Validity of property rights certificate over public railway domain: limitation period for third-party challenges and evidentiary support for land overlap

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Orşova sub nr. x/2014, la data de 10 martie 2014, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională a Căilor Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională Căi Ferate Timişoara, pronunţarea unei hotărâri prin care:

- Să se constate că titlul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în suprafaţă de 1275 mp, înscris în CF x, este mai bine caracterizat decât cel al pârâtei pentru suprafaţa de 1203 mp înscrisă în CF x;

- Să se constate nulitatea absolută a documentaţiei cadastrale, precum şi a înscrierii în cartea funciară x a municipiului Orşova pentru imobilul cu numărul cadastral x, acestea necorespunzând situaţiei juridice reale a imobilului;

- Să se dispună radierea înscrierii pârâtei din cartea funciară pentru ca, ulterior, reclamanta să aibă posibilitatea înregistrării unei documentaţii cadastrale proprii, cu atribuirea unui număr cadastral.

Pârâta Compania Naţională a Căilor Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională Căi Ferate Timişoara a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a Certificatului seria x nr. x/06.11.1996 cu privire la dreptul de proprietate a S.C. A. S.A. asupra imobilului situat în Orşova (Tufari) înscris în CF cu nr. x, prin încheierea de CF nr. x, a încheierii x de dezmembrare a imobilului în două parcele: A, în suprafaţă de 1275 mp şi B, în suprafaţă de 1065 mp.

Prin încheierea de şedinţă din data de 11.09.2014, Judecătoria Orşova a dispus disjungerea petitului nr. 1 din cererea reconvenţională, formându-se, astfel, dosarul nr. x.

Prin sentinţa civilă nr. 410 din 09 octombrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x, Judecătoria Orşova a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta reconvenţională Compania Naţională a Căilor Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Timişoara, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 noiembrie 20214, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrative şi fiscal, având în vedere dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 78 alin. (1) - (3) din C. proc. civ., a introdus în cauză, în calitate de pârâţi, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, succesor al Ministerului Industriilor, organ emitent al actului contestat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 91, din 14 aprilie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate, a admis acţiunea precizată formulată de Compania Naţională a Căilor Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională Căi Ferate Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii A. S.A., Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, dispunând anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/06.11.1996, emis de fostul Minister al Industriilor în favoarea pârâtei A. S.A., doar în ce priveşte suprafaţa de teren de 1203 mp, înscris în CF nr. x N Specială Orşova, nr. cadastral x, cu destinaţia Staţie CFR - Orşova, km. 388.557 - 388.499.

Totodată, pârâţii au fost obligaţi la plata către reclamantă a sumei de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 91 din 14 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice Bucureşti, citat în reprezentarea Statului Român, criticând ca nelegala şi netemeinică hotărârea atacată, întemeindu-şi recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond în ceea ce priveşte partea referitoare la respingerea excepţiilor invocate şi exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea recursului se arată ca instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, precum şi excepţia lipsei calităţii Ministerului Finanţelor Publice de reprezentant al Statului Român.

Raportat la obiectul cererii, respectiv anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x emis de fostul Minister al Industriilor, în prezent Ministerul Economiei, reiese că reclamanta nu solicită anularea vreunui act administrativ emis de Statul Român şi nu face dovada existenţei vreunui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri de către recurent. Sunt indicate în acest sens prevederile art. 52 alin. (1) din Constituţia României, art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. b), lit. e) şi lit. k) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice sunt invocate prevederile art. 223 alin. (1) din C. civ., prin care Ministerul Finanţelor Publice este reprezentant al Statului Român doar în acele raporturi civile la care statul participă nemijlocit.

În concluzie, apreciază recurenta, Statul Român nu poate avea calitate procesuală pasivă în litigiile de contencios administrativ atunci când nu participă nemijlocit la un raport juridic sau când nu este prevăzut expres de lege.

În subsidiar, recurenta arată că poziţia exprimată la fondul cauzei a fost clară, în sensul că, în măsura în care reclamanta CNCF CFR S.A. face dovada ca imobilul în litigiu s-a aflat/se află în proprietatea statului, atunci şi Statul Român este de acord cu admiterea acţiunii. Faţă de aceasta poziţie procesuală de sprijinire a pretenţiilor reclamantei, recurenta consideră nelegală soluţia de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată.

