Judicial fine for non-execution under Law 554/2004: prospective nature of coercive sanction and lack of citation of former public official in underlying proceeding

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei şi hotărârea primei instanţe

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. x/2016, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat anularea hotărârii pronunţate în camera de consiliu în dosarul nr. x fără citarea sa şi acordarea cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluţionarea contestaţiei.

În argumentele prezentate în susţinerea contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat că la data de 15.09.2016, prin intermediul părinţilor, care locuiesc în imobilul din str. x nr. 27, i-a fost comunicat că a primit o adresă de înştiinţare cu privire la înfiinţarea unei popriri pentru o sumă de 20.640 RON, ce ar proveni dintr-o amendă judiciară menţionată într-un Titlu executoriu nr. x/13.09.2010, că s-a interesat la organul fiscal care i-a comunicat că este vorba despre o amendă judiciară primită în dosarul x/2009, prin hotărârea din 03.12.2009, în calitate de Ministru al Sănătăţii, pentru că Ministerul Sănătăţii nu ar fi respectat hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x

Susţine că a depus şi o contestaţie la executare concomitent cu contestaţie în anulare, iar prin raportare la prevederile 319 (2) C. proc. civ., contestaţia în anulare este formulată în termen legal.

Menţionează că nu a avut cunoştinţă despre sancţiunea primită în dosarul nr. x, deoarece nu a fost citat în acea cauză şi toate informaţiile pe care le are despre această hotărâre sunt cele expuse pe portalul instanţelor.

Susţine că mandatul său de Ministru al Sănătăţii a încetat în data de 01.10.2009, conform Decretului 1360/01.10.2009, publicat în M. Oficial nr. 649 din 01.10.2009 (depus în extras de pe programul legislativ), că instanţa a aplicat sancţiunea fără să verifice evidenţele oficiale, şi-a întemeiat soluţia pe precizările reclamantei, astfel încât i-a fost aplicată o sancţiune pecuniară, pentru o calitate oficială pe care nu o mai avea la data aplicării sancţiunii.

2. Apărările formulate în cauză

Intimata B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia de netimbrare, excepţia tardivităţii, excepţia de inadmisibilitate şi excepţia lipsei de obiect. De asemenea, a solicitat respingerea contestaţiei ca fiind nefondată, deoarece contestatorul a fost citat pe parcursul procesului la sediul Ministerului Sănătăţii, iar postul de ministru implică şi responsabilităţi, nu doar beneficii.

3. Hotărârile pronunţate în cauză in cele două cicluri procesuale

Instanţa din oficiu a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului, excepţie admisă prin sentinţa nr. 41/C. civ. din 15.11.2016.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs A., iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 906/09.03.2017, a admis recursul, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare dosarul a fost înregistrat sub nr. x* la data de 18.09.2017, pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A fost introdus în cauză în calitate de intimat Ministerul Sănătăţii.

La data de 05.12.2017, contestatorul A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004. Această solicitare a fost respinsă de instanţă prin încheierea din 12.12.2017.

La termenul de judecată din 05.12.2017 a fost respinsă excepţia de netimbrare.

Prin încheierea din 12.12.2017, instanţa a respins excepţia tardivităţii, excepţia de inadmisibilitate şi excepţia lipsei de obiect invocate de intimata B..

Pentru se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 319 alin. (2) C. proc. civ.. 1865, contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei până la împlinirea termenului stabilit de art. 401 alin. (1) lit. b) sau c (adică 15 zile de la data la care debitorul a primit înştiinţarea privind înfiinţarea popririi/somaţia ori de la data la care a luat cunoştinţă de primul act de executare).

A. a depus la dosar adresa de înştiinţare privind înfiinţarea popririi nr. x/07.09.2016 emisă de Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice pe numele contestatorului, domiciliul indicat fiind cel din Bucureşti, str. x.

În acelaşi timp, contestatorul a făcut dovada că din 01.02.2016 are reşedinţa stabilită în Principatul Monaco.

Coroborând aceste înscrisuri, rezultă indubitabil că înştiinţarea privind înfiinţarea popririi nu a fost comunicată debitorului la reşedinţa sa stabilită în mod oficial, astfel că acesta nu a luat cunoştinţă de începerea executării silite împotriva sa prin acest act.

