Market abuse sanctions inapplicable to RASDAQ transactions: unregulated market status bars Title VII of Capital Market Law under Directive 2004/39/CE

Deliberând, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ solicitând anularea Ordonanţei CNVM nr. 12 din 18.01.2013 prin care a fost sancţionat cu amendă în cuantum den 114.747 RON; de asemenea, a solicitat suspendarea executării Ordonanţei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei precum şi obligarea CNVM la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

2. Prin sentinţa nr. 3209 pronunţată în data de 22 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Motivele de casare invocate în cauză

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A.; invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. civilă, recurentul solicită în principal casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinţei instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii introductive.

A arătat că sentinţa este nelegală în primul rând pentru că se întemeiază pe aprecierea că piaţa RASDAQ este o piaţă reglementată. Or, prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Biroul Teritorial Hunedoara nr. 18/D/P/2013 (referitoare la persoana reclamantului recurent) s-a reţinut contrariul, respectiv că RASDAQ este o piaţă nereglementată. Aşa fiind, recurentul trage concluzia că sentinţa încalcă dispoziţiile art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Distinct de această apărare, se arată că RASDAQ a fost înfiinţată în baza Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi a fost autorizată să funcţioneze de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) prin Decizia nr. 1092/1996; RASDAQ nu a fost reglementată în sensul Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital. Urmărind istoria înfinţării şi funcţionării RASDAQ precum şi a altor pieţe pe care se tranzacţioneză valori mobiliare se observă, pretinde recurentul, că piaţa în discuţie nu a avut niciodată statutul de piaţă reglementată şi de aceea, în mod nelegal prima instanţă a aplicat reclamantului regulile acestui tip de piaţă.

Mai mult decât atât, pe parcursul judecăţii recurentul a invocat în favoarea sa decizia nr. 2591/23.06.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x referitoare la numitul B., persoană cu care se presupune că recurentul a avut înţelegerea ce a condus la sancţionarea sa.

Analiza motivelor de casare

4. Examinând sentinţa recurată prin raportare la motivele de casare invocate în cauză, luând în considerare argumentele părţilor, actele şi lucrările dosarului precum şi dispoziţiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

5. Faptele relevante necontestate sunt următoarele:

În perioada de referinţă (mai 2012), reclamantul recurent A. deţinea funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie al S.C. C. S.A. (CHII) şi membru în cadrul Asociaţiei salariaţilor D. (asociaţie de salariaţi acţionari) din cadrul aceleiaşi societăţi comerciale (Asociaţia D.) iar numitul B. era preşedintele Asociaţiei D.

La data de 10 mai 2012 a avut loc pe bursa electronică de valori mobiliare Bucureşti (numită în continuare RASDAQ, acronimul pentru Romanian Association of Securities Dealers Automated Quatation) tranzacţia a 2.294.944 acţiuni emise de CHII între Asociaţia D., în calitate de vânzător, şi recurentul A., în calitate de cumpărător, la preţul de 0,1 RON/acţiune (pachetul total de acţiuni vândut la acea dată a fost de 2.300.000 acţiuni).

În luna aprilie 2012 cotaţia la aceiaşi bursă fusese de 2,02 RON/acţiune.

6. În aceste condiţii, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) a reţinut următoarele:

- informaţia referitoare la decizia comitetului director al Asociaţiei D. de a vinde un pachet de 2.300.000 acţiuni, la preţul de 0,1 RON/acţiune, coroborată cu informaţiile referitoare la momentul exact şi condiţiile în care se va ordona tranzacţia, constituie informaţie privilegiată, în sensul art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital;

- informaţia privilegiată a fost dezvăluită anterior tranzacţiei de numitul B. reclamantului recurent A.;

- reclamantul recurent a utilizat informaţia privilegiată pentru dobândirea acţiunilor, nerespectând interdicţia impusă de art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

Drept urmare, CNVM a sancţionat atât pe dl. A. (Ordonanţa nr. 12/18.01.2013) cât şi pe dl. B. (Ordonanţa nr. 13/18.01.2013) cu câte o amendă de 114.747 RON fiecare (jumătate din valoarea tranzacţiei).

7. Ambele persoane au contestat sancţiunea aplicată, contestaţia dl-ui A. făcând obiectul prezentului dosar iar contestaţia dl-ui B. formând obiectul dosarului nr. x.

Prin sentinţa civilă nr. 3473/11.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x, modificată prin decizia nr. 2591/23.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul B. şi a fost anulată Ordonanţa nr. 13/18.01.2013 emisă de CNVM.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut în esenţă următoarele:

"(...) textul art. 253 alin. (1) [din Legea nr. 297/2004] stipulează fără echivoc faptul că prevederile titlului referitor la abuzul de piaţă se vor aplica oricărui instrument financiar admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din România sau dintr-un stat membru ori pentru care a fost înregistrată o cerere de admitere la tranzacţionare, indiferent dacă tranzacţia a avut loc sau nu în cadrul respectivei pieţe reglementate.

Corelativ, se observă că nu există nicio normă legală în domeniul pieţei de capital care să extindă sfera de aplicabilitate a regimului juridic al abuzului de piaţă instituit de Titlul VII al Legii nr. 297/2004 pentru pieţele reglementate şi în cazul instrumentelor financiare tranzacţionate în cadrul sistemelor alternative de tranzacţionare.

