Taxpayer Keeps RON 500,000 Bail After Tax Authority’s Appeal Rejected as Unfounded

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Cererea de recurs exercitată în cauză

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.10.2014, emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.

2. Soluţia instanţei de fond cu privire la cererea de suspendare

Prin sentinţa nr. 50 din 04 martie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29 10.2014 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că nu poate fi vorba despre bună credinţă din partea autorităţii atât timp cât, conştientă de caracterul discutabil al stării de fapt fiscale ce rezultă din documentele supuse analizei organelor de urmărire penală, aceasta emite un act administrativ fiscal, executoriu potrivit legii, pe care de altfel îl şi pune în executare prin poprirea conturilor, însă suspendă soluţionarea contestaţiei administrative (singura cale legală de contestare în această fază procedurală) până la soluţionarea definitivă a acţiunii penale, creând astfel o barieră procesuală care paralizează dreptul particularului de a deduce controlului judiciar, prin intermediul acţiunii prevăzute de art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ fiscal respectiv.

Împotriva Sentinţei nr. 50 din 04 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar prin Decizia nr. 919 din 9 martie 2017,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Contencios Administrativ, a admis recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu împotriva sentinţei nr. 50 din 4 martie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi rejudecând cauza, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, ca neîntemeiată.

În argumentele expuse, Inalta Curte a reţinut, în esenţă, că simpla constatare că reclamanta a formulat critici la adresa actului administrativ fiscal nu este aptă să conducă la răsturnarea prezumţiei de legalitate pe care se fondează caracterul executoriu al acestuia.

Înalta Curte, a mai reţinut că aceste critici vizează în special modul în care organele de control fiscal au calculat profitul impozabil şi corelativ, impozitul pe profit suplimentar, TVA, accize şi accesoriile aferente acestora, pornind de la aprecierea ca nereale a unor operaţiuni de achiziţie de carburanţi, motivându-se că o serie de furnizori nu declară livrările de produse petroliere, nu sunt înregistraţi ca plătitori de accize, nu au depus situaţii financiare anuale, nu funcţionează la sediul declarat, sunt inactivi, au emis facturi de vânzare fără a se înregistra în contabilitate, sau reprezentanţii acestora se sustrag de la efectuarea verificărilor.

Or, clarificarea acestor aspecte care ţin de interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile şi de valoarea probatorie a înscrisurilor prezentate, nu se poate realiza decât în mod aparent pe calea sumară a procedurii reglementate de art. 14 alin. (1) C. proc. civ., verificarea în profunzime a acestor operaţiuni putându-se realiza doar în cadrul acţiunii având ca obiect anularea actului administrativ fiscal, adică la fondul cauzei.

Cererea de restituire a cauţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, sub nr. x/2018, petenta S.C. A. S.R.L. a solicitat:

- restituirea cauţiunii în valoare de 500.000 RON consemnată la B. - Sucursala Sibiu cu recipisa de consemnare nr. x

În motivarea cererii, petenta a arătat că a achitat cauţiunea respectivă în dosarul nr. x având ca obiect suspendarea executare act, dosar care s-a finalizat prin respingerea cererii petentei, prin Decizia nr. 919/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aceste condiţii apreciază că se justifică restituirea cauţiunii.

În drept, a invocat art. 1064 C. proc. civ.

Hotătârea instanţei de fond cu privire la cerere de restituire a cauţiunii

Prin încheierea nr. 8/2018 din 3 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x, s-a admis cererea formulată de către petenta A. SRL- societate în insolvenţă, reprezentată prin administrator judiciar C. şi administrator special D. la judecarea acţiunii în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu pârâtul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov reprezentată prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu şi, pe cale de consecinţă, a dispus restituirea către petentă a cauţiunii în cuantum de 500.000 RON, care a fost achitată prin recipisa de consemnare nr. x seria x nr. x/02.02.2015 la B. - S.A. pe numele petentei, la dispoziţia Curţii de Apel Alba Iulia.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că potrivit recipisei de consemnare nr. x seria x nr. x/02.02.2015, aflat la fila 326 în dosarul nr. x al Curţii de Apel Alba Iulia, rezultă că a fost depusă de către petentă o cauţiune în valoare de 500.000 RON, stabilită de către Curtea de Apel Alba Iulia în temeiul art. 50 alin. (9) din O.U.G. 66/201 .

A mai reţinut instanţa, că în cauză, cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite în termen de 30 de zile de la data de 09.03.2017, când a rămas definitivă hotărârea pronunţată în procesul în legătură cu care s-a plătit cauţiunea.

Calea de atac exercitată

Invocând ca temei legal prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta -pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În criticile expuse în cererea de recurs, recurenta a susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât pronunţarea Încheierii atacate s-a făcut fără ca S.C. "A." S.R.L. prin administratorul judiciar C., să fie introdusă în cauză aşa cum s-a cerut, fără să i se comunice cererea de chemare în judecată, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 69 C. proc. civ.

În concluzie, recurenta a apreciat că această hotărâre este nelegală având în vedere că este formulată de o persoană fără calitate de reprezentant legal a societăţii.

Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.., nu a înţeles să formuleze întâmpinare în cauză.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiilor legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Se constată că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare, în temeiul dispoziţiilor art. 1061 alin. (12) din C. proc. civ., a stabilit cuantumul cauţiunii de 500.000 RON, în sarcina reclamantei, reprezentând 10% din suma contestată, astfel cum reiese din Rezoluţia întocmită de Curtea de apel Alba Iulia (.

