FEADR subsidy recovery upheld by final ruling on artificial conditions appeal

Asupra cauzei de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.10.2015 sub nr. x/2015 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 16695/07.05.2015 emisa de către pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale prin care a fost respinsa contestaţia înregistrata la AFIR sub nr. x/2015, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 11.03.2015 întocmit de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale şi înregistrat sub nr. x, privind proiectul cu titlul "Achiziţii de utilaje la S.C. A. S.R.L. din localitatea Biharia, judeţul Bihor" ce face obiectul contractului de finanţare nr. x/21.09.2010, a tuturor actelor care au stat la baza acestuia, precum şi a actelor subsecvente, cu consecinţa stingerii creanţei în suma de 624.642,90 RON şi a penalităţilor de întârziere.

Reclamanta a solicitat şi suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 11.03.2015 întocmit de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale şi înregistrat sub nr. x, privind proiectul cu titlul "Achiziţii de utilaje la S.C. A. S.R.L. din localitatea Biharia, judeţul Bihor" şi a Deciziei nr. 16695/07.05.2015 emisă de către pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale prin care a fost respinsă contestaţia înregistrata la AFIR sub nr. x/2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 533/19.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE, privind anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x şi a deciziei nr. x/07.05.2015 emise de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta S.C. A. S.R.L a formulat recurs, in temeiul disp. art. 20 din Legea nr. 544/2006, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului casarea sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o noua judecata la instanţa de fond.

În subsidicar, a solicitat admiterea recursului declarat şi admiterea cererii de chemare în judecată formulate.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate arată că hotarirea pronunţată de către instanţa de fond este pronunţata cu aplicarea greşita a normelor de drept material prevăzute de disp. art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, care stabileşte normele de punere in aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului in ceea ce priveşte punerea in aplicare a procedurilor de control şi a ecoconditionalitatii in cazul masurilor de sprijin pentru dezvoltare rurala, precum şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 raportat la disp. O.U.G. nr. 79/2009, conţinând totodată motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

1. Cu referire la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, raportat la aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 şi ale Regulamentului CE nr. 65/2011, arată că baza legală a verificării efectuate de către pârâtă trebuia sa o constituie legislaţia existenţa la data de încheierii şi executării contractului de finanţare din litigiu.

Raţionamentul primei instanţe, în sensul că, chiar daca O.U.G. nr. 66/2011 nu era in vigoarea la data incheierii contractului de finanţare, acesta a preluat disp. O.U.G. nr. 79/2009 care erau in vigoare, constituie o greşită aplicare a principiului tempus regit actum .

Prima instanţă nu a avut in vedere Decizia nr. 66 din 26.02.2015, prin care Curtea Constituţionala a admis excepţia de neconstitutionalitate şi a constatat că prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute in obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora sunt neconstitutionale.

Astfel, Curtea Constituţionala a statuat că calificarea neregulilor şi stabilirea crerantelor bugetare se vor face in temeiul actului normativ in vigoare la data săvârsirii neregulii, potrivit principiului tempus regit actum, fără a se putea combina disp. din O.U.G. nr. 79/2003 cu cele ale O.U.G. nr. 66/2011.

Cererea de finanţare a fost depusă la data de 21.09.2010, moment in care era in vigoarea O.G. nr. 79/2003, ceea ce înseamnă că dispoziţiile aplicabile in soluţionarea prezentei pricini sunt cele ale acestui act normativ.

Potrivit definiţiei date prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, existenta neregulii este condiţionata de existenta unui prejudiciu cauzat bugetului Uniunii Europene, însă în cauză nu s-a făcut dovada de către AFIR a creării unui prejudiciu ca urmare a încălcării contractului de finanţare din prezenta cauza.

Raţionamentul instanţei de judecata ar fi fost corect, dacă definiţia neregulii din O.U.G. nr. 79/2009 ar fi fost identică cu cea din O.U.G. nr. 66/2011. Daca in textul intial din O.U.G. nr. 79/2009 neregula este condiţionata de existenta unui prejudiciu, in textul ulterior, prevăzut de O.U.G. nr. 66/2011, neregula nu mai este condiţionata de existenţa unui prejudiciu, deoarece prejudiciul poate fi şi viitor, nu este obligatoriu sa fie produs şi atunci implicit dovedit de către autoritate, ceea ce constituie o diferenţa esenţială.

De asemenea, neregula - potrivit O.U.G. nr. 66/2011- poate fi şi rezultatul unei inactiuni al autorităţii, ceea ce în O.U.G. nr. 79/2009 nu era prevăzut.

Ori, una din apărările invocate de către recurenta reclamantă este tocmai inacţiunea autorităţii, care a avut toate datele necesare pentru constatarea neregulii, cu toate acestea a acordat finanţarea şi a încheiat contractul de finanţare, proiectul fiind integral finalizat prin achiziţionarea utilajelor şi utilizarea acestora conform destinaţiei.

