Retrocession of cult properties: application of the positive effect of res judicata to bar re-litigation of ownership

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.04.2016, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase şi Comunităţii Minorităţilor Naţionale din România, anularea Deciziei nr. 5271 din 19.02.2016; restituirea în natură către reclamantă a imobilelor; cota de 43/131 parte din terenul înscris în cartea funciară colectivă nr. x Cluj-Napoca nr. top x, având adresa: str. x; unitate individuală construcţie înscrisă în cartea funciară individuală nr. x, nr. top x, str. x; să fie obligată comisia să soluţioneze pe fond cererea de retrocedare pentru măsuri reparatorii în cazul unităţii teritoriale(construcţie) înscrisă în cartea funciară nr. x Cluj-Napoca, nr. x, cu adresa str. x, şi cota de 88/131 parte din terenul înscris în CF colectivă x Cluj-Napoca, nr. top x, cu adresa: str. x.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 371/2016 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de intervenţie în interesul pârâtului formulată de intervenientul A. şi a fost respinsă acţiunea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 RON către intervenient.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, criticând hotărârea atacată pentru motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat următoarele:

Prima instanţă nu a judecat fondul litigiului, admiţând practic excepţia puterii lucrului judecat în mod eronat, motiv pentru care se impune casarea cu trimitere a sentinţei atacate. Sub acest aspect, reţinerea efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat de către prima instanţă este nelegală, fiindcă normele respective nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţa dedusă judecăţii.

Practic, s-a considerat că hotărârile irevocabile invocate (decizia nr. 279/A/31.03.2006 a Tribunalului Cluj şi decizia nr. 2727/2006 a Curţii de Apel Cluj), prin care s-a constatat lipsa calităţii procesuale a Eparhiei privind I anularea contractelor de vânzare-cumpărare prin care au fost înstrăinate imobile aparţinând fostului Colegiu Reformat, leagă Curtea de Apel Cluj şi prima instanţă în consecinţă a recunoscut pe deplin efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat.

Abordarea primei instanţe este nelegală, pentru cel puţin patru motive:

În primul rând, efectele hotărârilor respective se manifestă inter partes, în limitele procesului respectiv. Dacă Eparhia Reformată a administrat probe insuficiente în litigiul respectiv, nimic nu se opune să administreze aici şi acum un probatoriu complet şi care să convingă instanţa.

În al doilea rând, vechile soluţii nu sunt repuse în discuţie, drepturile câştigate rămân neafectate. Dacă este vorba despre un imobil înstrăinat, chestiunea dedusă judecăţii era dacă avem dreptul de a primi despăgubirile legale. Nu sunt afectate în niciun mod soluţiile anterioare.

În al treilea rând, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat într-adevăr nu presupune identitate de părţi, obiect şi cauză, însă presupune întrunirea unei condiţii specifice, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ.: ca o parte din litigiul anterior să invoce un drept recunoscut prin hotărârea respectivă, iniţială, în noul litigiu.

Autoritatea publică intimată nu a avut calitatea de parte în litigiile respective şi nu i s-a recunoscut niciun drept în favoarea ei prin hotărârile invocate. în consecinţă, prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speţă, fiindcă legea practic permite părţii care a câştigat un litigiu anterior dreptul de a opune autoritatea de lucru judecat într-un nou litigiu faţă de terţe persoane, ceea ce nu este cazul.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat are în vedere partea care a câştigat litigiul, care poate să se prevaleze de dreptul recunoscut prin hotărârea iniţială într-o nouă cauză, ceea ce nu este cazul. în acest sens, arătăm că şi doctrina relevantă a tranşat în modul arătat această problemă:

"Aspectul pozitiv [al autorităţii lucrului judecat] priveşte partea care a câştigat procesul şi se referă la faptul că aceasta se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat într-o nouă judecată, fără ca partea adversă sau instanţa să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului." (Gabriel Boroi, Mirela Stancu: Drept procesual civil, ediţia a 2-a, revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016, p. 579).

Similar, s-a arătat că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat se manifestă "pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut printr-o hotărâre judecătorească. în acest caz, pentru ca o hotărâre să poată fi opusă cu autoritate de lucru judecat nu interesează existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între cele două litigii" (Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, voi. II, Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 589-590).

"Din perspectiva efectului pozitiv, partea căreia s-a recunoscut dreptul alegat se poate prevala de acest drept, ca expresie a prejudicialităţii în procesul civil. Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu trebuie deci circumscris aceleiaşi triple identităţi. Astfel - cum concis, frumos şi lămuritor s-a spus - lucrul deja judecat îşi extinde efectele asupra lucrului de judecat." (Ion Deleanu, Tratat de procedură civilă, voi. II, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2013, p. 95).

