Recovery of EU rural development funds for artificial creation of eligibility conditions through affiliated entities
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's judgment that rejected the beneficiary's claim to annul the administrative decision ordering the full recovery of 843,949 RON in non-reimbursable EU rural development funds. The dispute concerned a post-control audit by the financing agency, which identified artificial conditions created to obtain aid under Measure 312 of the National Rural Development Program, specifically through the interconnection of several legal entities within the same family group that shared personnel, assets, and business operations, thereby violating eligibility criteria regarding the maintenance of employment and the prohibition of unjustified advantages. The court relied on Article 4(8) of Regulation (EU) No 65/2011 and Article 72 of Regulation (EC) No 1698/2005, interpreting them in light of CJEU case law C-434/12, to establish that the objective element of the breach was proven by the failure to achieve the measure's goal of genuine job creation due to artificial coordination, and the subjective element by deliberate collusion among affiliated entities, rendering the sanction of full reimbursement legally justified despite the beneficiary's arguments regarding the temporal scope of eligibility checks and the lack of direct budgetary damage.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Recovery of EU rural development funds for artificial creation of eligibility conditions through affiliated entities: The dispute concerned a post-control audit by the financing agency, which identified artificial conditions created to obtain aid under Measure 312 of the National Rural Development Program, specifically through the interconnection of several legal entities within the same family group that shared personnel, assets, and business operations, thereby violating eligibility criteria regarding the maintenance of employment and the prohibition of unjustified advantages. The court relied on Article 4(8) of Regulation (EU) No 65/2011 and Article 72 of Regulation (EC) No 1698/2005, interpreting them in light of CJEU case law C-434/12, to establish that the objective element of the breach was proven by the failure to achieve the measure's goal of genuine job creation due to artificial coordination, and the subjective element by deliberate collusion among affiliated entities, rendering the sanction of full reimbursement legally justified despite the beneficiary's arguments regarding the temporal scope of eligibility checks and the lack of direct budgetary damage.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the legal basis for dismissing the appeal and upholding the administrative decision in the dispositive.
Cited as the procedural rule governing the decision to dismiss the appeal in the dispositive.
Full text
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.03.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale -Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi creanţelor bugetare nr. x/11.11.2014, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 843.949,33 RON.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 231 din data de 29 septembrie 2015 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că din analiza documentelor transmise de beneficiar s-a constatat faptul că acesta nu a menţinut constant, în perioada de valabilitate a contractului de finanţare, cele 8 locuri de muncă propuse prin cererea de finanţare şi, implicit, nu a fost respectată structura personalului la care beneficiarul s-a obligat, numărul angajaţilor fiind variabil de la o perioadă la alta. De asemenea s-a mai constatat faptul că în perioada iunie 2011- iunie 2014 unul din angajaţii activi ai societăţii are contract de muncă cu normă parţială de muncă. Prin documentaţia înregistrată la CRFIR 2 Sud Est cu nr. 3931/3.09.2014 beneficiarul a transmis Registrul salariaţi Extras Revisal din data de 01.09.2014 pentru 12 salariaţi din care doar 9 salariaţi sunt activi, iar doi dintre salariaţii activi sunt angajaţi cu normă parţială de muncă.
S-a mai arătat că, neîndeplinirea unuia dintre criteriile de eligibilitate şi selecţie pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare, respectiv nefolosirea obiectelor finanţate conform scopului destinat reprezintă nereguli- încălcări ale clauzelor contractului de finanţare şi ale legii speciale în domeniu, pentru acestea fiind stipulată sancţiunea de declarare ca neeligibilă a cheltuielilor aferente şi declanşarea procedurii de constituire şi recuperare de debit potrivit legislaţiei aplicabile creanţelor bugetare.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, iar pe fond, în rejudecare, admiterea acţiunii formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi creanţelor bugetare nr. x/11.11.2014 şi deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 43481/18.12.2014.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, următoarele:
- nu există decât în viziunea AFIR şi a instanţei de fond condiţia ca un criteriu de eligibilitate sau selecţie să fie îndeplinit pe toată durata contractului chiar semantic, eligibilitatea şi selecţia stabilind finalitatea unei faze eliminatorii, premergătoare, la care nu se mai revine.
