VAT reverse charge liability and joint debtor status where suppliers lacked valid VAT registration

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 25.06.2014 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună: anularea Deciziei nr. MH 21758 din 23.12.2013 a Direcţiei Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, prin care s-a dispus respingerea ca nedepusă în termen a contestaţiei împotriva punctului 8 al Raportului de inspecţie fiscală x/30.09.2013; anularea Deciziei nr. 1 din 16.12.2013 a Direcţiei Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova -- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia împotriva Deciziei privind stabilirea răspunderii individuale şi în solidar nr. MH 8422/23.10.2013; anularea Deciziei privind stabilirea răspunderii individuale şi în solidar nr. MH 8422/23.10.2013 şi a punctului 8 din Raportul de inspecţie fiscală x din 30.09.2013; obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1.379.276 RON, împreună cu dobânzile legale în materie fiscală, prevăzute de art. 124 alin. (2) coroborat cu art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003 republicată (Codul de procedură fiscală), calculate începând cu data plăţii, conform fişei sintetice totale şi până la data restituirii efective; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 258 din data de 9 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova - secţia contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x, s-a admis în parte acţiunea; s-a anulat decizia nr. MH 8422/23.10.2013 şi decizia nr. 1/16.12.2013, emise de către D.G.R.F.P. Craiova - A.J.F.P. Mehedinţi; s-au respins celelalte cereri privind anularea deciziei nr. MH 21758/2013, a pct. 8 din R.I.F. MH 28/30.09.2013 şi restituirea sumei de 1.379.276 RON, cu dobânzile fiscale aferente şi s-a admis în parte cererea privind plata cheltuielilor de judecată, obligând pârâtele D.G.R.F.P. Craiova şi A.J.F.P. Mehedinţi la plata către reclamantă a sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

2. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi reclamanta A. Filiala Oltenia S.R.L. au formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

2.1. Prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, s-a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În fapt, ca urmare a cererilor de rambursare formulată de către contestatoare în luna februarie 2013, în luna martie 2013 şi în luna aprilie 2013, conform titlului VII din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a fost efectuat un raport de Inspecţie fiscala cu nr. F-MH 28/30.09.2013, prin care s-au constatat anumite deficiente în deducerea TVA, precum şi că, drept urmare a efectuării unui control încrucişat pentru entitatea B. II, entitate neînregistrată în scopuri de TVA, documentele prezentate cuprind date incorecte şi incomplete, iar taxarea inversa efectuata de către beneficiarul S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L. încalcă prevederile art. 160 din Legea nr. 571/2003.

În acest sens, organul de control a dispus în baza art. 1512 din Codul fiscal că beneficiarul (contestatoarea) este ţinut răspunzător, individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată de la plata taxei este furnizorul sau prestatorul, conform art. 150 alin. (1), deoarece condiţia obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cat şi beneficiarul sa fie înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal. De aplicarea prevederilor acestui articol sunt responsabili atât furnizorul, cât şi beneficiarul.

Împotriva punctului 8 din RIF nr. x, comunicat în data de 01.10.2013, s-a formulat contestaţie înregistrata la AJFP Mehedinţi sub nr. x/2013, respectiv după 56 de zile de la data comunicării. Recurenta a invocat sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula contestaţie împotriva actului de control in baza art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscală, deoarece a fost depăşit termenul de 30 de zile. Având în vedere aceste aspecte de fapt şi de drept, contestaţia formulată împotriva punctului 8 din RIF nr. x, a fost respinsa prin Decizia nr. MH-21758/23.12.2013, ca nedepusă în termenul legal.

Ca urmare a efectuării controlului, a fost emisa decizia privind stabilirea răspunderii individuale şi în solidar cu nr. MH8422/23.10.2013, prin care în baza art. 1512 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, s-a stabilit ca beneficiarul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru operaţiunile efectuate cu II B. şi II C., deoarece facturile în cauza cuprindeau date incorecte şi incomplecte. Împotriva acestei decizii a fost formulată contestaţie în termen, contestaţie soluţionată prin Decizia nr. 1/16.12.2013 prin respingerea ca neîntemeiată, cu aceleaşi motive de fapt şi de drept menţionate anterior.

Referitor la capătul de cerere privind nelegalitatea emiterii deciziei privind stabilirea răspunderii individuale şi în solidar, precum şi la invocarea de către contestatoare a art. 27 şi 28 din Codul de Procedura Fiscală, se arată ca temeiul de drept este art. 1512 din Codul fiscal şi în aceasta situaţie nu exista nicio legătura cu art. 27 şi 28 din O.G. nr. 92/2003 invocate, iar regula unicităţii efectuării inspecţiei fiscale reglementate de art. 105 alin. (3) din Codul de Procedura Fiscală a fost respectata, deoarece există un singur act de control ce a fost efectuat ca urmare a cererilor depuse de către reclamantă.

Reclamanta a beneficiat de posibilitatea exprimării unui punct de vedere, cu ocazia desfăşurării acţiunii de verificare, iar reprezentantul desemnat de societate, D. a precizat ca nu sunt obiecţiuni de formulat conform anexelor nr. 4 şi 5 din 25.09.2013, cu ocazia înştiinţării în legătură cu definitivarea inspecţiei fiscale.

