie 2015, între inculpatul A., în calitate de avocat, şi inculpatul CCC., în calitate de (potenţial) client, reiese că inculpatul A. i-a cerut inculpatului CCC. detalii cu privire la situaţia de fapt prezentată de către acesta din urmă, pentru a putea să cunoască cât mai bine situaţia şi, prin urmare, să-i poată oferi recomandări, sfaturi juridice corespunzătoare, conforme atât din punctul de vedere al legislaţiei aplicabile situaţiei de fapt, cât şi al legii şi statutului profesiei de avocat.

Astfel, în continuare, curtea a redat aspectele deosebit de relevante, în sensul anterior menţionat, ce reies din conţinutul convorbirii purtate între cei doi inculpaţi:

Inculpatul A.: "Dar eu încă nu ştiu despre ce e vorba, ar trebui ... despre tehnica aia ...".

Inculpatul CCC.: "Încă o dată".

Inculpatul A.: "Care e problema tehnicalităţii, asta nu înţeleg.

Inculpatul CCC.:"Deci noi ne-am înţeles... Nu, el..".

Inculpatul A.: "Trebuie să-mi explicaţi un pic tehnicalitatea înainte ca să pot să vă susţin într-un mod real.".

Inculpatul CCC.: " Ok. Deci, în două cuvinte pe telefon.".

Inculpatul A.: "Îhâm!".

Inculpatul CCC.: "Noi am ajuns la un acord de 4.".

Inculpatul A.: "Da?".

Inculpatul CCC.: "4, adică preţul companiei pe care l-am plătit eu, 3,250 milioane.".

Inculpatul A.: "Domnul vrea să vă cumpere compania sau ce vrea?".

Inculpatul CCC.: "Nu, nu, el este gata să returneze banii, să dea banii să spunem aşa. Acuma, două milioane este gata să dea din partea lui personală, adică casa unde stă el ..."

Inculpatul A.: "Dar cu ce titlu?".

Inculpatul CCC.: "Poftim?".

Inculpatul A.: "Cu ce titlu îi va da?".

Inculpatul CCC.: "Păi asta este întrebarea care zice, poate să rezolve numai avocatul, că noi nu prea ştim.".

Inculpatul A.: "Păi nici eu văd o so ... eu mă gândeam că vă cumpără compania, că, altfel, nu văd cu ce titlu e.".

Inculpatul CCC.: "Aia nu. El poate să dea o sursă care o are, deci aia e personală de două milioane şi de două milioane de la compania lui, când va primi acuma, s-au adjudecat lucrările şi contestarea ... Nu ştiu, săptămâna asta, cealaltă, vor fi, va fi, primesc avansul şi el este gata să facă, de exemplu, un contract cu compania aia care este din DVI, care deţine majoritatea din J., să spunem aşa.".

Inculpatul A.: "Nu, mie îmi scapă, v-am zis, şi e o problemă. Eu nu văd cum o persoană fizică poate să-i dea nişte bani altei persoane fizice, fără vreun titlu. Mă gândeam că vorbim de ... V-am zis, de o achiziţie a unei societăţi. ".

Inculpatul CCC.: "Societăţi, el nu prea poate să ... cumpere...".

Inculpatul A.: "Nişte părţi sociale nu poate să cumpere?! Orice persoană poate să cumpere părţi sociale. Poate să cumpere, oricine poate să cumpere părţi sociale ale societăţii, acţiuni, cum să nu!? Pe Bursă, ia oricâte societăţi. Orice om poate cumpăra.".

Inculpatul CCC.: "Bine, dar, noi ... noi la asta nu ne pricepem. De-aia a zis, hai să punem cumva pe hârtie, cum şi termen.".

Inculpatul A.: "Păi, nu, dumneavoastră, eu din câte am înţeles, în compania în care dumneavoastră sunteţi asociat puteţi să-l primiţi şi pe el cu contravaloarea unor părţi sociale. El, el va plăti părţile sociale.".

Inculpatul CCC.: "Eu ... În J.?!".

Inculpatul A.: "În ... În J., din câte am înţeles sau în orice altă companie pe care o aveţi, nu mai ştiu eu la care vă referiţi exact. Dar asta e, ăsta e algoritmul, eu aşa înţelesesem. Că el vrea să cumpere părţi sociale, nu ştiu dacă vrea s-o ia cu totul sau vrea să ia parţial nişte părţi sociale ...".

Inculpatul CCC.: "Aha!".

Inculpatul A.: "Da?! Dar ... se vindeau părţile sociale pe un preţ.".

Inculpatul CCC.: "Păi, după-aia nu va fi? Astăzi, compania asta este pe butuci, adică n-are nimic.".

Inculpatul A.: "S-o pună pe picioare".

Inculpatul CCC.: "Aia e exclus! Nu, nu va fi niciodată. ... Nu, ea este terminată, compania este terminată. Deja nu are cum s-o cumpere, nu are cum!".

Inculpatul A.: "Atunci, mi-e teamă că nu am cum să vă ajut foarte mult, vă zic, pentru că nu văd cum poţi plăti o sumă pentru nimic.".

Inculpatul CCC.: "De ce pentru nimic? Fac cu el contract că el îmi e dator, de exemplu, şi-mi returnează banii. Nu se poate aşa?".

Inculpatul A.: "Da, dar în cazul ăsta n-aveţi nevoie de avocaţi, Dacă aţi avut contract cu el pe treaba asta, nu mai aveţi nevoie de avocaţi ...".

Inculpatul CCC.: "Nu, eu n-am avut. N-am avut! Că dacă facem contractul ... ".

Inculpatul A.: "Trebuie să vă recunoască, trebuie să vă recunoască ..."

Inculpatul CCC.: "Păi, va recunoaşte!".

Inculpatul A.: "Nu ştiu ce să zic. Dar, facem în felul următor.: haideţi să ne vedem noi mâine. Mâine? Mâine, mâine dimineaţă e posibil?".

Inculpatul CCC.: "Da, cum să nu!? Eu am rămas aicea ..." (...)

Inculpatul A.: "Vă cred, dar mi se pare ceva ajuridic, să-i zic, ştiţi?".

Inculpatul CCC.: "Păi, putem noi să ne vedem în trei? Să vedem care este calea juridică?! Că el, de la mine una spune el, alta spuneţi dumneavoastră cu experienţa dumneavoastră.".

Inculpatul A.: "Păi, atunci, facem altceva! Să ... mă sune avocatul lui pe mine şi nu vă mai întâlniţi dumneavoastră. Şi avocatul lui mă va suna pe mine, vom stabili care este exact raportul dintre dumneavoastră şi cum se poate închide.".

Inculpatul CCC.: "Da, dar în trei nu putem să ne întâlnim?!?".

Inculpatul A.: "Dar nu mă băgaţi pe mine la lucrurile astea!! Eu v-am spus că este foarte simplu să discutaţi nişte principii, v-am spus exact care sunt principiile, în rest, nu văd de ce ar trebui să stau eu să ne gândim la ce nu se poate face. Eu v-am zis ce se poate face şi din punctul meu de vedere ce nu se poate face. Acuma, decizia e a fiecăruia, datoria mea este să vă îndrum aşa cum ştiu eu. Mai departe nu pot să merg pe o astfel de chestie. Adică ne vedem în trei să ce?! Păi, eu nu văd o soluţie ca cineva să achite nişte bani fără să zică pentru ce. Trebuie clar stabilit pentru ce şi asta e de datoria dumneavoastră. Nu pot eu să stabilesc pentru ce se dau banii. Dumneavoastră spuneţi! Vreau să cumpăr, vreau să vând, vreau să fac aia, pune-mi-o pe hârtie! Şi eu fac treaba asta, dacă este. Dar ...".

Inculpatul CCC.: "Păi, omul ăla a vrut să ... să audă din gura avocatului, nu, aşa, din gura mea. Eu nu sunt avocat, eu nu ştiu.".

Inculpatul A.: "Dar el n-are avocat?! Nu, credeţi-mă! Şi eu ştiu cum funcţionează lucrurile astea! Şi el are avocaţi, se sfătuieşte cu avocaţii, este foarte în temă, eu sunt sigur că nu este un om care să nu fi semnat vreodată vreun contract sau să nu fi iniţiat vreodată vreun contract.".

Inculpatul CCC.: "Da!".

Inculpatul A.: "Deci, de-asta, din gura mea cred că ştie şi el ce poate auzi. Dacă are vreo problemă legată de avocaţi, recomandarea mea este să îşi numească un avocat, îl contactez eu, vorbesc cu avocat şi n-am vreo problemă. Şi dumneavoastră vorbiţi cu el şi ne instructaţi pe noi avocaţii ce să facem. Şi noi le punem pe hârtie.".

Inculpatul CCC.: "Mda. Nu ştiu. Eu m-am înţeles de două ori cu el, zic da, bine, ne vedem, una, alta, şi acuma ... Ha, ha! Nu ştiu.".

Inculpatul A.: "Păi, nu e că ne vedem. V-am zis: vă susţin în nişte demersuri, dar, demersurile se pare că sunt de fiecare dată altele. Ba vindem societatea, ba n-o mai vindem, ba ...".

Inculpatul CCC.: "Păi, nu ...".

Inculpatul A.: "Noi am avut o discuţie şi am explicat din punctul meu de vedere juridic cum stă treaba, că nu se poate altfel. Aşa o văd.".

Inculpatul CCC.:"Nu! Eu n-am ajuns cu el, eu n-am ajuns cu el înainte de ieri, eu n-am ajuns la sumă. La sumă am ajuns abia ieri. Şi acuma el îmi...Eu chiar am vrut să vorbesc cu avocatul tău:cum noi să facem mai departe, adică cum s-o ...".

Inculpatul A.: "Dacă aveţi nelămuriri, vă aştept mâine pe nişte scenarii pe care le veţi discuta ulterior dumneavoastră cu partenerul dumneavoastră, cu potenţialul partener.".

Inculpatul CCC.: "Da. ".

Inculpatul A.: "Stabiliţi ce şi cum şi, după aceea, ne puneţi la treabă, aşa se face.".

Inculpatul CCC.: "Deci, nu doriţi ca noi să ne vede în trei?".

Inculpatul A.: "Nu văd rostul. Adică, prezenţa mea acolo este inutilă, pe o chestie pe care nici dumneavoastră n-aţi lămurit-o foarte bine, nu ştiţi ce aveţi de făcut unul cu altul. Aportul apare în momentul în care ştiţi despre ce e vorba şi vreţi să implementaţi.

Inculpatul CCC.: "Vorba este: el este gata să-mi plătească 4 milioane. Cum să-mi plătească?".

Inculpatul A.: "Pe ce titlu? Pentru ce? Pentru ce?"

Inculpatul CCC.: "Păi, nu ştie nici el, nici eu, că noi nu ne pricepem la treaba asta.

Inculpatul A.: "Păi, va spune că e donaţie atunci, na! Dacă nu ştie pentru ce, înseamnă că e donaţie. Şi mergeţi la notar şi faceţi donaţie şi n-aveţi nevoie de mine, avocat. Dacă nu ştie pentru ce.".

Inculpatul CCC.: "Păi, notar ... Ha! La donaţie eu trebuie să plătesc atuncea toate taxele care sunt ...".

Inculpatul A.: "Aşa este, se plătesc taxele de donaţie. Aşa este!".

Inculpatul CCC.: "Aoleu! Eu am vorbit cu el că ne vedem 5 minute, vorbim. Chiar e o problemă mare?!".

Inculpatul A.: "Nu, dar şi cu mine aţi vorbit altceva! Şi asta, adică nu-mi place că se schimbă nişte lucruri din mers! Am fost foarte categoric pe nişte chestiuni, văd că se schimbă lucrurile. Noi am stabilit în momentul ... ".

Inculpatul CCC.: "Dar ce s-a schimbat?".

Inculpatul A.: "Poftim?!".

Inculpatul CCC.: "Ce s-a schimbat?".

Inculpatul A.: "Păi, am stabilit de comun acord că veţi merge, că veţi stabili relaţiile şi raporturile şi după-aceea vom face un document.".

Inculpatul CCC.: "Păi, ne-am, ne-am stabilit, el este gata.".

Inculpatul A.: "Păi, este gata să ce? Să vă dea banii pentru ce? Că, din nou, nu-nţeleg pentru ce ... Adică nu pot, nu ştiu ce pot eu să vă fac.".

Inculpatul CCC.: "El este gata ... Nu! Eu am ajuns la o sumă, da? La 4 milioane, din cei care am avut pretenţii mari. Acuma i-am zis, 4 milioane care le-am cheltuit eu cândva pot să mi le returnezi?! Da, le dau înapoi. Am două surse: am o sursă să-ţi dau de la mine personal şi alta de la firmă. Cum să le fac? Nu ştiu. Hai să ne întâlnim cu avocatul tău şi vorbim. De-aia am vrut să ne întâlnim, că nu ştiu cum să facem treaba asta. Poate nu vrea cu avocatul lui să vorbească, nu ştiu. De-aia am zis. Ok, da. Şi v-am sunat . . . . . . . . . .".

Inculpatul A.: "Nu, şi eu vă întreb din nou: pentru ce, cu ce titlu trebuie să vă dea banii ăştia, dacă este aşa?!".

Inculpatul CCC.: "Păi, asta, asta dumneavoastră puteţi să ne îndreptaţi şi să ne spuneţi".

Inculpatul A.: "Păi, de unde să ştiu eu?".

Inculpatul CCC.: "Uite, sunt variantele aşa: donaţie, uite, cumpără părţile sociale...".

Inculpatul A.: "Păi, mie îmi cereţi ...? Mie îmi cereţi să ...? Haideţi să vedem mâine, e cel mai corect. Cred că discuţia ".

Inculpatul CCC.: "La ce oră?"

Inculpatul A.: "Discuţia degenerează un pic şi nu cred că ajută pe absolut nimeni.".

Inculpatul CCC.: "Ha, ha, ha!".

Inculpatul A.: "Nu, păi, nu. Îmi spuneţi, mă puneţi pe mine să vă explic de ce trebuie să vă dea un om nişte bani, e penibil. Asta îmi cereţi mie. Veniţi la avocat să-i spuneţi nu ştiu de ce are ăla să-mi dea bani, te rog, ajută-mă, zi-mi tu de ce are societate.".

Inculpatul CCC.: "Nu, nu, nu! El ştie de ce. Dar, numai nu ştie cum să ...".

Inculpatul A.: "Dumneavoastră spuneţi-mi mie! Eu!? Eu nu ştiu de ce şi trebuie să-mi spuneţi dumneavoastră ca să fac un act. Dacă nu-mi puteţi spune, n-am ce să fac. Nu am cum să vă ajut. Asta zic. ".

Inculpatul CCC.: "Şi ... Nu e ultima întrebare care este legată, să facă demersul ăla care aţi zis, că ... Despre plângerea care a, făcut-o. Că am fost în eroare, una, alta, că el vrea şi asta."

Inculpatul A.: "Aveţi o plângere pe doamna DD. pe care ... ".

Inculpatul CCC.: "Nu, nu, nu. Am o alta. O alta, o alta".

Inculpatul A.: "Aia este un subiect distinct.".

Inculpatul CCC.: "Da" (...)

Inculpatul A.: "Practic, trebuie văzut ce există la dosar. Dacă nu există nimic la dosar, şansele sunt mici. Şi-atunci dosarul se va soluţiona printr-o clasare" - nota instanţei: ultimele două cuvinte au fost transcrise astfel cum s-a menţionat în procesul-verbal de efectuare de către Curte a rectificărilor datorate inadvertenţelor dintre ceea ce a rezultat din audierea, în şedinţa publică din data de 31 mai 2017, a CD-ului conţinând această convorbire telefonică şi ceea ce s-a consemnat în procesul-verbal de transcriere a acestei convorbiri telefonice (...)

Inculpatul A.: "Dacă aţi scris lucruri de care nu sunteţi sigur, sfatul meu este ca mai bine să mergeţi şi să spuneţi. (...) E mult mai bine.".

Inculpatul CCC.: "Bine. Haideţi, atuncea, să ne vedem! (...)".

Inculpatul A.: "Dar, rugăminte, rugămintea mea este următoarea:".

Inculpatul CCC.: "Eu vin, eu vin, da."

Inculpatul A.: "Hotărâţi-vă pentru ce, pentru ce aveţi de luat bani, că, dacă nu aveţi pentru ce, n-am cum să vă ajut. Şi vă spun de acum şi-mi pare rău. Că n-am cum! Deci, spuneţi-mi pentru ce şi, atunci ... atunci înţeleg şi eu ce am de făcut.".

Inculpatul CCC.: "Deci, vreau, vreau să mă sfătuiesc cu dumneavoastră, că eu nu prea ştiu legea României".

Inculpatul A.: "Da, dar asta ... Bun, am înţeles treaba asta.".

Inculpatul CCC.: "Pentru ce ar fi posibil!".

Inculpatul A.: "Am înţeles, păi, nu posibil, eu ştiu, mie în text, o să-mi explicaţi raportul şi eu o să vă zic sub ce formă ne-ndreptăm.".

Curtea a mai constatat că şi în convorbirea telefonică purtată în data de 27 ianuarie 2015, inculpatul A. i-a explicat inculpatului CCC. modalitatea - generală - de abordare a relaţiei dintre un avocat şi clientul său, astfel:

Inculpatul A.: "Ca principiu, deci sunt două principii diriguitoare - nota instanţei: acest ultim cuvânt a fost transcris astfel cum s-a menţionat în procesul-verbal de efectuare de către Curte a rectificărilor datorate inadvertenţelor dintre ceea ce a rezultat din audierea, în şedinţa publică din data de 31 mai 2017, a CD-ului conţinând această convorbire telefonică şi ceea ce s-a consemnat în procesul-verbal de transcriere a acestei convorbiri telefonice - nici nu ştiu dacă să vă pun pe drumuri. Unu, noi nu recomandăm - nota instanţei: aceste ultime cuvinte au fost transcrise astfel cum s-a menţionat în procesul-verbal de efectuare de către Curte a rectificărilor datorate inadvertenţelor dintre ceea ce a rezultat din audierea, în şedinţa publică din data de 31 mai 2017, a CD-ului conţinând această convorbire telefonică şi ceea ce s-a consemnat în procesul-verbal de transcriere a acestei convorbiri telefonice - să creăm acum nişte situaţii care sunt un pic dificil de probat din punct de vedere al actelor."

Inculpatul CCC.: "Da. "

Inculpatul A.: "Şi, doi la mână, orice chestiune care ar avea nevoie de o retractare poate veni de la cel care a emis-o, atâta tot. Astea sunt cele două chestii, elemente. Da?".

Inculpatul CCC.: "Da, da, eu înţeleg. Înţeles.".

Inculpatul A.: "Da. Şi de-asta, îl rog pe K. - nota instanţei: martorul K. - să discute un pic cu dumneavoastră?".

Inculpatul CCC.: "Da. El dacă ştie ...".

Inculpatul A.: "Da? La ora 10:00. El ştie speţa, da.".

Lipsa oricărei intenţii sau încercări de acordare de către inculpatul A. a unei consultaţii juridice în altă modalitate decât cea prevăzută de legislaţia profesiei de avocat şi de legislaţia civilă ori comercială, potenţial a fi aplicabilă în funcţie de "speţa" ce ar fi trebuit expusă de către inculpatul CCC., s-a considerat că rezultă, în mod indubitabil, şi din convorbirea telefonică purtată în data de 28 ianuarie 2015 între inculpatul A. şi martorul K.

Astfel, în continuare curtea a redat aspectele deosebit de relevante, în sensul anterior menţionat, ce reies din conţinutul convorbirii dintre inculpatul A. şi martorul K.:

Martorul K.:"Uite acum au plecat domnii".

Inculpatul A.: "Aşa?".

Martorul K.: "... de la J.."

Inculpatul A.: "Şi?".

Martorul K.: "Şi ... Păi, ce să zic! A fost, au rămas trei variante: una cu notarul".

Inculpatul A.: "Aşa?".

Martorul K.: "O variantă în care propuneau ei să încheie o convenţie între toate părţile implicate în nebunia asta ...".

Inculpatul A.: "Aşa?".

Martorul K.:"...o convenţie din 2008 prin care ".

Inculpatul A.: "Nu, nu-i ... nu! Şi nu le-am recomandat-o pe asta".

Martorul K.: "Le-am spus, dacă vor să facă, este strict treaba lor, noi nu ne implicăm ...".

Inculpatul A.: "Păi, da, noi nu, nui, nu. ".

Martorul K.: "Noi nu vrem să redactăm, nici n-o să vedem actele."

Inculpatul A.: "Corect! Corect " Foarte bine! Exact, nici nu mă interesează.!.".

Martorul K.: "Asta le-am zis."

Inculpatul A.: "Da, da, da. Foarte bine!".

Martorul K.: "Şi a treia variantă, spuneau ei că această firmă, EE., ar vrea să cumpere părţile sociale din J.."

Inculpatul A.: "Păi, asta i-am zis, asta mi-a zis şi mie la început. Despre asta era vorba." (...)

Martorul K.: "Şi pe asta le-am recomandat-o ca fiind cea mai corectă ...".

Inculpatul A.: "Da, şi ...".

Martorul K.: "... Cea mai simplă".

Inculpatul A.: "Da, cum! E foarte bine, ok.".

Martorul K.: "Şi au plecat.".

Inculpatul A.: "Şi-au înţeles-o, da?".

Martorul K.: "Da. A, da. Şi au mai fost discuţii cu plângerile penale.".

Inculpatul A.: "Ce?".

Martorul K.: "Au ca, sunt infracţiuni atât din cele privind plângerea în prealabil, cât şi cele fără plângere prealabilă.".

Inculpatul A.: "Aaa!. Şi cum fac să le stingă sau ce?!".

Martorul K.: "Da. Şi eu le-am recomandat să vorbească direct cu poliţistul, de caz, să spună că s-au grăbit, că, verificând actele firmei, delapidarea conţine ..."

Inculpatul A.: "Nu stă în picioare.".

Martorul K.: "... conţine elemente, da, care pot fi încadrate la înşelăciune sau la gestiune frauduloasă.".

Inculpatul A.: "Îhâm!".

Martorul K.: "Astfel încât poliţistul să-i propună procurorului o reîncadrare a faptei.".

Inculpatul A.: "Corect, da!".

Martorul K.: "Şi-atunci, discută exact cum vrea muşchii lor.".

Inculpatul A.: "Da. ".

Martorul K.: "Retrag sau nu retrag".

Inculpatul A.: "Aşa e, da, e foarte ok.".

Martorul K.: "Şi cam asta a fost.".

Inculpatul A.: "Bine, K.! Îi ... au înţeles că e problema lor, că nu mă interesează.".

Martorul K.: "Exact, da, da, da. Au înţeles. Au înţeles.".

Inculpatul A.: "Foarte bine, foarte bine. Îhâm! Ok. Bine, bine.".

Martorul K.: "A! Le-am spus că, într-un final, cel mult, dar cel mult, am putea să verificăm acea convenţie după ce veniţi cu ea semnată tot ...".

Inculpatul A.: "Nu mă interesează, nu, nu.".

Martorul K.: "Dar nu facem nimic, nu redactăm ...".

Inculpatul A.: "Nici asta nu fac, păi nici asta nu fac, da. Nici asta!".

Martorul K.: "Da. ".

Inculpatul A.: "Perfect, mersi! Mersi. " Vorbim. Pa!"

Aşadar, din conţinutul tuturor convorbirilor ambientale şi telefonice anterior prezentate, purtate atât între partea civilă B. şi inculpatul CCC., cât şi între partea civilă şi martorul P., între inculpaţii CCC. şi A., precum şi între inculpatul A. şi martorul K., curtea a constatat - contrar situaţiei de fapt expuse în rechizitoriu x că inculpatul A. nu i-a oferit inculpatului CCC. vreo consultaţie juridică efectivă, raportată la o speţă concretă şi, mai mult decât atât, nu i-a prezentat nici vreo soluţie, de nicio natură, pentru soluţionarea problemei - de altfel, incerte, ipotetice - invocate de inculpatul CCC. privind intenţia acestuia de recuperare a unei sume de bani de la partea civilă B..

Prin urmare, s-a apreciat că rezultă, în mod indubitabil, că decizia inculpatului CCC. de a se prezenta la notar în data de 17 martie 2015 nu s-a datorat în vreun fel inculpatului A., ci a fost exclusiv opţiunea inculpatului CCC.

Mai mult decât atât, din conţinutul convorbirilor telefonice dintre cei doi inculpaţi s-a constatat că inculpatul A. i-a solicitat în mod insistent inculpatului CCC. să îi prezinte date concrete privind titlul în baza căruia acesta din urmă i-a solicitat părţii civile să îi remită suma de bani, pentru ca acesta, în calitate de avocat, să îl poată consilia din punct de vedere juridic şi să poată redacta documentele adecvate situaţiei de fapt care i-ar fi fost prezentate.

Însă, a reţinut instanţa, în ciuda insistenţelor, inculpatul CCC. nu a procedat în sensul pus în vedere de inculpatul A., în sensul că - nici în vreuna dintre convorbirile telefonice purtate, nici în altă modalitate, eventual în format letric sau în format electronic - nu i-a prezentat acestuia vreo dată concretă privind temeiul în baza căruia solicită suma de bani de la partea civilă, context în raport de care inculpatul A. i-a comunicat inculpatului CCC. - în mod ferm - că nu poate să îl ajute în vreun fel.

Totodată, din conţinutul aceloraşi convorbiri, curtea a mai constatat că inculpatul A. a dezavuat - în mod categoric - orice încercare venită din partea inculpatului CCC. de a-i propune acesta, în calitate de avocat, o soluţie pe care inculpatul CCC. să o poată folosi în vederea recuperării sumei de bani.

Curtea a apreciat ca fiind relevant de subliniat şi faptul că inculpatul CCC. nu i-a prezentat vreodată inculpatului A., absolut în niciun context, adevărul existent între el şi partea civilă, însă, cu toate acestea, a încercat, în mod insistent, să obţină de la inculpatul A. "o variantă", fără, însă, ca el însuşi să îşi asume responsabilitatea asupra propriilor afirmaţii şi situaţii expuse inculpatului A..

Lipsa oricărui ajutor sau oricărei determinări a inculpatului A. faţă de inculpatul CCC. în încercarea acestuia de a obţine suma de bani de la partea civilă s-a reţinut a fi dovedită nu numai prin conţinutul convorbirilor ambientale şi telefonice mai sus descrise, cât şi prin declaraţiile inculpatului CCC., ale părţii civile şi ale martorilor.

Astfel, s-a arătat că, audiat fiind în faza de urmărire penală, inculpatul CCC. (a cărui declaraţie relevantă se află la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală) a relatat că inculpatul A. nu a avut nicio implicare în această cauză, precizând, totodată, că a avut cu acesta alte colaborări care nu au legătură cu aspectele din prezentul dosar. S-a mai reţinut declaraţia inculpatului CCC. că, după ce a semnat contractul la notar, a ieşit afară şi l-a rugat pe martorul D. să îl întrebe pe inculpatul A. dacă acest contract este bun, aceasta fiind singura lui implicare în acest dosar.

De asemenea, s-a reţinut că, audiat fiind în faza de cercetare judecătorească, inculpatul CCC. care a precizat că îşi menţine declaraţiile date în timpul urmăririi penale, a declarat că, de când a venit în România, a încercat să facă afaceri, respectiv din anul 2010, iar într-una din afaceri a avut nevoie să recupereze o sumă de bani. L-a rugat pe martorul D., care a fost juristul firmei J., să-l contacteze pe inculpatul A. care era avocat şi care a trimis în insolvenţă J., iar până atunci nu l-a văzut pe A.; de câte ori s-au văzut au vorbit doar pe probleme legate de recuperarea datoriilor de la alte activităţi, iar nu de la J. şi nici de la EE.. În total, s-au văzut de 3 sau de 4 ori la el în cabinet.

Curtea a mai reţinut precizarea inculpatului CCC. că s-a adresat inculpatului A., după ce a intrat în contact cu partea civilă. Printre altele, l-a întrebat ce părere are, ca avocat, au discutat de câteva ori, dar A. nu a dorit să fie implicat în această poveste, deşi, ca avocat, i-a spus că poate să îl ajute în crearea unor înţelegeri, documente, în ceea ce o priveşte pe partea civilă, însă, nici în acest lucru inculpatul A. nu a vrut să se implice.

Deopotrivă, s-a arătat că inculpatul CCC. a mai precizat că l-a văzut pe martorul K. o dată în cabinetului inculpatului A. şi au vorbit la modul general despre convenţia privind înţelegerea amiabilă; nici martorul K. şi nici inculpatul A. nu i-au transmis nimic şi nu au nicio legătură în această poveste, inculpatul le-a cerut părerea lor ca jurişti; inculpatul CCC. a mai relatat că asta este tot ce a avut de spus cu privire la inculpatul A., în sensul că nu a fost nimic altceva.

Prima instanţă a reţinut şi declaraţia din faza de urmărire penală a părţii civile B. (a cărui declaraţie relevantă se află la fila x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală) care a precizat că în data de 02 februarie 2015, avocatul său, martorul CC., s-a întâlnit cu avocaţii inculpatului CCC., respectiv martorul BB. şi încă un avocat; la această întâlnire neparticipând avocatul A..

De asemenea, a fost reţinută declaraţia din faza de cercetare judecătorească, când partea civilă B. a menţionat că pe inculpatul A. nu îl cunoaşte personal şi nu l-a văzut niciodată înainte de începerea acestui dosar; a auzit de A. de la inculpatul CCC.; în timpul întâlnirilor pe care le-a avut la el acasă cu inculpatul CCC., acesta i-a spus că unul dintre avocaţii lui este A.; CCC. nu i-a sugerat nimic părţii civile referitor la A., ci i-a spus doar că este în echipa lui de avocaţi şi urma să se întâlnească împreună cu A. în zilele următoare, dar această întâlnire nu a mai avut loc.

Curtea a constatat, în raport de declaraţia aflată la filele x din volumul 2 al dosarului de urmărire penală, în sensul că inculpatul CCC. a afirmat că în ziua următoare urma să vină la acasă la partea civilă însoţit de A., ginerele fostului preşedinte HH., care urma să îi spună cum va rezolva dosarul şi despre care a afirmat că nu a fost ales întâmplător, că întâlnirea cu A. nu a avut loc, după cum a precizat partea civilă.

Cu ocazia întâlnirilor care trebuiau să aibă loc între avocatul părţii civile, martorul CC. şi avocaţii inculpatului CCC., din spusele acestui inculpat, avocatul era A., dar, faptic, a reţinut instanţa, întâlnirea a avut loc între avocatul CC. şi avocatul BB., care era din partea inculpatului CCC.

Instanţa a mai reţinut că partea civilă B. a precizat că despre inculpatul A. a auzit de la inculpatul CCC. care i-a spus că este unul dintre avocaţii săi.

Curtea de apel a considerat că aspectele referitoare la lipsa oricărei implicări a inculpatului A. în activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul CCC. este pe deplin confirmată şi prin depoziţiile martorilor audiaţi în cauză în ambele faze procesuale.

Astfel, curtea a apreciat ca fiind deosebit de elocvente - pentru dovedirea modului efectiv în care inculpatul A. a discutat cu inculpatul CCC. - şi, prin urmare, a dovedirii lipsei oricărei implicări a inculpatului A., din perspectiva ajutorului şi cea a determinării inculpatului CCC. să săvârşească vreo faptă de natură penală - depoziţiile date de martorul K..

Aşadar, s-a arătat că prin declaraţia din faza de urmărire penală, martorul K., avocat în cadrul Baroului Bucureşti (a cărui declaraţie se află la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală) a relatat că îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi societate civilă profesională de avocaţi cu inculpatul A.; în luna februarie 2015, martorul a fost contactat telefonic de către inculpatul A. care i-a comunicat faptul că a doua zi avea stabilită o întâlnire cu inculpatul CCC., pe care martorul nu îl cunoştea în prealabil, crezând că este client al societăţii de avocatură, şi, întrucât inculpatul A. nu putea să ajungă la întâlnire a doua zi, l-a rugat pe martor să stea de vorbă cu acesta; în acest scop, inculpatul A. i-a relatat martorului, în linii destul de generale, speţa inculpatului CCC., mai precis, că acesta avea de recuperat o sumă de bani de la o altă persoană; inculpatul A. i-a transmis martorului şi eventualele modalităţi prin care suma de bani putea fi recuperată, respectiv încheierea unei convenţii la notar, deoarece debitorul recunoştea creanţa, sau încheierea unor contracte între aceste persoane; de asemenea, inculpatul A. i-a spus martorului că lasă la aprecierea sa eventuale alte modalităţi pe care le va aprecia ca fiind utile; ca urmare, a doua zi martorul s-a întâlnit la birou cu inculpatul CCC., care i-a expus problema în linii generale, mai precis, că are o datorie de recuperat de la o persoană, fără a-i da martorului detalii, martorul sugerându-i convenţia la notar; apoi, inculpatul, i-a schiţat martorului pe o foaie o serie de contracte ce ar fi putut fi încheiate între mai multe societăţi comerciale, întrebându-l pe mator dacă, urmare a acestor contracte, îşi poate recupera suma de bani. Martorul i-a comunicat inculpatului faptul că, în condiţiile în care aceste contracte sunt deja încheiate, ele produc efecte şi ar putea conduce la recuperarea debitului de către inculpat; în acelaşi timp, martorul i-a mai adus la cunoştinţă inculpatului CCC. că, în condiţiile în care contractele prezentate în schema întocmită nu sunt deja încheiate, ei, biroul de avocatură, nu se vor ocupa de întocmirea acestora.

Instanţa a mai reţinut afirmaţia martorului că a discutat cu inculpatul CCC. şi despre două plângeri penale formulate de inculpat împotriva persoanei de la care avea de recuperat datoria; că din câte i-a relatat inculpatul, pentru una dintre infracţiuni punerea în mişcare a acţiunii penale se făcea la plângerea prealabilă, iar pentru cealaltă se făcea din oficiu, inculpatul spunându-i martorului că intenţiona să-şi retragă aceste plângeri.

S-a precizat că martorul i-a spus inculpatului CCC. că, în măsura în care apreciază că la formularea acestora a denaturat sensul faptelor, din diverse motive, se impune să întocmească o precizare a situaţiei de fapt, procurorul urmând a aprecia asupra schimbării încadrării juridice a faptelor.

A fost reţinută declaraţia martorului că acestea au fost discuţiile pe care le-a purtat cu inculpatul CCC., ulterior, martorul comunicându-i aspectele mai sus relatate inculpatului A., acesta din urmă fiind mulţumit de faptul că martorul a subliniat că nu se vor ocupa ei de întocmirea contractelor în cauză, adică de cele menţionate pe schemă de inculpatul CCC.

Cu referire la declaraţia dată în faza de cercetare judecătorească de martorul K., care a precizat că îşi menţine în totalitate declaraţia dată în timpul urmăririi penale, instanţa a constatat că a relatat aceleaşi aspecte precum cele prezentate în faza de urmărire penală.

Astfel, s-a reţinut că, referitor la elementele speţei prezentate de inculpatul A. atunci când i-a solicitat să se prezinte la discuţia cu inculpatul CCC., martorul a precizat că inculpatul A. l-a informat despre faptul că inculpatul CCC. avea de primit o sumă de bani de la o persoană fizică; martorului K. nu i-a fost prezentat contextul în care inculpatul CCC. avea de primit acea sumă de bani şi nici nu cunoştea cauza acelei obligaţii civile; inculpatul A. i-a spus martorului că este posibil ca părţile să ajungă la o înţelegere şi că, în acest sens, ar fi indicat să le recomande încheierea unei convenţii în faţa unui notar public; cu acea ocazie, inculpatul A. i-a mai spus martorului că orice sfat pe care îl va acorda să corespundă legislaţiei în vigoare.

A doua zi a avut loc întâlnirea dintre martor şi inculpatul CCC., ocazie cu care, printre alte aspecte care au fost relatate în faza de urmărire penală şi redate anterior, martorul i-a mai spus inculpatului CCC. că societatea de avocatură cu care colaborează nu se ocupă de redactarea şi antedatarea documentelor.

Având în vedere elementele speţei care i-au fost prezentate de inculpatul A., martorul a relatat că, în profesia sa de avocat nu puţine sunt cazurile în care este nevoit să preia o speţă cu informaţii minime, la fel fiind şi cazul de faţă.

În opinia martorului, inculpatul CCC. nu putea recupera acea sumă de bani de la persoana fizică, însă, în calitate de asociat al unei companii, urma să primească o sumă de bani.

Referitor la reperele juridice care i-au fost indicate martorului K. de către inculpatul A., în situaţia dată, martorul a arătat că solicitarea făcută de acest inculpat a fost de a acorda asistenţă juridică potrivit legii şi nimic în afara cadrului legal.

Martorul a mai relatat că discuţiile pe care le-a purtat cu inculpatul CCC. în privinţa celor două plângeri penale au fost ipotetice, în sensul că martorului nu i-au fost indicate părţile, cauza plângerii penale şi, cu atât mai mult, nu i-a fost comunicată o sumă de bani.

În privinţa declaraţiei date în faza de cercetare judecătorească de martorul M., s-a reţinut relatarea că pe inculpatul A. nu l-a văzut niciodată şi nu a vorbit niciodată personal cu el; prima dată l-a văzut la televizor acum aproximativ 4 ani, în urma căsătoriei cu fiica fostului preşedinte al ţării. S-a mai reţinut afirmaţia martorului că, în cadrul discuţiei ambientale din data de 28 ianuarie 2015 - nota instanţei: convorbire ambientală purtată între partea civilă B. şi martorii M., P. şi O., al cărei conţinut a fost transcris în procesul-verbal aflat la filele x din volumul 2 al dosarului de urmărire penală - partea civilă nu a făcut referire la inculpatul A., întrucât, cu siguranţă, dacă ar fi făcut referire, martorul ar fi întrebat cine este această persoană pe care nu o cunoştea.

De asemenea, a arătat curtea, audiat fiind în faza de cercetare judecătorească, martorul BB. a precizat că nu îl cunoaşte pe inculpatul A. şi nu ştie despre vreo implicare a acestui inculpat în acest dosar.

S-a mai remarcat că în declaraţia dată în faza de urmărire penală, martorul BB. nu a făcut niciun fel de menţiune cu privire la inculpatul A..

Referitor la audierea din faza de cercetare judecătorească a martorei AA., curtea a reţinut declaraţia acesteia că în perioada în care a lucrat la SC J. SRL nu a auzit ca inculpatul CCC. să facă referire la inculpatul A.; nu l-a cunoscut şi nu ştie cine este A. şi nu a discutat niciodată cu martorul P. despre această persoană.

Curtea a constatat că, în declaraţia dată în faza de urmărire penală, martora AA. nu a făcut niciun fel de menţiune cu privire la inculpatul A..

Cu privire la audierea din faza de cercetare judecătorească a martorului P., s-a reţinut că, în perioada în care şi-a desfăşurat activitatea la SC J. SRL, nu l-a văzut pe inculpatul A.; nu a făcut niciodată o presupusă legătură între inculpatul A. şi inculpatul CCC.

S-a constatat că prin declaraţia dată în faza de urmărire penală, martorul P. nu a făcut niciun fel de menţiune cu privire la inculpatul A. în ceea ce priveşte situaţia de fapt relevantă în prezenta cauză, respectiv perioada decembrie 2014 - martie 2015.

Prima instanţă a reţinut că, audiat fiind în faza de cercetare judecătorească, martorul O. a precizat că nu a avut niciun contact personal cu inculpatul A., iar în declaraţia dată în faza de urmărire penală, nu a făcut niciun fel de menţiune cu privire la inculpatul A..

Curtea a mai arătat că, audiat fiind în faza de cercetare judecătorească, martorul E. a precizat că despre implicarea în această cauză a inculpatului A. a citit în presă; a mai arătat că îl cunoaşte pe acest inculpat accidental, întrucât soţia acestuia este notar.

În privinţa fazei de cercetare judecătorească, instanţa a mai remarcat că martorul L. a precizat că pe inculpatul A. l-a văzut pentru prima oară când a fost citat în acest dosar, la primul termen, în acest an; nu îl cunoaşte personal.

Totodată, s-a reţinut declaraţia martorului că inculpatul A. nu a fost implicat în niciun fel în întocmirea, redactarea, elaborarea şi, respectiv, încheierea contractului de împrumut dintre partea civilă B. şi inculpatul CCC. la notariatul unde martorul lucrează - nota instanţei: Societatea Profesională Notarială "C." nici din momentul în care a venit la el martorul D. în vederea încheierii acestui contract de împrumut, martorul L. nu a auzit ca inculpatul A. să fi fost implicat în redactarea contractului; martorul a mai relatat că el a fost cel care a redactat draft-ul contractului de împrumut; nici inculpatul A., nici inculpatul CCC. nu au avut vreun aport în redactarea contractului.

În acest context faptic, curtea a reţinut că toate convorbirile pe care inculpatul A. le-a purtat, în calitate de avocat, cu inculpatul CCC. au reprezentat recomandări, discuţii prealabile, consultaţii juridice generice - în raport, evident, de faptele prezentate în mod sumar de către inculpatul CCC. - expuse în conformitate cu legea şi care se circumscriu uneia dintre activităţile pe care un avocat le realizează în profesia sa, respectiv activitatea prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi, respectiv, art. 89 lit. a) din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România (publicată în Monitorul Oficial nr. 898/19.2011), constând în acordarea de consultaţii cu caracter juridic, în scris sau verbal, în domenii de interes pentru client, precum redactarea şi/sau furnizarea către client, prin orice mijloace, după caz, a opiniilor juridice şi informaţiilor cu privire la problematica solicitată de către client a fi analizată.

Instanţa a precizat că această stare de fapt explică, de altfel, împrejurarea constând în aceea că inculpatul A. nu a încheiat vreun contract de asistenţă juridică cu inculpatul CCC., din moment ce acesta din urmă nu era decât un potenţial client cu care avocatul nu stabilise o relaţie profesională concretă, efectivă, privind contextul de fapt în raport de care avocatul să îi fi putut acorda consultaţia juridică aferentă.

În acelaşi timp, curtea a constatat că acordarea de consultaţii juridice inculpatului CCC. de către inculpatul A., atât în cadrul convorbirilor telefonice purtate, cât şi prin intermediul martorului K. a fost realizată cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale aplicabile în raport de situaţia de fapt sumar, generic prezentată de inculpatul CCC.

În concret, având în vedere că inculpatul CCC. i-a relatat inculpatului A. că partea civilă B. a recunoscut că are faţă de el o datorie bănească ce datează din perioada 2008 - 2010, s-a constatat că inculpatul A. i-a recomandat inculpatul CCC., ca o eventuală modalitate prin care ar putea recupera suma de bani, încheierea unei convenţii la notar, deoarece - conform situaţiei expuse de inculpatul CCC. - debitorul, respectiv partea civilă B., recunoştea creanţa, chiar prescrisă fiind.

Or, curtea a constatat că recomandarea juridică expusă de inculpatul A. este în conformitate cu dispoziţiile legale prevăzute atât în vechiul, cât şi în noul C. civ., astfel:

Potrivit art. 1092 din Decretul - Lege nr. 1655/1864 (vechiul C. civ., abrogat în data de 01 octombrie 20111), orice plată presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiuni; repetiţiunea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale, care au fost achitate de bună voie; de asemenea, conform art. 20 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, debitorul care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit. Corespunzător, art. 1469 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. (în vigoare începând din data de 1 octombrie 2011) prevede că obligaţia se stinge prin plată atunci când prestaţia datorată este executată de bunăvoie; plata constă în remiterea unei sume de bani sau, după caz, în executarea oricărei alte prestaţii care constituie obiectul însuşi al obligaţiei; art. 1470 din Legea nr. 287/2009 stabileşte că orice plată presupune o datorie. Conform art. 2506 din Legea nr. 287/2009, prescripţia nu operează de plin drept; după împlinirea termenului de prescripţie, cel obligat poate să refuze executarea prestaţiei; cel care a executat de bunăvoie obligaţia după ce termenul de prescripţie s-a împlinit nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit; recunoaşterea dreptului, făcută printr-un act scris, precum şi constituirea de garanţii în folosul titularului dreptului a cărui acţiune este prescriptibilă sunt valabile, chiar dacă cel care le-a făcut nu ştia că termenul de prescripţie era împlinit; în aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunţarea la prescripţie; astfel, în baza art. 2507 din Legea nr. 287/2009, nu se poate renunţa la prescripţie cât timp nu a început să curgă, dar se poate renunţa la prescripţia împlinită, precum şi la beneficiul termenului scurs pentru prescripţia începută şi neîmplinită, iar art. 2508 din Legea nr. 287/2009 prevede că renunţarea la prescripţie este expresă sau tacită; renunţarea tacită trebuie să fie neîndoielnică; ea poate rezulta numai din manifestări neechivoce.

În acelaşi timp, curtea a constatat că dezaprobarea - exprimată în mod ferm - de către inculpatul A. faţă de anumite solicitări ale inculpatului CCC., expusă în cadrul convorbirilor telefonice, atât cele purtate între cei doi inculpaţi, cât şi cele purtate între inculpatul CCC. şi martorul K. - în sensul în care inculpatul A. s-a opus cererii inculpatului CCC. de încheiere a unei convenţii antedatate, din anul 2008 - reprezintă, în opinia curţii, manifestarea neechivocă a inculpatului A. prin care acesta a înţeles să îşi respecte obligaţiile profesionale impuse prin art. 40 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 51/1995, potrivit căruia avocatul este obligat să se abţină de la asistarea şi sfătuirea unui client în realizarea de către acesta de acte sau fapte ce ar putea constitui infracţiuni; avocatul este îndreptăţit să se retragă imediat şi să renunţe la asistarea şi reprezentarea clientului în cazul în care acţiunile şi scopurile acestuia, aparent legale la începutul asistenţei şi/sau al reprezentării, se dovedesc, pe parcursul acesteia, ca fiind infracţionale, precum şi prin art. 111 din Statutul profesiei de avocat, conform căruia avocatul este dator să îşi sfătuiască clientul cu promptitudine, în mod conştiincios, corect şi cu diligenţă.

În acelaşi context, analizând în mod coroborat ansamblul probatoriu administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, curtea a constatat că situaţia de fapt anterior expusă corespunde întru-totul aspectelor relatate de inculpatul A. în ambele faze procesuale.

Astfel, a arătat prima instanţă de fond, audiat fiind în faza de urmărire penală, inculpatul A. (ale cărei declaraţii se află la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală), a precizat că nu a săvârşit niciuna dintre infracţiuni şi a acţionat în limitele legii şi ale mandatului său avocaţial; nu a cunoscut niciodată faptul că suma vehiculată de inculpatul CCC. nu ar fi datorată şi nici nu a avut elemente care să-i evidenţieze acest lucru; nu a ştiut când a fost inculpatul CCC. cu partea civilă B. la notar, nu a cunoscut ce tip de convenţie au încheiat între ei decât ulterior încheierii acesteia, când martorul D. a venit cu de la sine putere la biroul şi i-a lăsat pe birou o copie a respectivului act; ulterior, inculpatul A. a văzut actul, l-a sunat pe martorul D. şi i-a spus că e bine că şi-au rezolvat problema, că s-au înţeles.

S-a reţinut relatarea că, la reticenţele inculpatului CCC. de a achita taxele notariale, lucru aflat de la martorul D., inculpatul A. i-a transmis acestuia că, din punctul său de vedere, este o mare reuşită recunoaşterea unei creanţe în acest cuantum şi care era prescrisă de ceva timp, ceea ce era oricum un beneficiu pentru inculpatul CCC.