In acelaşi sens este şi critica vis-a-vis de Regulament UE nr. 65/2011, care a fost aprobat la data de 27 ianuarie 2011, deci ulterior încheierii contractului de finanţare, iar în temeiul acestui Regulament a fost modificat Ghidul solicitantului versiunea 06, valabil din luna iulie 2012, moment la care contractul de finanţare era deja implementat integral.

În concluzie, actele administrative atacate încalcă principiul neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 din Constituţie, conform căruia legea dispune numai pentru viitor.

2. Cu privire la greşita aplicare a art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, reaminteşte că legislaţia internă, (O.U.G. nr. 66/29.06.2011, respectiv O.G. nr. 79/2003 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute in obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi H.G. nr. 875/31.08.2011 privind Normele metodologice de punere in aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011) nu defineşte noţiunea de condiţii artificiale.

Mai mult, sintagma "condiţiile artificiale" nu este definită cu exactitate de nici unul din actele europene la care pirita face trimitere, şi anume Regulamentul CE nr. 2988/1995, Regulamentul CE nr. 1975/2006 şi Regulamentul CE nr. 65/2011. Punctul de plecare in determinarea noţiunii de condiţii artificiale il constituie disp. art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 care stabilesc că "fara a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nici o plată către beneficiari in cazul cărora s-a stabilit ca au creat in mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, in scopul obţinerii unui avantaj care contravine schemei de ajutor ".

Arată că nu a creat condiţii artificiale pentru a obţine plata aferentă proiectului şi nici nu a existat o coordonare deliberată între ea şi societăţile comerciale invocate de către pârâtă, în scopul obţinerii unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor. În acest sens arată că este necesar, pentru a se dispune recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil acordat, conform interpretării date de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin Hotarirea din 12 septembrie 2013, pronunţata in cauza nr. x - Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, să fie îndeplinite cumulativ două condiţii:

- existenta unui element obiectiv, constind in crearea unor condiţii artificiale pentru obţinerea sprijinului nerambursabil, cu consecinţa ca finalitatea urmărită de schema de ajutor sa nu poată fi atinsă şi,

- existenta unui element subiectiv, care constă in intenţia de a obţine un avantaj care contravine schemei de ajutor.

Prin urmare, asa cum rezultă din prevederile art. 4 alin. (8) din Regulament, condiţiile artificiale nu sunt suficiente in sine pentru refuzul plăţilor, decât in măsura in care scopul creării acestora a fost exclusiv obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei.

Raportat la interpretarea dată de CJUE, consideră că instanţa de judecata a făcut o greşita aplicare a normelor de drept material, apreciind că in prezenta cauza sunt îndeplinite atât criteriile obiective, cât şi cele subiective.

2.1. În ceea ce priveşte elementul obiectiv, prima instanţă a reţinut că acesta rezultă din faptul că finanţarea celor 5 societăţi: S.C. B. S.R.L., SC D. S.R.L. (al cărei asociat unic este E.), S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. de către S.C. H. S.R.L. (al cărei asociat unic este I.) şi faptul ca veniturile realizate de către societatea reclamantă provin in proporţie de 88.2 % din serviciile prestate către societăţile controlate de J..

Cu referire la acest considerent, arată că nu cunoaşte care este modalitatea in care s-a făcut finanţarea celorlalte societăţi, dar recunoaşte că la demararea activităţii a fost ajutată financiar de către S.C. H. S.R.L., menţionând totodată că societatea a fost nevoită să apeleze la ajutorul acestei persoane juridice datorită faptului că nu a beneficiat de finanţare de la nici o unitate de creditare, neavând activitate economică, însă a restituit ajutorul financiar primit.

In acest sens, consideră că este relevant şi faptul că, aşa cum rezultă din actele contabile depuse, in anul 2010 - anul încheierii contractului de finanţare, cifra sa de afaceri a fost de 78 RON, urm\nd ca in anul 2011 a aceasta să ajungă la suma de 147.350 RON, iar in anul 2012 la suma de 440.802 RON.

Fără a nega derularea unor relaţii contractuale cu o parte din societăţile care au sediul in aceeaşi locaţie, arată că derulează asemenea relaţii şi cu alte societăţi comerciale, care nu au sediul in aceeaşi locaţie cu sediul său, depunând la dosarul cauzei situaţia tuturor clienţilor şi furnizorilor.

Astfel, din totatlul celor 38 de clienţi şi furnizori, nu a derulat nici un fel de relaţii comerciale cu S.C. F. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., având relaţii economice cu S.C. D. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L., aceasta din urmă are ca asociat unic şi administrator pe K. - conform certificatului constatator de la Oficiul Registrului Comerţului Bihor, care nu are nici un fel de legătura de rudenie cu fam Cuc. S.C. G. S.R.L. prestează activităţi de constructii şi şi-a achiziţionat utilaje pentru activităţi de construcţii- aspecte ce rezulta din procesul-verbal atacat nr. x/11.03.2015.