Aşadar, este necesar a se stabili dacă Piaţa în cadrul căreia au fost tranzacţionate acţiunile emise de S.C. C. S.A., respectiv Piaţa Rasdaq, este sau nu o piaţă reglementată".

8. Pentru a răspunde acestei chestiuni, Înalta Curte, în cuprinsul deciziei mai sus amintite, a analizat prevederile art. 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39/CE şi a luat în considerare practica judiciară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a instanţelor naţionale (sentinţa penală nr. 72 din 27.06.2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală prin Decizia nr. 865/13.03.2013).

În esenţă, considerentele reţinute sunt următoarele:

"(…) pentru a fi considerată o piaţă reglementată în sensul art. 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39/CE, o piaţă de pe teritoriul Uniunii Europene trebuie să fie autorizată ca piaţă reglementată de autorităţile competente ale statelor membre.

Or, în speţa supusă judecăţii, elementele aflate la dispoziţia instanţei evidenţiază faptul că autoritatea administrativă competentă, respectiv Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, nu a emis o decizie de autorizare ca piaţă reglementată pentru Piaţa Rasdaq.

Din această perspectivă, se impune a fi menţionată poziţia exprimată de autoritatea pârâtă, în procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Ordonanţei C.N.V.M. nr. 13/18.01.2013, în sensul că C.N.V.M. nu a interpretat sau susţinut vreodată că piaţa Rasdaq este o piaţă reglementată în sensul Directivei 2004/39/CE (...).

O decizie de autorizare ca piaţă reglementată pentru Piaţa Rasdaq nu a fost emisă de C.N.V.M. nici în conformitate cu Legea nr. 297/2004, aspect ce rezultă din poziţiile publice exprimate de această autoritate, printre care adresa nr. x martie 2011, transmisă Curţii de Apel Cluj, instanţa de trimitere în cauza C-248/11 (...).

Astfel, C.N.V.M. precizează că nu a emis niciun act individual (decizie) prin care să autorizeze Piaţa Rasdaq drept piaţă reglementată în sensul art. 125 din Legea nr. 297/2004 sau al art. 4 (1)14 din Directiva 2004/39/CE.

De asemenea, menţionează că nici nu a primit o cerere de autorizare a Pieţei Rasdaq drept piaţă reglementată în sensul Legii nr. 297/2004 şi al Directivei 2004/39/CE, astfel că nu a inclus această piaţă în lista pieţelor reglementate pe care a trimis-o Comisiei Europene, în conformitate cu art. 47 din Directivă.

În aceste circumstanţe, în considerarea principiului legalităţii, principiu fundamental al statului de drept, consacrat în însăşi Legea fundamentală, art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie, Înalta Curte reţine că excede sferei de reglementare a Titlului VII privind abuzul de piaţă din Legea nr. 297/2007 acele acţiuni care au ca obiect instrumente financiare admise la tranzacţionare pe piaţa Rasdaq."

9. Revenind la prezenta cauză, Înalta Curte observă că elementele de asemănare dintre situaţiile juridice ale recurentului A. şi numitului B. sunt semnificative deoarece, în esenţă, rezultă din aceeaşi stare de fapt (tranzacţia din 10 mai 2012 şi divulgarea anterioară a unei informaţii privilegiate) şi ridică aceeaşi chestiune de drept, respectiv dacă piaţa RASDAQ este sau nu reglementată.

Starea de fapt nu face obiectul recursului deoarece, potrivit art. 488 C. proc. civ., calea de atac poate fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate.

În ce priveşte chestiunea de drept, practica judiciară este controversată. Spre exemplu, decizia nr. 5331/21.05.2013 (dosar nr. x), decizia nr. 2023/30.04.2014 (dosar nr. x) sau, mai recent, decizia nr. 2076/22.06.2016 (dosar nr. x) pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că RASDAQ este o piaţă reglementată, pe când deciziile menţionate la pct. 8 hotărăsc contrariul.

Totuşi, dacă variaţiile practicii judiciare sunt inerente sistemului de drept iar părţile şi instanţele au la dispoziţie mecanismele legale de unificare prevăzute de C. proc. civ., în cazul în care starea de fapt este comună soluţionarea chestiunilor de drept trebuie să fie identică deoarece, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată".

Aşadar, apărarea recurentului bazată pe decizia nr. 2591/23.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este întemeiată deoarece această hotărâre judecătorească statuează cu autoritate de lucru judecat că RASDAQ este o piaţă nereglementată, iar hotărârea produce efecte în prezenta cauză în baza art. 435 C. proc. civ.

10. Aşa fiind, dincolo de orice alte considerente, atât sentinţa recurată cât şi Ordonanţa nr. 12 din 18 ianuarie 2013 emisă de CNVM sunt nelegale deoarece aplică prevederile Titlului VII din Legea nr. 297/2004, referitoare la abuzul de piaţă, unei pieţe care nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerată piaţă reglementată în sensul art. 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39/CE.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 (analiza pct. 6 este inutilă) şi art. 497 C. proc. civ. (2010), va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi rejudecând cauza va admite acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară şi va a anula Ordonanţa nr. 12 din 18 ianuarie 2013 emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

În temeiul art. 453 Cpd de procedură civilă, va obliga intimata să plătească recurentului 2 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3209 din 22 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza admite acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Anulează Ordonanţa nr. 12 din 18 ianuarie 2013 emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Obligă intimata să plătească recurentului, suma de 2 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2017.