- nu există obligaţia ca un criteriu de eligibilitate sau de selecţie să fie respectat pe durata de valabilitate a contractului, fiindcă o aşa cerinţă ar fi absurdă. Dacă sunt analizate criteriile de eligibilitate şi de selecţie din Ghidul Măsurii se poate observa că acestea se referă doar la data depunerii Cererii de Finanţare şi nu au cum să fie respectate încă 5 ani după implementare de nici un beneficiar.
- raportat la obligaţiile pe care le are un beneficiar în ex-post, raportat la prevederile legale privind controlul ex-post (art. 72 din Regulamentul (CE)1968/2005 art. 30 din Regulamentul (CE)1975/2006) şi raportat la condiţiile de acreditare ale agenţiei intimate, constatările privind nemenţinerea criteriilor de eligibilitate şi de selecţie sunt irelevante, ilogice şi ilegale, iar măsura dispusă este vădit nelegală.
- criteriul privind crearea unui loc de muncă pentru fiecare 25.000 euro care nu a fost încălcat, aşa cum greşit reţine instanţa confundând "loc de muncă" cu angajat, este un criteriu de selecţie şi nu afectează eligibilitatea. Chiar dacă s-ar admite prin absurd că s-ar fi încălcat acest criteriu, chiar dacă s-ar admite prin absurd că se referă la numărul de angajaţi şi nu la locurile de muncă, chiar dacă s-ar admite tot prin absurd că se poate constata această abatere în ex-post şi nu la data depunerii cererii de finanţare, nu reprezintă motiv pentru retragerea finanţării, neexistând prejudiciu adus bugetului UE.
- instanţa a reţinut greşit că societatea a creat artificial condiţiile de accesare a fondurilor europene pe Măsura 312 din PNDR 2007-2013 şi a încălcat astfel art. 4 pct. 8 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2011 prin aplicarea greşită a normei legale deşi aceasta a fost lămurită de CJUE în C-434/12 şi e evident că nu a fost încălcată. În această cauză, CJUE a stabilit la punctul 2 al hotărârii, că pentru a se putea sancţiona "crearea artificială a condiţiilor de accesare" sunt irelevante dovezile privind latura subiectivă a abaterii dacă nu se face şi proba laturii obiective a abaterii, instanţa având în vedere faptul că trebuie dovedit că obiectivele schemei de finanţare nu ar fi fost atinse.
- instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material privind constatările vizând nedovedirea lipsei datoriilor la bugetul statului şi la instituţiile bancare, precum şi nemenţinerea celor 8 locuri de muncă propuse prin cererea de finanţare. Aceste două motive, reţinute pentru obligarea societăţii la rambursarea întregului sprijin financiar, nu se circumscriu prevederilor art. 72 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 care stabileşte expres şi limitativ motivele pentru care unui proiect i se retrage eligibilitatea.
4. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că:
- instanţa de fond a reţinut în mod corect că nerespectarea criteriilor de eligibilitate şi selecţie, criterii pe care beneficiarul finanţării s-a obligat să le respecte pe toată durata de valabilitate a contractului, duce automat la încetarea contractului, în condiţiile art. 3 alin. (1) din contractul de finanţare. În raport de cele identificate în urma controlului, respectiv datoriile fiscale restante către bugetul consolidat al statului, datoriile către instituţiile bancare, nemenţinerea structurii de personal la care s-a obligat prin cererea de finanţare precum şi nerealizarea viabilităţii minime obligatorii, raportat la clauzele contractuale, soluţia pronunţată pe fondul cauzei este una legală şi temeinică.