Având în vedere că cererea din prezentul dosar a fost depusă la poştă la data de 29.09.2016, instanţa apreciază că au fost respectate prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ. 1865, întrucât organul fiscal nu a comunicat debitorului declanşarea procedurii de executare silită într-o manieră efectivă, capabilă să asigure recepţionarea conţinutului actului de către destinatar. În concluzie, excepţia de tardivitate va fi respinsă ca nefondată.

Referitor la excepţia de inadmisibilitate, intimata a învederat practic motive ce ţin de fondul contestaţiei în anulare (citarea contestatorului în dosarul nr. x, forma aplicabilă a Legii nr. 554/2004), astfel că instanţa nu le va analiza ca motive de inadmisibilitate. Având în vedere că nu poate fi reţinut niciun caz de excludere a sentinţei nr. 20/CC/04.12.2009 de la posibilitatea contestării în temeiul art. 317 C. proc. civ. 1865, instanţa a respins ca nefondată excepţia de inadmisibilitate.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect, intimata a precizat că cererea a rămas fără obiect ca urmare a faptului că A. a achitat integral suma de 20.640 RON cu titlu de amendă judiciară pentru care s-a emis titlul executoriu, iar contestaţia în anulare poate fi introdusă până la săvârşirea ultimului act de executare.

Instanţa a reţinut că achitarea voluntară a debitului de către contestator nu echivalează cu rămânerea fără obiect a contestaţiei în anulare, dat fiind că prin cererea din prezentul dosar se tinde la desfiinţarea hotărârii în temeiul căreia a fost emis titlul executoriu, contestaţia în anulare nefiind îndreptată direct împotriva unui act de executare.

Cu alte cuvinte, reţine instanţa obiectul contestaţiei în anulare este reprezentat de sentinţa nr. 20/CC/04.12.2009, hotărâre ce nu a fost desfiinţată până în prezent pe altă cale, pentru a se aprecia că cererea din acest dosar a rămas fără obiect.

Pe de altă parte, C. proc. civ.. nu limitează în timp posibilitatea formulării unei contestaţii în anulare până la momentul când a fost săvârşit ultimul act de executare, cum greşit susţine intimata. Faţă de aceste considerente, instanţa a respins ca nefondată şi excepţia lipsei de obiect.

Analizând contestaţia în anulare formulată de A., instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa nr. 24 din 20 februarie 2018, Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa nr. 24/2018 din 20 februarie 2018, a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva sentinţei civile nr. 20/C. civ. din 04.12.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x, în contradictoriu cu intimaţii B. şi Ministerul Sănătăţii, a anulat în parte Sentinţa civilă nr. 20/CC/04.12.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x şi a anulat această sentinţă în ceea ce priveşte soluţia dată capătului de cerere formulat de B. privind aplicarea conducătorului Ministerului Sănătăţii Publice a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu 13.04.2009 şi până la 01.10.2009 inclusiv şi a menţiunt celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 20/CC/04.12.2009.

Totodată, a respins ca nefondat capătul de cerere formulat de B. privind aplicarea conducătorului Ministerului Sănătăţii Publice a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu 13.04.2009 şi până la 01.10.2009 inclusiv.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că, prin sentinţa nr. 20/CC/2009 din 04.12.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi şi Ministerul Sănătăţii Publice.

A fost aplicată conducătorului pârâtului Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi din perioada 13.04.2009 - 22.10.2009 o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere din aceeaşi perioadă.

A fost aplicată conducătorului pârâtului Ministerul Sănătăţii Publice, începând cu data de 13.04.2009, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 13.04.2009 şi până la executarea sentinţei civile nr. 97/16.09.2008 pronunţate de Curtea de Apel Bacău.

Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a daunelor de întârziere de 100.000 RON.

Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea recursurilor declarate de B. şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi prin decizia nr. 732/11.02.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A. a îndeplinit funcţia de ministru al sănătăţii până la data de 01.10.2009, a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei hotărâri.

Din motivarea contestaţiei rezultând că este îndreptată doar împotriva acelei părţi din sentinţa nr. 20/CC/2009 prin care a fost aplicată conducătorului pârâtului Ministerul Sănătăţii Publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 13.04.2009 şi până la data de 01.10.2009 (adică perioada în care ministrul sănătăţii a fost contestatorul), doar pentru acest capăt de cerere putându-se pune problema citării numitului A..