Prima instanţă in mod cu totul eronat consideră că încetarea unor relaţii economice cu S.C. L. S.R.L., S.C. M. şi S.C. Q. S.R.L.,după momentul accesării fondurilor nerambursabile, duce la concluzia că s-au creat condiţii artficiale deoarece s-au derulat relaţii economice preponderent cu firmele controlotae de membrii fam. E., având în vedere următoarele:

1 S.C. L. S.R.L. este consultantul care a furnizat serviciile de consultanta pentru acest proiect, neavând alt proiect implementat era firesc ca reclamanta să nu mai aibă relaţii economice cu acest furnizor.

2 S.C. M. este societatea de la care au fost achiziţionate 4 din cele 5 utilaje din proiect. Nemaiavând de achiziţionat alte utilaje era firesc ca să înceteze relaţiile contractuale cu acest furnizor.

3 S.C. Q. S.R.L. este societatea de la care s-a achiziţionat al 5-lea utilaj din proiect. Cu această societate reclamanta a păstrat relaţii economice, deoarece a incheial cu ea contractul de prestări servicii şi de piese de schimb nr. x/125 din 19.06.2012 prin care s-a asigurat service-ul şi piesele de schimb pentru utilajele achiziţionate.

Avind in vedere cele relevate, consideră că împrejurările de fapt menţionate de pârâtă nu constituie un indicator pentru ca acestea sa fie apreciate ca fiind o condiţie obiectivă.

2.2 - În ceea ce priveşte elementul subiectiv, consideră că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a art. 4 alin. (8) din Regulament, reţinând că exista o intenţie din partea societăţii reclamante de a obţine in mod nejustificat ajutor nerambursabil, fundamentându-şi concluzia strict raportat la faptul ca in cauza au fost identificate cele doua elemente obiective, în lipsa oricărei probe care să susţină acastă concluzie.

Chiar in ipoteza in care ar exista elementul obiectiv - afirmaţie nereală în opinia reclamantei - acesta nu duce automat la ideea că există şi elementul subiectiv.

In acest sens este interpretarea data de CJUE in cauza sus-citată şi care indrumă instanţele cu privire la modalitatea de aplicare a acestei norme legale:

- ,, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice. economice şi/sau personale dintre persoanele implicate in proiectele de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenta unei coordonări deliberate între aceste persoane".

Prima instanţă aplică în mod eronat îndrumarea dată de CJUE cu privire la aplicarea art. 4 alin. (8) din Regulament. Deşi este îndrumată sa nu aibă in vedere strict criteriile obiective, ci şi in ce măsura extista un element subiectiv - intenţia de a accesa nejustificat fondurile nerambursabile, instanţa are in vedere strict elementul obiectiv, deducând din existenţa acestuia existenta elementului subiectiv.

Cu referire la obiectivul urmărit prin accearea schemei arată că obiectivele acesteia au fost realizate, relevând că societatea a reuşit să creeze locuri de munca intr-o zona rurala, intr-o perioada economica deosebit de grea fiind o societate comercială care isi desfăşoară şi in prezent activitate, având cifra de afaceri in creştere evidentă ca urmare a încheierii contractului de finanţare, fără a avea datorii către bugetul statului. Astfel, in cursul anului 2011 a avut 6 angajaţi, iar in anii 2011, 2012, 2013 şi 2014 avea un nr. de 7 angajaţi, iar cifra sa de afaceri a evoluat de la 78 RON în anul 2010 ajunge ca în anul 2011 sa fie de 147.350 RON, iar in anul 2012 de 440.802 RON.

3. - Instanţa de judecata a reţinut că reclamanta a urmărit "sa obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor de minimis prevăzut in Ordinul MADR nr. 567/2008 atit cu caracter general - dezvoltarea durabila a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agrico/e, in scopul creşterii locurilor de muncă şi a veniturilor adiţionale, conform fişei tehnice a măsurii 312, cât şi cele specifice, crearea şi menţinerea locurilor de munca in spaţiul rural ".

Acest considerent aplică în mod greşit dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, întrucât, deşi activitatea pe care societatea urma să o desfăşoare era cunoscută piritei din momentul depunerii cererii şi proiectului de finanţare, AFIR a verificat şi aprobat cererile de finanţare, a semnat contractele de finanţare, a verificat şi a achitat sumele menţionate in cererile de plata.

Ceea ce pârâta intimata a constatat ca fiind condiţii artificiale au existat de la început, din momentul depunerii cererii de finanţare, deci anterior încheierii contractului de finanţare.

Cu toate acestea, numai ulterior, după implementarea proiectului şi acordarea finanţării, în urma unui control documentar ex-post, control efectuat in baza aceloraşi documente prezentate la momentul depunerii cererilor de finanţare, pârâta intimată şi-a schimbat radical poziţia, considerând că aceleaşi elemente pentru care au acordat iniţial finanţarea, au urmărit de fapt eludarea normelor legale comunitare pentru obţinerea unui ajutor nerambursabil care depăşeşte plafonul maxim alocat Măsurii 312.