Conform dialogului cu martorul D., a arătat instanţa, soluţia oferită de inculpatul A., de recunoaştere a datoriei la notar, ca unică soluţie legală, le era cunoscută celor doi, fiind discutată de aproximativ 1 an cu notarii dânşilor.

Instanţa de fond a mai reţinut că inculpatul A. a declarat, detaliind contextul în care l-a cunoscut pe inculpatul CCC., că l-a cunoscut pe acesta în octombrie 2014, fiind contactat de martorul D. care i-a solicitat o întâlnire pentru o colaborare. Astfel, martorul D. şi inculpatul CCC. au venit la biroul inculpatului A. şi i-au povestit că aveau două probleme: să recupereze nişte debite de la nişte companii pe care le considerau partenere, pe WW. şi pe alte societăţi din grup; să vadă ce pot recupera de la J., pe care au prezent-o ca fiind devalizată de-a lungul timpului. S-a arătat că cei doi au adus nişte acte şi au venit cu o "poveste" - contracte fictive, bani furaţi; au explicat că inculpatul CCC. a cumpărat această firmă şi că a băgat în ea nişte bani; inculpatul A. i-a spus inculpatului CCC. că pe civil şi comercial faptele sunt prescrise, întrucât datau de prin 2008 - 2010, iar la întrebarea inculpatului CCC. dacă mai e vreo şansă, inculpatul A. i-a spus că singura soluţie ar fi să recunoască omul debitul.

A mai reţinut instanţa, că inculpatul CCC. i-a mai spus inculpatului A. că a formulat şi plângere penală, dându-i un draft; s-au plâns că dosarul stă în nelucrare la D.I.I.C.O.T., iar inculpatul A. le-a spus că stă în nelucrare fiindcă, din punctul său de vedere, este nefondată, mai spunându-le şi că, dacă îl întreabă pe el, vor lua o mare clasare; le-a mai spus că riscă o acuzaţie de denunţare calomnioasă dacă nu îşi fundamentează plângerea; întrebându-l ce să facă, inculpatul A. le-a spus să facă o plângere serioasă împotriva unor persoane potenţial responsabile; aceştia au fost de acord să promoveze o plângere împotriva economistei societăţii, DD., care semnase facturi şi efectuase plăţi, având şi drept de semnătură în bancă; la baza plângerii au fost tot povestea şi actele lor, în sensul că această directoare ar fi dispus plăţi pentru firme care nu aveau legătură cu societatea; au indicat şi nişte martori; astfel, a fost încheiat contractul de asistenţă juridică din data de 22 octombrie 2014, având ca obiect plângerea penală faţă de DD.; plângerea a fost redactată şi depusă la secţia 5 - S.I.F. În acelaşi context s-au mai încheiat 3 contracte de asistenţă juridică cu firma WW..

Prima instanţă a mai constatat că inculpatul A. a mai relatat că, printre problemele discutate, inculpatul CCC. şi martorul D. îi solicitau puncte de vedere şi sfaturi privind modalitatea de recuperare a prejudiciului din J., invocând faptul că au ajuns la o înţelegere cu partea civilă B., care ar vrea să încheie toată problema, dar nu are disponibilităţi financiare, având bunurile puse sub sechestru; inculpatul A. i-a întrebat dacă se înţeleg bine cu partea civilă, întrucât aceasta era în arest la domiciliu la acea vreme, şi le-a spus că, în măsura în care partea civilă recunoaşte creanţa, poate încheia orice act, având în vedere dispoziţiile legale care reglementau obligaţiile imperfecte.

În principal, a reţinut instanţa, inculpatul CCC. a insistat să meargă să poarte discuţii cu partea civilă şi cu avocaţii săi pe această temă, dar inculpatul A. i-a refuzat.

Totodată, s-a arătat că inculpatul a mai precizat că, o dată a fost sunat de la partea civilă, inculpatul având impresia unui dialog cu o altă persoană, întrebându-l pe inculpat de o variantă de subcontractare sau vânzare de utilaje, probabil că urmărea o supraevaluare a utilajelor, inculpatul recomandând să nu facă acest lucru; inculpatul le-a mai spus că orice variantă agreată este posibilă şi că pot analiza orice propunere venită de la avocatul părţii civile, însă aceştia nu l-au căutat pe inculpat.

Practic, a reţinut instanţa, acesta era răspunsul dat de inculpatul A. la insistenţele obositoare ale inculpatului CCC. şi martorului D..

S-a reţinut că, ulterior, martorul D. l-a întrebat pe inculpatul A. dacă se poate schimba încadrarea juridică ori dacă plângerea se poate retrage, inculpatul răspunzând că, în principiu, că nu, dar, că pot spune procurorului că s-au înţeles şi că nu mai insistă în plângere.

Curtea a mai reţinut că martorul D. i-a adus inculpatului A. un raport de lichidator prin care nu se reţinuse răspunderea administratorului pentru devalizarea J.; inculpatul A. a precizat că singura variantă legală era recunoaşterea de către partea civilă a datoriei şi a mai arătat că răspunsurile pe care le-a dat au fost în baza unor insistenţe ale inculpatului CCC. şi martorului D., în considerarea calităţii lor de clienţi ai săi, mai ales în civil.

S-a arătat relatarea inculpatul A. că a înţeles despre inculpatul CCC. că a infuzat capital în J. şi că, ulterior, s-ar fi trecut totul pe EE.; inculpatul A. a văzut, de fapt, că nu era real, că era vorba de altă firmă şi i-a spus inculpatului CCC. că el este responsabil de starea firmei, întrucât nu s-a ocupat; era foarte greu din punct de vedere penal, întrucât inculpatul CCC. nu putea spune că nu a ştiut; inculpatul A. le-a cerut acte în dovedirea pretenţiilor, dar nu i-au fost aduse.

Prima instanţă a mai reţinut afirmaţia inculpatului A. că martorul K. s-a întâlnit şi el o dată cu inculpatul CCC. şi martorul D. pe aceeaşi speţă, inculpatul A. spunându-i martorului K. să le comunice celor doi că nu îi interesează şi că singura soluţie ar fi înţelegerea amiabilă.

De asemenea, s-a menţionat declaraţia inculpatului A. că inculpatul CCC. şi martorul D. i-au spus că din acte rezulta că s-au făcut nişte transferuri de bani pe firme, de pe o firmă din Noua Zeelandă, precum şi că a mai relatat că nu a intenţionat să ajute pe nimeni la comiterea unui şantaj.

Instanţa de fond a constatat că aceeaşi atitudine procesuală a fost menţinută de către inculpatul A. şi în faza de cercetare judecătorească, fiind redată declaraţia dată în cea de-a doua fază procesuală, când inculpatul a precizat că îşi menţine declaraţiile din timpul urmăririi penale; nu recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, motiv pentru care nu a dorit să se prevaleze de procedura recunoaşterii învinuirii prevăzute de art. 374 alin. (4) şi art. 375 şi 10 C. proc. pen. în opinia sa, nu a săvârşit niciun fel de infracţiune, incriminarea fiind rezultatul a unei exagerate şi forţate interpretări a unor mijloace de probă.

Despre colaborarea cu inculpatul CCC., inculpatul A. a arătat că a fost demarată în luna octombrie 2014 de către consilierul său juridic D. care sunat la numărul societăţii şi i-a solicitat o întâlnire; întâlnirea a survenit la începutul lunii noiembrie 2014, temele de discuţie fiind două: recuperarea unor creanţe comerciale ale unei societăţi a inculpatului CCC., respectiv WW., iar pe de altă parte, s-a discutat şi chestiunea posibilităţii recuperării prejudiciului suferit de inculpatul CCC. la societatea J. În ceea ce priveşte situaţia prejudiciului de recuperat de la SC J. S.A., i-a fost detaliată o situaţie care, în mod rezumativ, implica achiziţionarea acestei societăţi, nesupravegherea administrării ei în faza secundă şi, în final, crearea unui prejudiciu prin devalizarea acestei societăţi prin transferarea tuturor activelor acesteia către o altă societate, în speţă EE. La acel moment, inculpatul CCC. a încercat să schiţeze un traseu al acţiunilor societăţii cu diferiţi creditori prin care ar fi trebuit să înţeleagă cum a investit aceşti bani la J. şi cum aceştia au fost, ulterior, pierduţi; înscrisul olograf la care inculpatul a făcut referire formează anexa II care se regăseşte în volumul VI al dosarului de urmărire penală.

Curtea a redat descrierea evenimentelor prezentată de inculpat care a povestit şi faptul că se formulase o plângere penală la D.I.I.C.O.T. împotriva persoanelor responsabile care i-a fost pusă, ulterior, la dispoziţie de consilierul juridic D.; concluzia acestei povestiri a fost în sensul că creanţele datau din perioada 2008 - 2010, inculpatului nu i-au parvenit documente care să ateste modalitatea de transfer a sumelor de bani, existenţa sau inexistenţa unor stipulaţii, termeni sau condiţii care să întrerupă, în vreun fel termenul de prescripţie aplicat în materie, cel de 3 ani, motiv pentru care singura posibilitate legală de recuperare a prejudiciului invocat şi descris era aceea a unui act voluntar din partea debitorului. A fost precizat că soluţia nu este un artificiu avocăţesc, ci este extrasă chiar din textele legale cu aplicabilitate în materia prescripţiei civile, sens în care inculpatul a invocat art. 20 din Decretul nr. 167/1958, art. 2506 alin. (3) şi (4) C. civ. cu referire la art. 2508 C. civ., art. 1471 raportat la art. 1469 C. civ. şi art. 1616 C. civ., toate aceste articole precizând că, deşi prescrisă, obligaţia executată de bună-voie de către debitor rămâne valabil exercitată şi câştigată creditorului, întrucât raportul obligaţional generat de forţa coercitivă a statului în reglementare dispare după ce prescripţia intervine, obligaţia fiind astfel imperfectă, dar valabil îndeplinită în măsura în care debitorul o execută voluntar; aceasta a fost propunerea inculpatului A. vis-a-vis de această speţă.

S-a reţinut afirmaţia inculpatului că nici la acel moment şi nici în prezent nu a cunoscut întinderea efectivă a prejudiciului, a sumelor de bani datorate de către partea civilă B., inculpatul CCC. nefurnizându-i spre analiză documente edificatoare în acest sens; situaţia rămânând la nivelul unei recomandări juridice, inculpatul nu a încheiat nici contractul pe această speţă.

Instanţa a mai reţinut declaraţia inculpatului că nu a avut elemente din care să rezulte nici că suma nu ar fi fost datorată, nici că ar fi fost datorată; în plus, această soluţie le era deja cunoscută, atât inculpatului CCC., cât şi consilierului juridic al acestuia, martorul D., cel din urmă afirmând că îi fusese furnizată de către notar, cu un an înainte.

S-a arătat că, după obţinerea şi lecturarea plângerii penale, într-una dintre întâlnirile cu martorul D., deoarece acesta din urmă păstra legătura cu el, inculpatul a sesizat inadvertenţe între ceea ce se discutase anterior cu privire la fluxul operaţiunii între societăţile indicate şi ceea ce era scris efectiv în plângere; de exemplu, se vorbea de prejudicii foarte mari provocate de anumite persoane responsabile, împotriva cărora se formulase plângerea, dar nu erau corect, îndeajuns circumstanţiate, motiv pentru care inculpatul a apreciat că acea plângere nu ar prea avea din punct de vedere al probaţiunii sorţi de izbândă, recomandându-le celor 3 să încerce o abordare orientată către persoane împotriva cărora au şi anumite dovezi consistente. Astfel, s-a precizat prin declaraţia dată, s-a ajuns inculpatul să le redacteze o plângere penală împotriva doamnei DD., cea împotriva căreia existau dovezi că ar fi înstrăinat câteva utilaje către alte societăţi pe care nici martorul D. şi nici inculpatul CCC. nu le recunoşteau la preţuri mult subevaluate; ulterior, orice discuţie vis-a-vis de prejudiciul J. devenea o chestiune cu totul pasageră, în sensul că în cele alte câteva 3, 4 întâlniri avute cu subiectul J. s-a limitat doar la a întreba cum se poate concretiza acordul de voinţă al celor doi în vederea stingerii acestei creanţe.

Instanţa a mai reţinut din depoziţia dată, că la un moment dat, inculpatul CCC. i-a solicitat inculpatului să-l însoţească la o întâlnire cu partea civilă, însă inculpatul A. l-a refuzat, argumentându-i că nu are ce căuta la acea întâlnire, poziţia sa referitoare la speţă fiind deja exprimată; au mai existat câteva insistenţe de a se întâlni pe această temă, toate refuzate, iar la una din ele participând, în locul său, martorul K. căruia i-a explicat "în două cuvinte" speţa, astfel cum şi el o percepuse de la client, şi care a avut libertate să opineze din punct de vedere legal la întâlnirea cu martorul D. şi inculpatul CCC.

Curtea a apreciat că susţinerea inculpatului A. potrivit căreia nu a săvârşit nicio faptă penală este întărită chiar de stenograma discuţiei telefonice, singura, de altfel, purtată în speţa J. cu inculpatul CCC., în care acesta îl întreba vis-a-vis de modalităţi de stingere a datoriei către partea civilă, iar el i-a răspuns că nu înţelege exact ce intenţionează să facă.

S-a remarcat că inculpatul a mai precizat că nu i-a cunoscut nici pe partea civilă, nici pe celelalte persoane indicate în prezentul dosar, exceptându-i pe inculpatul CCC. şi martorii D. şi K., ultimul fiind colegul său; că nu a încurajat în niciun fel şi nu a înlesnit sau influenţat vreo atitudine care să poată fi, în vreun fel, asimilată ameninţării sau şantajului, nu a intuit în niciun moment şi nu a avut niciun fel de elemente care să poată circumstanţia o astfel de bănuială rezonabilă.

În ceea ce priveşte încheierea convenţiei la notar, între partea civilă B. şi inculpatul CCC., s-a reţinut precizarea inculpatului A. că nu a cunoscut existenţa acestora şi nici purtarea unor negocieri efective pe clauza şi forma conţinutului unei astfel de convenţii de către vreun avocat al celor două părţi, decât ulterior semnării convenţiei; inculpatul a luat cunoştinţă de semnarea primei convenţii după vreo săptămână sau două, când juristul D. a trecut neinvitat la biroul inculpatului şi i-a lăsat-o pe birou; inculpatul a aflat de existenţa celei de-a doua convenţii în prezentul dosar.

A declarat că, fiind total străin de aceste manifestări de voinţă, inculpatul A. a apreciat că nu avea la dispoziţie niciun fel de pârghie de influenţare a voinţei celor doi, în consecinţă, neputându-i-se imputa inculpatului nici vreo formă de instigare la infracţiunea de fals care, sub aspectul formei vinovăţiei, considerând că este antagonică cu complicitatea la şantaj.

Inculpatul a mai precizat că nu a avut niciun element care să-i genereze vreo suspiciune de fictivitate a creanţei, întrucât, pe de o parte, încă de la prima discuţie pe această temă i-a fost furnizată ipoteza transferului de bani între societăţi aşa cum indică însuşi înscrisul olograf la care a făcut referire, anexa II din volumul VI al dosarului de urmărire penală, iar pe de altă parte, constatând caracterul prescris al creanţei şi, conturându-se ca singură soluţie înţelegerea amiabilă a celor doi, inculpatul a văzut în continuarea unor demersuri pe această speţă o risipă de timp, rezultatul rămânând acelaşi, motiv pentru care a şi declinat oferta de a face un contract de asistenţă juridică pe această speţă.

Curtea a mai reţinut precizarea inculpatului că aspectele mai sus învederate vizează doar raportul între persoane fizice, neexcluzându-se existenţa unor raporturi juridice de creanţă între persoane juridice aparţinând celor doi, de a căror existenţă inculpatul nu a ştiut, însă, dacă ar exista, inculpatul a apreciat că ar putea fi aplicabile regulile de la compensaţia convenţională, respectiv legală, înscrise în art. 1616 C. civ.

S-a reţinut afirmaţia inculpatului că nu a văzut vreun draft vizând înţelegerea notarială la care trebuia să ajungă inculpatul CCC. cu partea civilă, martorul D. aducându-i forma finală după ce aceasta fusese deja semnată.

Prima instanţă a reţinut că, la întrebarea adresată de către procurorul de şedinţă, inculpatul a menţionat că nu l-a sfătuit pe inculpatul CCC. să încheie o convenţie pentru perioada 2008 - 2010 prin care se stipula ca, în schimbul sumei de două milioane de euro, să renunţe la plângerea penală. Astfel, inculpatul a explicat că nu a recomandat niciodată o astfel de soluţie, singura propunere cu privire la această chestiune litigioasă fiind făcută în aplicarea dispoziţiilor din Statului profesiei de avocat care prevede faptul că avocatul este dator să-şi consilieze clientul în a alege soluţionarea amiabilă a disputelor cu conservarea şi protejarea drepturilor legitime ale clientului, utilizând de cale alternative dacă este cazul. Or, a considerat instanţa, inculpatul nu a făcut altceva decât să le recomande ca înţelegere amiabilă, pe care ar fi putut să o încheie cu partea civilă, să cuprindă un preambul exhaustiv în care să fie menţionate toate raporturile dintre ei şi motivaţia pentru care se încheie respectiva convenţie, această recomandare făcându-se cu mult înainte de a se semna sau a se concretiza vreo înţelegere.

S-a mai reţinut relatarea inculpatului că discuţia cu avocatul K., purtată în luna februarie a anului 2015, a vizat următorul raţionament, respectiv, era vorba despre un client care are o creanţă prescrisă, susţine că se înţelege cu debitorul şi cere un sfat juridic pe această speţă; inculpatul i-a relatat colegului K. faptul că deja se întâlnise o dată cu inculpatul CCC. pe această speţă şi că singura soluţie legală posibilă între cei doi este cea furnizată de art. 2508 raportat la art. 2506 alin. (4) C. civ., în sensul că renunţarea la prescripţie trebuie să fie neechivocă şi trebuie făcută prin act scris; în acest sens, inculpatul a precizat că, dacă intenţiona să-l ajute în mod fraudulos putea să întocmească el actul; faptul că inculpatul a recomandat încheierea acestuia la un moment dat denotă buna sa credinţă, cu atât mai mult cu cât soluţia fusese furnizată de notar.

Instanţa a menţionat declaraţia inculpatului că martorul K. i-a spus că le-a confirmat raţionamentul său juridic, că a fost extraordinar de categoric în a refuza orice discuţie despre orice altă variantă şi că inculpatul CCC. şi martorul D. au înţeles despre ce este vorba; în acest context, inculpatul A. a apreciat că poziţia avocatului K., respectiv poziţia categorică a acestuia, nu a fost una de încurajare, de înlesnire în săvârşirea de infracţiuni, din contră, a fost una menită a subsuma literei legii o realitate concretă.

Curtea a arătat că la întrebarea adresată inculpatului de a explica la ce s-a referit atunci când a făcut afirmaţia "Nu văd cum o persoană fizică poate să-i dea nişte bani altei persoane fizice fără vreun titlu", care este consemnată la fila x din volumul 2 al dosarului de urmărire penală, inculpatul A. a precizat că, în acel dialog, el a fost primul care l-a întrebat pe inculpatul CCC. cu ce titlu trebuie să ia respectivii bani de la partea civilă B., iar inculpatul CCC. i-a răspuns: "Nu ştiu, dumneavoastră ştiţi pentru că sunteţi avocatul", astfel că inculpatul A. a încercat să îi creeze un raţionament din care să rezulte absurdul solicitării inculpatului CCC.

În consecinţă, având în vedere ansamblul probatoriu analizat şi evaluat în mod coroborat în considerentele ce preced, curtea a constatat că, prin niciuna dintre activităţile profesionale realizate ca avocat, inculpatul A. nu l-a ajutat şi nici nu l-a determinat în vreun fel pe inculpatul CCC. să săvârşească nici infracţiunea de şantaj şi nici infracţiunea de fals în declaraţii, rezoluţia infracţională în săvârşirea acestor două infracţiuni, ca, de altfel, şi a celorlalte două infracţiuni, aparţinându-i, în exclusivitate, inculpatului CCC.

Referitor la temeiul juridic al soluţiei de achitare, respectiv art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există, curtea a avut în vedere următoarele aspecte:

Sintagma "fapta nu există" are în vedere inexistenţa faptei din punct de vedere material, în sensul că în cauză Parchetul nu a demonstrat că, urmare a desfăşurării activităţii profesionale ca avocat, inculpatul A. ar fi realizat vreun act material, vreo acţiune privită în materialitatea sa, prin care să fi încălcat vreo dispoziţie legală, nici dintre cele prevăzute de C. pen., în măsură a se putea circumscrie complicităţii la infracţiunea de şantaj şi instigării la infracţiunea de fals în declaraţii, nici dintre cele prevăzute de legislaţia specială ce reglementează profesia de avocat.

Curtea a remarcat, astfel, distincţia care trebuie făcută între exercitarea de către inculpatul A. a activităţilor specifice profesiei de avocat şi inexistenţa vreunui act, a vreunei acţiuni contrare dispoziţiilor legale din C. pen. sau din legislaţia specială aferentă profesiei de avocat, astfel că s-a considerat că această din urmă ipoteză se circumscrie cazului prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În privinţa cheltuielilor judiciare, având în vedere soluţia de condamnare pronunţată faţă de inculpatul CCC. prin prezenta sentinţă, în baza art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 398 C. proc. pen., art. 274 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 272 C. proc. pen., curtea a obligat pe acest inculpat la plata sumei de 12.000 de RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fazele de urmărire penală şi de cercetare judecătorească.

Întrucât faţă de inculpatul A. s-a dispus o soluţie de achitare sub aspectul ambelor infracţiuni pentru care acesta a fost trimis în judecată, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 398 C. proc. pen. şi art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare, în cuantum de 12.000 de RON, avansate de stat în fazele de urmărire penală şi de cercetare judecătorească în privinţa acestui inculpat, au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul CCC.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 13 decembrie 2017.

În esenţă, apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat sentinţa sub două aspecte, respectiv:

- greşita achitare a inculpatului A. pentru complicitate la infracţiunea de şantaj prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. coroborat cu art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi instigare la infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 47 raportat la art. 326 C. pen.; parchetul a criticat inclusiv temeiul juridic al soluţiilor de achitare, respectiv cel prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susţinând că nu se poate face confuzie între inexistenţa unei fapte în materialitatea ei şi inexistenţa unui element al laturii obiective, cum ar fi verbum regens, într-o situaţie ca cea din urmă fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.;

- greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului CCC., invocându-se reţinerea neîntemeiată a circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. referitoare la împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea faptei sau periculozitatea infractorului. Totodată, s-a solicitat ca în procesul de individualizare a pedepselor să se aibă în vedere toate criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen. (gravitatea infracţiunii săvârşite, periculozitatea infractorului, împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit).

Apelantul inculpat CCC., în esenţă, a solicitat:

- achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în principal sau în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în subsidiar, pentru infracţiunea de şantaj prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. În ceea ce priveşte temeiul prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există, s-a învederat că se îmbrăţişează orientarea că acest text legal este aplicabil atunci când nu există acţiunea descrisă în norma de incriminare ca verbum regens, prin raportare strict la acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii (în cauză, lipseşte acţiunea de constrângere), iar nu la orice modificare adusă realităţii obiective. S-a mai invocat inexistenţa unei stări de temere a persoanei vătămate, ceea ce presupune lipsa urmării imediate specifice infracţiunii de şantaj şi inexistenţa raportului de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată specifică.

- achitarea în ceea ce priveşte infracţiune de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În apărarea inculpatului CCC., s-a solicitat a se constata că, pe de-o parte, prima instanţă consideră că faptele sale se circumscriu infracţiunii de şantaj, iar pe de altă parte, aceleaşi fapte constituie şi fapta de trafic de influenţă, fiind evidentă poziţia subiectivă distinctă a unei persoane care suferă o faptă de şantaj de cea a unei persoane care cumpără influenţa altei persoane pentru a-şi rezolva propriile probleme judiciare.

Prin motivele de apel s-a invocat că, în sentinţa penală, au fost reţinute eronat elementele faptice şi s-a dat o interpretare eronată probelor administrate. Astfel, a considerat că, introducerea unei plângeri penale în 2013 nu poate constitui un prim act al săvârşirii unei infracţiuni la aproximativ 2 ani mai târziu, fie şantaj, fie trafic de influenţă; din materialul probator nu rezultă că inculpatul ar fi exercitat o influenţă asupra organelor de urmărire penală (dincolo de faptul că prin rechizitoriu s-a reţinut că a pretins că are influenţă, iar instanţa excede acuzaţiei aduse); nu a afirmat că are relaţii sau că ar avea vreo influenţă asupra organelor de urmărire penală, iar identitatea procurorului de caz nu îi era cunoscută; din nicio probă nu rezultă că a folosit relaţiile de familie - fiul unui fost preşedinte al Republicii Moldova - în scopul influenţării organelor de urmărire penală; împrejurarea că procurorul de caz i-a permis să părăsească teritoriul ţării se bazează pe susţinerile părţii civile, iar nu pe convorbirile înregistrate de către organele de urmărire penală/partea civilă care nu confirmă această teză; integralitatea discuţiilor purtate cu partea civilă se referă la retragerea plângerii prealabile şi la împăcarea părţilor, fiind solicitată suma ce reprezenta prejudiciul indicat în cadrul plângerii penale, prejudiciu stabilit ca urmare a Rapoartelor Lichidatorului judiciar al J. SA, cât şi ca urmare a considerentelor expuse în sentinţa civilă nr. 9113/19 septembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a Comercială; există posibilitatea de a se retrage plângerea penală depusă împotriva părţii civile pentru infracţiunea de gestiune frauduloasă.

Inculpatul CCC., prin apărători aleşi, a mai precizat că pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă este necesară întrunirea anumitor cerinţe esenţiale. Astfel, autorul pretinde, primeşte sau acceptă foloasele, deoarece afirmă că are influenţă pe lângă un funcţionar public ori lasă să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului respectiv. De asemenea, este necesar ca făptuitorul să promită că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Or, în apărare, s-a invocat că tocmai aceste cerinţe esenţiale lipsesc, în condiţiile în care inculpatul nu a afirmat în vreun moment şi nu a lăsat să se creadă că ar avea vreo influenţă asupra procurorului de caz şi nici nu a promis că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Prin motivele de apel s-a susţinut că toate acţiunile inculpatului au fost efectuate în vederea negocierii sumelor de bani datorate în mod legal de presupusa persoană vătămată şi a prevederilor plângerii penale, care putea fi retrasă în acest sens, în niciun moment nepretinzând dreptul de creanţă asupra sumei de 2.000.000 euro, pentru a-l determina pe procurorul de caz să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale. De asemenea, s-a menţionat că inculpatul nu a pretins bani sau alte foloase şi, niciodată, nu a lăsat impresia asupra faptului că ar avea influenţă, în orice fel, asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea oricăruia dintre dosarele aflate în cercetări la DIICOT, şi nici nu se poate reţine existenţa unei astfel de influenţe din partea inculpatului.

În privinţa acuzaţiei că inculpatul ar fi promis că va determina îndeplinirea de către organele judiciare a unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv efectuarea de demersuri pentru ridicarea sechestrelor instituite asupra bunurilor lui B., în motivarea căii ordinare de atac s-a menţionat că, în cauza 180/D/P/2013, nu au fost instituite măsuri asigurătorii, iar cu referire la ridicarea sechestrelor instituite în Dosarul x/2012 s-a solicitat a se constata, în baza convorbirii din data de 28 ianuarie 2015, că inculpatul nu a promis că va determina organele de urmărire penală să ridice măsurile asigurătorii dispuse în această cauză.

S-a arătat că nu există probe din care să reiasă că inculpatul CCC. a promis determinarea soluţionării ambelor dosare de la DIICOT într-o manieră favorabilă lui B., indiferent de probele cauzelor respective.

Totodată, s-a solicitat a se observa că inculpatul nu a pretins vreun beneficiu pentru presupusul trafic de influenţă, neexistând niciun temei pentru acuzaţia de trafic de influenţă în forma pretinderii şi primirii unui drept de creanţă asupra sumei de 2.000.000 euro; nu s-a lăudat că ar avea trecere sau ar fi în bune relaţii cu procurorul de caz din cadrul DIICOT sau că s-ar bucura de încrederea acestuia; nu a promis, nu şi-a asumat un angajament şi nici nu a făgăduit că urmează să-şi trafice o presupusă influenţă prin procurorul de caz.

În apărarea inculpatului, s-a mai invocat că semnarea contractului de împrumut a avut loc din dorinţa părţii civile B. de a verifica potenţialul de influenţă al inculpatului, ceea ce înseamnă că până la acel moment partea civilă nu avea impresia existenţei unei reale influenţe a inculpatului asupra organelor judiciare.

În subsidiar, s-a solicitat să se constate că infracţiunea de trafic de influenţă nu a fost săvârşită cu conştiinţa liberă, respectiv cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

S-a susţinut că apare cu necesitate ca inculpatul să fi ştiut că foloasele reprezintă preţul pretinsei influenţe asupra funcţionarului public, intenţia fiind calificată prin scop. Or, s-a arătat în apărare, niciun moment inculpatul nu a urmărit traficarea unei presupuse influenţe în schimbul dobândirii unui drept de creanţă asupra sumei de 2.000.000 euro şi nici nu a avut şi nu a exercitat o influenţă asupra procurorului de caz.

Au fost evocate dispoziţiile art. 101 alin. (1) C. proc. pen. potrivit cu care "este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a obţine probe", precum şi cele ale art. 101 alin. (3) C. proc. pen. -"este interzis organelor judiciare sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe".

În apărarea inculpatului CCC., s-a solicitat a se analiza dacă partea civilă B. (martor denunţător din perspectiva pretinsei infracţiuni de trafic de influenţă) s-a limitat la o strângere pasivă de probe sau, dimpotrivă, cu acceptul organelor de urmărire penală, a provocat săvârşirea unei infracţiuni, având în vedere următoarele împrejurări:

- la data de 22 ianuarie 2015, martorul denunţător B. a formulat un denunţ, relatând între altele, următoarele:

"În timp ce eram în arest la domiciliu, CCC. a venit la mine acasă spunându-mi că poate să facă (să influenţeze) rău sau bine situaţia mea în funcţie de acordul meu de a-i da o sumă de 1,5 milioane de euro (bani pe care nu-i datoram cu niciun titlu (...) Sunt de acord să colaborez cu organele de urmărire penală în vederea lămuririi complete a situaţiei"

- prin ordonanţa din 23 ianuarie 2015, emisă în Dosarul nr. x/2015 al DNA Secţia de combatere a corupţiei, a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- în cuprinsul denunţului formulat la data de 22 ianuarie 2015, martorul denunţător menţionează în mod expres faptul că, pe data de 25 ianuarie 2015, urmează să se întâlnească cu CCC., ceea ce înseamnă că întâlnirea celor doi era convenită, în prealabil (nefiind vorba de o vizită neaşteptată);

- începând cu data de 25 ianuarie 2015, martorul denunţător a organizat întâlniri repetate cu inculpatul şi cu alte persoane la domiciliul acestuia, înregistrând cu mijloace proprii (conform declaraţiilor acestuia) conversaţiile purtate în mediul ambiental;

- încă de la această primă întâlnire înregistrată, martorul denunţător a început a sugera necesitatea unei influenţări a procurorului de caz pentru a-l determina pe inculpat să afirme că ar avea o influenţă asupra organelor judiciare;

- la data de 28 ianuarie 2015 (dată la care organele de urmărire penală deja redau în procesul-verbal cuprinsul înregistrării ambientale din 25 ianuarie 2015), martorul denunţător organizează o întâlnire cu martorii M., P. şi O., discuţiile purtate fiind şi de această dată înregistrate de martorul denunţător pentru a proba o pretinsă activitate infracţională inexistentă, acesta încercând să-i determine pe cei trei martori să dea declaraţii împotriva inculpatului;

- cu prilejul întâlnirii din 5 februarie 2015 (pv. din 10 iunie 2015), B. reia problema modalităţii "stingerii" plângerii penale, iar pentru că propunerea avansată de inculpatul CCC. este una care nu-i convine martorului denunţător întrucât nu s-ar fi realizat latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă, încearcă să o provoace constant, apoi, cere martorilor CC. şi D. să părăsească încăperea şi continuă activitatea de determinare a inculpatului de a face o afirmaţie ce ar fi putut proba săvârşirea infracţiunii provocate;

- în aceeaşi manieră, denunţătorul B. continuă acţiunile provocatoare şi ulterior, încercând determinarea inculpatului de a afirma că ar putea corupe organele de urmărire penală pentru ca dosarul în care denunţătorul era cercetat să fie clasat.

În apărarea inculpatului CCC., s-a susţinut că toate aceste discuţii au fost în permanenţă atât organizate, cât şi dirijate de martorul denunţător, sub atenta supraveghere a organelor de urmărire penală, acţiunea culminând cu semnarea contractului dintre părţi, la data de 17 martie 2015.

Totodată, s-a considerat că probele administrate în cauză, chiar cele depuse de martorul denunţător, relevă o implicare activă a acestuia în încercarea de dovedire a infracţiunii de trafic de influenţă, o conduită ce excedează unei simple culegeri de probe pur-pasive, reliefând o provocare continuă la săvârşirea unei infracţiuni.

- achitarea pentru infracţiunile de fals în declaraţii şi participaţie improprie la fals intelectual în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen.; deopotrivă, inculpatul a considerat că fapta de a declara, sub semnătură proprie în faţa notarului public, a împrejurării nereale a acordării unui împrumut de 2.000.000 euro, constituie numai infracţiunea de fals în declaraţii, iar nu concurs de infracţiuni (fals în declaraţii şi participaţie improprie la fals intelectual).

Inculpatul CCC. a criticat sentinţa apelată prin care i-a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile de fals în declaraţii şi participaţie improprie la fals intelectual, într-o infracţiune unică de fals în declaraţii. A invocat drept criterii esenţiale de distincţie între infracţiunea unică şi concursul de infracţiuni, relaţiile sociale protejate prin normele juridice pretins a fi încălcate şi cel al urmărilor produse prin acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii sau infracţiunilor.

Referitor la elementele de tipicitate ale infracţiunii de fals în declaraţii, s-a precizat despre clauza contractuală privind acordarea unei sume de bani de către împrumutător împrumutatului, că nu poate fi asimilată unei veritabile declaraţii, în accepţiunea art. 326 C. pen. şi, chiar dacă ar fi asimilată, nu este aptă prin ea însăşi a genera consecinţele juridice specifice infracţiunii de fals în declaraţii întrucât aceste consecinţe nu pot lua naştere în baza unei declaraţii a creditorului privind acordarea împrumutului, ci doar în baza declaraţiei debitorului care recunoaşte primirea sumei împrumutate.

Din perspectiva vinovăţiei, s-a apreciat că inculpatul nu a urmărit, prin încheierea contractului de împrumut, să denatureze adevărul şi să obţină producerea unor consecinţe juridice, sens în care a arătat că nu se poate face abstracţie de contextul în care s-a încheiat acest contract, de existenţa diferendului născut datorită administrării intenţionat defectuoase de către B. a societăţii J. SRL.

În legătură cu participaţia improprie la fals intelectual, s-a susţinut (raportat la acuzaţia că l-ar fi determinat pe notar să comită fără vinovăţie un fals intelectual), că inculpatul CCC. a agreat doar propunerea înaintată de partea civilă B. de a încheia contractul de împrumut în formă autentică, iniţiativa aparţinându-i acestuia, care i-a trimis draftul de contract. S-a arătat că nu se poate reţine în sarcina sa activitatea de determinare a notarului public de a autentifica o convenţie în cuprinsul căreia ar fi atestate împrejurări necorespunzătoare adevărului.

În subsidiar, inculpatul a menţionat că argumentele expuse în privinţa lipsei de vinovăţie în comiterea faptei calificată juridic drept infracţiune de fals în declaraţii, îşi menţin valabilitatea şi în privinţa acestei infracţiuni.

- lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile promovate de partea civilă B., în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (5) C. proc. pen., iar în ipoteza achitării în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de şantaj să fie respinsă acţiunea civilă.

Inculpatul CCC. a invocat faptul că partea civilă B. nu a dovedit întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale, iar probele administrate în vederea soluţionării laturii civile a cauzei nu atestă acea pretinsă afectare a echilibrului emoţional şi a libertăţii psihice de control şi decizie asupra propriei vieţi socio-familiale şi profesionale a părţii civile, la care a făcut referire prima instanţă. S-a arătat că simpla constatare a instanţei de fond cu privire la existenţa unei constrângeri, nu putea conduce automat la concluzia existenţei unui prejudiciu moral produs acesteia, fiind imperios necesară existenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine producerea unui asemenea prejudiciu.

Pentru ipoteza în care instanţa de apel va constata că fapta nu întruneşte cerinţele de tipicitate pentru a constitui infracţiune, s-a arătat că s-ar impune lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile, în acord cu prevederile art. 25 alin. (5) C. proc. pen.

În cursul cercetării judecătoreşti, în apel, termenul din data de 17 ianuarie 2018, Înalta Curte a admis cererea de amânare formulată de apelantul inculpat CCC. pentru a-i da posibilitatea să studieze dosarul şi pentru a formula motivele de apel.

La termenul din data de 28 februarie 2018 au avut loc dezbaterile asupra probatoriilor solicitate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de apelantul inculpat CCC. Înalta Curte a luat act de poziţia procesuală a inculpatului CCC., exprimată prin apărătorul ales, şi a inculpatului A. că doresc să dea declaraţie în faţa instanţei de apel.

Prin încheierea din data de 14 martie 2018 Înalta Curte, pronunţându-se asupra probelor solicitate, a admis, în parte, cererea de probe formulată de reprezentantul Ministerului Public şi a încuviinţat reaudierea martorilor D., K., M., P., L. şi CC.

A admis, în parte, cererea de probe formulată de inculpatul CCC., respectiv: a încuviinţat reaudierea martorilor D., K., M., P., L. şi CC.; a încuviinţat audierea în calitate de martori a numiţilor X., Y. şi XX.; a încuviinţat proba cu înscrisuri constând în acte în circumstanţiere privind persoana inculpatului CCC. referitoare la viaţa familială, profesională şi starea de sănătate.

La termenul din data de 11 aprilie 2018, Înalta Curte a procedat la audierea intimatului inculpat A., la termenul din data de 23 mai 2018 au fost audiaţi martorii D. şi K., iar la termenul din data de 20 iunie 2018 au fost audiaţi martorii M., P. şi a fost încuviinţată cererea formulată de către apărătorul ales al apelantului inculpat CCC. privind efectuarea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei pentru a comunica dacă Serviciul Român de Informaţii a acordat sprijin, de orice natură, în Dosarul nr. x/2015 şi în ce s-a concretizat acest sprijin, în cazul unui răspunsul afirmativ.

Prin adresa din data de 3 august 2018, aflată la dosar ICCJ, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., secţia de combatere a corupţiei a comunicat, în esenţă, faptul că, în Dosarul penal nr. x/2015, ordonanţele din datele de 26 ianuarie 2015 şi 27 ianuarie 2015 de autorizare cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 de ore, a unor măsuri de supraveghere tehnică, precum şi mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Tehnic. S-a precizat, totodată, că Serviciul Român de Informaţii a fost desemnat doar beneficiar secundar al activităţii de interceptare, ceea ce înseamnă că această unitate a avut acces la rezultatul interceptărilor. Fiind invocate dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 14/1992 şi cele ale art. 142 alin. (1) C. proc. pen., s-a arătat că măsurile de supraveghere autorizate de instanţa de judecată au fost puse în executare de către Serviciul tehnic şi că beneficiarii secundari au fost desemnaţi în vederea acordării suportului pentru punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, fiind precizat că Serviciul Român de Informaţii avea calitatea de autoritate naţională în domeniul realizării interceptărilor, deţinând Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor.

La termenul din data de 25 septembrie 2018 a fost audiat martorul L. şi au fost ascultate convorbiri în mediul ambiental a căror expertizare s-a solicitat de către apărarea inculpatului CCC. De asemenea, Înalta Curte a respins, motivat, cererea formulată de către apărătorul ales al apelantului inculpat CCC. privind solicitarea unor relaţii de la Serviciul Român de Informaţii.

La termenul din data de 16 octombrie 2018 au fost audiaţi martorii X., Y., CC. şi a fost continuată ascultarea convorbirilor ambientale la care apărarea a făcut referire în vederea expertizării.

De asemenea, Înalta Curte a admis cererea formulată de apelantul inculpat CCC. şi a dispus efectuarea unei expertize a vocii şi vorbirii, cu următoarele obiective:

1. să se stabilească dacă înregistrările aflate pe folderul 1 corespunzătoare intervalului orar 17:00- final, pe folderul 2 corespunzătoare intervalelor orare 00:39 - 01:16, 20:55 - 23:24 şi pe folderul 8 corespunzătoare intervalului orar 02:00 - 05:00, de pe suportul optic tip CD-R marca x cu seria constructivă x, inscripţionat "DNA 44/P/2015 S1 - Copie înregistrări ambientale folderele 1 - 14", sunt continue şi nealterate, dacă s-a intervenit asupra acestora prin ştergere, inserare sau alte elemente de montaj audio (decupări, inserări sau alte elemente de contrafacere) ori prin folosirea unor soft-uri audio speciale;

2. să se procedeze la îmbunătăţirea calităţii audiţiei înregistrării audio, în cazul convorbirii în mediul ambiental purtată la data de 25 ianuarie 2015, din folderul 1 - intervalul orar 17:00- final de pe suportul optic tip CD-R marca x cu seria constructivă x, inscripţionat "DNA 44/P/2015 S1 - Copie înregistrări ambientale folderele 1-14".

S-a dispus ca expertiza să fie efectuată de către experţi din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, onorariul urmând a fi achitat din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A fost încuviinţat expert parte la solicitarea inculpatului CCC., în persoana expertului YY..

La data de 19 noiembrie 2018, a fost depus Raportul de expertiză criminalistică nr. 313 din 14 noiembrie 2018 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti prin care s-a concluzionat că:

"Din considerentele prezentate în cuprinsul raportului, integritatea înregistrărilor audio expertizate nu a putut fi stabilită. În urma examinării înregistrărilor cu echipamentele şi sistemele din dotarea INEC, în conţinutul înregistrărilor nu au fost stabilite urme de alterare prin ştergere, inserare, alte elemente de montaj audio (decupări, inserări sau alte elemente de contrafacere) ori urme ale utilizării în acest scop a unor softuri audio speciale". De asemenea, a fost înaintat un exemplar al înregistrării audio, procesat în vederea ameliorării calităţii audiţiei.

Prin Raportul de expertiză criminalistică menţionat, s-a arătat că:

"(...) Apariţia fasciculului de componente stabile în toate înregistrările de expertizat arată că acestea constituie fie o caracteristică a echipamentului tehnic de înregistrare, fie una a mediului acustic şi radioelectric în care au fost realizate înregistrările.

Analiza variaţiilor nivelului semnalului (...) nu a evidenţiat porţiuni de lipsă ori de cădere bruscă în nivel a semnalelor înregistrate.

Analiza digitizării nu a evidenţiat urme de modificare a nivelelor de cuantizare. În contextul dezvoltării actuale a tehnologiilor de procesare a semnalelor audio, faptul că astfel de urme nu au fost identificate nu constituie o garanţie a absenţei acestora (...).

Nu au fost constatate variaţii neaşteptate ale semnalelor, salturi nejustificate ale componentei de curent continuu, modificări ale nivelelor de cuantizare ori urme ale unor compresii anterioare compresiei MP3 ale semnalelor (...).

În urma analizării înregistrărilor audio cu echipamentele şi sistemele din dotarea INEC nu au fost identificate, pe intervalele indicate în obiectivele expertizei ori pe alte intervale, urme de intervenţie asupra conţinutului înregistrărilor prin ştergere, inserare ori alte urme de modificare.

În cadrul metodei testelor negative pot fi utilizate numai teste care pot conduce la concluzia de excludere a integrităţii înregistrării audio digitale examinate. Testele utilizate în cauză nu au condus la excluderea integrităţii înregistrărilor examinate, motiv pentru care integritatea acestora nu a putut fi stabilită (...)".

La termenul din data de 21 noiembrie 2018 a fost audiat martorul XX. şi a fost încuviinţată audierea părţii civile B., pusă în discuţie din oficiu.

La termenul din data de 9 ianuarie 2019 a fost audiată partea civilă B. şi a fost ascultată, în şedinţă publică, înregistrarea audio a convorbirii din 25 ianuarie 2015.

La termenul din data de 6 februarie 2019, Înalta Curte a dispus emiterea unei adrese la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei pentru a comunica dacă, după formularea denunţului de către B., la 22 ianuarie 2015, înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie la data de 23 ianuarie 2015 şi care a stat la baza formării Dosarului nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, s-a emis vreo adresă în vederea beneficierii de către acesta de o cauză legală de reducere a pedepsei într-un alt dosar penal.

Înalta Curte a respins cererea inculpatului CCC. de a solicita date de la Serviciul Român de Informaţii având în vedere că, anterior, la termenul din 20 iunie 2018, s-a solicitat DNA să precizeze dacă SRI a acordat sprijin în această cauză, de orice natură, iar în cazul unui răspuns afirmativ să indice în ce s-ar fi concretizat acest sprijin, organul de urmărire penală comunicând răspunsul său. Deopotrivă, instanţa a considerat că nu este necesar a se efectua adresă către SRI întrucât legalitatea probelor administrate în cauză trebuie să fie confirmată de organul de urmărire penală care are atribuţii în acest sens, răspunsul acestuia fiind cel pertinent.

De asemenea, la acelaşi termen de judecată din data de 06 februarie 2019, a fost admisă cererea formulată de către apărătorul ales al apelantului inculpat CCC. şi s-a dispus emiterea unei adrese la INEC - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti pentru a răspunde obiecţiunilor expertului criminalist încuviinţat de instanţă pentru inculpatul CCC. depuse cu privire la raportul de expertiză a vocii şi vorbirii nr. 313 din 14 noiembrie 2018, întocmit de expertul criminalist desemnat de instanţa de apel.

Expertul criminalist recomandat de inculpatul CCC. a concluzionat că:

"Cele trei fişiere audio MP3 în litigiu nu conţin înregistrări audio autentice sau originale; nu reprezintă clone/duplicate sau copii ale unor înregistrări audio originale, conţin urme de editare computerizată prin ştergere şi montaj audio. Datorită (re)compresiei distructive şi ireversibil de tip MP3 nu au putut fi identificate urme suplimentare de editare".

Examinând cererea apelantului inculpat CCC. prin care s-a solicitat opinia expertului din cadrul INEC - Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Bucureşti cu privire la obiecţiunile formulate de expertul parte la Raportul de expertiză a vocii şi vorbirii nr. 313 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte a reţinut prin încheierea de şedinţă, că:

În esenţă, prin obiecţiunea#1 expertul parte a susţinut că autenticitatea unei înregistrări se analizează şi se stabileşte pe toată durata înregistrării şi nu pe fragmente izolate, fiind arătat că este posibil ca: a) fragmentul de interes să conţină fragmente mai mici copiate din alte zone ale înregistrării în litigiu; b) fragmentul de interes să fie continuu, nealterat dar copiat dintr-o altă înregistrare şi inserat în înregistrarea în litigiu; c) înregistrarea în litigiu să conţină manipulări frauduloase anterior sau ulterior fragmentului de interes, etc.

