Asset confiscation challenge; constitutional presumption of licit acquisition and adequacy of proof to rebut it

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014* din data de 19 februarie 2014, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia constituită la Curtea de Apel Suceava conform Legii nr. 115/1996, prin Raportul de evaluare nr. x/13.02.2014, pentru cercetarea averii dobândite de A..

În raportul de evaluare menţionat s-a arătat că Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că A., agent şef în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava - Punctul de Frontieră Siret, a dobândit împreună cu familia o avere ce depăşeşte veniturile realizate. Activitatea de evaluare a averii dobândite de A. în raport cu veniturile realizate s-a desfăşurat pe perioada exercitării funcţiei publice, respectiv 2004 - 31.12.2010.

Prin ordonanţa nr. 1 din 29 mai 2014 Curtea de Apel Suceava - Comisia de Cercetare a Averilor a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996 republicată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 177 din data de 22 septembrie 2015, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, Curtea de Apel Suceava - secţia contencios administrativ şi fiscal a închis dosarul privind persoanele cercetate A. şi B., cu referire la sesizarea formulată de petenta Agenţia Naţională de Integritate prin Raportul de evaluare nr. x/13.02.2014, intimat fiind şi Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în perioada 2004-2008, persoanele cercetate au realizat venituri în sumă de 351.581 RON şi au efectuat cheltuieli de 334.016,31 RON, valoarea veniturilor fiind cu 17.564,6 RON mai mare ca cea a cheltuielilor.

S-a mai arătat că, în anul 2009, persoanele cercetate au realizat venituri din salarii în sumă de 31.197 RON, au dobândit doar anexa " foişor " evaluată la 12.025 RON fără manoperă în condiţiile în care pentru manoperă s-a dovedit contravaloarea de 5000 EURO per total construcţii şi nu valoarea stabilită de expert. Tot în acest an, s-au efectuat conform expertizei contabile plăţi de 42.018,62 RON reprezentând: 29.9993,62 RON pentru plata creditului (16.051,9 RON şi respectiv 142,62 RON şi 13.799,09 RON valoarea coşului zilnic - prin scoaterea valorii ajutorului în alimente de la părinţi) şi 12.025 RON contravaloarea anexei " foişor ". Pentru acest an - 2009, cheltuielile au depăşit într-adevăr veniturile cu suma de 10.821,62 RON (42.018,62 RON - 31.197 RON), însă diferenţa considerată semnificativă în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010 este de 10.000 Euro, neatinsă deci prin valoarea de 10.821,62 RON.

A mai reţinut prima instanţă că în anul 2010, persoanele cercetate au dobândit venituri de asemenea din salarii în valoare de 38.057 RON, iar cheltuielile efectuate au vizat doar: efectuarea plăţilor la credit - 14.781,98 RON şi valoarea coşului zilnic de 13.849,5 RON (prin scăderea valorii contribuţiei la alimente a părinţilor - 8345,25 RON). Valoarea de 37.501 RON stabilită în raportul ANI la " cheltuieli diverse ", fiind exclusă, în speţă fiind în discuţie plăţi din contul de salarii. Concluzionând, valoarea veniturilor în 2010 a fost de 38.057 RON şi cea a cheltuielilor în sumă de 28.256,71 RON - rămânând o diferenţă de 9800,29 RON.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs Agenţia Naţională de Integritate şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ambele instituţii criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând casarea hotărârii, iar în rejudecare, admiterea ordonanţei nr. 1 din 29 mai 2014 şi confiscarea sumelor ce nu au putut fi justificate, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1. În motivarea căii de atac, recurenta-petentă Agenţia Naţională de Integritate a arătat, în esenţă, următoarele: - în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu există o diferenţă semnificativă, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, între veniturile şi cheltuielile persoanelor evaluate.

- este de neînţeles de ce instanţa de fond a dat importanţă unor declaraţii de martori şi nu a avut în vedere procesul-verbal de recepţie nr. x/22.01.2009, emis în condiţii de legalitate, semnat de către persoanele implicate în edificarea construcţiei care prezintă foarte clar că la data întocmirii au fost respectate toate menţiunile din autorizaţia de construire.