Într-o astfel de situaţie, devin incidente disp. art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, potrivit cărora "obligaţia de rambursare nu se aplică in cazul in care plata a fost efectuata ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci cind eroarea nu ar fi putut fi depistata de beneficiar in mod rezonabil". Si această a doua cerinţa ceruta de teza a doua a textului legal mai sus menţionat este indeplinita. deoarece titlul de creanţa din este emis la 4 ani de la data incheierii contractului de finanţare. Cu privire la acest motiv al cererii prima instanţă nu s-a pronunţat.

Consideră că autoritatea contractanta a săvârşit un veritabil abuz de putere, deoarece normele legale trebuie sa fie clare şi să determine o conduita administrativa previzibilă. Modificarea radicala a poziţiei autorităţii contractante, manifestare a abuzului de putere al acesteia, produce consecinţe dezastruoase în ceea ce priveşte activitatea societăţii şi consecinţe grave in ceea ce priveşte principiul securităţii raporturilor juridice .

Fără a contesta posibilitatea pe care o avea autoritatea contractantă de a efectua controale ulterioare momentului acordării finanţării, recurenta reclamantă arată că acest control poate fi realizat cu privire la modalitatea de implementare a proiectului şi nu cu privire la îndeplinirea condiţiilor intiale de finanţare, condiţii ce au fost deja supuse analizei acestei autorităţi.

Pentru a demonstra că societatea nu a încălcat regula de minimis invocă considerentul nr. 17 şi art. 2 din Regulamentul nr. 1998/2006, potrivit căruia: "valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate aceleiaşi întreprinderi nu depăşeşte plafonul de 200.000 euro pe durată a trei exerciţii fiscale (...) . Aceste plafoane se aplica indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent daca ajutorul acordat de statul membru este finanţat in totalitate sau în parţial din resurse de origine comunitara".

Consideră că interdicţia instituită vizează sprijinirea aceleiaşi întreprinderi, indiferent de forma ajutorului sau obiectivului urmărit, şi nu sprijinirea titularului intreprinderii ca persoana fizica - in prezenta speţa "J." (potrivit susţinerilor din procesul-verbal).

Faptul că restricţiile referitoare la acordarea ajutorului de minimis vizează aceeaşi întreprindere rezulta şi din prevederile art. 19 din Ordinul 567/2008. Ori societăţile comerciale vis-â-vis de care pirita susţine care ar sprijini acelaşi beneficiar - şi anume "J." - sunt in realitate întreprinderi diferite. In acest context, aminteşte că noţiunea de întreprindere o reprezintă entitatea implicată intr-o activitate economica, indiferenta de forma ei juridica, potrivit prevederilor Regulamentului CE nr. 364/2004).

Ori, raportat la aceste aspecte nu este încălcată regula ajutorului de minimis, intru-cit S.C. A. S.R.L. nu a mai beneficiat anterior de o alta finanţare nerambursabilă decit cea primită in temeiul prezentului contract.

În final, cu privire la apărările invocate la acest subpunct, recurenta reclamantă arată nici asupra acestora prima instanţă nu s-a pronunţat.

5. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., - hotărârea judecătoreasca atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, recurenta reclamantă arată că în prezenta cauză nu este parte S.C. D. S.R.L., prin urmare, având în vedere cadrul procesual concret referitor la parţi şi obiectul cauzei, este inexplicabil motivele pentru care prima instanţă a dedus că "S.C. D. S.R.L. nu avea cum sa desfăşoare activitate independentă, întrucât nu avea nici baza necesară, nici finanţarea pentru achiziţionarea utilajelor, toata activitatea desfasurindu-se cu sprijinul firmelor adminstrate sau conduse de fam E..

Conform datelor furnizate de către Oficiul Registrului Comerţului şi depuse la dosarul cauzei, privind societăţile comerciale cu care se susţine că recurenta reclamantă a creat condiţii artificiale (SC D. S.R.L., S.C. B. S.R.L., SC G. S.R.L. S.C. F. SRL) îsi desfăşoară in continuare activitatea comercială, având angajaţi, realizând profit, fiind la zi cu toate taxele şi impozitele datorate statului. Toate aceste societăţii au o evoluţie ascendentă din punctul de vedere al profitului şi cifrei de afaceri.

Singura societate comerciala care nu a putut face faţă debitului stabilit de AFIR este SC F. S.R.L., care a intrat in procedura insolventei - după cum se poate observa din certificatul constatator.

In măsura in care ar fi existat o coordonare din partea vreunei persoane pentru crearea de condiţii artIficiale nu există nicio raţiune pentru care numai una dintre societăţi sa fi intrat in procedura insolventei iar restul sa fie salvate.

Consideră că aceste împrejurări demonstrează faptul ca nu a existat o coordonare din partea "familiei Cuc", cu care de alfel asociatul unic şi administratorul reclamantei nu are nici un fel de relaţii de rudenie.

