Judicial suspension of administrative financial correction: retroactive application of emergency ordinance and imminent harm to public water service.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the Minister of Finance’s appeal, upholding the lower court’s order to suspend the enforcement of the administrative acts, thereby allowing the public water company to prevail in the procedural request. The dispute centered on a provisional suspension of a financial correction note and a debt notification totaling approximately 20.4 million RON, issued by the European Funds Management Authority following a public procurement procedure; the applicant challenged the acts on the grounds that they were applied retroactively and were constitutionally invalid. The decisive legal basis was Article 14 of Law no. 554/2004, which requires a "well-justified case" (serious doubt regarding legality) and imminent harm; the court found that a Constitutional Court decision invalidating the retroactive application of the relevant emergency ordinance created apparent illegality, and the significant financial burden threatened the viability of the public service, satisfying the cumulative conditions for suspension without needing to resolve the merits of the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Judicial suspension of administrative financial correction: retroactive application of emergency ordinance and imminent harm to public water service: The dispute centered on a provisional suspension of a financial correction note and a debt notification totaling approximately 20.4 million RON, issued by the European Funds Management Authority following a public procurement procedure; the applicant challenged the acts on the grounds that they were applied retroactively and were constitutionally invalid. The decisive legal basis was Article 14 of Law no. 554/2004, which requires a "well-justified case" (serious doubt regarding legality) and imminent harm; the court found that a Constitutional Court decision invalidating the retroactive application of the relevant emergency ordinance created apparent illegality, and the significant financial burden threatened the viability of the public service, satisfying the cumulative conditions for suspension without needing to resolve the merits of the case.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule applied to resolve the appeal in administrative litigation.
Procedural rule governing the outcome of the appeal as unfounded.
Full text
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea adresată Curţii de Apel Ploieşti - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. a solicitat suspendarea executării notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 02.10.2015, înregistrată la Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. sub nr. x din 08.10.2015 şi a notificării cu privire la debit nr. x din data de 02.10.2015, înregistrată la Compania de Apa Târgovişte Dâmboviţa S.A. sub nr. x din data de 08.10.2015, până la pronunţarea unei soluţii de către instanţa de fond în cererea de anulare a acestor acte administrative pe care le consideră netemeinice şi nelegale, cerere ce se afla în procedura prealabilă, respectiv contestaţie la organul emitent - Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generala Programe Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 267 din 07.12.2015 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Medii, prin reprezentant Ministerul Finanţelor Publice şi a dispus suspendarea executării notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/2.10.2015 şi a notificării până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea actului administrativ.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 267 din 07.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurentul-pârâtă a susţinut că nu ne aflăm în situaţia de a se fi creat o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, întrucât aspectele invocate de petentă şi reţinute de instanţa de fond nu au nici un fundament legal raportat la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 şi, implicit, antamează fondul cauzei, lucru nepermis în soluţionarea unei cereri de suspendare.
A mai susţinut recurentul că, în cauză, considerentele instanţei de fond nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal, ci reprezintă o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, astfel încât în mod greşit instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la existenţa condiţiei privind prevenirea unei pagube iminente, recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond arătând că, în lipsa unui probatoriu concludent şi pertinent, nu a arătat în concret care sunt dovezile pe care se fundamentează aceste aprecieri.
De asemenea, a susţinut recurentul că nu este identificat nici prejudiciul iminent, posibila situaţie financiară invocată de către pârâtă fiind doar simple ipoteze speculative.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa nu a formulat întâmpinare.
5. Procedura de soluţionare a recursului. Examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 19 februarie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, în consecinţă, a admis recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. şi a fixat termen pentru judecarea lui pe fond.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, instanţa de fond făcând, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
În cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Astfel, în cadrul cererii de suspendare instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anularea actului administrativ.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Prin urmare, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului, sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să existe o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a actului.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut suficiente argumente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat.
Referitor la cazul bine justificat, se reţine că prin contestaţia formulată pe cale administrativă, precum şi în acţiunea introductivă, reclamanta a invocat interpretarea eronată şi retroactivă a dispoziţiilor legale, respectiv O.U.G. nr. 66/2011 (conform pct. 13.2 din nota de constatare contestată, dosar fond), deşi anunţul de participare pentru procedura de achiziţie publică iniţiată de reclamantă în calitate de autoritate contractantă a fost publicat în SEAP la 06.10.2010, sub nr. x, precum şi în JOUE la 07.10.2010, legislaţia aplicabilă în utilizarea fondurilor europene regăsindu-se în acea perioadă în dispoziţiile O.G. nr. 79/2003.
Instanţa de fond a fond a reţinut, cu privire la acest aspect, faptul că prin decizia nr. 66/2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora sunt neconstituţionale. Curtea a reţinut că textul de lege criticat aduce atingere principiului neretroactivităţii, deoarece permite aplicarea normelor de drept substanţial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la nereguli săvârşite în intervalul temporal în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003, faptul că raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data naşterii sale, schimbarea ulterioară a condiţiilor legale neavând nicio influenţă asupra legalităţii acestuia.
Prin urmare, nu poate fi reţinută critica recurentului potrivit căreia instanţa de fond a antamat fondul cauzei în analizarea condiţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, asupra actelor administrative existând indicii vădite care să conducă la aparenţa unei nelegalităţi.
Aparenţa de nelegalitate a actelor administrative şi concluzia privind întrunirea condiţiei cazului bine justificat, cerută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, este confirmată de împrejurarea că prin sentinţa nr. 287/24.11.2016, pronunţată în dosarul x/2015, Curtea de Apel Ploieşti - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantei şi a anulat nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 02.10.2015 şi notificarea cu privire la debit nr. x din data de 02.10.2015, a căror suspendare s-a solicitat şi admis în prezenta cauză.
De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.
Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt astfel cum a fost constatată de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.
Reclamanta a justificat iminenţa producerii unei pagube determinate de valoarea considerabilă a obligaţiilor de plată impuse şi contestate, fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea, de îndată, a actelor administrativ fiscale, în raport cu sumele reţinute prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 02.10.2015, din care rezultă o obligaţie financiară reţinută în sarcina intimatei-reclamante faţă de Autoritatea de Management cu competenţe în gestionarea fondurilor europene în valoare de 20.408.486.06 RON, din care contribuţie din fonduri UE în sumă de 14.219.027,87 RON, contribuţie publică naţională de la bugetul de stat în sumă de 2.174.674,85 RON şi TVA în sumă de 4.014.783,33 RON. Din "informarea cu privire la impactul economico-financiar asupra activităţii curente a Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa urmare a corecţiilor financiare", înregistrată sub nr. x/2015, rezultă disponibilităţile financiare existente, în sumă de 10.925.000 RON, plăţile pentru activitatea curentă în sumă de 10.694.000 RON.
De asemenea, executarea actului administrativ ar fi de natură să pună reclamanta în imposibilitate de plată a obligaţiilor care-i revin prin contractul de credit sub nr. x/2011 încheiat cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în vederea susţinerii financiare a proiectului.
Toate aceste aspecte au fost reţinute de către instanţa de fond în analizarea condiţiei prev. de disp. art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu poate fi primită critica recurentului în sensul că la dosarul cauzei nu există un probatoriu care să justifice paguba iminentă.
Instanţa de recurs constată că este îndeplinită şi teza a II-a a disp art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unui serviciu public, având în vedere obiectul de activitate al reclamantei, furnizarea cu apă potabilă, şi consecinţele ce s-ar putea produce asupra beneficiarilor acestui serviciu public.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin reprezentant Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 267 din 7 decembrie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2018.