- deşi nu se poate nega ajutorul acordat de părinţi copiilor, acesta ar trebui atent analizat de către instanţa de fond, mai ales că, în speţa de faţă, părinţii intimaţilor cercetaţi, persoane în vârstă, creşteau animale pentru consum propriu, deci ajutorul acordat persoanelor cercetate nu putea fi semnificativ.

- în mod greşit instanţa de fond a respins concluziile expertului contabil desemnat în cauză în ceea ce priveşte suma de 84.000 RON.

2. În motivarea căii de atac, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a arătat, în esenţă, următoarele:

- contravaloarea alimentelor pe care persoanele cercetate le-au primit de la părinţi, nu poate fi cuantificată pe baza declaraţiilor de martori, care sunt subiective. Chiar dacă s-ar lua în considerare aceste alimente la categoria "cheltuieli din coşul zilnic", suma calculată de către instanţă se apreciază a fi foarte ridicată, însă şi cu această sumă diferenţa dintre veniturile obţinute şi cheltuieli s-ar menţine.

- şi cu privire la valoarea construcţiilor, Comisia a reţinut în mod corect valoarea indicată şi a motivat, de asemenea, în mod corect această valoare întrucât a luat în considerare procesul-verbal de recepţie nr. x/22.01.2009. Susţinerea persoanelor cercetate, referitoare la faptul că la momentul recepţiei nu erau finalizate toate lucrările, nu poate fi reţinută pentru că nu are suport probator.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimaţii au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând că:

- toate probele infirmă în mod categoric menţiunile din procesul-verbal de recepţie, potrivit cărora la data de 22 ianuarie 2009 toate lucrările de construcţie ar fi fost finalizate, inclusiv anexa care nu se regăseşte nici în prezent pe teren. Explicaţia întocmirii procesului-verbal la data menţionată constă în aceea că, aşa cum preciza martora C., în luna octombrie 2008 a expirat valabilitatea autorizaţiei de construcţie, iar singura modalitate în care se putea evita întocmirea documentaţiei pentru o nouă autorizaţie era recepţia lucrărilor autorizate.

- pentru a stabili valoarea bunurilor dobândite în perioada 2006-2008, în mod corect prima instanţă a avut în vedere stadiul lucrărilor de construcţii la sfârşitul acestei perioade, iar nu stadiul scriptic descris în procesul-verbal de recepţie din 22 ianuarie 2009, proces-verbal a cărui nerealitate a fost dovedită în cauză. Chiar dacă în cuprinsul ordonanţei nr. 1/2014 s-a reţinut că din perspectiva valorii construcţiilor nu pot fi ignorate menţiunile din procesul-verbal de recepţie nr. x/2009, probatoriul administrat în cursul judecăţii, inclusiv constatările nemijlocite ale expertei cu prilejul inspecţiei în teren efectuate, infirmă menţiunile referitoare la stadiul lucrărilor executate până la data de 22.01.2009 şi atestă faptul că până la acea dată fusese edificată doar casa de locuit în stadiul "la roşu" fără finisaje interioare sau exterioare, fără branşamente la utilităţi.

- neîntemeiate sunt şi criticile potrivit cărora nu s-ar justifica deducerea din cheltuielile coşului zilnic efectuate în perioada analizată a contravalorii ajutoarelor acordate de părinţi sub forma alimentelor.

- situaţia de fapt stabilită de prima instanţă este în deplină concordanţă cu probatoriul administrat în cauză şi relevă faptul că pe ansamblul perioadei supusă verificării, totalul veniturilor realizate este de 420.835 RON, iar totalul cheltuielilor efectuate este de 404.291,64 RON justificând atât concluzia potrivit căreia s-a făcut dovada provenienţei şi caracterului licit al întregii averi dobândite, cât şi soluţia de închidere a dosarului, întemeiată pe art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996.

5. Procedura de filtrare a recursului

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 05.10.2017, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din 01.02.2018, completul de filtru a admis recursul în principiu şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoare: Prin Ordonanţa nr. 1 din 29 mai 2014, Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Suceava a trimis cauza privind pe cercetaţii A. şi B. spre soluţionare Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996 republicată.

Prima instanţă, pentru motivele prezentate pe scurt la punctul 2, a închis dosarul privind persoanele cercetate A. şi B., cu referire la sesizarea formulată de petenta Agenţia Naţională de Integritate prin Raportul de evaluare nr. x/13.02.2014, intimat fiind şi Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice.