Referitor la această obiecţiune, Înalta Curte a constatat că reprezintă o critică adusă obiectivelor stabilite de instanţă pentru efectuarea expertizei vocii şi vorbirii, expertul parte realizând, de altfel, o analiză proprie a probelor, ca şi expertul din cadrul INEC, fiecare formulând propriile evaluări şi concluzii, care vor fi valorificate de instanţă în contextul întregului material probator.

În legătură cu obiecţiunea#2 la raportul de expertiză a vocii şi vorbirii întocmit de INEC - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, în sensul că în lipsa echipamentului tehnic de înregistrare şi/sau a oricăror date tehnice cum ar fi marca, modelul şi numărul de serie, este imposibil a se stabili autenticitatea probelor, respectiv concluzia "înregistrările audio în litigiu sunt conforme cu înregistrări originale", Înalta Curte a considerat că această concluzie excede obiectivelor stabilite pentru efectuarea expertizei.

Înalta Curte a apreciat că obiecţiunea#3 referitoare la faptul că raportul de expertiză criminalistică nr. 313 din 14 noiembrie 2018 al INEC - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti nu menţionează bibliografia utilizată, are legătură cu modul de structurare a raportului de expertiză de către expert, fiind un aspect ce ţine de forma acestuia, fără a exista dispoziţii procedurale care să impună obligativitatea indicării bibliografiei.

În privinţa obiecţiunii#6 care se constituie în afirmaţia că raportul de expertiză criminalistică nr. 313 din 14 noiembrie 2018 al INEC a fost întocmit în baza unui protocol între INEC şi Direcţia Naţională Anticorupţie, Înalta Curte a considerat că se solicită expertului să răspundă unei chestiuni care excede obiectului probaţiunii.

Spre deosebire de cele anterior menţionate, Înalta Curte a considerat utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei, răspunsurile expertului din cadrul INEC - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, cu privire la obiecţiunea#4 - prin care s-a învederat că, potrivit literaturii de specialitate, "analiza nivelelor de cuantizare se efectuează exclusiv pe fişierele audio în format WAV şi nu pe MP3", fiind indicat să se comunice "metoda validată ştiinţific şi literatura de specialitate aferentă care prezintă utilizarea metodei nivelelor de cuantizare pe înregistrări MP3", precum şi cu privire la obiecţiunea#5 prin care se invocat faptul că "Raportul de expertiză criminalistică al INEC nr. 313 din 14 noiembrie 2018 este în contradicţie cu susţinerile din cadrul Raportului", respectiv că "la pagina 5 din Raportul INEC se afirmă faptul că astfel de urme nu au fost identificate nu constituie o garanţie a absenţei acestora, dar în concluzia Raportului de expertiză se omite acest aspect esenţial şi se induce instanţei doar ideea că nu au fost găsite urme de editare".

Instanţa de apel a considerat necesare precizările expertului din cadrul INEC, cu referire la aceste din urmă obiecţiuni, având în vedere conţinutul raportului de expertiză depus la dosarul cauzei şi pentru a lămuri orice posibilă contradicţie între considerente şi concluzia raportului de expertiză criminalistică judiciară nr. 313 din 14 noiembrie 2018.

Prin adresa din 27 februarie 2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a comunicat, în legătură cu denunţul formulat de B., care a stat la baza formării Dosarului nr. x/2015, că Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei nu i s-a solicitat şi nu a emis vreo adresă în vederea beneficierii de către B. de o cauză legală de reducere a pedepsei, într-un alt dosar penal înregistrat la D.N.A., secţia de combatere a corupţiei.

La data de 01 martie 2019, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti a transmis Răspuns la obiecţiunile formulate la Raportul de expertiză criminalistică nr. 313 din 14 noiembrie 2018.

Potrivit acestui răspuns, în esenţă, cu referire la obiecţiunea#4, s-a precizat, în primul rând, că nu este vorba doar despre "analiza nivelelor de cuantizare", ci despre "analiza digitizării", care pe lângă "analiza nivelelor de cuantizare" cuprinde şi analiza constanţei tipului de distribuţie a eşantioanelor, fapt care duce şi la posibilitatea descoperirii, de exemplu, a unor pasaje inserate.

În al doilea rând, s-a menţionat că nu a fost analizat un semnal comprimat MP3, aşa cum afirmă expertul parte, ci a fost supus analizei un semnal decomprimat, care anterior s-a aflat în stare comprimată MP3.

În al treilea rând, a fost specificat că studiul repartizării pe nivele a eşantioanelor semnalului digital analizat este un test negativ pentru că poate evidenţia eventuale fragmente de semnal inserate, care anterior au fost procesate diferit. S-a arătat că această analiză poate fi efectuată indiferent de istoricul semnalului, deci atât pentru semnale necomprimate, cât şi pentru semnale care au fost cândva comprimate.

Referitor la obiecţiunea#5, în sensul că menţiunea "faptul că astfel de urme nu au fost identificate nu constituie o garanţie a absenţei acestora" nu ar fi fost invocată în cadrul concluziilor raportului, s-a arătat că în capitolul CONCLUZII al raportului se menţionează negru pe alb că prima concluzie decurge "Din considerentele prezentate în cuprinsul raportului..." şi, în consecinţă, contextul concluziei include menţiunea "faptul că astfel de urme nu au fost identificate nu constituie o garanţie a absenţei acestora", la care face referire expertul parte.

Totodată, în legătură cu obiecţiunea#2 vizând aspectul că "fără echipamentul tehnic în litigiu NU se poate întocmi o expetiză completă", expertul desemnat de instanţă a subliniat că nici în prezenţa echipamentului tehnic nu se poate ajunge, în speţă, la concluzia, motivată ştiinţific, că "probele expertizate sunt autentice". A fost precizat că, în cazul înregistrărilor digitale de tipul celor din speţă, este imposibil a se stabili că "înregistrările sunt autentice", indiferent de disponibilitatea datelor tehnice invocate.

În ceea ce priveşte obiecţiunea#7 şi concluziile formulate de expertul parte, prin Răspunsul la obiecţiunile formulate la Raportul de expertiză criminalistică nr. 313 din 14 noiembrie 2018 a fost evidenţiat că, în contradicţie cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică, expertul parte a întocmit un raport de expertiză, fapt nepermis de cadrul legal existent şi, fără a înlătura motivat constatările şi concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit în cadrul LIEC Bucureşti, a încercat promovarea unor teorii şi concepte proprii, fără legătură cu obiectul expertizei şi cu detaliile speţei în discuţie.

La termenul din data de 06 martie 2019, constatând finalizată cercetarea judecătorească, Înalta Curte a acordat cuvântul în dezbateri cu privire la apelurile declarate.

Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul CCC. prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept în limitele dispoziţiilor art. 471 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de apel susţinut de inculpatul CCC. privind greşita condamnare pentru infracţiunea de trafic de influenţă este neîntemeiat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că probele administrate în ambele faze ale procesului penal dovedesc, fără dubiu, faptul că inculpatul CCC. a pretins o sumă de bani, în decembrie 2014, de la B., susţinând că are influenţă, prin intermediul unor persoane care au ori au avut funcţii importante în instituţiile publice, asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea Dosarelor penale nr. x/2012 şi nr. y/2013 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura centrală, care îl priveau pe B. şi a promis că va determina astfel îndeplinirea de către organele judiciare a unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în scopul ridicării sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor lui B. şi a soluţionării ambelor dosare într-o manieră favorabilă acestuia, indiferent de probatoriile administrate în cauzele respective, iar la data de 17 martie 2015 a primit dreptul de creanţă asupra sumei de 2.000.000 euro prin încheierea unui contract fictiv de împrumut, autentificat prin Încheierea nr. 263 din 17 martie 2015, de notarul public E. din cadrul C..

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că fapta întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind nefondate criticile aduse de apelantul inculpat sentinţei pronunţate de prima instanţă.

Cu prioritate, din perspectivă teoretică, instanţa de control judiciar precizează că, pentru consumarea infracţiunii de trafic de influenţă nu are relevanţă dacă a avut loc sau nu intervenţia pe lângă funcţionar ori dacă acesta a exercitat sau nu actul determinat ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Astfel, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este suficient ca scopul să fie cel puţin afirmat, fiind indiferent dacă s-a realizat sau nu deoarece dezaprobarea exprimată prin incriminarea de către legiuitor a faptei de trafic de influenţă priveşte tocmai scopul urmărit de făptuitor.

Întrucât urmarea imediată constă într-o stare de pericol, legătura de cauzalitate în cazul infracţiunii de trafic de influenţă rezultă din însăşi materialitatea activităţii desfăşurate de inculpat (ex re).

Infracţiunea de trafic de influenţă este o infracţiune care se consumă la momentul realizării oricăreia dintre modalităţile alternative ale elementului material (pretinde, primeşte, acceptă promisiunea).

În vederea atingerii folosului urmărit, este posibil, ca şi în în prezenta cauză, traficantul de influenţă să comită două din acţiunile tipice, prevăzute alternativ în textul incriminator, respectiv să pretindă şi, ulterior, să primească folosul urmărit. Întrucât fiecare dintre aceste acţiuni reprezintă acte de executare a infracţiunii, prin acţiunea de pretindere a banilor sau a altor foloase, infracţiunea s-a consumat. Activitatea ulterioară, de primire a banilor sau a altor foloase constituie, alături de actele anterioare, o unitate infracţională.

Elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă există şi în situaţia în care pretinderea este aluzivă, dar neechivocă, fiind suficient ca ea să fie inteligibilă, adică să aibă capacitatea de a fi înţeleasă de cel căruia i se adresează.

În cauză, pretinderea sumei de bani de către inculpatul CCC. pentru traficarea influenţei pe care a susţinut că o are, prin intermediul unor persoane care au ori au avut diverse funcţii în instituţiile publice, asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea celor două dosare penale care îl vizau pe B., în vederea soluţionării într-o manieră favorabilă acestuia, şi ridicării sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor sale, a fost înţeleasă exact de partea civilă B..

Înalta Curte mai arată că, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă nu este necesar ca suma de bani/folosul să fie determinat în mod absolut în momentul pretinderii. Este, astfel, irelevant sub aspectul întrunirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă, împrejurarea că suma de bani pretinsă de inculpatul CCC. a variat ca şi întindere, după cum nu afectează întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii împrejurarea că B. a dat suma de 2.000.000 euro sub forma unui drept de creanţă. Definitoriu este că, în permanenţă, scopul pretinderii şi al primirii folosului a fost acelaşi.

În conformitate cu acuzaţia adusă prin rechizitoriu, curtea de apel a arătat, în mod legal şi temeinic că inculpatul CCC. a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă în modalitatea normativă alternativă a acţiunii de pretindere de la partea civilă B., în mod direct, pentru sine, a unei sume (extrem de mare) de bani, inculpatul CCC. demonstrându-i părţii civile că are influenţă şi că va determina organele judiciare să îndeplinească acte contrare atribuţiilor de serviciu în dosarele penale care o priveau pe partea civilă, în mod favorabil acesteia.

Deopotrivă, instanţa de apel subliniază că pretinderea repetată a sumei de bani/foloaselor, care a fost urmată de primire, nu influenţează unicitatea infracţiunii atunci când banii/foloasele au fost pretinse şi date pentru aceeaşi intervenţie/în acelaşi scop.

Or, în prezenta cauză, aşa cum s-a menţionat, pretinderea repetată a unei sume de bani şi primirea dreptului de creanţă asupra sumei de 2.000.000 euro s-au făcut în acelaşi scop, respectiv pentru ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale părţii civile B. şi soluţionarea Dosarelor penale nr. x/2012 şi nr. y/2013 înregistrate la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura centrală, într-o manieră favorabilă părţii civile, indiferent de probele administrate.

Activitatea infracţională ce formează obiectul prezentei cauze ilustrează rezultatul neconformării faţă de ordinea juridică a inculpatului CCC. care a acţionat ca traficant de influenţă, prin Rechizitoriul nr. x/2015 din 25 iunie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, fiind dispusă soluţia de clasare faţă de B. (denunţător) pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constatându-se incidentă cauza de nepedepsire prev. de art. 292 alin. (2) C. pen. - a denunţat fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.

Înalta Curte mai reţine că apelantul inculpat CCC. a acţionat în numele său personal, iar nu ca administrator/reprezentant/asociat al vreunei firme. Astfel, dreptul de creanţă (folosul) obţinut de inculpatul CCC. pe calea contractului fictiv de împrumut autentificat la notar la data de 17 martie 2015 (având rolul de a ascunde fapta de corupţie), a condus la îmbogăţirea fără justă cauză a patrimoniului inculpatului, pe seama patrimoniului lui B., situaţie care lipseşte de utilitate orice verificări sau aprecieri în legătură cu relaţiile de afaceri/patrimoniale dintre anumite societăţi comerciale (EE., J., STIPULA etc.) cu care CCC. a fost în raporturi de administrare/reprezentare/etc., după caz. Prin urmare, probele invocate de apelantul inculpat CCC., subsumate acestei apărări, sunt lipsite de relevanţă în cauză.

Relaţiile de afaceri dintre anumite societăţi comerciale, ca şi plângerea penală formulată de SC J. SRL împotriva mai multor persoane fizice, printre care partea civilă B., au reprezentat pretextul şi paravanul discuţiilor şi întrevederilor cu partea civilă B. şi alte persoane (martori în prezenta cauză, cu pregătire juridică), deoarece, în realitate, inculpatul CCC. a urmărit să trafice influenţa pe care a pretins că o are în favoarea părţii civile B., în schimbul unei sume de bani consistente, exprimată în milioane de euro.

În acest sens, din procesul-verbal din 28 ianuarie 2015 de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental purtată la data de 25 ianuarie 2015, rezultă cum inculpatul CCC. discută cu partea civilă B. aspecte referitoare la activitatea comercială a SC J. SRL, de-a lungul anilor, implicarea/neimplicarea fiecăruia dintre ei în această activitate, iar la un moment dat, abordează problematica modalităţii în care ar putea să intre în posesia sumei de bani pretinse lui B., în luna decembrie 2014, inculpatul afirmând:

"Sunt aşa variante! Sunt aşa variante! Numai că tu n-o să crezi în ele... (...) O să vezi.".

În cauză, acuzaţia adusă inculpatului CCC. este susţinută nu doar prin transcriptul convorbirilor înregistrate în mediul ambiental de partea civilă (care le-a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală), ci şi prin declaraţiile martorilor şi părţii civile, înscrisuri, transcriptul convorbirilor ambientale realizate de organele de urmărire penală, convorbirilor telefonice şi comunicărilor SMS, coroborarea probelor atestând pretinderea unei sume de bani de către inculpatul CCC., în esenţă, pentru a determina adoptarea unor soluţii favorabile părţii civile B. în dosarele penale care o priveau, primirea unui drept de creanţă de 2.000.000 euro, în acelaşi scop şi determinarea notarului public să autentifice un contract (fictiv) de împrumut, prin care să se ascundă pretinderea unui folos pentru sine, ca faptă de corupţie.

Aşadar, instanţa de apel nu conferă caracter de "regină a probelor" convorbirilor purtate în mediul ambiental înregistrate de partea civilă B., acestea fiind valorificate în procesul de interpretare a probatoriului, în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, deoarece o acuzaţie penală nu se poate fundamenta doar pe înregistrarea unor discuţii, fără alte probe cu care să se coroboreze, apte să ateste sensul, contextul acelor dialoguri (în acelaşi sens, Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a ÎCCJ, secţia penală, Dosar nr. x/2017).

Deopotrivă, Înalta Curte constată că, faţă de conţinutul raportului de expertiză criminalistică, obiecţiunile aduse acestuia de expertul încuviinţat inculpatului CCC. şi răspunsul la obiecţiuni comunicat de expertul criminalist desemnat de instanţă (redate pe larg în cele ce preced), nu s-a dovedit existenţa unor înregistrări discontinue şi alterate şi nici că s-a intervenit asupra lor prin ştergere, inserare sau alte elemente de montaj audio (decupări, inserări sau alte elemente de contrafacere) ori prin folosirea unor soft-uri audio speciale.

Este de remarcat că, în timpul cercetării judecătoreşti în apel, inculpatul CCC. a motivat necesitatea efectuării expertizei criminalistice prin faptul că partea civilă B. şi martorii D., M. (spre exemplu), în primă instanţă, nu au recunoscut că au rostit anumite propoziţii/fraze din transcripturile efectuate de către DNA sau nu şi-au amintit că au rostit anumite propoziţii/fraze din acele transcripturi.

Se constată, cu prioritate, că inculpatul CCC. nu a valorificat propria poziţie în raport cu interceptările, ci a solicitat evaluarea poziţiei participanţilor la discuţii.

Examinând, totodată, punctual aspectele invocate, din depoziţia martorului M. (dată în primă instanţă la termenul din 12 octombrie 2017), rezultă că, la întrebările apărătorului ales al inculpatului CCC., martorul a precizat fie că nu mai ţine minte dacă a făcut anumite afirmaţii, fie a explicitat sensul unor afirmaţii (uneori chiar şi când a arătat că nu-şi mai aduce aminte dacă afirmaţia, în cadrul discuţiilor, i-a aparţinut). De asemenea, cu referire la alte afirmaţii enunţate de apărătorul ales al inculpatului, în cuprinsul întrebărilor ce au fost adresate martorului, acesta a menţionat că nu crede că îi aparţin .

În privinţa depoziţiei martorului D. (27 octombrie 2016), se observă că, la interpelarea apărătorului ales al inculpatului CCC., a precizat:

"Nu-mi amintesc despre ce vorbeam atunci, nu-mi amintesc contextul discuţiei".

Referitor la declaraţia părţii civile B. dată în primă instanţă (23 mai 2016), se constată că aceasta a precizat "nu îmi aduc aminte la cine m-am referit", când a fost întrebată de apărătorul ales al inculpatului A. în legătură cu una din conversaţiile purtate .

Prin urmare, partea civilă şi martorii nu au contestat sensul şi conţinutul general al discuţiilor, ci au reliefat că nu-şi amintesc dacă au făcut anumite afirmaţii, situaţie plauzibilă faţă de durata de timp scursă de la momentul conversaţiilor şi momentul audierii lor, în primă instanţă (de peste un an, respectiv doi ani de zile).

Faţă de toate acestea, instanţa de control judiciar consideră că s-a realizat o contestare formală a conţinutului convorbirilor înregistrate în mediul ambiental de către inculpat pe seama participaţilor la discuţii, urmând a se ţine seama, în măsura în care se coroborează cu alte probe, de transcriptul acestor convorbiri, astfel cum au fost îndreptate în primă instanţă, la termenele din 31 mai 2017, 23 iunie 2017 şi 14 septembrie 2017, când au fost audiate înregistrările contestate de inculpaţi şi au fost întocmite procese-verbale de verificare a corespondenţei între înregistrările audio şi transcrierea convorbirilor .

Evaluând întregul material probator, Înalta Curte reţine că, în luna decembrie 2014, inculpatul CCC. a pretins, de la partea civilă B., o sumă de bani pentru a-şi trafica influenţa asupra organelor judiciare, speculând faptul că, fiind în arest la domiciliu, într-o astfel de situaţie de excepţie, partea civilă ar putea avea un interes crescut de "a scăpa" de dosarele penale care o vizau, înregistrate pe rolul DIICOT - Structura centrală, respectiv ca acestea să fie soluţionate într-un mod favorabil părţii civile.

Astfel, momentul pretinderii sumei de bani în luna decembrie 2014 şi motivul determinant al solicitării folosului, rezultă din procesul-verbal din 27 martie 2015 de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental din data de 24 martie 2015, în conformitate cu care inculpatul CCC. a afirmat:

"puteam atuncea să rezolvăm totu’, că a fost un moment... înainte de Anu’ Nou şi după, imediat s-ar putea". Aspectul factual este confirmat de partea civilă B., care a susţinut:

"noi ne-am întâlnit în decembrie, ne-am întâlnit şi în ianuarie, tu ai spus atunci ceva. Eu, îţi dai seama, n-am... poate... am dat crezare dup-aia sau n-am dat la-nceput. Dup-aia...".

Cu aceste probe se coroborează declaraţiile părţii civile B., care a avut o poziţie procesuală constantă, de-a lungul procesului.

Astfel, la urmărire penală a declarat:

"În perioada în care eram în arest la domiciliu (n.n. decembrie 2014), CCC. a venit la mine acasă, spunându-mi că poate să facă (să influenţeze) rău sau bine situaţia mea în funcţie de acordul meu de a-i da suma de 1,5 milioane euro, sumă pe care nu i-o datorez cu niciun titlu (...) am stabilit o nouă întrevedere (...) acesta specificând că va veni împreună cu avocatul său, A. pentru a explica şi detalia maniera în care se va proceda la rezolvarea dosarului având ca obiect plângerea lui XX în ipoteza în care voi da acestuia suma de bani pretinsă", "în perioada în care eram în arest la domiciliu, CCC. a venit la mine acasă spunându-mi că poate să facă rău sau bine, adică să influenţeze situaţia mea, în funcţie de acordul meu de a-i da suma de 1,5 milioane euro, sumă pe care nu i-o datorez cu niciun titlu (...) În ziua de 25 ianuarie 2015, în jurul orei 18, m-am întâlnit cu CCC., la domiciliul meu. Cu această ocazie, acesta mi-a cerut suma de 6,5 milioane de euro pentru a rezolva dosarul, afirmând că vrea repede 1,5 milioane de euro până la data de 27 februarie 2015, diferenţa până la suma de 6,5 milioane de euro trebuia să i-o dau până la sfârşitul anului 2015. De asemenea CCC. a afirmat că, în ziua următoare, urma să vină la mine acasă însoţit de A., ginerele fostului preşedinte HH., care urma să-mi spună cum o să rezolve dosarul şi despre care a afirmat că nu a fost ales avocat întâmplător. XX a afirmat că urma să ia legătura cu oamenii pe care i-a activat pentru plângerile care au generat dosarul DIICOT în care eram cercetat".

În primă instanţă, în mod concordant, partea civilă B. a declarat:

"În prima zi de arest la domiciliu, s-a prezentat la mine acasă domnul CCC. (...) spunându-mi că nu este întâmplător ceea ce mi se întâmplă şi dacă nu colaborez cu domnia sa, respectiv dacă nu îi dau o sumă de bani, lucrurile pot să fie din ce în ce mai rău sau din ce în ce mai bine, în funcţie de suma de bani pe care i-o dau. Nu cunosc cu ce titlu să-i dau această sumă de bani şi l-am rugat să discutăm după sărbătorile de iarnă. Pe 7 ianuarie 2015, ICCJ a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar în ceea ce mă priveşte şi am luat decizia să mă prezint de bună-voie la DNA pentru a denunţa aceste fapte de corupţie. Când spun acest lucruri, mă refer la faptul că suma de bani pretinsă de CCC. pentru a influenţa deciziile procurorilor din plângerea penală pe care acesta a formulat-o împotriva mea. În tranzacţia dintre J. şi EE. nu consider că am rămas dator cu vreun leu, mai mult mă consider parte vătămată, adică am pierdut nişte bani în acea tranzacţie. Apreciez că nu aveam nicio datorie bănească, de niciun fel, faţă de CCC.

În perioada ianuarie - martie 2015, m-am întâlnit de nenumărate ori cu domnul CCC. şi cu N., separat, când cu unul, când cu celălalt, ambii spunându-mi că pot influenţa actul de justiţie sau plângerea penală formulată de către CCC. în ceea ce mă priveşte la DIICOT".

Prin declaraţia dată, în faţa instanţei de apel, partea civilă B. a arătat că au fost mai multe discuţii referitoare la cuantumul sumei ce a făcut obiectul traficului de influenţă, sumă care a fost pretinsă în decembrie 2014, precizând că a simţit că inculpatul are influenţă la organele judiciare:

"Pe 12 decembrie a venit la mine acasă dl. CCC., eram în arest la domiciliu, prima zi de arest la domiciliu, spunându-mi că nu este întâmplător ce mi se întâmplă, dându-mi impresia că dânsul este în spatele acestei arestări şi spunându-mi că dacă nu colaborez, adică să îi dau nişte bani, o să-mi fie mai rău. I-am spus să îmi lase puţin timp să mă gândesc (...) Dl. XX mi-a solicitat 2 milioane de euro, eu i-am spus că nu am aceşti bani. Această sumă mi-a fost cerută încă din decembrie 2014, când i-am spus că nu am această sumă de bani şi a rămas să mă gândesc cum să fac rost de aceasta (...) În tot acest timp am fost chemat la DIICOT - Direcţia Centrală, am simţit o ameliorare a situaţiei mele, având în vedere că am fost lăsat să plec în Africa în februarie 2015, fiind în control judiciar. Am avut nevoie de acceptul procurorului de caz, mi s-a dat acest accept", "În perioada 12 decembrie 2014 - 30 ianuarie 2015 au fost mai multe discuţii referitor la cuantumul sumei de bani şi s-a finalizat această discuţie la suma de 2 milioane de euro, sumă care să fie trecută în contractul de împrumut încheiat la notar. Cred că au fost discuţii şi în sensul de a da 2 milioane de euro personal şi 2 milioane de euro pe firmă".

În cursul procesului, inculpatul CCC. a declarat: Pe B. l-am văzut prima oară după ce am depus plângere penală, în luna decembrie 2014, când i-am propus să ne împăcăm. El a fost de acord şi am stabilit să ne întâlnim în luna ianuarie, deoarece era sub arest la domiciliu şi nu se putea mişca". În acelaşi sens a relatat şi în primă instanţă, când a menţionat că, în decembrie 2014, partea civilă i-a propus să se întâlnească în luna ianuarie 2015, pentru că "la momentul de faţă are probleme, în sensul că toate bunurile lui sunt sechestrate, iar el se află în arest la domiciliu şi poate că până atunci se va schimba ceva şi vom vorbi detaliat şi că el este de acord să ne împăcăm".

Aspectele evocate susţin că inculpatul CCC. a pretins, în decembrie 2014, o sumă de bani de la partea civilă B. căci, altfel, nu s-ar fi referit la faptul că bunurile părţii civile erau sechestrate, evidenţiind în acest mod că partea civilă era în imposibilitate de a face plăţi.

Apoi, faptul că suma pretinsă, în luna decembrie 2014, nu a fost expresia vreunei "împăcări" a părţilor, în sensul recunoaşterii de către partea civilă a prejudiciului reclamat de SC J. SRL prin plângerea depusă la DIICOT - Structura centrală (Dosar x/2013), este fără îndoială dovedit nu doar prin poziţia procesuală a părţii civile B. care a afirmat constant că nu datora, în vreun fel, o sumă de bani inculpatului, dar şi prin declaraţia martorului D., consilier juridic la SC J. SRL:

"În decembrie 2014, domnul XX mi-a spus că a participat la o discuţie cu B. şi că acesta doreşte să se împace cu el (...) XX mi-a spus că nu au soluţii legale de înţelegere amiabile şi să vorbesc cu avocaţii noştri A. şi BB.".

Or, dacă partea civilă ar fi recunoscut o datorie reală, nu s-ar fi căutat "soluţii legale" pentru ca inculpatul CCC. să intre în posesia sumei de bani pretinse.

Din procesul-verbal din 28 ianuarie 2015 de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental din data de 25 ianuarie 2015 reiese, de asemenea, că motivul pentru care, în decembrie 2014, inculpatul CCC. a pretins o sumă de bani, a fost "rezolvarea" plângerii formulate de SC J. S.A., prin reprezentant CCC., împotriva părţii civile B. şi a martorilor O., P. şi M., în baza căreia s-a format Dosarul nr. x/2013 la DIICOT - Structura centrală ("B.: Tre’să rezolvăm acea plângere" CCC.: Eu vreau să scot toate poveştile astea ... Eu vreau să plec odată şi să termin povestea asta" ).

Transcriptul convorbirii ambientale din 25 ianuarie 2015 reliefează, totodată, că prin traficarea influenţei, inculpatul CCC. a promis rezolvarea şi a celui de-al doilea dosar penal în care B. era cercetat, inculpatul CCC. afirmând:

"Eu mai am un rol spre altele. Eu am făcut o strategie", "E, nu ştiu, o sumă cutărică (neinteligibil) plătesc eu. Odată aşa, să scapi şi tu de (cuvinte obscene) ăsta, şi celelalte, pe parcurs".

Înalta Curte reţine că toate aceste intervenţii la organele judiciare în favoarea părţii civile B. au fost promise de inculpatul CCC. în considerarea sumei de bani pretinse, în luna decembrie 2014, care trebuia remisă de partea civilă B..

Pretinderea unei sume de bani de către inculpatul CCC. este dovedită şi prin împrejurarea că inculpatul a indicat un termen până la care să-i fie daţi banii, respectiv până pe 27 februarie 2015 ("Acum până-n 27 februarie, dacă nu..."), invocând situaţia sa financiară excesiv de precară:

"Am pierdut tot! Inclusiv ceasul pe care mi l-a dat tata la 30 ori la 35 de ani, nu mai ţin minte, l-am vândut! ZZ.! N-am avut ... din ce să ... Nici acuma n-am! Acuma, pe 27, tata împlineşte 75 de ani, n-am de unde nici să dau cadou!".

Din procesul-verbal de redare a convorbirii ambientale din data de 25 ianuarie 2015, mai rezultă cuantumul sumei pretinse iniţial, în decembrie 2014 (un milion jumătate de euro), dar şi aspecte legate de modificarea cuantumului sumei pretinse şi o posibilă sursă de plată - adjudecarea unor lucrări de către firma părţii civile B. ("s-au adjudecat alea pe trei autostrăzi"), fiind evidenţiate şi afirmaţii ale inculpatului în legătură cu influenţa prin persoane interpuse, la organele judiciare:

"(...) B.: Eu vreau acum aşa cum am vorbit să-ţi dau nişte bani însemnând eu primesc acum contractul...chestia asta se întâmplă acum, repede, în două săptămâni... vreau să primesc aceste contracte, să primesc avansul, să te pun în contractele astea ca subantreprenor, ca nu ştiu ce şi să-ţi nişte, nu ştiu, plătesc un milion, un milion jumătate de euro, cât am discutat data trecută să-ţi plătesc în avans, adică să-ţi dau bani.

(...) CCC.: Bun, dacă e, eu renunţ la pretenţiile faţă de tine şi eu am vorbit în prealabil, am zis că eu am încercat să vorbesc cu domnul B., prieteneşte, nu ştiu cum. Am să încerc să rezolv problemele acestea fără un război, că nimeni nu vrea, nu duce la bine. Şi el mi-a zis: în principiu, toate acuzaţiile care le am eu acolo practic se poate să fie scoase din declaraţia mea. Numai cu una nu poate să fie scoasă, acolo, evaziunea, dar evaziunea.

(...) CCC.: Ascultă-mă! Ideea mea, unde am pus eu plângerea, eu am pus şi nişte, bineînţeles şi cifre. Cifre care sunt dovedite pentru mine şi pentru avocaţi cu hârtii. Acolo este cifra, deci tu mi-ai zis: eu am investit 3.950.000 în cumpărarea firmei. Dup-aia, eu am direct din bancă două milioane cinci sute, inclusiv datoria asta care e acum, crescut, cu penalizări şi cu una - alta. Deci, în total, asta ce am pus eu patru milioane cinci sute. Asta eu am pus-o. Acum, hai să ne-nţelegem, să-mi spui: băi, du-te (n.n. cuvânt obscen) mea, bag şase milioane cinci sute că aşa o crezi tu. Eu aicia nu vreau. E, nu ştiu, o sumă cutărică (neinteligibil) plătesc eu. Odată aşa, să scapi şi tu de (cuvinte obscene) ăsta, şi celelalte, pe parcurs.

(...) CCC.: Să vin cu avocatul?

(...) CCC.: Deci eu vin mâine. Pe avocatul meu poate îl cunoşti. Nu ştiu dacă îl cunoşti. A..

B.: Nu-l cunosc, nu.

CCC.: Ginerele lui HH.. Acum a devenit faimos el.

(...) CCC.: Adică el e principalul, ceilalţi nu contează. El e om de încredere, ne aşezăm şi facem. El aşa mi-a şi zis: hai să ne-ntâlnim şi o punem toate [neinteligibil]. Toate problemele astea".

Înalta Curte reţine că inculpatul CCC. a avut propria strategie, a acţionat benevol şi spontan, sporind sfera de influenţă şi rezolvările pe care le putea obţine în favoarea părţii civile B., folosind maniere şi metode variate de acţiune (chiar invocând situaţia grea financiară a propriei familii).

Potrivit procesului-verbal din 9 februarie 2015 de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental din data de 26 ianuarie 2015, inculpatul CCC. a venit neînsoţit de avocat la întâlnirea cu B., dar i-a comunicat că a primit soluţia prin care să intre în posesia banilor ("am vorbit şi mi-a zis şi soluţia"), inculpatul CCC. fiind preocupat de identificarea unei modalităţi de plată prin care să fie consfinţită predarea-primirea sumei de bani, dar care să mascheze fapta de corupţie. Transcriptul acestei convorbiri dezvăluie încercarea de a identifica un motiv legat de activitatea SC J. SRL, care să fie exploatat în sensul în care inculpatul CCC. ar fi fost îndreptăţit să primească o sumă de bani, pretinsă în realitate pentru a-şi trafica influenţa.

"(...) B.: Ai venit singur?

CCC.: ... (neinteligibil) a intervenit ceva cu copilul dar am vorbit şi mi-a zis şi soluţia... probabil că este foarte simplă zice, ...ăăăă ..., stăm aicea, da, la masă?

(...) CCC.: Zice că...să pun şi eu ... a ameninţat, a zis că:

"faci o declaraţie?"... eu. Că...eu am zis, că după verificările duble, triple, nu ştiu..., care le-am făcut eu...declar că a fost o eroare ... şi denunţ. Ce zice el, cred că, dup-aia io, dacă nu denunţă la Parchetul General ... o şterge. Deci asta ... zice, nu-i problemă.

A doua ... io am făcut toate...a rămas numai să primesc nişte ...de la bancă ... plăţile ăştia, da ... (neinteligibil) şi aşa ... Asta am făcut aşa: contract de vânzare-cumpărare a acţiunilor, toată povestea, o ai, dar aşa ... (...)

(...) CCC.: (...) Eu zic aşa ... tu poţi să-mi dai o convenţie liberă, cum e uşor pentru tine, dar am rugăminte: eu până în 27 ... deci ăştia sunt într-o situaţie... mai grea n-am avut eu în viaţa mea (...)

B.: Hai să facem în felul următor.

XX: Liber, cum vrei, tu!

B.: Eu mă aşteptam să vii şi cu avocatul ca să vorbim mai la concret, aşa ... ca să nu fim ... eu am, eu am două posibilităţi: din banii mei personali şi din firmă. OK! Din banii mei personali, ce variante am? Bine sunt variante repede, deci nu sunt variante peste şapte ani, nu ştiu ce chestii (...)

(...) CCC.: Măcar să închidem de acolo.

B.: Iar celelalte două să le facem cu firma, să găsim o modalitate să facem cumva, din avansul care se ia, adică să urmeze luna următoare sau peste două.

CCC.: Da, da, da .

B.: Adică să fie cumva, da hai să găsim o cale să putem să facem treaba asta.

CCC.: Cu firma noi putem să facem numai în felul următor: eu tot am vorbit, ce fel de căi. El zice tot aşa; două căi sunt: personală şi firma, alte nu-s. Şi eu ... De exemplu, cu firma, tu nu poţi să cumperi de la firma ta, de exemplu: firma J. nici nu are rost! Este în (n.n. cuvânt obscen) şi sunt şi alţi acţionari şi eu abia aştept s-o dau deja la faliment. N-are rost s-o ţin. Ce poate să fie? Teoretic, dar tot nu cred că este convenabil să cumperi Stipula, off-shore. Nici n-ai.

B.: Nu, CCC., nu mă interesează să cumpăr nimica.

CCC.: Eu îţi zic modalitatea.

B.: Pe mine mă interesează să ies eu din treaba asta şi nu să m-apuc să cumpăr iară firme şi iară să mă trezesc cu nu ştiu ce chestii în ele şi ... nu, nu ... Găsim o modalitate, sunt ai mei personali, deci nu am nicio modalitate decât să... Ăştia personali, înţelegi?

CCC.: Da. .

B.: Iar ceilalţi cu firma, acolo trebuie şi un pic, tu să te implici să ... vii cu ... nu ştiu... să găsim un contract de prestări servicii, de o chestie, adică să intre direct în companie şi de acolo să ţi-i duci tu unde poţi să ţi-i duci. Adică tu de-acolo ţi-i transferi în .

CCC.: ... (neinteligibil) ... nu putem ... Asta este imposibil, acolo este un sistem.

(...) B.: Bun. Atunci facem cu STIPULA un contract unde se virează în nişte tranşe, vedem cum facem, mă rog, cu tranşe şi se virează suma de bani, deci aia este clar o treabă care este stabilită clar, acum aşteptăm să semneze contractele, mai sunt trei, patru, cinci zile de contestat, trei zile de contestaţii sau ceva de genul (...) Deci, eu preconizez că avansul şi toate astea se vor da undeva la 20-25 februarie. Asta e partea de firmă, înţelegi? Şi partea personală o facem.

CCC.: Când vom face contractul eu deja...să arăt la ăştia că... asta este.. procesul.

B.: Contractul ... imediat, deci contractul se va semna peste cinci zile. Deci a şasea zi trebuie să semneze contractul.

CCC.: Da, da, da.

B.: În momentul în care semnez contractul, pot să-l semnez şi cu tine şi dup-aia când primesc avansul peste 10 zile sau 15 zile primeşti şi tu! Adică măcar ştiu că e o treabă.

CCC.: Dacă pot să te ajut cu...cu treaba asta, nu pot să te ajut! Cu personalul...că eu nu pot

(...) CCC.: Deci rămâne atunci să-mi dai patru! (...)".

Elocvent este şi cuprinsul procesului-verbal din 30 martie 2015 de redare a convorbirii telefonice din data de 27 ianuarie 2015, purtate între inculpaţii A. (avocat) şi inculpatul CCC., care demonstrează că acesta din urmă nu a fost în măsură să prezinte titlul (justificarea legală) în baza căruia partea civilă B. trebuia să îi dea suma de 4 milioane de euro, ceea ce, în economia cauzei, probează scopul nelegal al acţiunii de pretindere a sumei de bani de către inculpatul CCC., subsumat faptei de corupţie pentru care a fost trimis în judecată:

"(...) A.: Dar eu încă nu ştiu despre ce e vorba, ar trebui ... despre tehnica aia.

CCC.: Încă o dată!

A.: Care e problema tehnicalităţii, asta nu înţeleg.

CCC.: Deci, noi ne-am înţeles ... Nu, el.

A.: Trebuie să-mi explicaţi un pic tehnicalitatea înainte ca să vă pot să vă susţin într-un mod real.

CCC.: OK. Deci în două cuvinte pe telefon.

A.: Îhâm!

CCC.: Noi am ajuns la un acord de 4.

A.: Da?

CCC.: 4, adică preţul companiei pe care l-am plătit eu, 3,250 milioane.

A.: Domnul vrea să vă cumpere compania sau ce vrea?

CCC.: Nu, nu, el este gata să returneze banii, să dea banii să spunem aşa. Acuma, 2 milioane este gata să dea din partea lui personală, adică casa unde stă el.

A.: Dar cu ce titlu?

CCC.: Poftim?

A.: Cu ce titlu îi va da?

CCC.: Păi, asta este întrebarea care zice poate să rezolve numai avocatul, că noi nu prea ştim.

A.: Păi, nici eu nu văd o so ..., eu mă gândeam că vă cumpără compania, că altfel nu văd cu ce titlu e.

CCC.: Aia nu. El poate să dea o sursă care o are, deci aia e personală de 2 milioane şi de 2 milioane de la compania lui, când va primi acuma, s-au adjudecat lucrările şi contestarea..., nu ştiu săptămâna asta, cealaltă, vor fi, va fi, primesc avansul şi el este gata să facă, de exemplu, un contract cu compania aia care este din DVI, care deţine majoritatea din J., să spunem aşa.

A.: Nu, mie îmi scapă, v-am zis şi e o problemă. Eu nu văd cum o persoană fizică poate să-i dea nişte bani altei persoane fizice, fără vreun titlu. Mă gândeam că vorbim de ... v-am zis, de o achiziţie a unei societăţi.

CCC.: Societăţi, el nu prea poate să cumpere.

(...) A.: Atunci, mi-e teamă că nu am eu cum să vă ajut foarte mult, vă zic, pentru că nu văd cum poţi plăti o sumă pentru nimic.

CCC.: De ce pentru nimic? Fac cu el contract că el îmi este dator, de exemplu, şi-mi returnează banii. Nu se poate aşa?

A.: Da, dar în cazul ăsta n-aveţi nevoie de avocaţi. Dacă aţi avut contract cu el pe treaba asta, nu mai aveţi nevoie de avocaţi.

CCC.: Nu, eu n-am avut! N-am avut! Că dacă făceam contractul.

A.: Trebuie să vă recunoască, trebuie să vă recunoască ca ...

CCC.: Păi, va recunoaşte!

(...) A.: Vă cred, dar mi se pare ceva ajuridic, să-i zic, ştiţi?

(...) CCC.: (...) Eu n-am ajuns cu el, eu n-am ajuns cu el înainte de ieri, eu n-am ajuns la sumă. La sumă am ajuns abia ieri. Şi acum el îmi... eu chiar am vrut să vorbesc cu avocatul tău: cum noi să facem mai departe, adică cum s-o.

A.: Dacă aveţi nelămuriri, vă aştept mâine pe nişte scenarii pe care le veţi discuta ulterior dumneavoastră cu partenerul dumneavoastră, cu potenţialul partener.

(...) A.: Nu văd rostul. Adică, prezenţa mea acolo este inutilă, pe o chestie pe care nici dumneavoastră n-aţi lămurit-o foarte bine, nu ştiţi ce aveţi de făcut unul cu altul. Aportul apare în momentul în care ştiţi despre ce e vorba şi vreţi să implementaţi.

CCC.: Vorba este: el este gata să-mi plătească 4 milioane. Cum să-mi plătească?

A.: Pe ce titlu? Pentru ce? Pentru ce?

CCC.:Păi, nu ştie nici el, nici eu, că noi nu ne pricepem la treaba asta.

A.: Păi, va spune că e donaţie atunci, na! Dacă nu ştie pentru ce, înseamnă că e donaţie. Şi mergeţi la notar şi faceţi o donaţie şi n-aveţi nevoie de mine, avocat. Dacă nu ştie pentru ce.

CCC.: Păi, notar ... ha! La donaţie eu trebuie să plătesc atuncea toate taxele care sunt.

A.: Aşa este, se plătesc taxe de donaţie. Aşa este!

(...) CCC.: El este gata ... Nu! Eu am ajuns la o sumă, da? La 4 milioane, din cei care am avut eu pretenţii mari. Acum i-am zis, 4 milioane care le-am cheltuit eu cândva, pot să mi le returnezi? Da, le dau înapoi (...) De-aia am vrut să ne întâlnim, că nu ştiu cum să facem treaba asta. Poate nu vrea cu avocatul lui să vorbească, nu ştiu. De-aia am zis. Ok, da. Şi v-am sunat.

(...) A.: Discuţia degenerează un pic şi nu cred că ajută pe absolut nimeni.

CCC.: Ha, ha, ha!

A.: Nu, păi, nu. Îmi spuneţi, mă puneţi pe mine să vă explic de ce trebuie să vă dea un om nişte bani, e penibil. Asta îmi cereţi mie. Veniţi la avocat să-i spuneţi nu ştiu de ce are ăla să-mi dea bani, te rog, ajută-mă, zi-mi tu de ce are societatea.

CCC.: Nu, nu, nu! El ştie de ce. Dar numai nu ştie cum să.

A.: Dumneavoastră spuneţi-mi mie! Eu!? Eu nu ştiu de ce şi trebuie să-mi spuneţi dumneavoastră ca să fac un act. Dacă nu-mi puteţi spune, n-am ce să fac. N-am cum să vă ajut. Asta zic (...)".

Imediat, în continuarea acestei convorbiri telefonice, inculpatul CCC. a adus în discuţie aspecte legate de plângerea penală înregistrată sub nr. x/2013 la DIICOT - Structura centrală, aspect care arată, prin coroborare cu celelalte probe, că unul din motivele pentru care a pretins suma de bani era obţinerea prin trafic de influenţă a unei soluţii favorabile părţii civile B. în dosarul format la plângerea penală a SC J. SRL:

"(...) CCC.: Şi ... Nu, e ultima întrebare care e legată, să facă demersul ăla care aţi zis, că... despre plângerea care am făcut-o. Că am fost în eroare, una, alta, că el vrea şi asta.

(...) A.: ... nu s-a pornit urmărirea penală, am înţeles, nu s-a pornit nimic pe plângerea aia.

CCC.:Nu, nu s-a pornit, nu. De doi ani. Mai mult de doi ani.

A.: Mda.

CCC.:Poate să pornească teoretic?

A.: Teoretic, se poate orice, pentru că, în teorie, orice e posibil.

CCC.:Da, asta e clar.

A.: Practic, trebuie văzut ce există la dosar. Dacă nu există nimic la dosar, şansele sunt mici. Şi-atunci dosarul se va soluţiona pentru a clasa, eventual.

CCC.:Nu este nimic, n-a făcut nimeni nimic.

A.: Păi, atunci se va sol ..., atunci dosarul se va soluţiona probabil printr-o clasare.

CCC.:Aha! Păi, şi acolo pot să depun asta, că am fost... am, am mai cercetat.

A.: Dacă aţi scris, dacă aţi scris lucruri de care nu sunteţi sigur, sfatul meu este ca mai bine să mergeţi să spuneţi (...) că puteţi fi după-aceea acţionat în judecată, că aţi promovat cu rea credinţă o plângere penală (...)" - file x d.u.p.

În coroborare cu aceste probe, Înalta Curte reţine, din cuprinsul procesului-verbal din 23 februarie 2015 de redare a convorbirii în mediul ambiental din data de 28 ianuarie 2015, că inculpatul CCC. a ţinut să discute în prealabil, separat, cu partea civilă B., după care inculpatul, prin intermediul martorului D., invocând lipsa fluenţei în exprimare în limba română, i-a adus la cunoştinţă părţii civile variantele prin care suma de bani ar putea fi predată, fiind analizată soluţia plăţii celor 4 milioane de euro, în două părţi egale, de către B., personal şi de firma EE., după cum au fost dezbătute aspecte legate de retragerea plângerii penale şi ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor părţii civile B.. Se observă că, inculpatul CCC., aflat în domiciliul părţii civile, a stabilit regulile dialogului şi accesul la informaţii:

"(...) CCC.: Deci, ăă, da, două secunde. Ieşi pe uşă acolo că am... două secunde, să-i spun ceva. Nu te supăra!

D.: Păi, să las şi eu asta.

CCC.: Da. Eu nu ştiu ce-i cu avocatul (...).

(...) CCC.: Da. Şi d-aia nu ştiu. Dar mi-a dat soluţiile.

B.: Îhî.

CCC.: Da. Cum ar fi. Şi o să le discutăm.

B.: Important este soluţiile, chiar dacă . . . . . . . . . .

CCC.: Da!! Vino, te rog! Haideţi. (n.n. se adresează lui D.). Povesteşte, te rog, în limba română. El zice că... totuşi ... În limba română. Am probleme de ... de 7 ani.

D.: Din cele 40. Deci, ei au zis aşa: ar fi ... Daţi-mi mie pixul. Ar fi 3.

