Magistrate promotion on merit rejected; statutory cap on positions upheld against discrimination claim

Asupra contestaţiei de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 04.01.2018, contestatoarea A., judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea parţială a Hotărârii Plenului CSM nr. 1317 din data de 19.12.2017, recunoaşterea gradului profesional de judecător de curte de apel şi obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să dispună promovarea pe loc a contestatoarei.

În motivarea contestaţiei, petenta a arătat că a participat la concursul pentru promovarea în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 26.11.3017, organizat- în baza Hotărârii Plenului CSM nr. 941/21.09.2017, pentru a obţine gradul profesional de curte de apel, prin promovare pe loc, la disciplina dreptul muncii şi a obţinut nota finală mai mare decât media generală de 7 şi respectiv 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs, astfel cum impune art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs.

Consideră petenta că recunoaşterea gradului profesional de curte de apel se impune indiferent dacă nota pe care a obţinut-o se încadrează sau nu în numărul limitat de locuri alocat pentru materia de concurs, dat fiind faptul că, oricum nota obţinută este superioară mediei generale 7, impusă de art. 27 alin. (2) al regulamentului de concurs.

În opinia contestatoarei, esenţial pentru validarea rezultatului concursului de promovare pe loc trebuie să fie îndeplinirea condiţiilor de notare impuse de art. 27 al Regulamentului de concurs, întrucât stabilirea unui număr limitat de locuri pentru promovarea în funcţii de execuţie pe loc este o măsură discriminatorie prin raportare la condiţiile în care promovează personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi Institutul Naţional al Magistraturii, personal care este asimilat magistraţilor, inclusiv sub acest aspect.

Dat fiind faptul că promovarea pe loc nu presupune a priori existenţa unor locuri vacante la institutele/parchetele superioare, apreciază contestatoarea că i-a fost creat un regim de promovare dezavantajos, discriminatoriu prin comparaţie cu personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, al căror statut îl copiază pe cel al magistraţilor.

Din cauza acestei discriminări de jure (formală), ce constă în a trata diferit două categorii de persoane sau situaţii atunci când nu există nicio distincţie relevantă, solicită aplicarea aceluiaşi tratament cu cel aplicabil în situaţii similare personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii şi recunoaşterea gradului profesional superior obţinut prin promovarea pe loc.

Faţă de aceste considerente, referitoare la încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, contestatoarea a invocat, în cuprinsul acţiunii sale, şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 teza finală din Legea nr. 303/2004, în ceea ce priveşte condiţionarea promovării pe loc de încadrarea în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

2. Întâmpinarea

Prin întâmpinarea formulată la data de 29.01.2018, intimatul CSM a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

A arătat intimatul că petenta contestatoare a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, desfăşurat la data de 26.11.2017, optând pentru promovarea pe loc şi disciplina dreptul muncii, obţinând nota 8,825 fără a se încadra, însă, în numărul de locuri aprobat pentru promovarea pe loc.

Consideră intimatul că hotărârea atacată de petentă este legală, raportat la prevederile art. 45 teza finală din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora promovarea, atât cea efectivă cât şi cea pe loc, se dispune numai în limita locurilor aprobate anterior desfăşurării concursului.

Este nefondată critica petentei referitoare la tratamentul discriminatoriu, arătând intimatul că pronunţarea unor hotărâri de către instanţa de judecată prin care s-ar constata existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, ar pune în discuţie legitimitatea puterii judecătoreşti de a interfera în competenţele legislatorului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicării altora, fiind deci încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.

În acest sens, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1325/4.12.2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, s-a constatat că dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Or, admiterea prezentei contestaţii ar însemna ca instanţa să refuze aplicarea art. 43-47 din Legea nr. 303/2004, considerând că acestea sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în alte acte normative referitoare la promovarea altor categorii socio-profesionale, ceea ce ar contraveni principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.

De asemenea, nu trebuie ignorată discriminarea ce ar decurge dintr-o posibilă acceptare a argumentelor contestatoarei, pentru candidaţii înscrişi la examenul de promovare efectivă în funcţii de execuţie, în cazul cărora obţinerea gradului profesional ar fi supusă unei duble cerinţe, respectiv obţinerea unei note minime şi încadrarea în numărul de posturi scoase la concurs, în condiţiile în care subiectele sunt identice la cele două forme de promovare.

3. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei

3.1. Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 în ceea ce priveşte sintagma "în limita numărului de locuri aprobat anual de CSM" din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte apreciază că cererea este admisibilă, cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, fiind îndeplinite.

