Inadmissibility of administrative challenge to internal religious community elections due to lack of public authority status

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea (modificată ulterior) înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul B. din România solicitând:

- anularea procesului-verbal/hotărârii adunării generale a C. din data de 19.03.2015, prin care au fost aleşi membrii noului Consiliu Sinodal (sura-i islam);

- anularea hotărârii Consiliului Sinodal prin care a fost numită Comisia electorală;

- anularea hotărârii Consiliului Sinodal din data de 26.03.2015 prin care a fost stabilita data de 27.04.2015 ca dată la care se vor desfăşura alegerile pentru funcţia de muftiu al B. din România;

- anularea hotărârii/procesului-verbal al Consiliului Sinodal din data de 27.04.2015 prin care a fost declarat câştigătorul alegerilor pentru funcţia de Muftiu, precum şi a procesului-verbal din data de 27.04.2015 privind stabilirea rezultatului votării pentru funcţia de Muftiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 162/CA din 2 octombrie 2015 a Curţii de Apel Constanţa - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţa, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ şi fiscal promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. din România.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile Statutului B. recunoscut prin H.G. nr. 628 din 11 iunie 2008, în sensul că la data de 19 martie 2015 Adunarea Generală a C. care a ales membrii noului Consiliul Sinodal, nu a fost legal constituită, astfel încât, în opinia reclamantului, actele emise de către această adunare, în exercitarea atribuţiilor sale, ar trebui să fie anulate.

A mai susţinut recurentul că la şedinţa Adunării Generale au participat şase persoane care nu au îndeplinit una dintre cele trei condiţii, instituite de dispoziţiile art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 628/2008 privind recunoaşterea Statutul B., şi anume nu aveau diplomă teologică acreditată.

În plus, s-a susţinut că, în cauză, Consiliul Sinodal a fost nelegal compus, întrucât au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (2) din Statut, consecinţa directă fiind anularea actelor emise de către acesta, respectiv hotărârea pentru stabilirea datei alegerilor, precum şi alegerile pentru funcţia de Muftiu din data de 27 aprilie 2015.

Totodată, recurentul A. a mai subliniat că, în raport cu dispoziţiile art. 19 din Statut raportat la art. 21 alin. (1) din Constituţie, orice persoană vătămată prin acte ale organelor de conducere se poate adresa instanţei de judecată.

Prin urmare, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul B. din România a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând că nu există cale deschisă în justiţie în procedura contenciosului administrativ în temeiul Legii nr. 554/2004 nu numai pentru probleme de disciplină internă ci şi pentru hotărârile organelor de conducere - în speţă Consiliul Sinodal.

5. Procedura de soluţionare a recursului. Examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 19 februarie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, în consecinţă, a admis recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. şi a fixat termen pentru judecarea lui pe fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În cadrul acestui caz de casare, recurentul a susţinut că, în baza art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, cultele religioase sunt persoane juridice de drept privat şi utilitate publică care se organizează şi funcţionează potrivit Legii Cultelor (Legea nr. 489/2006), astfel încât dispoziţiile art. 29 şi art. 30 din Constituţia României îi dau posibilitatea de a ataca actele organelor de conducere în faţa instanţei de contencios administrativ în temeiul Legii nr. 554/2004, competentă fiind Curtea de Apel Constanţa (prin prisma prevederilor art. 10).

Prin criticile invocate în cadrul motivului prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în esenţă, se invocă generic greşita interpretare a instanţei de fond în analizarea caracterului de act administrativ al înscrisurilor a căror nulitate a fost solicitată, precum şi greşita calificare a cultelor religioase ca nefiind autoritate publică din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Din considerentele hotărârii atacate rezultă că au fost aplicate în mod corect normele de drept incidente, iar considerentele hotărârii privesc întocmai problemele juridice invocate în analiza condiţiilor emiterii actelor contestate .

Statutul B. nu prevede posibilitatea de atacare a hotărârii Adunării generale a C. prin care au fost aleşi membrii noului consiliu sinodal ori a hotărârilor Consiliului Sinodal în vederea alegerii muftiului, iar contenciosul administrativ, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Soluţionarea unei cereri în contencios administrativ presupune existenţa unui raport juridic de drept administrativ, iar cererea să se refere la drepturi şi obligaţii care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic.

În cauză, între reclamantul A. (în calitate de candidat la funcţia de Muftiu al B. din România) şi Consiliul Sinodal (în calitate de organ suprem, conform art. 6 alin. (1) şi art. 7, art. 8 şi art. 9 din H.G. nr. 628/2008 privind desfăşurarea alegerilor pentru funcţia de Muftiu, care a numit Comisia Electorală) nu există un raport juridic de drept administrativ în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, în cadrul căruia să se soluţioneze, în baza dispoziţiilor Legii nr. 489/2006 şi ale H.G. nr. 628/2008: cererea de anulare a procesului-verbal/hotărârii adunării generale a C. din data de 19.03.2015, prin care au fost aleşi membrii noului Consiliu Sinodal (sura-i islam); anularea hotărârii Consiliului Sinodal prin care a fost numită Comisia electorală; anularea hotărârii Consiliului Sinodal din data de 26.03.2015 prin care a fost stabilita data de 27.04.2015 ca dată la care se vor desfăşura alegerile pentru funcţia de Muftiu al B. din România; anularea hotărârii/procesului-verbal al Consiliului Sinodal din data de 27.04.2015 prin care a fost declarat câştigătorul alegerilor pentru funcţia de Muftiu, precum şi a procesului-verbal din data de 27.04.2015 privind stabilirea rezultatului votării pentru funcţia de Muftiu.

Dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 definesc autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Prin Decizia nr. 28 din 24 aprilie 2017 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reţinut că definiţia "autorităţii publice" cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 este importantă şi necesară în scopul calificării unei entităţi ca fiind emitenta actului administrativ atacat sau a refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri.

În mod judicios a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul B. din România, din perspectiva încadrării pârâtului în noţiunea de autoritate publică şi, în consecinţă, a actelor emise sau încheiate de către acesta ca fiind acte administrative. Pârâtul, cult religios recunoscut în România, conform Legii nr. 489/2006 şi a H.G. nr. 628/2008, nu este o autoritate publică, nu îi poate fi atribuită calificarea de autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, este de reţinut că, prin Decizia nr. 448/2011, Curtea Constituţională a arătat că, din perspectiva modului de organizare, funcţionare şi a competenţelor exercitate, cultele nu constituie autorităţi publice în sensul Legii contenciosului administrativ nr. x, în acest sens prevederile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor distingând între autorităţile publice şi culte, spre exemplu art. 9 alin. (2) potrivit căruia "Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice".

De asemenea, a mai reţinut Curtea Constituţională că, potrivit disp. art. 29 alin. (3) din Constituţia României, "Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii", ceea ce demonstrează că legiuitorul constituant a înţeles, în aplicarea principiului autonomiei cultelor, să lase la latitudinea acestora stabilirea unor reglementări specifice în ce priveşte organizarea şi funcţionarea lor.

Având în vedere că actele emise de B., care nu este autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, adunarea generală a cultului şi Consiliul Sinodal, nu sunt acte administrative, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nefiind emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, nu dau naştere, nu modifică şi nu sting raporturi juridice, nu pot fi atacate în contencios administrativ în temeiul Legii nr. 554/2004, motive pentru care Înalta Curte constată că instanţa de fond a respins în mod corect, ca inadmisibilă, cererea dedusă judecăţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 162/CA din 2 octombrie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 162/CA din 2 octombrie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2018.