În al patrulea rând şi în consecinţă, în lipsa întrunirii cerinţelor specifice impuse de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile depuse au valoare de cel mult de precedent judiciar, fără vreun efect normativ, fără a fi vorba de izvoare de drept, argumentele cuprinse în hotărârile respective putând fi combătute şi fiind absolut permise dovezile contrare.

Astfel, hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei. Cauza fiind soluţionată în temeiul acestei excepţii, fără analiza fondului, a noilor dovezi care nu au fost administrate în litigiul iniţial, invocat ca temei al efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat, se impune soluţia casării cu trimitere.

De asemenea, recurenta a arătat că prima instanţă a respins în mod nelegal cererea sa de efectuare a unei expertize, ce avea ca obiect stabilirea conţinutului şi interpretarea dreptului istoric străin, al Monarhiei Austro-Ungare, admisibilă în condiţiile art. 330 alin. (3) C. proc. civ.

Mai mult, potrivit art. 253 C. proc. civ., instanţa de judecată poate lua cunoştinţă din oficiu de dreptul unui stat străin, cu condiţia ca acesta să fie invocat. Proba legii străine se face conform dispoziţiilor C. civ. referitoare la conţinutul legii străine.

Regulile aplicabile privitoare la conţinutul legii străine, prevăzute de art. 2562 C. civ. stabilesc următoarele: conţinutul legii străine se stabileşte de instanţa judecătorească prin atestări obţinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau printr-un alt mod adecvat. De asemenea, conform art. 2563 C. civ., legea străină se interpretează şi se aplică potrivit regulilor de interpretare şi aplicare existente în sistemul de drept căruia îi, aparţine.

În consecinţă, recurenta a arătat că a fost privată de o probă esenţială şi necesară pentru soluţionarea cauzei, contrar cerinţelor CEDO, ceea ce se poate remedia doar prin casarea cu trimitere a cauzei.

În subsidiar, recurenta a arătat că în privinţa fondului cererii sale, se impune, de asemenea, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi soluţionarea pe fond în mod favorabil a acţiunii, întrucât din argumentele expuse şi probele administrate rezultă că Eparhia Reformată din Ardeal era proprietarul de drept al imobilelor aparţinând şcolilor confesionale.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă, intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase şi Comunităţii Minorităţilor Naţionale din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că sentinţa atacată este legală, criticile recurentei nefiind întemeiate.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13.07.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19.10.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase şi Comunităţii Minorităţilor Naţionale din România, anularea Deciziei nr. 5271 din 19.02.2016; restituirea în natură către reclamantă a imobilelor; cota de 43/131 parte din terenul înscris în cartea funciară colectivă nr. x Cluj-Napoca nr. top x, având adresa: str. x; unitate individuală construcţie înscrisă în cartea funciară individuală nr. x, nr. top x, str. x; să fie obligată comisia să soluţioneze pe fond cererea de retrocedare pentru măsuri reparatorii în cazul unităţii teritoriale(construcţie) înscrisă în cartea funciară nr. x Cluj-Napoca, nr. x, cu adresa str. x şi cota de 88/131 parte din terenul înscris în CF colectivă x Cluj-Napoca, nr. top x, cu adresa: str. x.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului formulată de intervenientul A. şi a fost respinsă acţiunea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 RON către intervenient.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a formulat către Comisia Specială de Retrocedare din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Imobilelor cerere de retrocedare înregistrată sub nr. x din 27 februarie 2003 prin care a solicitat restituirea imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, nr. 36 reprezentând casă din cărămidă nearsă,acoperită cu tinichea,cu două camere şi un atelier, curte în suprafaţă de 500 mp,înscris în CF x nr. top x,transcris în CF nr. x,transcris ulterior în CF colectivă col. x şi CF x şi CF x.

Cu privire la imobilul ce se solicită a fi retrocedat, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, arată că imobilul apartament 1 ce au fost vândut în baza Legii nr. 112/1995,

Cunoscând această stare de fapt, reclamanta a formulat acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, cerere admisă. prin sentinţa civilă nr. 8924/2005 pronunţată în dosarul nr. x al Judecătoria Cluj-Napoca.