În aceste condiţii, Agenţia Naţională de Integritate şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava au formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, cu titlu prealabil, se impune a se observa că, în conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin. (7) din Constituţia României din anul 1991, având corespondenţă deplină în art. 44 alin. (8) din Constituţia României revizuită în anul 2003, "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă".

Confiscarea, ca şi exproprierea, reprezintă mai mult decât o limită a dreptului de proprietate privată, şi anume chiar lipsirea proprietarului de dreptul său, prin trecerea bunului în proprietatea statului, iar faţă de această realitate teza a II-a a alin. (7) al art. 41 din Constituţia României din anul 1991, respectiv teza a II-a a alin. (8) al art. 44 din Constituţia României din anul 2003, completează forţa garanţiei dreptului de proprietate privată cu un principiu, care poate fi socotit echivalentul prezumţiei de nevinovăţie din dreptul penal sau al prezumţiei de bună-credinţă din dreptul civil, respectiv: caracterul licit al dobândirii se prezumă.

Se constată, în legătură cu norma constituţională mai sus evocată, că într-o jurisprudenţă constantă (în acest sens, Decizia nr. 85 din 3 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 6 septembrie 1996, Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 13 mai 2003, Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2008, Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 3 iunie 2011), pronunţată în exercitarea competenţei sale de control a iniţiativelor de revizuire a Constituţiei (art. 146 lit. a) teza a doua din Legea fundamentală), a legilor înainte de promulgare (art. 146 lit. a) teza întâi), precum şi de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor (art. 146 lit. d), Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că: a) prezumţia dobândirii licite a averii constituie una din garanţiile constituţionale ale dreptului de proprietate; b) această prezumţie se întemeiază şi pe principiul general potrivit căruia orice act sau fapt juridic este licit până la dovada contrarie, impunând astfel, în ce priveşte averea unei persoane, ca dobândirea ilicită a acesteia să fie dovedită: c) în absenţa unei astfel de prezumţii deţinătorul unui bun ar fi supus unei insecurităţi continue întrucât ori de câte ori s-ar invoca dobândirea ilicită a respectivului bun sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmaţia ci deţinătorului bunului; d) instituirea prin legea fundamentală a prezumţiei dobândirii licite a averii nu împiedică cercetarea caracterului ilicit al dobândirii averii, sarcina probei revenind însă celui care invocă acest caracter, astfel că în măsura în care partea interesată dovedeşte dobândirea unor bunuri, a unei părţi sau a întregii averi a unei persoane în mod ilicit, asupra acestor bunuri sau a averii dobândite ilegal se poate dispune confiscarea, în condiţiile legii.

Curtea Constituţională a statuat, de asemenea, pronunţându-se asupra unor iniţiative de revizuire a textului art. 41 alin. (7) din Constituţia României din anul 1991, respectiv art. 44 alin. (8) din Constituţia României revizuită în anul 2003, care aveau ca finalitate eliminarea din legea fundamentală a prezumţiei caracterului licit al dobândirii averii (prin Deciziile nr. 85/2006, nr. 148/2003 şi nr. 799/2011, mai sus menţionate), asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Legii pentru modificarea Legii nr. 115/1996 (prin Decizia nr. 453/2008), şi asupra unor prevederi din Legea nr. 144/2007 (prin Decizia nr. 415/2010), că sunt neconstituţionale acele prevederi prin care se urmăreşte răsturnarea sarcinii probei privind caracterul licit al averii, adică în sensul că averea unei persoane este prezumată ca fiind dobândită ilicit, până la dovada contrarie făcută de titularul ei, subliniindu-se că securitatea juridică a dreptului de proprietate asupra bunurilor ce alcătuiesc averea unei persoane este indisolubil legată de prezumţia dobândirii licite a averii şi că de aceea înlăturarea acestei prezumţii are semnificaţia suprimării unei garanţii constituţionale a dreptului de proprietate.

Rezultă, incontestabil, din cele mai sus relevate, că prezumţia instituită de Constituţie în strânsă legătură cu garanţiile privind dreptul de proprietate privată încetează să funcţioneze exclusiv în condiţiile legii, adică numai atunci când există dovezi certe că unele dintre bunurile ori valorile aparţinând persoanelor ocrotite nu au fost dobândite în mod licit.