- în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Regulamentul nr. 1698/2005, text de lege care impune recuperarea ajutorului financiar în condiţiile în care se "creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unei colectivităţi publice". Modalitatea în care asociaţii entităţilor juridice implicate au concertat la implementarea proiectului, dovedesc pe deplin existenţa "grupului" economic, astfel că, toate aspectele menţionate în titlul de creanţă confirmă pe deplin neregula identificată.
- chiar dacă s-ar accepta opinia recurentei-reclamante potrivit căreia agenţia avea posibilitatea de a verifica, anterior selectării cererii de finanţare, toate aspectele menţionate în procesul-verbal de constatare, acest lucru nu este de natură să conducă la ideea că neregulile constatate nu există, iar Autoritatea Contractantă nu este obligată la efectuarea controalelor ori că neregulile nedescoperite anterior conduc la anularea implicită a celor descoperite în faza de control ex-post.
5. Procedura de filtrare a recursului
Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 05.10.2017, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.
Prin încheierea din 01.02.2018, completul de filtru a admis recursul în principiu şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoare: Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acţiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 43481/18.12.2014 prin care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, conform O.U.G. nr. 41/2014) a respins contestaţia administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.11.2014, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 843.949,33 RON prin recuperarea întregului sprijin financiar nerambursabil.
Soluţionând cauza prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, motiv pentru care reclamanta a formulat prezentul recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.
Astfel, între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (actuala Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) şi S.C. A. S.R.L. a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x din 01.07.2010 având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru implementarea proiectului Achiziţie de utilaje pentru prestări servicii aferente producţiei vegetale la S.C. A. S.R.L., comuna Călugăreni, judeţul Giurgiu.
Acest ajutor financiar nerambursabil se acordă în cadrul Schemei de ajutor de minimis aprobată prin O.M.A.D.R. nr. 567 din 02.09.2008 din care face parte şi Măsura 312 "sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi".
Conform Fişei Tehnice a Măsurii 312 din PNDR, obiectivul general al acesteia "vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale, fiind necesară promovarea diversităţii activităţilor prin asimilarea de noi competenţe antreprenoriale, dobândirea de noi abilităţi şi furnizarea de noi servicii pentru populaţia rurală", iar "sprijinul vizat prin această măsură se adresează microîntreprinderilor, precum şi locuitorilor din spaţiul rural care doresc să desfăşoare o activitate economică devenind antreprenori", având ca obiectiv încurajarea spiritului antreprenorial în mediul rural, precum şi crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural.
Prin Cererea de Finanţare beneficiarul proiectului şi-a propus în cadrul obiectivului de investiţie Achiziţie de utilaje pentru prestări servicii aferente producţiei vegetale la S.C. A. S.R.L., diversificarea serviciilor de mecanizare pentru populaţia rurală din zona comunelor Vişani şi Chiscani, judeţul Brăila prin achiziţionarea unor utilaje performante care să asigure creşterea capacităţilor de producţie, respectiv: tractor, plug reversibil, combină recoltat cereale. Tot prin acest proiect beneficiarul şi-a propus înfiinţarea a 8 locuri de muncă cu următoarea structură: 1 director, 1 contabil, 2 mecanici agricoli, 1 mecanic întreţinere, 1 combainer şi 2 paznici.
După cum se arată în Memoriul justificativ, această investiţie era necesară pentru a suplini lipsa mijloacelor mecanice şi efectuarea lucrărilor în timp optim şi de bună calitate, fiind oportună prin existenţa unei pieţe clar definite şi de posibilitatea unei finanţări nerambursabile prin FEADR- măsura 312. Obiectivul general al proiectului l-a constituit realizarea unei activităţi în domeniul prestărilor de servicii în agricultură în localitatea Vişani, judeţul Brăila ca o sursă de venituri alternative din activităţi non agricole pentru beneficiar şi angajaţii acestuia.