3.2. Împotriva sentinţei civile nr. 91 din 14 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A. S.A., criticând ca nelegala şi netemeinică hotărârea atacată, fondându-şi recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În susţinerea recursului se arată ca prin hotărârea de fond s-au interpretat eronat următoarele aspecte:

- decăderea pârâtei din dreptul de a mai propune probe şi a invoca excepţii;

- netemeinicia excepţiei lipsei procedurii prealabile;

- netemeinicia excepţiei tardivităţii;

- admiterea acţiunii şi anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Referitor la decăderea din dreptul de a propune probe şi a formula excepţii recurenta consideră că decăderea nu putea opera atât timp cât, în dosarul Judecătoriei Orşova nr. x/2014, nu s-a acordat termenul de 25 de zile pentru formularea întâmpinării, ci doar un termen de 10 zile. Recurenta a solicitat administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate prin răspunsul faţă de cererea reconvenţională formulat în dosarul nr. x, iar excepţiile au fost invocate în completarea acestui răspuns până la primul termen de judecată acordat în dosarul nr. x al Curţii de Apel Timişoara. Se mai arată că instanţa de judecată avea posibilitatea de a invoca din oficiu aceste excepţii şi putea dispune, tot din oficiu, probele necesare soluţionării cauzei. Recurenta consideră că instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra probei cu expertiză pe care a solicitat-o pentru identificarea unei suprapuneri reale între cele doua imobile.

Excepţiile inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile şi excepţia tardivităţii nu sunt corect soluţionate întrucât Legea nr. 554/2004 prevede că, şi în cazul terţului afectat de un act administrativ, cererea acestuia trebuie sa respecte termenele de exercitare prevăzute de art. 11. Acţiunea de anulare a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate este tardivă dacă este formulată după expirarea termenului de 1 an de la data înscrierii acestuia în cartea funciară. Înscrierea certificatului în cartea funciară are efecte erga omnes şi, de la data înscrierii, a început să curgă termenul prevăzut de art. 11 din legea nr. 554/2004, sens în care s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Deciziile nr. 41/11.01.2012 şi 1362/18.03.2014.

Recurenta consideră ca reclamanta nu a făcut dovada vătămării dreptului său, nefiind făcută dovada ocupării terenului în suprafaţă de 1203 mp de către recurentă sau de către altă persoană. Susţine, totodată, că nu s-a făcut dovada identităţii imobilului din certificatul de atestare contestat cu imobilul aparţinând reclamantei, pentru dovedirea vreunei vătămări.

Asupra înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, recurenta arată că şi-a înscris dreptul anterior înscrierii de către reclamantă, inclusiv dreptul de administrare fiind înscris încă din anul 1997 pentru o suprafaţă de 2341 mp, iar din anul 2002 şi pentru o suprafaţă de 1275,3 mp, pe când reclamanta şi-a înscris dreptul de administrare doar în anul 2007.

Concluzionează recurenta că acţiunea în anulare trebuia respinsă întrucât reclamanta nu a făcut dovada unei vătămări a drepturilor sale şi nici a nelegalităţii emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Reclamanta a făcut susţineri neprobate în sensul ca terenul din certificatul de atestare a dreptului de proprietate ar aparţine domeniului public, iar instanţa de fond nu a făcut verificări sub acest aspect şi nici nu a dispus administrarea probei cu expertiză din care să rezulte apartenenţa terenului la domeniul public, respectiv trecerea bunului în domeniul privat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22.07.2015, recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta A. S.A., ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 03.08.2015, intimata-reclamantă Compania Naţională a Căilor Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională Căi Ferate Timişoara a solicitat admiterea recursului declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în reprezentarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de pârâta A. S.A.

Recurenta-pârâtă A. S.A. a depus răspuns la cele două întâmpinări, înregistrat la dosarul cauzei la data de 25.09.2016.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 03 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 01 noiembrie 2017, completul de filtru a admis excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în reprezentarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta A. S.A, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Analizând recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în reprezentarea Statului Român, din perspectiva soluţiei de admitere a excepţiei nulităţii, pronunţată prin încheierea de admitere în principiu din data de 01.11.2017, Înalta Curte urmează a anula calea de atac, pentru considerentele ce se succed:

În privinţa recursului declarat de pârâta DGRFP Timişoara, în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a reţinut în etapa examinării admisibilităţii căii de atac îndreptate împotriva sentinţei civile nr. 91 din 14 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, că nu s-a depus la dosar un exemplar în original al acestui recurs, lipsind semnătura originală pe cererea aflată la dosar.