Totodată, învederează că cele doua dosare de care face vorbire instanţa de fond in considerentele hotărârii, in care s-au pronunţat sentinţele prin care au fost respinse acţiunile formulate de S.C. F. S.R.L. şi S.C. D. SRL împotriva proceselor-verbale prin care au fost date in debit de AFIR, se află in recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În concluzie, arată că a încheiat un singur contract de finanţare, asociatul unic şi administratorul societăţii nu mai are calitatea de asociat/acţionar sau administrator in alte societăţi comerciale care să fi accesat fonduri nerambursabile, iar scopul pentru care s-a solicitat şi obţinut această finanţare a fost realizat: s-au creat mai multe locuri de munca, s-a realizat o creştere a structurii economice din zona rurala, utilajele achiziţionate există, nu au fost înstrăinate sau închiriate şi sunt folosite în derularea activităţii pentru a obţine profit, astfel încât nu se poate solicita rambursarea finanţării.

De asemenea, consideră că pârâta nu a dovedit că entităţile juridice vizate au fost create cu scopul de a eluda regula de minimis, ci doar a constatat existenta unor elemente de fapt, pe care de altfel le-a cunoscut din momentul depunerii cererilor de finanţare, elemente care nu sint in măsura sa fundamenteze cele reţinute in actele administrative atacate in condiţiile in care nu se coroborează cu alte aspecte relevante in ceea ce priveşte intenţia cu care s-a acţionat, avind in vedere şi faptul că toate proiectele au fost implementate, fiind integral finalizate.

Având în vedere cele expuse, solicită admiterea recursului formulat.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., reiterând pe larg susţinerile din întâmpinarea înregistrată în primă instanţă. A arătat, în esenţă, că, respingând cererea de anulare a actelor atacate, instanţa de fond a dat o corectă dezlegare pricinii deduse judecaţii, neexistând o motivare contradictorie sau străină de cauză, iar criticile invocate nu susţin nelegalitatea sentinţei recurate, nu se circumscriu niciunui motiv de recurs prevăzut de art. 488 C. proc. civ., reclamanta înţelegând doar să repete apărările formulate pe fondul cererii.

2. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 martie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a sesizat intanţa de contencios administrativ în vederea anulării Deciziei nr. 16695/07.05.2015, prin care pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale a respins contestaţia sa, înregistrată sub nr. x, solicitând totodată anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 11.03.2015 întocmit de către pârâtă şi înregistrat sub nr. x, privind proiectul cu titlul "Achiziţii de utilaje la S.C. A. S.R.L. din localitatea Biharia, judeţul Bihor", ce face obiectul contractului de finanţare nr. x/21.09.2010.

Pentru a respinge cererea de chemare în judecată a reclamantei, prima instanţă a reţinut că sunt nefondate criticile cu privire la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, arătând totodată că dispoziţiile art. 4 pct. 8 din Regulamentul CE nr. 65/2011 au fost corect aplicate, cu respectarea interetării date de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-434/12- "Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond «Zemedelie» Razplashtatelna agentsia":

Prima instanţă a considerat, din analiza corelată a circumstanţelor de fapt reţinute prin actele administrative atacate, că la acordarea fondurilor nerambursabile reclamanta a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor de minimis, prevăzute în Ordinul MADR nr. 567/2008, atât celor cu caracter general - dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, conform fişei tehnice a măsurii 312, cât şi celor specifice - crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural; creşterea valorii adăugate în activităţi non-agricole, crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de microîntreprinderi, conform fişei tehnice a măsurii 312.

În acest context, prima instanţă a apreciat că pârâta a concluzionat în mod just că societăţile enumerate anterior, beneficiare de finanţare FEADR, deşi sunt aparent autonome, deservesc intereselor lui E., administrator al S.C. H. S.R.L., S.C. N. S.A., S.C. O. S.R.L. şi S.C. P. S.R.L, care, pentru a eluda dispoziţiile privind plafonul de minimis, a înfiinţat formal mai multe societăţi, printre care şi reclamanta din prezenta cauză.

De asemenea, prima instanţă a subliniat că, având în vedere că o parte din indicatorii relevanţi în determinarea incidenţei art. 4 pct. 8 din Regulamentul CE nr. 65/2011 - prestarea de servicii preponderent către societăţile controlate de J., veniturile realizate provenind în proporţie de 88, 2 % din acestea au putut fi identificaţi numai în etapa ulterioară încheierii contractului de finanţare, procesul-verbal de constatare a neregulilor nefiind întocmit numai pe baza condiţiilor îndeplinite de reclamantă la momentul depunerii cererii de finanţare (cofinanţarea de către S.C. H. S.R.L., desfăşurarea activităţii în aceeaşi locaţie cu celelalte societăţi), susţinerile reclamantei în sensul că pârâta avea posibilitatea de a constata chiar la momentul depunerii cererii existenţa unor condiţii artificiale sunt nefondate.

3. Analiza recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă nu este fondat.

Prin cea de-a întâia critică, subscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de fond a încălcat principiul neretroactivităţii legii, aplicând în mod greşit dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, întrucât definiţia neregulii în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din acest act normativ este diferită de cea dată prin O.G. nr. 79/2003, act normativ în vigoare la data depunerii cererii de finanţare şi aplicabil în virtutea principiului tempus regit actum.