Ulterior, apelul formulat de către pârâţii din acel dosar a fost admis prin decizia civilă nr. 279/A/31.03.2006, pronunţată în dosarul nr. x al Tribunalului Cluj, soluţie menţinută prin decizia civilă nr. 2727/R/07.12.2006, pronunţată în dosarul nr. x al Curţii de Apel Cluj.

Speţa dedusă judecăţii nu pune în discuţie excepţia autorităţii de lucru judecat în sens procesual (pentru verificarea triplei identităţi-art. 431 C. proc. civ.) ci are în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat (art. 430 alin. (1) C. proc. civ.), care se impune a fi reţinut şi în prezenta cauză.

Astfel, rezultă fără nici un dubiu că atât în decizia civilă nr. 279/A/31.03.2006 a Tribunalului Cluj, dosar nr. x cât şi în decizia civilă nr. 2.727/2006 a Curţii de Apel Cluj, dosar nr. x, s-a analizat calitatea procesuală activă a reclamantei şi s-a stabilit că aceasta nu-şi justifică calitatea din perspectiva faptului că nu este proprietara bunului imobil în privinţa căruia solicită constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare şi nici nu are calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar, ambele ipoteze fiind cerute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Desigur, în prezenta cauză nu prezintă relevanţă aspectul referitor la lipsa calităţii procesuale active a reclamantei din dosarul menţionat anterior, ci dacă aspectele avute în vedere de cele două instanţe, de apel şi de recurs, pot fi reţinute şi în prezenta cauză şi care au în vedere calitatea reclamantei de fostă proprietară a bunului imobil revendicat.

Ceea ce prezintă importanţă este faptul dacă reclamanta are calitate de proprietar asupra bunurilor revendicate, în condiţiile O.U.G. nr. 94/2000 sau, dimpotrivă, nu are această calitate.

Din conţinutul celor două decizii şi, în principal, din conţinutul deciziei civile pronunţată în dosarul nr. x de Curtea de Apel Cluj, rezultă că instanţele anterioare s-au preocupat a determina dacă reclamanta, contrar celor menţionate în cartea funciară, în care este evidenţiat dreptul de proprietate al unităţii de învăţământ şi nu al reclamantei, are totuşi calitatea de proprietar asupra imobilului în cauză.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta propune instanţei analiza îndeplinirii cerinţei esenţiale cerută de lege (privită în sens larg) respectiv cea de proprietară asupra imobilului în cauză, în considerarea unor argumente întemeiate pe dreptul eclesiastic, cel maghiar şi pe dreptul român.

Se poate observa însă că această analiză, din cele 3 perspective, a fost realizată şi în decizia Curţii de Apel Cluj, concluzia instanţei de recurs fiind că reclamanta nu îşi justifică calitatea de proprietară asupra imobilului în cauză.

Astfel, din perspectiva dreptului eclesiastic cât şi a celui maghiar, văzând argumentele prezentate de către reclamantă în acţiunea introductivă, Curtea remarcă că opera, chiar şi cu caracter ştiinţific a unui autor, nu poate fi avută în vedere ca întemeind, din perspectivă legală, o hotărâre judecătorească.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în decizia dată, instanţa de recurs analizează cadrul legislativ din perspectivă istorică şi ajunge la anumite concluzii în privinţa dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului.

Aceleaşi concluzii sunt reţinute şi din perspectiva argumentelor susţinute de reclamantă şi întemeiate de aceasta pe dreptul maghiar, reclamanta făcând referire la opinia exprimată de Ministerul justiţiei maghiar, în soluţionarea a două petiţii.

Aşa cum s-a arătat deja, în decizia menţionată sunt analizate norme de drept cuprinse în acte normative cu putere de lege, astfel încât, faţă de această evidenţă, argumentul întemeiat pe opinia exprimată nu poate fi primit.

Cadrul legislativ intern, atât anterior întabulării, cât şi ulterior acesteia a fost amplu analizat în decizia civilă nr. 2727/2006 a Curţii de Apel Cluj, astel încât nici din această perspectivă nu pot fi primite argumentele reclamantei.

Într-adevăr, nu există o identitate de argumente însă se poate observa că în prezenta cauză, susţinerile reclamantei sunt întemeiate pe 3 direcţii: dreptul maghiar, cel eclesiastic şi cel român, iar argumentele nu diferă, în esenţa lor, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat fiind astfel deplin şi putând fi reţinut ca atare în prezenta cauză.

