Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2005/2017 AI generated

Compulsory signature of rural financing contract after administrative delay: liability for budget exhaustion due to authority's own fault and passive procedural standing of non-juridical entities

Case Number Decizia nr. 2005/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the administrative appeal filed by a rural investment financing agency, upholding the Court of Appeal's judgment that mandated the agency to sign a rural development financing contract with a young farmer. The dispute concerned the refusal of the administrative authority to conclude a financing agreement and its failure to resolve a prior administrative complaint within statutory deadlines, where the applicant argued the agency violated the 18-month maximum period for granting aid under EU regulations. The decisive legal basis was the principle that an authority cannot invoke its own fault (*nemo auditur propriam turpitudinem allegans*) to justify the exhaustion of a funding session's budget resulting from its own delayed processing, alongside the distinction between lack of legal personality and possessory standing under civil procedure, which confirmed the regional center and county office had passive procedural standing to be sued.

Legislator headnote

AI generated

art. 36 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Compulsory signature of rural financing contract after administrative delay: liability for budget exhaustion due to authority's own fault and passive procedural standing of non-juridical entities: Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi alin. (2) C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.

Keywords

AI generated
obligation to contract statutory deadlines lack of signature non-administrative dispute basis of liability passive legal standing

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea înregistrată la data de 26.11.2013 sub nr. x/2013 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plaţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit (în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale; AFIR), Oficiul Judeţean de Plaţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit Dambovita (în prezent Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) şi Centrul Regional de Plaţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit 3 Sud Muntenia (în prezent Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale):

- să se constate nesoluţionarea in termenul legal a plângerii administrative prealabile de către parata Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit;

- să se constate refuzul paratei Centrul Regional de Plaţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit 3 Sud Muntenia de a incheia contractul de finanţare nr. x;

- să fie obligată parata Centrul Regional de Plaţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit 3 Sud Muntenia la semnarea contractului de finanţare nr. x;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinţa civilă nr. 1578/5.05.2014 pronunţată de Tribunalul Ilfov-Secţia Civilă în dosar nr. x/2013, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Ilfov şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal la data de 23.05.2014 sub nr. x/2014.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2737 pronunţată în data de 15 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a anulat adresa nr. x/2013 emisă de pârâta CRPDRP 3 SUD MUNTENIA şi adresa nr. x/2013 emisă de pârâta AFIR, a obligat pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la semnarea contractului de finanţare x; de asemenea, a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 2274 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

Motivul de casare invocat în cauză

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi alin. (2) C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.

În primul rând, a arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului Judeţean de Plaţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit Dâmboviţa (în prezent Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) şi Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit 3 Sud Muntenia (în prezent Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale).

Potrivit art. 4 alin. (1) şi (5) din O.U.G. nr. 41/2014, nici centrele regionale pentru finanţarea investiţiilor rurale şi nici oficiile judeţene pentru finanţarea investiţiilor rurale nu au personalitate juridică.

În al doilea rând, recurenta pretinde că sentinţa este nelegală deoarece încalcă prevederile art. 13 din Regulamentul CE nr. 1974/2006 care instituie un termen maxim de 18 luni de la instalare pentru emitere deciziei de acordare a ajutorului pentru tinerii agricultori. Or, acest termen a fost depăşit din culpa exclusivă a reclamantei intimate care, deşi s-a instalat la data de 28.11.2011 şi putea să depună cererea în sesiunea 02/2011, a depus cererea în sesiunea 01/2012.

Potrivit art. 21 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008, reclamantei intimate îi revenea obligaţia să depună din proprie iniţiativă toate eforturile pentru a lua cunoştinţă de toate informaţiile oferite pentru asumarea şi îndeplinirea obligaţiilor rezultate din contractul de finanţare.

De asemenea, se arată că instanţa nu a ţinut cont că suma alocată proiectelor sesiunii 01/2012 a fost integral consumată astfel încât ajutorul va trebui suportat integral de la bugetul de stat.

Analiza motivului de casare

4. Examinând sentinţa recurată prin raportare la motivul de casare invocat în cauză, luând în considerare argumentele părţilor, actele şi lucrările dosarului precum şi dispoziţiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

5. Referitor la calitatea procesuală a centrului regional şi a oficiului judeţean pentru finanţarea investiţiilor rurale, Înalta Curte reţine că, deşi este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) şi (5) din O.U.G. nr. 41/2014 (privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) nici centrul regional şi nici oficiul judeţean nu au personalitate juridică, critica recurentei este neîntemeiată deoarece calitatea procesuală şi personalitatea juridică sunt chestiuni distincte.

Potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Aşa fiind, atât oficiul judeţean (la care s-a depus cererea de finanţare) cât şi centrul regional (care a refuzat semnarea contractului) au calitate procesuală pasivă raportat la obiectul cererii de chemare în judecată.

6. Referitor la presupusa culpă a reclamantei intimate, critica este de asemenea neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din actele dosarului, este necontestat că data instalării este 28.11.2011 iar data formulării cererii de finanţare este 21.06.2012 (sesiunea 02/2012).

Potrivit Ghidului solicitantului pentru măsura 112, cererea de finanţare trebuia depusă în interiorul unui termen de maxim 12 luni de la data instalării (aşa cum, de altfel, se arată chiar prin cererea de recurs, pag. 7).

Acest termen a fost respectat de către reclamanta intimată, astfel încât nu i se poate reproşa nicio culpă sub acest aspect.

Faptul că ar fi putut să depună cererea şi în sesiunea 02/2011 (care se încheia la 31.01.2012) este adevărat şi, în acelaşi timp, nerelevant, atâta vreme cât termenul de 12 luni a fost respectat.

În fapt, aşa cum bine a arătat prima instanţă, culpa în depăşirea termenului de 18 luni prevăzut de art. 13 alin. (4) din Regulamentul CE nr. 1974/2006 al Comisiei (de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) revine în întregime pârâtei recurente, care a depăşit atât termenul de soluţionare a cererii de finanţare cât şi termenul de soluţionare a contestaţiei (pag. 14-15 sentinţă).

7. Pentru acest din urmă considerent se va înlătura şi apărarea recurentei bazată pe consumarea integrală a bugetului alocat sesiunii 01/2012. Într-adevăr, nimeni nu poate invoca propria culpă pentru neîndeplinirea unei obligaţii, în speţă a obligaţiei de soluţionare a petiţiilor în termenele prevăzute de lege şi de actele administrative emise în executarea acesteia.

8. Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8, al 2 şi art. 497 Cod de procedură civilă (2010), va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 2737 din 15 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 mai 2017.