CCC.: Opţiuni.

D.: 3 opţiuni de ... pentru operaţiuni.

CCC.: Şi ăsta e din punctul lor de vedere repede. Poate mai sunt încă ... da.

D.: Asta prima rapidă ... e de ... 2 luni va dura prima operaţiune, cu majorare de capital la J., cu intrare 2 asociaţi.

B.: Nu, hai, eu asta, asta am înţeles, cu ... deci, acuma există o plângere penală.

D.: Da.

B.: Asta, plângerea penală nu este o plângere care o faci, o scoţi, o... Dumneavoastră sunteţi.

D.: Ba da, se poate la... e vorba de... e plângere prealabilă. Dacă renunţăm şi dacă ne retragem toate pretenţiile, se poate închide plângerea. Asta e discuţia. Că toate operaţiunile, sigur, că se fac cu renunţarea la plângerea penală şi orice alte pretenţii prezente sau viitoare la fiecare operaţiune, am scris acolo, mai puţin la cea de treia care spune că ...

B.: Aicea spune recunoaşterea de către ... (neinteligibil).

D.: Asta e altă variantă, dar e nerecomandată. Noi am venit cu mai multe variante, cu 3.

B.: Am înţeles.

D.: Asta nu e recomandată pentru că recunoaşterea înseamnă deja continuarea unei plângeri din partea statului român.

CCC.: Deci noi am vorbit despre plângerile şi cum putem să le scoatem. Sunt... variante sunt (...)

B.: Haideţi să înţelegeţi. Eu am fost la ... ca să discutăm pe deschise ... (...) Eu am fost la... Eu am un dosar la DIICOT (...) Care e n-are legătură, e o altă poveste, e o altă speţă. Procurorul care a luat dosarul, care se ocupă de dosarul ăsta al meu pentru care aşa ... (...) I-a parvenit şi dosarul ăsta (...) Şi ăsta al dumneavoastră. E, aicea trebuie discutat foarte clar cum se face treaba asta, adică să ştim exact. Eu am fost la el (...) Am discutat tangenţial despre chestia asta pentru că asta nu e o chestie încă scoasă pe tapet, să zic aşa.

D.: Da.

B.: Deci se poate.

D.: Da.

B.: Muşamaliza sau ceva.

D.:Închide.

B.:Închide, se poate închide. Dar trebuie să ştim cum. Adică să.

CCC.: Spune că...că v-au propus.

D.: Noi avem acolo 2 capete, 2 puncte: gestiune frauduloasă şi evaziune fiscală. Am scris noi în plângerea aia... Gestiune frauduloasă este la plângerea prealabilă, adică asta chiar pot să o închid retrăgându-mi plângerea pur şi simplu. Evaziunea fiscală spune că nu e acelaşi lucru cu gestiunea frauduloasă, dar noi vom face nişte hârtii către DIICOT, da, în care vom spune că nu am apreciat foarte bine operaţiunile făcute şi că tot gestiune frauduloasă este şi evaziunea asta fiscală a noastră.

B.: Ok. Dar cineva trebuie să le citească corect acolo, aia e toată povestea. Cineva pe care.

D.: Nu, noi trebuie să le facem corect. Adică avocaţii domnului A.

B.:Că dacă citesc ăia invers aşa ...şi ei se ...

D.:Nu, nu, nu!

(...) B.: Pe prima nu mă pasionează, adică sincer vă spun, nu mă pasionează. Şi a treia nici atât. Deci asta a doua rămâne o variantă.

CCC.: Cât de cât .

D.: Asta ar fi bunicică pentru că... sunt acte, sunt.

CCC.: Şi ea este şi din punct de vedere al logic, logică, că noi... dacă se uită de exemplu, cineva în acte, în general, de unde J., STIPULA ... (...)

(...) D.: Poate cineva ne întreabă de ce aţi închis plângerea? Am închis plângerea pentru că . . . . . . . . . .

CCC.: ... (neinteligibil) ... Aşa ai făcut un cerc. Şi eu sunt de acord cu ei. Că s-a făcut un cerc şi cercul ăsta s-a încheiat că n-am ajuns acolo. Nici pe departe n-a fost 50 milioane de euro.

B.: Eu ştiu, dar şi eu în contabilitate trebuie să-mi trec ... o plata asta sub o formă.

(...) CCC.: Eu m-am gândit aşa.

B.: Este o temă, o să mă consult cu avocaţii şi cu economiştii mei şi cu directorul meu, şi cu ăştia de la Fisc, să vedea să n-am vreo chestie dup-aia, să zică: stai, bă.

CCC.: Poate ştiu ei ceva, poate îţi spun ei ceva: că uite, nu aşa, dar aşa.

D.:Aicea singura problemă este că n-aţi fi înscris convenţia asta în firmă în 2008. Dar n-aţi înscris-o că e o convenţie separată de firmă.

CCC.: Şi putea să fie convenţia asta să nu fie înscrisă.

(...) CCC.: Că între noi şi am uitat-o să o punem sau nu ştiu ce.

(...) CCC.: Absolut! D-aia ne-am gândit că poate să fie viabilă.

D.: Asta ca să puteţi plăti dumneavoastră şi din EE. pentru că nu va fi uşor să plătiţi din EE., că e... firmă totuşi (...)".

Transcriptul acestei convorbiri înregistrate în mediul ambiental relevă şi aspecte privind intervenţia la organele de urmărire penală pentru ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor lui B.:

"(...) B.: Iar la mine din contul... vorbesc de cele 2 milioane din contul personal, trebuie să... deblochez ceva!

D.: Trebuie să deblocaţi conturile, da.

CCC.: Facem şi asta!

B.: Conturile, casa, banii cash, ceva. Proprietăţi...cât mi-au luat toate astea.

D.: Toate bunurile.

B.: Aici este rugămintea să lucrăm cu toţii în treaba asta.

D.: Da.

(...) D.: Dumneavoastră aţi depus deja o cerere de deblocare de conturi? De ridicare de sechestru? Aţi depus deja o cerere pe dosarul...?

B.: Da, am depus.

D.: Păi, eu zic aşa: în momentul în care ...varianta numărul 2. În momentul în care vom avea toate hârtiile astea semnate...

CCC.: Da.

D.: Şi vom ajunge şi la un notariat şi se va da o declaraţie şi se va recunoaşte, acum ştii sigur că ne datorează, cum se spune, domnul ... 4 milioane de euro, da?

CCC.: Da.

D.: Şi stabilim aicea modalităţile de plată. Şi spunem: personal va plăti atât şi.

CCC.: Da.

(...) D.: Atuncea noi putem să demarăm ceva pe partea de plângere penală. Dar aicea trebuie să stabiliţi dumneavoastră că sunt două momente: ori când sunt bănuţii în cont ne apucăm de ridicarea plângerii şi de ajutat la ...(neinteligibil)

CCC.: Deblocarea! Deblocarea!

B.: ...(neinteligibil) ... cineva trebuie să facă pasul. Eu personal nu am cum, că e aşa. Pe firmă.

(...) B.: Aicea trebuie discutat.

(...) B.: Nu trebuie cerut, nu, acolo trebuie decât discutat.

CCC.: A, discutat ... am înţeles.

D.: Noi trebuie să arătăm că oamenii sunt de bună credinţă şi că s-a greşit, a fost o greşeală aicea, a fost o prostie.

CCC.: Deci să venim la ... procuror.

D.: Da.

B.: Exact.

CCC.: Am înţeles (...)" - file x d.u.p.

Faptul că, prin trafic de influenţă, inculpatul CCC. a urmărit să determine ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor părţii civile B., este dovedit şi prin declaraţia martorului BB. (avocat al SC J. SRL), în contextul în care inculpatul CCC. s-a ferit să dezvăluie martorului (avocat), mobilul real al activităţii sale, în relaţia cu partea civilă B.:

"Din câte reţin, CCC. mi-a spus că B. i-a comunicat faptul că îi dă 500.000 euro de la el, iar 1.500.00 euro urmează să îi vireze din EE. pentru că societatea câştigase o licitaţie. De asemenea, mi-a spus că B. l-a rugat să îl ajute să i se ridice sechestrul de pe casă. În aceste condiţii, eu i-am spus că nici eu şi nici ei (CCC. şi D.), nu trebuie să găsim vreo soluţie pentru că nu ştim care este situaţia lui B., relativ la ridicarea sechestrului".

Potrivit procesului-verbal din 10 iunie 2015 de redare a convorbirii în mediul ambiental din data de 05 februarie 2015, întrevederea de la locuinţa lui B. s-a desfăşurat între acesta, martorul CC. - avocat, colaboratorul părţii civile, inculpatul CCC. şi martorul D. (consilier juridic la SC J. SRL), iar la un moment dat, martorilor li s-a cerut să iasă pentru un timp afară din încăpere, pentru ca părţile să poată discuta în absenţa lor (să vorbească deschis), aşa cum solicitase, în ziua de 28 ianuarie 2015, inculpatul CCC. Această împrejurare arată, o dată în plus, că inculpatul CCC. a urmărit traficarea influenţei, în scopul rezolvării, în mod favorabil, a situaţiei juridice a părţii civile B. în dosarele penale care o priveau, aflate pe rolul DIICOT - Structura centrală, activitate pentru care inculpatul CCC. trebuia să primească suma de bani pretinsă. Inculpatul s-a dovedit, însă, extrem de precaut înainte de a întreprinde ceva în derularea activităţii infracţionale (să facă "un pas"), ca nu cumva să nu intre în posesia sumei de bani pretinse, de ordinul milioanelor de euro:

"(...) B.: Auziţi, haideţi să discutăm noi doi puţin (...)

(D. şi CC. părăsesc încăperea)

B.: Aicia.

CCC.: Hai să-ţi spun.

B.: Ai dreptate cu avocaţii, dar ei aşa sunt.

CCC.: (neinteligibil) eu cândva, uite cum am făcut eu: eu, cândva, când a fost (neinteligibil) scos din buzunar banii, aşa am făcut şi l-am pus, scoate şi tu mirodeniile şi eu scriu orice şi am şters-o din România şi s-a terminat povestea.

B.: Nu este vorba de... încă o dată: aicia nu este o chestie comercială între noi, aicia s-a implicat un organism al statului. E!

CCC.: Cum să te ajut? Spune!

B.: Cine, cine a făcut toate aceste demersuri acolo le poate şi desface. Eu nu pot să vorbesc acuma cu avocaţii.

CCC.: Eu! Eu le-am făcut!

B.: Păi, d-aia-ţi spun. Vin avocaţii... Am nevoie de un semn.

CCC.: Da.

B.: (...) aicia nu ţine de avocaţi, avocatul meu şi avocatul tău niciodată n-a să-mi spună: bă, fă şi tu pasul, adică dă cu banii sau acela să zică: fă tu aia şi... nu, n-am... E! Problema este în felul următor: există acolo nişte presiuni făcute de cineva pe care acel cineva sau acei cineva sau nu ştiu cine poate să le tragă, adică se poate da pe această chestie. Într-o mână să se închidă treaba, acolo ei au văzut, te cheamă cu două-trei documente să zicem, d-astea.

CCC.: Eu nu vin cu documentele, le-am pierdut.

B.: Mi le-a pierdut, uite asta am, asta n-am şi dup-aia mai departe, ei clasează. Clasează repede, nu trebuie să ajungă într-o nu ştiu ce. Şi (neinteligibil) ăla cu o mână se clasează dosarul şi cu o mână se plăteşte. Se plătesc banii, înţelegi? Asta este rezolvarea care, adică nu poate să.

CCC.: Înţeleg.

B.: Cine a făcut aceasta ... (proces-verbal din 31 mai 2017, fila x verso vol. 6 dosar prima inst.).

CCC.: Cum s-o facem? Spune!

B.: Hai să discutăm deschis!

CCC.: Deschis!

B.: Cine a făcut-o, cum a făcut-o, să încerce să se ducă să vorbească cu oamenii ăia, pentru că şi eu am nişte, îţi dai seama că şi eu am nişte informaţii cât de cât la... aşa... cine a făcut această, nu plângerea efectivă.

CCC.: Plângerea am făcut-o eu (proces-verbal din 31 mai 2017, fila x verso vol. 6 dosar prima inst.).

B.: Nu plângerea, mă, cine-a făcut vorbele din spate pentru a conexa dosarul ăsta cu dosarul celălalt şi pentru a face nişte chestii acolo, să le desfacă, înţelegi? Nu să le desfacă, adică nu să faci tu primul pas, desfaci tu şi dup-aia eu uit şi hai să nu ştiu cum.

CCC.: eu am înţeles. Hai să facem noi, uite, eu acuma până-n, cât suntem, în 27. Aia tre’ să fac până-n 27, măcar până-n 20, măcar astea două milioane tre’ să le primesc. Ca să sting datoria pe care o am aşa, la gâtul meu. De aia am zis 4 milioane că vreau să mă scot din toate poveştile astea şi să mă mişc mai departe şi tu la partea ta şi eu la partea mea. D-aia hai să înţelegem, măcar acestea 2 cumva să le primesc în scurt timp, să facem o convenţie, ceea ce ai tu nevoie, mecanismul spune tu cum îl vezi, eu sunt foarte deschis, şi spune cum îl vezi, să facem?

(...) CCC.: Hai pe încredere! Şi eu pe încredere sunt gata, că, ok, tu poţi măcar până pe 20 să-mi achiţi 2 milioane acestea. Eu mâine dau declaraţia acolo la F., BURJ (n.n. procuror din cadrul DIICOT), nu ştiu, la oricine, la şefa ăl mare, cine e în locul U. (n.n. fost procuror din cadrul DIICOT)? ... (proces-verbal din 31 mai 2017, fila x verso vol. 6 dosar prima inst.).

(...) CCC.: Cert că eu, tre’ să mă înţelegi, de când am pus-o plângerea aceasta şi bineînţeles că am scris în toate, toate, toate, aşa poziţiile, dup-aia bineînţeles că deja am vorbit şi acasă: bă, spune şi tu, nu te duci şi tu la dom’ preşedinte? Nu ştiu? Cum se lucrează acolo la ei?

B.: Cineva a făcut-o ... dacă vrei să discutăm deschis, eu nu ştiu, nu tu, am avocatul.

CCC.: Eu m-am adresat direct (neinteligibil) cineva.

B.: Cineva a făcut ceva acolo, pentru că mie mi s-a transmis că cineva a făcut. Tu tre’ să... eu nu pot să ştiu cine din oamenii tăi. Tu ai vorbit poate cu zece.

CCC.: Cu unul (neinteligibil).

(...) B.: Că chestia cu clasarea nu se poate închide până pe 28, îţi dai seama că durează, dar eu fac, dacă am semnalul ăsta, fac primul pas cu cele două milioane şi dup-aia clasează dosarul şi ne despărţim şi terminăm treburile.

CCC.: Eu oricum, eu oricum am nevoie de acestea patru care să, să fii sigur, nu-mi rezolvă toată viaţa, bineînţeles, dar îmi rezolvă măcar parţial ceea ce s-a adunat care nu mai pot să dezleg de şase ani, deja este aicia (...). Eu te rog mult, poţi, putem măcar acestea două milioane repede, să rezolvăm? Eu, pe bune, eu n-am nicio intenţie nici să stau aicia, copiii mei plâng (neinteligibil), acolo.

(...) CCC.: Să vorbesc cu oamenii. Prind acum vineri, sâmbătă şi duminică mă întâlnesc să fac vorbe şi dup-aia de luni fac şi eu demersul că, cum va fi ... eu am vorbit cu (neinteligibil). Nu eu. Eu am să vorbesc acuma cu tatăl meu (neinteligibil)"

Transcriptul convorbirii din 5 februarie 2015, relevă că, după revenirea martorilor CC. şi D. în încăpere, s-a discutat despre riscul ca o unitate bancară să urmărească banii pe care i-ar primi inculpatul CCC. de la partea civilă B., ceea ce susţine acuzaţia că suma de bani pe care trebuia să o predea partea civilă B. reprezenta plata traficului de influenţă promis a fi exercitat de inculpatul CCC., iar nu acoperirea vreunui prejudiciu suferit de SC J. SRL:

"(...) B.: Bun, asta-i o dată, şi a doua chestie să zicem că închidem două milioane cu EE., J., să vedem cum sunt actele, deci asta o facem aşa. Celelalte două milioane, există vreo posibilitate ca, bun, n-are legătură cu ideea penală, asta am înţeles, nu pot să o leg de nimica, CCC. o să discutăm noi, am discutat alte treburi, nu aveţi voi treabă cu chestia asta. Dacă eu fac o convenţie cu CCC. că am să-i dau 2 milioane în termen de o lună, nu ştiu, două luni sau cât este; e vreo problemă, eu personal, eu B. să fac o convenţie pur şi simplu la notar sau unde nu ştiu, la avocat, sau cum se face, în care să spun: eu B., am să-ţi dau 2 milioane de euro în termen de 3 luni, fără legată de nicio nimica efectiv.

D.: (neinteligibil) contraziceri. Având în vedere existenţa plângerii penale, orice act care se face într-un fel sau altul şi (neinteligibil).

(...) CCC.: Şi mai este o întrebare la tema asta dacă: (neinteligibil) am primit eu banii în România, eu atuncia plătesc taxe, mă prinde RIB-ul, eu rămân fără bani practic.

(...) B.:Deci, nu sunt venituri, sunt pur şi simplu banii care.

CCC.: Numai RIB-ul poate să mă prindă cu treaba asta (...)" - file x d.u.p.

Convorbirea din mediul ambiental din data de 10 februarie 2015, redată în procesul-verbal din 10 iunie 2015, probează acuzaţia adusă inculpatului CCC. privind pretinderea sumei de bani şi promisiunea intervenţiei, prin persoane interpuse, la organele de urmărire penală, în favoarea părţii civile B.:

"(...) CCC.: (...) Deci, am cercetat ... Da. .. (neinteligibil). S-a vorbit şi a zis că totul este în regulă şi că se va vorbi aicea. Asta este răspunsul, m-am vorbit şi cu tati i-am povestit care este treaba, el a zis: bă spune-i dacă vrea, până la urmă eu pot să fiu garant în treaba aceasta, îmi dau cuvântul că altfel eu nu pot, nu sunt procuror, eu nu pot... da o să punem toate ... o să depunem toate ... ăăăă ... eforturile ca, bineînţeles că nu e scopul nostru de a .

B.: ... ţi-am spus şi eu, vreau să închidem odată această... poveste... acestea sunt posibilităţile, hai să încercăm să ... fiecare să-şi aducă un aport ca să rezolvăm treaba, că altfel n-am posibilitatea.

CCC.: ... eu am vorbit, eu ţi-am spus.

(...) CCC.: Eu m-am gândit cum ar fi bine şi pentru tine. Uite, eu de la bun început (râde)...adică din 2008, nu e business-ul meu, aşa cum mi-ai povestit tu că ăsta este business-ul tău, aia este deloc nu este business-ul meu. Şi eu am nimerit pe neaşteptate.

(...) B.: Partea cealaltă, partea cealaltă, tu ai fost data trecută, ai vorbit cu el, el are mecanismele care (neinteligibil) sau ce-a făcut.

CCC.: ... mai stau eu cu el.

B.: Mai stai tu, fă-l să vorbească aicea şi uşor, uşor, să primesc şi eu un mic semnal, să mă cheme procuroru’, să discute cumva, să, nu ştiu, să.

CCC.: El mi-a dat un telefon azi de dimineaţă, mi-a zis că.

B.:(neinteligibil) cereri, vreau să plec în străinătate, vreau să văd că îmi aprobă cererea (...) dar pentru mine e un semn, înţelegi, dup-aia vreau să spun dom’ ne, am trei conturi blocate, deblochează-mi şi mie unu’ că am copiii la şcoală, la grădiniţă, dup-aia mai am iară... cu casa-i mai complicat să facă, dar există în astea şase luni de zile... eu nu am o problemă eu personal, nu am o problemă mare în acest dosar, pe mine poate să mă tragă uşor, aşa să spună, dom’ne, ăsta n-a fost (neinteligibil) nici n-a semnat, nici n-a (neinteligibil), poate să (neinteligibil) şi pe parcurs ... dar până atunci, până se va rezolva treaba în două, trei, patru luni poate să-mi dea un mic semn.

CCC.: Dar normal că vom da.

(...) CCC.: Am vorbit, am vorbit, pe bune.

B.: Adică el să vorbească şi să dea... adică să dea mai departe tema.

CCC.: Astăzi dimineaţă m-a sunat şi mi-a zis că totul este în regulă, s-a vorbit. Ei urmează să vorbească aicea.

B.: Da.

CCC.: Acum eu o să stau pe capu lui, bineînţeles îl lăsăm două-trei zile, dup-aia înc-o dată ...da’ tu dă-mi un semn dacă s-a vorbit ori nu .

B.: Îţi dau eu imediat un semn. Eu vreau să mă duc la procuror, să vorbesc cu el, vreau să văd. Îi duc, poimâine îi duc nişte cereri.

CCC.: Să elibereze o dată.

(...)B.: Da’ tu n-ai fost să vorbeşti cu el? Ai zis că pleci la Chişinău să vorbeşti cu el.

CCC.: Păi, am fost, cum să nu, am vorbit, el a vorbit.

B.: Aaa ..., a vorbit şi ţi-a dat telefon înapoi.

CCC.: Şi el mi-a zis, o să-ţi dau un telefon. Şi m-a sunat şi mi-a zis că s-a vorbit şi urmează să fie vorbit acolo." (...) - file x d.u.p.

Din procesul-verbal din 10 iunie 2015 de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental din ziua de 12 februarie 2015, rezultă că inculpatul CCC. a considerat că a fost identificată varianta optimă prin care să intre în posesia sumei de bani pretinse în decembrie 2014, aducând la cunoştinţa părţii civile că este în măsură să anunţe notarul că se vor prezenta pentru perfectarea contractului de împrumut, reiterând, totodată, că realizează demersuri pentru a influenţa organele judiciare în modul de instrumentare a cauzelor de la DIICOT - Structura centrală:

"(...) CCC.: Eu de atuncea, varianta-i numai o variantă. Rămâne o variantă. Varianta aia care ţi-am zis, hai să o punem că... fizică, pentru persoană fizică ...

B.: Asta mă interesează şi pe mine... persoană fizică... să rezolv şi eu odată.

(...) B.: (...) Eu, luni, mă duc la ... procuror.

CCC.: Da. .

B.: ... la DIICOT. Eu am făcut nişte cereri de ... diverse, ţi-am zis, diverse treburi. Poate mai insişti în.

CCC.: Da, da, da, mâine .

B.: Zice, te lasă... te duci în Zambia, te lasă, nu ştiu, să-mi deblocheze banii ăia sau ceva.

CCC.: (neinteligibil) acuma.

(...) CCC.: La procuror când mergi?

B.: Păi la procuror, plec dimineaţă.

CCC.: ... dimineaţă.

B.: Nu ştiu când scap. Deci, te sun eu în funcţie de când scap. Probabil o să fie unu, două, două jumate, ceva de genu’, trei.

CCC.: Eu atuncea îi spun notariatului că după-amiază putem să vin. Trei şi încolo.

(...) CCC.: Acuma am să mă ... am să fac toate, înc-o dată toate demersurile.

B.: Mai fă încă o dată demersurile pentru că luni mă duc acolo, poate.

CCC.: ... poate să.

B.: Poate ... rezolvă, poate că se face ceva.

(...) CCC.: Şi cu avocaţii? Deci va fi atuncea demersurile mele fără avocaţii tăi, să spunem aşa. Eu am să rog, am să fac o declaraţie, să rog pe procuroru’ să dea o declinare...că a mai verificat ... (...)" - file x d.u.p.

Convorbirea purtată în mediul ambiental din data de 17 februarie 2015, redată în procesul-verbal din 09 iunie 2015, demonstrează prin coroborare cu celelalte probe, că suma de 2 milioane de euro nu era dată în considerarea raporturilor comerciale dintre firme, ci pentru ca inculpatul CCC. să-şi trafice influenţa în vederea soluţionării favorabile a dosarelor penale care o vizau pe partea civilă B.. Totodată, arată că inculpatul CCC. a solicitat să i se acorde încredere faţă de promisiunea pe care a făcut-o:

"(...) B.: În contractul de împrumut. Tu îmi spui aşa: domne, eu ţi-am dat nişte bani ţie şi dă-mi banii înapoi!

CCC.: Eu m-am adresat la notariat.

B.: Am înţeles.

CCC.: Şi am pus problema. Şi el a făcut-o, aşa zice aşa se face.

B.: Aşa se face, dar cum mă ajuţi tu? Cum legăm treaba asta de treaba cealaltă? Eu semnez chestia asta cu tine, pune-te tu în situaţia mea. Eu semnez... sau... eu semnez asta cu tine. Şi am eu o recunoaştere de o sumă, nu sunt... Sunt 2 milioane de euro! Deci, nu e o sumă mică. Cum mă ajuţi tu în partea cealaltă?

(...) CCC.: Şi noi nu ne-am înţeles că faci...facem pas cu pas?

B.: Ne-am înţeles că facem...(neinteligibil) ... Cum mă ajuţi tu? Pentru că tu ai declanşat plângerea aceea penală. Tu ai făcut plângerea aia! Nu sunt eu cel care am condiţii.

CCC.: Eu ţi-am spus: eu toate căile legale, am să fac ceea ce pot. Ţi-am spus. Chiar şi pot să-i dau afară pe avocaţi.

(...) CCC.: Eu ţi-am spus şi-ţi transmit.

B.: Avocatul meu ce vrei să-mi spună? Să-mi spună că dacă eu semnez un contract de împrumut şi recunosc 2 milioane de euro, tu mă execuţi mâine, n-are nicio legătură cu plângerea cealaltă. Ieri am fost la procuror, nu mi-a dat niciun semn, nimic. Măcar să spună.

CCC.: Mi-au spus foarte clar, mi-au spus foarte clar că s-a vorbit şi se va vorbi şi mai mult. Dar, ...(neinteligibil) ...noi nu ne-am înţeles cu tine aşa? Că tu mergi pe încredere cu prima jumătate?

B.: Dar merg pe încredere.

(...) B.: (...) Merg pe încredere că oricum semnul ăla nu este rezolvarea acelei plângeri, nu este finalizarea ei.

(...) CCC.: Ok. Eu ţi-am spus: hai să găsim un garant. Eu deja ţi-am spus care este garantul meu. Poftim, eu am şi vorbit. Mi-au zis aşa: bă, lasă să facă şi el un pas, să vedem şi noi un pas şi dup-aia noi mergem, nu avem nicio intenţie să ţinem situaţia aşa cum este (...) Şi tot ce este, tot ce se poate şi nu se poate pun la dispoziţia ta. Nu ştiu, mă duc la Prim-ministrul Moldovei, la Preşedintele, mergem împreună dacă nu-ţi ajunge ceva. Mergem împreună încoace, zic că nu se poate.

(...) B.: Eu am înţeles, dar eu îţi semnez acuma în acte pe nişte bani pe care nu-i am nici eu. Te încălzeşte o hârtie în care eu totul am pus în sechestru. Am banii puşi în sechestru, conturi ... (neinteligibil) ...dacă nu facem nimica.

(...) CCC.: Eu am încă o săptămână cu datoria mea mare, mă înţelegi? O săptămână. Dup-aia nu mai vorbeşte nimeni cu mine şi atuncea nu mai vorbesc nici eu cu nimeni că se începe un cerc vicios (...) D-aia! Eu vreau un document să-i trimit să mă lase şi el (...) Să-i spun: băi, banii vor fi în 3 luni de zile, nu mai devreme. Nu am cum, asta este! Tot e sub sechestru, nu se deschide. Eu am relaţii cu un prieten d-al meu care tot îmi datorează, dar îmi datorează în 3 luni (...) Ori nu numeşti împrumut, numeşte-o altfel! (...)

(...) CCC.: Adi, încă o dată, eu pot să dau afară pe toţi avocaţii. Preiaţi, poftim, nu chiar cu avocatul tău, dar cu cineva, cu prietenul lui, cu partenerul lui, nu ştiu, plângerea aceasta. Duceţi-o până la capăt. Ceea ce mi-ai zis, ţi-am spus, s-a vorbit şi s-a vorbit şi mai mult. Mi-au zis foarte clar. Dă-i un semn lui Adi să facă şi el un pas, aşa ne-am înţeles. Şi dup-aia facem şi noi paşi şi mai mari.

(...) CCC.: Am vorbit mi-au zis clar. Dup-aia am mai luat şi masa cu oamenii, au vorbit, totul este clar. Au zis: bă, totul este bine, am înţeles, da, o dăm înapoi, hai să punem... Şi eu am spus: cum aţi înţeles? Şi eu am spus: da, ne-am înţeles aşa, am împărţit în două părţi. Bine, lasă să arate măcar un pas care-l face şi mai departe facem şi noi pasul care va fi semnificativ Aşa mi-au zis! Eu nu iau din cer senin asta. Şi nu te... Eu vreau să scap de asta, ştii cum? Ieri!" - file x d.u.p.).

Prin Ordonanţa nr. 191/D/P/2012 din 19 februarie 2015, procurorul de caz a încuviinţat lui B. să părăsească teritoriul României în perioada 23 - 28 februarie 2015, pentru a participa la o licitaţie a SC EE., cu sediul în Lusaka, Republica Zambia, pentru construcţii rutiere pe teritoriul acestei ţări .

Din procesul-verbal din 10 iunie 2015 de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental din data de 22 februarie 2015, reiese că inculpatul CCC. a intervenit prin intermediari la procurorul de caz, care i-a aprobat părţii civile B. cererea de părăsire temporară a ţării, aceasta afirmând că a simţit "o atitudine mai pozitivă... din partea lui", "Am simţit o altă deschidere, mi-a dat drumul să plec din ţară, am vorbit şi despre conturi, am vorbit şi despre bani".

Referitor la afirmaţia părţii civile B. "poate fi şi motivul ce am discutat mai devreme", inculpatul CCC. a susţinut:

"Eu am fost şi acum, am fost! Am vorbit nemijlocit! Am fost şi în instituţie! Am vorbit cu oamenii!", " Ţi-am spus! Eu am fost personal!", "eu am fost la ai mei, eu am vorbit, am spus că da, că (neinteligibil)", "Mă jur, eu am vorbit şi am vorbit şi încă o dată acuma!", reiterând, aşadar, că are trecere la procurorul din cadrul DIICOT- Structura centrală, care instrumenta cauzele ce o priveau pe partea civilă.

Inculpatul CCC. a fost de acord cu constatarea părţii civile B.:

"Înseamnă că s-a mişcat ceva!!".

La data de 17 martie 2015, a fost încheiat contractul fictiv de împrumut autentificat de notarul public E. din cadrul S.P.N. "C." din Bucureşti, în care este consemnat că CCC. a dat cu titlu de împrumut suma de 2.000.000 euro lui B., iar acesta recunoaşte că a primit-o, în cuprinsul contractului fiind arătat:

"Faptul că împrumutătorul a acordat împrumutatului diferite sume de bani cu titlu de împrumut, în numerar, în perioada 2008 - 2010; Faptul că sumele de bani au fost acordate în tranşe separate şi la intervale diferite de timp; Faptul că părţile nu au încheiat nici un act juridic, nici sub semnătură privată, nici autentificat, care să consemneze sumele de bani împrumutate, fapt justificat de relaţiile strânse de prietenie dintre noi; Faptul că dl. B. nu a rambursat nici una din sumele de bani împrumutate; Dorinţa părţilor de a constitui, pe cale amiabilă, un titlu juridic care să consemneze împrumutul, precum şi o modalitate şi un termen de restituire a acestuia.".

Deşi avea la dispoziţie actul notarial executoriu, inculpatul CCC. a continuat să susţină, conform procesului-verbal din 25 martie 2015 de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental din data de 19 martie 2015, că are influenţă, prin intermediari, asupra organelor judiciare şi va determina soluţionarea favorabilă a cauzelor penale care îl vizau pa B., înregistrate la DIICOT - Structura centrală:

"(...) B.: Păi, între timp, după ce am fost noi la notar, exact în ziua aia sau a doua zi au venit cei de la.

CCC.: mi-ai spus.

B.: Asta este ordonanţa. Este conexată la procurorul ăsta care mă anchetează pe mine în dosarul celălalt. A trimis pentru a da actele în legătură cu aceste firme. Aici spun ei că.

(...) B.: (...) Eu am făcut un pas: ţi-am semnat la notar aia; aia este o chestie ... îţi dai seama, pentru o datorie pe care nu o ai, semnezi cuiva că îi dai două milioane de euro (...) Ei au plecat pe un drum; tu trebuie să-i întorci acum de pe drumul pe care au plecat. Este plecată de la tine, nu este din oficiu.

CCC.: Adică să întorc eu lucrurile înapoi, ce poate fi întors. Că şi tu ai luat-o ... că ai aşteptat încă vreo două-trei săptămâni ... eu am înţeles că tu nu mai dai tu nimic. Şi de aia s-au pornit lucrurile aşa cum s-au pornit. Nu trebuia să aştepţi.

B.: Bine, alea două-trei săptămâni am greşit, poftim. Hai să încercăm să o remediem.

CCC.: Să încercăm ... Se va semna în acelaşi timp chiar cu semnarea convenţiei civile. Am făcut eu toate. Citeşte. Eu, alte soluţii, dacă nu facem acum treaba aceasta, eu mai departe nu ştiu ce să fac. Eu am făcut toate demersurile. Am fost şi la Chişinău şi aici (...)

(...) B.: Dar pentru ce am semnat noi la notar, ai început să faci nişte paşi?

CCC.: Am început, am început.

B.: Dar vreau şi eu un semn, să văd măcar un semn

CCC.: ... nu poate să fie din cer senin. Dă-mi şi mie toate variantele ca eu să mă bat pentru asta mai departe. Eu nu v-am păcălit niciodată. Deci nu poţi să-mi spui că eu te-am păcălit. Nu) ştiu cum e la voi aici, voi nu vă credeţi unul pe altul? Eu am să mă bat pentru ca să.

(...) CCC.: Eu ţi-am spus, şi eu am fost mi-a spus foarte clar: CCC., semnează tot şi mergem cu toată forţa şi închidem povestea cutărică (...)" - file x d.u.p.

Convorbirea ambientală din data 24 martie 2015, redată în procesul-verbal din 27 martie 2015, reliefează că inculpatul CCC., în luna decembrie 2014, a pretins suma de bani părţii civile B., că inculpatul a promis traficarea influenţei sale pentru soluţionarea în mod favorabil a cauzelor penale care o priveau pe partea civilă B., aflate pe rol la DIICOT - Structura centrală, precum şi că inculpatul a derulat acţiuni pentru a determina organele judiciare abilitate să procedeze în acest mod, contrar dispoziţiilor legale:

"(...)B.: Trebuie să mă-nţelegi şi pe mine că şi eu sunt destul de speriat de situaţia asta...nu e confortabil. Eu am fost la notar, am semnat un act de două milioane de euro, două milioane de euro nu sunt o sută de mii sau douăjdemii de euro. Sunt două milioane de euro în condiţiile în care...vreau...în condiţiile în care n-aveam... tu să-mi fi dat mie vreun ban da’ vreau să sting acest... acest dosar penal. Bineînţeles, nu se pot lega, dar hai să vedem cum. Mai promiţi şi tu, că eu am făcut un pas, tu faci un pas, eu mai fac un pas, tu mai faci un pas, să fim... într-o balanţă, să fim... acuma deja balanţa este înclinată spre tine. Pentru că... ăştia în continuare vin să-mi ceară acte până mâine, mâine trebuie să le predau un maldăr de documente ... eu nu ştiu ce vor să facă ăştia cu mine... Adică cel mai frumos era acuma să poată să intervină cineva şi să spună, dom’ ne, mai dă, dar astea, nu le da documentele astea, zic şi eu, întreb ... (...)

CCC.: Eu, pentru tine, că puteam atunci să rezolvăm totu’, că a fost un moment... înainte de Anu’ Nou şi după, imediat s-ar putea. Da’ acum este şi comisia care a venit peste capu’ lor, ştii, da? Şi comisia asta care... controlează ce-au făcut ei. Şi de-aia s-a-nceput toată povestea aceasta. Dacă ar fi...

B.: Eu am mai spus-o şi data trecută, am greşit că...

CCC.: ... da, ştiu, ştiu...

B.: ... noi ne-am întâlnit în decembrie, ne-am întâlnit şi în ianuarie, tu ai spus atuncea ceva. Eu, îţi dai seama, n-am ... poate... am dat crezare dup-aia, sau n-am dat la-nceput. Dup-aia ...

CCC.: ... eu cum văd acuma lucrurile? Noi nu trebuie să o-ntindem. Că cu cât mai mult o-ntindem, cu atât oamenii (neinteligibil) n-ai cum să dai înapoi lucrurile care au făcut (neinteligibil). Şi ... ăăă ... dar ... eu ţi-am spus că şi eu am vorbit şi am să mă implic cu tot cu capul meu să stingem tot ce se poate de stins. Dacă ... sigur că eu nu sunt Dumnezeu pe viaţa asta dar eu zic că totul este posibil.

B.: Eu ştiu CCC., dar una este să spui şi alta să şi faci ceva, eu am făcut (neinteligibil) am semnat un act de două milioane de euro la notar şi acuma vreau să mai semnez o convenţie civilă de încă două milioane de euro, o să-ţi găsim nişte (neinteligibil), o să-ţi dau, da’ cum, dacă nu văd şi de la tine măcar un mic semn, ceva, o chestie...

CCC.: .. m-apuc imediat. Eu am vorbit...

(...) CCC.: Tu ţii minte când ai plecat tu la... şi n-ai spus că ai văzut că este un ...un...aşa mai...dispoziţia mai bună? Ţii minte.

B.: A procurorului.

CCC.: Da.

B.: Da, am văzut o dispoziţie mai bună a procurorului.

(...) CCC.: (...) Eu am spus, mă, dă-mi acolo, cum am făcut şi eu de am scos banu’ din buzunar în 2008, 2009, am plătit şi cu asta basta. Dă-mi şi tu aşa, dă-mi din buzunaru’ tău aceste 4 milioane la ce am convenit noi şi mergem şi închidem toată povestea asta cât este posibil s-o-nchid. Şi este posibil, zic eu. Da’ noi tot o întindem, eu nu văd ce...ce..." (...) - file x d.u.p.

În cursul audierii în faţa instanţei de apel, la întrebarea procurorului:

"V-a promis inculpatul XX că, în schimbul sumei de 2 milioane de euro, va influenţa organele de urmărire penală şi va obţine o retragere a plângerii penale pe care o formulase împotriva dvs?", partea civilă B., a răspuns:

"Da, mi-a promis că va influenţa organele de urmărire penală, ceea ce am şi simţit, şi anume când organele de urmărire penală m-au lăsat să plec din ţară. Au fost mai multe momente când m-am întâlnit cu procurorul DIICOT şi am simţit o altă atitudine a acestuia faţă de mine.".

Sub aspectul faptului că, în schimbul sumei de bani pretinse, inculpatul CCC. a promis că va determina, prin persoane interpuse, organele abilitate să adopte o soluţie favorabilă părţii civile în dosarul penal, relevantă este şi următoarea precizarea făcută de partea civilă B.:

"CCC. venea la mine să îi dau diferenţa de încă 2 milioane, până la cele 4 milioane, atât cât a fost pretenţia lui pentru a rezolva acest dosar. Eu nu aveam bani să îi dau. Eu tot îi spuneam că nu pot să îi dau bani pentru că procurorul mi-a blocat conturile, cardurile, accesul la firmă, a pus sechestru pe bunuri, casă, maşină. Îi spuneam că dacă vrea şi restul de bani să facă ceva, să îmi ridice sechestrele, să fie clasată cauza, să facă ceva în acel dosar dacă vrea şi restul de bani.".

În primă instanţă, martorul M. a declarat că a auzit personal când "B. şi XX au discutat despre care este procedura pe care o vede sau varianta pe care o vede B. să îi dea suma de 4 (patru) milioane de euro, promiţându-i în acelaşi timp că dosarul de la DIICOT - Structura centrală va dispărea. Asta este cam ceea ce am auzit, în esenţă, asta a fost tematica discuţiei. B. şi XX discutau şi mai tare şi mai încet", martorul precizând, de asemenea:

"B. l-a întrebat pe XX că dacă îi dă suma de bani solicitată, de unde are B. garanţia că se va închide sau va dispărea acel dosar, ştiind dintr-o discuţie anterioară a mea cu B., legat de acest aspect, că XX i-ar fi spus, citez:

"nu cred că ţi-ar mai trebui încă un dosar în situaţia în care eşti tu". La întrebarea lui B., XX i-a răspuns că problema dosarului de la DIICOT - Structura centrală e ca şi rezolvată".

Audiat de instanţa de apel, martorul M. a declarat: "Din ce povestea B. ştiu că acesta şi XX căutau o variantă prin care B. să fie scos dator pentru o datorie mai veche, practic o datorie fictivă. Mai ştiu că au fost la un notariat, dar nu cunosc ce acte s-au întocmit, că a fost vorba de 2 milioane de euro pentru o anumită perioadă şi încă 2 milioane pentru o altă perioadă. Aşa mi-a ajuns la urechi la momentul respectiv. Nu am dat prea mare importanţă pentru că nu era problema mea.".

Această depoziţie relevă demersurile efectuate pentru identificarea unei modalităţi prin care predarea banilor către inculpatul CCC. să primească aparenţă de legalitate, ascunzând fapta de corupţie.

Dacă banii pretinşi de inculpatul CCC. ar fi reprezentat (cum s-a susţinut în apărare) prejudiciul indicat în plângerea penală formulată de SC J. SRL împotriva lui B. şi a altor persoane, atunci ar fi fost rezonabil ca martorul M. să cunoască despre "plata" a 2 milioane de euro, situaţia prezentând importanţă şi pentru martor, care era la rândul său indicat ca făptuitor în plângerea penală formulată de SC J. SRL la DIICOT - Structura centrală, înregistrată nr. 180/D/P/2013. Or, martorul M. a declarat:

"Nu am dat prea mare importanţă pentru că nu era problema mea".

Din declaraţia martorului P. dată în faţa instanţei de apel rezultă că, la întrebarea procurorului:"V-a spus B. că se temea întrucât se ştia vinovat de comiterea faptelor sesizate de XX sau de potenţiale alte acţiuni care ar fi depăşit limitele soluţionării normale ale unui dosar penal?", acesta a relatat:

"Da. Mi-a spus că nu se temea de faptele în sine pe care le-a scris XX în plângere, ci de ceea ce s-ar fi putut întâmpla pentru că XX i-a spus că are influenţă asupra anumitor oameni din cadrul DIICOT. Mi-a dat şi un exemplu, în sensul că dl. procuror care îi gestiona cazul i-ar fi permis să iasă din ţară, deşi avea interdicţie. Dacă nu greşesc, discuţia a fost demult, B. spunea că cei de la DIICOT puteau să acţioneze destul de repede în dosarul în care era plângerea şi împotriva mea şi să dea curs acelei plângeri cât de curând posibil. Aşa mi s-a creat impresia, că i-au fost date lui semnalele de la nişte "oameni de legătură" dintre B. şi XX, care transmiteau informaţiile.

Prin expresia că se va da curs acelei plângeri cât de curând posibil B. îmi spunea, de fapt, că este posibil să se înceapă urmărirea penală în acea cauză şi, întrucât plângerea era formulată din anul 2013, iar noi eram în 2015, după mine era credibilă o astfel de situaţie".

Se constată că martorul P. confirmă că inculpatul CCC. a susţinut că are influenţă asupra persoanelor cu atribuţii judiciare din cadrul DIICOT - Structura centrală.

Înalta Curte mai reţine că, la întrebarea procurorului: "Cunoaşteţi dacă inc. XX ar fi pretins că are influenţă la procurorul de caz în care era cercetat B. pentru ridicarea unor măsuri asigurătorii sau pentru pronunţarea unei soluţii favorabile lui B.?", martorul P. a făcut precizarea: "Acesta este un alt exemplu al veridicităţii informaţiilor pe care mi le transmitea B. Cu dl. XX nu am discutat acest lucru, dar dl. B. a spus că ar fi avut un sechestru instituit în dosarul în care era cercetat la DIICOT şi că dl. XX i-ar fi arătat intenţia că poate interveni pentru a se ridica sechestrul instituit pe bunurile lui B." Astfel, prin depoziţia sa, martorul P. a individualizat unul din actele de urmărire penală cu privire la care inculpatul CCC. a arătat că are influenţă a fi rezolvat în contra dispoziţiilor legale.

În timpul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, martorul O. a declarat:

"CCC. i-a solicitat lui B. bani, în calitate de persoană fizică, adică pentru lucruri care nu aveau legătură cu societatea (...) Am în vedere faptul că CCC. nu a venit cu un mandat din partea societăţii J. sau din partea altei societăţi care să confirme vreo datorie oarecare, respectiv a lui B. către aceste societăţi sau către CCC., personal.". Depoziţia martorului probează, aşadar, acuzaţia adusă inculpatului CCC.

Ţinând seama de apărările formulate de inculpatul CCC., Înalta Curte mai precizează că, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, nu se cere ca funcţionarul să fie determinat, în concret, cu indicarea numelui, fiind suficient să se arate că acesta lucrează la o instituţie în atribuţiile căreia intră rezolvarea chestiunii în discuţie sau să se precizeze actul pentru a cărui îndeplinire urmează a se exercita influenţa inculpatului.

Nu se cere nici ca funcţionarului vizat să-i aparţină, în exclusivitate, competenţa de a îndeplini acel act, fiind suficient să aibă, alături de alţi funcţionari, anumite sarcini în legătură cu îndeplinirea actului, cu alte cuvinte, competenţa funcţionarului nu trebuie să fie exclusivă. Infracţiunea există şi în situaţia în care funcţionarul pe lângă care traficantul are sau lasă să se creadă că are influenţă îndeplineşte, în cadrul serviciului, activităţi care pot contribui la realizarea actului, respectiv a interesului cumpărătorului de influenţă.

Traficul de influenţă poate fi săvârşit în mod direct sau indirect, prin persoane interpuse.

În cauză, apelantul inculpat CCC. a susţinut că are influenţă, prin intermediari, asupra organelor judiciare cu atribuţii în instrumentarea dosarelor penale care îl vizau pe B., înregistrate pe rolul DIICOT - Structura centrală sub nr. x/2012 şi y/2013.

În faţa instanţei de apel, partea civilă B. a declarat că inculpatul CCC. (fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova) i-a comunicat că "are nişte oameni foarte influenţi în Republica Moldova care cunosc procurorul de caz şi mai mulţi procurori din cadrul DIICOT şi că pot să influenţeze urmărirea penală în favoarea sau în defavoarea mea în funcţie de cum colaborez sau ce bani îi dau" (Dosar inst. apel).

La urmărire penală, B. a declarat că, în data de 12 februarie 2015, inculpatul CCC. a venit acasă la el şi i-a precizat că va primi un semn de la procuror, când a aflat că partea civilă urma să meargă, în ziua de 16 februarie 2015, la parchet. Totodată, inculpatul CCC. i-a precizat că tatăl său vorbeşte cu cineva şi acel cineva va vorbi cu procurorul .

