Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1919/2017 AI generated

Exclusion of lawyer from profession: invalidity of service at professional office during internship suspension due to child-rearing leave

Case Number Decizia nr. 1919/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal and upheld the first-instance decision annuling the administrative acts, thereby ruling in favor of the individual attorney and ordering the bar associations to pay 1,190 RON in litigation costs. The dispute concerned the legality of an attorney's exclusion from the profession for failing to pass the final certification exam within three sessions, specifically where the exclusion decision was served at the professional office while the attorney was on child-rearing leave and did not actively practice there. The court determined that the service of the exclusion decision was unlawful under the old Code of Civil Procedure because the attorney's professional activity was suspended, meaning the statutory deadline for appeal had not legally begun to run, thus rendering the subsequent request to re-establish the deadline inapplicable; the court applied the principle that identical legal reasons require identical solutions to interpret the notification requirements, concluding that the exclusion was invalid because the attorney's objective inability to take the exam due to childbirth constituted a justified suspension of the internship period under the Lawyer's Statute.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995, art. 18 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, art. 488 pct. 6 din C. proc. civ; Exclusion of lawyer from profession: invalidity of service at professional office during internship suspension due to child-rearing leave: Această măsură a fost luată de către Uniunea Barourilor din România în temeiul art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi art. 51 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, examinând cererea de repunere în termen şi contestaţia împotriva împotriva Deciziei nr. 915/5 din 10 aprilie 2012, prin care a fost exclusă din exercitarea profesiei de avocat începând cu data de 10 aprilie 2012 pentru neprezentare sau respingere la trei sesiuni ale examenului de definitivare în profesia de avocat.

Keywords

AI generated
legal profession disqualification of attorney exclusion order suspension period Civil Procedure Code statutory bar

Cited Legislation

AI generated
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din 14 februarie 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurenţii-pârârţi şi, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a acordat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică.
art. 496 C. proc. civ
Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 496 C.
art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995
Această măsură a fost luată de către Uniunea Barourilor din România în temeiul art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi art.
art. 18 alin. (6) din Legea nr. 51/1995
A mai reţinut instanţa că potrivit prevederilor art. 18 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, "Avocatul stagiar respins de trei ori la examenul de definitivare va fi exclus din profesie", iar art.
art. 488 pct. 6 din C. proc. civ
Referitor la motivul de recurs invocat de recurenţi, art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., se constată că susţinerile potrivit cărora prima instanţă în mod greşit a apreciat că, în ceea ce priveşte comunicarea Deciziei nr.
art. 90 alin. (1) C. proc. civ
Astfel, conform art. 90 alin. (1) C. proc. civ.: "Înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
51/1995, nu putea fi dispusă, este corectă, astfel că Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu este fondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti, anularea Deciziei nr. 1023/06.09.2014 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România precum şi Decizia nr. 915/5/10.04.2012 emisă de Consiliul Baroului Bucureşti.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1621 din 8 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi, în consecinţă a anulat Decizia nr. 1023/06.09.2014 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, precum şi Decizia nr. 915/5/10.04.2012 emisă de Consiliul Baroului Bucureşti.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1621 din 8 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au promovat prezentul recurs pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, în condiţiile art. 483 Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.).

Recurenţii - pârâţi şi-au întemeiat calea de atac pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea criticilor aduse sentinţei atacate recurenţii au arătat, în esenţă, că Decizia nr. 915/5 din 10 aprilie 2012 a Consiliului Baroului Bucureşti de excludere din profesie s-a comunicat la sediul profesional la 08.05 2012, existând şi semnătură pe confirmarea de primire, astfel că cele susţinute de intimată sunt nejustificate, în sensul că ar fi trebuit să i comunice la domiciliu, având în vedere că decizia priveşte activitatea profesională a reclamantei.

Referitor la cererea de repunere în termen s-a arătat că trebuie să existe motive temeinice pentru admiterea acesteia. În situaţia in care intimata-reclamantă nu a dovedit în ce constau acele împrejurări mai presus de voinţa sa, contestaţia trebuia promovată în 15 zile de când a încetat împrejurarea ce ar fi împiedicat-o pe reclamantă să formuleze cererea.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, se susţine că reclamanta avea obligaţia de a se prezenta la trei sesiuni consecutive iar reclamanta nu a făcut nici un demers, ci a stat în pasivitate.