Această critică este nu doar neîntemeiată dar şi şi neconcludentă prin prisma legalităţii actelor administrative atacate, având în vedere următoarele:

În temeiul definiţiei date neregulii prin art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, prejudicierea Bugetului Uniunii Europene se presupune a fi cauzat printr-o cheltuială necuvenită; Într-adevăr, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 redefineşte neregula ca fiind rezultatul unei acţiuni sau inacţiuni care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene(...), însă acest prejudiciu - real sau ipotetic- constă tot într-o sumă plătită necuvenit.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei-contestatoare, privind necesitatea de a dovedi existenţa unui prejudiciu în bugetul Uniunii Europene, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a evidenţiat că săvârşirea unor nereguli, definite ca fiind abateri prin reglementările naţionale, europene sau prin prevederile contractului de finanţare, nu este necesară probarea prejudiciului, întrucât caracterul neeligibil al acestor cheltuieli atrage recuperarea fondurilor acordate, iar impunerea în sarcina autorităţii de implementare a obligaţiei de a proba certitudinea producerii unui prejudiciu, când este de vorba de cheltuieli neeligibile sau sume plătite necuvenit, nu constituie o cerinţă prevăzută de obligaţiile legale naţionale şi europene impuse sau cele contractuale asumate.

În această ordine de idei, Înalta Curte observă că recurenta reclamantă a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015 prin care, sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din O.U.G. nr. 66/2011, instanţa de contencios constituţional a constatat că aspectele de drept material, cum ar fi calificarea neregulii şi stabilirea creanţelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii, potrivit principiului tempus regit actum, aşadar fără a se putea combina dispoziţiile de drept substanţial din Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.

În context, Înalta Curte aminteşte că, prin Hotărârea din 26.05.2016, pronunţată în cauzele conexate C260/14 şi 261/14 în procedurile Judeţul Neamţ şi Judeţul Bacău împoriva Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că, deşi legea nouă îşi produce efectele numai pentru viitor, aceasta se aplică, în lipsa unor derogări, şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi, şi a conchis că "domeniul de aplicare a principiului încrederii legitime nu poate fi extins într-atât încât să împiedice la modul general o nouă reglementare să se aplice efectelor viitoare ale unor situaţii juridice apărute sub imperiul legii vechi".

În temeiul interpretării date de instanţa uniunii europene, teoria şi practica judiciară naţională a admis că nu numai procedura de control poate fi urmată pe baza legii noi ci şi constatarea neregulii şi aplicarea corecţiei ar putea fi privite ca un efect în curs a unei situaţii anterioare.

Cu referire la această apărare, prima instanţă a subliniat că atribuţiile autorităţilor competenţe în gestionarea fondurilor europene erau prevăzute de lege atât în 2010, la momentul încheierii contractului de finanţare, cât şi ulterior, la momentul efectuării controlului, întrucât dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 au preluat dispoziţiile O.U.G. nr. 79/2009 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare şi a fondurilor de cofinanţare.

De asemenea, prima instanţă a evidenţiat că art. 4 pct. 8 din Regulamentul CE nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, care prevede că " fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor", are un conţinut identic cu art. 5 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1975/2006, abrogat în prezent.

În completarea argumentelor reţinute de prima instanţă cu referire la principiul tempus regit actum, Înalta Curte observă că, potrivit menţiunilor de la capitolul 7 -Temeiul legal din procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creaneţlor bugetare, sunt indicate, din din conţinutul normativ al O.U.G. nr. 66/2011, exclusiv dispoziţiile art. 26, vizând competenţele autorităţii în aplicarea dispoziţiilor art. 20 şi 21, dispoziţii care reglementează activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, fără a fi aplicate alte reglementări de drept substanţial.

Mai mult, ca temei în vederea stabilirii creanţei bugetare sunt indicate dispoziţiile contractului de finanţare, prin care beneficiarul şi-a asumat anumite obligaţii, cunoscând faptul că în cazul nerespectării acestora, autoritatea contractantă are dreptul de a recupera/retrage finanaţarea acordată. Astfel, potrivit art. 17 din Anexa I la Contractul de Finanţare, este expres prevăzută posibilitatea neacordării sau retragerii avantajului financiar acordat în situaţia în care autoritatea contractantă stabileşe că actele/faptele beneficiarului aveau drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor măsurii prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului.

În aceeaşi ordine de idei, cu referire la actele normative europene incidente, Înalta Curte observă că autoritatea competentă în gestionarea fondurilor europene a invocat, în primul rând, prevederile art. 5 alin. (3) din Regulementul Comisiei CE nr. 1975/2006 - reglementare în vigoare la data încheierii contractului de finanţare, după care a indicat dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamantul Comisiei CE nr. 65/2011 şi art. 60 al Regulementului nr. 1306/2013, care au conţinut analog, prin urmare menţionarea lor în cuprinsul actului administrativ întocmit nu are nicio influenţă asupra legalităţii acestuia.

