Tax dispute costs appeal dismissed, upholding reduced judicial fees despite mootness of main claim

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul actiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. X/14.08.2014 reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor solicitând instanţe ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- obligarea ANAF la emiterea deciziei privind soluţionarea Contestaţiei fiscale şi a cererii de dobânzi, potrivit art. 210 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, în termen de 10 de zile de la pronunţarea hotărârii;

- obligarea ANAF, în temeiul art. 18 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata de penalităţi către Societate în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere în situaţia neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de instanţă h urma admiterii primului capăt de cerere de mai sus;

- obligarea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv a conducătorilor ANAF, în baza art. 18 alin. (6) şi 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în situaţia în care termenul de 10 de zile de executare a hotărârii nu este respectat, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere;

- obligarea ANAF la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauza.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 200 din data de 28.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca rămasă fără obiect.

A fost obligată pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti la plata către reclamantă a sumei de 2.550 RON cheltuieli de judecată, reduse în conformitate cu art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi pe fondul cauzei, respingerea cererii de obligare la cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată, iar în subsidiar, diminuarea acestora, apreciind că hotărârea este, în parte nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, s-a susţinut de către recurentă că prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părţii căzute în pretenţii, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a se valorifica pretenţiile alegate.

Astfel consideră că la aprecierea cuantumului onorariului avocaţial, instanţa trebuie să ţină seama nu numai de valoarea pretenţiilor, ci şi de complexitatea cauzei, în opinia sa, prezenta speţă fiind de complexitate relativ redusă, precum şi de munca depusă de avocat.

Au fost invocate de către recurentă Deciziile nr. 401/14.07.2005 şi nr. 493/29.05.2007 privind prerogativa instanţei de cenzurare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

În fine, s-a apreciat că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată, întrucât, deşi instanţa le-a cenzurat parţial, în opinia sa, cuantumul acestora de 2550 RON este foarte mare.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la de către intimata- reclamantă S.C. A. S.R.L. s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală; cu cheltuieli de judecată.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 mai 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 27 februarie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei nr. 200 din 28 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea reclamantei intimate la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării şi la dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Recursul pârâtei supune atenţiei Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modul în care prima instanţă a soluţionat capătul accesoriu al cererii de chemare în judecată, respectiv atât obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, cât şi, în subsidiar, nereducerea acestor cheltuieli la ceea ce poate fi apreciat un cuantum rezonabil.

Cheltuielile de judecată sunt cele efectuate pentru derularea litigiului, aflat pe rolul instanţei. Aşa fiind, este neîndoielnic caracterul lor accesoriu, acordarea acestora depinzând de rezultatul capătului de cerere principal.

Este adevărat că potrivit 453 din C. proc. civ. (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, însă jurisprudenţial s-a consacrat că natura juridică a cheltuielilor de judecată este una bivalentă, acestea reprezentând, pe de o parte, prejudiciul cauzat de culpa procesuală, iar, pe de altă parte, despăgubirile pe care partea căzută în pretenţii trebuie să le plătească celeilalte părţi.

Prima instanţă a constatat că pe parcursul prezentei proceduri judiciare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti a emis Decizia nr. 940642A/14.01.2015 prin care a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă împotriva refuzului de a emite acte administrative ce atestă dreptul societăţii la plata sumei de 5.441.054 RON reprezentând dobândă fiscală datorată pentru rambursarea cu întârziere a TVA, refuz exprimat prin actul administrativ nr. X/30.09.2014, astfel că acţiunea a rămas fără obiect.

În ceea ce priveşte culpa recurentei pârâte, aceasta se desprinde tocmai din încălcarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, pentru soluţionarea contestaţiei. Este adevărat că termenul nu este unul de decădere, însă în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut un interval de timp pentru soluţionarea contestaţiei, cel puţin din perspectiva cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, depăşirea acestuia poate sta la baza aplicării dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, se poate observa că, reţinând toate aceste aspecte, precum şi caracterul disproporţionat al cheltuielilor solicitate în raport de obiectul cauzei, instanţa a redus suma de 20.816,4 RON la suma de 2.500 de RON la care a adăugat 50 de RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

În temeiul prevederilor art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei nr. 200 din 28 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2017.