Conform art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992, prin încheiere, va sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 în ceea ce priveşte sintagma "în limita numărului de locuri aprobat anual de CSM" din Legea nr. 303/2004.

3.2. Soluţionând contestaţia de faţă Înalta Curte constată că este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce urmează. Contestatoarea A. a participat la concursul de promovare pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, organizat- la data 26.11.2017 şi a obţinut media generală 8,825, fiind clasată peste limita locurilor scoase la concurs pentru promovarea pe loc la disciplina aleasă de contestatoare.

Prin Hotărârea nr. 1317 din 19.12.2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele finale ale concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006 cu modificări şi completări, contestatoarea nefiind promovată, întrucât nu s-a încadrat în numărul de posturi aprobat.

Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea a formulat prezenta acţiune, considerând discriminatorii dispoziţiile legale care reglementează organizarea şi desfăşurarea acestui concurs, cu referire la condiţionarea promovării pe loc numai în ipoteza încadrării în limita posturilor scoase la concurs.

Criticile contestatoarei sunt nefondate, apreciind Înalta Curte că hotărârea atacată este legală, fiind emisă cu aplicarea corectă a prevederilor Legii nr. 303/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat- la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.

Conform art. 45 din legea anterior citată, judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, prevederile dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006 cu modificări şi completări, statuează în sensul că posturile scoase la concurs pentru promovarea efectivă, respectiv locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii, în mod distinct.

Art. 4 alin. (2)2 din acelaşi act normativ prevede că, în cazul promovării pe loc posturile scoase la concurs se stabilesc la nivel naţional, corespunzător gradelor instanţelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul; în interiorul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs. Numărul de locuri scoase la concurs se stabileşte cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii ţinând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicţie pentru care se scot locurile la concurs şi de necesităţile sistemului.

Astfel cum s-a arătat mai sus, principala critică invocată de contestatoare este existenţa unui tratament discriminatoriu cu privire la forma de promovare pe loc a judecătorilor şi procurorilor în raport de modalitatea de promovare a personalului asimilat magistraţilor.

Regulamentul concursului, care transpune dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 303/2004, este un act administrativ care nu a fost anulat şi care îşi produce efectele juridice, iar scoaterea la concurs a unor posturi pentru promovarea pe loc separat de posturile vacante efectiv în sistem la nivelul instanţelor superioare implică un efort bugetar suplimentar, astfel că pentru organizarea concursului de promovare pe loc este necesară asigurarea în prealabil a finanţării necesare de către ordonatorii principali de credite, respectiv Ministerul Justiţiei.

Referitor la pretinsa discriminare în raport de statutul personalului asimilat judecătorilor şi procurorilor, se reţine că noţiunea de "discriminare" este definită de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, respectiv "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

Alin. (3) al aceluiaşi articol exclude conceptului de discriminare, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor instituite la alin. (1), faţă de alte persoane, dacă acestea sunt justificate de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

În lumina dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situaţii identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat, fără ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim şi fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate şi necesare.

În cazul judecătorilor şi procurorilor, finanţarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcţii de execuţie este atributul ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, care pot comunica Consiliului Superior al Magistraturii un număr limitat de locuri pentru concurs, din raţiuni bugetare, în timp ce, în privinţa promovării personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, ordonatorii de credite sunt distincţi, fiecare apreciind în funcţie de bugetul propriu oportunitatea organizării unui astfel de examen.

În consecinţă, din considerentele sus prezentate, rezultă că pretinsa discriminare invocată de contestatoare îşi are izvorul în conţinutul unor norme legale iar înlăturarea aplicabilităţii acestora şi înlocuirea cu prevederi cuprinse în alte acte normative referitoare la promovarea altor categorii socio-profesionale ar contraveni principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1325/04.12.2008 s-a statuat că dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Or, prin admiterea prezentei contestaţii şi obligarea intimatului la recunoaşterea dobândirii de către contestatoare a gradului profesional de curte de apel, deşi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta, s-ar ajunge la refuzarea aplicării unor dispoziţii legale în vigoare, cu motivarea că acestea sunt discriminatorii şi la înlocuirea lor cu normele aplicabile altei profesii, contrar celor statuate de Curtea Constituţională în decizia mai sus menţionată.

În acelaşi sens a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în practica sa anterioară (exempli gratia Decizia nr. 3122/2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 şi Decizia nr. 2672/2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016), apreciindu-se că refuzul promovării pe loc în condiţiile nerespectării limitei impuse prin dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 nu este unul nejustificat.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va respinge contestaţia formulată de petenta A. împotriva Hotărârii nr. 1317/19.12.2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1317 din 19 decembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 mai 2018.