Jurisdictional conflict over annulment of local administrative refusal for state forestry compensation and accessory damages claims

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe sesizate

Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Harghita, secţia Civilă sub nr. x/2017 la data de 28 septembrie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii GARDA FORESTIERĂ SUCEAVA şi MINISTERUL APELOR ŞI PĂDURILOR, a solicitat anularea actului administrativ nr. x/17.05.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Suceava şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2015, şi, în consecinţă, să dispună următoarele:

1. obligarea în solidar a pârâţilor de rând 1 şi 2 la plata sumei de 13.112,40 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 58,03 ha, situate în tipul funcţional T II, pe întreaga perioadă a anului 2015, cu titlul de compensaţii/ajutoare de stat aferente anului 2015;

2. obligarea în solidar a pârâţilor de rând 1 şi 2 la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 13.112,40 RON, începând cu data de 09.05.2017 şi până la plata efectivă a debitului;

3. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentele prezentate, reclamanta a arătat că este proprietara suprafeţei de 58,03 ha de teren forestier care a fost cuprinsă în zone de tipul funcţional T II, zone în care este strict interzisă exploatarea masei lemnoase în afară de mici lucrări de igienizare. În vederea obţinerii compensaţiilor cuvenite cu titlu de ajutor de stat aferent anului 2015, a parcurs pe cale administrativă întreaga procedură şi a depus întreaga documentaţie însă pârâta, prin actul administrativ atacat, a refuzat avizarea şi plata compensaţiilor solicitate.

În drept, au fost invocate prevederile art. (1)-(18) din Legea nr. 554/2004, art. 97 alin. (1) lit. b din Legea nr. 46/2008, Decizia CE nr. C(2016) 8769/03.01.2017.

Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 138 din 31 ianuarie 2018, Tribunalul Harghita, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Suceava şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, din perspectiva autorităţilor publice implicate în litigiu sumele pretinse de reclamantă sunt venituri publice în sensul art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 nu înseamnă că ele sunt contribuţii - elemente de drept fiscal, pentru că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 are în vedere, la stabilirea criteriului valoric, raporturi juridice de drept fiscal după cum rezultă din enumerarea obiectului lor, respectiv "taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora".

Criteriul care operează la stabilirea competenţei materiale este cel al autorităţii publice chemate în judecată şi, din moment ce într-unul din capetele de cerere se pretinde obligarea unei autorităţi publice centrale (Ministerul Apelor şi Pădurilor) să efectueze o operaţiune administrativă de plată a unor sume de bani, Curtea de Apel Târgu-Mureş este competentă material şi teritorial să soluţioneze integral prezenta acţiune.

Învestită cu soluţionarea cauzei, prin declinare, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 82/2018 din 23 martie 2018, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de judecare a cauzei privind pe reclamanta, în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Suceava şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Curtea de apel, examinând actele şi lucrările dosarului precum şi acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2017, a apreciat, la rândul său, nu este competentă să soluţioneze cererea.

În acest sens a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea unui act administrativ emis de către autoritatea publică locală Garda Forestieră Suceava, act interpretat de către reclamantă ca fiind un refuz nejustificat al pârâtului la solicitarea reclamantei de întocmire a decontului şi de acordare a compensaţiilor aferente anului 2015.

Criteriul de stabilire a competenţei materiale în materia contenciosului administrativ este acela al emitentului actului, care în cauză este o autoritate publică locală, Garda Forestieră Suceava.

În consecinţă arată instanţa, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a stabilit competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Harghita.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă, a fost sesizată, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Harghita, secţia Civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea unui act administrativ emis de către autoritatea publică locală Garda Forestieră Suceava, act interpretat de către reclamantă ca fiind un refuz nejustificat al pârâtului la solicitarea reclamantei de întocmire a decontului şi de acordare a compensaţiilor aferente anului 2015.

Aşadar, reclamanta a înţeles să atace actul administrativ reprezentant de Adresa nr. x din 17 mai 2017, emisă de Garda Forestieră Suceava, act pe care l-a apreciat a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, şi care este îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor şi Pădurilor, este accesorie acţiunii ce vizează refuzul nejustificat concretizat în adresa anterior indicată, astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competenţa poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii, respectiv anularea Adresei nr. x din 17 mai 2017 (dosar fond).

În considerarea specificului cererilor în materia contenciosului administrativ, o acţiune vizând despăgubiri nu poate fi avută în vedere decât ca o cerere accesorie unei acţiuni ce vizează legalitatea unui act administrativ, fie el tipic sau asimilat, în acest sens fiind relevante dispoziţiile art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte faptul că obligaţia acordării de despăgubiri îi revine statului, prin intermediul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 6, coroborat cu art. 12 din H.G. nr. 861/2009, sumele necesare decontării se transmit către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, acestea din urmă fiind cele care efectuează plăţile.

Mai mult decât atât, aşa cum în mod corect a reţinut şi Curtea de Apel Târgu- Mureş criteriul de stabilire a competenţei materiale în materia contenciosului administrativ este acela al emitentului actului, care în cauză este o autoritate publică locală, Garda Forestieră Suceava. Chemarea în judecată şi a M.A.P. - organ ierarhic superior al Gărzi Forestiere Braşov şi autoritate publică centrală în materia silviculturii, nu schimbă cu nimic competenţa, întrucât actul administrativ atacat nu emană de la această autoritate. Doar urmare a admiterii cererii de anulare a actului administrativ şi, ca o consecinţă, a acestei anulări, M.A.P. ar putea fi obligat la plata sumelor solicitate în calitatea sa de ordonator principal de credite.

În aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, (…) se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi 4 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii GARDA FORESTIERĂ SUCEAVA şi MINISTERUL APELOR ŞI PĂDURILOR (MAP) în favoarea Tribunalului Harghita.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2018.