Tax authority wins appeal; interest award on refunded VAT quashed and remanded for expert determination.

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) să dispună anularea Deciziei nr. x/06.10.2014 privind soluţionarea contestaţiei formulată de A., anularea Adresei nr. x/09.07.2014 (act administrativ asimilat unei Decizii de respingere a restituirii) prin care a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor în cuantum de 1.226.720 RON, recunoaşterea în favoarea Societăţii a dreptului de a beneficia de dobânzi în cuantum de 1.226.720 RON, sumă care a fost calculată pentru perioada cuprinsă între data în care au fost stinse de către societate obligaţiile fiscale stabilite în mod nelegal de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, respectiv 20 iunie 2011, şi data restituirii efective a TVA şi a obligaţiilor fiscale accesorii plătite fără a fi datorate, respectiv 6 mai 2014, obligarea DGAMC (sau a organului fiscal competent în administrarea reclamantei la data pronunţării hotărârii) la plata către societate a sumei de 1.226.720 RON reprezentând dobânzi datorate ca urmare a anulării irevocabile a Deciziei de impunere nr. x/31.03.2011 prin Decizia nr. 7405/22.11.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2492 din data de 06 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a anulat Decizia nr. x/06.10.2014 şi Adresa nr. x/09.07.2014 emise de pârâtă.

Totodată, a aobligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.226.720,2 RON, cu titlu de dobândă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a promovat recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta susţine că prima instanţă a interpretat eronat prevederile legale aplicabile, limitându-se la o analiză pur formală a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2014.

În concret, recurenta formulează următoarele critici:

- instanţa în mod greşit a dispus acordarea de dobânzi în cuantum de 1,226.720,2 RON;

- instanţa de fond a ignorat că în cuprinsul O.U.G. nr. 8/2004 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal -bugetare s-a precizat la art. XXVII alin. (2) prevede că " dispoziţiile art. III pct. 15 se aplică pentru actele administrative fiscale emise şi anulate după data intrării in vigoare a prezentei ordonanţe"

- sub aspectul cuantumului dobânzii, recurenta arată că potrivit cap. 2 pct. 3 din anexa nr. 1 la OMFP nr. 1899/2004, dobânda se calculează Organul fiscal competent, astfel că momentul de început al cursului dobânzii şi zilele de întârziere poate fi stabilit de către instanţa de judecată dar în ceea ce priveşte cuantumul exact, acesta urmează a fi determinat de către organul fiscal.

- înlăturarea modului de calcul reţinut de instanţa de fond.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare la data de 21.06.2016, prin care a solicitat respingerea recursului cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate ca temenică şi legală.

A susţinut că, în situaţia în care recurenta-pârâtă considera că A. nu avea dreptul conform legii să calculeze dobânzile în mod corect şi legal, avea posibilitatea să invoce acest argument în faţa instanţei de fond sau eventual să ataşeze un alt calcul considerat corect.

Recurenta-pârâtă nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 2 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 2 aprilie 2018, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul promovat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Motivele de recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmând să fie analizate din această perspectivă.

Pentru a dispune admiterea acţiunii, anularea deciziei nr. 4385/06.10.2014 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi adresa nr. x/09.07.2014 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.226.720,2 RON, cu titlu de dobândă (conform algoritmului de calcul menţionat la dosarul cauzei, necontestată de pârâtă), prima instanţă şi-a limitat analiza la motivele invocate de părţile litigante.

Mai mult, instanţa a reţinut, printre altele, că se va avea în vedere împrejurarea că admiterea prezentei cereri de chemare în judecată se impune în temeiul dispoziţiilor dreptului comunitar şi a jurisprudenţei dezvoltate în temeiul acestuia, chiar în lipsa unei dispoziţii legale în dreptul intern, dispoziţiile art. 1241 alin. (1) având menirea de a transpune în dreptul intern soluţiile anterior menţionate.

Teza avansată de prima instanţă nu va fi însuşită de instanţa de control judiciar, deoarece judecătorul fondului în temeiul art. 22 C. proc. civ., era dator sa-şi exercite rolul activ in aflarea adevarului, sa ordone probe şi sa ceara explicatii suplimentare.

Aceasta regula face ca rolul activ al instantei sa fie un drept, iar nu o obligatie, deoarece, în lipsa unei sanctiuni, instanta de judecata îsi poate sau nu manifesta rolul activ.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. art. 22 C. proc. civ. cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare.

În cauza dedusă judecăţii, din modul de argumentare a soluţiei pronunţate, ar rezulta că instanţa de fond a dat eficienţă principiului disponibilităţii, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte reţine că, în realitate, judecătorul nu a exercitat un rol activ, trecând cu uşurinţă peste argumentele pe care părţile le-au adus în susţinerea/apărările formulate în cauză, în baza cărora putea să agumenteze soluţia pronunţată.

Prin urmare, în considerarea dreptului la un proces echitabil, dar şi a principiului aflării adevărului în procesul civil, în faţa instanţei pot şi trebuie să fie valorificate toate apărările necesare.

Relativ la stilul juridic, la forma şi estetica motivării, contextul cauzei impune menţionarea uneia dintre opiniile exprimate în doctrină, în sensul că "motivarea hotărârii, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a raţiunilor care determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere. Ea este o lucrare pur subiectivă şi cuprinde în sine tot respectul justiţiei şi tot meritul judecătorului" (Pandectele române, 1924, partea I, p.255).

Toate considerentele prezentate evidenţiază o cercetare incompletă a fondului cauzei de către prima instanţă, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (2), art. 497 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamant, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În această privinţă, Înalta Curte constată, pe de o parte, existenţa unui probatoriu insuficient, iar, pe de altă parte, nerespectarea de către prima instanţă a principiului aflării adevărului în procesul civil consacrat de art. 22 din C. proc. civ., care include, printre altele, îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

Cu ocazia rejudecării cauzei, se va proceda la examinarea efectivă a tuturor motivelor de nelegalitate invocate, cu luarea în considerare şi a celorlalte critici formulate în recurs, a căror examinare nu a fost realizată în această etapă procesuală tocmai pentru a se asigura o judecată unitară a cauzei de către prima instanţă.

De asemenea, necesitatea efectuării unei expertize contabile dispusă în conformitate cu prevederile art. 330 C. proc. civ. are rolul de a oferi instanţei o opinie de specialitate asupra documentaţiei financiar-contabile supusă analizei, în raport de toate celelalte probe administrate.

În concluzie, Înalta Curte nu-i poate fi conferită legitimitate primei instanţe, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, coroborate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, să caseze sentinţa recurată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 2492 din data de 06 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2018.