În urma controlului ex-post, permis de O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea publică a constatat că pentru contractul de finanţare x din 01.07.2010, s-au creat condiţii artificiale menite să conducă la depăşirea plafonului maxim al ajutorului financiar nerambursabil. Mai precis s-a reţinut că există o serie de legături între beneficiarul finanţării şi o serie de entităţi juridice, legături care indică faptul că aceştia au acţionat concertat spre realizarea obiectivelor şi scopului unei entităţi juridice unice. Conduita beneficiarilor constituie o încălcare a dispoziţiilor legale şi comunitare prin crearea unei situaţii artificiale care să eludeze prevederile legale.
Intimata pârâtă AFIR a precizat că în aceeaşi zi a fost verificat ex-post şi proiectul x - Achiziţie de utilaje pentru prestări servicii aferente producţiei vegetale depus de beneficiarul S.C. B. S.R.L., proiect implementat în sat. Vişani, com. Vişani, jud. Brăila.
Urmare a acestor verificări, autoritatea publică a reţinut faptul că există legături fizice, funcţionale şi de afacere atât între S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., cât şi între cele două societăţi şi societăţile către care acestea prestează preponderent servicii (SC C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., etc.), legături care conduc la suspiciunea că au fost create condiţii artificiale în scopul obţinerii ajutorului financiar nerambursabil şi al creării unui avantaj nejustificat care contravine obiectivelor schemei de ajutor, cele două societăţi funcţionând de comun acord şi desfăşurându-şi activitatea pe acelaşi segment de piaţă.
Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima susţinere se referă la faptul că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că există o obligaţie a beneficiarului de a menţine şi respecta criteriile de selecţie şi eligibilitate pe toată durata de valabilitate a contractului.
Susţinerea este nefondată având în vedere că potrivit Anexei I- Prevederi generale, parte integrantă a contractului de finanţare, art. 3 alin. (1):
"Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate şi selecţie înscrise în cererea de finanţare. De asemenea, pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de Agenţie, Beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial proiectul".
Prin declaraţia F- Declaraţie pe proprie răspundere a solicitantului din cererea de finanţare, la punctul 2, beneficiarul s-a obligat să respecte condiţiile de eligibilitate şi de selecţie pe o perioadă de minim 5 ani de la finalizarea proiectului, iar la punctul 8 a menţionat că este de acord ca în cazul în care nu va respecta cele asumate "proiectul să devină neeligibil în baza criteriului Eligibilitatea solicitantului sau contractul să fie reziliat".
Or, potrivit art. 969 din vechiul C. civ., în vigoare la momentul încheierii contractului de finanţare, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Din analiza documentaţiei aferente cererii de finanţare şi din dispoziţiile contractului de finanţare se poate lesne observa că unele criterii de eligibilitate şi selecţie trebuie raportate la momentul aprobării finanţării nerambursabile (ex: beneficiarul nu a mai primit finanţare nerambursabilă în ultimii 3 ani; beneficiarul să dovedească cofinanţarea proiectului cu extras de cont bancar; vârsta beneficiarului, etc.), iar altele se impune a fi respectate întocmai pe toată durata implementării proiectului (ex: beneficiarul să nu realizeze datorii la bugetul de stat consolidat şi la bugetul local; să nu existe datorii restante către unităţile bancare etc.)
Verificarea îndeplinirii/menţinerii acestor criterii dă posibilitatea autorităţii publice să constate modul de implementare a proiectului şi viabilitatea acestuia faţă de obiectivele prezentate de beneficiar prin cererea de finanţare.
Aşa fiind, nu poate fi reţinută susţinerea recurentei cum că s-a procedat la o reverificare a cererii de finanţare în întregul său sau la o reverificare a cererilor de plată pentru cheltuielile eligibile.
Mai invocă recurenta că s-a produs o încălcare a principiului perenităţii operaţiunilor Comisiei Europene, incluzând aici şi principiul securităţii raporturilor juridice precum şi principiul proporţionalităţii sancţiunii cu abaterea.