Prezumţia dobândirii licite a averii - care, ca orice prezumţie, constituie un mijloc de probă - este o prezumţie legală relativă, putând fi combătută prin dovada contrară. Ea are ca efect numai o intervertire a rolului părţilor în ceea ce priveşte sarcina probei, astfel că instituirea prin textul constituţional de referinţă a acestei prezumţii nu împiedică, de plano, confiscarea averii ilicit dobândită.

Prin urmare, legiuitorul nu poate adopta o reglementare prin care să răstoarne sarcina probei în această materie, deoarece o astfel de reglementare ar fi neconstituţională, însă poate reglementa sistemul probator astfel încât să permită părţilor interesate să propună probe care să contrazică prezumţia instituită de textul constituţional.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că ambele recurente au invocat acelaşi motiv de casare, au formulat critici doar cu privire la modul de interpretare al probatoriilor, fără a indica o dispoziţie legală ce a fost încălcată şi au supus analizei aceleaşi aspecte vizând procesul-verbal de recepţie nr. x/22.01.2009 şi contravaloarea alimentelor pe care persoanele cercetate le-au primit de la părinţi, motiv pentru care recursurile vor fi analizate împreună.

Prin procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/22.01.2009 s-a arătat că lucrările executate sunt în concordanţă cu autorizaţia de construcţie nr. x/1.11.2006, fără însă a se detalia cu privire la stadiul efectiv al lucrărilor şi fără a se menţiona dacă există imobile nerealizate. Se constată că acest proces-verbal a fost întocmit de un singur inspector de la primăria Scheia asistat de cei doi intimaţi A. şi B. .

Autorizaţia de construire nr. x/1.11.2006 eliberată de Primăria comunei Scheia prevedea executarea lucrărilor de construcţie pentru locuinţă D+P+M, garaj+ magazie, foişor din lemn, bazin vidanjabil şi împrejmuire teren .

Intimatul a explicat că întocmirea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor a fost determinată de faptul că în luna octombrie 2008 a expirat valabilitatea autorizaţiei de construcţie, iar singura modalitate în care se putea evita întocmirea documentaţiei pentru o nouă autorizaţie era recepţia lucrărilor autorizate, fapt mult mai puţin costisitor decât refacerea documentaţiei pentru o nouă autorizaţie.

Această susţinere, în mod corect a fost reţinută de prima instanţă ca fiind situaţia reală, întrucât materialul probator administrat fundamentează această teză, respectiv: autorizaţia de construire nr. x/1.11.2006 avea valabilitate până la 01.11.2008; martora C., proiectantul construcţiei, a arătat că în perioada 2006-2008, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepţie a fost edificată doar construcţia casei de locuit în stadiul de "construcţie la roşu", fără finisaje, fără utilităţi şi fără anexe; experta D. a precizat că la data inspecţiei în teren a identificat casa de locuit şi foişorul, arătând că nu există anexa cu destinaţie de garaj şi magazie, că bazinul vidanjabil există dar a fost construit în anul 2011 şi că împrejmuirea existentă în prezent nu este finalizată.

Acestui probatoriu care se coroborează i se adaugă contractul de furnizare a energiei electrice şi contractul privind furnizarea serviciilor de cablu şi telefonie încheiate abia în anul 2011.

În aceste condiţii, constatările din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/22.01.2009 au fost infirmate de constatările expertului la faţa locului.

Cu privire la ajutorul material acordat de părinţi, recurenţii susţin că aceştia nu puteau să ofere intimaţilor produse alimentare de origine animalieră în lipsa unui certificat de producător. Or, este de notorietate faptul că în ţara noastră persoanele care locuiesc în mediul rural cresc, de regulă, animale şi oferă copiilor lor produsele rezultate de la acestea chiar în lipsa unui certificat de producător, autorizaţie necesară doar pentru vânzarea în piaţă.

În cauza de faţă, părinţii intimatului figurau în perioada de referinţă cu 10 ha teren agricol, cu tractor şi utilaje agricole, deţinând animale şi păsări .

Întrucât a rezultat din probele administrate faptul că în perioada în discuţie necesarul de alimente a fost asigurat de părinţi, în mod justificat prima instanţă a scăzut din cheltuielile ce reprezintă valoarea anuală a coşului zilnic contravaloarea ajutorului primit de la părinţi.

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 177 din 22 septembrie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 177 din 22 septembrie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2018.