Prosecutors' salary recalculation claim assigned to labor tribunal; special administrative jurisdiction held inapplicable.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 22.06.2017 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. au solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice la alocarea sumelor necesare, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj la: - stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor, urmare a recalculării indemnizaţiei de încadrare la nivel maxim, în acord cu prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, corespunzător vechimii în profesie şi în muncă, gradului profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul parchetului; - acordarea diferenţelor salariale rezultate prin raportarea la o valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, conform legii nr. 293/2015, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă pentru persoanele care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; - actualizarea diferenţelor şi plata dobânzilor legale, de la data la care erau datorate până la data plăţii efective, către fiecare reclamant.

Prin sentinţa nr. 765 din data de 6 octombrie 2017 Tribunalul Mureş, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că reclamanţii (magistraţi procurori) contestă modul în care le-au fost stabilite drepturile salariale în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 09.04.2015 şi solicită stabilirea acestora la nivelul maxim în acord cu prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin legea nr. 71/2015, invocând şi dispoziţiile din cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 .

Reţinând că acţiunea prin care se reclamă refuzul ordonatorului de credite de a emite un nou ordin de salarizare ar trebui să aibă acelaşi regim juridic ca şi acţiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis, pentru stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzei instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 7 şi art. 8 alin. (1) şi (2) din capitolul VIII al anexei VI la legea nr. 284/2010, dispoziţii speciale care atribuie Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a acţiunilor în materia salarizării personalului din justiţie.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 552 din data de 13 februarie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declinat în favoarea Tribunalului Mureş, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., S., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. şi R. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Mureş, a constatat intervenit conflict negativ de competenţă, a suspendat din oficiu orice procedură şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect plata unor diferenţe salariale, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii, pe care de altfel reclamanţii şi-au întemeiat cererea.

Prin acţiune nu se contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale sau vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispoziţiile Legii nr. 284/2010, spre a fi atrasă în cauză competenţa instanţei, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII Legea nr. 284/2010. Or, art. 7 din capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010 instituie o competenţă materială de excepţie (derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 266 din Codul muncii), care este de strictă interpretare şi nu poate fi extinsă prin analogie.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanţii, procurori în cadrul unităţilor de parchet din circumscripţia teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, au solicitat acordarea drepturilor salariale la nivelul maxim stabilit de prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin legea nr. 71/2015, invocând neaplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON şi prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, completată şi modificată prin Legea nr. 71/2015, în vigoare din 09.04.2015 şi ale Legii nr. 293/2015, fiind invocate şi dispoziţiile art. 272 din Codul Muncii.

Înalta Curte constată că reclamanţii nu solicită anularea unui act administrativ tipic (de stabilire a drepturilor salariale sau vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispoziţiile Legii nr. 284/2010) şi nici nu deduc judecăţii un act administrativ asimilat.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (…)" şi nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile legale anterior menţionate sunt de strictă interpretare şi aplicare şi nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamanţi, având în vedere considerentele Deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16/2016 (de soluţionare a unui recurs în interesul legii) şi nr. 23/2015 (pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), dar şi împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale ale magistraţilor, în afara situaţiei circumstanţiate, prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecăţii este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competenţa materială va fi determinată prin aplicarea dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

În aceste condiţii, competent să soluţioneze acţiunea reclamanţilor este tribunalul - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar reclamanţii, dând eficienţă dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. au ales să învestească Tribunalul Mureş, instanţă aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate celei în a cărei circumscripţii se află unităţile de parchet la care îşi desfăşoară activitatea.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş - secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Mureş, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2018.