Potrivit dispoziţiilor art. 72 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) -Perenitatea operaţiunilor privind investiţiile
"(1) Fără a aduce atingere normelor privind libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii în sensul articolelor 43-49 din tratat, statul membru se asigură că contribuţia FEADR nu rămâne blocată într-o operaţiune de investiţii cofinanţată decât în cazul în care această operaţiune nu suferă, în termen de cinci ani de la data deciziei de finanţare de către autoritatea de gestionare, nici o modificare importantă: (a) care îi afectează natura sau condiţiile de punere în aplicare sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unei colectivităţi publice; (b) care rezultă fie dintr-o modificare a naturii proprietăţii unei infrastructuri, fie din încetarea sau delocalizarea unei activităţi productive. (2) Sumele plătite în mod nejustificat se recuperează în conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005."
Se observă că statul membru prin autoritatea publică are obligaţia de a verifica dacă în termen de cinci ani operaţiunea de finanţare a suferit o modificare importantă care să-i afecteze natura sau să creeze un avantaj nejustificat unei întreprinderi.
Conform dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (2) din Regulamentul (CE) nr. 1975/2006 al Comisiei din 7 decembrie 2006 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco-condiţionalităţii în ceea ce priveşte măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală:
"(1) Se efectuează controale ex post pentru investiţiile care sunt încă supuse angajamentelor în conformitate cu articolul 72 alin. (1) sau prevăzute de programul de dezvoltate rurală.
(2) Controalele ex post au următoarele obiective:
(a) să asigure respectarea articolului 72 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005;
(b) să verifice realitatea şi finalitatea plăţilor efectuate de către beneficiar, cu excepţia cazului în care este vorba de contribuţii în natură sau de sume forfetare;
(c) să se asigure că nu s-a finanţat în mod nereglementar din diferite surse naţionale sau comunitare aceeaşi investiţie."
Apare evident faptul că în cadrul unui control ex-post se poate verifica dacă un proiect finanţat nerambursabil a fost de natură să creeze un avantaj nejustificat unei întreprinderi, fără a se putea reţine că a fost efectuată o reevaluare a cererii de ajutor sau a cererii de plată cu nerespectarea dispoziţiilor legale, astfel cum în mod nefondat susţine recurenta.
Concluzia creării condiţiilor artificiale a rezultat din analiza coroborată a relaţiilor existente între recurenta beneficiară a finanţării nerambursabile şi celelalte societăţi comerciale menţionate expres atât în actele administrative atacate cât şi în sentinţa recurată, concluzie care nu ar fi putut să reiasă dintr-o analiză singulară a proiectului în cauză.
În aceste condiţii nu se poate reţine că prin efectuarea controlului ex-post s-a produs o încălcare a principiului perenităţii operaţiunilor.
Pe de altă parte, susţinerile recurentei privind acreditarea intimatei AFIR exced cadrului procesual de faţă întrucât acest litigiu vizează doar controlul de legalitate al procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.11.2014 şi al Deciziei nr. 43481/18.12.2014.
O altă critică a recurentei se referă la reţinerea greşită de către prima instanţă a creării condiţiilor artificiale pentru accesarea fondurilor nerambursabile, aşa cum sunt ele definite prin Regulamentul nr. 65/2011 şi prin interpretarea CJUE dată în cauza C-434/12.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, articol care a fundamentat actele a căror anulare se solicită în prezenta cauză, "Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."
Conform unei jurisprudenţe constante a CJUE, între care şi decizia pronunţată în cauza C-434/12, Slancheva sila EOOD vs. Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins şi, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea acestuia (Eichsfelder Schlachtbetrieb, C-515/03).