Instanţa de fond a administrat proba cu expertiza fiscală, DGRFP Craiova - AJFP Drobeta Turnu-Severin a formulat obiecţiuni la raportul de expertiza în termen obiecţiuni ce nu au fost avute în vedere, interpretând eronat prevederile art. 1512, alin. (1), ale art. 160 alin. (1), (3), (4) şi 5 din Legea nr. 571/2003, ale art. 1562 din Legea nr. 571/2003 coroborat cu prevederile art. 282 alin. (1) şi 3 din H.G. nr. 44/2004 şi prevederile art. 8 alin. (2) din Legea Contabilităţii nr. 82/1991. Se invocă astfel că instanţa de fond nu a luat în considerare şi nu s-a pronunţat asupra obiecţiunilor formulate de către recurentă împotriva raportului de expertiza fiscală.

În principal, recurenta a considerat că sentinţa a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material conform art. 488 punctul 8 din C. proc. civ., deoarece de corectitudinea întocmirii facturilor pentru livrările de bunuri răspunde şi beneficiarul (SC A. Filiala Oltenia SRL), care are obligaţia de a determina taxa aferenta şi a evidenţia în decont atât taxa colectată, cât şi taxa deductibilă. De respectarea acestor cerinţe legale sunt responsabili atât furnizorul, cat şi beneficiarii. Furnizorii I.I. B. şi II C. au fost dizolvaţi şi radiaţi în 08.02.2013, respectiv 20.02.2013, iar în aceste condiţii, singurul responsabil din punct de vedere fiscal rămâne numai beneficiarul acestor operaţiuni.

In drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) punctul 8 şi alin. (2) din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 din C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

2.2. Prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. FILIALA OLTENIA S.R.L., s-a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei în parte, cu privire la capătul de cerere privind solicitarea de restituire a sumei de 1.379.276 RON, cu dobânzile fiscale aferente şi la respingerea acţiunii faţă de pârâta A.N.A.F. pentru lipsa calităţii procesuale pasive, iar, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii în contencios administrativ, aşa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

2.2.1. Cu privire la respingerea capătului de cerere din acţiune privind solicitarea de restituire a sumei de 1.379.276 RON, cu dobânzile fiscale aferente

Prin sentinţa recurată, a fost respins capătul de cerere din acţiune privind solicitarea de restituirea sumei de 1.379.276 RON, împreună cu dobânzile fiscale solicitate a fi calculate de la data plăţii obligaţiilor fiscale, până la restituirea integrală, instanţa motivându-şi soluţia pe considerentul că reglementarea restituirii de sume este tratată în cuprinsul art. 117 Codul de procedură fiscală, conform căruia sumele se restituie debitorului la cerere, iar cererile, conform art. 70 din Codul de procedură fiscală, se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrare, dobânzile fiscale urmând a fi acordate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru soluţionarea cererii de restituire.

Recurenta-reclamantă a arătat că soluţia de respingere a acestui capăt de cerere este urmare a unei greşite aprecieri a naturii juridice a cererii de restituire, în sensul că această solicitare de restituire nu a fost solicitată pe cale principală, aşa cum eronat s-a stabilit de prima instanţă, în baza art. 117 din C. proc. civ.. fiscală, pentru a fi necesară parcurgerea procedurii administrative prealabile, ci cererea a fost formulată pe cale accesorie, sumele de bani respective fiind solicitate la restituire doar ca efect al anulării actului administrativ fiscal şi a titlului de creanţă fiscală în baza căruia au fost stabilite, respectiv Decizia nr. MH 8422/23.100.2013.

Astfel, în baza acestui titlu de creanţă fiscală, a achitat la bugetul general consolidat al statului întreaga obligaţie fiscală stabilită în sarcina societăţii, împreună cu accesoriile aferente, respectiv suma totală de 1.379.276 RON, sub forma compensării acesteia cu TVA pe care recurenta-reclamantă o avea de recuperat de la bugetul statului, aşa cum s-a stabilit şi prin concluziile raportului de expertiza fiscală administrată în cauză, la obiectivul nr. 6.

Potrivit doctrinei, anularea actelor administrative este operaţiunea juridică prin intermediul căreia un organ competent desfiinţează, de regulă cu efecte pentru trecut, un act juridic care încalcă anumite condiţii de fond sau de formă care condiţionează validitatea lui. Este o sancţiune care poate viza orice act juridic inclusiv unul administrativ. Ca urmare, anularea unui act juridic reprezintă operaţia juridică prin care se dispune desfiinţarea acelui act, încetarea definitivă a producerii de efecte juridice de către aceasta. Aceasta măsură se ia în situaţia în care actul administrativ a fost adoptat sau emis cu nerespectarea cerinţelor de legalitate sau cu încălcarea unor norme care privesc ocrotirea unui interes general.

Din cele mai sus menţionate, se pot deduce şi cele trei principii care guvernează efectele nulităţii, şi anume: principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic, in sensul ca efectele nulităţii se produc din momentul încheierii actului juridic; principiul restabilirii situaţiei anterioare încheierii actului juridic {restitutio in integrum), care se realizează prin restituirea reciproca a prestaţiilor efectuate in temeiul actului juridic anulat; principiul anulării actelor juridice subsecvente, consecinţa a desfiinţării actului juridic iniţial resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.