În contiuare se arată că instanţa de fond a reţinut în mod greşit aplicabilitatea art. 285 alin. (2) şi alin. (3) din Statutul privind profesia de avocat, întrucât aceste dispoziţii nu sunt aplicabile sub aspectul termenelor.

Se mai referă la culpa părţii în prezenta speţă, arătând că reclamanta este înscrisă în profesia de avocat din anul 2006, stagiul practic de doi ani a început în anul 2006, dar a durat până anul 2012, deşi în mod normal are o durată de 2 ani.

Menţionează că adeverinţa medicală depusă de intimata-reclamantă a fost emisă la data de 15 noiembrie 2011, cu cel puţin o lună înainte de data estimata a naşterii, drept pentru care intimata-reclamantă cunoştea atât data examenului, cât şi motivul privind imposibilitatea de a se prezenta şi reiterează faptul că avea posibilitatea de a comunica instituţiei imposibilitatea de prezentare la susţinerea examenului.

Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, prin care a solicitatat respingerea respingerea recursului promovat de pârâţi, cu consecinţa menţinerii ca temenică şi legală a sentinţei atacate.

Recurenta Uniunea Naţională a Barourilor din România a depus concluzii scrise.

Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 14 februarie 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurenţii-pârârţi şi, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a acordat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 496 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, având în vedere că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată, astfel că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare:

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, reclamanta-intimată a solicitat instanţei de fond anularea Deciziei nr. 1023/06.09.2014 pronunţată de către Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, prin care i-a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de repunere în termen şi contestaţia înregistrate sub nr. x-CS-13.05.2014 formulate împotriva Deciziei Consiliului Baroului Bucureşti nr. 915/5/10.04.2012 prin care a fost exclusă din profesie pentru neprezentare la examenul de definitivat la care a fost înscrisă din oficiu.

Această măsură a fost luată de către Uniunea Barourilor din România în temeiul art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi art. 51 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, examinând cererea de repunere în termen şi contestaţia împotriva împotriva Deciziei nr. 915/5 din 10 aprilie 2012, prin care a fost exclusă din exercitarea profesiei de avocat începând cu data de 10 aprilie 2012 pentru neprezentare sau respingere la trei sesiuni ale examenului de definitivare în profesia de avocat.

În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut în ceea ce priveste procedura de comunicare a deciziei CBB nr. 915/5/10.04.2012, în fapt, Baroul Bucureşti a făcut dovada trimiterii deciziei pentru reclamantă la sediul profesional la care era înregistrată ca avocat stagiar colaborator, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, decizia fiind primită sub semnătură la data de 08.05.2012 la adresa din strada x nr. 6, iar reclamanta se afla în concediu pentru îngrijirea copilului în aceea perioadă.

Faţă de acest aspect, instanţa a reţinut că nu avem de a face cu o repunere in termen, ci cu o nelegală comunicare a deciziei catre atrage ca efect faptul ca termenul de contestare a deciziei nici nu a inceput sa curgă. Astfel, în lumina art. 103 vechiul C. proc. civ., actual art. 186 noul C. proc. civ. repunerea in termen presupune, prin definitie, o comunicare legala din partea emitentului însa necunoscuta în fapt de destinatar din motive temeinic justificate, deci un termen procedural implinit.

A mai reţinut instanţa că potrivit prevederilor art. 18 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, "Avocatul stagiar respins de trei ori la examenul de definitivare va fi exclus din profesie", iar art. 308 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat stabileşte că "Avocatul stagiar respins sau care nu s-a prezentat la 3 sesiuni ale examenului de definitivat/absolvire a I.N.P.P.A. va fi exclus din profesie".

Reţine instanţa de fond că, în conformiate cu art. 285 alin. (2) şi (3) din Statutul profesiei de avocat - Hotararea UNBR 64/2011 (forma in vigoare la data emiterii deciziei CBB) "(2) Decizia de excludere sau de suspendare din profesie se va comunica avocatului în cauză, baroului în care avocatul este înscris, precum şi preşedintelui U.N.B.R. (3) Decizia privind aplicarea celorlalte sancţiuni disciplinare prevăzute de lege ori încetarea acţiunii disciplinare se comunică, de asemenea, în condiţiile alin. (2)".