Înalta Curte apreciază drept legală sentinţa atacată şi îşi însuşeşte considerentele acesteia, neputând fi reţinută incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din noul C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect incidenţa în cauză a prevederilor art. 430 alin. (1) şi art. 431 alin. (2) din noul C. proc. civ., prin invocarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Aceasta, în condiţiile în care în considerentele deciziei nr. 279/A/2006 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, precum şi ale deciziei nr. 2727/R/2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie (prin care s-a respins recursul formulat de Eparhia Reformată din Ardeal împotriva deciziei menţionate a Tribunalului Cluj), s-a reţinut că imobilul a cărui cerere de retrocedare a fost respinsă prin decizia atacată (imobil situat în Cluj-Napoca, identificat iniţial cu nr. top x) a aparţinut, în calitate de proprietar tabular Colegiului Reformat din Cluj, neputându-se susţine că acesta ar fi fost un cult religios. Prin urmare, nici imobilul nu a aparţinut unui cult religios în înţelesul O.U.G. nr. 94/2000, deci nu poate face obiectul acestui act normativ. S-a mai reţinut că Eparhia Reformată din Ardeal nu a probat că ar fi fondat Colegiul Reformat din Cluj, aceasta neînscriindu-şi dreptul de proprietate asupra bunurilor Colegiului Reformat.

Nu este întemeiată critica recurentei potrivit căreia efectele hotărârilor judecătoreşti menţionate se manifestă doar inter partes, dat fiind că art. 431 alin. (2) din noul C. proc. civ. prevede că oricare dintre părţile unui proces poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, fără ca textul legal să impună condiţia ca cel ce invocă lucrul anterior judecat să fi avut calitatea de parte în acel litigiu, iar hotărârea să fi fost pronunţată în favoarea sa. După cum s-a arătat şi în doctrină, părţile sunt prizoniere, faţă de terţi, cu privire la conţinutul deciziei pe care au obţinut-o. Aceasta înseamnă că terţul se poate prevala de hotărârea pronunţată împotriva adversarului său, care nu poate contesta temeinicia şi legalitatea hotărârii definitive pronunţate împotriva sa (aceasta fiindu-i în mod evident opozabilă), pentru că astfel s-ar repune în discuţie lucrul judecat, ceea ce nu este admisibil.

Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei potrivit căreia nu sunt repuse în discuţie drepturile câştigate, întrucât chestiunea dedusă judecăţii era dacă avea dreptul de a primi despăgubiri. Înalta Curte are în vedere că dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 este condiţionat de calitatea de proprietar asupra imobilului a cultului religios solicitant. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, în speţă s-a stabilit, în virtutea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat că imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii nu s-a aflat în proprietatea recurentei-reclamante.

Totodată, Înalta Curte apreciază drept neîntemeiat şi argumentul recurentei potrivit căruia este permisă dovada contrară împotriva celor stabilite prin hotărârile judecătoreşti mai sus menţionate. Aceasta întrucât statuarea din considerentele acestora referitoare la neîndeplinirea de către recurentă a condiţiei calităţii de proprietar asupra imobilului nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre judecătorească; această statuare este prezumată ca fiind expresia adevărului judiciar (res iudicata pro veritate accipitur) şi se impune noii judecăţi ca un "dat", ce nu poate fi ignorat. Aceasta înseamnă că, în prezentul litigiu, instanţa nu mai are posibilitatea de a face propria verificare jurisdicţională privind dreptul de proprietate al recurentei asupra imobilului în litigiu - acest aspect a fost deja supus analizei unei instanţe judecătoreşti şi tranşat cu autoritate de lucru judecat.

În consecinţă, în opinia Înaltei Curţi, nu se poate reţine că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, atâta timp cât, astfel cum s-a arătat mai sus, instanţa de fond a reţinut în mod corect incidenţa în cauză a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Nu este întemeiată nici critica recurentei potrivit căreia prima instanţă a respins nelegal cererea de efectuare a unei expertize având drept obiective stabilirea conţinutului şi interpretarea dreptului istoric străin, dat fiind că, în contextul reţinerii efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, proba solicitată apare ca inutilă.

Cât priveşte argumentele expuse pe fondul cererii, Înalta Curte constată că acestea au caracter subsidiar (potrivit chiar calificării recurentei) şi că, oricum, în raport cu cele arătate mai sus, sunt lipsite de relevanţă, susţinerile referitoare la dreptul de proprietate al Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului ce a făcut obiectul cererii de retrocedare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, în temeiul art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Eparhia Reformată din Ardeal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Eparhia Reformată din Ardeal împotriva sentinţei civile nr. 371/2016 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2018.