S-a mai arătat că, în primul rând, în ceea ce priveşte elementul obiectiv, trebuie amintit că, în temeiul considerentului (46) al Regulamentului nr. 1698/2005, schema de sprijinire a dezvoltării rurale prin FEADR urmăreşte în special să ajute "pentru diversificarea activităţilor, favorizând activităţile neagricole, precum şi pentru dezvoltarea altor sectoare decât agricultura, pentru promovarea ocupării forţei de muncă [...] şi pentru realizarea de investiţii care să facă zonele rurale mai atractive în scopul inversării tendinţei de declin economic şi social şi de depopulare a zonelor rurale".
În al doilea rând, în ceea ce priveşte elementul subiectiv, revine instanţei naţionale sarcina să stabilească conţinutul şi semnificaţia reale ale cererii de finanţare în litigiu (Halifax şi alţii, C-255/02). Astfel, fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanţa menţionată pentru a stabili caracterul artificial al creării condiţiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică şi/sau personală dintre persoanele implicate în operaţiunea de investiţii respectivă. Existenţa acestui element subiectiv poate fi de asemenea stabilită prin dovedirea unei coluziuni, care poate să ia forma unei coordonări deliberate, între diferiţi investitori candidaţi la acordarea unui ajutor în temeiul unei scheme de ajutor din cadrul FEADR, în special atunci când proiectele de investiţii sunt identice şi când există o legătură geografică, economică, funcţională, juridică şi/sau personală între aceste proiecte (Hotărârea Vonk Dairy Products, punctul 33).
În concluzie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.
În cauza de faţă, din probele administrate atât în procedura administrativă cât şi în procedura judiciară a rezultat, între altele, că:
- locurile de implementare ale proiectelor sunt situate în aceeaşi localitate, respectiv sat Vişani, com. Vişani, jud. Brăila, utilajele achiziţionate de S.C. A. S.R.L. au fost identificate pe amplasamentul aflat în proprietatea S.C. E. S.R.L., conform declaraţiei verbale a doamnei F. - administrator şi asociat unic al acestei societăţi şi totodată director tehnic la S.C. A. S.R.L., împreună cu o parte a utilajelor aferente beneficiarului S.C. B. S.R.L.
- contractele de comodat prin care au fost dobândite spaţiile pe care au fost realizate cele două investiţii au fost încheiate cu membrii ai familiei, respectiv S.C. A. S.R.L. a încheiat contract de comodat cu G. (tatăl doamnei F.), iar SC B. S.R.L. a încheiat contract de comodat cu H. (mama doamnei F.).
- există grade de rudenie atât între persoanele din conducerea S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., cât şi între persoanele din conducerea celor două societăţi şi persoanele din conducerea societăţilor către care au fost prestate servicii (SC C. S.R.L., SC D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. I. SRL).
- asociaţii unici şi administratorii societăţilor mai sus menţionate au acelaşi domiciliu în mun. Brăila, cu excepţia doamnei H.- asociat unic la S.C. B. S.R.L.
- o parte a angajaţilor SC A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. au fost angajaţi şi la celelalte societăţi: SC C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. etc., iar o parte a salariaţilor SC A. S.R.L. au figurat la S.C. B. S.R.L.
- administratorul S.C. A. S.R.L., atât cel iniţial cât şi cel actual, figurează cu contract de muncă la SC B. S.R.L., iar administratorul S.C. B. S.R.L., atât cel iniţial cât şi cel actual, figurează cu contract de muncă la S.C. A. S.R.L.
În acest context, motivarea actelor administrative contestate şi documentaţia care a stat la baza acestora oferă suficiente elemente care, corelate între ele, conduc la concluzia că societăţile au fost înfiinţate artificial, acţionarii unici şi administratorii acestora aparţinând aceleiaşi familii, fiind numiţi formal în cadrul acestora.
Aşa fiind, apare nefondată susţinerea recurentei-reclamante cum că nu a încălcat prevederile contractului de finanţare, întrucât prin crearea condiţiilor artificiale a fost încălcat chiar obiectivul general al Măsurii 312, acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă şi de a consolida astfel structura economică în baza rurală, astfel cum se prevede şi în art. 52 lit. a), pct. II din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Cu privire la relaţiile de rudenie, recurenta nu contestă situaţia de fapt ci doar arată că sunt relaţii fireşti de familie ce nu sunt de natură să atragă existenţa unei nereguli şi aplicarea unei sancţiuni administrative.