Având în vedere cele reţinute, Înalta Curte împărtăşeşte dezlegările primei instanţe vizând efectele, în cazul dedus judecăţii, a principiului neretroactivităţii dispoziţiilor de drept administrativ.

Prin cea de-a doua critică, circumscrisă aceluiaşi motiv de recurs, reclamanta a susţinut că hotărârea primei instanţe este dată cu aplicarea greşită art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, întrucât, în lipsa unei definiţii în cadrul legislaţiei naţionale a sintagmei "condiţii artificiale", a menţinut legalitatea actelor administrative prin care s-a dispus recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil acordat, fără a ţine seama de interpretarea dată prin Hotarirea din 12 septembrie 2013, pronunţată in cauza nr. x - Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit cărora, pentru a se dispune o asemenea măsură, trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiţii:

- existenta unui element obiectiv, constind in crearea unor condiţii artificiale pentru obţinerea sprijinului nerambursabil, cu consecinţa ca finalitatea urmărită de schema de ajutor sa nu poată fi atinsă şi,

- existenta unui element subiectiv, care constă in intenţia de a obţine un avantaj care contravine schemei de ajutor.

De asemenea, a afirmat că împrejurările de fapt invocat pentru a dovedi existenţa elementului obiectiv sunt nerelevante, iar existenţa elementului subiectiv nu putea fi dedus exclusiv din existenţa elementului subiectiv.

Contrar susţinerilor recurentei reclamante, Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de prima instanţă, conform cărora, împrejurările de fapt reţinute de pârâtă prin procesul-verbal încheiat puteau fi avute în vedere pentru a conchide că acest grup de societăţi au creat în mod artificial condiţiile accesării finanţării acordate prin măsura 312. Aceste elemente au fost: în aceeaşi clădire au sediul mai multe societăţi, o parte din acestea având în desfăşurare proiecte implementate prin Program FEADR, utilajele achiziţionate de o parte din acestea, printre care şi reclamanta, sunt complementare celor achiziţionate de celelalte societăţi, reclamanta prestează servicii preponderent către o parte din aceste societăţi controlate de J., veniturile realizate provenind în proporţie de 88, 2 % din acestea.

Totodată, desfăşurarea activităţii în aceeaşi locaţie de mai multe societăţi sau achiziţionarea de produse, în contextul în care serviciile au fost prestate preponderent către societăţile controlate de J., veniturile realizate provenind în proporţie de 88, 2 % din acestea, precedată de asigurarea finanţării proprii de către S.C. H. S.R.L., al cărei asociat unic este I., sunt indicatori de natură să contureze şi elementul subiectiv - obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate.

Argumentele invocate de recurenta reclamantă nu sunt concludente pentru a reţine aplicarea greşită art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 nici sub aspectul constatărilor primei instanţe, potrivit cărora la acordarea fondurilor nerambursabile, reclamanta a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor de minimis prevăzută în Ordinul MADR nr. 567/2008.

Faţă de apărările recurentei reclamante, în sensul că prima instanţă a interpretat în mod greşit şi sensul restricţiilor privind acordarea ajutorului de minimis, întrucât acestea se refera la aceeaşi întreprindere, or societăţile comerciale vis-â-vis de care pirita susţine care ar sprijini acelaşi beneficiar - şi anume "J." - sunt in realitate întreprinderi diferite, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate. Această concluzie se impune întrucât, chiar dacă fondurile nerambursabile nu au fost accesate strict formal de aceeaşi întreprindere, ci de mai multe intreprinderi, care însă nu sunt autonome, aflându-se sub puterea decizională a aceleiaşi persoane, asociat şi administrator al unei terţe societăţii, care nu era eligibilă pentru accesarea ajutorului, efectul este acelaşi şi interdicţia devine aplicabilă.

De asemenea, sunt nefondate şi susţinerile recurentei reclamante în sensul că hotărârea primei instanţe nu este fundamentată pe argumente convingătoare care să răspundă la apărările invocate cu privire la momentul în care pretinsele reguli puteau fi observate sau că atitudinea autorităţii de control constituie abuz de putere.

Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, analiza efectuată în lumina interpretării date de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, vizând crearea unor condiţii artificiale pentru obţinerea necuvenită a avantajului financiar, presupune inclusiv analiza unor evenimente şi documente ulterioare depunerii şi verificării cererii de finanţare ori a cererilor de plată.

În context, Înalta Curte subliniază că, chiar dacă anumite aspecte puteau fi cunoscute anterior, la momentul depunerii cererii de finanţare sau în cursul aprobării tranşelor, aceste elemente de fapt, luate în mod singular, nu puteau oferi indiciile privind acţiunile concertate, deliberate ale persoanelor implicate, asociaţi şi administratori în cele cinci societăţii, care să conducă la concluzii relevante în privinţa creării unor condiţii artificiale, fiind necesară, în acest scop, analiza corelată a acestor indicatori cu cele referitoare la afacerile derulate de acestea în cursul perioadei de monitorizare.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar nu poate reţine temeinicia criticilor formulate cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 5 alin. (3) din Regulamentul CE 1975/2006, în sensul că orice neregularitate circumscrisă acestei norme europene putea fi constatată înainte de a fi aprobate plăţile aferente acordării finanţării.