Pentru a pronunţa această soluţie contestată din sentinţa nr. 20/CC/2009, Curtea de Apel Bacău a reţinut în considerente că prin sentinţa nr. 97/16.09.2008 (irevocabilă prin decizia nr. 1334/11.03.2009 a ICCJ) a fost obligat Ministerul Sănătăţii Publice să răspundă la adresa nr. x/2007; că nesoluţionarea acestei cereri apare ca un refuz de a soluţiona cererea în sensul legii contenciosului administrativ, din perspectiva respectării drepturilor pacienţilor; că ministerul a transmis un răspuns incomplet la peste un an de la formularea cererii, practic nerăspunzând la ceea ce instanţa a stabilit că reprezintă informaţiile la care reclamanta era îndreptăţită în temeiul art. 5 din Legea nr. 46/2003. În consecinţă, instanţa a apreciat ca fiind incidente dispoziţiile art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, astfel că a aplicat amendă conducătorului autorităţii publice (fără ca acesta să figureze ca parte în proces) pentru perioada cuprinsă între momentul rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 97/16.09.2008 şi până la executarea obligaţiei stabilite prin această hotărâre.

La data pronunţării sentinţei atacate în prezenta contestaţie în anulare, art. 24 alin. (1) şi (2) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevedeau:

Art. 24 alin. (1): Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Art. 24 alin. (2): În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Art. 25 alin. (1): Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor.

În dosarul nr. x în care a fost pronunţată sentinţa nr. 20/CC/2009 au figurat ca părţi doar B., Ministerul Sănătăţii şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, iar nu şi persoanele ce au avut sau aveau la acel moment calitatea de conducător al autorităţii publice. Aceste persoane au fost identificate abia ulterior, în faza de executare a sentinţei nr. 20/CC/2009.

Este adevărat că instanţa nu putea identifica în faza de judecată toate persoanele obligate la amendă, adică toate persoanele vor deţine în viitor calitatea de ministru al sănătăţii până la momentul executării obligaţiei stabilite prin sentinţa nr. 97/16.09.2008, însă nimic nu împiedica identificarea persoanelor ce au avut această calitate până la momentul pronunţării sentinţei nr. 20/CC/2009, pentru a cita aceste persoane la judecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x, spre a le da posibilitatea de a formula apărări.

Pentru o persoană ce a deţinut în trecut calitatea de conducător (în speţă ministru al sănătăţii), o asemenea apărare realizată de către un angajat al instituţiei publice este dificil de realizat (mai ales că interesele pot fi deja diferite), fiind de altfel şi interzis de lege ca un consilier juridic să reprezinte o persoană fizică, adică o altă persoană decât angajatorul său.

Cum una dintre persoanele ce au îndeplinit funcţia de ministru al sănătăţii este chiar contestatorul A. (perioada în discuţie fiind 13.04.2009 - 01.10.2009, după cum rezultă din decretele nr. 1360/2008, nr. 1360/2009 şi nr. 1367/2009), iar această persoană fizică nu a fost citată în dosarul nr. x, instanţa constată îndeplinite cerinţele art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. 1865, astfel că va admite contestaţia în anulare, va anula în parte sentinţa atacată şi va proceda la rejudecarea în fond a capătului de cerere formulat de B. privind aplicarea conducătorului Ministerului Sănătăţii Publice a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu 13.04.2009 şi până la 01.10.2009 inclusiv.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a treţinut că motivul neîndeplinirii procedurii de citare nu ar fi putut fi susţinut de A. pe calea recursului, câtă vreme acesta nici nu a figurat ca parte în dosar şi nu a fost menţionat în dispozitivul sentinţei nr. 20/CC/2009, astfel că singura cale procesuală rămasă la îndemâna acestuia pentru a-şi formula apărări este contestaţia în anulare.

Procedând la rejudecarea capătului de cerere anterior menţionat, instanţa a reţinut următoarele:

Din interpretarea textului art. 24 din Legea nr. 554/2004, rezultă indubitabil că amenda aplicabilă conducătorului autorităţii publice are caracter cominatoriu, adică reprezintă o sancţiune procedurală pecuniară aplicată de instanţă în scopul asigurării executării hotărârii. Asupra caracterului de amendă cominatorie s-a pronunţat deja Curtea Constituţională prin numeroase decizii, spre exemplu deciziile nr. 377/2016, nr. 898/2015, nr. 1479/2011.