Înalta Curte mai reţine că, pentru a crea convingerea părţii civile B. cu privire la puterea sa de influenţă, în legătură cu soluţionarea favorabilă a dosarelor penale care o priveau, inculpatul CCC. a invocat relaţiile tatălui său, fost preşedinte al Republicii Moldova - "deja am vorbit şi acasă: bă, spune şi tu, nu te duci şi tu la dom’ preşedinte? Nu ştiu? Cum se lucrează acolo la ei?", (proces-verbal de redare a convorbirii ambientale din 5 februarie 2015 - fila x d.u.p.), "S-a vorbit şi a zis că totul este în regulă şi că se va vorbi aicea. Asta este răspunsul, m-am vorbit şi cu tati i-am povestit care este treaba, el a zis: bă spune-i dacă vrea, până la urmă eu pot să fiu garant în treaba aceasta, îmi dau cuvântul că altfel eu nu pot, nu sunt procuror, eu nu pot...da o să punem toate ... o să depunem toate ... ăăă ... eforturile ca, bineînţeles că nu e scopul nostru de a ..." (...), "Am vorbit, am vorbit, pe bune ...", " Astăzi dimineaţă m-a sunat şi mi-a zis că totul este în regulă, s-a vorbit. Ei urmează să vorbească aicea." (proces-verbal de redare a convorbirii ambientale din 10 februarie 2015 - fila x d.u.p.), " Mi-au spus foarte clar, mi-au spus foarte clar că s-a vorbit şi se va vorbi şi mai mult. Dar... (neinteligibil)... noi nu ne-am înţeles cu tine aşa? Că tu mergi pe încredere pe prima jumătate?", " Eu ţi-am spus: hai să găsim un garant. Eu deja ţi-am spus care este garantul meu. Poftim, eu am şi vorbit" (proces-verbal de redare a convorbirii ambientale din 17 februarie 2015 - fila x d.u.p.)., "Eu am făcut toate demersurile. Am fost şi la Chişinău şi aici." (proces-verbal de redare a convorbirii ambientale din 19 martie 2015 - fila x d.u.p.).

Procesul-verbal de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental din 10 februarie 2015, relevă un aspect concordant:

"B.: Da’ tu n-ai fost să vorbeşti cu el? Ai zis că pleci la Chişinău să vorbeşti cu el (n.n. tatăl inculpatului).

CCC.: Păi, am fost, cum să nu, am vorbit, el a vorbit.

B.: Aaa ..., a vorbit şi ţi-a dat telefon înapoi.

CCC.: Şi el mi-a zis, o să-ţi dau un telefon. Şi m-a sunat şi mi-a zis că s-a vorbit şi urmează să fie vorbit acolo." (fila x d.u.p.).

În acest context, în care inculpatul CCC. a susţinut că are influenţă, prin intermediari, să determine organele judiciare să-şi încalce atribuţiile, trebuie înţeleasă şi trimiterea pe care inculpatul CCC. a făcut-o la inculpatul A. (avocat), ginerele fostului Preşedinte al României -"Deci eu vin mâine. Pe avocatul meu poate îl cunoşti. Nu ştiu dacă îl cunoşti. A.. (...) Ginerele lui HH.. Acum a devenit faimos (...) Adică el e principalul, ceilalţi nu contează. El e om de încredere, ne aşezăm şi facem" (proces-verbal de redare a convorbirii ambientale din 25 ianuarie 2015, file x d.u.p.). În mod concordant, în faza de urmărire penală, partea civilă B. a declarat că inculpatul CCC. i-a comunicat că va veni acasă la el însoţit de A., ginerele fostului preşedinte HH., să îi spună cum va rezolva dosarul, despre care i-a precizat că nu a fost ales întâmplător, ca avocat .

Revenind la organele judiciare asupra cărora inculpatul CCC. a arătat că îşi va trafica influenţa, din convorbirea înregistrată în mediul ambiental la data de 10 februarie 0215, rezultă că, inculpatul CCC. a asigurat partea civilă B. că va da un semn încurajator, ca dovadă a faptului că influenţa a fost traficată ("Dar normal că vom da..."), după ce partea civilă B. s-a referit la:"un mic semn, să mă cheme procuroru’, să discute cumva, să, nu ştiu, să...", "vreau să plec în străinătate, vreau să văd dacă îmi aprobă cererea", "dar până atunci, până se va rezolva treaba în două, trei, patru luni poate să-mi dea un mic semn".

Faptul că inculpatul CCC. a promis traficarea influenţei la procurorul de caz rezultă, în mod indubitabil, şi din împrejurarea că atunci când partea civilă a arătat că nu poate părăsi teritoriul României:

"Nu pot să ies din ţară, nici să vreau nu pot!", inculpatul CCC. s-a asigurat că aceasta a trimis cererile la dosarul cauzei, la procuror - "Dar tu i-ai dat toate, procurorului, cererile?" (proces-verbal de redare a convorbirii audio purtată în mediul ambiental la 17 februarie 2015 - fila x d.u.p.).

Şi ulterior încheierii contractului fictiv de împrumut, conform procesului-verbal de redare a convorbirii în mediul ambiental din 24 martie 2015, inculpatul CCC. l-a asigurat pe B. că el continuă să-şi exercite influenţa:

"...Eu dau toate declaraţiile, dup-aia mă duc şi la procuror, vorbesc ş-acolo, ş-acolo, ş-acolo şi gândim la strategia împreună cum să facem. Ceea ce trebuie să fac eu, eu o fac, dar eu nu ştiu cât va dura nu se face aşa într-o secundă (...) Şi eu am vorbit. Am băgat o sfoară".

Instanţa de control judiciar mai reţine că, apelantul inculpat CCC. s-a referit la procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura centrală - "U. şi T. şi a fost încă o vice acolo la DIICOT", după cum i-a invocat şi "pe cei care au venit în locul lor", afirmând totodată:

"Le spun eu, mă întâlnesc cu procurorul (...), eu le rog în scris, la o întâlnire (...)", "Nu, nu, nu în scris. Să mă văd cu ei."

De asemenea, inculpatul CCC. a precizat că poate merge să dea declaraţie nu doar la procurorul de caz, ci la procurorul cu funcţie de conducere "Eu mâine dau declaraţia acolo la F., BURJ, nu ştiu, la oricine, la şefa ăl mare, cine e în locul U.?", etalând o anumită apropiere de organele judiciare şi prin afirmaţia:

"eu le trimit că vreau să vă văd!".

Transcriptul convorbirii purtate în mediul ambiental, în data de 28 ianuarie 2015, între martorii O., M., P. şi partea civilă B. evidenţiază că inculpatul CCC. a invocat posibilitatea intervenţiei la persoane cu atribuţii în efectuarea actelor de urmărire penală, B. arătând:

"Problema este că ei sunt conectaţi prin cineva, prin ceva, la acei oameni procurori, judiciarişti, poliţişti, care se ocupă de dosarul ăsta al nostru".

Instanţa de apel consideră irelevant, din perspectiva întrunirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă săvârşite de inculpatul CCC., dacă acesta îl cunoştea sau nu pe procurorul de caz. Aceasta cu atât mai mult cu cât infracţiunea de trafic de influenţă există chiar dacă, în realitate, făptuitorul nu are influenţa pe care susţine că o are asupra funcţionarului, pentru a-l determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze, ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

În sfera îndatoririlor de serviciu ale persoanelor asupra cărora inculpatul CCC. a pretins că are influenţă, intră în mod evident, actele în legătură cu care a promis că va determina îndeplinirea, contrar atribuţiilor de serviciu (ridicarea sechestrului asigurător, adoptarea unei soluţii favorabile lui B., în cauzele penale care îl priveau, înregistrate la DIICOT - Structura centrală).

Pretinderea inculpatului CCC. că are influenţă la organele abilitate să exercite atribuţii în cauzele penale de referinţă este relevată şi de transcriptul convorbirii înregistrate în mediul ambiental din 28 ianuarie 2015, dintre martorii O., M., P. şi partea civilă B., care a afirmat:

"N-auzi ce-au spus? Că o să zică că nu mai sunt prejudicii, că nu mai sunt. Eu am auzit personal. Dacă ei fac treaba asta, deci DIICOT-ul este SRL -ul lor". Cu aceste afirmaţii se coroborează declaraţia martorului M.:

"Cu B. am discutat ulterior despre dosarul de la DIICOT şi despre ce spunea XX, că poate să îl închidă dacă primeşte 4 milioane de euro, eu apreciind că dacă poate să facă asta după bunul plac, înseamnă că poate să mute şi munţii".

Din declaraţia dată de martorul CC. (avocat), reiese că inculpatul CCC. a pretins o sumă de bani şi a promis că, în schimbul ei, îşi va trafica influenţa, acesta fiind motivul încheierii contractului fictiv de împrumut:

"Am văzut draft-ul contractului de împrumut şi am intervenit asupra clauzelor, încercând să echilibrez situaţia părţilor contractante din punct de vedere civil/comercial. Am pus cât mai multe clauze în favoarea clientului meu (n.n. B.), dar în mod concret, nu îmi amintesc la acest moment ce vizau clauzele respective (...) Nu am găsit de cuviinţă să aflu de ce B. continuă discuţiile cu XX pe această temă, eu spunându-i că nu aş încheia acea convenţie de împrumut, atât timp cât nu datora suma respectivă (...) Nu s-a făcut nicio propunere din partea lui XX pentru recunoaştere de datorie, singura convenţie care mi s-a prezentat, a fost draft-ul contractului de împrumut, pe care l-am amendat. Bănuiesc că aceea a fost înţelegerea dintre ei şi nu puteam să schimb înţelegerea părţilor (...) ceea ce mi-a spus B. a fost că dacă încheie convenţia de împrumut, XX îşi retrage plângerea de la DIICOT, era condiţionat. Tocmai de aceea am insistat să văd plângerea penală, pentru a constata ce fapte sunt reclamate şi dacă există posibilitatea ca CCC. să îşi retragă în mod legal plângerea de la DIICOT. După ce am luat cunoştinţă de conţinutul plângerii penale, l-am îndrumat pe B. să nu încheie nicio convenţie, ceea ce îi spusesem de fapt şi mai înainte (...) cred că a fost o discuţie dacă retragerea plângerii este posibilă atât timp cât unele din faptele reclamate nu se urmăreau la plângere prealabilă şi procesul penal nu putea înceta prin împăcarea părţilor."

Acelaşi martor, la întrebarea reprezentantului Ministerului Public:

"Dacă i-a dat cumva asigurări XX părţii vătămate B. că poate interveni la procurorul de caz pentru a-i fi dată o soluţie de neîncepere a urmării penale în dosarul respectiv de la DIICOT?", a răspuns:

"În mod direct nu am auzit aşa ceva, acest fapt a reieşit din discuţia pe care am avut-o cu dl. B., în sensul că se va retrage plângerea de la DIICOT dacă se va încheia contractul de împrumut. Aceasta este singura discuţie pe care eu am aflat-o de la B., alte chestiuni nu cunosc. Cunoşteam faptul că CCC. formulase plângere penală împotriva lui B. la DIICOT. Probabil am discutat cu B. şi despre sechestrele instituite asupra bunurilor acestuia".

Faptul că inculpatul CCC. a pretins o sumă de bani pentru a-şi trafica influenţa este dovedit şi prin depoziţia dată în primă instanţă de martorul CC., când a menţionat:

"Îmi aduc aminte că între mine şi clientul meu B. a fost o discuţie în cadrul căreia acesta mi-a relatat că CCC. i-a cerut suma de 4 milioane euro. Îmi aduc aminte că acea sumă de 4 milioane de euro era în legătură cu o plângere penală pe care CCC. a formulat-o împotriva lui B. şi încă 4 persoane, CCC. a formulat-o în numele societăţii J.. Legătura dintre cei 4 milioane de euro şi plângerea penală consta în sensul că CCC. i-a cerut lui B. pentru ca CCC. să-şi retragă plângerea penală formulată la DIICOT".

Partea civilă B. a mai relatat în primă instanţă:

"Domnul XX a venit la mine pe 10 sau 11 decembrie 2014, am avut mai multe întâlniri cu acesta şi la începutul anului 2015. În aceste întâlniri mi-a relatat de nenumărate ori că nu este întâmplător ce mi se întâmplă şi că poate influenţa procurorul de caz (...) Mi-a spus că persoane foarte supuse la Chişinău sunt în legătură permanentă cu procurorul de caz şi aşa am dedus că cineva din jurul acestuia îl cunoaşte pe procuror. Sunt o serie de evenimente care s-au derulat de la începutul lunii ianuarie- martie 2015 care conduc la această ipoteză (...) Am fost chemat la procurorul F. de mai multe ori împreună cu domnul avocat Z., care figurează martor în dosar, am fost plecat de două ori din ţară. După întâlnirile mele cu CCC. şi N., am simţit o atitudine pozitivă a procurorului F., acesta din urmă mi-a dat de înţeles că va avea o atitudine pozitivă faţă de mine în dosarul J., având în vedere că, în luna decembrie 2014, procurorul F. m-a reţinut şi propus arestarea mea preventivă, eu aflându-mă timp de o lună în arest la domiciliu, iar în lunile februarie- martie 2015, acest procuror mi-a acordat permisiunea de a mă deplasa de două ori în Africa. În toată această perioadă m-am întâlnit cu CCC. şi am făcut o plângere împotriva acestei persoane. ".

Aşa cum s-a arăta anterior, după încuviinţarea de a părăsi teritoriul României, acordată de procuror, constatând că B. pune sub semnul îndoielii că aprobarea cererii este rezultatul intervenţiei sale (B.:

"Poate că o fi şi motivul ce am discutat noi mai devreme"), inculpatul CCC. l-a asigurat, o dată în plus, că admiterea cererii se datorează demersurilor pe care personal le-a exercitat:

"Eu am fost şi acum, am fost! Am vorbit nemijlocit. Am fost şi în instituţie. Am vorbit cu oamenii" - fila x d.u.p.

La întrebarea avocatului ales al inculpatului CCC., partea civilă a mai relatat:

"Semnul de la procuror a fost ordonanţa prin care procurorul mi-a permis să plec în Africa, deşi eram în control judiciar şi a fost la câteva zile după ce CCC. mi-a spus că voi primi un semn favorabil. Dar nu pot preciza dacă a fost înainte sau după ce i-am dat banii lui N.". Indicarea faptului că încuviinţarea părăsirii teritoriului ţării este semnul de care i-a vorbit inculpatul CCC. se coroborează cu transcriptul convorbirii ambientale din 22 februarie 2015, iar menţionarea numelui lui N. a fost făcută de partea civilă în considerarea modului în care a fost formulată întrebarea de către apărătorul ales al inculpatului. De altfel, şi anterior formulării întrebării, partea civilă declarase în faţa instanţei de apel:

"În tot acest timp, am fost chemat de DIICOT - Direcţia Centrală, am simţit o ameliorare a situaţiei mele, având în vedere că am fost lăsat să plec în Africa, în februarie 2015, fiind în control judiciar. Am avut nevoie de acceptul procurorului de caz, mi s-a dat acest accept."

În legătură cu adoptarea Ordonanţei nr. 191/D/P/2012 din 19 februarie 2015 de încuviinţare a părăsirii teritoriului ţării, din procesul-verbal de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental purtate la data de 19 februarie 2015, se reţine că procurorul F. i-a comunicat părţii civile:

"Eu am aprobat, deci nu vă faceţi probleme de neaprobare", "Ordonanţa este de încuviinţare să părăsiţi teritoriul României", "De câte ori trebuie să plecaţi, va trebui să faceţi o solicitare", " Ca eu să fac încuviinţarea, aşa e procedura. Avocatul a pus-o pe ridicarea de obligaţie. Deocamdată nu se ...".

Relevant sub aspectul influenţei pe care inculpatul CCC. a susţinut că o are asupra organelor judiciare, este şi convorbirea înregistrată în mediul ambiental din 19 martie 2015, din care rezultă afirmaţia lui CCC. că urmărirea penală împotriva lui B. a fost accelerată urmare faptului că nu a predat banii care i-au fost pretinşi şi a întrerupt legătura cu inculpatul:

"CCC.: Adică să întorc eu lucrurile înapoi, ce poate fi întors. Că şi tu ai luat-o ... că ai aşteptat încă vreo două-trei săptămâni ... eu am înţeles că tu nu mai dai tu nimic. Şi de aia s-au pornit lucrurile aşa cum s-au pornit. Nu trebuia să aştepţi.".

Subsecvent, momentului în care cercetarea sa penală a început să se desfăşoare într-un sens urgentat şi defavorabil părţii civile (DIICOT a cerut în cauza 180/D/P/2013, să fie predate documente comerciale, financiare, contabile ale SC EE. SRL aferente relaţiilor comerciale din perioada 2008 - 2013, file x d.u.p.), inculpatul CCC. a reiterat:

"Eu ţi-am spus că şi eu am vorbit şi am să mă implic cu tot cu capul meu să stingem tot ce se poate de stins. Dacă...sigur că eu nu sunt Dumnezeu pe viaţa asta dar eu zic că totul este posibil".

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că este probat faptul că inculpatul CCC. i-a promis părţii civile B. că va depune toate diligenţele şi va exercita toate acţiunile necesare pentru a determina organele judiciare să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor, garantând reuşita intervenţiei sale.

Dintr-o altă perspectivă, împrejurarea că, în cadrul discuţiilor privind exercitarea influenţei de către inculpatul CCC., acesta a făcut menţiuni de genul că se va prezenta personal la procuror sau va merge împreună cu avocatul său pentru a face precizări legate de cuprinsul sesizării - "Şi să vin la ei şi să le explic! Am să mă pregătesc ce tre’ să spun, în faţa avocatului, spun eu trei cuvinte, dup-aia, avocatul frumos, română, juridic (neinteligibil) C-am făcut nişte greşeli, am mai verificat noi, rămâne... nu credem", nu dovedeşte inexistenţa infracţiunii de trafic de influenţă.

De asemenea, aspectele abordate legate de administrarea probelor în dosarul în care era cercetată partea civilă B. ("B.: (...) te cheamă cu două-trei documente să zicem, d-astea ... CCC.: Eu nu vin cu documentele, le-am pierdut." - fila x d.u.p.), ca şi discuţiile referitoare la efectuarea unor demersuri pentru declinarea cauzei, schimbarea încadrării juridice (pentru toate faptele sesizate) în infracţiunea de gestiune frauduloasă şi retragerea plângerii penale nu înlătură acuzaţia de trafic de influenţă adusă inculpatului CCC.

Preocuparea pentru efectuarea unor astfel de demersuri în cauzele penale înregistrate la DIICOT - Structura centrală, care îl priveau pe B., au fost avute în vedere ca acţiuni "de sprijinire" a procurorului de caz în adoptarea unei soluţii favorabile lui B., acest tip de acţiuni fiind văzute ca acţiuni conjugate cu cele specifice faptei incriminate ca trafic de influenţă.

Se evidenţiază, în acest sens, conţinutul procesului-verbal din 09 iunie 2015 de redare a convorbirii din mediul ambiental din data de 17 februarie 2015, din care rezultă tipurile de acţiuni conjugate ale inculpatului CCC., care a afirmat atât că - "Eu ţi-am spus: eu toate căile legale, am să fac ceea ce pot. Ţi-am spus. Chiar şi pot să-i dau afară pe avocaţi...", dar şi că - "Mi-au spus foarte clar, mi-au spus foarte clar că s-a vorbit şi se va vorbi şi mai mult. Dar, ...(neinteligibil) ...noi nu ne-am înţeles cu tine aşa? Că tu mergi pe încredere cu prima jumătate?".

De asemenea, relevant este transcriptul convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 05 februarie 2015:

"(...) CCC.: Hai pe încredere! Şi eu pe încredere sunt gata, că, ok, tu poţi măcar până pe 20 să-mi achiţi 2 milioane acestea. Eu mâine dau declaraţia acolo la F., BURJ, nu ştiu, la oricine, la şefa ăl mare, cine e în locul U.?... (proces-verbal din 31 mai 2017, fila x verso vol. 6 dosar prima inst.).

B.: Nu ştiu, habar n-am.

CCC.: În fine, eu mâine mă întâlnesc cu avocatul, mâne la domnu’ faceţi dumneavoastră un demers vreau să le văd, de Şeful ăl mare. (...) Şi să vin la ei şi să le explic! Am să mă pregătesc ce tre’ să spun, în faţa avocatului, spun eu trei cuvinte, dup-aia, avocatul frumos, română, juridic (neinteligibil). C-am făcut nişte greşeli, am mai verificat noi, rămâne... nu credem.

B.: Da, dar trebuie un pic, trebuie un pic mers că se poate rezolvare nu e o treabă pentru el extraordinară şi nu e vreun dosar extraordinar de.

CCC.: Ei probabil vor fi bucuroşi.

B.: Da, îţi dai seama că sunt bucuroşi, le-a căzut o ceva, da, n-am de muncă. Ok, dar persoana care a făcut sau persoana care poate să vorbească cu el în spate să-i spună: vezi că o să vină CCC. la tine, vezi şi tu dar pe mine mă interesează să mă cheme el pe mine. Nu să mă cheme pentru. Eu spun aşa: mă cheamă de alte treburi.

CCC.: Da! (...)".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că, esenţial şi relevant este faptul că inculpatul CCC. a susţinut în permanenţă că are influenţă, prin intermediari şi a promis că o va exercita asupra organelor judiciare, în schimbul sumei de bani pretinse de la partea civilă B., pentru rezolvarea dosarelor penale într-o manieră favorabilă părţii civile.

Acest fapt reiese şi din transcriptul convorbirii în mediul ambiental din 28 ianuarie 2015, când martorul P. i-a sugerat părţii civile B. - "Las’ să închidă (n.n. dosarul), şi-i plăteşti!", prilej cu care partea civilă a afirmat că inculpatul CCC. vrea, mai întâi, să primească o parte din suma de bani:

"Plata întâi. Vrea banii! (...) Vrea plată jumătate adică..." (n.n. 2 milioane de euro) - fila x d.u.p.

Prin urmare, toate aceste probe contravin apărării că inculpatul CCC. a solicitat o sumă de bani pentru acoperirea vreunei pagube suferite de SC J..

Consemnarea din cuprinsul considerentelor sentinţei civile nr. 9113 din 19 septembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII a civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2010, în sensul că administratorul judiciar AAA. a precizat că debitoarea SC J. SRL a ajuns în stare de insolvenţă ca urmare a angajării unui volum ridicat de resurse, apelând la credite bancare pe termen scurt şi mediu, precum şi credite de la asociaţi, a avut dificultăţi în contractarea de lucrări specifice obiectului său de activitate, a fost nevoită să accepte executarea de lucrări fără avans şi cu termene mari de plată, iar managementul conducerii societăţii a fost neperformant, datorat relei-credinţe a consiliului de administraţie, prin acţiuni împotriva societăţii, care au dus la pierderi contabile de aproximativ 20.000.000 RON, în perioada 2009 - 2011, perioadă în care societatea a fost administrată, printre alţii, şi de B., nu susţine netemeinicia acuzaţiei penale aduse inculpatului CCC. şi nici nu dovedeşte că inculpatul ar fi acţionat fără forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru infracţiunea de trafic de influenţă. Prin hotărârea civilă menţionată a fost închisă procedura insolvenţei împotriva debitorului SC J. SRL, în baza art. 132 din Legea nr. 85/2006, urmând ca societatea să-şi continue activitatea .

Înalta Curte consideră că inculpatul CCC. a speculat pro causa relaţiile de afaceri ale SC J. SRL şi situaţia juridică a acestei societăţi, de la un anumit moment şi le-a valorificat, în apărarea sa, pentru a fi exonerat de răspundere penală.

Inculpatul CCC. a pretins suma de bani de la partea civilă B. pentru sine, iar nu pentru SC J., după cum rezultă şi din contractul fictiv de împrumut în care este consemnat că părţile contractante au fost CCC. şi B. În Încheierea de autentificare nr. 263 din 17 martie 2015 este specificat expres că inculpatul CCC., ca şi partea civilă B. s-au prezentat "în nume propriu".

Înalta Curte consideră că probele dovedesc, fără îndoială, că inculpatul CCC. a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă cu forma de vinovăţie a intenţiei directe. Având o influenţă reală asupra organelor judiciare cu atribuţii în instrumentarea cauzelor penale care îl priveau pe B., a negociat această influenţă pentru un folos material remis de partea civilă B..

Încercarea apelantului inculpat CCC. de a ascunde că a pretins suma de bani pentru traficarea influenţei, rezultă şi din împrejurarea că, prin afirmaţiile sale a sugerat, în mod diferit, temeiul care l-ar fi îndreptăţit să primească folosul: fie suma de 4 milioane de euro ar fi fost suma pe care a plătit-o iniţial pe acţiunile SC J. SRL, fie suma ar fi însemnat cei 20 milioane RON reprezentând pierderi contabile a SC J. SRL, în perioada 2009 - 2011, indicând considerentele Sentinţei civile nr. 9113 din 19 septembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a Comercială, fie suma de 4 milioane ar fi reprezentat preţul de răscumpărare a firmei J. SRL de către partea civilă B.. Inculpatul a mai invocat şi faptul că, personal, a investit 7 milioane de euro pe tot parcursul desfăşurării activităţii firmei J., de la achiziţie până în anul 2015 .

Martorul D. a declarat că inculpatul CCC. a avut în vedere o împăcare (amiabilă) care ar fi însemnat ca "J. să închidă plângerea de la DIICOT şi dl. B. să achite către J. 4 milioane de euro (...) închiderea plângerii penale şi plata către J. trebuiau realizate în acelaşi timp, sens în care trebuia întocmit un document", menţionând, totodată, că "Ultima variantă a fost ca suma de 4 milioane de euro să fie împărţită în două, respectiv ca B. să îi dea 2 milioane lui XX şi celelalte 2 milioane să fie date de B. sau EE. firmei J.".

Dar, materialul probator arată că parte în contractul (fictiv) de împrumut nu a fost SC J. SRL, ci inculpatul CCC. care a obţinut un drept de creanţă de 2.000.000 euro, ceea ce înseamnă că motivul perfectării contractului nu a fost cel etalat martorului, consilier juridic la SC J. SRL (recuperarea unui prejudiciu de către SC J.), ci unul ascuns, subsumat faptei de corupţie, ceea ce explică de ce retragerea plângerii penale trebuia realizată în acelaşi timp cu plata sumei pretinse.

Martorul BB. (avocat al SC J. SRL care a formulat precizări la plângerea penală iniţială, înregistrată sub nr. x/2013 la DIICOT - Structura centrală) a declarat că i-a comunicat inculpatului CCC. că banii nu trebuie daţi de B. şi l-a sfătuit să nu ajungă la o înţelegere cu acesta deoarece nu este corect, având în vedere că, dacă SC J. SRL i-a dat bani lui SC EE., atunci, conform normelor juridice de drept civil, tot de la SC EE. trebuia să-i solicite înapoi, iar nu de la o persoană fizică, adică de la B.

În privinţa intenţiei directe cu care inculpatul CCC. a comis infracţiunea de trafic de influenţă, se remarcă şi transcriptul convorbirii telefonice purtate cu inculpatul A. (avocat), când acesta din urmă îi cere primului, în mod repetat şi insistent, să arate titlul cu care trebuie să primească suma de bani, iar inculpatul CCC. nu oferă nicio justificare. Astfel, inculpatul A. a afirmat:

"Dar cu ce titlu?" "Cu ce titlu îi va da?" "Eu nu văd cum o persoană fizică poate să-i dea nişte bani altei persoane fizice, fără vreun titlu", "Pe ce titlu? Pentru ce? Pentru ce?" "Păi, este gata să ce? Să vă dea banii pentru ce? Că, din nou, nu-nţeleg pentru ce ... Adică nu pot, nu ştiu ce pot eu să vă fac." "Nu, şi eu vă întreb din nou: pentru ce, cu ce titlu trebuie să vă dea banii ăştia, dacă este aşa?!" "nu văd cum poţi plăti o sumă pentru nimic" "Păi, eu nu văd o soluţie ca cineva să achite nişte bani fără să zică pentru ce. Trebuie clar stabilit pentru ce şi asta e de datoria dumneavoastră. Nu pot eu să stabilesc pentru ce se dau banii. Dumneavoastră spuneţi! Vreau să cumpăr, vreau să vând, vreau să fac aia, pune-mi-o pe hârtie!" "prezenţa mea acolo este inutilă, pe o chestie pe care nici dumneavoastră n-aţi lămurit-o foarte bine, nu ştiţi ce aveţi de făcut unul cu altul", " Îmi spuneţi, mă puneţi pe mine să vă explic de ce trebuie să vă dea un om nişte bani, e penibil.", "Hotărâţi-vă pentru ce, pentru ce aveţi de luat bani, că, dacă nu aveţi pentru ce, n-am cum să vă ajut." (procesul-verbal din data de 30 martie 2015 de redare a convorbirii telefonice din ziua de 27 ianuarie 2015, file x d.u.p.).

Modalitatea ambiguă de prezentare a datelor către avocaţi, folosită intenţionat de către inculpatul CCC. pentru obţinerea unei soluţii prin care să dea aparenţă de legalitate sumei de bani pretinse şi pe care urma să o primească, în realitate, pentru traficarea influenţei promise lui B., rezultă şi din depoziţia martorului D. care a relatat că, la momentul întâlnirii inculpatului CCC. cu martorul K. (avocat), i-au comunicat atât că "XX are de recuperat o sumă de la B." (aşadar, ca persoană fizică), cât şi despre "relaţia comercială dintre J. şi firmele care au prejudiciat J. pentru că avea legătură cu plângerea penală formulată încă din 2012 sau 2013.".

Cu aceasta se coroborează declaraţia martorului K. (avocat):

"În luna februarie a anului 2015, m-am întâlnit cu dl. XX şi dl. D. (...) Am purtat discuţii cu privire la restituirea unui împrumut de la o persoană fizică, respectiv dl. B., către CCC. În cadrul acestei discuţii am propus ca în măsura în care cele două părţi se înţeleg cu privire la cuantum să meargă la un notar public şi să încheie o convenţie în acest sens. Propunerea a fost a mea la recomandarea lui A..

Întâlnirea a avut loc la biroul de avocatură al dlui A. şi am participat eu împreună cu XX şi D.

După ce am discutat cu opţiunea cu notarul public, unul dintre cei doi a întocmit o schemă referitoare la mai multe societăţi comerciale, care se presupunea că ar fi avut relaţii contractuale din anul 2008 până la acel moment. Am fost întrebat dacă asemenea relaţii contractuale pot produce efecte juridice, astfel încât una dintre părţi să poată obţine un beneficiu financiar.

Discuţia era ca XX să obţină o sumă de bani de la B.

Era o situaţie foarte alambicată, aveam informaţii mult prea puţine pentru a mă pronunţa în cunoştinţă de cauză, dar dacă acele contracte erau încheiate la momentul la care se susţinea că au fost încheiate nu am văzut nicio problemă juridică.

S-a pus în discuţie tangenţial şi o plângere penală, fără a fi indicate nume, persoane. Nu pot să precizez dacă la acel moment exista o plângere penală efectiv formulată, întrucât nu mi s-au prezentat documente. Nu îmi aduc aminte obiectul plângerii penale în legătură cu care am discutat atunci.

(...) Aş vrea să fie trasate două graniţe între trei elemente foarte importante. Discuţia privea iniţial împrumutul, pe care ambele părţi, respectiv XX şi cealaltă parte, B., îl recunoşteau. Separat de acest împrumut recunoscut, părţile au adus în discuţie acele raporturi contractuale şi situaţia penală (cu plângerea care exista sau nu, nu ştiu). Astfel că nu am făcut legătura între suma aferentă împrumutului şi raportul contractual dintre acele societăţi comerciale indicate în schema întocmită la acel moment de unul dintre cei doi.

(...) recomandările au fost legate pe situaţia împrumutului, pentru că discuţia cu A. s-a purtat doar în legătură cu împrumutul. Nu am vorbit cu acesta despre relaţia dintre acele societăţi comerciale sau plângerea penală, acestea fiind un element de noutate ivit în cursul întâlniri mele cu XX şi D."

În sens concordant, a declarat martorul K. şi în faza de urmărire penală.

Retragerea plângerii penale înregistrată sub nr. x/2013 la DIICOT - Structura centrală nu putea opera întrucât nu toate infracţiunile sesizate se urmăreau la plângere prealabilă. Astfel, plângerea a fost formulată de SC J. SRL prin reprezentant CCC., împotriva lui B., O., M., P. şi DD. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni (grup infracţional, evaziune fiscală şi gestiune frauduloasă) şi numai una dintre acestea se urmărea la plângere prealabilă .

Ca atare, apărarea inculpatului CCC. că acţiunile sale s-au subsumat retragerii legale a plângerii penale este numai de circumstanţă, căci numai infracţiunea de gestiune frauduloasă se urmărea la plângere prealabilă.

În condiţiile în care plângerea penală nu putea fi retrasă în mod legal, deoarece unele infracţiuni reclamate se urmăreau din oficiu, declaraţia martorului P. confirmă, prin coroborare cu celelalte probe, că inculpatul CCC. a pretins suma de bani pentru a determina, prin trafic de influenţă, rezolvarea favorabilă a dosarelor care o priveau pe partea civilă B.:

"Din câte am înţeles de la dl. B., CCC. i-a solicitat o sumă în valoare de 2 milioane de euro şi, ulterior, o sumă echivalentă în legătură cu plângerea pe care XX a depus-o în numele său şi a lui J., la DIICOT, împotriva a cinci persoane, respectiv eu, dl. O., dl. M., dl. B. şi dna DD.. Banii trebuiau daţi de B. pentru ca XX să îşi retragă plângerea penală formulată la DIICOT.".

Edificator sub aspectul intenţiei cu care a acţionat inculpatul CCC. este şi faptul că a desfăşurat acţiuni ce se încadrează infracţiunii de trafic de influenţă, nu doar în legătură cu Dosarul nr. x/2013 al DIICOT - Structura centrală, constituit la plângerea penală a SC J. SRL prin reprezentant CCC., ci şi în legătură cu Dosarul nr. x/2012 în care partea civilă fusese arestată la domiciliu, dovadă că părţii civile B. i s-a permis de către procuror să părăsească teritoriul României când se afla în control judiciar, după înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu. Or, această situaţie arată, fără îndoială, că scopul acţiunilor inculpatului CCC. nu era de a recupera prejudiciul reclamat prin plângerea înregistrată la parchet sub nr. x/2013.

Înalta Curte consideră relevante, sub aspectul formei de vinovăţie a intenţiei directe, cu care a acţionat inculpatul CCC. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi modalitatea în care acesta a ales şi a acceptat să discute anumite aspecte cu partea civilă B., respectiv în absenţa altor persoane, martorii (persoane cu pregătire juridică), fiind poftiţi afară din încăpere pentru a se crea cadrul propice unei discuţii "deschise" în legătură cu atingerea scopului infracţional.

În apărarea sa, inculpatul CCC. a declarat că a aflat de faptul că partea civilă B. a fost reţinută şi, fiind speriat că nu are să-şi mai recupereze un prejudiciu de 20 milioane RON, în luna decembrie 2014, a mers acasă la B. căruia i-a propus să se împace, chestiune cu care partea civilă a fost de acord, convenind ca B. să-i dea 4.000.000 euro. A mai relatat că i-a spus părţii civile să rezolve problema pe căile legale, pe latură civilă putând interveni împăcarea. Totodată, a menţionat că a aflat de la B. că toate bunurile sale erau sechestrate .

Instanţa de apel apreciază că afirmaţiile inculpatului CCC. au fost contrazise de materialul probator administrat, în ambele faze ale procesului penal, care dovedeşte că suma de bani pretinsă şi primită sub forma unui drept de creanţă a fost justificată de traficarea influenţei promise părţii civile B., pe care inculpatul a pretins că o are în legătură cu determinarea ridicării sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor părţii civile şi finalizarea, în mod favorabil, a cercetării penale în dosarele de la DIICOT - Structura centrală, care o priveau pe partea civilă.

Acţiunile întreprinse de inculpatul CCC. nu echivalează cu rezolvarea unor probleme patrimoniale ale SC J. SRL, după cum s-a arătat în cele ce preced, aşa încât nu se poate reţine că inculpatul a acţionat pentru şi în beneficiul societăţii comerciale.

În consecinţă, sub aspectul laturii subiective, se constată că apelantul inculpat CCC. a dorit să trafice influenţa pe care a susţinut că o are asupra organelor judiciare cu atribuţii în soluţionarea cauzelor penale înregistrate la DIICOT - Structura centrală în care era cercetat B.. Astfel, scopul acţiunilor sale la momentul pretinderii sumei de bani, în decembrie 2014, a fost acela de a determina organele judiciare să facă un act contrar atribuţiilor de serviciu, în schimbul unei sume de bani, obiectiv pe care l-a urmărit, nefiind, de altfel, necesar, pentru existenţa elementelor de tipicitate ale infracţiunii, ca acest scop să fie efectiv realizat.

Apelantul inculpat CCC. a solicitat să se verifice aplicarea criteriilor desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la agentul provocator, în primul rând, dacă a existat sau nu o invitaţie directă la comiterea unei infracţiuni exercitată de către denunţătorul B., iar în al doilea rând, dacă există vreun indiciu că fapta ar fi fost săvârşită fără o asemenea intervenţie.

În apărare, inculpatul CCC. a apreciat că B. a acţionat sub directa îndrumare a organului judiciar, întrucât, pe măsură ce erau efectuate interceptările, acestea erau puse la dispoziţia organului de urmărire penală, încât s-a procedat la o provocare continuă a inculpatului CCC.

S-a considerat că este discutabil în ce măsură B. s-a limitat la o strângere pasivă de probe şi la punerea lor la dispoziţia organului judiciar.

Înalta Curte notează că, în general, implicarea agentului provocator în cauzele penale afectează dreptul la un proces echitabil întrucât organele statului determină o persoană să comită o infracţiune pe care ulterior o investighează.

În jurisprudenţa privind art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit o distincţie clară între conceptul de înscenare şi folosirea tehnicilor legale ale activităţilor sub acoperire. Curtea a stabilit că înscenarea încalcă art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi este diferită de folosirea tehnicilor legale ale activităţilor sub acoperire în anchetele penale. A fost statuat că, deşi utilizarea metodelor speciale de investigaţie - în special a tehnicilor sub acoperire - nu poate încălca în sine dreptul la un proces echitabil, riscul pe care îl implică instigarea de către poliţie prin asemenea tehnici presupune ca folosirea acestor metode să fie menţinută în limite bine determinate (Ramanauskas contra Lituaniei, paragraf 51). De asemenea, Curtea a stabilit că instigarea de către poliţie are loc atunci când ofiţerii implicaţi - fie membri ai forţelor de ordine, fie persoane care acţionează în baza ordinului acestora - nu se limitează la a investiga activitatea infracţională într-un mod în principal pasiv, ci exercită o anumită influenţă asupra subiectului astfel încât să îl incite la săvârşirea unei infracţiuni care altfel nu ar fi fost săvârşită, cu scopul de a face posibilă stabilirea infracţiunii, şi anume, de a oferi probe şi de a începe urmărirea penală (Teixeira de Castro contra Portugaliei, paragraf 38) - Ali contra României, paragrafe 99, 98.

Potrivit art. 101 alin. (3) C. proc. pen. -"Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe".

Agentul provocator se află, din punct de vedere al dreptului substanţial, în postura instigatorului care determină o persoană să ia o rezoluţie infracţională.

În doctrină, s-a arătat că agenţii provocatori sunt agenţii infiltraţi ai statului sau orice persoană care acţionează sub coordonarea sau supravegherea unei autorităţi (în procesul penal, a organelor poliţiei sau a procurorului), care în activitatea desfăşurată îşi depăşeşte limitele atribuţiilor conferite de lege, de a acţiona în scopul relevării activităţii infracţionale a unei persoane.

Calitatea de agent provocator a fost stabilită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi în situaţia în care recunoaşterile făcute de reclamant au fost induse prin interogatoriul insistent al altei persoane, care, aşa cum i-a solicitat poliţia, a orientat conversaţiile către fapta incriminatoare, în condiţii ce pot fi considerate echivalente cu cele ale unui interogatoriu, fără a exista însă garanţiile ce însoţesc un astfel de interogatoriu formal efectuat de poliţie, inclusiv prezenţa unui avocat (cauza Allan contra Regatului Unit, hotărârea din 5 noiembrie 2002).

Înalta Curte notează că trebuie distins între procedeul neloial al provocării (determinării) la comiterea unei infracţiuni în scopul obţinerii de probe şi provocarea la probă prin care se urmăreşte constatarea comiterii unei infracţiuni, procedeu care nu este, în sine, apt să conducă la reţinerea neloialităţii procedurii.

Aprecierea caracterului echitabil al procesului presupune un examen de ansamblu al procedurii, analiza echitabilităţii procesului fiind mai largă decât cea a loialităţii administrării probei.

În acest context doctrinar şi jurisprudenţial, Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, dispoziţiile art. 101 alin. (3) din C. proc. pen. nu au incidenţă, fiind respectat dreptul la un proces echitabil statuat prin art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În cauză, iniţiativa săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă a aparţinut inculpatului CCC., care a pretins suma de bani.

Partea civilă B. s-a limitat la o strângere pasivă a probelor şi nu a determinat săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sub orientarea organelor de urmărire penală, rezoluţia infracţională fiind luată şi menţinută de inculpatul CCC.

În concret, la data de 22 ianuarie 2015, când B. a formulat denunţul la parchet, infracţiunea de trafic de influenţă era comisă din luna decembrie 2014, în modalitatea normativă a pretinderii, independent de atitudinea cumpărătorului de influenţă B. (faptul pretinderii unei sume de bani a fost recunoscut ulterior de CCC. prin declaraţiile date şi invocat constant în discuţiile sale ulterioare cu partea civilă B.).

Urmărirea penală in rem pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus prin Ordonanţa nr. 44/P/2015 din 23 ianuarie 2015, la o zi după denunţul formulat de B. .

Aşadar, organul judiciar nu a "iniţiat" activitatea infracţională a inculpatului CCC., care s-a desfăşurat suficient de conturat anterior sesizării organului judiciar (pretinderea unei sume de bani în decembrie 2014), aspect din care rezultă existenţa unei rezoluţii infracţionale deja formate.

Sesizarea organului judiciar şi participarea denunţătorului B. la interceptarea convorbirilor purtate în mediul ambiental s-au realizat ulterior debutului activităţii infracţionale. Organul judiciar nu a influenţat ori determinat luarea rezoluţiei infracţionale de către inculpatul CCC.

Înregistrarea convorbirilor purtate în mediul ambiental s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor procedurale şi nu există indicii de alterare a probelor, iar vinovăţia inculpatului CCC. s-a stabilit pe baza probatoriului administrat în cauză. Denunţătorul B. a declarat în faţa instanţei de apel:

"Din 20 ianuarie până în aprilie-mai 2015, am avut mai multe întâlniri cu dl. N. şi dl. CCC. Toate aceste întâlniri le-am înregistrat cu mijloace proprii. Întâlnirile începând cu ianuarie 2015, au avut loc cu CCC. şi la iniţiativa mea. Am înregistrat toate aceste întâlniri după data de 20 ianuarie. 90% din întâlniri au avut loc la mine acasă, cele cu CCC.".

Examinând în detaliu argumentele inculpatului CCC. invocate în susţinerea tezei agentului provocator, se constată că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, în denunţul formulat la data de 22 ianuarie 2015, B. a precizat că, în data de 25 ianuarie urma să se întâlnească cu CCC. pentru a discuta din nou despre faptele pe care le reclamase, ceea ce arată că faptele demaraseră înainte de formularea denunţului, adică fără posibilitatea vreunei implicări a organelor de urmărire penală.

Prin declaraţia din 26 ianuarie 2015, partea civilă B. a arătat că, în 25 ianuarie 2015, s-a întâlnit cu inculpatul CCC. şi a înregistrat conţinutul convorbirii cu mijloace proprii pe care le-a pus la dispoziţia organelor de anchetă, pe suport optic de memorie externă.

În legătură cu întrevederile ulterioare datei de 25 ianuarie 2015, dintre inculpatul CCC. şi partea civilă B., se reţine că aceştia au stabilit de comun acord data întâlnirilor, aşa încât nu corespunde realităţii susţinerea că denunţătorul B. a fost cel care a organizat întrevederi repetate cu inculpatul CCC.:

- " (...) B.: Când putem să facem întâlnirea cu avocatul?

CCC.: Oricând, când vrei tu.

B.: Eu sunt aicia mâine, poimâine, răspoimâine. Stai să mă uit luna asta.

CCC.: Dacă vrei, eu chiar mâine mă întâlnesc cu.

(...) B.: Pot mâine după ora cinci.

CCC.: OK.

(...) B.: Hai mâine să stabilim problema noastră şi dup-aia, de miercuri încolo să stabilim să spun.

CCC.: Gata! Nicio problemă! (...) - proces-verbal din 28 ianuarie 2015 de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental din data de 25 ianuarie 2015 -file x d.u.p.

- " (...) B.: Bine. Mă suni mâine să stabilim, da’ aş prefera să fie, dacă se poate el să vină...

CCC.: Când?

B.: Dacă nu, merg şi la el, nu e nicio problemă, mai am şi eu p-aicea...

CCC.: Nu e fiţos!

B.: Dacă nu e fiţos, atunci bem o cafea la mine...

CCC.: Da ..." - proces-verbal din 9 februarie 2015 de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental din data de 26 ianuarie 2015 -fila x d.u.p.

Martorul D. (juristul SC J. SRL) a declarat, în faţa instanţei de apel:"Dl. B. ne chema acasă la dânsul. Eu am vorbit de multe ori cu CC. şi în urma discuţiilor şi XX era interesat să se întâlnească cu B., astfel că i-am propus lui CC. să ne întâlnim".

Conţinutul procesului-verbal din 10 iunie 2015 de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental din data de 22 februarie 2015 reliefează că inculpatul CCC. a participat activ pentru a păstra contactul cu partea civilă B., dorind să afle, spre exemplu, modalitatea în care va fi contactat pentru a lămuri aspecte legate de draftul contractului fictiv de împrumut:

"Ok. Şi îmi dai telefon ori cum facem atunci?".

Sub acelaşi aspect, este de remarcat transcriptul convorbirii ambientale din 19 martie 2015, din care rezultă că inculpatul CCC. i-a reproşat lui B. că nu a mai ţinut legătura cu el:

"Adică să întorc eu lucrurile înapoi, ce poate fi întors. Că şi tu ai luat-o... că ai aşteptat încă vreo două-trei săptămâni...eu am înţeles că tu nu mai dai tu nimic. Şi d-aia s-au pornit lucrurile aşa cum s-au pornit. Nu trebuia să aştepţi. ".

Ca urmare, este nesinceră declaraţia inculpatului CCC.:

"Din decembrie 2014, toate întâlnirile care s-au făcut ulterior, s-au făcut la solicitarea părţii civile B.".

Important sub aspectul faptului că B. nu a acţionat ca un agent provocator este şi faptul că, la data de 28 ianuarie 2015, când CCC. a venit acasă la partea civilă B., însoţit de martorul D., i-a cerut acestuia din urmă să-i lase singuri, relatându-i părţii civile despre o discuţie cu avocatul său, care nu a vrut să se implice în acţiunile lor (" CCC.: Şi nu mi-a zis. Nu mi-a zis de ce. Că asta...nu că nu, nu mă băgaţi între... Probabil aşa clar...eu, că nu vrea să discute variantele, poate să nu cumva. Ştii cum? Aicea, toată lumea este acuma pe nervi" - fila x d.u.p.). În continuare, după ce i-a precizat şi faptul că avocatul i-a dat "soluţiile", inculpatul CCC. l-a rechemat pe martorul D., consilier juridic la SC J. SRL, să participe la discuţie. Situaţia demonstrează iniţiativa şi implicarea inculpatului CCC. în derularea acţiunilor infracţionale, în căutarea şi identificarea unei soluţii de natură a oferi aparenţă de legalitate primirii sumei de bani pretinse pentru traficul de influenţă:

"(...) CCC.: Deci, ăă, da, două secunde. Ieşi pe uşă acolo că am... două secunde, să-i spun ceva. Nu te supăra!