Prima instanţă nu a observat că prin anularea actului administrativ fiscal, respectiv Decizia nr. 8422/23.10.2013, a avut loc o desfiinţare retroactivă a titlului de creanţă fiscală în baza căruia a fost obligată la plata sumei de 1.379.276 RON şi reclamanta trebuia să fie repusă în situaţia anterioară încheierii actului administrativ fiscal nelegal, prin restituirea sumei de bani pentru care a fost executată silit în mod nelegal. Este mai mult decât evident că ordinea de drept încălcată prin emiterea actului administrativ nelegal nu poate fi restabilită decât prin obligarea intimatelor-pârâte la restituirea sumei de 1.379.276 RON, împreună cu dobânzile fiscale prevăzute de C. proc. civ.. fiscală, aşa cum se dispune prin art. 124 alin. (11) din acest act normativ.

2.2.2. Cu privire la soluţia de respingere a acţiunii în contencios administrativ faţă de pârâta AN.A.F. pentru lipsa calităţii procesuale pasive

În considerentele sentinţei civile atacate, s-a stabilit că intimata-pârâtă A.N.A.F. nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este emitenta niciunuia dintre actele administrative contestate şi nu s-a dovedit că aceasta ar fi refuzat să soluţioneze vreo cerere formulată de reclamantă.

Recurenta-reclamantă consideră că această soluţie este eronată pentru motivul că s-a refuzat luarea în considerare a unui aspect esenţial în cauză, despre care nu se face vorbire în considerentele sentinţei atacate, şi anume că recurenta are calitatea de mare contribuabil din data de 01.01.2014, deci ulterior emiterii actelor administrative contestate, iar în situaţia admiterii prezentei acţiuni în contencios administrativ, cel care va fi obligat să procedeze la restituirea obligaţiilor fiscale ce au fost achitate, împreună cu accesoriile acestora, va fi organul fiscal în administrarea căruia se află la data introducerii acţiunii şi pronunţării sentinţei civile atacate, respectiv Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Calitatea procesuală pasivă a pârâtei ANAF nu poate fi apreciată doar prin prisma emitentului actelor administrative fiscale atacate, aşa cum greşit se susţine, ci şi din perspectiva instituţiei ce va fi obligată să procedeze la restituirea obligaţiilor fiscale achitate către bugetul de stat, obligaţie care aparţine doar acestei pârâte (ANAF - Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili), în calitate de organ fiscal de administrare. Se mai arată că întregul dosar fiscal, împreună cu toate actele administrative fiscale contestate, a fost înaintat din data de 01.01.2014 către pârâta ANAF-DGAMC, aşa cum rezultă şi din adresa nr. x-15760/20.04.2015 a pârâtei AJFP Mehedinţi, aflată la dosarul cauzei. În cazul menţinerii soluţiei dispuse de Curtea de Apel Craiova, recurenta se va afla în imposibilitatea punerii în executare a măsurii de restituire a obligaţiilor fiscale achitate către bugetul de stat, ceea ce înseamnă că hotărârea ce va fi pronunţată va fi lipsită de caracterul executoriu, fără ca recurentei să i se reţină vreo culpă procesuală.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat judecarea şi în lipsă, potrivit art. 411 alin. (1) punctul 2 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost timbrată cu 100 RON taxă judiciară de timbru, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.

2.2.3. Întâmpinarea

Recurenta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi a formulat întâmpinare la recursul formulat de către reclamanta S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L., prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-a solicitat verificarea împrejurării dacă recursul a fost formulat în termenul legal de 15 zile de la comunicare, iar în măsura în care termenul a fost depăşit, s-a invocat tardivitatea acestuia; s-a mai solicitat verificarea împrejurării dacă recursul a fost timbrat, iar in măsura în care acesta nu a fost timbrat, s-a solicitat să se respingă pe acest motiv. Cu privire la tardivitate, se arată că din susţinerile reclamantei rezultă ca sentinţa civilă recurată a fost primita în data de 13.07.2015. Data la care acesta a fost declarat conform portalului Curţii de Apel Craiova este de 30.07.2015, adica după 18 zile de la comunicare.

Pe fond, s-a arătat că prevederile Codul de procedură fiscală au caracter special şi prevalează faţă de norma generală reprezentată de Legea nr. 554/2004.

2.2.4. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta SC A. Filiala Oltenia S.R.L. nu a formulat răspuns la întâmpinare, deşi întâmpinarea i-a fost comunicată în termenul legal.

3. Procedura de soluţionare a recursului

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.. Prin raport s-a constatat că recursul formulat de recurenta-reclamantă a fost depus în termen, faţă de data comunicării sentinţei (13 iulie 2015) şi data depunerii recursului de către reclamantă (28 iulie 2015-data poştei).

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul comunicat.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

3.2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

3.2.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Ca urmare a cererilor de rambursare TVA aferente lunilor februarie 2013, martie 2013 şi aprilie 2013 formulate de către reclamantă, în perioada martie - septembrie 2013, organele de control fiscal au procedat potrivit titlului VII din Codul de procedură fiscală la efectuarea unei inspecţii fiscale ce a vizat verificarea activităţii contribuabilului S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L.