Deşi textul are în vedere decizia de excludere urmare a procedurii disciplinare, cu toate acestea nu exista temei pentru a considera că nu se aplică dispozitiile în cauza şi in materia deciziilor de excludere care nu sunt emise urmare a unei proceduri disciplinare, ci a neîndeplinirii unor obligaţii profesionale ale avocatului (cazul in speţă), aplicabilă fiind regula de interpretare potrivit căreia acolo unde există aceleaşi raţiuni, trebuie dată aceeaşi soluţie (ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet).

Observă instanţa fondului ca legiuitorul face vorbire despre comunicarea deciziei de excludere "avocatului in cauza".

Reţine în continuare instanţa de fond că este necontestat în litigiu că reclamanta a fost respinsă la două sesiuni de examene pentru definitivarea în profesia de avocat, iar la cel de al treilea examen (sesiunea decembrie 2011), la care a fost înscrisă din oficiu conform prevederilor art. 308 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, nu s-a prezentat.

Prin urmare, potrivit dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat - Hotararea UNBR 64/2011 (forma in vigoare la data emiterii deciziei CBB), conform cărora:

(1) Stagiul se suspendă în condiţiile art. 18 alin. (4) din Lege. Prin lipsă motivată din profesie, în sensul acestor prevederi legale, se înţelege situaţia în care avocatul stagiar nu îşi poate exercita efectiv stagiul timp de cel puţin 30 de zile consecutive, din motive de sănătate, atestate cu acte medicale relevante, sau ca urmare a unor acte de autoritate emise de organele competente ale statului, intervenite în legătură cu obligaţiile cetăţeneşti ale avocatului stagiar şi independent de culpa acestuia.

Soluţia instanţei de fond este corectă.

Referitor la motivul de recurs invocat de recurenţi, art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., se constată că susţinerile potrivit cărora prima instanţă în mod greşit a apreciat că, în ceea ce priveşte comunicarea Deciziei nr. 915/5 din 10 aprilie 2012, această comunicare trebuia trimisă la domiciliul personal al reclamantei şi nu la sediul profesional al reclamantei din str. x nr. 6, nu pot fi reţinute.

În susţinerea acestui motiv de nelegalitate, recurenţii au arătat că în cauză ar fi fost aplicabile prevederile art. 90 teza a doua din vechiul C. proc. civ. care stipulează că "când acesta are o aşezare agricolă, comercială, sau profesională în altă parte, înmânare se poate face şi la locul acestor aşezări"în condiţiile în care Decizia nr. 915/5 din 10 aprilie 2012 s-a făcut sub imperiul vechiului C. proc. civ. care era in vigoare şi producea efecte. Juridice în sensul celor menţionate anterior.

Astfel, conform art. 90 alin. (1) C. proc. civ.: "Înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat. Când acesta are o aşezare agricolă, comercială, industrială sau profesională în altă parte, înmânarea se poate face şi la locul acestor aşezări."

- art. 92 alin. (1): "Înmânarea citaţiei se va face personal celui citat, care va semna adeverinţa de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea şi semnătura acestuia".

Aşadar, potrivit art. 90 alin. (1) teza I şi a II-a vechiul C. proc. civ., în vigoare la data emiterii deciziei Consiliului UNBR regula locului citării este aceea a domiciliului sau reşedinţei celui citat, legiuitorul permiţând însă citarea şi la locul de muncă ("aşezarea profesională") (teza a II-a).

Or, este de remarcat că activitatea profesională de avocat stagiar a reclamantei era suspendată şi în raport de dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, norma ce face trimitere la art. 18 alin. (4) din acelaşi act normativ, nu se poate aprecia că avem de a face cu o comunicare legală a deciziei în cazul în care avocatul nu îşi mai desfăsoară "activitatea curentă" la cabinetul de avocat la care i s-a efectuat comunicarea.

Practic este de precizat că judecătorul fondului a făcut referire de prevederile noului C. proc. civ. dar nu în contextul prezentat de recurenţi.

Instanţa de fond a făcut vorbire de faptul că art. 90 alin. (1) teza I şi a II-a vechiul C. proc. civ. nu distinge după cum ar fi vorba despre domiciliul sau sediul profesional al avocatului, despre locul în care cel căruia urmează a i se face o comunicare isi desfăşoară activitatea curentă, deci cu caracter de continuitate, de stabilitate, ceea ce presupune prezenta efectivă a părţii la locul de muncă la care este citat la care i se comunică actul de procedură.