D.: Păi, să las şi eu asta.

CCC.: Da. Eu nu ştiu ce-i cu avocatul (...).

(...) CCC.: Da. Şi d-aia nu ştiu. Dar mi-a dat soluţiile.

B.: Îhî.

CCC.: Da. Cum ar fi. Şi o să le discutăm.

B.: Important este soluţiile, chiar dacă . . . . . . . . . .

CCC.: Da!! Vino, te rog! Haideţi. Povesteşte, te rog, în limba română. El zice că ... totuşi...În limba română. Am probleme de ... de 7 ani ..." - proces-verbal din 23 februarie 2015 de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental din data de 28 ianuarie 2015 - file x d.u.p.

În mod similar, cu prilejul unei întrevederi ulterioare, din data de 5 februarie 2015 (aşa cum rezultă din transcriptul convorbirii înregistrate în mediul ambiental de la acea dată), inculpatul CCC. a optat să discute cu partea civilă B., fără a fi de faţă martorii CC. (avocat) şi D. (consilier juridic), aspect ce arată disimularea realităţii faţă de persoanele cu pregătire juridică, de la care s-a urmărit obţinerea unei soluţii prin care inculpatul CCC. să primească, "cu titlu valabil", suma de bani pretinsă pentru traficul de influenţă promis:

"(...) B.: Auziţi, haideţi să discutăm noi doi puţin.

D.: Da.

B.: Mă scuzaţi.

D.: Nicio problemă.

B.: Pentru că aşa ... hai să zicem c-o să putem să, nu ştiu... unde ieşiţi, afară sau...?

D.: Ieşim afară.

B.: La o ţigară, ca să putem să vorbesc eu.

(D. şi CC. părăsesc încăperea)

B.: Aicia.

CCC.: Hai să-ţi spun.

B.: Ai dreptate cu avocaţii, dar ei aşa sunt.

CCC.: (neinteligibil) eu cândva, uite cum am făcut eu: eu, cândva, când a fost (neinteligibil) scos din buzunar banii, aşa am făcut şi l-am pus, scoate şi tu mirodeniile şi eu scriu orice şi am şters-o din România şi s-a terminat povestea.

(...) B.: (...) aicia nu ţine de avocaţi, avocatul meu şi avocatul tău niciodată n-o să-mi spună: bă, fă şi tu pasul, adică dă cu banii sau acela să zică: fă tu aia şi... nu, n-am... E! Problema este în felul următor: există acolo nişte presiuni făcute de cineva pe care acel cineva sau acei cineva sau nu ştiu cine poate să le tragă, adică se poate da pe această chestie. Într-o mână să se închidă treaba, acolo ei au văzut, te cheamă cu două-trei documente să zicem, d-astea.

CCC.: Eu nu vin cu documentele, le-am pierdut.

(...) CCC.: (...) D-aia, hai să înţelegem, măcar acestea 2 cumva să le primesc în scurt timp, să facem o convenţie, ceea ce ai tu nevoie, mecanismul spune tu cum îl vezi, eu sunt foarte deschis, şi spune cum îl vezi, să facem?".

Faptul că inculpatul CCC. a disimulat motivul pentru care căuta identificarea unei soluţii prin care să primească suma de bani de la partea civilă B., rezultă şi din declaraţia martorului CC. (avocat), care se coroborează cu probele administrate:

"Nu am participat direct la nicio discuţie dintre domnul B. şi domnul XX privitor la contractul de împrumut. Din ce ştiu eu, la un moment dat, a existat o discuţie în casa domnului B., la care nu am participat, întrucât domnul XX a venit cu dl. D., iar eu fiind în casă la dl. B., am părăsit casa, motiv pentru care nu cunosc ce s-a discutat. Am părăsit casa la cererea lui B. sau a lui CCC., nu îmi amintesc cu exactitate care dintre ei m-a poftit afară pe mine şi pe D.. După o perioadă de stat în curtea imobilului, am revenit în interior, moment la care dl. CCC. a plecat, împreună cu dl. D.".

În acelaşi sens, că inculpatul CCC. a ascuns motivul real pentru care urma să primească suma de bani de la partea civilă B., este şi declaraţia martorului BB. (avocat al SC J. SRL):

"Atât CCC., cât şi D. îmi cereau soluţii pentru a ajunge la o împăcare cu B. şi SC EE.. Iar eu le-am spus că dacă B. şi EE. şi-au manifestat voinţa de a ajunge la o împăcare, să vină B. şi EE. cu soluţia. Având în vedere că D. mi-a cerut pe e-mail să le arăt precizarea pe care am făcut-o la plângerea penală iniţială, acest lucru m-a făcut pe mine să cred că ei nu au încredere în mine, că poartă discuţii fără cunoştinţa mea". În aceeaşi ordine de idei, în faza de urmărire penală, martorul a relatat:

"Subliniez că XX se ferea de mine deoarece încă de la început eu i-am comunicat că nu umblu cu şmecherii. De altfel, despre contractul semnat cu B., eu am aflat după ce acesta s-a încheiat şi a fost efectiv semnat". În instanţă, martorul a precizat că menţine declaraţia dată în timpul urmăririi penale .

Înalta Curte consideră că, dacă inculpatul CCC. ar fi urmărit realizarea unui acord referitor la paguba reclamată prin plângerea penală de SC J. ("împăcare amiabilă"), în mod firesc, despre retragerea acestei plângeri sau împăcarea părţilor şi modalitatea prin care s-ar fi recuperat o parte din prejudiciul reclamat, ar fi trebuit să cunoască martorul BB., avocatul ales al SC J. SRL care se prezentase la parchet şi formulase precizări la plângerea penală, în cauza nr. 180/D/P/2013 a DIICOT - Structura centrală.

Împrejurarea că B. a fost cel care a adus în discuţie numele procurorului care instrumenta cauzele penale în care era cercetat, nu constituie o acţiune care să-i confere calitatea de agent provocator. Probele administrate dovedesc faptul că inculpatul CCC. a promis traficarea influenţei fără a distinge în funcţie de persoana procurorului din cadrul DIICOT - Structura centrală care efectua acte de urmărire penală în cauzele care o priveau pe partea civilă B., nefiind vreo condiţionare între pretinderea sumei de bani, ca element material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă şi persoana procurorului de caz.

Cât priveşte faptul că, la solicitarea părţii civile B., martorii M., P. şi O. s-au prezentat la domiciliul acesteia, au discutat despre plângerea penală formulată împotriva lor, s-au deplasat la Direcţia Naţională Anticorupţie, iar partea civilă B. a înregistrat conversaţia lor, nu este, în mod evident, de natură a se circumscrie unei acţiuni care să determine inculpatul CCC. să comită infracţiuni.

Înalta Curte remarcă, totuşi, depoziţiile martorilor P., O. şi M. care relevă că aceştia au acţionat fără a resimţi o influenţă din partea lui B., fapt care se coroborează cu conţinutul procesului-verbal de redare a convorbirii purtate de aceştia şi înregistrată în mediul ambiental, la data de 28 ianuarie 2015.

Astfel, martorul P. a declarat:

"În ianuarie 2015 am fost acasă la dl. B., fiind prezenţi şi d-nii O. şi M.. Fiecare era interesat de motivele plângerii de la DIICOT. Ne întrebam ce a stat la baza hotărârii dlui XX de a formula plângerea şi am aflat că ar fi formulat şi dl. B. o plângere la DNA împotriva dlui XX.", "am discutat în legătură cu acea plângere, fiecare întrebându-l pe celălalt dacă a mai aflat ceva, neputând discuta ceva concret. Eu nu aveam nicio problemă să mă întâlnesc faţă în faţă cu ceilalţi să discutăm despre plângerea respectivă. De fiecare dată, eu am fost contactat de O. şi întrebat dacă vreau să mă întâlnesc ca să discutăm.", "Nu am avut percepţia că B. mi-a cerut să îl sprijin în vreun fel în acuzaţiile pe care i le aducea lui XX."

Împrejurarea că martorul P. a desfăşurat activităţile pe care personal le-a crezut de cuviinţă este confirmată şi de afirmaţia:

"Îmi amintesc că atunci seara am mers la DNA să dăm anumite declaraţii. Toţi patru ne-am deplasat la DNA. Ştiu că în acea seară am purtat o discuţie cu o doamnă procuror, nu am completat nicio declaraţie scrisă şi nu am formulat vreo sesizare. Ulterior, a doua sau a treia zi, m-am prezentat singur la DNA, să sesizez anumite fapte, în opinia mea neregularităţi care s-au întâmplat în SC J. sau în legătură cu dl. XX."

În mod concordant, martorul M. a relatat:

"Când au venit P. şi O. am discutat despre această plângere la DIICOT şi despre presiunea pe care o face XX către B. şi despre faptul că B. a sugerat că "cu acesta nu o scoatem la capăt aşa şi să mergeţi şi voi să faceţi plângere la DNA". Eu am susţinut această propunere, iar ceilalţi doi, P. şi O. au fost de acord. În seara respectivă am mers la DNA toţi patru. Eu nu am fost audiat la acel moment, nu ştiu de ce. Au fost audiaţi O. şi cu P.. Nu ştiu ce au declarat, nu-mi aduc aminte dacă a fost audiat şi B.", "Plângerea pe care trebuia să o formulăm la DNA trebuia să se refere la faptul că ceea ce s-a reclamat la DIICOT împotriva noastră, de către XX, era fictiv, gândindu-ne că exista posibilitatea ca mai devreme sau mai târziu, şi noi, adică eu, O. şi P. să fim şantajaţi de către XX." - dosar inst. apel.

Acelaşi martor a declarat că ştia dinainte de întrevedere de dosarul penal care avea ca obiect plângerea penală formulată şi împotriva sa, de SC J. SRL:

"Înainte să fie B. arestat la domiciliu, cu câteva luni înainte de acest moment am văzut plângerea cu nr. de înregistrare şi cu rezoluţia procurorului desemnat să soluţioneze cauza, procuror T.. B. mi-a adus-o la restaurantul la care ne-am întâlnit, nu mai ştiu de la cine o avea, dar nu de la XX, de la o persoană care ştiu că avea calitatea într-un anume dosar. Am citit-o, nu i-am dat importanţă, mi s-a părut o aberaţie ce scria acolo". Totodată, a precizat că:

"Cu câteva luni înainte de întâlnirea celor doi pe care am descris-o (n.n. dintre CCC. şi B. când acesta din urmă nu mai era arestat la domiciliu), întâmplător, m-am întâlnit cu XX la sediul formei EE. şi l-am întrebat dacă a făcut plângere penală la DIICOT împotriva mea, la care acesta a spus "da, fac la toată lumea"(...) - file x verso, 46 verso vol. 2 dosar inst. apel.

Aceleaşi elemente factuale a relatat martorul O.:

"Îmi amintesc că au fost mai multe discuţii (...) La un moment dat, s-a propus să ne expunem fiecare părerea la DNA, în sensul de a da declaraţie. Nu am discutat ca eu să fac un denunţ (...) Am aflat de la P. anumite fapte care s-ar fi putut încadra penal, presupus a fi comise de CCC. (...), după plecarea mea din societate. P. a fost de acord să facă un denunţ împotriva lui CCC. la DNA (...)". Cu referire la ceea ce ar fi trebuit să spună la DNA, martorul a menţionat:

"Toate deciziile mele, de a da sau nu declaraţie mi-au aparţinut şi îmi aparţin mie personal, fără vreo influenţă sau constrângere din partea cuiva. Discuţia la care a făcut referire domnul avocat şi pe care am purtat-o cu B. şi cu M. a fost o discuţie normală, firească atunci când te trezeşti cu o cerere penală în care erau vizate fapte pe care nu le bănuieşti (...) era normal ca noi, cei vizaţi în cererea penală respectivă să ne întâlnim şi să discutăm".

La rândul său, partea civilă B. a arătat:

"Plângerea penală din 2013, formulată de CCC., aflată la DIICOT, se referea şi la aceste persoane P., M. şi O.. Le-am spus acestora că suntem vizaţi cu toţii într-un dosar de la DIICOT. Nu le-am făcut acestora nicio solicitare de a susţine plângerea pe care eu am formulat-o la DNA, dar le-am spus că dacă vor să meargă, să meargă. Eu le-am relatat nişte fapte".

Revenind la faptul că inculpatul CCC. a desfăşurat o activitate infracţională având la bază propria rezoluţie infracţională, instanţa de apel remarcă modul în care inculpatul CCC. s-a raportat la procurorii din cadrul DIICOT - Structura centrală, lăsând de înţeles că, în mod facil, poate interacţiona cu aceştia şi cu procurorii ierarhic superiori, personal sau prin intermediul altor persoane. De altfel, pentru a reitera pretinsa influenţă pe care a susţinut că o deţine, după ce i-a reproşat lui B., în luna martie 2015, că timp de două-trei săptămâni nu a făcut nimic în legătură cu banii pretinşi, i-a menţionat că nu este străin de accelerarea actelor de urmărire penală efectuate împotriva sa ("Şi de aia s-au pornit lucrurile aşa cum s-au pornit. Nu trebuia să aştepţi") - fila x d.u.p.

Este neîntemeiată apărarea inculpatului CCC. că partea civilă B. i-ar fi sugerat, în mod continuu, ideea unei intervenţii nelegale pentru soluţionarea favorabilă a dosarelor penale aflate în instrumentare la DIICOT - Structura centrală, care îl priveau.

Dovadă stă inclusiv faptul că inculpatul CCC. s-a interesat la persoane cu pregătire juridică despre o variantă prin care să intre în posesia unei sume de bani pentru care a invocat diverse cauze legate de activitatea SC J. SRL, deşi, în realitate, suma de bani fusese pretinsă pentru traficul de influenţă promis (faptă ascunsă de cunoştinţa avocaţilor, a consilierului juridic D.), pentru a fi la adăpost de orice suspiciune asupra provenienţei nelegale a acesteia.

Inculpatul CCC. i-a comunicat martorului D. chiar că partea civilă B. are o datorie personală faţă de el, martorul relatând:

"De la XX am cunoştinţă că era vorba de o datorie personală, de la B. către XX, pentru care s-a şi făcut un contract la notar, acesta fiind contractul pentru care eu am luat draftul de la notariatul C.".

Suplimentar probelor deja examinate, se reţine că, în primă instanţă, inculpatul A. a declarat că a discutat cu inculpatul CCC. şi că i-a recomandat ca posibilitate legală de recuperare a prejudiciului creat SC J. SRL, actul voluntar al debitorului, dată fiind împlinirea termenului de prescripţie faţă de creanţe care ar fi datat din 2008-2010. Totodată, a relatat:

"nici la acel moment şi nici în prezent nu am cunoscut întinderea efectivă a prejudiciului a sumelor de bani datorate de către domnul B. domnului XX, nu mi-au fost furnizate spre analiză documente edificatoare în acest sens (...) Nu am avut elemente din care să rezulte că suma nu ar fi fost datorată, nici că ar fi fost datorată". În faţa instanţei de apel, inculpatul A. a relatat:

"Nu am cunoscut niciodată întinderea datoriei. În plus, am lucrat întotdeauna cu informaţiile clientului, iar acestea au fost în sensul în care cei doi se înţeleseseră, respectiv B. şi XX, în sensul că dl. B. dorea să "închidă problema", numai că B. nu ştia metoda prin care să o facă, întrucât averea sa era indisponibilizată de către DIICOT printr-o măsură asigurătorie." Cu aceasta se coroborează declaraţia martorului dată la urmărire penală:

"Printre problemele discutate, XX şi D. îmi solicitau puncte de vedere şi sfaturi pe modalitatea de recuperare a prejudiciului J., invocând faptul că au ajuns la o înţelegere cu B., care ar vrea să încheie toată problema, dar nu are disponibilităţi financiare, având bunurile puse sub sechestru (...) I-am spus că, în măsura în care B. recunoaşte creanţa, poate încheia orice act, având în vedere dispoziţiile legale care reglementau obligaţiile imperfecte (...) Le-am spus că orice variantă agreată este posibilă şi că pot analiza orice propunere venită de la avocaţii lui B.. Aceştia nu m-au căutat. Practic, acesta era răspunsul meu la insistenţele obositoare ale celor doi. Dar niciodată nu mi-au lăsat impresia că nu s-ar înţelege şi că l-ar şantaja".

Un alt aspect care susţine faptul că inculpatul CCC. a acţionat independent de vreo influenţă din partea lui B., este că a apelat la consiliere juridică în legătură cu contractul fictiv de împrumut, ale cărui clauze au fost negociate înainte de semnare la biroul notarial.

Apelantul inculpat CCC. a declarat că propunerea de a merge la notar pentru a încheia contractul fictiv de împrumut a venit de la B., care ar fi pus la cale un plan pentru a-l denigra - "De la a doua întâlnire cu B., acesta din urmă a pus la cale un plan de a denigra, de a mă opri în sensul acestei înţelegeri amiabile, cu ajutorul statului, adică cu ajutorul DNA".

Afirmaţia inculpatului este combătută de probele administrate.

Din procesul-verbal din 09 iunie 2015 de redare a convorbirii din mediul ambiental din data de 17 februarie 2015, reiese că inculpatul CCC. a fost cel care s-a adresat notarului care a perfectat contractul fictiv de împrumut:

"(...) CCC.: Eu m-am adresat la notariat.

B.: Am înţeles.

CCC.: Şi am pus problema. Şi el a făcut-o, aşa zice aşa se face.

B.: Aşa se face, dar cum mă ajuţi tu? Cum legăm treaba asta de treaba cealaltă? Eu semnez chestia asta cu tine, pune-te tu în situaţia mea. Eu semnez ... sau eu semnez asta cu tine. Şi am eu o recunoaştere de o sumă, nu sunt... Sunt 2 milioane de euro! Deci, nu e o sumă mică. Cum mă ajuţi tu în partea cealaltă?(...)" - fila x d.u.p.

La momentul la care s-a pus problema cabinetului notarial la care să se întocmească contractul fictiv de împrumut, partea civilă B. a susţinut faţă de inculpatul CCC. că nu doreşte să-i implice "pe notarii săi" sau pe avocaţii de la firma sa, cu argumentul că "e o chestie mai delicată, fă-o tu şi...", iar în alegerea cabinetului notarial, a fost implicat martorul D.. Materialul probator dovedeşte că martorul D. (consilier juridic la SC J. SRL) a acţionat sub coordonarea inculpatului CCC. (prin rechizitoriu s-a şi dispus soluţia de clasare faţă de martorul D. - cercetat ca suspect pentru complicitate la şantaj, în aplicarea principiului dubio pro reo, pentru lipsa de vinovăţie prevăzută de lege). Declaraţia inculpatul CCC., că "notarul a fost ales de domnul D., la solicitarea domnului B." este, aşadar, neconformă cu realitatea dovedită prin probele administrate care arată că perfectarea contractului la notar a depins de inculpatul CCC.

În plus, inculpatului CCC. nu i s-a impus, de către partea civilă B., contractul fictiv de împrumut ca modalitate de predare a sumei de bani, ci, dimpotrivă, inculpatul a agreat această variantă, inclusiv ca urmare a propriilor consultări cu persoane cu pregătire juridică ("eu tot am vorbit, ce fel de căi. El zice tot aşa; sunt două căi: personală şi firma, alte nu-s" - procesul-verbal de redare a convorbirii în mediul ambiental din data de 26 ianuarie 2015). În acelaşi mod, conform transcriptului convorbirii înregistrate în mediul ambiental din 12 februarie 2015, inculpatul CCC. reiterează:

"Eu de atuncea, varianta-i numai o variantă. Rămâne o variantă. Varianta aia care ţi-am zis, hai să o punem că... fizică, pentru persoană fizică".

Apelantul inculpat CCC. chiar a solicitat ca partea civilă B. să identifice modalitatea de plată a celor 2 milioane de euro, dovadă fiind şi procesul-verbal din 10 iunie 2015 de redare a convorbirii în mediul ambiental din data de 05 februarie 2015, inculpatul CCC. afirmând:

"D-aia, hai să înţelegem, măcar acestea 2 cumva să le primesc în scurt timp, să facem o convenţie, ceea ce ai tu nevoie, mecanismul spune tu cum îl vezi, eu sunt foarte deschis, şi spune cum îl vezi, să facem?".

Taxele ocazionate de perfectarea contractului fictiv de împrumut au fost suportate, în mod egal, de inculpatul CCC. şi partea civilă B., deşi cutuma este ca cel împrumutat să le plătească, după cum a declarat şi martorul Y., notar în cadrul Societăţii Profesionale Notariale C., unde s-a încheiat contractul . Acceptul inculpatului CCC. (împrumutător) de a participa la achitarea acestor taxe (de valoare semnificativă raportat la suma ce a format obiectul convenţiei), denotă implicarea inculpatului în desfăşurarea activităţii infracţionale, contrar tezei susţinute în apărare. Negocierea plăţii taxelor notariale reiese din faptul că draftul de contract de împrumut, primit de inculpatul CCC. de la biroul notarial, prin martorii D. şi L., cuprindea clauza ca taxele notariale să fie suportate de împrumutat.

Punerea la dispoziţia organelor de urmărire penală a interceptărilor efectuate în mediul ambiental de către partea civilă B. se încadrează menţiunii din cuprinsul sesizării formulate de B., la data de 22 ianuarie 2015, că este de acord să colaboreze cu organele de urmărire penală în vederea lămuririi complete a situaţiei sesizate şi nu se circumscrie activităţii agentului provocator deoarece nu a contribuit la luarea rezoluţiei infracţionale a inculpatului CCC.

Nu se circumscrie noţiunii de agent provocator nici împrejurarea relatată de martorul M.:

"B. mi-a spus că este vorba de un contract care se încheie pentru a i se face un flagrant lui CCC., pentru că la acel moment B. formulase deja plângere la DNA (...) Am constatat că B. a început să se calmeze când mi-a zis că " a intrat DNA-ul pe fir", dar nu pot preciza exact luna sau anul. Ştiu clar că nu a putut să meargă la DNA şi să formuleze plângere când se afla în arest la domiciliu. Mi-a spus "de-abia aştept să ies de aici ca să pot să mă ocup de acesta", eu înţelegând să poată să meargă să facă plângere".

Chiar dacă în cauză, nu s-a derulat procedura flagrantului, Înalta Curte precizează că prinderea în flagrant nu se circumscrie dispoziţiilor prohibitive ale art. 101 alin. (3) C. proc. pen. în situaţia în care, anterior, inculpatul a săvârşit una din modalităţile alternative ale elementului material a laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă. Pentru a intra sub incidenţa art. 101 alin. (3) C. proc. pen., activitatea de provocare a unei infracţiuni trebuie să îmbrace forme concrete de instigare care să determine luarea rezoluţiei infracţionale.

Probatoriile expuse şi analizate anterior sunt suficiente pentru a demonstra că: iniţiativa infracţională i-a aparţinut inculpatului CCC.; acesta a căutat permanent motive sau metode de a crea o aparenţă de legalitate demersului de pretindere a sumei de bani, scop în care a atras în cercul infracţional specialişti ai dreptului; a depus un efort personal constant şi repetat în atingerea scopului; a aplicat o abordare psihologică etapizată în încercarea de a obţine remiterea sumei pretinse; a solicitat întâlniri repetate cu partea civilă; a menţinut actele de executare pe o perioadă consistentă (de ordinul lunilor).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este neîntemeiată apărarea inculpatului CCC. în conformitate cu care partea civilă B. ar fi acţionat ca un agent provocator sub directa coordonare a organelor de urmărire penală.

Faptul că partea civilă B. a interacţionat şi cu alte persoane - în legătură cu cauzele care o priveau aflate pe rolul DIICOT - Structura centrală, N., S. - cercetaţi la rândul lor pentru infracţiuni de corupţie, într-o cauză disjunsă din aceasta - nu exclude existenţa infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului CCC., răspunderea penală fiind personală. Se reţine că, în prima instanţă, partea civilă B. a declarat:

"Am depus o plângere penală în luna ianuarie 2015 împotriva ambelor persoane, adică N. şi XX. Nu ştiam care dintre acele persoane pot rezolva acest proces penal şi am continuat să mă întâlnesc cu acele persoane şi să înregistrez acele întâlniri.".

În apărare, apelantul inculpat CCC. a mai susţinut că probatoriul administrat dovedeşte implicarea Serviciului Român de Informaţii în instrumentarea prezentei cauze în faza de urmărire penală, care, ca beneficiar secundar al activităţii de interceptare nu s-ar fi rezumat la simplul acces la rezultatul activităţilor investigative, ci a asigurat în concret anumite activităţi.

În acest sens, apelantul inculpat a făcut trimitere la împrejurarea că, în seara de 28 ianuarie 2015, partea civilă B. şi martorii O., M. şi P. ar fi fost luaţi de acasă, de la partea civilă, de "oameni de la SRI" şi conduşi la DNA. Totodată, a invocat adresele emise de DNA, în faza de urmărire penală (din datele de 26 ianuarie 2015, 27 ianuarie 2015, 28 ianuarie 2015, 11 februarie 2015, 24 februarie 2015 şi 26 martie 2015) către SRI, care ar genera suspiciuni privind îndeplinirea unor activităţi concrete de către SRI în cauză. În privinţa cooperării dintre DNA şi SRI în prezenta cauză, a solicitat să se observe comunicatul nr. 1170/VIII/3 din data de 29 iunie 2015 publicat de DNA, în cuprinsul căruia este menţionat explicit că "În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii".

Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei a comunicat instanţei de control judiciar, prin adresa din 1 august 2018, că, în cursul urmăririi penale în Dosarul penal nr. x/2015, ordonanţele din datele de 26 ianuarie 2015 şi 27 ianuarie 2015 de autorizare cu titlu provizoriu pe o durată de 48 de ore, a unor măsuri de supraveghere tehnică, precum şi mandatele de supraveghere tehnică nr. 141/UP - 154/UP din data de 28 ianuarie 2015, nr. 290/UP din data de 11 februarie 2015 şi nr. 745/UP - 750/UP din data de 26 martie 2015 au fost puse în executare de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului tehnic. Serviciul Român de Informaţii a fost desemnat doar beneficiar secundar al activităţii de interceptare, ceea ce înseamnă că această unitate a avut acces la rezultatul interceptărilor. În legătură cu acest aspect, s-a precizat că desemnarea acestei unităţi SRI în calitate de beneficiar secundar a avut în vedere îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor prevăzute de lege atât de către DNA, cât şi de către SRI referitor la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică şi s-a realizat (anterior Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a CCR) în baza dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 14/1992 şi art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. S-a mai menţionat că potrivit prevederilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., procurorul putea pune în executare măsurile de supraveghere tehnică prin intermediul altor organe specializate ale statului, inclusiv prin intermediul SRI, aspect care, în speţă, nu s-a realizat, măsurile de supraveghere autorizate de instanţa de judecată fiind puse în executare de către Serviciul tehnic. În baza dispoziţiilor legale indicate, beneficiarii secundari au fost desemnaţi în vederea acordării suportului pentru punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, fiind precizat că Serviciul Român de Informaţii avea calitatea de autoritate naţională în domeniul realizării interceptărilor, deţinând Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor .

Aceste informaţii concordă cu cele comunicate primei instanţe de fond. Astfel, prin Adresele din 14 aprilie 2016 şi 15 aprilie 2016, DNA, secţia de combatere a corupţiei şi Serviciul Tehnic din cadrul acestei unităţi de parchet au comunicat că încheierile şi mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare de procuror prin intermediul Serviciului tehnic al DNA, care a introdus datele necesare în sistemul naţional de interceptare. Traficul rezultat din interceptarea telecomunicaţiilor a fost descărcat pe suporţi optici de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului tehnic al DNA şi pus la dispoziţia procurorului de caz, după cum rezultă din fiecare proces-verbal întocmit cu ocazia efectuării acestor operaţiuni. De asemenea, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului tehnic al DNA au realizat interceptări ambientale, redări ale acestor înregistrări, precum şi planşe fotografice. Echipamentele tehnice utilizate au fost cele din dotarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. De asemenea, au fost realizate înregistrări ambientale conform art. 139 pct. 3 C. proc. pen., redarea acestora fiind efectuată de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DNA .

Totodată, prin adresele emise la datele de 5 mai 2016 şi 6 mai 2016, DNA, secţia de combatere a corupţiei şi Serviciul tehnic din cadrul acesteia a comunicat faptul că, la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, referitoare la înregistrarea comunicaţiilor telefonice, în afară de personalul Serviciului Tehnic al DNA, au mai fost angrenaţi implicit şi tehnicienii de specialitate din cadrul SRI, care asigură buna funcţionare a sistemului naţional de interceptare, adică a platformelor hardware şi software ale acestui sistem. Această categorie de personal nu a avut niciun rol în exploatarea propriu-zisă a informaţiilor rezultate şi nici nu a avut acces la aceste informaţii, întrucât nu intra în atribuţiile acestora. Echipamentele tehnice cu care au fost interceptate şi, ulterior, înregistrate convorbirile telefonice aparţin atât DNA, cât şi SRI, precum şi operatorilor de telefonie, ele fiind construite să funcţioneze într-un sistem complex integrat. Convorbirile ambientale au fost înregistrate cu mijloacele proprii ale părţii civile .

Înalta Curte reţine, ca prim aspect, că înregistrările convorbirilor purtate în mediul ambiental puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de partea civilă B., au fost realizate în conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (3) C. proc. pen. (înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii), procesele-verbale de redare a acestor convorbiri purtate în mediul ambiental fiind întocmite de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie .

De asemenea, în baza comunicărilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a actelor dosarului, se constată că ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului tehnic al DNA au realizat interceptări ambientale, redări ale acestor înregistrări, echipamentele tehnice utilizate fiind cele din dotarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (procesul-verbal din 10 iunie 2015 de redare a convorbirii ambientale din 22 februarie 2015, procesul-verbal din 27 martie 2015 de redare a convorbirii ambientale din 16 martie 2015 - file x d.u.p.).

O categorie distinctă o constituie înregistrările convorbirilor telefonice şi interceptările comunicărilor SMS realizate în baza încheierilor şi mandatelor de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi înregistrările convorbirilor telefonice efectuate în baza ordonanţelor de autorizare provizorie a unor metode de supraveghere tehnică emise de procuror, confirmate de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheierea nr. 36 din 28 ianuarie 2015 a ICCJ, secţia penală (procese-verbale de redare aflate la filele x d.u.p.).

Prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituţională.

Totodată, prin Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, s-a admis sesizarea şi s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

De asemenea, s-a admis sesizarea şi s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

S-a statuat ca, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate să verifice, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, pentru a dispune măsurile legale corespunzătoare.

Înalta Curte constată că, punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică având ca obiect interceptarea convorbirilor telefonice şi comunicărilor SMS nu a implicat acte de urmărire penală efectuate de Serviciul Român de Informaţii.

În timpul cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi în apel, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei a comunicat, în esenţă, prin adresele anterior menţionate, că mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului tehnic al DNA.

Simpla menţiune în cuprinsul adreselor din datele de 26 ianuarie 2015, 27 ianuarie 2015, 28 ianuarie 2015, 11 februarie 2015, 24 februarie 2015 şi 26 martie 2015 emise de Direcţia Naţională Anticorupţie, în faza de urmărire penală că Serviciul Român de Informaţii a fost beneficiar secundar, nu atrage sancţiunea nulităţii în condiţiile în care mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare de procuror prin intermediul Serviciului Tehnic al DNA.

Din perspectiva echipamentelor tehnice cu care au fost interceptate şi înregistrate convorbirile telefonice şi comunicările SMS, se constată, după cum s-a comunicat, că Direcţia Naţională Anticorupţie a acţionat autonom, în baza unui sistem preexistent, complex integrat. Împrejurarea că Serviciul Român de Informaţii avea calitatea de autoritate naţională în domeniul realizării interceptărilor şi că a asigurat buna funcţionare a sistemului naţional de interceptare, adică a platformelor hardware şi software ale acestui sistem integrat preexistent, nu presupune automat, implicarea în punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică. De asemenea, simplul fapt că SRI a avut acces la rezultatul interceptărilor nu este echivalentul efectuării unor acte de urmărire penală, în cauză.

În paragraful 155 din Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale s-a statuat că:

"Art. 3 lit. g) din protocol prevede că "Obiectivele cooperării sunt: [...] g) constituirea de echipe operative comune care să acţioneze în baza unor planuri de acţiune pentru exercitarea competenţelor specifice ale părţilor, în vederea documentării faptelor prevăzute la art. 2". Potrivit art. 201 alin. (1) din C. proc. pen. din 1968, în vigoare la data încheierii protocolului, urmărirea penală se efectuează de către procurori şi de către organele de cercetare penală, iar, conform alin. (2) lit. b) al aceluiaşi text, organele de cercetare speciale sunt organe de cercetare penală. Or, potrivit art. 13 din Legea nr. 14/1992, "Organele Serviciului Român de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală", iar, potrivit art. 12 alin. (2) din aceeaşi lege, "la solicitarea organelor judiciare competente, cadre anume desemnate din Serviciul Român de Informaţii pot acorda sprijin la realizarea unor activităţi de cercetare penală pentru infracţiuni privind siguranţa naţională". Din cele de mai sus rezultă că, la data încheierii protocolului de cooperare analizat, Serviciul Român de Informaţii nu avea atribuţii de cercetare penală (a se vedea şi Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 37) şi, prin urmare, nu avea calitatea de organ de cercetare penală, activitatea sa mărginindu-se la asigurarea unui sprijin tehnic "la realizarea unor activităţi de cercetare penală pentru infracţiuni privind siguranţa naţională" (a se vedea mutatis mutandis şi Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 23 aprilie 2018, paragrafele 17 - 18). În consecinţă, sprijinul/suportul/concursul tehnic nu poate fi echivalat cu o activitate de cercetare penală, specifică organelor de urmărire penală. De aceea, indiferent de faptul că sprijinul tehnic, acordat în temeiul Legii nr. 14/1992, a vizat perioada de activitate a C. proc. pen. din 1968 sau a noului C. proc. pen., Curtea reţine că acest sprijin nu putea fi valorizat ca o activitate de cercetare penală."

Înalta Curte mai constată că, prin Adresa din 6 mai 2016, DNA, secţia de combatere a corupţiei a comunicat că solicitarea formulată prin Adresa nr. x/2015, ca SRI să desemneze o echipă operativă în vederea asigurării măsurilor autorizate de instanţă a vizat asigurarea supravegherii video/prin fotografiere -dosar prima inst.

Or, în prezenta cauză, din actele şi lucrărilor dosarului nu rezultă că s-a administrat un asemenea mijloc de probă, cauza fiind disjunsă şi formate două dosare separate cu referire la fapte şi persoane (pct. 5 şi 6 din dispozitivul Rechizitoriului 44/P/2015) vizate prin măsura de supraveghere tehnică prin supraveghere video, audio şi prin fotografiere, care a fost dispusă şi prelungită de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin Încheierile nr. 36 din 28 ianuarie 2015 a ICCJ, secţia penală, nr. 91 din 24 februarie 2015 a ICCJ, secţia penală şi nr. 131 din 26 martie 2015 a ICCJ, secţia penală .

Probele administrate în cauză nu dovedesc împrejurarea că, în seara de 28 ianuarie 2015, partea civilă B. şi martorii O., M. şi P. au fost luaţi de acasă de la B., de "oameni de la SRI" şi conduşi la DNA, cum a susţinut apelantul inculpat CCC.

Referitor la afirmaţia sa din cuprinsul procesului-verbal de redare a convorbirii ambientale din 28 ianuarie 2015 - "Este o chestie foarte safe. Ne iau oamenii de la SRI, ne duc ei. Ăsta e chiar aici aproape, la doi paşi. Are loc o discuţie, crezi că e aşa bine...nu crezi, plecăm, nu ai nici un fel de altă chestie. Dar, după aia, eu mi-am făcut datoria", partea civilă B. a declarat în timpul cercetării judecătoreşti în apel:

"probabil am confundat SRI cu DNA. Eu nu am colaborat cu SRI, ci doar cu DNA. Eu locuiam aproape de sediul DNA şi le-am relatat un fapt, că suntem incriminaţi într-un dosar penal şi că eu am făcut plângere penală. Mai departe, dânşii au dat declaraţii, a fost decizia lor".

Martorul O. (persoană cu studii juridice) a relatat că, în seara respectivă a fost la Direcţia Naţională Anticorupţie, cum de altfel au declarat toţi martorii:

"Eu şi P. am plecat la DNA cu o maşină în care se mai aflau două persoane care nu s-au prezentat cine sunt sau de la ce instituţie sunt aceştia.".

În timpul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă şi apel, martorul M. a relatat constant că a aflat de la partea civilă B. că persoanele care i-au însoţit la DNA erau poliţişti din cadrul acestei unităţi de parchet, depoziţii ce susţin confuzia în exprimare invocată de partea civilă:

"Ca să ne deplasăm la DNA, ni s-a spus de către B. că ne aşteaptă afară, cam la 100 de metri de casă, doi ofiţeri de la DNA cu un autoturism, cu care am ajuns toţi la DNA", "am mers împreună cu O., P. şi B.. La o distanţă de 150 metri de locuinţa lui B. era o maşină cu care ne-am deplasat la DNA. În acea maşină, ne-au aşteptat doi poliţişti de la DNA, unul dintre cei doi era şoferul maşinii, iar noi ne-am înghesuit 4 persoane în spate. Cei doi poliţişti erau îmbrăcaţi în civil. B. mi-a spus că cele două persoane erau poliţişti".

Afirmaţia martorului P. - "Nu îmi amintesc exact tot, dar reţin că B. a spus ceva despre oamenii de la SRI care să ne ducă la DNA", nu dovedeşte aspectul invocat în apărare de inculpatul CCC., în condiţiile unei confuzii în exprimare a părţii civile B. coroborat cu declaraţia martorului M., care a precizat categoric că a aflat de la partea civilă că persoanele cu care au mers la parchet erau poliţişti din cadrul DNA, şi informaţiile comunicate de DNA, secţia de combatere a corupţiei care nu relevă că, în cauză, în activitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică au fost constituite echipe operative mixte din care să facă parte şi lucrători SRI.

Având în vedere toate cele expuse, instanţa de control judiciar apreciază că s-a dovedit dincolo de orice dubiu, prin probele administrate în cauză, că inculpatul CCC. a săvârşit o faptă care întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000

Pe cale de consecinţă, este neîntemeiată solicitarea apelantului inculpat CCC. de a se dispune achitarea sa pentru trafic de influenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) sau în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I ori teza a II-a C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală, respectiv fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege).

Referitor la infracţiunile de fals pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului CCC., prin sentinţa apelată s-a reţinut că, fapta inculpatului CCC. care, în data de 17 martie 2015, a declarat, sub semnătură proprie, în faţa notarului public E. din cadrul Societăţii Profesionale Notariale "C." că, în perioada 2008 - 2010, i-a dat părţii civile B., cu titlu de împrumut, suma de 2.000.000 de euro, împrejurare necorespunzătoare realităţii întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzute de art. 326 C. pen., iar fapta aceluiaşi inculpat care, prin declararea necorespunzătoare adevărului, l-a instigat, cu intenţie, pe notarul public E. să comită, fără vinovăţie, o faptă prevăzută de legea penală, respectiv fals intelectual, cu ocazia întocmirii şi autentificării Contractului de împrumut autentificat sub nr. x din 17 martie 2015, întruneşte elementele constitutive ale participaţiei improprii sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual prevăzute de art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 alin. (1) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei, s-a dispus clasarea faţă de suspectul E. pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 C. pen., procurorul considerând că fapta a fost săvârşită fără vinovăţie de către notarul public.

În cuprinsul contractului de împrumut, autentificat prin Încheierea nr. 263 din 17 martie 2015 de notarul public E. din cadrul S.P.N. "C." din Bucureşti, în care este consemnat că CCC. a dat cu titlu de împrumut suma de 2.000.000 euro lui B., se menţionează:

"Faptul că împrumutătorul a acordat împrumutatului diferite sume de bani cu titlu de împrumut, în numerar, în perioada 2008 - 2010; Faptul că sumele de bani au fost acordate în tranşe separate şi la intervale diferite de timp; Faptul că părţile nu au încheiat nici un act juridic, nici sub semnătură privată, nici autentificat, care să consemneze sumele de bani împrumutate, fapt justificat de relaţiile strânse de prietenie dintre noi; Faptul că dl. B. nu a rambursat nici una din sumele de bani împrumutate; Dorinţa părţilor de a constitui, pe cale amiabilă, un titlu juridic care să consemneze împrumutul, precum şi o modalitate şi un termen de restituire a acestuia.".

Contractul cuprinde clauze privind termenul de restituire a împrumutului (la 24 decembrie 2015) conform art. 2161 C. civ., moneda de restituire a sumei împrumutate, dispoziţii privind dobânzile, precum şi clauze prin care B., în calitate de împrumutat, a declarat că a primit suma de bani şi că se obligă să o restituie cel mai târziu la termenul fixat.

Ca temei de drept al încheierii contractului sunt indicate dispoziţiile art. 2158 din C. civ., fiind consemnat că înscrisul are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii creanţei conform art. 100 din Legea nr. 36/1995, republicată, constituind titlu executoriu, în condiţiile legii.

Ca atare, înscrisul care formează obiectul material al falsului este reprezentat de contractul de împrumut încheiat în formă autentică, executoriu pe aspectul creanţei, perfectat între persoanele fizice care l-au semnat în calitate de împrumutător (CCC.) şi împrumutat (B.), în conţinutul său, fiind consemnată menţiunea nereală - "Eu, CCC., am dat domnului B., cu titlu de împrumut, suma de 2.000.000 EUR (douămilioane euro)".

Falsul ce se poate reţine este cel materializat în înscrisul intitulat contract de împrumut, aspectele relatate de inculpatul CCC. în procedura notarială fiind necesare contrafacerii documentului, fără relevanţă infracţională distinctă.

În consecinţă, falsul nu s-a realizat prin declararea necorespunzătoare adevărului în condiţiile faptei incriminate prin dispoziţiile art. 326 C. pen., motiv pentru care instanţa de control judiciar va dispune în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatului CCC. pentru infracţiunea de fals în declaraţii.

Critica apelantului inculpat CCC. referitoare la greşita condamnarea pentru participaţie improprie sub forma instigării la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., este neîntemeiată.

Probele administrate contrazic apărarea susţinută de inculpatul CCC. că nu a făcut decât să agreeze propunerea înaintată de partea civilă B. de a încheia contractul de împrumut în formă autentică şi că iniţiativa a aparţinut părţii civile care i-a trimis draftul de contract.

Din ansamblul probator rezultă că apelantul inculpat CCC. a derulat acţiuni pentru a se întocmi un contract fictiv de împrumut, ca "temei" pentru cei 2.000.000 euro pe care urma să-i primească de la partea civilă B., sumă pe care i-a pretins-o în luna decembrie 2014, pentru a-şi trafica influenţa.

Draftul contractului de împrumut a fost luat de martorul D. de la biroul notarial unde convenţia a fost autentificată şi a fost prezentat apelantului inculpat CCC.:

"Draft-ul contractului de împrumut l-am primit eu, pe e-mail, de la L. şi i l-am dat lui CC.. Sigur draft-ul de contract i l-am arătat şi lui XX, care nu a avut nimic de obiectat. Dl. CC. a avut trei sau patru modificări la acel contract, schimbări care s-au şi realizat în conţinutul contractului".

În mod concordant, martorul L. a declarat:

"D. mi-a spus că şeful lui de atunci, dl. XX, are nevoie de un draft de contract de împrumut (...) Draft-ul de contract pe care i l-am trimis lui D. era un tip de contract de împrumut, care se folosea pentru acest tip de act juridic. L-am luat din culegerea de draft a biroului notarial. Nu am completat pe acesta date referitoare la sumă, termene, părţi. Singura persoană cu care am discutat despre acest contract de împrumut a fost D.. După ce am trimis draft-ul de contract lui D. am discutat cu domnii notari Y. şi E. despre faptul că, ulterior, este posibilă perfectarea unui contract de împrumut (...) Referitor la conţinutul din declaraţia mea din faţa curţii de apel, în care am arătat că ştiam despre sumele de bani că fuseseră plătite, arăt astăzi în faţa instanţei, că acea menţiune am făcut-o în contextul în care am aflat aceste detalii ulterior semnării contractului, pe care l-am citit cam cu o lună înainte de a fi audiat în prima instanţă de fond (...) Faţă de conţinutul declaraţiei pe care am dat-o anterior în cauză precizez că am discutat cu D. despre data probabilă a încheierii contractului şi acesta mi-a transmis că existau de la cealaltă parte, care am aflat că era dl. B., anumite tergiversări, observaţii, nu ţin minte exact. Ştiu că a durat cam o lună jumătate - două luni de la transmiterea draft-ului până la semnarea contractului, nu pot aproxima cu exactitate acea perioadă de timp, dar îmi amintesc că ceva vreme trecuse între cele două momente".

Aceste probe se coroborează cu declaraţia martorului CC.:

"(...) a existat o discuţie despre un draft de contract de împrumut, în care nu era menţionată vreo sumă, pe care l-am primit pe email de la dl. D., să îmi dau cu părerea din punct de vedere juridic. Cred că mi l-a trimis pentru că eram avocat al firmei EE. şi pentru că ne cunoşteam. Domnul B. cred că l-a îndrumat să trimită draft-ul de contract către mine, eu fiind avocatul lui EE. şi pentru că ne cunoşteam (...) I-am spus opinia mea lui B., respectiv că acea convenţie nu trebuie încheiată, că avea nişte clauze care erau în defavoarea lui B. Am văzut draft-ul contractului de împrumut şi am intervenit asupra clauzelor, încercând să echilibrez situaţia părţilor contractante din punct de vedere civil/comercial. Am pus cât mai multe clauze în favoarea clientului meu, dar, în mod concret, nu îmi amintesc la acest moment ce vizau clauzele respective (...) Nu am găsit de cuviinţă să aflu de ce B. continuă discuţiile cu XX pe această temă, eu spunându-i că nu aş încheia acea convenţie de împrumut, atât timp cât nu datora suma respectivă (...) Nu s-a făcut nicio propunere din partea lui XX pentru recunoaştere de datorie, singura convenţie care mi s-a prezentat, a fost draft-ul contractului de împrumut, pe care l-am amendat. Bănuiesc că aceea a fost înţelegerea dintre ei şi nu puteam să schimb înţelegerea părţilor (...) Draft-ul contractului de împrumut pe care eu l-am amendat şi completat nu era însoţit de încheierea de autentificare. Fiindu-mi prezentat contractul de împrumut aflat la dosar de urmărire penală, arăt că este una din variantele pe care am lucrat şi am făcut amendamentele respective pentru clientul meu, menţiunile cu roşu şi galben, din cuprinsul contractului, fiind realizate de mine .