Din cuprinsul R.I.F. nr. x, încheiat de A.J.F.P. Mehedinţi se reţine că S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L. a depus la organul fiscal teritorial decontul de TVA cu opţiune de rambursare nr. 25192385/25.01.2013 pentru suma de 229.914 RON, aferent perioadei 01.12.2012 - 31.12.2012. Organele fiscale au efectuat un control încrucişat, ocazie cu care au constatat că societatea reclamantă a înregistrat în evidenţa contabilă facturi emise de către B. II, entitate înregistrată în scopuri de TVA în sumă de 3 738 475 T.V.A. aferentă în sumă de 897 234 RON, pentru care beneficiarul (reclamanta) a aplicat taxarea inversă, conform dispoziţiilor art. 160 din Legea nr. 571/2003 (pct. nr. 8 din raportul de inspecţie fiscală-fila nr. 58 din dosar). Organele fiscale au apreciat că prin înregistrările efectuate au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, stabilind totodată şi accesorii aferente T.V.A. în cuantum de 224 616 RON.

Aceeaşi situaţie s-a constatat şi privitor la relaţia comercială dintre S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L. în calitate de beneficiar şi I.I. C. în calitate de furnizor. Ca urmare a solicitării de control încrucişat, prin adresa nr. x/2013, a rezultat faptul că în perioada 01.12.2012 - 28.02.2013 au fost emise facturi de către I.I. C., entitate neînregistrată în scopuri de TVA, beneficiar fiind S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L., în valoarea totală de 862.169 RON fără TVA cu menţiunea înscrisă pe facturi "taxare inversă". Aceste facturi au fost înregistrate în evidenţa contabilă a beneficiarului S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L., aceasta aplicând prevederile art. 160 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, respectiv taxare inversă, efectuând articolul contabil 4426=4427, fără a se ţine seama de faptul că furnizorul nu era înregistrat în scopuri de TVA. S-a reţinut că taxa pe valoarea adăugată aferentă sumei de 862.169 RON, în sumă de 206.169 RON, precum şi accesoriile aferente în sumă de 50.505 RON, constituie prejudiciu adus bugetului statului, iar conform art. 1512 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, răspunderea revenind atât I.I. C., cât şi S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L.

Ca urmare a acestei inspecţii fiscale, a fost emisă şi Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. x MH 35/30.09.2013 pentru TVA aferent perioadelor decembrie 2012, ianuarie 2013, martie 2013 şi aprilie 2013 .

Totodată, în baza aceluiaşi raport a fost emisă şi decizia nr. 2/03.09.2013, prin care s-a reţinut că societatea a aplicat eronat pentru deşeurile cu fier vechi de la entităţile neplătitoare de TVA (persoane fizice neautorizate, întreprinderi individuale- măsurile simplificate, respectiv taxare inversă, prin această denaturând rulajul debitor cont 4426 şi rulajul creditor 4427, pentru care s-a dispus măsura corectării rulajului debitor cont 4426 şi rulajul creditor 4427 prin diminuarea cu suma de 138.817 RON, pentru perioada ianuarie 2013 - februarie 2013 până la data de 31.10.2013.

De asemenea, ca urmare a constatărilor organelor de inspecţie fiscală din cuprinsul R.I.F nr. 28/2013, a fost emisă de către A.J.F.P. Mehedinţi decizia nr. MH nr. 8422/23.10.2013 privind stabilirea răspunderii individuale şi în solidar . La adoptarea acestei decizii a cărei anulare se solicită de către reclamantă în prezenta cauză, organele fiscale au apreciat că sunt îndeplinite dispoziţiile prevăzute de art. 1512 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal privind răspunderea individuală şi în solidar pentru plata taxei, întrucât societatea reclamantă a încălcat prevederile art. 160 din Codul fiscal, prin aceea că a aplicat eronat pe facturile emise de la entităţi neînregistrate în scopuri de TVA menţiunea "taxă inversă", efectuând articolul contabil 4426=4427, fără a ţine seama de faptul că furnizorul nu era înregistrat în scopuri de TVA.

Împotriva acestei decizii precum şi a contestaţiilor de la pct. 8 din R.I.F. nr. x, reclamanta a formulat contestaţie administrativă, ce a fost înregistrată sub nr. x la A.J.F.P. Mehedinţi.

Prin decizia nr. 21758/23.12.2013, emisă de A.J.F.P. Mehedinţi a fost respinsă ca tardivă contestaţia nr. 15568/25.11.2013 împotriva pct. 8 din R.I.F. nr. x, apreciind că aceasta a fost formulată cu nerespectarea termenului legal de 30 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură fiscală. S-a mai reţinut că raportul de inspecţie fiscală a fost comunicat cu confirmare de primire societăţii reclamante la data de 01.10.2013.

Prin decizia nr. 1/16.12.2013 emisă de A.J.F.P. Mehedinţi, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia reclamantei împotriva deciziei nr. 8422 întocmită de A.J.F.P. Mehedinţi, în temeiul art. 1512 din Codul fiscal, privind suma totală cu 1.379.276 RON din care 1.104.155 RON, TVA şi 275.121 accesorii aferente.

Pentru a adopta această soluţie, organele de control au reţinut, în esenţă, că în mod legal organele fiscale au întocmit Decizia privind stabilirea răspunderii individuală şi în solidar pentru plata taxei nr. MH 8422/23.10.2013 şi a SC A. Filiala Oltenia S.R.L. pentru obligaţiile fiscale stabilite în sarcina celor două întreprinderi individuale, întrucât nu a verificat dacă acestea sunt înregistrate ca plătitoare de TVA şi a înregistrat în evidenţa contabilă facturi emise cu menţiunea taxare inversă.

3.2.2. Din punct de vedere al limitelor sesizării în recurs, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea deciziei MH 21758/23.12.2013, emisă de A.J.F.P. Mehedinţi prin care a fost respinsă ca tardivă contestaţia nr. 15568/25.11.2013 împotriva pct. 8 din R.I.F. nr. x, prima instanţă a respins acest capăt de cerere ca nefondat; reclamanta nu a recurat acest aspect, care a intrat în puterea lucrului judecat.

Pe de altă parte, reclamanta a invocat prin cererea de chemare în judecată mai multe motive de nulitate:

1.a fost efectuată o nouă inspecţie fiscală pentru acelaşi impozit şi pentru aceeaşi perioadă fiscală, fără ca organul de inspecţie fiscală să emită decizie de reverificare (art. 105 alin. (3) şi art. 105 alin. (4) Codul de procedură fiscală);

2.nelegala emitere a Deciziei privind stabilirea răspunderii individuale şi în solidar pentru plata taxei nr. MH 8422 din 23.10.2013, întrucât nu a fost emisă în baza art. 27 şi 28 din Codul de procedură fiscală;

3.decizia privind stabilirea răspunderii individuale şi în Solidar nr. MH 8422 din 23.10.2013 este emisă în lipsa existenţei unui raport de inspecţie fiscală - art. 109 (3), lit. a) Codul de procedură fiscală;

4.neacordarea posibilităţii de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la constatările şi consecinţele fiscale ale Deciziei nr. MH 8422/23.10.2013 - art. 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală şi art. 41 alin. (2) lit. a) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene;

5.nelegalitatea Deciziei nr. 1/16.12.2013, prin care a fost respinsă contestaţia împotriva Deciziei nr. MH 8422/23.10.2013 privind stabilirea răspunderii individuale şi în solidar pentru plata taxei, în baza art. 1512 din Codul fiscal: a) măsura de atragere a răspunderii solidare a reclamantei pentru plata taxei pe valoarea adăugată contravine concluziilor Raportului de inspecţie fiscală nr. F MH 28/30.09.2013 şi Deciziei de măsuri nr. 2/30.09.2013 emise de acelaşi organ de inspecţie fiscală; b) inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 1512 din Legea nr. 571/2003 Codul fiscal;

6.nepronunţarea organului de soluţionare a contestaţiei cu privire la capătul de cerere din contestaţia administrativă de la punctul VI, privind nelegalitatea modului de calcul a accesoriilor în cuantum total de 275.121 RON;

7.pe cererea de restituire a sumei de 1.379.276 RON, împreună cu dobânzile legale.

Prima instanţă a constatat caracterul fondat al motivului de la punctul 5 şi caracterul nefondat al motivului de la punctul 7, dar nu a mai analizat celelalte motive de nulitate invocate de reclamantă; ca atare, nefiind invocate pe calea unei cereri de completare în faţa primei instanţe şi nici prin recursul formulat de reclamantă, aceste motive nu mai fac obiectul recursului de faţă, urmând a se răspunde exclusiv criticilor legate de ceea ce a dezlegat în mod efectiv prima instanţă.

3.2.3. În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi

Ca o primă precizare, faţă de limitele sesizării instanţei de recurs (punctul 3.2.2. din prezentele considerente), se reţine că nu vor mai fi analizate apărările recurentei-pârâte referitoare la invocarea de către contestatoare a art. 27 şi 28 din Codul de Procedura Fiscală, la regula unicităţii efectuării inspecţiei fiscale reglementată de art. 105 alin. (3) din Codul de Procedura Fiscală şi la respectarea posibilităţii exprimării unui punct de vedere, cu ocazia desfăşurării acţiunii de verificare.

Înalta Curte constată că temeiul de drept al deciziei de stabilire a răspunderii individuale şi în solidar nr. 8422/25.10.2012, menţionat în cuprinsul acestei decizii, este reprezentat de prev. art. 1512 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal coroborat cu art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea. Conform prev. art. 1512 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal:

"Răspunderea individuală şi în solidar pentru plata taxei

(1) Beneficiarul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul sau prestatorul, conform art. 150 alin. (1), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5):

a) nu este emisă;

b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: denumirea/numele, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate ori serviciilor prestate, elementele necesare calculării bazei de impozitare;

c) nu menţionează valoarea taxei sau o menţionează incorect.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), dacă beneficiarul dovedeşte achitarea taxei către persoana obligată la plata taxei, nu mai este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei."

Conform prev. art. 6 alin. (2) din Legea contabilităţii:

"Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz."

Conform prev. art. 160 din Codul fiscal:

"Măsuri de simplificare

(1) Prin excepţie de la prevederile art. 150 alin. (1), în cazul operaţiunilor taxabile persoana obligată la plata taxei este beneficiarul pentru operaţiunile prevăzute la alin. (2). Condiţia obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153.

(2) Operaţiunile pentru care se aplică taxarea inversă sunt:

a) livrarea următoarelor categorii de bunuri:

1. livrarea de deşeuri feroase şi neferoase, de rebuturi feroase şi neferoase, inclusiv livrarea de produse semifinite rezultate din prelucrarea, fabricarea sau topirea acestora;

(...)

(3) Pe facturile emise pentru livrările de bunuri/prestările de servicii prevăzute la alin. (2) furnizorii/prestatorii nu vor înscrie taxa colectată aferentă. Beneficiarii vor determina taxa aferentă, care se va evidenţia în decontul prevăzut la art. 156^2, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145 - 1471.

(4) De aplicarea prevederilor prezentului articol sunt responsabili atât furnizorii, cât şi beneficiarii. Prin norme se stabilesc responsabilităţile părţilor implicate în situaţia în care nu s-a aplicat taxare inversă.

(5) Prevederile prezentului articol se aplică numai pentru livrările de bunuri/prestările de servicii în interiorul ţării.

(6) Prevederile alin. (2) lit. c) se aplică până la data de 31 mai 2013 inclusiv."

În esenţă, conform prev. art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, "persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată, dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile prezentului titlu, este persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii, cu excepţia cazurilor pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei conform alin. (2) - (6) şi art. 160."

Regula dedusă din articolul citat este aceea că furnizorul este persoana obligată la plata taxei pe valoare adăugată, cu excepţia situaţiei în care beneficiarul este obligat în baza unui text distinct, cum ar fi cel de la art. 160 din Codul fiscal. Aceasta este ipoteza de taxare normală a TVA.

Operaţiunile în cauză privesc deşeuri de fier vechi, menţionate la art. 160 alin. (2) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal, astfel că în cazul acestora se aplică taxarea inversă, ceea ce înseamnă că persoana obligată la plata taxei este beneficiarul. Aceasta este ipoteza de taxare inversă a TVA.

În speţă, reclamanta este beneficiarul unei astfel de livrări în baza unor facturi fiscale cu menţiunea taxare inversă, iar furnizorii cu care s-au încheiat operaţiunile impozabile nu au fost înregistraţi în scopuri de TVA la data desfăşurării operaţiunilor impozabile.

Înalta Curte constată că teza a doua a alin. (1) al art. 160 din Codul fiscal prevede în mod explicit că o condiţie obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153. De asemenea, alin. (4) al aceluiaşi articol stabileşte că de aplicarea prevederilor prezentului articol sunt responsabili atât furnizorii, cât şi beneficiarii, iar prin norme se stabilesc responsabilităţile părţilor implicate în situaţia în care nu s-a aplicat taxare inversă. Ca urmare, norma internă prevede în mod explicit o responsabilitate a beneficiarului, care devine obligat la plata taxei pe valoare adăugată, de a verifica îndeplinirea condiţiilor pentru aplicarea măsurilor de simplificare. Astfel, este justă afirmaţia recurentei-pârâte, în sensul că de corectitudinea întocmirii facturilor pentru livrările de bunuri răspunde şi beneficiarul (reclamanta), care are obligaţia de a determina taxa aferenta şi a evidenţia în decont atât taxa colectată, cât şi taxa deductibilă.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru aplicarea măsurilor de simplificare, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut organul fiscal că nu erau îndeplinite, cei doi furnizori nefiind înregistraţi ca plătitori TVA, iar facturile în cauză necuprinzând codul TVA al furnizorilor.

În ceea ce priveşte setul de apărări invocate de reclamantă referitoare la jurisprudenţa comunitară în materie de TVA, prin care se arată că beneficiarul nu are obligaţia de a verificarea validitatea înregistrării în scopuri de TVA a furnizorului şi că atâta vreme cât identificarea fiscală era realizată, beneficiarului nu i se puteau impune obligaţii suplimentare de diligenţă în vederea verificării existenţei înregistrării în scopuri de TVA, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute.

Astfel, jurisprudenţa invocată (Hotărârea din 22 decembrie 2010 pronunţată în Cauza C-438/09) are în vedere nerefuzarea dreptului de deducere al unei persoanei impozabile a TVA-ului achitat pentru prestări de servicii furnizate de o altă persoană impozabilă neînregistrată în scopuri de TVA.

Prin hotărârea menţionată, s-a statuat că Articolul 18 alin. (1) litera (a) şi articolul 22 alin. (3) litera (b) din A şasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/18/CE a Consiliului din 14 februarie 2006, trebuie interpretate în sensul că "o persoană impozabilă beneficiază de dreptul de deducere în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată achitată pentru prestările de servicii furnizate de o altă persoană impozabilă care nu este înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată atunci când facturile referitoare la acestea conţin toate informaţiile impuse de respectivul articol 22 alin. (3) litera (b), în special cele necesare pentru identificarea persoanei care a întocmit facturile menţionate şi a naturii serviciilor furnizate."

Prin aceeaşi hotărâre, s-a statuat că articolul 17 alin. (6) din A şasea directivă 77/388, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/18, trebuie interpretat în sensul că "se opune unei reglementări naţionale care exclude dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată plătite de o persoană impozabilă unei alte persoane impozabile, prestatoare de servicii, atunci când aceasta din urmă nu este înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată."

Înalta Curte reţine că regulile de drept comunitar trebuie aplicate în lumina jurisprudenţei comunitare, dar cu referire exactă la situaţia de fapt concretă ce a dus la respectiva jurisprudenţă. Or, hotărârea menţionată se referă la ipoteza de drept comun a plăţii TVA de către beneficiar către furnizor (prestator), urmată de deducerea TVA de către beneficiar; în cauza de faţă, se analizează ipoteza de excepţie a taxării inverse, în care prin aplicarea măsurilor de simplificare, nu se mai realizează nicio plată de TVA, de la beneficiar la furnizor (prestator), urmând ca beneficiarul să o evidenţieze atât la taxă colectată, cât şi la taxă dedusă. Ca atare, situaţia de fapt şi norma de drept comunitar interpretată prin hotărârea menţionată este diferită de cea dedusă judecăţii, nefiind aplicabilă speţei de faţă.

Pe de altă parte, exigenţele în ceea ce priveşte condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru valabilitatea taxării inverse în situaţia de excepţie a aplicabilităţii acesteia sunt sporite faţă de cele ce trebuie îndeplinite pentru recunoaşterea deductibilităţii TVA-ului achitat în situaţia de drept comun a taxării furnizorului.

Existenţa unui dublu standard din acest punct de vedere este întărită de prev. art. 160 alin. (1) teza a doua şi alin. (4), care stabilesc că de aplicarea mecanismului taxării inverse sunt responsabili atât furnizorii, cât şi beneficiarii.

Astfel, dacă în cazul unei operaţiuni impozabile ce cade sub incidenţa art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, beneficiarului nu i se poate impune obligaţia de a proceda la verificarea valabilităţii codului de TVA înscris de furnizor pe facturi sau chiar nu i se poate imputa, în lumina Hotărârii din cauza C-438/09, lipsa codului TVA de pe facturi, în cazul unei operaţiuni impozabile ce cade sub incidenţa art. 160 alin. (2) din Codul fiscal, aceste obligaţii devin active.

Această distincţie se justifică prin raţiunea mecanismului taxării inverse, care a fost introdus pentru diminuarea fraudelor de tipul comerciantului lipsă. Astfel, s-a constatat că în situaţia de drept comun, există riscul de neplată la buget a taxei; un astfel de risc întâlnit în activitatea organelor de control a fost frauda "comerciantului lipsă" prin care cel care livrează bunuri/prestează servicii evită sa plătească taxa datorată la buget, în timp ce clientii săi îşi exercită dreptul de deducere al taxei, deţinând facturi care îndeplinesc condiţiile legale.

Prin introducerea mecanismului taxării inverse, beneficiarii vor determina taxa aferentă, care se va evidenţia în decont, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, iar beneficiarii au drept de deducere a taxei în limitele şi în condiţiile stabilite de Codul fiscal. În acest caz, clientul este persoana impozabilă care achită taxa prin înscrierea acesteia atât ca taxa deductibilă, cât şi ca taxa colectată, în decontul de TVA, în limita dreptului său de deducere al taxei, eliminând astfel plăţile intre cei doi comercianţi reprezentând taxa pe valoarea adăugată. Astfel, furnizorul/prestatorul nu va menţiona pe facturi taxa aferentă operaţiunii respective, nu va încasa banii reprezentând respectiva taxă şi nu va avea TVA de plată la bugetul de stat de pe urma acestor operaţiuni. Chiar şi în cazul în care furnizorul/prestatorul nu va putea fi identificat ulterior de către organele fiscale, nu va exista riscul de a nu se mai recupera taxa de la acesta întrucât în urma operaţiunilor supuse taxării inverse nu rezultă obligaţie de plată a TVA a furnizorului/prestatorului.

În acelaşi timp, cumpărătorul respectivelor bunuri/servicii, aplicând mecanismul taxării inverse, nu va ajunge în situaţia de a solicita rambursarea taxei de la bugetul de stat pentru respectivele operaţiuni, reducându-se riscul de a se pierde bani de la bugetul de stat prin efectuarea unor rambursări de TVA.

Prin urmare, dacă atât furnizorul/prestatorul, cât şi beneficiarul, au codul de înregistrare în scopuri de TVA valabil, beneficiarul este persoana obligată la plata taxei şi, în consecinţă, nu se poate pune problema anulării deducerii şi a colectării taxei pe valoarea adăugată ca urmare a comportamentului furnizorului/prestatorului, întrucât taxarea inversă exclude prejudiciul la bugetul de stat din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată. Numai în situaţia în care furnizorii/prestatorii aveau codul de înregistrare în scopuri de TVA anulat, beneficiarii ar fi putut şti ca aceştia au un comportament fiscal inadecvat şi, drept urmare, nu ar fi putut deduce TVA din facturi în condiţiile în care acestea ar fi fost emise cu TVA în perioada în care codul de înregistrare în scopuri de TVA al respectivilor furnizori era anulat.

Din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (relevante fiind cauzele C-285/11 Bonik şi C-277/14 PPUH Stehcemp), rezultă că dreptul de deducere a TVA poate fi refuzat doar în situaţia în care s-a aplicat regimul normal de TVA, respectiv atunci când au fost emise facturi cu TVA, pentru că doar în această situaţie există un prejudiciu la bugetul de stat, determinat de faptul că beneficiarul a dedus taxa pe care a facturat-o, dar nu a plătit-o la bugetul de stat furnizorul.

În consecinţă, în situaţia în care beneficiarul a aplicat în mod corect taxarea inversă, furnizorul/prestatorul având cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA la data operaţiunilor, chiar dacă ulterior codul acestuia este anulat sau se suspectează că furnizorul/prestatorul a avut un comportament fiscal incorect, nu se va sancţiona beneficiarul în sensul anulării deducerii taxei pe valoarea adăugată, întrucât nu a avut loc un prejudiciu la bugetul de stat, scopul taxării inverse fiind exact acela de a proteja bugetul statului de fraudă ca urmare a neplăţii taxei pe valoarea adăugată de către furnizori/prestatori.

Înalta Curte reţine că un asemenea scop este îndeplinit numai în măsura în care sunt respectate toate condiţiile pentru aplicarea taxării inverse; or, cât timp beneficiarul care a dorit aplicarea mecanismului taxării inverse a acceptat facturi fiscale fără cod TVA menţionat pe acestea şi/sau fără a se asigura că furnizorii erau valabil înregistraţi în scopuri de TVA, acesta nu se poate prevala de beneficiile mecanismului taxării inverse, prin nerespectarea unei formalităţi obligatorii prevăzute de lege ce constituie o condiţie de fond a aplicării mecanismului taxării inverse.

În concluzie, nu erau îndeplinite condiţiile pentru aplicarea taxării inverse prev. de art. 160 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal. Într-o astfel de situaţie, în care nu sunt îndeplinite condiţiile pentru taxarea în regim de excepţie (inversă), consecinţa juridică este aceea a revenirii la regulă, respectiv la aplicarea taxării normale de TVA, conform căreia sarcina plăţii revenea furnizorului, conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal.

Acest aspect este confirmat şi de împrejurarea că organul fiscal a emis decizii de impunere cu privire la cei doi furnizori (decizia nr. 250/04.06.2013 către II C. şi decizia nr. 2545/10.06.2013 către II B.) raportat la operaţiunile de livrare către reclamantă; aceşti doi furnizori au fost dizolvaţi şi radiaţi în 08.02.2013, respectiv 20.02.2013, iar în aceste condiţii, singurul responsabil din punct de vedere fiscal rămâne beneficiarul acestor operaţiuni.

Ca atare, în mod corect a fost emisă decizia de atragere a răspunderii individuale şi în solidar în temeiul art. 1512 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, respectiv s-a avut în vedere faptul că beneficiarul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul, conform art. 150 alin. (1), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante.

Ca urmare, se constată că prima instanţă a realizat o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1512 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal coroborat cu 160 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal şi cu art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, fiind fondat motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă.

Astfel, se impune admiterea recursului formulat de recurenta-pârâtă şi casarea în parte a sentinţei, cu respingerea acţiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, ca neîntemeiată.

3.2.4. În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-reclamantă A. FILIALA OLTENIA SRL

3.2.4.1. Cu privire la respingerea capătului de cerere din acţiune privind solicitarea de restituire a sumei de 1.379.276 RON, cu dobânzile fiscale aferente

Înalta Curte nu va mai analiza criticile legate de respingerea ca nefondat a capătului de cerere din acţiune privind solicitarea de restituirea sumei de 1.379.276 RON, împreună cu dobânzile fiscale solicitate a fi calculate de la data plăţii obligaţiilor fiscale, până la restituirea integrală, cât timp a constatat caracterul nefondat al capătului de cerere având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale atacate, iar analiza acestui capăt de cerere nu se mai impune.

3.2.4.2. Cu privire la soluţia de respingere a acţiunii în contencios administrativ faţă de pârâta AN.A.F. pentru lipsa calităţii procesuale pasive

Cu privire la acest motiv de casare, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă lipsa calităţii procesuale a acestui pârât. Astfel, cum în mod corect a reţinut prima instanţă, pentru a dobândi calitate procesuală în cauză, A.N.A.F. ar fi trebuit să fie emitentul unuia din actele administrative a căror anulare se solicită de către reclamantă. Or, având în vedere că actele administrative contestate prin acţiunea introductivă sunt emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, reclamanta nu a justificat calitatea procesuală pasivă a A.N.A.F. în cauza dedusă judecăţii.

Nu are relevanţă împrejurarea că recurenta ar avea calitatea de mare contribuabil din data de 01.01.2014, aflându-se în administrarea Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, deoarece DGAMC are personalitate juridică distinctă de ANAF şi nu se confundă cu aceasta nici prin atribuţii.

În ceea ce priveşte susţinerea că calitatea procesuală pasivă a pârâtei ANAF nu poate fi apreciată doar prin prisma emitentului actelor administrative fiscale atacate, ci şi din perspectiva instituţiei ce va fi obligată să procedeze la restituirea obligaţiilor fiscale achitate către bugetul de stat, Înalta Curte constată că o asemenea problemă ţine de opozabilitatea executării hotărârii judecătoreşti, iar în cazul unei transmisiuni legale de atribuţii, operează şi o transmisiune legală de obligaţii ce ar fi ipotetic statuate prin dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti.

În concluzie, se constată caracterul nefondat al recursului formulat de recurenta-reclamantă.

3.3. Temeiul procesual al soluţiei datei recursurilor

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând va respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, ca neîntemeiată; va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă ca nefondat şi vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva sentinţei nr. 258 din 9 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia Contencios Administrativ şi Fiscal din dosar nr. x în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi cu recurenta-reclamantă S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, ca neîntemeiată.

Menţine dispoziţiile sentinţei referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. Filiala Oltenia S.R.L. împotriva sentinţei nr. 258 din 9 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi Fiscal din dosar nr. x în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi cu recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2018.