Reprezentând un mijloc de constrângere a conducătorului autorităţii publice să ducă la îndeplinire obligaţia stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, este evident că o astfel de amendă poate fi dispusă numai pentru viitor, adică începând cu data pronunţării sentinţei de aplicare a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi până la data la care obligaţia va fi executată efectiv, dar este imposibil a aplica această amendă pentru trecut (pentru perioada cuprinsă între data la care a devenit definitivă hotărârea prin care s-a stabilit obligaţia de executat şi data pronunţării sentinţei de aplicare a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004), deoarece, în caz contrar, amenda nu ar mai avea caracter cominatoriu, ci direct caracter sancţionator.

Acest aspect rezultă mult mai evident când se solicită aplicarea amenzii cominatorii unei persoane ce a deţinut calitatea de conducător al autorităţii publice, dar nu mai deţine în prezent această calitate. O asemenea persoană nu mai poate fi constrânsă la executarea obligaţiei, nemaiavând pârghiile necesare pentru a acţiona, prin urmare sancţiunea aplicată nu şi-ar putea atinge scopul, nimeni neputând fi constrâns a executa imposibilul.

Or, perioada scursă între momentul la care obligaţia de a face trebuia executată stabilit potrivit art. 24 alin. (1) din legea contenciosului administrativ şi momentul sesizării instanţei este, într-o oarecare măsură, legată şi de comportamentul creditorului obligaţiei, care ar putea aştepta până la limita împlinirii termenului de prescripţie pentru a introduce cererea, cu consecinţa stabilirii unei amenzi în cuantum împovărător pentru fostul conducător al instituţiei, în condiţiile în care această din urmă persoană nu ar mai putea lua nicio măsură pentru executarea obligaţiei.

Reţinând că amenda prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 poate fi aplicată doar persoanelor ce vor îndeplini calitatea de conducător al autorităţii publice începând cu data pronunţării hotărârii şi până la executarea obligaţiei, rezultă că cererea de aplicare a unei asemenea amenzi numitului A. (ministru al sănătăţii până la 01.10.2009) apare ca nefondată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

B. a promovat recurs împotriva încheierii din 12 decembrie 2017 şi a sentinţei nr. 24 din 20 februarie 2018 ale Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3041 pct. 1, 3, 4, 5, 7, 8, 9 C. proc. civ. 1865.

În motivarea căii de atac B. nu a defalcat motivele căii de atac, în fapt solicitarea fiind de:

1. Admitere a recursului astfel cum a fost formulat;

2. Casare a sentinţei recurate şi a încheierii recurate, păstrarea spre rejudecare pe fondul cauzei şi după rejudecarea pe fondul cauzei, păstrarea în tot a sentinţei nr. 20/CC/04,12.2009 dosar x/2009 definitivă şi rămasă irevocabilă prin decizia nr. 732/11.02.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

3. Admiterea excepţii nulităţii absolute a sentinţei nr. 24/2018 din 20 februarie 2018 şi a încheiere din 12 decembrie 2017 în dosar nr. x de Curtea de Apel Bacău - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, ca fiind dată de o instanţă necompetentă absolut în judecarea contestaţiei în anulare formulată în prezenta cauză;

4. Admiterea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare formulate de contestator A.;

5. Admiterea excepţiei incompatibilităţii absolute a instanţei Curţii de Apel Bacău -Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ în judecarea pe fond a prezentei contestaţii în anulare, deoarece competenţa îi revenea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, instanţă care a judecat recursul împotriva sentinţa nr. 20/CC/04.12.2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ fund irevocabilă. respectiv decizia nr. 732/11.02.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cerere introdusă de către mine la data de 03.08.2009 dosar x/2009;

6. Admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat;

7. Admiterea excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei în anulare, aceasta fiind introdusă după 8 ani de zile după ce s-au pronunţat două sentinţe care au rămas definitive după judecarea celor două recursuri prin care s-au pronunţat două decizii irevocabile;

8. Admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a exercita contestaţie în anulare.

Motivele recursului sunt:

Contestaţia in anulare împotriva sentinţei nr. 20/CC/04.12.2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ care a admis cererea introductivă de la data de 03.08.2009 în dosar nr. x, ar fi fost admisibilă dacă sentinţa nr. 20/CC/04.12.2009 ar fi fost dată în apel sau ar fi fost dată fără drept de recurs, dar sentinţa nr. 20/CC/04.12.2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ nr. 458/32/2009 a fost dată "cu drept de recurs", ceea ce înseamnă că nu era nici definitivă, nici irevocabilă, în sine, dacă a fost atacată cu recurs, abia decizia dată în recurs determină rămânerea acesteia ca definitivă şi irevocabilă, prin urmare ne aflăm în faţa unei adevărate monstruozităţi juridice de neimaginat elaborată prin sentinţa nr. 24/2018 pronunţată la data de 20 februarie 2018 în dosar nr. x Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ care, printr-un astfel de precedent extrem de periculos pune in pericol stabilitatea întregului sistem judiciar.