Referitor la împrejurările momentului încheierii contractului fictiv de împrumut, martora X. a declarat:

"Mi s-a prezentat contractul de împrumut autentificat la 17 martie 2015, la C. şi pot spune că nu l-am tehnoredactat eu, era redactat de colegul meu care se cheamă L., fiecare dintre noi avem câte un act în lucru, nu pot să precizez data la care L. a primit în lucru acest contract. În ziua de 17 martie 2015, colegul meu trebuia să meargă cu dl. notar Y., să întocmească un act, în deplasare şi, atunci, m-a rugat să îl ajut, în cazul în care veneau părţile, să îl dau la citit şi să îl finalizez. Actul era redactat, am modificat în conţinutul actului numele notarului care a luat semnăturile părţilor şi care a semnat actul, înlocuind numele Y. cu E. Eu am dat părţilor să citească contractul de împrumut, iar acestea nu au avut nicio obiecţie, nu au modificat nimic în act (...) Colegul meu mi-a lăsat actul în forma în care părţile să îl citească şi să îl dau la semnat. Eu nu am modificat menţiunea din contract privind plata taxelor notariale, arăt că nu am văzut draft-ul acestui contract de împrumut, care a fost în lucru la colegul meu. Din câte reţin, la data încheierii contractului de împrumut, nu s-au plătit taxele notariale, ci acestea s-au achitat ulterior, oricum nu am dat prea multă importanţă chestiunilor legate de acest contract, întrucât a fost lucrat de L. (...) Am dat părţilor care s-au prezentat actul la citit, în biroul special amenajat, am închis uşa respectivei încăperi, au citit, a venit notarul şi actul a fost semnat. Au fost prezente numai cele două părţi care au semnat contractul. Cred că toată procedura la notariat a durat maxim o jumătate de oră".

De asemenea, din transcriptul convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 12 februarie 2015 rezultă că inculpatul CCC. a făcut demersuri pentru a intra în posesia unui draft de contract de împrumut şi a stabilit biroul notarial la care să se încheie contractul, apelând la martorul D. care l-a contactat pe finul său, martorul L., angajat al Societăţii Profesionale Notariale "C.":

"(...) CCC.: ... mâine le aduc.

B.: ... adu-le mâine... da, iar (neinteligibil) persoană fizică adu-mi un model de cum vrea, cum vrei să-l facem, adu-mi un model de.

CCC.: Pune-l tu, cum vrei tu, c-asta este simplu...ăăă...(neinteligibil)

B.: Ştie Dan ăsta al tău, Dan.

CCC.: El poate să întrebe (neinteligibil) notariat, dacă vrei. Ai un notar, un notar, un.

B.: Nu vreau să implic notarii mei în treaba asta, nu vreau.

CCC.: OK, avem noi unu’ care.

B.: Nu vreau să vorbesc nici cu avocaţii mei de la firmă, e o chestie mai delicată, fă-o tu şi.

CCC.: Întrebăm noi la notariatul nostru, cum ar fi o persoană recunoaşte datoria altei persoane.

B.: Exact (...)"- .

Martorul E. (notar) a declarat:

"XX şi B. mi-au spus că vor să încheie un contract de împrumut, sens în care le-am dat o cerere pentru a o completa". Martorul a indicat că a prezentat contractul de împrumut părţilor, precum şi că "După ce angajata mea a tehnoredactat contractul de împrumut eu l-am prezentat celor 2 părţi pe care le-am întrebat dacă l-au citit şi dacă sunt de acord cu conţinutul, iar acestea au răspuns afirmativ, drept pentru care au semnat contractul în faţa mea, iar eu am redactat încheierea de autentificare. Cele două părţi nu au purtat nicio discuţie cu mine, legat de încheierea contractului (...) Cu câteva zile înainte de data încheierii contractului, am aflat de la martorul L. că cei 2 urmează să se prezinte la cabinet cu intenţia de a autentifica un contract de împrumut. Atunci când s-au prezentat la cabinet, ambele persoane, B. şi XX mi-au cerut autentificarea contractului de împrumut." Totodată, martorul a relatat că, în contra uzanţelor, taxele notariale au fost achitate în cote egale de părţi, deşi ar fi trebuit achitate de împrumutatul B.

Înalta Curte consideră că aspectele referitoare la modul de administrare a societăţii J. SRL nu pot dovedi lipsa de vinovăţie a inculpatului CCC. şi constituie circumstanţe străine de motivul autentificării contractului fictiv de împrumut dintre inculpat şi partea civilă B., care semnifică soluţia găsită pentru ascunderea faptei de corupţie.

Apelantul inculpat CCC. a declarat în primă instanţă că "una din soluţii a fost să mergem pe convenţia din 2008", încercând să acrediteze ideea în conformitate cu care contractul fictiv de împrumut ar fi reflectarea unei înţelegeri din 2008 . Însă, dincolo de faptul că nu se putea încheia o convenţie între persoane fizice, dacă se urmărea rezolvarea unor raporturi anterioare civile între persoane juridice, este de observat că o asemenea înţelegere nici nu a existat în 2008, după cum reiese din transcriptul convorbirii telefonice purtate între inculpatul A. şi martorul K., în data de 28 ianuarie 2015:

"Martorul K.: O variantă în care propuneau ei să încheie o convenţie între toate părţile implicate în nebunia asta . . . . . . . . . .

Inculpatul A.: Aşa?

Martorul K.: ... o convenţie din 2008 prin care . . . . . . . . . . .

Inculpatul A.: Nu, nu-i ... nu! Şi nu le-am recomandat-o pe asta.

Martorul K.: Le-am spus, dacă vor să facă, este strict treaba lor, noi nu ne implicăm . . . . . . . . . .

Inculpatul A.: Păi, da, noi nu, nu, nu.

Martorul K.: Noi nu vrem să redactăm, nici n-o să vedem actele.

Inculpatul A.: Corect! Corect! Foarte bine! Exact, nici nu mă interesează!

Martorul K.: Asta le-am zis.

Inculpatul A.: Da, da, da. Foarte bine!"

Martorul K. a declarat că i-a comunicat inculpatului CCC. faptul că societatea de avocatură cu care colaborează nu se ocupă cu redactarea şi antedatarea documentelor, dar şi că "dacă acele contracte sunt valabil încheiate, ele produc efectele juridice scontate".

Cu aceste date se coroborează declaraţia inculpatului A. din care rezultă că, în luna noiembrie 2014, a purtat o discuţie cu CCC. inclusiv în ceea ce priveşte posibile creanţe care ar fi datat din 2008 - 2010, fără să-i fi parvenit documente care să ateste modalitatea de transfer a sumelor de bani, existenţa sau inexistenţa unor stipulaţii .

Această infracţiune a fost săvârşită cu intenţie directă de către inculpatul CCC. care era mai mult decât în cunoştinţă de cauză despre faptul că datele comunicate notarului şi consemnate în contractul de împrumut autentificat nu aveau corespondent în realitate. Forma de vinovăţie a intenţiei directe rezultă din maniera materializării actelor de executare, explicitate personal în chiar cuprinsul declaraţiilor, din efortul personal şi consistent depus pentru conturarea conţinutului actului şi găsirea acestei soluţii, din consultarea profesioniştilor dreptului pentru a surprinde critica demersului şi a o contracara.

În consecinţă, din coroborarea probelor administrate în ambele faze ale procesului penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că inculpatul CCC., cu intenţie directă, a determinat notarul public E., din cadrul S.P.N. "C." să autentifice un contract de împrumut, prin încheierea nr. 263 din 17 martie 2015, în cuprinsul căruia au fost atestate împrejurări necorespunzătoare adevărului, motive pentru care este neîntemeiată cererea sa de achitare pentru participaţie improprie la fals intelectual în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau teza a II-a C. proc. pen., fiind dovedită participaţia improprie sub forma instigării a inculpatului CCC. la infracţiunea de fals intelectual, ale cărei elementele constitutive sunt întrunite pe latură obiectivă şi subiectivă.

Motivul de apel susţinut de inculpatul CCC. prin care a solicitat achitarea pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, este întemeiat.

Prin sentinţa apelată, sub aspectul infracţiunii de şantaj, s-a reţinut că inculpatul CCC. a exercitat asupra părţii civile B. acţiuni de constrângere psihică pentru a o determina să-i dea suma de 2.000.000 euro, nedatorată, iar, în data de 17 martie 2015, aceasta a semnat un contract fictiv de împrumut, autentificat de notarul public E. din cadrul Societăţii Profesionale Notariale "C.", prin care recunoştea, contrar realităţii, că i-ar datora, personal, inculpatului CCC. suma de 2.000.000 euro, angajându-se să îi restituie până în data de 24 decembrie 2015.

Referitor la acţiunile de constrângere repetate, curtea de apel a reţinut că acestea au constat în condiţionarea retragerii plângerii penale prealabile ce face obiectul Dosarului nr. x/2013 instrumentat de DIICOT - Structura centrală pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii de gestiune frauduloasă şi dirijarea cercetării penale în cazul celorlalte infracţiuni în vederea schimbării încadrării juridice din infracţiunile de evaziune fiscală şi spălarea banilor tot în gestiune frauduloasă, de acceptarea de către partea civilă B. de a-i plăti inculpatului CCC. suma de bani necuvenită, situaţie în care partea civilă s-a temut de un eventual refuz şi, în consecinţă, a semnat la 17 martie 2015, la notar, un contract fictiv de împrumut prin care recunoştea că datorează, personal, suma de 2.000.000 euro lui CCC.

Infracţiunea de şantaj presupune ca persoana şantajată să acţioneze împotriva voinţei sale, fiind constrânsă.

A constrânge o persoană înseamnă a-i impune să facă sau să nu facă ceva împotriva voinţei sale, adică să acţioneze cu încălcarea libertăţii morale, de natură a crea celui împotriva căruia se exercită o stare de temere care îl pune în situaţia de a nu mai avea resursele psihice necesare pentru a rezista constrângerii.

Numai când constrângerea este de natură a produce celui împotriva căruia se exercită o stare de temere, aducând atingere libertăţii morale a persoanei, fapta va constitui infracţiunea de şantaj, condiţie care nu este îndeplinită în prezenta cauză.

Din analiza coroborată a conţinutului mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal în ambele faze procesuale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că partea civilă B. nu a fost constrânsă să acţioneze sub imperiul unei temeri (serioase, suficient de puternice), cu libertatea de voinţă şi acţiune afectată, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de şantaj pentru comiterea căreia prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului CCC.

Astfel, referitor la momentul de debut al activităţii infracţionale din luna decembrie 2014, din declaraţiile inculpatului CCC. rezultă că partea civilă B. a achiesat la solicitarea sa, după cum a relatat la urmărire penală - "Pe B. l-am văzut prima oară după ce am depus plângere penală, în luna decembrie 2014, când i-am propus să ne împăcăm. El a fost de acord şi am stabilit să ne întâlnim în luna ianuarie, deoarece era sub arest la domiciliu şi nu se putea mişca". În acelaşi sens, a relatat şi în primă instanţă, când a menţionat că partea civilă i-a propus să se întâlnească în luna ianuarie 2015, pentru că "la momentul de faţă are probleme, în sensul că toate bunurile lui sunt sechestrate, iar el se află în arest la domiciliu şi poate că până atunci se va schimba ceva şi vom vorbi detaliat şi că el este de acord să ne împăcăm".

Faptul că inculpatul CCC. face vorbire de împăcare, cu care partea civilă ar fi fost de acord, demonstrează că B. a rezonat, în luna decembrie 2014, la pretinderea sumei de bani, atitudine explicabilă prin implicarea sa în calitate de făptuitor în cauzele penale înregistrate la DIICOT - Structura centrală.

Dovadă este faptul că, anterior momentului decembrie 2014, respectiv din toamna aceluiaşi an, partea civilă B. a manifestat preocupare faţă de dosarul penal înregistrat la DIICOT - Structura centrală, de a cărui existenţă aflase din primăvara lui 2014:

"totul a început în primăvara lui 2014, atunci când am fost contactat de numitul N., spunându-mi că împotriva mea există un dosar penal iniţiat de CCC. în anul 2013, investigat de către DIICOT - Serviciul central şi mi-a sugerat că poate să-mi aducă diverse documente din acest dosar, plângerea penală şi altele şi că poate să influenţeze organele de urmărire penală.

În primăvara anului 2014, nu am dat curs acestei propuneri, dar începând cu sfârşitul verii şi toamna anului 2014, l-am căutat pe dl. N., m-am întâlnit cu dânsul, am acceptat propunerea de a-mi aduce documente, mi-a şi adus documente, mi-a arătat plângerea şi anumite acte din dosar".

Ca urmare, acţiunea inculpatului CCC. s-a înscris pe linia preocupării manifestate de partea civilă B. în legătură cu situaţia sa juridică.

Împrejurarea că partea civilă B. nu a fost supusă unei constrângeri morale care să-i fi produs o temere puternică de natură a-i leza libertatea de voinţă şi acţiune în relaţia sa cu inculpatul CCC., rezultă şi din procesul-verbal din 27 martie 2015 de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental din data de 24 martie 2015, care relevă că inculpatul CCC. a solicitat, în luna decembrie 2014, o sumă de bani pentru a "rezolva totu" - cum s-a exprimat acesta, adică pentru a determina soluţionarea într-o manieră favorabilă părţii civile B. a dosarelor care o priveau, aflate pe rolul DIICOT - Structura centrală.

Prin sesizarea penală formulată, la data de 22 ianuarie 2015, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă B. a făcut vorbire despre un anume şantaj din partea inculpatului CCC. Actul de sesizare a organului de urmărire penală nu constituie un mijloc de probă, dar are menirea de a ilustra situaţia de fapt reclamată, iar din această perspectivă, se constată că partea civilă B. a precizat că, fiind în arest la domiciliu, a primit vizita inculpatului CCC. care i-a comunicat că poate influenţa modul de soluţionare a cercetării sale penale, dar, în acel moment, a refuzat şantajul.

Menţiunea din cuprinsul sesizării - "am refuzat acest şantaj" - dovedeşte că, la momentul temporal al formulării sesizării, partea civilă B. nu era sub imperiul unei temeri cauzate prin constrângere de inculpatul CCC., de natura celei prevăzute de dispoziţiile art. 207 C. pen., care incriminează infracţiunea de şantaj, deoarece, altfel, ar fi indicat în cuprinsul sesizării consecinţele constrângerii inculpatului asupra persoanei sale.

Este de subliniat că, denunţul a fost formulat după o singură întrevedere cu inculpatul CCC., cea din luna decembrie 2014. Or, presupusa stare de temere cauzată părţii civile B. se impune a fi evaluată şi prin prisma faptului că partea civilă se cunoştea cu inculpatul CCC. şi că au derulat afaceri comerciale de-a lungul mai multor ani. În aceste condiţii, nu se poate admite că, după o prima discuţie cu inculpatul, partea civilă B. s-a simţit constrânsă în mod real, însă a conştientizat conţinutul infracţional al demersului făcut de CCC. şi a sesizat organele judiciare.

Nu este lipsit de importanţă că, prin rechizitoriu, faţă de partea civilă B. s-a dispus o soluţie de clasare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., pentru cauza de nepedepsire constând în formularea denunţului înainte de sesizarea pe altă cale a organelor de urmărire penală.

Sintagma "am refuzat acest şantaj" exprimă faptul că partea civilă B. nu s-a simţit ameninţată, iar intervenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin constituirea dosarului penal, la sesizarea acesteia, a întărit această evaluare la nivel subiectiv (individual).

Pe perioada ulterioară denunţului din data de 22 ianuarie 2015, partea civilă B. a avut reprezentarea "expunerii" conduitei infracţionale a inculpatului CCC., a implicării reale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie în derularea cercetării, astfel încât conduita părţii civile B. s-a circumscris demersului probării faptelor reclamate, în contextul actelor libere şi coordonate ale inculpatului CCC., fiind exclusă existenţa unei temeri serioase, suficient de puternice sub imperiul căreia să fi acţionat partea civilă, ca element constitutiv al infracţiunii de şantaj.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră nesincer răspunsul dat de partea civilă B., cu ocazia audierii sale în apel, la întrebarea procurorului:

"Puteţi să explicaţi în ce a constat acţiunea de constrângere a inc. XX pentru a vă determina să semnaţi acel contract de împrumut la notar?", şi anume:

"Mi-a spus foarte clar că mai am un dosar la acest domn procuror, că poate să se întâmple mult mai urât decât ce mi s-a întâmplat în decembrie 2014, când am fost arestat, că pot fi arestat şi în al doilea dosar, că pot să stau mult timp după gratii. Am simţit o presiune fantastică. Am început să resimt o astfel de presiune de la 12 decembrie 2014, când m-a vizitat la domiciliu CCC."

În privinţa acestei declaraţii, este de remarcat că, despre ameninţarea cu arestarea preventivă, partea civilă B. nu a relatat înainte de cercetarea judecătorească în apel.

De altfel, o ameninţare de acest gen nu a fost reţinută în acuzare. În actul de sesizare a instanţei, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, acţiunile de constrângere ar fi constat în condiţionarea retragerii plângerii penale pentru infracţiunea de gestiune frauduloasă ce forma obiectul dosarului penal nr. x/2013 înregistrat la DIICOT şi dirijarea anchetei în cazul celorlalte infracţiuni astfel încât să fie solicitată şi acceptată schimbarea încadrării juridice a faptelor de evaziune fiscală şi spălarea banilor tot în infracţiunea de gestiune frauduloasă, de acceptarea părţii civile B. de a plăti o sumă de bani.

Lipsa unei temeri serioase cauzate prin constrângere psihică părţii civile B. rezultă şi din precizarea pe care aceasta a făcut-o la solicitarea apărătorului ales al inculpatului CCC., cu prilejul audierii sale, în apel:

"Precizaţi care este motivul pentru care aţi continuat să îl primiţi pe XX la domiciliul dvs. din moment ce acesta vă genera o stare de temere?", şi anume:

"Pentru că am vrut să văd până unde merge, ce informaţii are despre dosarul de urmărire penală şi cred că oricine ar fi fost în situaţia mea, ar fi continuat aceste discuţii." În cuprinsul aceleiaşi declaraţii, din apel, a arătat:

"Chiar dacă m-am simţit foarte şantajat am luat decizia să colaborez cu dl. CCC. pentru a demonstra acest şantaj. Dacă îl respingeam, dacă nu îl primeam acasă, dacă nu îi răspundeam la telefon sau la mesaje nu aş mai fi putut demonstra că sunt şantajat. Eu aşa consider, că am fost şantajat."

Una dintre împrejurările relevante care demontează declaraţia părţii civile că ar fi acţionat sub imperiul unei temeri serioase, ce i-ar fi fost produsă prin constrângere de inculpatul CCC., o constituie şi aceea că B. a primit sprijin juridic toată perioada de referinţă, fiind menţionat explicit martorul CC. (avocat în cadrul Baroului Bucureşti), dar şi un alt avocat specializat în materie penală, după cum a procedat şi inculpatul CCC.

În ordinea de idei enunţată, Înalta Curte reţine declaraţia martorului D. (consilier juridic la SC J. SRL), care prezintă aspecte factuale ce dovedesc că partea civilă nu a acţionat cu libertatea de voinţă şi acţiune lezate:

"Cred că ne-am întâlnit de multe ori eu, CCC., dl. B. şi dl. CC., care era avocatul lui B.

(...) La toate întâlnirile, când s-au purtat aceste discuţii, nu am fost singur niciodată şi l-am însoţit pe XX. Unele întâlniri au avut loc acasă la B. şi o singură întâlnire la cabinetul domnului avocat BB., care îl consilia pe XX, întâlnire la care au participat BB., CC. şi cu mine.

(...)Draft-ul contractului de împrumut l-am primit eu, pe e-mail, de la L. şi i l-am dat lui CC.. Sigur draft-ul de contract i l-am arătat şi lui XX, care nu a avut nimic de obiectat. Dl. CC. a avut trei sau patru modificări la acel contract, schimbări care s-au şi realizat în conţinutul contractului. Tot timpul a fost o discuţie ca o colaborare, amiabil, niciodată nu a fost nicio presiune între noi toţi, cei care am încercat să rezolvăm situaţia.

Am ajuns la forma finală a contractului după ce ne-am consultat cu CC., am stabilit un termen de semnare şi am ajuns la notariat eu, CCC., dl. B. era deja acolo (...) La semnarea contractului atmosfera era una plăcută, a fost o simplă divergenţă între XX şi B. în legătură cu cine plăteşte taxele notariale şi până la urmă s-au înţeles să le împartă între ei (...)."

La întrebarea formulată de apărătorul ales al inculpatului CCC.:

"Cine a avut iniţiativa întâlnirilor dintre XX şi B.?", martorul D. a relatat:

"Dl. B. ne chema acasă la dânsul. Eu am vorbit de multe ori cu CC. şi în urma discuţiilor şi XX era interesat să se întâlnească cu B., astfel că i-am propus lui CC. să ne întâlnim.".

De asemenea, martorul D. a susţinut că, la aceste întâlniri, B. se comporta normal, nu era speriat, timorat, arătând, totodată, că nu a resimţit vreodată în cadrul întâlnirilor că CCC. a încercat să îl constrângă pe B., care nici nu îi răspundea la telefon.

Din declaraţia dată de martorul D., în primă instanţă, rezultă aceleaşi elemente factuale, martorul precizând că întâlnirile dintre părţi, la care a participat, le-a perceput ca întâlniri între doi prieteni care îşi luau o piatră de pe inimă pentru că se înţelegeau într-un final.

În concordanţă cu afirmaţiile martorului D. sunt datele care rezultă din declaraţia martorului CC. (avocat):

"(...) a existat o discuţie despre un draft de contract de împrumut, în care nu era menţionată vreo sumă, pe care l-am primit pe email de la dl. D., să îmi dau cu părerea din punct de vedere juridic. Cred că mi l-a trimis pentru că eram avocat al firmei EE. şi pentru că ne cunoşteam. Domnul B. cred că l-a îndrumat să trimită draft-ul de contract către mine, eu fiind avocatul lui EE. (...) I-am spus opinia mea lui B., respectiv că acea convenţie nu trebuie încheiată, că avea nişte clauze care erau în defavoarea lui B.. Am văzut draft-ul contractului de împrumut şi am intervenit asupra clauzelor, încercând să echilibrez situaţia părţilor contractante din punct de vedere civil/comercial.

(...) Nu cunosc pentru ce sumă s-a încheiat contractul de împrumut, convenţie pe care nu am văzut-o niciodată. Lui B. nu îi convenea că i se solicită această sumă de bani, normal că era nemulţumit. Nu am găsit de cuviinţă să aflu de ce B. continuă discuţiile cu XX pe această temă, eu spunându-i că nu aş încheia acea convenţie de împrumut, atât timp cât nu datora suma respectivă (...) Nu s-a făcut nicio propunere din partea lui XX pentru recunoaştere de datorie, singura convenţie care mi s-a prezentat, a fost draft-ul contractului de împrumut, pe care l-am amendat. Bănuiesc că aceea a fost înţelegerea dintre ei şi nu puteam să schimb înţelegerea părţilor (...).".

Din procesul-verbal din data de 28 ianuarie 2015 de redare a convorbirii în mediul ambiental din data de 25 ianuarie 2015, rezultă că această întrevedere cu inculpatul CCC. a avut loc cu acordul părţilor exprimat încă din decembrie 2014, când s-a stabilit o nouă întâlnire pentru luna ianuarie 2015 motivat de faptul că partea civilă nu avea suma de bani cerută de inculpat - " a rămas să mă gândesc cum fac rost de aceasta":

"(...)B.: Eu te-am chemat acuma ca să rezolvăm ... (...)

CCC.: Ce să fac?

B.: Vreau să o rezolvăm cumva. Bine, nu înainte. În momentul în care primeşti banii. Deci nu vreau nimic înainte, nu vreau absolut nimic. Tre’ să rezolvăm acea plângere."

Din cuprinsul aceluiaşi proces-verbal reiese că B. este cel care, după ce şi-a consultat agenda, a sugerat ziua şi ora unei noi întrevederi, propunere pe care inculpatul CCC. a acceptat-o .

Înalta Curte mai reţine că, potrivit procesului-verbal din 9 februarie 2015 de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental din data de 26 ianuarie 2015, modalitatea de plată a sumei de 4.000.000 euro a fost convenită de inculpatul CCC. cu partea civilă B.:

"(...) B.: Eu mă aşteptam să vii şi cu avocatul ca să vorbim mai la concret, aşa ... ca să nu fim ... eu am, eu am două posibilităţi: din banii mei personali şi din firmă. OK! Din banii mei personal, ce variante am? Bine sunt variante repede, deci nu sunt variante peste şapte ani, nu ştiu ce chestii.

(...) CCC.: Cu firma noi putem să facem numai în felul următor: eu tot am vorbit, ce fel de căi. El zice tot aşa; sunt două căi: personală şi firma, alte nu-s (...)" - file x d.u.p.

Din procesul-verbal din 23 februarie 2015 de redare a convorbirii în mediul ambiental din data de 28 ianuarie 2015 reiese discuţia dintre inculpatul CCC. şi partea civilă B. referitoare la soluţiile prin care suma de bani ar fi putut intra în posesia inculpatului, respectiv prin întocmirea unor acte/convenţii comerciale sau civile, edificator fiind faptul că partea civilă este consultată asupra identificării soluţiei optime, aceasta exprimându-şi părerea faţă de fiecare dintre variante. Spre finalul întrevederii, se discută ca avocaţii părţii civile şi ai inculpatului să se întâlnească, B. afirmând - "putem să ne întâlnim, eu pot să vin şi eu, luni, cu avocatul, adică să nu mai discutăm aşa numai aşa", iar la replica inculpatului că avocaţii vor să se vadă fără ei, partea civilă a prezentat detaliile unei întâlniri viitoare, care contrazice orice urmă de ameninţare psihică sub care s-ar fi aflat:

"Atuncea stabilim noi, ne întâlnim aicea şi bem o bere şi ei se întâlnesc acolo şi dup-aia ne luăm concluziile, nu ştiu (...) Să facem cumva, ok (...) Luni măcar să ştim, domne, facem aşa. Şi de marţi să ne apucăm de ea ca să facem (...) Ok, bun. Atuncea rămâne clar.. .atuncea aştept un telefon să-mi spui luni. Eu mă pregătesc cu avocatul cu toate astea...".

Conform procesului-verbal din 10 iunie 2015 de redare a convorbirii în mediul ambiental din data de 05 februarie 2015, cu ocazia întrevederii din locuinţa părţii civile B., cu martorul CC. - avocat, inculpatul CCC. şi martorul D., la un moment dat, partea civilă B. le-a cerut martorilor să iasă afară "pentru o ţigară", pentru ca aceasta şi inculpatul să discute în lipsa martorilor, pentru "a vorbi deschis". Împrejurarea că partea civilă a solicitat martorilor să părăsească încăperea şi chestiunile discutate de părţi combat acuzaţia de constrângere care ar fi fost exercitată de inculpat de aşa manieră încât să fi creat părţii civile o stare de temere sub puterea căreia s-ar fi aflat pe parcursul întâlnirilor cu inculpatul CCC.:

"(...) B.: Auziţi, haideţi să discutăm noi doi puţin.

D.: Da.

B.: Mă scuzaţi.

D.: Nicio problemă.

B.: Pentru că aşa... hai să zicem c-o să putem să, nu ştiu... unde ieşiţi, afară sau...?

D.: Ieşim afară.

B.: La o ţigară, ca să putem să vorbesc eu.

(D. şi CC. părăsesc încăperea)

B.: Aicia.

CCC.: Hai să-ţi spun.

B.: Ai dreptate cu avocaţii, dar ei aşa sunt.

CCC.: (neinteligibil) eu cândva, uite cum am făcut eu: eu, cândva, când a fost (neinteligibil) scos din buzunar banii, aşa am făcut şi l-am pus, scoate şi tu mirodeniile şi eu scriu orice şi am şters-o din România şi s-a terminat povestea.

(...) B.: (...) aicia nu ţine de avocaţi, avocatul meu şi avocatul tău niciodată n-o să-mi spună: bă, fă şi tu pasul, adică dă cu banii sau acela să zică: fă tu aia şi... nu, n-am... E! Problema este în felul următor: există acolo nişte presiuni făcute de cineva pe care acel cineva sau acei cineva sau nu ştiu cine poate să le tragă, adică se poate da pe această chestie. Într-o mână să se închidă treaba, acolo ei au văzut, te cheamă cu două-trei documente să zicem, d-astea.

CCC.: Eu nu vin cu documentele, le-am pierdut.

(...) CCC.: (...) D-aia, hai să înţelegem, măcar astea 2 cumva să le primesc în scurt timp, să facem o convenţie, ceea ce ai tu nevoie, mecanismul spune tu cum îl vezi, eu sunt foarte deschis, şi spune cum îl vezi, să facem?".

Din procesul-verbal din 10 iunie 2015 de redare a convorbirii din mediul ambiental din data de 12 februarie 2015 rezultă că inculpatul CCC. a determinat alegerea notarului public la care s-a încheiat contractul de împrumut din 17 martie 2015, cu acordul părţii civile B., care a acceptat ca modelul de contract să-i fie prezentat de inculpat:

"(...) CCC.: Eu de atuncea, varianta-i numai o variantă. Rămâne o variantă. Varianta aia care ţi-am zis, hai să o punem că... fizică, pentru persoană fizică ...

B.: Asta mă interesează şi pe mine ... persoană fizică ... să rezolv şi eu odată.

(...) CCC.: ... mâine le aduc.

B.: ... adu-le mâine... da, iar (neinteligibil) fizică adu-mi un model de cum vrea, cum vrei să-l facem, adu-mi un model de.

CCC.: Pune-l tu, cum vrei tu, c-asta este simplu...ăăă...(neinteligibil)

B.: Ştie x ăsta al tău.

CCC.: El poate să întrebe (neinteligibil) notariat, dacă vrei. Ai un notar, un notariat, un.

B.: Nu vreau să implic notarii mei în treaba asta, nu vreau.

CCC.: OK, avem noi unu’ care.

B.: Nu vreau să vorbesc nici cu avocaţii mei de la firmă, e o chestie mai delicată, fă-o tu şi.

CCC.: Întrebăm noi la notariatul nostru, cum ar fi o persoană recunoaşte datoria altei persoane.

B.: Exact, da (...)" - file x d.u.p.

Conform Procesului-verbal din 9 iunie 2015 de redare a convorbirii în mediul ambiental din data de 17 februarie 2015, partea civilă B. a negat existenţa ameninţărilor, invocând ca motiv al neprezentării sale la notariat pentru a semna contractul fictiv de împrumut, aşa cum convenise la 12 februarie 2015 cu inculpatul, faptul că trebuie făcut "cum trebuie" şi "să se ajute reciproc":

"CCC.: Salut!

B.: Salut! CCC., hai să discutăm nişte lucruri la pe concret că nu-mi plac nici... aşa să... nici să ne vrăjim, nici ameninţări, nici ... hai să vedem ce putem să facem.

CCC.: Dar nu, ce ameninţări? Nu zic de ameninţări eu.

B.: Nu, dar hai să vedem ce.

CCC.: M-ai putut să-ţi ... (neinteligibil) ... că nu pot! M-a fript ...(neinteligibil) ... asta de la notariat, veniţi, nu veniţi. Eu. .. (neinteligibil) ... nu v-am văzut bine.

B.: Am înţeles. Am fost la procuratură, am avut o grămadă de treabă. Nu pot, n-am nici telefon să-ţi răspund, n-am nici cum să aşa. Am ajuns seara târziu, n-am mai stat să mai ... Bun, s-a întâmplat, dar nu pot nici eu să semnez un act aşa: hai acuma la trei jumate. Bun, n-am stat atâţia ani? Hai să le facem cum trebuie.

CCC.: Da!

B.: Şi să încercăm să vedem cum poţi să mă ajuţi şi tu, cum pot să te ajut şi eu!

CCC.: Eu.

B.: E un ajutor reciproc până la urmă."

Discutând despre încrederea pe care ar trebui să şi-o acorde reciproc, conţinutul procesului-verbal din 09 iunie 2015 de redare a convorbirii din mediul ambiental din data de 17 februarie 2015, relevă şi următoarele aspecte:

"(...) CCC.: (...) Eu, eu, eu nu am făcut nimic să nu ai tu încredere în mine. N-am făcut nimic rău pentru tine să nu ai încredere în mine.

B.: Păi, ai făcut o plângere penală, cum n-ai făcut nimic rău?

CCC.: Păi cum să-mi iau şi eu banii mei?

B.: Păi de ce nu ai venit să stăm de vorbă?

CCC.: Am stat de vorbă... (neinteligibil).

(...) B.: Dar nu e vorba cum ai trăit, dar de ce ne-ai făcut plângerea şi acuma vii să vedem cum.

CCC.: Păi, hai s-o ştergem.

B.: Păi, şterge-o

CCC.: ... (neinteligibil) ca să terminăm odată

B.: Păi, eu ce te-am rugat? Dacă nu mai făceai acea plângere penală, nu mai stăteam acuma în stresul ăsta, nici eu, nici tu (...)" - file x d.u.p.

Inexistenţa unei constrângeri exercitate de inculpat asupra părţii civile B., de natură a-i afecta libertatea morală, este demonstrată şi prin modul în care aceasta, în timpul întâlnirii din 17 februarie 2015 cu inculpatul CCC., s-a raportat la draft-ul contractului de împrumut pe care inculpatul i-l prezentase, făcând propunerea de a aduce, la rândul său, un tip de convenţie/document, dar numai după o discuţie pe care urma să o aibă cu avocatul său, specializat în penal ("Asta am dat şi eu temă avocatului meu, ăsta care se ocupă de penal.", "să vedem dacă propune ăsta altfel, altceva, ştiind dosarul, ştiind plângerea de acolo, ştiind ce probleme sunt acolo, ce-mi propune el ca şi variantă de rezol ... de astea."), propunere cu care inculpatul CCC. a fost de acord .

Neîntrunirea elementelor de tipicitate ale laturii obiective a infracţiunii de şantaj rezultă şi din procesul-verbal din 25 martie 2015 de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental din data de 19 martie 2015, partea civilă B. afirmând:

"Mă interesează mai mult ce faci tu în plus decât ce scrie în aceste convenţii. Ţi-o spun prieteneşte. Pentru că altfel nu o să rezolvăm chestia asta. Deci dacă tu nu faci ceva să poţi să stingi această acţiune care s-a pornit şi s-a focusat aşa pe mine, nu o să fac nimic cu trei cuvinte pe care le scrii tu aici, că împăcare amiabilă.".

Din procesul-verbal din 27 martie 2015 de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental din data de 16 martie 2015 (cu o zi înainte de semnarea contractului fictiv de împrumut autentificat la notar), rezultă, la modul declarativ, starea de spirit a ambelor părţi, inculpatul fiind precaut în raport de acţiunile părţii civile B., de la care aştepta primirea folosului pretins, explicaţia participării părţii civile la discuţiile cu inculpatul fiind legată de probarea conduitei infracţionale a inculpatului:

"(...) B.: (neinteligibil) că sunt şi eu speriat şi vreau să termin (neinteligibil)

CCC.: Dar eu nu sunt speriat? Aici e amploarea ta! (...)" - fila x d.u.p.

Astfel, probele administrate în cauză contrazic declaraţia părţii civile B., care a afirmat în faţa instanţei de apel:

"În tot acest timp dl. CCC. mi-a indus o stare de presiune, de şantaj, spunându-mi că organele de urmărire penală vor rezolva dosarul format la plângerea lui XX, inclusiv cu prietenii dânsului din Moldova".

Declaraţia inculpatului A. relevă împrejurarea că partea civilă B. a acţionat dincolo de orice constrângere psihică, în relaţia cu inculpatul CCC.:

"Nu am cunoscut niciodată întinderea datoriei. În plus, am lucrat întotdeauna cu informaţiile clientului, iar acestea au fost în sensul în care cei doi se înţeleseseră, respectiv B. şi XX, în sensul că dl. B. dorea să "închidă problema", numai că B. nu ştia metoda prin care să o facă, întrucât averea sa era indisponibilizată de către DIICOT printr-o măsură asigurătorie (...)

Îmi amintesc că, la prima sau la a doua întâlnire, atunci când s-au semnat contractele de asistenţă juridică pentru plângerea penală împotriva lui DD. şi cel vizând WW., dl. XX a spus că ar vrea să se vadă cu dl. B. şi, ulterior, am aflat că se văzuseră şi că s-au înţeles să stingă amiabil tot diferendul." - dosar inst. apel

Conţinutul SMS - ului din 16 februarie 2015 trimis de inculpatul CCC. părţii civile B.:

"Adi, salut. Vrei tu neapărat să mă spitalizezi la nebuni? Am şi eu o limită. Te rog nu-ţi bate joc că nu este bine. Sună-mă cu un răspuns concret pentru mâine", nu evidenţiază că partea civilă ar fi putut fi constrânsă prin sintagma "nu este bine".

Martorul M. a declarat, în faţa primei instanţe, că inculpatul CCC. a venit acasă la partea civilă B. cu "o atitudine superioară, cu o tendinţă pragmatică şi ameninţătoare". În faţa instanţei de apel, acelaşi martor a declarat:"Am auzit că CCC. venea cu o atitudine arogantă, cu un aer net de superioritate, decât îl ştiam eu anterior, făcând presiuni, în viziunea mea, în mod direct, să i se dea, indiferent sub orice variantă, suma de 4 milioane de euro şi spunându-i lui B. că el poate să închidă acel dosar de la DIICOT şi să rămână prieteni pe viaţă.".

Deopotrivă, martorul M. a menţionat "am fost prieten cu XX, dar, la un moment dat, acesta a formulat plângere penală la DIICOT - Structura Centrală împotriva mea.", precum şi că "Foarte bine nu am auzit discuţia dintre cei doi pentru că scopul meu nu era să trag cu urechea, ci am evitat să mă întâlnesc cu XX deoarece eram foarte supărat pe acesta pentru plângerile penale pe care le-a formulat împotriva mea, cea vizând utilajul şi plângerea înregistrată la DIICOT."

Înalta Curte consideră că atragerea martorului într-o cauză penală de către inculpatul CCC. poate susţine un grad de subiectivism al celor relevate care, chiar relativ de ar fi, este nerelevant în contextul în care "constrângerea" se evaluează în persoana părţii civile în baza ansamblului probator coroborat.

De altfel, referindu-se la acţiunile întreprinse de cele două părţi, martorul M. a declarat:

"Din ce povestea B. ştiu că acesta şi XX căutau o variantă prin care B. să fie scos dator pentru o datorie mai veche, practic o datorie fictivă".

Martorul P. a declarat, în primă instanţă, că depoziţia sa din faza de urmărire penală, în sensul că plângerea penală formulată de SC J. SRL era folosită de CCC. pentru a-l constrânge pe B. să dea sume considerabile de bani, de ordinul milioanelor de euro, a făcut-o ca urmare a discuţiilor pe care le-a avut cu B. şi O. .

Acelaşi martor a declarat, în apel, că menţine declaraţiile date anterior în proces, precizând, în mod contradictoriu, pe de-o parte că B. a fost constrâns de inculpatul CCC., iar pe de-altă parte, că B. a fost de acord să îi dea inculpatului suma de bani cerută:

"Dl. B. mi-a spus că era constrâns de XX să îi dea 2 milioane de euro în schimbul retragerii plângerii de la DIICOT. Dl. B. mi-a spus că a acceptat, doar că nu a găsit forma cum să îi transmită aceşti bani şi atunci au încheiat un contract de împrumut, antedatat, şi ştiu că au legalizat notarial acel contract sau un al doilea contract, nu mai ştiu."

La întrebarea reprezentantului Ministerului Public - "Care erau motivele pentru care B. se temea în legătură cu acţiunile inc. XX?", martorul P. a răspuns:

"Din câte am înţeles eu, tot de la dl. B., dumnealui mai avea un dosar penal la DIICOT, care era gestionat la acel moment de către procurorul F., iar plângerea pe care XX a formulat-o împotriva noastră trebuia să ajungă la acelaşi procuror".

Or, relativ la această afirmaţie, este de menţionat că, potrivit convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 28 ianuarie 2015, inculpatul CCC. a aflat de la B. că plângerea înregistrată sub nr. x/2013 la DIICOT - Structura centrală a ajuns spre instrumentare la acelaşi procuror care efectua urmărirea penală şi în cauza nr. 191/D/P/2012 (procesul-verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 28 ianuarie 2015 - file x d.u.p.).

Martorul O., care a declarat în primă instanţă că menţine depoziţia dată în faza de urmărire penală, a relatat doar că inculpatul CCC. îi impunea părţii civile să dea o sumă de bani, afirmaţie care nu reliefează un act de constrângere de natura celui incriminat de art. 207 C. pen.: "Am aflat de la partea civilă B. că CCC. i-a cerut o sumă de bani, nu-mi amintesc exact ce sume. Tot B. mi-a spus că CCC. a făcut o cerere penală la DIICOT, unde eram vizat şi eu. Am înţeles că cererea penală a fost folosită de CCC. pentru a-i impune lui B. să-i plătească sumele de bani pe care i le cerea".

Acest martor, în depoziţia dată în primă instanţă, a folosit termenul de şantaj, dar a precizat că s-a exprimat în acest mod pentru că aşa s-a numit acest dosar în presă, martorul neindicând vreo circumstanţă ori faptă care să demonstreze modalitatea în care inculpatul CCC. ar fi cauzat o temere serioasă părţii civile B., exprimându-se generic: "din experienţa mea, nu ştiu altfel cum aş putea numi acest lucru".

Prima instanţă a reţinut neîntemeiat că CCC. ar fi sporit gradul de constrângere asupra părţii civile B. prin faptul că i-ar fi comunicat că a formulat plângere penală împotriva ei şi a altor persoane (cauza 180/D/P/2013 a DIICOT - Structura centrală). Faptul formulării sesizării penale era cunoscut de partea civilă B. dinainte de luna decembrie 2014, aceasta declarând că, în primăvara anului 2014, a fost contactată de numitul N. care i-a spus că:

"împotriva mea există un dosar penal iniţiat de CCC. în anul 2013, investigat de către DIICOT - Serviciul central şi mi-a sugerat că poate să-mi aducă diverse documente din acest dosar, plângerea penală şi altele şi că poate să influenţeze organele de urmărire penală. În primăvara anului 2014, nu am dat curs acestei propuneri, dar începând cu sfârşitul verii şi toamna anului 2014, l-am căutat pe dl. N., m-am întâlnit cu dânsul, am acceptat propunerea de a-mi aduce documente, mi-a şi adus documente, mi-a arătat plângerea şi anumite acte din dosar".

Termenul foarte scurt de restituire a sumei de 2.000.000 euro, consemnat în contractul fictiv de împrumut, nu reprezintă un mijloc de constrângere a părţii civile B., cum a reţinut prima instanţă de fond. Înalta Curte are în vedere faptul că, încă din luna ianuarie 2015, B. i-a indicat inculpatului CCC., ca posibilă sursă de plată a sumei de bani, câştigarea unor licitaţii de către firma sa, după cum au discutat în acelaşi scop despre ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor lui B. - pentru a obţine lichidităţi, iar nu în ultimul rând, este de remarcat că martorul CC. (avocat) a negociat pentru partea civilă clauzele contractului de împrumut.

Faţă de considerentele expuse, având în vedere elementul material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj, dar şi condiţia esenţială necesară pentru întregirea laturii obiective, respectiv ca acţiunea de constrângere să urmărească determinarea victimei la o anumită conduită - să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că, în cauză, în baza probelor administrate în cursul procesului penal, nu s-a dovedit existenţa unei constrângeri cu aptitudinea de a insufla părţii civile B. o stare de temere serioasă, suficient de puternică pentru ca libertatea psihică a acesteia să fie lezată, iar în aceste condiţii să fi semnat contractul fictiv de împrumut din 17 martie 2015, autentificat de notarul public.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai precizează, din perspectivă teoretică, şi numai pentru a răspunde tuturor apărărilor inculpatului CCC., că în cazul infracţiunii de şantaj nici nu are relevanţă justeţea folosului urmărit, întrucât prin prisma întrunirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii trebuie verificat dacă s-a urmărit în mod injust realizarea folosului, argumentul fiind acela că nu se poate admite libertatea fiecăruia de a-şi face singur dreptate, de a-şi valorifica un drept pe calea violenţelor fizice sau morale. Prin decizia nr. 689 din 07 noiembrie 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 01 februarie 2018 - prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen., ridicată de inculpatul CCC. în prezenta cauză - instanţa de contencios constituţional a statuat cu referire la sintagma "în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial", că utilizarea cuvântului "injust" în cuprinsul normei de incriminare relevă caracterul incorect şi nelegal al modalităţii de obţinere a folosului vizat, respectiv restrângerea libertăţii persoanei (paragraful 17).

Prin urmare, instanţa de apel va dispune achitarea inculpatului CCC., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

Motivul de apel al parchetului privind greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului CCC. este întemeiat.

Individualizarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci reprezintă rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii, duratei şi modalităţii de executare (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana inculpatului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

În procesul propriu de individualizare a pedepselor, instanţa de apel are în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen.: gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului evaluată după împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Sub aspectul gravităţii infracţiunii de corupţie săvârşite de inculpatul CCC. este de evidenţiat că acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă se răsfrânge negativ asupra actului de justiţie, prin crearea suspiciunii că organele de urmărire penală pot fi influenţate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ceea ce denotă nivelul ridicat al gravităţii comiterii unei astfel de infracţiuni, aspect la care contribuie şi cuantumul important al sumei de bani, exprimat în milioane de euro, ce a format obiectul traficului de influenţă.

Prin acţiunile sale, inculpatul CCC. a adus atingere relaţiilor sociale privitoare la desfăşurarea activităţii organelor de urmărire penală în condiţii care să asigure încrederea şi prestigiul de care trebuie să se bucure acestea.

Prima instanţă de fond a constatat, în mod întemeiat, gravitatea ridicată a faptelor săvârşite de inculpatul CCC.

Însă, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. raportându-se exclusiv la aspectele pozitive ale personalităţii inculpatului, şi anume, lipsa antecedentelor penale şi situaţia sa familială deosebită (cu referire la părinţii acestuia), fără a supune procesului de evaluare toate datele care caracterizează persoana inculpatului.

Împrejurările şi modalitatea de comitere a infracţiunii de trafic de influenţă denotă elemente de natură să caracterizeze negativ persoana inculpatului CCC. căruia i-a aparţinut iniţiativa infracţională prin pretinderea unei sume de bani şi promisiunea că va determina, prin trafic de influenţă, ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor părţii civile B. şi adoptarea unor soluţii favorabile acesteia în dosarele penale de la DIICOT - Structura centrală, indicând relaţiile deţinute în calitate de fiu al fostului preşedinte al Republicii Moldova, pe care l-a prezentat drept garant al acţiunilor sale.

Traficantul de influenţă nu poate lua el însuşi deciziile, dar abuzează de influenţa sa reală sau presupusă asupra unor persoane, ceea ce a făcut şi inculpatul CCC., fiind evidenţiată periculozitatea crescută a persoanei inculpatului care, pentru a intra în posesia sumei de bani pretinse, a susţinut constant că are influenţă asupra organelor judiciare.

Modalitatea de comitere a infracţiunilor reliefează o anumită abilitate a inculpatului CCC. de a crea contexte factuale şi de a purta discuţii prin care să abată atenţia persoanelor cu pregătire juridică de la comportamentul său infracţional, cum a fost încercarea acestuia de a obţine de la inculpatul A. (avocat) "o variantă legală" prin care să intre în posesia sumei de bani pretinse, fără să îşi asume responsabilitatea propriilor afirmaţii şi situaţii expuse. Totodată, inculpatul CCC. l-a angrenat în activitatea sa infracţională pe martorul D., jurist la SC J. SRL, inducându-l în eroare în legătură cu motivaţia acţiunilor sale.

Nu este de lipsit de importanţă efortul consistent şi întins pe o perioadă îndelungată de timp, pe care inculpatul CCC. l-a depus pentru a obţine suma de bani pretinsă părţii civile B..

