Judicial costs liability arising from statutory breach of tax objection resolution deadline despite dismissal of claim for lack of interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul actiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/02.04.2014, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, în principal: anularea actului administrativ asimilat, reprezentat de lipsa răspunsului DGSC la contestaţia fiscală înregistrată sub nr. x/2013, care nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală şi anularea actului denumit "Înştiinţare privind stingerea creanţelor fiscale" înregistrat în evidenţa ANAF Sector 1 sub nr. x/16.09.2013 - ANEXA 1, act emis de Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, în ceea ce priveşte stingerea creanţelor fiscale şi în consecinţă: anularea modului de distribuire a sumelor de către organele fiscale în vederea stingerii obligaţiilor fiscale rezultate din Decizia de impunere x/12.07.2013 şi restituirea sumelor în vederea distribuirii acestora în modul indicat de către Subscrisa, prin declaraţii şi instrumente de plată.

În subsidiar, a solicitat obligarea DGSC la soluţionarea pe fond a contestaţiei fiscale înregistrată sub nr. x/2013 (nr. x/24.10.2013), împotriva Înştiinţării de stingere, într-un termen de executare de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, sub sancţiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicată conducătorului autorităţii publice competente, în baza art. 18 alin. (6) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 28.08.2014 reclamanta şi-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- obligarea pârâtelor să soluţioneze cererea privind lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 2671719/15.05.2014 emisă de Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti sub sancţiunea prevăzută de art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 aplicată conducătorului autorităţii publice

- anularea actului denumit înştiinţărea privind stingerea creanţelor fiscale nr. 3086195 din 16.09.2013 emisă de Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice.

- anularea actului denumit Decizia nr. 2671719/15.05.2014 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3027 din 10 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis excepţia lipsei de interes a cererii şi s-a respins cererea introdusă de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi, în contradictoriu cu Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, ca fiind lipsită de interes.

A fost obligată pârâta AFP Sector 1 să plătească reclamantei suma de 2100 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice Sector 1, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate cu consecinţa cenzurării cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, s-a susţinut de către recurentă că, faţă de soluţia pronunţată cu privire la capătul principal de cerere, şi anume de respingere ca lipsit de interes, instanţa de fond în mod greşit a admis capătul accesoriu referitor la cheltuielile de judecată, obligând Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice la plata acestora.

S-a considerat că instituţia pârâtă nu a dat dovadă nici de rea-credinţă, nici de un comportament neglijent, care să determine instanţa să o oblige la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, s-a apreciat că instanţa de fond nu a ţinut cont, în acordarea cheltuielilor de judecată, de împrejurările concrete ale speţei, în aprecierea onorariului de avocat, în opinia sa, cuantumul acestor cheltuieli fiind disproporţionat de mare în raport cu munca depusă de avocat.

Cu privire la acest aspect, a fost invocată jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a stabilit că rambursarea unor cheltuieli de către partea care a câştigat procesul, în temeiul art. 453 C. proc. civ., se obţine doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al acestora.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta - pârâtă a reiterat, în esenţă, susţinerile din cererea de recurs.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul - reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 octombrie 2010, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 27 februarie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice Sector 1 împotriva sentinţei nr. 3027 din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea reclamantei intimate la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării şi la dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Recursul pârâtei supune atenţia Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modul în care prima instanţă a soluţionat capătul accesoriu al cererii de chemare în judecată, respectiv atât obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, cât şi, în subsidiar, nereducerea acestor cheltuieli la ceea ce poate fi apreciat un cuantum rezonabil.

Cheltuielile de judecată sunt acelea efectuate pentru derularea litigiului, aflat pe rolul instanţei. Aşa fiind, este neîndoielnic caracterul lor accesoriu, acordarea acestora depinzând de rezultatul capătului de cerere principal.

Este adevărat că potrivit 453 din C. proc. civ. (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, însă jurisprudenţial s-a consacrat că natura juridică a cheltuielilor de judecată este una bivalentă, acestea reprezentând, pe de o parte, prejudiciul cauzat de culpa procesuală, iar, pe de altă parte, despăgubirile pe care partea căzută în pretenţii trebuie să le plătească celeilalte părţi.

Prima instanţă a constatat că prin emiterea de către Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice a deciziei nr. 2671719/15.05.2014 şi a adresei nr. x/2014 pârâta a soluţionat în mod favorabil reclamantei pretenţiile acesteia deduse judecăţii în prezenta cauză, la momentul procesual al pronunţării sentinţei lipsind folosul practic urmărit prin introducerea cererii de chemare în judecată, deşi acesta exista la data sesizării instanţei.

În ceea ce priveşte culpa recurentei pârâte, aceasta se desprinde tocmai din încălcarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, pentru soluţionarea contestaţiei. Este corectă afirmaţia recurentei referitoare la caracterul termenului, care nu este unul de decădere, însă în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut un interval de timp pentru soluţionarea contestaţiei, cel puţin din perspectiva cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, depăşirea acestuia poate sta la baza aplicării dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, se poate observa că, reţinând toate aceste aspecte, instanţa a redus suma de 1.449 de euro, conform notei de la dosarul de fond, la o treime, Înalta Curte apreciind asupra caracterului rezonabil al sumei de 2.000 de RON la care se adaugă 100 de RON reprezentând taxa judiciară de timbru.

6.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate

În temeiul prevederilor art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice Sector 1 împotriva sentinţei nr. 3027 din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi Fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2017.