În condiţiile în care prezenta cerere are ca obiect suspendarea executării unui act administrativ până la soluţionarea acţiunii având ca obiect anularea sa, în procedura specială instituită prin dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, obligaţia de plată a cauţiunii reprezintă o condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare a executării, reamintind în acest sens soluţia de principiu adoptată în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la data de 11 decembrie 2006 (publicată pe Portalul instanţei supreme www.scj.ro).

Mai mult decât atât, cauţiunea are drept scop constituirea unei garanţii pentru creditorul care a pornit executarea silită ce este oprită temporar prin formularea unei contestaţii la executare de către debitor.

Este de menţionat că şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 500 din 6 mai 2008,a reţinut că în argumentele expuse că, nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie, contrară prevederilor art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauţiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care în Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (paragrafele 50 şi 51).

Suma pretinsa drept garanţie a fost stabilită prin lege şi ca aceasta a reprezentat un procent din suma pe care societatea reclamanta o datora creditorului sau din procedura de executare silita.

În ceea ce priveşte criticile recurentei formulate împotriva încheierii de şedinţă nr. 8/2018 din data de 3 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că argumentele recurentei privind nelegalitatea soluţiei nu pot fi reţinute.

Una dintre condiţiile extrinseci de admisibilitate a cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/29.10.2014, emisă de pârâtă, este aceea de depunere a unei cauţiuni.

Este adevărat că această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege.

De asemenea, îndeplinirea celor două condiţii este verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.

Aşadar,suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voinţă a autorităţii publice, menită să asigure protecţia juridică a persoanei potenţial vătămate, până la evaluarea legalităţii deciziei administrative de către instanţa de contencios administrativ.

Mai mult decât atât, cauţiunea are drept scop constituirea unei garanţii pentru creditorul care a pornit executarea silită ce este oprită temporar prin formularea unei contestaţii la executare de către debitor.

Astfel, potrivit art. 1064 din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(…)

(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauţiunea a fost respinsă, instanţa va dispune din oficiu şi restituirea cauţiunii."

În raport de aceste prevederi, se observă o diferenţă de reglementare a procedurii de eliberare a cauţiunii, după cum măsura suspendării a fost admisă (caz reglementat de alin. (1) şi (2) ale art. 1064), sau cererea de suspendare, pentru a cărei soluţionare a fost consemnată cauţiunea, a fost respinsă (caz reglementat de alin. (4) al art. 1064).

Dacă în situaţia admiterii cererii de suspendare se solicită îndeplinirea unui cumul de condiţii pentru a se putea dispune restituirea cauţiunii (să existe o cerere a persoanei îndreptăţite; cauza să fie definitiv soluţionată; inexistenţa unei cereri pentru plata despăgubirilor, formulată de partea în defavoarea căreia s-a dispus suspendarea în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii), Înalta Curte constată că, în cazul respingerii cererii de suspendare, dispoziţiile art. 1064 C. proc. civ. nu prevăd îndeplinirea, prealabilă şi necesară, a vreunei condiţii, instanţa având obligaţia să dispună restituirea cauţiunii din oficiu.

În cauza de faţă, cauţiunea consemnată conform recipisei nr. 943294 din 2 februarie 2015 la B., a fost stabilită de instanţa de judecată în dosarul nr. x, pentru soluţionarea cererii formulate de intimata-reclamantă. vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.10.2014, emisă de pârâtă, cerere care a fost respinsă prin Decizia nr. 919 din 9 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin urmare, reţinând soluţia de respingere a cererii de suspendare a efectelor actului administrativ, Înalta Curte constată că cererea de restituire a cauţiunii se soluţionează în raport de dispoziţiile art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., nefiind necesar a se recurge la analiza vreuneia dintre condiţiile reglementate de alineatele anterioare. Mai exact, cauţiunea se restituie necondiţionat, chiar şi în lipsa cererii exprese a părţii, prin dispoziţia instanţei, luată din oficiu.

Într-adevăr, Curtea nu a dispus, din oficiu, şi asupra cauţiunii, dar această omisiune nu condiţionează dreptul reclamantei de a solicita restituirea prin cerere separată şi nu impune cerinţe suplimentare pentru admiterea cererii.

Referitor la critica privind nelegalitatea Încheierii, având în vedere că cererea de retituire cauţiune nu este formulată de reprezentantul legal a societăţii, nici aceasta nu poate fi reţinută, având în vedere că, prin Hotărârea AGA din 10 mai 2017 Adunarea Generală a Asociaţilor S.C. A. SRLconvocată de C. în calitate de administrator judiciar al S.C. A. S.R.L. au desemnat în calitate de administrator special al societăţii A. S.R.L. pe D..

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 1064 alin. (4) C. proc. civ. sunt redactate într-o manieră imperativă ("instanţa va dispune"), necondiţionată de inexistenţa altor debite ale persoanei ce a consemnat cauţiunea faţă de partea potrivnică, sau faţă de terţi, ori de orice altă situaţie personală sau patrimonială a solicitantului.

Înalta Curte constată că soluţia adoptată de judecătorul fondului este corectă, pronunţând o Încheiere temeinică şi legală, iar susţinerile şi criticile recurentei nu pot fi încadrate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta nefiind incident în cauză.

Pentru aceste considerente, se impune ca în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu împotriva Încheierii nr. 8 din 3 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2018.