Apoi, instanţa de fond, analizând comparativ cele doua texte (vechiul C. proc. civ./noul C. proc. civ.) în scopul determinarii intentiei legiuitorului, a remarcat ca noul legiuitor, prin art. 155 pct. 6 noul C. proc. civ., este mult mai clar, prevăzând punctual faptul ca locul citarii la aşezarea profesională se face subsidiar numai dacă domiciliul nu este cunoscut.

Faţă de aceste concluzii nu putem să apreciem, aşa cum au susţiunt recurenţii, că instanţa de fond nu a analizat incidenţa în cauză a prevederilor art. 90 teza a II-a din vechiul C. proc. civ. Faptul că analizat comparativ şi prin prisma noilor reglementări, nu înseamnă că a aplicat în cauză prevederile art. 155 pct. 6 noul C. proc. civ.

Mam mult, recurenţii recunosc că intimata-reclamanta în decembrie 2011 urma să nască dar, în acelaşi timp precizează că aceasta nu a depus la Baroul Bucureşti vreo cerere de intrare în concediu medical de creştere copil.

În acest context, aşa cum a reţinut în mod corect şi instanţa fondului nu este necesar a se analiza dacă sunt îndeplinite conditiile repunerii în termen având în vedere că termenul de contestare a deciziei nr. 915/5 din 10 .04. 2012 nu a început să curgă, urmare a unei comunicări nelegale, repunerea în termen presupunând prin ipoteza, între altele, un termen procedural împlinit.

Nici argumentele recurenţilor din recurs privind legalitatea comunicării Deciziei nr. 915/5 din 10 aprilie 2012 de către Baroul Bucureşti prin care s-a dispus excluderea intimatei-reclamante din profesia de avocat pentru neprezentare sau respingerea la 3 sesiuni ale examenului de definitivare în profesia de avocat nu pot fi reţinute.

Astfel, prin Decizia nr. 1023 din 6 septembrie 2014, Uniunea Naţională a Barourilor din România a respins atât cererea de repunere în termen, cât şi pe fond contestatia reclamantei.

Este adevărat că reclamanta a fost respinsă la două sesiuni de examene pentru definitivarea în profesia de avocat, iar la cel de al treilea examen (sesiunea decembrie 2011), la care a fost înscrisă din oficiu conform prevederilor art. 308 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, nu s-a prezentat.

Însă, din lecturarea Deciziei nr. 1023 din 6 septembrie 2014, reiese că Uniunea Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România,verificând atât susţinerile petentei, cât şi punctul de vedere al baroului, a constatat că "pe fond, susţinerile petentei sunt corecte, aceasta aflându-se în aceasta perioadă în concediu de crestere copil".

Aşadar, în măsura în care un avocat stagiar este în concediu de creştere copil, înseamnă că se află într-o situaţie intemeiată de amânare a examenului de definitivat.

Această concluzie este corectă şi cu atât mai mult cu cât instanţa de fond a întărit-o prin raportare la dispoziţiile art. 18 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat - Hotararea UNBR 64/2011 care prevăd că:

(1) La începutul exercitării profesiei avocatul efectuează în mod obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care are calitatea de avocat stagiar.

(…)

(4) Stagiul se suspendă în caz de lipsă motivată din profesie ori în caz de încetare a îndrumării profesionale fără culpa avocatului stagiar. Perioada de stagiu anterior efectuată se socoteşte pentru îndeplinirea stagiului.

Într-adevăr, nu putem să nu remarcăm culpa intimatei-reclamante prin aceea de a nu aduce la cunoştinţa Baroului Bucuresti/UNBR privind imposibilitatea obiectivă de prezentare la examenul de definitivat din sesiunea decembrie 2011, în timp util, însă, din actele depuse la dosar, reiese cu claritate că aceasta nu se putea prezenta la examen (având în vedere data naşterii minorului, respectiv 9 decembrie 2011), care constituie un motiv întemeiat.

În concluzie fată de cele menţionate anterior, concluzia instanţei de fond că excluderea din profesie în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, nu putea fi dispusă, este corectă, astfel că Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu este fondat.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea recurată nu este afectată de nelegalitate şi a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Având în vedere soluţia pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, devin incidente dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. astfel că va fi obligată partea "căzută în pretenţii" adică recurenţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, în cuantum de 1190 RON către intimata A., conform dovezii ataşată la dosar (fila nr. 70 dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1621 din 08 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 RON către intimată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2017.