VAT refund interest claim remanded for retrial after lower court lacked reasoning.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Romania) allowed the taxpayer's appeal, annulled the lower court's judgment, and remanded the case to the same court (Court of Appeal Bucharest) for retrial; it also rejected the taxpayer's request to refer preliminary questions to the CJEU. The underlying dispute concerned the taxpayer's claim for statutory interest of 3,362,432 RON on the delayed VAT refund (deconturi TVA) for March 2010–February 2011, challenging the tax authority's refusal in a 2013 decision and a 2012 response. The court held the appeal meritorious solely on procedural grounds under Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, finding that the lower court's judgment lacked adequate reasoning (Article 425(1)(b))—it merely reproduced the respondent's defence without examining the taxpayer's arguments and cited CJEU/ICCJ case law—thus preventing effective judicial review and necessitating annulment and retrial. The CJEU referral was dismissed as irrelevant and unnecessary since the dispositive issue was the lack of reasoning, and relevant EU law had already been interpreted by the Court of Justice.
Legislator headnote
AI generatedart. 204 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; VAT refund interest claim remanded for retrial after lower court lacked reasoning: The underlying dispute concerned the taxpayer's claim for statutory interest of 3,362,432 RON on the delayed VAT refund (deconturi TVA) for March 2010–February 2011, challenging the tax authority's refusal in a 2013 decision and a 2012 response. The court held the appeal meritorious solely on procedural grounds under Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, finding that the lower court's judgment lacked adequate reasoning (Article 425(1)(b))—it merely reproduced the respondent's defence without examining the taxpayer's arguments and cited CJEU/ICCJ case law—thus preventing effective judicial review and necessitating annulment and retrial. The CJEU referral was dismissed as irrelevant and unnecessary since the dispositive issue was the lack of reasoning, and relevant EU law had already been interpreted by the Court of Justice.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for admitting the appeal and quashing the lower court's decision for lack of reasoning.
Legal basis for the referral of the case back to the same court after cassation.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.06.2014, reclamanta Societatea A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul reprezentanţe străine, ambasade şi administrare contribuabili nerezidenţi şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov,
- anularea Deciziei nr. 57385/13.12.2013 privind soluţionarea contestaţiei, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi, prin care i-a fost respinsă contestaţia înregistrată la organele fiscale sub nr. x/2012;
- anularea Adresei nr. x/2012 privind răspunsul formulat de Serviciul Contribuabili Nerezidenţi din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti-Serviciul reprezentanţe străine, ambasade şi administrare a contribuabililor nerezidenţi la Cererea de acordare de dobânzi, prin care s-a dispus respingerea cererii de solicitare a dobânzilor depusă la data de 03.02.2012 şi înregistrată la AFP Nerezidenţi sub nr. x/2012;
- recunoaşterea dreptului Societăţii de a beneficia de dobânzi în sumă totală de 3.362.432 RON pentru soluţionarea cu întârziere a deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare depuse de reclamantă pentru perioada martie 2010 - februarie 2011, dobânzi ce urmează a fi calculate de la data expirării termenului legal de 45 de zile de soluţionare a Deconturilor de TVA (începând cu data de 11.06.2010) până la data rambursării efective (25.11.2011) a sumei de 23.079.790 RON, reprezentând TVA admis la rambursare;
- obligarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi la (i) achitarea efectivă a sumei de 3.362.432 RON cu titlu de dobândă de întârziere pentru nerambursarea în termen legal a sumei aprobate la rambursare în cuantum de 23.079.790 RON aferente Deconturilor de TVA şi la (ii) efectuarea oricăror formalităţi privind calculul dobânzilor cuvenite Societăţii în sumă de 3.362.432 RON sub sancţiunea plăţii de penalităţi către Societate în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere în situaţia neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de instanţă în urma admiterii acestui capăt de cerere;
- plata cheltuielilor de judecată.
Prin răspunsul la întâmpinările depuse de pârâtele D.G.F.P. Bucureşti şi D.G.R.F.P. Braşov, reclamanta şi-a modificat acţiunea, solicitând obligarea, în solidar, a celor 3 pârâte la plata dobânzilor, conform art. 204 alin. (1) C. proc. civ.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1653 din 10 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantei, astfel cum a fost modificată.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată şi completată.
În argumentarea recursului reclamanta a susţinut următoarele:
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reclamanta recurentă susţine că motivarea hotărârii instanţei de fond nu respectă exigenţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Hotărârea recurată nu cuprinde nicio analiză pretenţiilor reclamantei şi nu prezintă motivele concrete pentru care argumente acesteia nu au fost considerate întemeiate. În acest sens, din analiza considerentelor criticate nu rezultă care sunt elementele de fapt şi de drept ce au condus la adoptarea soluţiei de respingere, lipsind cu desăvârşire orice descriere a raţionamentelor ce au condus instanţa la concluzia netemeiniciei pretenţiilor formulate.
