Validity of preliminary complaint filed by attorney without explicit power for judicial representation in administrative litigation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, set aside the Court of Appeal Ploiești's sentence, and remanded the case for retrial, allowing the claimant to proceed. The dispute involved an action for the suspension and annulment of a joint ministerial order approving methodological norms for civil aviation personnel, where the lower court had dismissed the case as inadmissible for failing to fulfill the preliminary complaint procedure. The High Court found the lower court's rejection erroneous because the claimant had actually filed a valid preliminary complaint through authorized legal representation and had not received a response from the authorities for over two years; relying on the principle that excessive formalism should not restrict access to justice and citing Article 7(1) of Law No. 554/2004 and Article 312(5) of the Code of Civil Procedure, the court held that requiring a new preliminary complaint would be inappropriate, thereby restoring the claimant's right to a substantive review of the administrative act's legality.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (5) din C. proc. civ; Validity of preliminary complaint filed by attorney without explicit power for judicial representation in administrative litigation: The dispute involved an action for the suspension and annulment of a joint ministerial order approving methodological norms for civil aviation personnel, where the lower court had dismissed the case as inadmissible for failing to fulfill the preliminary complaint procedure. The High Court found the lower court's rejection erroneous because the claimant had actually filed a valid preliminary complaint through authorized legal representation and had not received a response from the authorities for over two years; relying on the principle that excessive formalism should not restrict access to justice and citing Article 7(1) of Law No. 554/2004 and Article 312(5) of the Code of Civil Procedure, the court held that requiring a new preliminary complaint would be inappropriate, thereby restoring the claimant's right to a substantive review of the administrative act's legality.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for admitting the appeal, setting aside the lower court's judgment, and remanding the case for retrial.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/08.07.2015, precizată ulterior, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Transporturilor a solicitat suspendarea aplicării ordinului comun OMT nr. 816/29.06.2015 şi OMMFPSPV nr. 1349/29.06.2015 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 83/2015, publicat în M.Of. Partea I nr. 479 din 01.07.2015, precum şi constatarea nelegalităţii Ordinului comun OMT nr. 816/29.06.2015 şi OMMFPSPV nr. 1349/29.06.2015 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 83/2015, publicat în MO Partea I nr. 479 din 01.07.2015, fiind redactat prin încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000 rep., constatarea nulităţii/anularea art. 2 (referitor la abrogarea art. 25 din Normele de aplicare a Legii nr. 223/2007) din ordinul comun OMT nr. 816/29.06.2015 şi OMMFPSPV nr. 1349/29.06.2015 pentru aprobarea Normelor Metodologice nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, aprobate prin Ordinul nr. 1064 din 23 octombrie 2007, publicat în monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 26 octombrie 2007.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 230 din 4 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii formulării contestaţiei, invocată prin întâmpinare.
A fost respinsă contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Transporturilor, ca inadmisibilă.
3. Recursul
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate trimiterea cauzei spre rejudecare, arătându-se că sentinţa atacată a fost dată pe baza unor motive contradictorii, cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
S-a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală având în vedere, pe de o parte, faptul că jurisprudenţa a statuat faptul că toată corespondenţa purtată de către reclamant cu pârâta constituie acte asimilate procedurii prealabile şi, pe de altă parte, prin faptul că instanţa nu motivează respingerea apărărilor formulate de reclamant.
De asemenea, recurentul a arătat că nici până în prezent nu a primit răspuns la plângerea prealabilă, deşi ultima este formulată în data de 13.08.2015 şi respectiv 20.08.2015, iar plângerile au fost formulate de avocat pentru toate persoanele care au convenit să le apere interesele.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
4. Procedura derulată în recurs
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14.09.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 30.01.2018, completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Controlul de legalitate declanşat de recurenta-reclamantă a avut ca obiect constatarea nelegalităţii Ordinului comun OMT nr. 816/29.06.2015 şi OMMFPSPV nr. 1349/29.06.2015 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 83/2015, publicat în MO Partea I nr. 479 din 01.07.2015.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Procedând la verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, constată că recurentul-reclamant, a formulat plângere prealabilă împotriva Ordinului comun OMT nr. 816/29.06.2015 şi OMMFPSPV nr. 1349/29.06.2015 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 83/2015, înregistrată la sediul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sub nr. 381/17.08.2015.
Contrar opiniei exprimate de judecătorul fondului, Înalta Curte, analizând mandatul de reprezentare aflat la dosarul de fond, constată că reclamantul l-a împuternicit pe domnul avocat în baza contractului de asistenţă juridică nr. x/06.07.2015 şi pentru " reprezentare şi asistenţă, formulare şi retrageri cereri".
Prin urmare, atâta vreme cât recurentul-reclamant a făcut demersuri în vederea remedierii actului atacat, nu a stat în pasivitate, iar cu toate astea, nici până în prezent nu a primit un răspuns la plângerea prealabilă deşi au trecut mai mult de doi ani de la formularea acestei cereri, ar fi un formalism excesiv obligarea reclamantului la reluarea procedurii.
Procedura prealabilă nu a fost concepută ca un mijloc de împiedicare sau restrângere a accesului la justiţie, ci dimpotrivă ca o posibilitate de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent sau organul ierarhic superior.
Această procedură specială a fost respectată în cauză, neexistând niciun temei pentru ca reclamantul să fie obligat să formuleze o nouă plângere prealabilă, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ori o nouă acţiune.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va răspunde argumentelor esenţiale neanalizate în primul ciclu procesual.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, astfel că, pentru a nu lipsi partea de un grad de jurisdicţie, în temeiul art. 312 alin. (5) din C. proc. civ., va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 230 din 4 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2018.