Jurisdictional conflict: competence to annul employment contracts for conflict of interest under Law 176/2010 falls to labor courts, not administrative jurisdiction.

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată şi precizată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Administartiv şi Fisdcal, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Camera Deputaţilor, anularea contractului individual de muncă nr. x/25.06.2009, prin care, la propunerea pârâtului de rândul 1, a fost angajată fiica acestuia la Biroul de parlamentar al deputatului A., cu încălcarea prevederilor art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul, deputat în Parlamentul României, nu a respectat prevederile legale privind conflictul de interese, întrucât a propus angajarea fiicei sale şi a avizat contractul individual de muncă prin care aceasta a fost angajată în cadrul Biroului Parlamentar al deputatului A..

Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşi, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi

Fiscal, prin sentinţa nr. 2778 din 28 octombrie 2015, a respins e excepţiile lipsei calităţii procesuale active, a tardivităţii şi a inadmisibilităţii.

Totodată, a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Camera Deputaţilor, având ca obiect "anulare act administrativ" şi, în consecinţă a constatat nulitatea contractului individual de muncă nr. x/25.06.2009 încheiat între pârâţii B. şi Camera deputaţilor, la propunerea pârâtului A..

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 2778 din 28 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bcureşti, secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, au promovat recurs pârâţii B., şi A., în condiţiile art. 483 din Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.).

Recurenţii-pârâţi au invocat ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin raportare la art. 22 alin. (2) şi art. 23 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

În acest sens, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând în fond cauza, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Apărările formulate in cauză

Intimata- reclamantă Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare la recursurile promovate de pârâţi prin care a solicitat respingerea recursurilor şi menţinerea sentinţei ca temenică şi legală.

Pârâta Camera Deputaţilor a depus precizări la recursurile formulate în cauză, cu privire la natura juridică a actului a cărui anulare se solicită.

În acest sens a depus la dosar şi practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- secţia contencios administrativ şi fiscal, cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă.

Recurentul A. a formulat răspuns la întâmpinările depuse la dosar.

Recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate a formulat Răspuns la întâmpinare.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 2 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 2 aprilie 2017, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursurile promovate de pârâţii A., B. ca fiind admisibile în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Cu titlu prealabil, este de menţionat că pronunţarea unei hotărâri de către o instanţă necompetentă constituie un caz de nulitate a hotărârii.

Întrucât art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., distinge cu privire la normele de competenţă, înseamnă că, prin intermediul acestui motiv, se pot invoca numai motive de ordine publică privind competenţa.

Aşadar, încălcarea normelor imperative poate fi invocată de orice parte interesată, de procuror sau de instanţă din oficiu, în orice fază a procesului, chiar direct în recurs.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivului de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este incident în cauză, sens în care va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru următoarele considerente:

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită de către reclamanta Agenţia Agenţia Naţională de Integritate, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu o acţiune având ca obiect anularea contractului individual de muncă nr. x/25.06.2009, prin care a fost angajată fiica acestuia la Biroul de parlamentar al deputatului A., cu încălcarea prevederilor art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşa cum s-a menţionat în practicaua prezentei decizii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, a respins e excepţiile lipsei calităţii procesuale active, a tardivităţii şi a inadmisibilităţii.

Totodată, a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Camera Deputaţilor, având ca obiect "anulare act administrativ" şi, în consecinţă a constatat nulitatea contractului individual de muncă nr. x/25.06.2009 încheiat între pârâţii B. şi Camera deputaţilor, la propunerea pârâtului A..

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că legea nu impune ca premisă a anulării actului decât ca acesta să fi fost emis/adoptat întocmit cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilităţile,

A mai reţinut instanţa de fond că textul legii vorbeşte despre actele juridice, or actul juridic în speţă este contractul individual de muncă, acesta producând efecte, manifestarea unilaterală de voinţă a pârâtului de rândul 1 neproducând prin ea însăşi efecte juridice, astfel că nu are natura unui act juridic unilateral.

Văzând dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta curte constată că potrivit art. 22 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice:

"(1) Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

(2) Dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

(3) Dacă raportul de evaluare a incompatibilităţii nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenţia sesizează în termen de 6 luni instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilităţile.

(4) Dacă în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate constată inexistenţa unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, întocmeşte un raport în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul evaluării, în condiţiile art. 17 alin. (5) teza a doua".

De asemenea, conform art. 23 din acelaşi act normativ:

"(1) În cazul unui conflict de interese, dacă au legătură cu situaţia de conflict de interese, toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absolută.

(2) Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese poate fi introdusă de Agenţie chiar dacă persoana în cauză nu mai deţine acea funcţie.

(3) Instanţa va putea dispune motivat, pe lângă constatarea nulităţii absolute, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară".

Art. 24 din acelaşi act normativ prevede că:

"(1) Acţiunile introduse la instanţele de contencios administrativ urmează regulile de competenţă prevăzute în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător".

Din textele legale mai sus citate, Înalta Curte reţine că, în cauza pendinte, instanţa de judecată a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată, ce are ca obiect anularea contractului individual de muncă nr. x din 25 iunie 2009 prin care la propunerea pârâtului A., a fost angajată fiica acestuia în funcţia de referent în cadrul biroului parlamentar al pârâtului.

Înalta Curte constată că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată ulterior întocmirii raportului de evaluare, prin care s-a constatat că există conflict de interese administrativ în cauză, raportul de evaluare rămânând definitiv prin Decizia nr. 2201 din 14 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 4458din 3 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.

Ca urmare, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat instanţa de judecată cu anularea acelor acte întocmite cu încălcarea conflictului de interese, respectiv cu o cerere de anulare a contractului individual de muncă.

Este adevărat că această cerere, de anulare a respectivului contract, are un caracter subsidiar hotărârii judecătoreşti de constatare a conflictului de interese, care este de altfel şi cauza principală a nulităţii acestuia, însă acest contract nu poate fi definit drept contract administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sau printr-o normă specială, de natură a atrage competenţa instanţei de contencios administrativ .

Aşadar, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 176/2010, instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui contract de muncă sau a unui contract civil, formulată de Agenţia Naţională de Integritate ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat existenţa conflictului de interese, se determină în raport cu natura juridică a contractului, aşa cum de altfel s-a statuat în Decizia ICCJ (Complet RIL) nr. 10/2017 cu privire la "interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 176/2010".

Din coroborarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că, contractul individual de muncă pe durată determinată - în litigiu - face parte din categoria "actelor juridice" altele decât cele administrative, iar constatarea nulităţii absolute a acestui act juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese revine în competenţa materială a secţiei de litigii de muncă din cadrul tribunalului.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate, dând eficienţă dispoziţiilor art. 488 alin. (3) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte constată necompetenţa materială a instanţei de fond în soluţionarea cauzei, astfel că va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a Conflicte de M uncă şi Asigurări Sociale.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele sus-arătate, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursurile declarate de pârâţii B. şi A. împotriva sentinţei nr. 2778 din 28 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, pentru motivul de ordine publică prevăzut de art. 488 pct. (3) C. proc. civ., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii B. şi A. împotriva sentinţei nr. 2778 din 28 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru motivul de ordine publică prevăzut de art. 488 pct. (3) C. proc. civ.

Casează sentinţa recurată.

Trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia C.M.A.S.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2018.