Contestatorul A. nefiind parte în procesul în care s-a pronunţat sentinţa nr. 20/CC/04.12.2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ-dosar nr. x nu poate solicita sub nici o formă nici un fel de anulare a acesteia, printr-o contestaţie în anulare motivând că a fost lipsit de dreptul la apărare, deoarece Ministerul Sănătăţii a fost legal citat pe tot parcursul derulării acţiunii mele introductive.

Prin întâmpinare, contestatorul A. a invocat excepţia lipsei de interes a lui B. în exercitarea căii de atac, şi totodată respingerea recursului ca neîntemeiat.

Analizând cu prioritate excepţia dirimantă a lipsei interesului în exercitarea căii de atac aceasta a fost motivată de aceea că înlăturarea sancţiunii nu o putea prejudicia în nici un fel pe recurentă, deoarece suma din amendă nu beneficia acesteia. De asemenea, la data exercitării prezentei căi de atac recurenta este deja în posesia răspunsului primit de la Ministerul Sănătăţii, răspuns la care această instituţie fusese obligată prin sentinţa nr. 97/2008 pronunţată în dosarul x/2008 de Curtea de Apel Bacău.

La pct. 8 din dezvoltarea recursului, recurenta chiar arată că nu a avut nicio pretenţie împotriva contestatorului.

Prin urmare, exercitarea prezentei căi de atac nu tinde la protejarea/conservarea/realizarea unui interes juridic ocrotit de lege.

În realitate B. a formulat acţiunea iniţială înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. x/2008, prin sentinţa civilă nr. 97/16 septembrie 2008 pronunţată în cauză Ministerul Sănătăţii fiind obligat să-i răspundă petentei la adresa înregistrată sub nr. x

Ulterior în Dosarul nr. x al Curţii de Apel Bacău s-a pronunţat sentinţa nr. 20/CC/2009, prin care s-a constatat că răspunsul a fost transmis reclamantei la mai mult de un an de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, a fost dată conducătorului Ministerului Sănătăţii publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare an de întârziere începând cu 13.04.2009 şi până la executarea sentinţei civile nr. 92/2009 a Curţii de Apel Bacău.

Cum prin sentinţa contestată pronunţată în contestaţia în anulare s-a anulat în parte această din urmă sentinţă în ceea ce priveşte aplicarea amenzii mai sus menţionată, justificarea interesului recurentei din prezenta/titular al acţiunii iniţiale este de netăgăduit.

Aspectul invocat de autorul excepţiei precum că înlăturarea sancţiunii nu o poate prejudicia deoarece aceasta nu beneficiază de suma din amendă nu poate fi primit, dintr-un început recurenta promovând cererea introductivă urmărind sancţionarea administrativă a conducătorului Ministerului Sănătăţii şi nu beneficiul său din aceasta.

Cât priveşte analiza cererii de recurs, prin aceasta s-au invocat următoarele excepţii:

- necompetenţa Curţii de Apel Bacău în soluţionarea contestaţiei în anulare raportat la dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. 1865 apreciindu-se că aceasta ar fi trebuit să aparţină ICCJ care a soluţionat pricina contestată în recurs.

Or, Decizia 732/11.02.2010 pronunţată în recurs de ICCJ nu a evocat fondul cauzei, iar lipsa de procedură invocată ca temei al contestaţiei în anulare s-a raportat la sentinţa nr. 20/CA/2009.

Similar, urmează a fi soluţionată şi excepţia nulităţii absolute a sentinţei nr. 24/2018 şi a încheierii din 12 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, ca instanţă necompetentă să judece contestaţia în anulare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 319 C. proc. civ. 1865 excepţia nu apare ca fiind întemeiată.

- excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare motivat de împrejurarea că în procesul ce s-a finalizat prin sentinţa nr. 20/CC/2009, parte a fost Ministerul Sănătăţii, iar nu recurenta ca persoană fizică, astfel încât nu a avut deschisă o cale de atac împotriva acelei hotărâri.

Or, acest lucru a fost tranşat cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 506/9 martie 2017 a Înaltei Curţi, care admiţând recursul, a apreciat asupra calităţii procesuale active a lui A..

- excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată în raport de dispoziţiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ. 1865, deci cu referire la termenul în care poate fi introdusă o contestaţiei în anulare.

În realitate autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză în speţe diferite ceea ce nu s-a identificat în prezenta, ceea ce face excepţia ca inadmisibilă.

- excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, invocată cu acelaşi temei al dispoziţiilor art. 319 alin. (2) C. proc. civ. 1865.

Or, termenul de 1 an invocat se referă exclusiv la hotărârile ce nu se aduc la îndeplinire pe calea executării silite, în schimb, în cazul de faţă, executarea sanţiunilor s-a realizat pe această cale, aspect necontestat de către parte, iar faţă de Dosarul de executare nr. x, a înştiinţării privind înfiinţarea popririi din 07.09.2016 cu promovarea sancţiunii la Curtea de Apel Bacău, s-a făcut cu respectarea termenelor procedurale.

- excepţia prescripţiei dreptului de a exercita contestaţia în anulare, recurenta în motivarea excepţiei se raportează la intervenirea "termenului de prescripţie limitativ de un an de la rămânerea irevocabilă" pentru promovarea căii de atac aspect analizat în precedentele două excepţii invocate.

Pe fondul recursului, aspectele invocate nesistematizate din punct de vedere juridic, se referă la faptul că:

1. Admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

2. Casarea sentinţei recurate şi a încheierii recurate, păstrarea spre rejudecare pe fondul cauzei şi după rejudecarea pe fondul cauzei, păstrarea în tot a sentinţei nr. 20/CC/04,12.2009 dosar x/2009 definitivă şi rămasă irevocabilă prin decizia nr. 732/11.02.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. Admiterea excepţii nulităţii absolute a sentinţei nr. 24/2018 din 20 februarie 2018 şi a încheierii din 12 decembrie 2017 din dosar nr. x ale Curţii de Apel Bacău-Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ ca fiind dată de o instanţă necompetentă absolut în judecarea contestaţiei în anulare formulată in prezenta cauză.

4. Admiterea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei in anulare formulate de contestator A..

5. Admiterea excepţiei incompatibilităţii absolute a instanţei Curţii de Apel Bacău - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ în judecarea pe fond a prezentei contestaţii în anulare, deoarece competenţa îi revenea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, instanţă care a judecat recursul împotriva sentinţa nr. 20/CC/04.12.2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ fund irevocabilă. respectiv decizia nr. 732/11.02.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cerere introdusă de către mine la data de 03.08.2009 dosar x/2009 .

6. Admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat.

7. Admiterea excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei în anulare, aceasta fiind introdusă după 8 ani de zile după ce s-au pronunţat două sentinţe care au rămas definitive după judecarea celor două recursuri prin care s-au pronunţat două decizii irevocabile.

8. Admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a exercita contestaţie în anulare.

Totodată s-a arătat că sancţiunea aplicată a fost executată.

În legătură cu acest ultim punct, instanţa de fond s-a pronunţat prin respingerea, prin încheierea din 12 decembrie 2017 a excepţiei lipsei de obiect, excepţie ce nu a mai fost reiterată prin prezentul recurs.

Oricum, faptul plăţii voluntare nu echivalează în niciun caz cu recunoaşterea obligaţiei de plată, cu atât mai mult cu cât A. a promovat şi o contestaţie la executare în cauză.

Cât priveşte cunoaşterea asupra sancţiunii aplicate încă din anul 2008, sentinţa contestată nr. 20/C. civ. fiind pronunţată în 04.12.2009, or, A. a fost ministrul Sănătăţii Publice în perioada 22 decembrie 2008 - 01.10.2009, astfel că nici pentru perioada derulării litigiului finalizat prin sentinţa civilă nr. 97/16 septembrie 2008, nici a celui finalizat prin sentinţa civilă nr. 20/CC/3.12.2009, acesta nu a exercitat funcţia publică invocată.

Astfel în conformitate cu cele mai sus analizate, hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum motivele de recurs nu se încadrează ‚în temeiurile invocate ale dispoziţiilor artt. 304 pct. 1, 3, 4, 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte urmează în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes invocată de intimatul-contestator A..

Respinge recursul declarat de recurenta B. împotriva Încheierii din 12 decembrie 2017 şi sentinţei nr. 24 din 20 februarie 2018 ale Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2018.