Prin criticile invocate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă a mai arătat, în esenţă, că prima instanţă, deşi invocă jurisprudenţa CJUE (Hotărârea în cauza Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia (directorul executiv al Fondului de Stat pentru Agricultură - Agenţia de plăţi, in continuare DFZ-RA) înregistrata pe rolul Curţii sub nr. C 434/12), conform căreia punerea în aplicare a art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 65/2011 necesită o analiză amplă pentru a se stabili prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv, nu demonstrează existenţa acestora.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a stabilit existenţa unor circumstanţe care sunt relevante în crearea de către reclamantă a unor condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării, prin aplicarea indicatorilor stabiliţi în Nota directoare pentru Auditori nr. 22 emisă de Comisia Europeană - indicatori externi/fizici: locul de realizare a investiţiilor este comun mai multor societăţi, o parte din acestea fiind implicate în proiecte implementate prin Program FEADR prin care au achiziţionat utilaje complementare; indicatori de structură/juridici: cofinanţarea de către S.C. H. S.R.L., a celor 5 societăţi; indicatori de afaceri/contabili: prestarea de servicii preponderent către societăţile controlate de J., veniturile realizate provenind în proporţie de 88, 2 % din acestea.

În acest context, în mod just prima instanţă a achiesat la opinia exprimată de pârâtă, în sensul că societăţile beneficiare de finanţare FEADR, deşi sunt aparent autonome, deservesc intereselor lui E., administrator al S.C. H. S.R.L., S.C. N. S.A., S.C. O. S.R.L. şi S.C. P. S.R.L, circumstanţe de fapt evidenţiază că, practic, prin crearea celei de-a doua societăţi s-a urmărit dezvoltarea activităţii primei societăţi, fapt ce impunea achiziţia de utilaje noi, şi care circumscriu o acţiune concertată şi deliberată în vederea creării condiţiilor necesare accesării finanţării nerambursabile.

Cu referire la elementul subiectiv, în completarea argumentelor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că tocmai modul ulterior de acţiune în deularea afacerilor demonstrează că scopul (intenţia directă) creării unei noi microîntreprinderi nu a fost acela de a acţiona în mod independent ci de a completa şi dezvolta activitatea deja desfăşurată de firmele anterior constituite de E..

Nu se poate reţine nici susţinerea reclamantei în sensul că obiectivul proiectului a fost atins, pentru că obiectivul general al măsurii 312 era, dincolo de cele punctuale stabilite în cadrul proiectului, dezvoltarea durabilă şi diversificarea economiei rurale, încurajarea activităţilor non-agricole în scopul creşterii numărului locurilor de muncă şi a veniturilor adiţionale, implicit de a evita concentrarea în jurul unei singure persoane a tuturor opţiunilor de angajare şi de acţionare în mediul de afaceri. Or, în cauza pendinte au fost create mai mai multe societăţi, printre care reclamanta, care nu şi-a desfăşurat activitatea cu respectarea principiilor concurenţei libere, ci, dat fiind faptul că încasările sale provin în proporţie de 88, 2 % de la firmele controlate de J., se poate afirma că a deservit interesele economice şi financiare ale acestor societăţi.

În consecinţă, instanţa de control judiciar validează concluziile primei instanţe, în sensul că aspectele reţinute de pârâtă demonstrează că în speţă sunt întrunite ambele elemente, atât cel obiectiv cât şi cel subiectiv, pentru a se considera că s-au creat condiţii artificiale în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de sprijin.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.- când hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, recurenta reclamantă a arătat, în esenţă, că în raport de cadrul procesual existent în prezenta cauză nu înţelege în ce temei a reţinut prima instanţă că S.C. D. S.R.L. nu avea cum sa desfăşoare activitate independenta, întrucât nu avea nici baza necesară, nici finanţarea pentru achiziţionarea utilajelor, respectiv că toată activitatea acesteia s-a desfăşurat cu sprijinul firmelor adminstrate sau conduse de J..

Analizând aceste susţineri, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs invocat nu poate fi reţinut. Este adevărat că în cauză nu este parte S.C. D. S.R.L., iar activitatea acesteia nu putea influneţa soluţia pronunţată de prima instanţă, însă trebuie observat că aspectele relevate nu au natura unor considerente cu caracter decisiv, fiind simple trimiteri la hotărâri judecătoreşti prin care au fost soluţionate cauzele în care au fost implicate societăţile la care pârâta a făcut referire în descierea elementelor de fapt reţinute.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată este dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material şi cuprinde atât argumentele în fapt şi în drept care au format convingerea primei instanţe, cât şi răspunsurile acesteia faţă de apărările invocate de reclamantă.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu pot fi reţinute în cauză, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat şi la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat dereclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 533 din 19 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2018.