Din contră, ansamblul considerentelor denotă o preluare de tip "copy paste" a susţinerilor intimatelor din cuprinsul întâmpinării (şi, de altfel, al tuturor actele emise de intimate în cursul procedurii de soluţionare a Cererii de dobânzi), fără nicio referire la motivele pentru care instanţa a considerat că aceste afirmaţii ar trebui prevaleze în faţa argumentelor de nelegalitate invocate de reclamantă.
Hotărârea recurată nu prezintă niciun motiv pentru care prima instanţă desconsiderat complet bogata jurisprudenţă naţională şi europeană în materia acordării dobânzilor pentru rambursarea cu întârziere a TVA.
În acest context, judecătorul fondului avea datoria de a motiva, măcar la nivel minimal, raţionamentul pentru care a decis nu aibă în vedere la analiza cauzei considerentele ce au stat la baza adoptării de că Î.C.C.J. şi C.J.U.E. a numeroaselor soluţii indicate expres de reclamantă.
Or, în contextul în care practica Î.C.C.J. şi a C.J.U.E. serveşte ca prim reper jurisprudenţial pentru instanţele naţionale, se apreciază că această omisiune a judecătorului fondului de a motiva înlăturarea aplicabilităţii principiilor reţinute de aceste instanţe este natură să ridice serioase semne de întrebare cu privire la rigurozitatea analizei efectuate de prima instanţă referitor la temeinica pretenţiilor reclamantei.
Prima instanţă nu analizează, nici măcar tangenţial, argumentele reclamantei referitoare la nelegalităţile de ordin procedural (punctul 11.2.2. din cererea de chemare în judecată), ce afectează, în opinia noastră, actele administrat fiscale atacate.
În acest sens, sentinţa nu conţine nicio referire cu privire la faptul că reclamanta a fost încadrată la categoria de risc fiscal mare fără a exista o motivare a acestei încadrări, în legătură cu faptul că organul de soluţionare a contestaţiei nu poate invoca motive noi direct în decizia de soluţionare a contestaţiei.
În ce priveşte motivul de casare pevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamanta recurentă susţine că judecătorul fondului a pronunţat o soluţie în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale naţionale şi comunitare ce reglementează dreptul contribuabililor de a obţine dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA şi jurisprudenţa constantă şi unitară a ICCJ şi CJUE în această materie.
Prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare impun acordarea de dobânzi în cazul rambursării cu întârziere a TVA, reclamanta identificând în acest sens normele juridice aplicabile şi exemplificând repere din jurisprudenţa Î.C.C.J. şi C.J.U.E. în această materie.
1.4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 12 octombrie 2017, Completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.
1.5. Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
În faţa instanţei de recurs, pentru termenul din 8 februarie 2018, recurenta-reclamantă a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, respectiv:
"Dreptul comunitar permite ca legislaţia naţională să prevadă sau, după caz, să poată fi interpretată, în sensul că o persoană impozabilă, ce a solicitat şi a obţinut rambursarea excedentului de TVA, să nu poată obţine din partea administraţiei fiscale dobânzi de întârziere aferente rambursării cu întârziere a taxei, în ceea ce priveşte următoarele perioade:
(i) pentru perioada desfăşurării controlului fiscal, deşi acest control a început după expirarea termenului legal de soluţionare a cererii de rambursare a taxei;
pentru perioada desfăşurării controlului fiscal, în ipoteza în care, după expirarea termenului legal de soluţionare a cererii de rambursare, organele de control anunţă demararea controlului însă îl amână la cererea contribuabiluluiş (ii) pentru perioada în care, în cursul controlului fiscal ce a debutat după expirarea termenului legal de soluţionare a cererii de rambursare a taxei, controlul este suspendat:
a) pe de o parte, pentru a permite contribuabilului să efectueze verificări şi corecţii cu privire la anumite operaţiuni pentru care autorităţile fiscale constată neconcordanţe.
b) pe de altă parte, pentru a permite autorităţilor fiscale să obţină o confirmare oficială cu privire la efectuarea de către contribuabil a unor corecţii în sistemul VIES.
(iii) pentru perioada cuprinsă între momentul emiterii actului administrativ de finalizare a controlului fiscal şi momentul rambursării efective a taxei de către contribuabil".
Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a formulat punct de vedere asupra cererii de înaintare a întrebării preliminare, solicitând respingerea acesteia, apreciind că sesizarea instanţei cu privire la încălcarea unei norme de drept comunitar nu se încadrează în niciuna dintre cele două proceduri ale întrebărilor preliminare, respectiv trimiterea spre interpretarea unei norme europene de drept primar ori secundar sau trimiterea în vederea aprecierii validităţii unei norme de drept secundar.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi 2.1. Examinând cererea recurentei - reclamante Societatea A. de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, se constată că aceasta vizează interpretarea dreptului unional cu privire la împrejurarea dacă organul fiscal datorează dobânzi de întârziere pentru perioada cuprinsă între momentul expirării termenului legal de soluţionare a cererii de rambursare a taxei şi momentul rambursării efective a acestei taxe, dacă în acest interval de timp s-a interpus o inspecţie fiscală, declanşată de organul fiscal după expirarea termenului de rambursare a taxei, inspecţie care a fost suspendată pe o anumită perioadă, la cererea contribubilului, pentru a-i permite acestuia să efectueze verificări şi corecţii cu privire la anumite operaţiuni pentru care autorităţile fiscale constată neconcordanţe, iar organului fiscal să obţină o confirmare oficială cu privire la efectuarea de către contribuabil a unor corecţii în sistemul VIES.
În conformitate cu dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene - TFUE (fost 234 Tratatul Comunităţilor Europene), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:
a) interpretarea tratatelor;
b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.
Potrivit alin. (2), "În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune", iar potrivit alin. (3), în "cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea."
Totuşi, potrivit unei practici constante a CJUE, instanţa naţională nu are această obligaţie dacă este îndeplinită una din următoarele condiţii:
- dacă se stabileşte că respectiva chestiune de interpretat este irelevantă în cauza dedusă judecăţii;
- dacă prevederea UE a făcut deja obiectul interpretării CJUE;
- dacă interpretarea dreptului UE este atât de evidentă încât nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.
Înalta Curte constată că raportat la aspectele litigioase ale cauzei, la cadrul procesual fixat prin recurs şi la conţinutul întrebării preliminare este incidentă condiţia irelevanţei.
Lipsa de pertinenţă a întrebărilor preliminare înaintate de recurenta reclamantă este reţinută de către Înalta Curte, în contextul în care motivul principal de recurs, asupra căruia este ţinută a se pronunţa cu prioritate, este legată de nemotivarea hotărârii instanţei de fond, critică care va fi validată în cele ce urmează, pentru analiza căruia dezlegarea C.J.U.E. nu prezintă relevanţă.
Pe de altă parte, în contextul general al cauzei, se poate afirma că este îndeplinită şi cea de a doua ipoteză, respectiv cea referitoare la faptul că prevederile unionale de care se prevalează reclamanta au făcut deja obiectul interpretării CJUE, reperele jurisprudenţiale indicate prin cererea de chemare în judecată, prin cererea de recurs şi chiar prin cererea de de sesizare a C.J.U.E., demonstrând cu prisosinţă acest lucru.
Prin urmare, faţă de toate argumentele mai sus arătate, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebările preliminare propuse de recurenta - reclamantă Societatea A..
2.2. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul reclamantei este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Criticile formulate de recurenta - pârâtă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.
Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.
Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul şi face posibil controlul judiciar.
Sub aspectul calităţii motivării, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar şi simplu, condiţie esenţială pentru a fi înţeleasă de părţi şi de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii şi enumerarea argumentaţiei într-un stil clar şi accesibil tuturor.
Motivarea trebuie să fie coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii. Ea trebuie să permită urmărirea unui raţionament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susţine şi justifica soluţia adoptată.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a apărărilor formulate de pârât prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond. În acest sens, deşi, în cadrul criticilor privind nelegalitatea actelor administrative contestate, reclamantul aduce argumente de fapt şi de drept de natură a demonstra temeinicia pretenţiilor sale, precum şi un număr important de exemple jurisprudenţiale din practica Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie sau a Curţi de Justiţie a Uniunii Europene în materia dedusă judecăţii, prima instanţă nu a făcut vizibile raţiunile şi argumentele pentru care pretenţiile şi apărărilor reclamantei au fost înlăturate sau nu au format convingerea judecătorului fondului.
În aceste condiţii, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantei dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecăţii au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.
Prin urmare, întrucât în cauza de faţă motivarea hotărârii de fond nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care instanţa şi-a format convingerea asupra fondului cauzei şi determină imposibilitatea instanţei de recurs de a exercita controlul judiciar, se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.
2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de recurenta-reclamantă.
Admite recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 1653 din 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 mai 2018.