În raport de soluţia jurisprudenţială dată de CJUE în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, se reţine, din împrejurările concrete ale speţei, că obiectivul măsurii 312 care viza dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor nonagricole în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, nu a fost îndeplinit, proiectele cărora le-a lipsit caracterul autonom fiind derulate de societăţi concentrate într-un grup afiliat, ce restrânge astfel sfera de adresabilitate către alte persoane.
Nefondată este şi susţinerea recurentei privind inexistenţa relaţiilor de rudenie întrucât aceasta nu a administrat probatorii din care să rezulte o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi mai mult decât atât a considerat că aceste relaţii nu sunt de natură să atragă existenţa unei nereguli şi aplicarea unei sancţiuni administrative.
Nu se poate reţine că există o vinovăţie a autorităţii intimate care nu a constatat încă de la momentul efectuării plăţilor că între societăţi există anumite puncte comune, întrucât controlul şi verificările ulterioare aprobării finanţării se fac după o procedură reglementată prin lege şi nu se poate intervenii cupla Agenţiei pentru nerespectarea obligaţiilor asumate de către beneficiar.
Potrivit art. 5 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1689/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco-condiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală:
"Obligaţia de rambursare prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.
Cu toate acestea, în cazul în care eroarea este legată de date faptice pertinente pentru calculul ajutorului în cauză, primul paragraf se aplică numai în situaţiile în care decizia de rambursare nu a fost comunicată în termen de 12 luni după efectuarea plăţii."
Or, aşa cum am arătat mai sus, nu se poate reţine în cauză o culpă a autorităţi care nu a constatat, înainte de plata tranşelor, că beneficiarul nu mai respectă angajamentele asumate prin contractul de finanţare.
Plata tranşelor s-a făcut de către autoritate tocmai în baza contractului de finanţare şi a îndeplinirii de către beneficiar a condiţiilor de eligibilitate. Când, în urma controlului s-a constatat nerespectarea obligaţiilor asumate, în mod corect s-a decis rezilierea contractului şi retragerea sprijinului financiar acordat.
Mai mult decât atât textul invocat se referă la o "eroare" a autorităţii care nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil. În cauza de faţă dispoziţiile nu sunt incidente de vreme ce beneficiarul ştia că nu respectă obligaţiile asumate şi totuşi a solicitat şi încasat plăţile nerambursabile conform contractului.
Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că nu a fost dovedită existenţa unui prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene şi/sau fondurilor publice naţionale este nerelevantă prin prisma normelor naţionale şi europene în materie.
În sensul art. 1 alin. (2) Regulamentul nr. 2988/1995:
"abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea - fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate".
În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 "neregularitate" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în forma în vigoare la data emiterii notei contestate neregula este "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate pe baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului, ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale, printr-o sumă plătită necuvenit."
În mod corespunzător, O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător definea "neregula" drept, orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.
Este adevărat că toate aceste definiţii includ elementul producerii unui efect vătămător asupra bugetului Uniunii Europene sau asupra fondurilor naţionale corespunzătoare, efect constând în existenţa unui impact financiar deja produs sau doar potenţial, dar nu se poate reţine în cauză că acest element definitoriu nu este îndeplinit, de vreme ce au fost create condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării nerambursabile.
Prin urmare, aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, existenţa neregulii conduce implicit la existenţa unui prejudiciu, fără să fie necesar să se probeze producerea lui. Decizia ICCJ nr. 204/2012 invocată de recurentă nu reflectă practica unitară a instanţei supreme sub aspectul menţionat mai sus şi nu are incidenţă în cauză.
Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.
7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 231 din 29 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 231 din 29 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2018.