Res judicata precluding fines for non-enforcement of land property transfer judgment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la data de 19.10.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, obligarea pârâtului la plata unor penalităţi de 1.000 RON pe zi de întârziere pentru refuzul de a-l împroprietări cu 1 ha teren în extravilanul Municipiului Bucureşti.

La data de 06.11.2015, reclamantul a formulat cerere modificatoare prin care a precizat că înţelege să solicite aplicarea în sarcina pârâtului Primarul General al Municipiului Bucureşti a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pentru neîndeplinirea obligaţiei de a-l împroprietări cu 1 ha teren extravilan, în temeiul art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa nr. 9560 din 19 noiembrie 2015, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti a dispus citarea în cauză şi a Primarului General al Municipiului Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 1080 din 31 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, ridicată din oficiu, a respins cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul CGMB pentru existenţa autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Bucureşti ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând a se invoca autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 871 din 23 septembrie 1998 şi să se aplice pârâtului Primarul General al Municipiului Bucureşti o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în a-l împroprietări cu 1 ha teren extravilan al Municipiului Bucureşti, în temeiul art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004.

A apreciat recurentul că instanţa de fond i-a încălcat dreptul de acces la justiţie şi a refuzat a duce la îndeplinire sentinţa nr. 871 din 23 septembrie 1998, fără a avea în vedere principiile comunitare ale securităţii juridice.

Astfel, instanţa s-a pronunţat pe două excepţii de procedură, fără a le pune în discuţia părţilor, încălcând principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare, garanţii ale unui proces echitabil.

A mai susţinut că a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Municipiului Bucureşti în mod nelegal.

Prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, instanţa i-a încălcat dreptul fundamental de acces liber la justiţie, contrar art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

A mai arătat recurentul că instanţa a înlocuit obiectul cererii de chemare în judecată, acordarea unui titlu executoriu în vederea punerii în executare a sentinţei civile nr. 871/1998 cu acordarea unui titlu de proprietate.

3. Apărările intimatului

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentului nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, instanţa de fond în mod corect soluţionând excepţia autorităţii de lucru judecat.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 12 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin raport, s-a apreciat a fi neîntemeiată excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât, reţinându-se că susţinerile recurentului se pot încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 februarie 2018, Completul de filtru a constatat, în funcţie de conţinutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 sau pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Verificându-se considerentele sentinţei recurate, se constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., care impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii.

Sunt nefondate alegaţiile recurentului în sensul că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate, a autorităţii de lucru judecat şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Municipiului Bucureşti, şi că, astfel, i-ar fi încălcat dreptul al apărare.

Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată prin întâmpinarea pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ce i-a fost comunicată reclamantului, acesta putând să-şi prezinte punctul de vedere.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost ridicată de instanţă din oficiu în şedinţa publică din 24.03.2016, în condiţiile în care reclamantul a formulat, la data de 17.03.2016, cerere expresă de judecată a cauzei în lipsa părţilor.

Prin urmare, nu se poate reţine că reclamantului i-a fost încălcat dreptul la apărare sau că ar fi fost încălcat principiul contradictorialităţii, neputându-se constata incidenţa pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., în sensul că instanţa ar fi încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

De asemenea, nu se impune casarea hotărârii recurate nici prin prisma motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, în Dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 2769 din 24 septembrie 2013, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea reclamantului apreciind ca prescris dreptul la acţiune, reţinând că, prin sentinţa nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost obligat pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti să întocmească lista terenurilor intravilane disponibile şi să soluţioneze cererea reclamantului de împroprietărire. Reclamantul nu s-a adresat instanţei pentru a se constata refuzul de executare în termen de 3 ani, astfel că a fost admisă prescripţia dreptului la acţiune.

În mod corect, prin sentinţa ce face obiectul prezentului recurs, instanţa de fond a constatat că, prin acţiunea reclamantului A., întemeiată tot pe art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-au invocat aceeaşi sentinţă civilă, nr. 871 din 23 septembrie 1998, şi aceleaşi demersuri administrative pentru punerea în executare.

Astfel, reclamantul opunând aceeaşi pretenţie faţă de pârâtul CGMB, de aplicare a unei amenzi, pe acelaşi temei de drept, art. 24 din Legea nr. 554/2004, determinată de aceeaşi cauză juridică, neexecutarea sentinţei nr. 871 din 23 septembrie 2013, există triplă identitate, conform art. 430 alin. (1) C. proc. civ.

Critica din recurs privind lipsirea recurentului-reclamant de dreptul de acces la justiţie, ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, este nefondată, Înalta Curte constatând că drepturile şi libertăţile fundamentale beneficiază de protecţie şi sunt garantate prin norme legislative atât la nivel intern, cât şi la nivel internaţional, însă exercitarea acestora nu are un caracter absolut, putând fi supuse unor limitări.

Astfel, deşi dreptul de acces la justiţie este recunoscut şi protejat conform dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, acesta trebuie exercitat de titulari cu bună credinţă, putând fi supus unor restrângeri, cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, respectiv restrângerea să fie prevăzută de lege şi să respecte substanţa dreptului.

Principiul autorităţii de lucru judecat reprezintă o astfel de restrângere a dreptului de acces la justiţie, îndeplinind condiţiile anterior menţionate. Astfel, condiţiile de existenţă, invocare şi efectele admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat sunt reglementate de art. 430-432 C. proc. civ., iar respingerea acţiunii reclamantului, prin invocarea excepţiei, reprezintă o măsură procesuală rezonabilă, proporţională, care respectă substanţa dreptului reclamantului.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Bucureşti, instanţa a apreciat în mod corect că autoritatea pârâtă obligată prin Sentinţa nr. 871 din 23 septembrie 1998 invocată de reclamant este CGMB, şi nu primarul.

4.3. Soluţia instanţei de recurs

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată, potrivit art. 496 C. proc. civ., că recursul declarat în cauză este nefondat, astfel că îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 1080 din 31 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 mai 2018.