Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1968/2018 AI generated

Inadmissible appeal against preparatory orders and lack of object regarding unadjudicated unconstitutionality exception in transparency dispute

Case Number Decizia nr. 1968/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeals as inadmissible and devoid of object, leaving the Court of Appeal’s decisions intact. The dispute concerned the refusal of the Ministry of Internal Affairs to provide information and resume a decisional transparency procedure, leading the individual plaintiff to challenge the Ministerial Order suspending the procedure and seek damages, while also invoking an exception of unconstitutionality against Law No. 360/2002. The Supreme Court held that the appeals against the procedural orders postponing the hearing were inadmissible because preparatory rulings (încheieri premergătoare) are not independently appealable under Article 235 of the Code of Civil Procedure, and the appeal against the final civil judgment was devoid of object because the lower court had not actually ruled on the unconstitutionality exception complained of, as verified under Article 457 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 400 din C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 235 din C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Inadmissible appeal against preparatory orders and lack of object regarding unadjudicated unconstitutionality exception in transparency dispute: Prin încheierea din 7 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 400 din C. proc. civ., a repus cauza pe rol în vederea comunicării către pârâţi a excepţiei de neconstituţionalitate invocată de reclamant conform art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi pentru a se cita pârâţii cu menţiunea de a depune la dosar, întreaga documentaţia aferentă Ordinului MAI contestat nr. 140/02.09.2016, stabilind termen de judecată la data de 20 octombrie 2017.

Keywords

AI generated
procedural orders article of civil procedure administrative dismissal objection of unconstitutionality administrative transparency appealable interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 26.09.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministrul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

1) Suspendarea Ordinului ministrului Afacerilor Interne nr. 140 din 02.09.2016 cu intrarea în vigoare la data de 10 09 2016;

2) Anularea Ordinului ministrului Afacerilor Interne nr. 140 din 02.09.2016 cu intrarea în vigoare la data de 10.09.2016

3) Obligarea pârâţilor să îi comunice în scris informaţiile pe care le-a solicitat prin scrisoarea din 13.07.2016;

4) Obligarea pârâţilor la reluarea procedurii de transparenţă decizională statuată prin Legea nr. 52/2003

5) Obligarea pârâţilor la plata de daune morale în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea drepturilor sale fundamentale la informaţii, implicare în procesul de transparenţă decizională şi îngrădirea activităţii sale sindicale;

6) obligarea pârâţilor la publicarea hotărârii de condamnare într-un ziar central şi pe pagina de internet a pârâtei, ca despăgubire nepatrimonială pentru încălcarea dreptului său la informaţie;

7) De asemenea, solicită obligarea pârâţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 23 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea cauzei la data de 7 iulie 2017.

Prin încheierea din 7 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 400 din C. proc. civ., a repus cauza pe rol în vederea comunicării către pârâţi a excepţiei de neconstituţionalitate invocată de reclamant conform art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi pentru a se cita pârâţii cu menţiunea de a depune la dosar, întreaga documentaţia aferentă Ordinului MAI contestat nr. 140/02.09.2016, stabilind termen de judecată la data de 20 octombrie 2017.

Prin sentinţa civilă nr. 3828 din 20 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne, ca inadmisibilă.

Împotriva acestor hotărâri a formulat recursuri reclamantul A., criticând soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 360/2002.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cererile de recurs prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate împotriva încheierilor din datele de 23 iunie 2017 şi 7 iulie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi Fiscal sunt inadmisibile, iar recursul declarat împotriva sentinţei nr. 3828 din 20 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este lipsit de obiect.

Potrivit art. 235 din C. proc. civ., Instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în conformitate cu prevederile art. 235 din C. proc. civ., toate încheierile care preced hotărârea şi au ca scop să pregătească soluţionarea pricinii sunt încheieri premergătoare. Se observă că unele dintre acestea pot conţine dispoziţii pur premergătoare (încheieri preparatorii), care nu leagă instanţa sau, dimpotrivă, pot conţine soluţionări parţiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanţa (încheieri interlocutorii), în sensul că ea nu mai poate reveni asupra celor hotărâte. Consecinţa acestor reglementări constă în faptul că încheierile premergătoare, indiferent de felul lor, nu pot fi atacate decât odată cu fondul, făcând corp comun cu hotărârea finală şi, prin urmare, vor fi supuse căii de atac numai odată cu aceasta.

În speţă, Înalta Curte constată că s-a declarat recurs împotriva încheierilor din data de 23 iunie 2017 şi 7 iulie 2017, prin care s-a amânat pronunţarea în cauză, respectiv prin care s-a repus cauza pe rol şi dat termen de judecată.

Aşadar, aşa cum s-a arătat, aceste încheieri sunt încheieri premergătoare, iar criticile formulate privesc soluţia data asupra excepţiei de neconstituţionalitate, deşi prin aceste încheieri s-a amânat cauza sau repus cauza pe rol, prin urmare, nu puteau fi atacate separat, recursurile împotriva acestor încheieri fiind inadmisibile.

În ceea priveşte recursul formulat împotriva sentinţei nr. 3828 din 20 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi Fiscal, Înalta Curte constată că, deşi recurentul formulează critici împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 360/2002, totuşi din analiza considerentelor hotărârii atacate nu rezultă pronunţarea asupra excepţiei de care face vorbire recurentul.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul formulat împotriva sentinţei nr. 3828 din 20 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, privind cererea de sesizare a Curţii de Constituţionale, este lipsit de obiect.

Faţă de această situaţie şi având în vedere dispoziţiile art. 457 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, instanţa constată că recursurile declarate de A. împotriva încheierilor din datele de 23 iunie 2017 şi 7 iulie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal sunt inadmisibile, iar recursul declarat împotriva sentinţei nr. 3828 din 20 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, privind cererea de sesizare a Curţii de Constituţionale, este lipsit de obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de A. împotriva Încheierilor din datele de 23 iunie 2017 şi 7 iulie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge ca lipsit de obiect recursul împotriva sentinţei nr. 3828 din 20 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi Fiscal, privind cererea de sesizare a Curţii de Constituţionale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2018.