Sub aspectul periculozităţii inculpatului, se reţine şi împrejurarea că inculpatul CCC. a înţeles să denatureze realitatea (afirmând că i-a împrumutat lui B. o sumă importantă de bani), chiar cu prilejul încheierii unui act autentic, apelând la serviciile unui notar public, de ale cărui servicii s-a folosit în contra dispoziţiilor legale, pe care l-a determinat să întocmească un act cu date false, fapt ce a adus atingere relaţiilor sociale privind încrederea publică pe care trebuie să o inspire un înscris oficial.

Ca urmare, evaluând în mod conjugat gravitatea infracţiunilor săvârşite de inculpatul CCC., circumstanţele reale ale comiterii faptelor, formele de participaţie penală cu care a acţionat inculpatul, scopul urmărit, precum şi circumstanţele personale ale acestuia, nivelul de educaţie, situaţia familială şi socială, instanţa de apel consideră că se impune înlăturarea circumstanţei atenuante judiciare prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi condamnarea inculpatului CCC. la pedepse cu închisoarea în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile trafic de influenţă şi fals intelectual, pe care le-a comis.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de apel apreciază că numai executarea pedepsei în detenţie este aptă să asigure realizarea scopului preventiv, educativ şi sancţionator al pedepsei.

Infracţiunile săvârşite de inculpatul CCC., pentru care vor fi pronunţate soluţii de condamnare, demonstrează o nedemnitate în exercitarea drepturilor de natură electorală, astfel încât instanţa de apel va menţine pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., însă va reduce perioada interzicerii exercitării acestor drepturi, considerând că durata maximă de 5 ani stabilită de prima instanţă nu reflectă o concordanţă rezonabilă cu durata pedepselor principale.

În acelaşi conţinut cu pedepsele complementare, vor fi menţinute pedepsele accesorii.

Pe latură civilă, având în vedere modul de soluţionare a laturii penale, în temeiul art. 397 coroborat cu art. 25 alin. (5) C. proc. pen., instanţa de apel va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă B., apreciind că aceasta nu a fost constrânsă să remită o sumă de bani inculpatului CCC. (prima instanţă acordând daune morale de 50.000 euro) şi nici să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului fictiv de împrumut din data de 17 martie 2015 (prima instanţă acordând cu titlu de despăgubiri materiale suma de 13.755 RON, ce reprezenta jumătate din cuantumul taxelor notariale).

Motivul de apel susţinut de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală prin care s-a criticat greşita achitare a inculpatului A. pentru complicitate la infracţiunea de şantaj prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi instigare la infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 326 C. pen., este neîntemeiat.

Prima instanţă de fond a dat o corectă apreciere probelor administrate, iar cercetarea judecătorească efectuată de instanţa de apel nu a condus la modificarea situaţiei de fapt reţinute prin sentinţa apelată în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A..

Astfel, având în vedere acuzaţiile aduse inculpatului A. prin actul de sesizare a instanţei şi conţinutul mijloacelor de probă administrate în ambele faze ale procesului penal, nu s-a probat decât că acesta, în calitatea sa de avocat, în relaţia cu inculpatul CCC. ce interesează prezenta cauză, a făcut recomandări, a purtat discuţii şi a acordat consultaţii generice în raport de problematica incertă, neclară care i-au fost adusă la cunoştinţă de inculpatul CCC.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte consideră că acţiunile inculpatului A. se circumscriu prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi dispoziţiilor art. 89 lit. a) din Statutul profesiei de avocat care prevăd că avocatul acordă consultaţii cu caracter juridic în formă scrisă sau verbal, după cum poate redacta sau furniza opinii juridice sau informaţii în privinţa chestiunii de fapt prezentate de client.

Din transcriptul convorbirii telefonice din 27 ianuarie 2015, purtată între inculpaţii CCC. şi A. reiese că acesta din urmă dorea să cunoască cât mai exact situaţia de fapt pentru a-i face recomandări legale inculpatului CCC., ca potenţial client, adresându-se acestuia:

"Dar eu încă nu ştiu despre ce e vorba", "Trebuie să-mi explicaţi un pic tehnicalitatea înainte ca să pot să vă susţin într-un mod real.", "Domnul vrea să cumpere compania sau ce vrea?", fiind preocupat să înţeleagă cu ce titlu urma să dea partea civilă B. suma de bani inculpatului CCC.:

"Dar cu ce titlu?", "Cu ce titlu îi va da?", "Eu nu văd cum o persoană fizică poate să-i dea nişte bani altei persoane fizice, fără vreun titlu", "Pe ce titlu? Pentru ce? Pentru ce?", "Păi, este gata să ce? Să vă dea banii pentru ce? Că, din nou, nu-nţeleg pentru ce ... Adică nu pot, nu ştiu ce pot eu să vă fac.", "Nu, şi eu vă întreb din nou: pentru ce, cu ce titlu trebuie să vă dea banii ăştia, dacă este aşa?!".

Din cuprinsul aceluiaşi proces-verbal de redare a convorbirii telefonice din 27 ianuarie 2015 rezultă că inculpatul CCC. a încercat să găsească o modalitate prin care să primească suma de bani pretinsă de la B. pentru influenţa promisă şi să fie la adăpost de rigorile legii, prezentând diverse ipoteze faptice, însă inculpatul A. a urmărit să-i dea sfaturi juridice conforme cu legislaţia şi statutul profesiei de avocat, afirmând:

"eu din câte am înţeles, în compania în care dumneavoastră sunteţi asociat puteţi să-l primiţi şi pe el cu contravaloarea unor părţi sociale. El, el va plăti părţile sociale.", "În J., din câte am înţeles sau în orice altă companie pe care o aveţi, nu mai ştiu eu la care vă referiţi exact. Dar asta e, ăsta e algoritmul, eu aşa înţelesesem. Că el vrea să cumpere părţi sociale, nu ştiu dacă vrea s-o ia cu totul sau vrea să ia parţial nişte părţi sociale", "V-am zis: vă susţin în nişte demersuri, dar, demersurile se pare că sunt de fiecare dată altele. Ba vindem societatea, ba n-o mai vindem, ba ...", "Nu, dar şi cu mine aţi vorbit altceva! Şi asta, adică nu-mi place că se schimbă nişte lucruri din mers! Am fost foarte categoric pe nişte chestiuni, văd că se schimbă lucrurile", "Noi am avut o discuţie şi am explicat din punctul meu de vedere juridic cum stă treaba, că nu se poate altfel. Aşa o văd.", "Păi, am stabilit de comun acord că veţi merge, că veţi stabili relaţiile şi raporturile şi după-aceea vom face un document".

La precizarea inculpatului CCC. că nu poate fi vorba de cumpărarea companiei care "este pe butuci", inculpatul A. i-a precizat:

"Atunci, mi-e teamă că nu am cum să vă ajut foarte mult, vă zic, pentru că nu văd cum poţi plăti o sumă pentru nimic".

Aflând că inculpatul CCC. doreşte încheierea unui contract din care să rezulte că partea civilă B. îi datorează o sumă de bani, inculpatul A. a afirmat "Nu ştiu ce să zic", "Vă cred, dar mi se pare ceva ajuridic, să-i zic, ştiţi?", iar la propunerea lui CCC. de a participa la o întâlnire cu B., a precizat:

"Dar nu mă băgaţi pe mine la lucrurile astea!! Eu v-am spus că este foarte simplu să discutaţi nişte principii, v-am spus exact care sunt principiile, în rest, nu văd de ce ar trebui să stau eu să ne gândim la ce nu se poate face. Eu v-am zis ce se poate face şi din punctul meu de vedere ce nu se poate face. Acuma, decizia e a fiecăruia, datoria mea este să vă îndrum aşa cum ştiu eu. Mai departe nu pot să merg pe o astfel de chestie. Adică ne vedem în trei să ce?! Păi, eu nu văd o soluţie ca cineva să achite nişte bani fără să zică pentru ce. Trebuie clar stabilit pentru ce şi asta e de datoria dumneavoastră. Nu pot eu să stabilesc pentru ce se dau banii. Dumneavoastră spuneţi! Vreau să cumpăr, vreau să vând, vreau să fac aia, pune-mi-o pe hârtie! Şi eu fac treaba asta, dacă este. Dar...". Tot în legătură cu participarea sa la o întrevedere cu B., inculpatul A. i-a comunicat lui CCC.:

"Nu văd rostul. Adică, prezenţa mea acolo este inutilă, pe o chestie pe care nici dumneavoastră n-aţi lămurit-o foarte bine, nu ştiţi ce aveţi de făcut unul cu altul. Aportul apare în momentul în care ştiţi despre ce e vorba şi vreţi să implementaţi."

Instanţa de apel mai constată că, potrivit transcriptului convorbirii telefonice purtate în data de 27 ianuarie 2015, inculpatul A. nu a aflat titlul cu care B. ar fi trebuit să dea suma de bani lui CCC.: "Păi, de unde să ştiu eu?" "Discuţia degenerează un pic şi nu cred că ajută pe absolut nimeni.", "Îmi spuneţi, mă puneţi pe mine să vă explic de ce trebuie să vă dea un om nişte bani, e penibil. Asta îmi cereţi mie. Veniţi la avocat să-i spuneţi nu ştiu de ce are ăla să-mi dea bani, te rog, ajută-mă, zi-mi tu de ce are societate.", "Dumneavoastră spuneţi-mi mie! Eu!? Eu nu ştiu de ce şi trebuie să-mi spuneţi dumneavoastră ca să fac un act. Dacă nu-mi puteţi spune, n-am ce să fac. Nu am cum să vă ajut. Asta zic.", "Hotărâţi-vă pentru ce, pentru ce aveţi de luat bani, că, dacă nu aveţi pentru ce, n-am cum să vă ajut. Şi vă spun de acum şi-mi pare rău. Că n-am cum! Deci, spuneţi-mi pentru ce şi, atunci ... atunci înţeleg şi eu ce am de făcut." "o să-mi explicaţi raportul şi eu o să vă zic sub ce formă ne-ndreptăm."

Din cuprinsul declaraţiei date de martorul K. în faţa instanţei de apel reiese lipsa oricărei intenţii sau încercări a inculpatului A. de a oferi inculpatului CCC. consultaţii juridice în altă modalitate decât cea legală.

Astfel, prin declaraţia dată, la 23 mai 2018, martorul K. a relatat: "Menţin declaraţiile pe care le-am dat anterior în cauză (...) În luna februarie a anului 2015, m-am întâlnit cu dl. XX şi dl. D., persoană pe care am recunoscut-o astăzi în sală, fiind citată ca şi mine pentru a fi audiată ca martor. Am purtat discuţii cu privire la restituirea unui împrumut de la o persoană fizică, respectiv dl. B. către CCC. În cadrul acestei discuţii, am propus ca, în măsura în care cele două părţi se înţeleg cu privire la cuantum, să meargă la un notar public şi să încheie o convenţie în acest sens. Propunerea a fost a mea, la recomandarea lui A.

Întâlnirea a avut loc la biroul de avocatură al dlui A. şi am participat eu împreună cu XX şi D.

După ce am discutat cu opţiunea cu notarul public, unul dintre cei doi a întocmit o schemă referitoare la mai multe societăţi comerciale, care se presupunea că ar fi avut relaţii contractuale din anul 2008 până la acel moment. Am fost întrebat dacă asemenea relaţii contractuale pot produce efecte juridice, astfel încât una dintre părţi să poată obţine un beneficiu financiar.

Discuţia era ca XX să obţină o sumă de bani de la B.

Era o situaţie foarte alambicată, aveam informaţii mult prea puţine pentru a mă pronunţa în cunoştinţă de cauză, dar dacă acele contracte erau încheiate la momentul la care se susţinea că au fost încheiate, nu am văzut nicio problemă juridică.

S-a pus în discuţie tangenţial şi o plângere penală, fără a fi indicate nume, persoane. Nu pot să precizez dacă la acel moment exista o plângere penală efectiv formulată, întrucât nu mi s-au prezentat documente. Nu îmi aduc aminte obiectul plângerii penale în legătură cu care am discutat atunci (...)"

Înalta Curte mai reţine că, cu prilejul aceleiaşi audieri, fiind întrebat de apărătorul ales al inculpatului A.:

"Dacă apreciază martorul că reperele juridice indicate de A., în situaţia dată, se încadrau în parametrii legali şi aveau fundamentare în legislaţia în materie?", martorul K. a răspuns:

"Da, recomandările au fost legale pe situaţia împrumutului, pentru că discuţia cu A. s-a purtat doar în legătură cu împrumutul. Nu am vorbit cu acesta despre relaţia dintre acele societăţi comerciale sau plângerea penală, acestea fiind un element de noutate ivit în cursul întâlniri mele cu XX şi D."

La interpelarea apărătorului ales al părţii civile B. dacă i-au fost prezentate înscrisuri din care să rezulte cuantumul sumei ce trebuia restituită, martorul K. a răspuns negativ, menţionând că nu i-a fost prezentat, cu acel prilej, niciun document .

În acelaşi sens, martorul K., avocat în aceeaşi societate civilă profesională de avocaţi cu inculpatul A., a declarat şi în faza de urmărire penală că inculpatul A. i-a relatat:

"în linii destul de generale, speţa lui CCC., mai precis că acesta avea de recuperat o sumă de bani de la o altă persoană. Totodată, mi-a transmis şi eventualele modalităţi prin care suma de bani putea fi recuperată, respectiv încheierea unei convenţii la notar deoarece debitorul recunoştea creanţa sau încheierea unor contracte între aceste persoane. De asemenea, mi-a spus că lasă la aprecierea mea eventuale alte modalităţi pe care le voi aprecia ca fiind utile". Martorul a menţionat că, personal, a sugerat lui CCC. încheierea convenţiei la notar, iar în legătură cu o serie de contracte ce ar fi putut fi încheiate între mai multe societăţi comerciale pentru ca CCC. să poată recupera o sumă de bani, i-a precizat că, în condiţiile în care sunt deja încheiate, produc efecte şi ar putea conduce la recuperarea debitului de către CCC., dar dacă nu sunt încheiate, biroul lor de avocatură nu se va ocupa de întocmirea acestora. În privinţa a două plângeri penale, despre care a aflat că inculpatul CCC. le-a formulat împotriva persoanei de la care avea de recuperat datoria, martorul i-a spus inculpatului CCC. că, în măsura în care apreciază că, la formularea acestora, a denaturat sensul faptelor din diverse motive, se impune să întocmească o precizare a situaţiei de fapt, procurorul urmând a aprecia asupra schimbării încadrării juridice a faptelor, în condiţiile în care CCC. i-a arătat că intenţionează să-şi retragă plângerile, dar dintre infracţiunile reclamate numai una se urmăreşte la plângere prealabilă .

În timpul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, martorul K. a declarat, în aceeaşi ordine de idei:

"A. m-a informat despre faptul că CCC. avea de primit o sumă de bani, de la o persoană fizică, nu-mi aduc aminte cu exactitate, suma în concret. Nu mi-a fost prezentat contextul în care CCC. avea de primit acea sumă de bani. Nu cunosc cauza acelei obligaţii civile (...) A. mi-a spus că este posibil ca părţile să ajungă la o înţelegere şi că în acest sens ar fi indicat să le recomand încheierea unei convenţii în faţa unui notar public. A., cu acea ocazie, mi-a spus că orice sfat pe care-l voi acorda să corespundă legislaţiei în vigoare. A doua zi a avut loc întâlnirea dintre mine şi CCC. care era însoţit de către un bărbat, care s-a recomandat, dar al cărui nume nu mi-l amintesc. Cu ocazia acelei întâlniri, persoana care-l însoţea pe XX a întocmit în faţa noastră o schemă, cuprinzând mai multe societăţi comerciale, întrebându-mă dacă acele raporturi juridice sunt de natură a-i aduce lui XX banii care i se cuvin (...) Eu le-am răspuns că în măsura în care, acele contracte sunt valabil încheiate, ele produc efectele juridice scontate. Dat fiind faptul că datele unora dintre contractele încheiate erau anterioare datei întâlnirii noastre, din câte îmi amintesc, anul 2012, am considerat necesar să afirm că Societatea de avocatură cu care colaborez nu se ocupă de redactarea şi antedatarea documentelor (...) În profesia mea de avocat nu puţine sunt cazurile în care sunt nevoit să preiau o speţă cu informaţii minime (...) solicitarea colegului meu, respectiv A. a fost de a acorda asistenţă juridică potrivit legii şi nimic în afara cadrului legal.".

Din transcriptul convorbirii telefonice purtate în data de 28 ianuarie 2015 între inculpatul A. şi martorul K., reies date care susţin soluţia de achitare a inculpatului A.:

"(...) K.: Uite acum au plecat domnii.

A.: Aşa?

K.: ... de la J..

A.: Şi?.

K.: Şi ... Păi, ce să zic! A fost, au rămas trei variante: una cu notarul.

A.: Aşa?.

K.: O variantă în care propuneau ei să încheie o convenţie între toate părţile implicate în nebunia asta . . . . . . . . . .

A.: Aşa?

K.: ... o convenţie din 2008 prin care . . . . . . . . . .

A.: Nu, nu-i ... nu! Şi nu le-am recomandat-o pe asta.

K.: Le-am spus, dacă vor să facă, este strict treaba lor, noi nu ne implicăm . . . . . . . . . .

A.: Păi, da, noi nu, nu, nu.

K.: Noi nu vrem să redactăm, nici n-o să vedem actele.

A.: Corect! Corect! Foarte bine! Exact, nici nu mă interesează!

K.: Asta le-am zis.

A.: Da, da, da. Foarte bine!

K.: Şi a treia variantă, spuneau ei că această firmă, EE., ar vrea să cumpere părţile sociale din J..

A.: Păi, asta i-am zis, asta mi-a zis şi mie la început. Despre asta era vorba

(...) K.: Şi pe asta le-am recomandat-o ca fiind cea mai corectă.

A.: Da, şi ...

K.: ... cea mai simplă.

A.: Da, cum! E foarte bine, ok.

K.: Şi au plecat.

A.: Şi-au înţeles-o, da?

K.: Da. A, da. Şi au mai fost discuţii cu plângerile penale.

A.: Ce?

K.: Au ca, sunt infracţiuni atât din cele privind plângerea în prealabil, cât şi cele fără plângere prealabilă.

A.: Aaa!. Şi cum fac să le stingă sau ce?!

K.: Da. Şi eu le-am recomandat să vorbească direct cu poliţistul, de caz, să spună că s-au grăbit, că, verificând actele firmei, delapidarea conţine

A.: Nu stă în picioare.

K.: ... conţine elemente, da, care pot fi încadrate la înşelăciune sau la gestiune frauduloasă.

A.: Îhâm!

K.: Astfel încât poliţistul să-i propună procurorului o reîncadrare a faptei.

A.: Corect, da!

K.: Şi-atunci, discută exact cum vrea muşchii lor.

A.: Da.

K.: Retrag sau nu retrag

A.: Aşa e, da, e foarte ok.

K.: Şi cam asta a fost.

A.: Bine, K.! Îi ... au înţeles că e problema lor, că nu mă interesează.

K.: Exact, da, da, da. Au înţeles. Au înţeles.

A.: Foarte bine, foarte bine. Îhâm! Ok. Bine, bine.

K.: A! Le-am spus că, într-un final, cel mult, dar cel mult, am putea să verificăm acea convenţie după ce veniţi cu ea semnată tot ...

A.: Nu mă interesează, nu, nu.

K.: Dar nu facem nimic, nu redactăm ...

A.: Nici asta nu fac, păi nici asta nu fac, da. Nici asta!

K.: Da. "

Declaraţia martorului D., dată în cursul cercetării judecătoreşti în apel, se coroborează cu probele anterior expuse care dovedesc lipsa participării inculpatului A. la săvârşirea vreunei fapte penale.

Astfel, la întrebarea formulată de reprezentantul Ministerului Public:

"V-a rugat XX să mergeţi la avocatul A. pentru a-l sfătui cum să întocmească o convenţie civilă prin care părţile să recunoască un împrumut?", martorul a relatat:

"Nu m-am dus la dl. A. pentru a mă sfătui în legătură cu contractul care s-a încheiat la notariat. Dl. XX insista ca eu să cer şi opinia dlui A., dar eu i-am spus că merg la notariat, şi dl. A. nu ne băga în seamă. Am insistat cu telefoane la dl. A., să ne întâlnim, să discutăm, dar nu s-a materializat."

Fiind interpelat de procuror:

"Aţi fost împreună cu XX la avocatul K. pentru a vă oferi consultanţă juridică?", martorul D. a confirmat, arătând, totodată, că:

"Până să ajungem la acest act notarial, la una dintre discuţiile cu dl. B. şi dl. CC., dl. CC. a spus că clientul său este gata, recunoaşte prejudiciul cauzat J., însă plângerea nu se poate închide prin împăcare amiabilă, la DIICOT, pentru că era trecută o infracţiune în plângerea noastră care nu se putea închide prin simpla împăcare.

XX era surescitat că dl. B. este de bună credinţă, dar nu se poate închide plângerea. Atunci am sunat la dl. A., care nu mai reţin dacă a spus că nu are timp sau ne-a recomandat un coleg specialist în penal şi, astfel, ne-am întâlnit cu dl. K., care auzea pentru prima dată situaţia şi nu ne-a lămurit cu nimic. I-am relatat avocatului K. că XX are de recuperat o sumă de la B..

Nu dl. K. a fost cel care ne-a sfătuit să mergem la notar, întâlnirea cu acesta s-a referit strict la conţinutul plângerii penale, respectiv în legătură cu acea infracţiune care împiedica închiderea dosarului penal şi nu i-am prezentat dlui K. nici un înscris.

I-am povestit dlui K. inclusiv relaţia comercială dintre J. şi firmele care au prejudiciat J. pentru că avea legătură cu plângerea penală formulată încă din 2012 sau 2013."

La interpelarea apărătorului ales al inculpatului A., martorul D. a susţinut că, în discuţiile cu A., acesta le-a prezentat numai variante legale .

În acelaşi sens, prin declaraţia dată în primă instanţă, martorul D. a arătat:

"La insistenţele lui XX, m-am dus la A. pentru ca acesta să-şi spună o părere despre această convenţie civilă. A. mi-a spus că, dacă aşa au stat lucrurile referitoare la XX şi B., aşa să scriem în convenţia civilă; dacă nu, să nu scriem aşa", "nu-mi amintesc motivele pentru care A. refuza să se uite peste documentele de la J., dar până la urmă i-am dus documente şi de la J. (...) cabinetul avocatului A. formulase plângere penală împotriva doamnei DD." pentru care a fost încheiat contract de asistenţă juridică de către A., "XX mi-a spus că B. solicită o întâlnire şi cu avocatul A.. XX mi-a spus că A. nu poate să meargă la întâlnirea cu B.. Eu l-am sunat pe A. să-l întreb de ce nu merge la întâlnire, iar răspunsul acestuia a fost lăsaţi-mă cu prostiile voastre."

La întrebarea avocatului ales al inculpatului A.:

"A insistat inculpatul A. să se meargă doar pe variante legale şi să nu se facă vreun act antedatat sau simulat?", martorul D. a răspuns:

"Da, a insistat din moment ce nu stătea foarte mult de vorbă cu noi". De asemenea, martorul a confirmat că inculpatul A. nu a participat vreodată la discuţiile cu avocatul părţii civile B., respectiv CC. sau cu avocatul BB. sau cu orice alt avocat implicat în speţă".

Împrejurarea că inculpatul A. a urmărit respectarea dispoziţiilor civile şi comerciale şi a dispoziţiilor care guvernează exercitarea profesiei de avocat, rezultă şi din transcriptul convorbirii ambientale din 28 ianuarie 2015, la care au participat martorul D. şi inculpatul CCC., când s-a discutat despre încheierea unei convenţii civile, ocazie cu care inculpatul CCC. a specificat:

"Numai că ... Numai că noi trebuie să le spunem ... domnului A. că convenţiile acestea există şi nu că le facem noi acum", "Că nu le va semna".

Martorul CC., în cursul cercetării judecătoreşti în apel, a declarat că nu a auzit nimic cu privire la implicarea lui A. în încheierea contractului de împrumut dintre inculpatul CCC. şi partea civilă B., aspect pe care l-a susţinut şi cu prilejul audierii sale în primă instanţă, precizând că, la un moment dat, a primit pe e-mail un contract de împrumut întocmit de un birou notarial, pe care l-a amendat cu anumite obiecţiuni întrucât i se păreau defavorabile clientului său, B. .

Cu aceste probe se coroborează depoziţia martorului L.:

"La Cabinetul notarial C. eram angajat şi aveam ca atribuţii redactarea contractelor", "După cum am declarat la instanţa anterioară am trimis draft-ul de contract de împrumut domnului D., la solicitarea acestuia din urmă.", "D. mi-a spus că şeful lui de atunci, dl. XX, are nevoie de un draft de contract de împrumut. Nu ştiam care erau părţile contractului (...) Draft-ul de contract pe care i l-am trimis lui D. era un tip de contract de împrumut, care se folosea pentru acest tip de act juridic. L-am luat din culegerea de draft a biroului notarial. Nu am completat pe acesta date referitoare la sumă, termene, părţi.

Singura persoană cu care am discutat despre acest contract de împrumut a fost D.. După ce am trimis draft-ul de contract lui D. am discutat cu domnii notari Y. şi E. despre faptul că ulterior este posibilă perfectarea unui contract de împrumut (...).

D. nu mi-a adus niciodată la cunoştinţă că A. i-ar fi dat anumite date în legătură cu acest contract şi nici nu a făcut vreodată referire la A. în discuţiile pe care le-a avut cu mine.".

În acord cu aceste afirmaţii, în primă instanţă, martorul L. a relatat că nu l-a cunoscut pe A., că l-a văzut pentru prima dată, în persoană, când a fost citat în această cauză, iar persoana care i-a cerut sprijinul pentru încheierea contractului de împrumut dintre CCC. şi B. a fost martorul D.

Deopotrivă, Înalta Curte consideră că declaraţia dată în faţa instanţei de apel de martorul P., nu reliefează date sau informaţii privind acţiuni ale inculpatului A. care să se încadreze acuzaţiilor aduse prin rechizitoriu.

Astfel, la întrebarea formulată de reprezentantul Ministerului Public:

"Ce cunoaşte martorul despre existenţa unui contract de împrumut între XX şi B., vizând suma de 2 milioane de euro, şi dacă ştie ceva despre implicarea inc. A. în redactarea acestuia?, martorul a răspuns:

"(...) Tot de la B. ştiu că, în redactarea contractului sau aplanarea acestui conflict care a apărut, interesele dlui XX erau reprezentate de dl. A., însă nu am intrat în detalii.

Iniţiativa discuţiilor venea de la dl. B., pentru că dumnealui ştia despre existenţa consilierii lui XX de către A.. De asemenea, O. nu avea de unde să ştie decât de la dl. B., aceasta fiind percepţia mea."

Oferind precizări la întrebarea formulată de apărătorul ales al inculpatului A. -"Dacă atunci când O. şi B., împreună sau separat, i-au vorbit martorului despre consilierea acordată de avocatul A., s-au limitat numai la acest termen de consiliere sau au indicat vreo acţiune concretă, vreun sfat, vreo sugestie, vreun element concret care să se raporteze la redactarea contractului de la notariat?", martorul P. a făcut menţiunea:

"Nu reţin exact, nu am intrat în astfel de detalii. Nu am fost atent la fiecare detaliu, în discuţie făcându-se referire şi la dl. D."

În primă instanţă, prin declaraţia dată, martorul P. a susţinut, de asemenea, chestiuni care nu răstoarnă prezumţia de nevinovăţie a inculpatului A.:

"De la O. am auzit că A. l-ar fi consiliat pe XX în ceea ce priveşte nişte împrumuturi fictive între XX şi B., alte detalii nu cunosc". Totodată, se reţine că, la întrebarea avocatului ales al inculpatului A. "V-a spus AA. că A. sau cabinetul său de avocatură au redactat toate plângerile care au fost, începând cu DNA-ul şi terminând cu DIICOT-ul?", martorul a răspuns:

"Am discutat acest lucru cu AA., despre implicarea unui avocat, iar, ulterior, eu am ajuns la concluzia că ar fi vorba despre avocatul A., în urma discuţiilor avute cu B. şi O."

Ca şi martorul P., martora AA. nu a făcut, la urmărire penală, nicio referire la inculpatul A., iar în faţa primei instanţe a arătat:

"Nu am cunoscut şi nu ştiu cine este A. şi nici implicarea în această acţiune. Nu am discutat niciodată cu P. despre A."

Martorul O., în primă instanţă, a relatat aspecte care nu probează acuzaţiile aduse inculpatului A.:

"Nu am avut niciun contact personal cu A.. Îmi aduc aminte că domnul A. era avocatul unei societăţi care ameninţa SC J. cu insolvenţa pentru o datorie rezultată dintr-un comision mare. Acest lucru se întâmpla în perioada când ştiam deja că voi pleca din societatea J."

În timpul cercetării judecătoreşti în apel, la întrebarea procurorului "Care era potenţiala influenţă a inc. A. în activitatea de ameninţare cu existenţa dosarului penal despre care s-au purtat discuţii, la data de 28 ianuarie 2015, la locuinţa lui B.?", martorul M. a declarat: "Cred că nu am dat importanţă la acest nume A. şi nu am făcut nicio conexiune între potenţiala implicare a lui A. în problemele lui XX, la momentul respectiv."

Relatarea sa a fost în concordanţă cu cea din prima instanţă, când a precizat că nu crede că, în cadrul discuţiei din 28 ianuarie 2015, B. a făcut vorbire de avocatul A. pentru că, cu siguranţă, ar fi întrebat cine este această persoană pe care nu o cunoştea. A subliniat că, în timpul acelei discuţii, nu a făcut nicio referire la A. pentru că nu îl cunoştea .

Martorul E., notarul care a autentificat contractul de împrumut care interesează cauza, a declarat că nu ştia ca inculpatul A. să fie implicat în întocmirea contractului, aspect despre care a citit însă în presă, cunoscându-l pe inculpat, accidental, întrucât soţia acestuia este notar.

În primă instanţă, martorul BB., avocat al SC J. şi care îl cunoaşte pe inculpatul CCC., a declarat că nu are cunoştinţă de aspecte privind implicarea inculpatului A. în cauza de formează obiectul acestui dosar, arătând că, personal, a aflat de existenţa contractului de împrumut când acesta era deja semnat şi legalizat la notar, primindu-l pe e-mail . La urmărire penală, acest martor nu a făcut nicio menţiune legată de inculpatul A.

Lipsa participării inculpatului A. la comiterea infracţiunilor de care a fost acuzat rezultă cu evidenţă şi din următoarele probele administrate în cauză:

- conform transcriptului convorbirii ambientale din data de 28 ianuarie 2015, discutând despre modalitatea în care partea civilă B. urma să-i remită lui CCC. suma de bani pretinsă, martorul P. s-a interesat dacă "Te-ai întâlnit cu A.?", partea civilă oferind un răspuns negativ:

"Nu, nu."

- din procesul-verbal de redare a convorbirii în mediu ambiental din 10 februarie 2015 dintre partea civilă B. şi inculpatul CCC., reiese că la solicitarea de precizare a părţii civile:

"...ăsta care ai zis că e ginerele lu’ ăsta, lu’ HH . . . . . . . . . .a fugit sau ce s-a întâmplat", inculpatul i-a comunicat:

"El, el, el spune ca să nu îl implic eu în treaba aceasta. Păi, eşti implicat şi aşa ..."

- ulterior, la data de 17 februarie 2015, potrivit transcriptului convorbirii ambientale, partea civilă B. s-a arătat interesată de absenţa inculpatului A. - "Păi, nu, dar văd că un avocat care s-a implicat în afacerea acestei chestii acuma a dispărut, acest A. care a zis că ne vedem cu el, că vine. Acuma nu mai vine.", inculpatul CCC. reiterând:

"Nu mai vrea! Nu mai vrea omul să se implice în treaba aceasta, mai sunt şi alţi avocaţi". În continuare, la afirmaţia părţii civile:

"Păi da, dar el a făcut această treabă. El a avut acele discuţii acolo. Eu nu ştiu ce a făcut el.", inculpatul CCC. a negat:

"Nu! Nu. "

- procesul-verbal din 27 martie 2015 de redare a convorbirii în mediul ambiental din 24 martie 2015 relevă aceeaşi poziţie a inculpatului A. de acordare a consilierii juridice în condiţii legale - "B.:

"Păi, iniţial, nu ţi-a zis că vine A., dup-aia că vine...", CCC.: Nu, apropo, io ... Adi ... nici n-a vrut să vorbească dup-aia cu mine. Abia l-am liniştit. Eu, zic, ce s-a întâmplat domnule avocat, una-alta, vorbim despre lucrurile legale (...) eu nu-nţeleg, toată lumea este speriată. Dar eu am planuri mari de tot şi ai să vezi, totu’ va fi ok."

Referitor la netemeinicia acuzaţiei aduse inculpatului A. prin actul de sesizare a instanţei, după cum în mod corect a apreciat şi prima instanţă de fond, Înalta Curte reţine şi afirmaţiile părţii civile B. făcute în timpul cercetării judecătoreşti în apel, când la întrebarea adresată de procuror - "Cunoaşteţi cine i-a propus inc. XX această modalitate de şantajare a dvs. pentru a obţine suma de bani nedatorată? Cunoaşteţi dacă soluţia încheierii contractului de împrumut la notar s-a realizat la sugestia inculpatul A.?", partea civilă a răspuns:

"Nu cunosc la sugestia cărei persoane XX a luat această decizie. Ştiu că D. a fost prezent la toate discuţiile pe care le-am avut cu XX, referitoare la contractul de împrumut încheiat la notar."

Deopotrivă, se reţine că la întrebarea procurorului - "Dacă inculpatul A. a fost menţionat de către inculpatul XX că urmează să vină la domiciliul dvs. pentru a discuta referitor la suma de bani pe care o solicita a fi plătită cu titlu de împrumut?", partea civilă a răspuns:

"Dl. CCC. îmi spunea că discută despre acest contract cu mai mulţi avocaţi. S-au vehiculat mai multe nume, de la dl. BB., la dl. BBB. şi mai mulţi avocaţi. Nu îmi aduc aminte ca XX să fi spus că vine cu dl. A. la mine acasă.

Fiindu-mi citite din declaraţia dată în faţa primei instanţe, paragrafele 2 şi 4 de la fila x din acea declaraţie, fac precizarea că menţin ceea ce am afirmat în faţa curţii de apel. Astăzi am declarat diferit deoarece XX a denumit mai mulţi avocaţi pe care îi are în echipa dânsului. Cu niciunul dintre avocaţii pe care XX i-a numit nu a venit la mine acasă şi nici în altă parte nu m-am întâlnit cu vreunul dintre avocaţii dlui XX. La domiciliul meu XX a venit numai cu D., cu care m-am întâlnit şi în alte locaţii şi la notar.".

În sensul că unul dintre avocaţii la care s-a referit inculpatul CCC. a fost A., dar că nu a interacţionat cu acesta (cum rezultă şi din transcriptul convorbirilor ambientale), a declarat partea civilă B., în faţa curţii de apel:

"În timpul întâlnirilor pe care le-am avut la mine acasă cu CCC., acesta mi-a spus că unul dintre avocaţii dânsului este A.", "mi-a spus că este în echipa dânsului de avocaţi şi urma să ne întâlnim împreună cu A. în zilele următoare dar această întâlnire nu a mai avut loc. "

Tot în faţa primei instanţe, partea civilă B. a declarat că ştie despre implicarea inculpatului A. de la inculpatul CCC.

Soluţia de achitare a inculpatului A. este probată şi prin declaraţiile inculpatului CCC., date în ambele faze ale procesului penal.

Astfel, la urmărire penală, inculpatul CCC. a declarat:

"Precizez că A. nu a avut nicio implicare în această cauză. Eu cu acesta am avut alte colaborări care nu au legătură cu aspectele din prezentul dosar. Menţionez că după ce am semnat contractul, am ieşit afară şi l-am rugat pe D. să-l întrebe le A. dacă acest contract este bun. Aceasta este singura lui implicare în acest dosar".

Lipsa vreunui activităţi infracţionale din partea inculpatului A. reiese şi din declaraţia dată, în timpul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, de inculpatul CCC. care a arătat că, prin intermediul martorului D. care a fost juristul SC J., l-a contactat pe inculpatul A., avocat care a trimis în insolvenţă SC J., cu care a discutat despre recuperarea datoriilor de la alte activităţi, iar nu de la societăţile J. sau EE.. A menţionat că s-a văzut de trei, patru ori cu inculpatul A., la cabinetul acestuia, şi s-a interesat "ce părerea are ca jurist, ca avocat", au discutat de câteva ori, dar "A. nu a dorit să fie implicat în această poveste", deşi ca avocat i-a spus că poate să îl ajute "în crearea unor înţelegeri, documente, în ceea ce priveşte pe partea civilă B.". A mai declarat că nici în această chestiune "nu a vrut să se implice domnul A.", subliniind că "Asta a fost tot ce am de spus cu privire la domnul A., în sensul că nu a fost nimic altceva".

Având în vedere conţinutul mijloacelor de probă anterior expuse, Înalta Curte consideră că inculpatul A. a dat declaraţii în faza de urmărire penală şi în primă instanţă care reflectă adevărul şi care concordă cu declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti în apel:

"Nu am săvârşit nicio infracţiune, am acţionat în limitele legii, ale statului şi ale reglementărilor profesionale şi în limitele deontologiei profesionale."

În concret, la întrebarea formulată de reprezentantul Ministerul Public dacă la momentul când a acordat consultanţă juridică lui CCC. a verificat situaţia juridică legată de împrumutul acordat lui B., inculpatul a precizat:

"Este mult spus consultanţă juridică. Nu i-am acordat lui CCC. consultanţă juridică. A existat un singur contract încheiat cu acesta, vizând redactarea unei plângeri penale împotriva numitei DD.

În privinţa acestui împrumut, respectiv de existenţa contractului de împrumut vizând suma de 2 milioane de euro, eu nu am avut cunoştinţă decât după semnarea acestuia la notar.

În momentul iniţial, când XX a apelat prin intermediului juristului D. la societatea noastră de avocatură, au fost discutate cu mine două chestiuni: prima fiind recuperarea unor creanţe ale societăţii WW., iar cea de-a doua fiind posibilitatea recuperării unor prejudicii rezultând din activitatea defectuoasă a companiei J., după cum a fost prezentată situaţia de către cei doi, respectiv D. şi CCC., care au venit împreună la firmă.

Mi s-a etalat în susţinerea celei de-a doua chestiuni o desfăşurare de evenimente care a fost ulterior şi schiţată într-un înscris olograf, de asemenea existent la dosar, vol. VI anexa 2 şi care ar fi atestat faptul că dl. XX ar fi infuzat capital în Societatea J., ar fi plecat din ţară, iar la întoarcere, după nişte ani, a constatat că aceasta ar fi fost devalizată de către persoane din conducere.

După întocmirea schiţei olografe cred că mi-a fost înmânată fotocopia unei plângeri penale, deja promovată şi înregistrată la DIICOT, împotriva mai multor persoane din conducerea J., precum şi o anexă cu nişte prezumtive prejudicii generate de nişte înstrăinări (nume de firme, prejudicii, contracte). Neavând alte elemente l-am întrebat pe dl. XX din ce perioadă sunt aceste datorii, acesta mi-a precizat că ar fi din anii 2008-2010, l-am mai întrebat dacă aceste datorii sunt consemnate în vreun fel într-un act scris sau dacă sunt afectate de vreo condiţie sau altă ipoteză specială, iar în lipsa acestor elemente am aplicat prezumţia generală din dreptul civil a prescripţiei dreptului la acţiune în termen de 3 ani, constatând că la momentul 2014, când noi discutam, erau deja prescrise.

De aceea, i-am învederat textele legale incidente instituţiei prescripţiei şi i-am spus că pe aspectul vizând recuperarea prejudiciului de la J. nu aveam de ce să colaborăm, pentru că este prescris, singura soluţie fiind o recunoaştere voluntară de către debitor a respectivelor creanţe. Debitorii erau persoanele enumerate în acea plângere adresată la DIICOT, care mi-a fost prezentată, discuţia fiind că toate acele persoane, împreună cu dl. B. erau angrenate în activitatea de devalizare a J., respectiv toate activele importante fuseseră mutate pe firma EE., aparţinând dlui B.

Nu am cunoscut nimic despre împrumut. Singura soluţie evocată de mine a fost executarea de bună voie a unei obligaţii imperfecte."

La întrebarea procurorului dacă a verificat că exista acel prejudiciu, inculpatul a făcut precizarea:

"Nu cred că intra în atribuţia mea să verific existenţa prejudiciului, întrucât conform legii şi statutului profesiei de avocat clientul este singurul răspunzător de acurateţa datelor furnizate avocatului.

Eram într-o fază precontractuală, era prima discuţie cu un potenţial client, iar conform art. 135 din Statutul profesiei de avocat aveam dreptul să analizez elemente ale speţei pentru a-mi putea forma personal o opinie, pe care ulterior să o prezint şi clientului şi a hotărî dacă urma să colaborăm sau nu.

Tot în statut, în art. 118 se prevede că, în sarcina avocatului există o obligaţie de diligenţă, aceea de a sfătui clientul în privinţa soluţionării pe cale amiabilă a oricărui diferend. De aceea, etalându-i textele de lege invocate, am înţeles să îi justific refuzul colaborării pe acest aspect. De aceea nici nu am încheiat contract pe această chestiune. Această analiză am realizat-o pe baza expunerii orale ce mi s-a făcut şi a lecturării plângerii penale deja formulate la DIICOT."

Referindu-se la întrevederea martorului K. cu inculpatul CCC., inculpatul A. a relatat:

"(...) cu K. cred că am discutat în februarie 2015. Primisem un telefon de la CCC. să ne întâlnim a doua zi, aveam o problemă medicală şi i-am spus că dacă insistă să avem o întâlnire îl pot ruga pe un coleg de-al meu cu care să discute.

Lui K. i-am comunicat că CCC. doreşte să discute despre modalităţile de încheiere amiabilă a unei convenţii pentru o creanţă prescrisă. Nu cred că i-am pomenit în acea discuţie despre numele dlui B., ştiu doar că i-am recomandat să fie extrem de ferm în a indica drept unică soluţie legală încheierea unei convenţii la notar şi că nu vom gira o altfel de recomandare."

Relevant pentru conduita inculpatului A. este răspunsul pe care acesta l-a dat întrebării adresate de către instanţă - "Din discuţia pe care aţi purtat-o cu XX şi D. aţi înţeles că datoria era a unei firme către XX sau a lui B. către acesta?", şi anume:

"Nu mi-a fost clar niciodată, întrucât nu am aprofundat modalităţile de clacul ale datoriilor, neinteresându-mă speţa. Însă, din ceea ce reţin, la momentul la care mi-a fost prezentată speţa J., ştiu că dl. XX vorbea de nişte infuzii cash de capital care presupuneau un aport propriu al acestuia către firma J., nişte contracte cu firma LL. din Ukraina, care şi aceasta ar fi contribuit cu ceva la activitatea J., şi care fusese adusă prin eforturile proprii ale lui XX, conform spuselor sale.

Mai ştiu, că tot în cadrul acelei discuţii, mi-a relatat că a cumpărat şi nişte părţi sociale la J., utilizând o societate străină de dânsul.

Din punctul meu de vedere, orice creanţă are un creditor şi un debitor bine identificat şi că datoria s-ar putea stinge şi dacă există o înţelegere între persoane fizice care sunt acţionari la entităţi juridice utilizându-se instituţia compensării legale între persoana fizică şi persoana juridică la sfârşitul exerciţiului financiar, din dividende, dacă se acordă.

Recomandarea mea a fost să se încheie un act la notar din care să rezulte exact cum au stat lucrurile anterior înţelegerii şi cum părţile înţeleg să tranzacţioneze indiferent dacă această tranzacţie ar viza şi alte bunuri ale lor.

De la prima discuţie cu XX şi D. am aflat că soluţia pe care eu le-am sugerat-o ei o ştiau dinainte, în urma discuţiei pe care au avut-o cu un notar.

Nu am văzut niciodată draft-ul contractului de împrumut, ci doar convenţia autentificată, aşa cum am declarat. Dl. D., fără să-i ceară nimeni, a venit la biroul meu, neanunţat, şi a lăsat o copie a contractului de împrumut, deja autentificat.

Pe CCC. l-am cunoscut personal în octombrie 2014 când a venit la societatea de avocatură cu D..

Anterior acestei date am consiliat o societate care a dat în judecată societatea J., prin anul 2008 şi nu ştiu dacă la acel moment CCC. era acţionar. Societatea pe care am reprezentat-o a solicitat intrarea în insolvenţă a firmei J.".

Prima instanţă de fond a constatat corect că inculpatul A. i-a făcut lui CCC. o recomandare legală, în conformitate cu dispoziţiile art. 1092 din C. civ. anterior (abrogat la 1 octombrie 2011), art. 20 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, art. 1469 - 1470, art. 2506 - 2508 din C. civ. actual, care prevăd, în esenţă, că orice plată presupune o datorie, că obligaţia se stinge prin plată, iar cel care a executat de bună voie obligaţia după ce termenul de prescripţie s-a împlinit nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei, chiar dacă nu ştia că termenul de prescripţie era împlinit.

Inculpatul A. s-a abţinut de la asistarea şi sfătuirea inculpatului CCC. (potenţial client) în realizarea de acte sau fapte ce ar putea constitui infracţiuni, exercitându-şi profesia cu diligenţă şi în mod corect, în conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 51/1995 şi art. 111 din Statutul profesiei de avocat.

Prima instanţă de fond a indicat corect temeiul juridic al achitării ca fiind cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât cazul nu este incident doar atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, ci se referă şi la inexistenţa faptei pe care, în norma de incriminare, o descrie verbum regens.

În consecinţă, soluţia de achitare a inculpatului A. dispusă de curtea de apel în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru complicitate la infracţiunea de şantaj prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi instigare la infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 47 raportat la art. 326 C. pen., este legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul CCC. împotriva Sentinţei penale nr. 210/F din data de 1 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va fi desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:

Se va descontopi pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor aplicate inculpatului CCC., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor şi va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. b) raportat la art. 76 alin. (1) C. pen.

Se va dispune condamnarea inculpatului CCC. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Va fi redusă la 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Se va menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Se va dispune condamnarea inculpatului CCC. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 alin. (1) C. pen.

Va fi redusă la 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Va fi menţinută pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se va adăuga sporul obligatoriu de o treime din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul CCC. să execute pedeapsa principală rezultantă, de 2 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., se va aplica pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., se va aplica pedeapsa accesorie cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., se va dispune achitarea inculpatului CCC. pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se va dispune achitarea inculpatului CCC. pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 C. pen.

În temeiul art. 397 coroborat cu art. 25 alin. (5) C. proc. pen., va fi lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă B..

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 500 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul CCC. împotriva Sentinţei penale nr. 210/F din data de 1 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor aplicate inculpatului CCC., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor şi înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. b) raportat la art. 76 alin. (1) C. pen.

Condamnă pe inculpatul CCC. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Reduce la 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Condamnă pe inculpatul CCC. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 alin. (1) C. pen.

Reduce la 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul CCC. să execute pedeapsa principală rezultantă, de 2 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., aplică pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., aplică pedeapsa accesorie cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul CCC. pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpatul CCC. pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 C. pen.

În temeiul art. 397 coroborat cu art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă B..

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 500 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM