Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1900/2017 AI generated

Revision inadmissible: lack of decisive new evidence and violation of legal certainty in rural grant dispute

Case Number Decizia nr. 1900/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's rejection of a petition for revision and thereby finalizing the previous decision that dismissed the original claim. The dispute concerned a company's attempt to revise a final appellate judgment that had denied its request for the disbursement of a rural development grant, arguing that the administering agency had improperly refused payment and terminated the financing contract based on ineligibility claims. The company invoked a revisionary ground under Article 322(5) of the Code of Civil Procedure, alleging the discovery of new evidentiary documents—specifically internal reports, verification sheets, correspondence regarding contract termination, and a procedural manual—that were allegedly withheld in bad faith and would have changed the outcome. The Court held that the revision was inadmissible because the cited documents, being internal administrative records or normative texts, lacked the required probative force to stand alone as new decisive evidence, and the petition effectively sought a re-trial of facts already examined, violating the principles of legal certainty and res judicata under the European Convention on Human Rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 5 din C. proc. civ, art. 322 pct. 5 C. proc. civ, art. 326 alin. (3) C. proc. civ, art. 322 din C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Revision inadmissible: lack of decisive new evidence and violation of legal certainty in rural grant dispute: The dispute concerned a company's attempt to revise a final appellate judgment that had denied its request for the disbursement of a rural development grant, arguing that the administering agency had improperly refused payment and terminated the financing contract based on ineligibility claims. The company invoked a revisionary ground under Article 322(5) of the Code of Civil Procedure, alleging the discovery of new evidentiary documents—specifically internal reports, verification sheets, correspondence regarding contract termination, and a procedural manual—that were allegedly withheld in bad faith and would have changed the outcome. The Court held that the revision was inadmissible because the cited documents, being internal administrative records or normative texts, lacked the required probative force to stand alone as new decisive evidence, and the petition effectively sought a re-trial of facts already examined, violating the principles of legal certainty and res judicata under the European Convention on Human Rights.

Keywords

AI generated
grounds for revision legal certainty right to petition violation of procedural rights grounds for cassation res judicata

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Main procedural basis for dismissing the appeal against the administrative law judgment.

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Main procedural basis for dismissing the appeal and upholding the lower court's decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii şi soluţiile pronunţate

Prin acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Braşov, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plaţi şi Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Centrul Regional de Plaţi şi Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centru 7 Alba Iulia: 1. obligarea în solidar a pârâtelor la decontarea ajutorului nerambursabil în sumă de 749.000,00 RON reprezentând 70% din valoarea eligibilă a bunului achiziţionat în valoare de 1070000,00 RON conform contractului de finanţare nr. x/23.09.2008, cu dobânzi; 2. restituirea sumei de 41273,40 RON reprezentând 10% din valoarea scrisorilor de garanţie bancare nr. 32/10.02.2010 şi nr. 22/28.05.2009 cu dobânzi; 3. obligarea pârâtei A la despăgubiri în sumă de 4127,34 RON reprezentând comisioanele suplimentare de 1% plătite de societate pentru prelungirea cu 6 luni a valabilităţii scrisorilor de garanţie bancară, rămase neutilizate şi returnate reclamantei, în forma lor iniţială, de către pârâta A; 4. obligarea pârâtelor la plata de daune interese pentru câştigul nerealizat - profitul brut prevăzut în proiect, raportat la cursul trimestrial al BNR, aferent fiecărui trimestru (lucrum cessans) ca urmare a faptului că nedecontarea la timp a ajutorului nerambursabil a împiedicat societatea să desfăşoare activitatea din proiect, potrivit dreptului comun; 5. actualizarea sumelor de mai sus prin raportare la cursul leu/euro din data efectivă a plăţii raportată la plata cursului din contractul de finanţare; 6. plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acţiune.

Prin cererea de întregire şi precizare a acţiunii s-a solicitat şi anularea rezilierii/încetării contractului de finanţare şi, în ceea ce priveşte actualizarea sumelor de la petitul 1, aceasta să se facă prin convertirea lor în Euro la cursul din contract şi plata acestora în RON la cursul de la data plăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 93/F/02.05.2012, Curtea de Apel Braşov a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L, reţinând, în esenţă, că respingerea cererii de plată prin Notificarea nr. 2122/27.01.2011 de către CRPDRP 7 Alba este întemeiată, fiind motivată de neeligibilitatea cheltuielilor supuse decontării. Astfel, contractul de finanţare putea fi modificat doar în condiţiile art. 9 din Anexa I la contract, potrivit căruia orice modificare la contract se va face cu acordul ambelor părţi contractante în scris prin act adiţional încheiat în aceleaşi condiţii ca şi contractul de finanţare. Or, un asemenea act adiţional la contractul de finanţare nu a fost încheiat, fiind fără relevanţă sub acest aspect actul adiţional nr. 3 invocat, care nu se referă la modificarea contractului de finanţare, ci la modificarea contractului de achiziţie a utilajului de către beneficiar.

A mai reţinut instanţa că reclamanta a intenţionat modificarea specificaţiilor tehnice ale utilajelor ce se doreau a fi achiziţionate, prin achiziţionarea unui utilaj principal superior calitativ şi renunţarea la achiziţionarea unui alt utilaj (robot de vopsire) şi a unui mijloc de transport uşi. Pentru aceasta, reclamanta a formulat un memoriu justificativ, care are însă o dată de întocmire ulterioară atât a actului adiţional nr. 3 cât şi a Notificării de refuz de plată nr. x/29.12.2010. S-a concluzionat că decizia de respingere a cererii de plată a fost luată în mod corect în conformitate cu dispoziţiile art. 4.3 şi 4.4 din Anexa IV la Contractul de Finanţare, fiind interzise modificările criteriilor de eligibilitate şi cele care afectează fundamental termenii de referinţă sau după caz specificaţiile tehnice din ofertă.

Prin Decizia nr. 4921/22.11.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respins recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 93/F/02.05.2012.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 27.07.2016, revizuenta S.C. A. a solicitat revizuirea sentinţei nr. 93/F/02.05.2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2012 în contradictoriu cu intimatele Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti şi Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 7 Alba, întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că înţelege să se folosească de următoarele înscrisuri: Raport formular C 1.8 Partea I nr. x/22.12.2010, Raport formular C 1.8 Partea II nr. x/22.12.2010, Fişa de verificare a dosarului cererii de plata FN/23.12.2010 cu anexe, documentaţia aferenta Notificării de încetare a contractului nr. x/06.09.2011, respectiv adresele nr. 880/02.09.2011, x/20.09.2011 şi nr. x/20.12.2011 emise de pârâte, adresa nr. x/2016 şi adresa nr. x/2016 emise de CRPDRP7 Alba.

Revizuenta a susţinut că din înscrisul Raport formular C 1.8 Partea I nr. x/22.12.2010 rezultă că documentaţia depusă de beneficiar în scopul amendării contractului este conformă şi se propune aprobarea acesteia prin nota de aprobare, dat fiind că modificările tehnico-economice preconizate sunt de sub 10% din valoarea bugetului indicativ iniţial.

Din raportul formular C 1.8 Partea II nr. x/22.12.2010 rezultă că soluţia de modificare propusă de beneficiar respectă eligibilitatea cheltuielilor conform contractului de finanţare, criteriile de eligibilitate şi selecţie fiind menţinute, iar modificările tehnice şi financiare nu depăşesc 10% din valoarea eligibilă contractată, astfel încât un act adiţional nu era necesar.

Din Fişa de verificare a dosarului cererii de plata FN/23.12.2010 rezultă eligibilitatea cheltuielilor efectuate, că documentele de plată au precizat numărul contractului pe care îl achită, plata fiind făcută în baza contractului de achiziţie şi nu în baza facturii proforma.

Din documentaţia aferenta Notificării de încetare a contractului nr. x/06.09.2011, respectiv adresele nr. x/02.09.2011, x/20.09.2011 şi nr. x/20.12.2011 emise de pârâtă rezultă că măsura de încetare a contractului de finanţare s-a făcut în baza unor adrese şi nu a unui Proces-verbal de constatare nereguli, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile de încetare a contractului de finanţare.

Prin adresa nr. x/2016 şi adresa nr. x/2016 emise de CRPDRP7 Alba se face dovada că considerentul instanţei de fond relativ la încetarea contractului de finanţare în cazul constatării unor nereguli în condiţiile art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanţare nu corespunde realităţii.

S-a mai arătat că instanţa a ignorat existenţa manualului de proceduri cod M 01-03, versiunea 07 şi, astfel, a tras concluzii neîntemeiate în drept.

S-a concluzionat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale revizuirii, în sensul că respectivele înscrisuri sunt noi, au fost reţinute cu rea-credinţă de către pârâte, sunt pertinente, având forţă probantă prin ele însele şi caracter determinant.

Intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, întrucât motivul de revizuire invocat nu îndeplineşte condiţiile prevăzute pentru admisibilitatea acestei căi de atac, întrucât se solicită revizuirea unei hotărâri pronunţate de o instanţă de fond, înscrisurile noi nu au forţă probantă prin ele însele şi sunt ulterioare rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 93/f/02.05.2012.

Hotărârea suspusă revizuirii

Prin sentinţa nr. 25 din 01 februarie 2017 a Curţii de Apel Braşov - secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii revizuirii, invocată de intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. SRL împotriva sentinţei nr. 93/F/02.05.2012 pronunţate de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2012.

La pronunţarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că revizuirea are drept scop îndreptarea erorilor săvârşite în legătură cu situaţia de fapt, însă în speţă starea de fapt care a stat la baza pronunţării sentinţei nr. 93/F/2012 a cărei revizuire se solicită nu este contestată. Ceea ce încearcă revizuenta prin cererea de revizuire este o îndreptare a unei pretinse greşeli de judecată rezultată din aplicarea greşită a legii, respectiv a manualului de proceduri cod M 01-03, versiunea 07, ceea ce este inadmisibil prin prezenta cale procedurală.

Primele două documente ce constituie temei al prezente cereri de revizuire sunt rapoarte de analiză internă care atestă că, iniţial, organe interne din cadrul pârâtei au apreciat că documentele depuse, ataşate cererii de plată, sunt conforme şi s-a formulat o propunere în sensul aprobării solicitării prin nota de aprobare. De asemenea, al treilea document invocat respectiv fişa de analiză este tot un document intern care atestă verificările efectuate cu privire la conformitatea actelor din dosarul administrativ.

Aceste înscrisuri nu au forţă probantă prin ele însele şi nu au caracter determinant, poziţia organelor pârâtei anterior promovării litigiului finalizat prin sentinţa nr. 93/F/2012 neavând nicio influenţă asupra soluţiei pronunţate în cauză.

Manualul de proceduri nu poate constitui un înscris nou temei al revizuirii, deoarece acesta este un document cu caracter normativ ce are caracter public. Ceea ce se invocă de fapt este ignorarea de către instanţa de fond a prevederilor acestui Manual, însă aceasta este o pretinsă eroare de judecată care nu poate face obiectul revizuirii.

În ceea ce priveşte documentaţia aferentă Notificării de încetare a contractului nr. x/06.09.2011, respectiv adresele nr. x/02.09.2011, x/20.09.2011 şi nr. x/20.12.2011 emise de pârâtă, aceasta nu atestă nimic nou. Faptul că măsura de încetare a contractului de finanţare a fost luată în baza notei de control nr. x/29.07.2011 şi a adresei APDRP nr. x/25.08.2011 reprezintă împrejurări de fapt ce au fost cunoscute de către instanţa de fond, respectiv de către instanţa de recurs.

De altfel, aspectele invocate în prezenta cerere de revizuire au fost invocate în recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 93/F/2012, făcând obiectul cenzurii instanţei de recurs.

În ceea ce priveşte adresa nr. x/2016 şi adresa nr. x/2016 emise de CRPDRP7 Alba, acestea nu pot constitui înscrisuri noi care să intre în câmpul de aplicare al prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs revizuenta S.C. A. S.R.L., criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Contrar considerentelor instanţei, revizuenta a susţinut că prin cererea de revizuire a urmărit îndreptarea erorilor săvârşite în legătura cu situaţia de fapt contestata atât în faţa instanţei de fond, cât şi în această fază procesuală, astfel încât este neîntemeiată aprecierea potrivit căreia ar tinde la îndreptarea unor pretinse greşeli de judecata rezultate din aplicarea greşita a legii.

Invocarea manualului de proceduri cod. M01-03 vers. 07 a avut ca scop doar precizarea elementelor normative de referinţa faţă de care se putea face calificarea corecta a situaţiei reale de fapt, nepuse în discuţie şi rămase necunoscute instanţei de fond.

Deşi instanţa revizuirii reţine corect caracterul de documente interne ale înscrisurilor de care se prevalează, nu trage nici o concluzie privind consecinţele aspectelor relevate de acestea şi, contrar situaţiei de fapt dovedita prin ele, trage o concluzie absolut nefondata potrivit căreia înscrisurile nu au forţa probantă prin ele însele şi nu au caracter determinant, poziţia organelor pârâtei anterior promovării litigiului finalizat prin sentinţa nr. 93/F/2012 neavând nici o influenţă asupra soluţiei pronunţate în cauza.

Concluzia este nefondata pentru simplul fapt că poziţia pârâtelor, anterioară pronunţării sentinţei atacate şi menţinută în cursul judecaţii cauzei, este sursa litigiului care a condus la prezentul proces şi, astfel este imposibil să nu fi avut influenţă asupra soluţiei pronunţată de instanţa de fond.

Pe de alta parte, instanţa de fond a dat o interpretare greşita a înscrisurilor pe care le-a depus. Acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fiind înscrisuri noi, determinante pentru soluţionarea cauzei şi reţinute de către pârâte.

Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (prin reorganizarea fostei Agenţii de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, conform O.U.G. nr. 41/2014), a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, ca fiind temeinică şi legală.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, apărările intimatei şi normele legale incidente în cauză, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Procedând la verificarea sentinţei recurate în raport de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de control judiciar apreciază că cererea de revizuire nu se încadrează în cerinţele specifice acestei căi extraordinare de atac şi, în raport de dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, constată că, în mod corect, curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe aceste dispoziţii legale.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

(…)

5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Din analiza acestor prevederi legale rezultă că sfera de aplicabilitate a revizuirii pentru motivul invocat de recurenta-revizuentă este foarte limitată, admisibilitatea fiind condiţionată de anumite aspecte care trebuie să se regăsească cumulativ.

Privitor la admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reţine că, pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.

Raportând prevederile legale la cererea de revizuire formulată de S.C. A. S.R.L. şi motivată pe existenţa următoarelor înscrisuri: Raport formular C 1.8 Partea I nr. x/22.12.2010, Raport formular C 1.8 Partea II nr. x/22.12.2010, Fişa de verificare a dosarului cererii de plata FN/23.12.2010 cu anexe, documentaţia aferentă Notificării de încetare a contractului nr. x/06.09.2011, respectiv adresele nr. x/02.09.2011, x/20.09.2011 şi nr. x/20.12.2011 emise de pârâte, adresa nr. x/2016 şi adresa nr. x/2016 emise de CRPDRP7 Alba, precum şi Manualul de proceduri cod M 01-03, versiunea 07, în mod corect şi legal instanţa de fond a constatat că acestea nu întrunesc exigenţele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în mod judicios, judecătorul fondului a constatat că, în ceea ce priveşte înscrisurile Raport formular C 1.8 Partea I nr. x/22.12.2010, Raport formular C 1.8 Partea II nr. x/22.12.2010 şi Fişa de verificare a dosarului cererii de plata FN/23.12.2010 cu anexe, acestea nu prezintă un caracter determinant pentru soluţionarea cauzei şi nu au forţă probantă prin ele însele, neavând nicio relevanţă pentru soluţionarea cauzei, fiind documente interne ale organelor pârâte.

Referitor la adresele nr. x/02.09.2011, nr. x/20.09.2011 şi nr. x/20.12.2011 emise de pârâte, ce constituie documentaţia aferentă Notificării de încetare a contractului nr. x/06.09.2011, acestea nu pot fi considerate înscrisuri noi, care să conţină date ce nu au fost avute în vedere de către instanţele de fond şi de recurs.

În fine, în mod corect s-a reţinut că Manualul de proceduri cod M 01-03, versiunea 07 nu poate constitui un înscris nou - temei al revizuirii, acesta fiind un document cu caracter normativ, iar ignorarea de către instanţa de fond a prevederilor acestui Manual este o pretinsă eroare de judecată care nu poate face obiectul revizuirii.

De altfel, din motivele invocate de recurenta - revizuentă se poate deduce că aceasta urmăreşte o reapreciere a tuturor aspectelor cauzei, situaţie care nu se încadrează în limitele stabilite de legiuitor în cadrul art. 322 din C. proc. civ.

Prin cererea de revizuire, revizuenta - recurentă tinde, în realitate, la o nouă judecare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 (litigiu soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 4921/22.11.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), situaţie inadmisibilă faţă de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

În acelaşi sens, este şi jurisprudenţa constantă a CEDO, potrivit căreia, admiterea unei căi extraordinare de atac, care repune în discuţie o decizie definitivă, printr-o procedură de reexaminare este considerată o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice. În virtutea acestui principiu nici o parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuţie a unei hotărâri definite şi executorii cu unicul scop de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă hotărâre, în privinţa sa (exemplu: cauzele Şerbănescu împotriva României, Gâgă împotriva României).

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că revizuirea nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluţionat definitiv şi că numai erorile care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hot. nr. 1861/2005 din 10 mai 2007, par. 28; Pehenitehny c. Rusiei, Hot. nr. 30.422/2003 din 14 februarie 2008, par. 26).

Principiul securităţii juridice impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Ca urmare, nefiind identificate motive apte să conducă la modificarea ori casarea sentinţei atacate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 25 din 01 februarie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi Fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2017.