Deşi recurentei i s-a comunicat, prin raportul ce i-a fost înaintat, această obligaţie de a complini lipsa semnăturii în original, DGRFP Timişoara nu s-a conformat, fapt pentru care s-a reţinut neîndeplinirea cerinţei de formă prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cerinţă pentru a cărei nerespectare este incidentă sancţiunea nulităţii cererii.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin sentinţa recurată s-a dispus anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/6.11.1996 emis de fostul Minister al Industriilor în favoarea pârâtei Societatea A. S.A., în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 1203 mp, imobil înscris în CF nr. x N Specială -Orşova, nr. cadastral x, cu destinaţia Staţia CFR-Orşova, km 388.557-388.499, reţinând judecătorul fondului că această suprafaţă de teren se suprapune parţial cu terenul atribuit în concesiune reclamantei CN CFR S.A. prin contractul de concesiune nr. x, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 12/1998.

În esenţă, a susţinut prima instanţă că recunoaşterea, în favoarea pârâtei, a dreptului de proprietate, în temeiul prevederilor H.G. nr. 834/1991, asupra unui teren ce face parte din domeniul public al statului, cu un regim juridic aparte, fiind inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil, este nelegală, fapt ce determină anularea actului contestat.

O primă critică a recurentei-pârâte a privit soluţia de respingere a excepţiilor pe care această parte le-a invocat, respectiv excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia de tardivitate a formulării cererii având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/6.11.1996 emis în favoarea Societăţii A. S.A. A susţinut recurenta-pârâtă că nu putea opera decăderea sa din dreptul de a mai invoca aceste excepţii, întrucât nu s-au acordat cele 25 de zile pentru a formula un răspuns la pretenţiile solicitate de partea adversă pe calea cererii reconvenţionale depuse în cuprinsul dosarului nr. x al Judecătoriei Orşova.

Această critică este nefondată, recurenta-pârâtă fiind decăzută din dreptul de a mai invoca excepţii, dată fiind atitudinea sa procesuală în privinţa nerespectării termenului judecătoresc până la care puteau fi invocate respectivele excepţii.

Prin încheierea de şedinţă din data de 11.09.2014, pronunţată în dosarul nr. x al Judecătoriei Orşova, s-a dispus disjungerea primului petit din cererea reconvenţională a pârâtei reconveniente CN CFR S.A., fiind format un nou dosar, cu nr. x/2014 al aceleiaşi instanţe, în cadrul căruia s-a dispus, prin sentinţa civilă nr. 410/09.10.2014, declinarea acestei cereri spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Timişoara.

Cererea reconvenţională având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/6.11.1996 a fost formulată la data de 24.04.2014, fiind comunicată Societăţii A. S.A., care, prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 07.11.2014, a invocat excepţiile de inadmisibilitate a acţiunii în contenciosul administrativ pentru lipsa procedurii prealabile şi de tardivitate a cererii de chemare în judecată, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, apreciind că se impune chemarea în judecată a Statului Român, prin Ministerul Industriilor, în calitate de emitent al actului contestat.

Pentru depunerea întâmpinării în cauză pârâta Grupul A. S.A. a avut la dispoziţie un termen procedural de 10 zile, redus conform prevederilor art. 201 alin. (5) C. proc. civ., conform rezoluţiei judecătorului fondului aplicate pe cererea reconvenţională formulată de CN CFR S.A.

Nefiind depusă în acest termen întâmpinarea care, potrivit art. 208 C. proc. civ., era obligatorie, pârâta Societatea A. S.A. a fost decăzută din dreptul de a mai invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.

Or, excepţia inadmisibilităţii, dedusă din neparcurgerea procedurii prealabile, are un caracter relativ, fiind supusă regimului juridic de invocare reglementat de art. 193 C. proc. civ., potrivit căruia, "(2) neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii".

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, formulată de recurenta-pârâtă Societatea A. S.A. prin întâmpinarea depusă la data de 07.11.2014, prin raportare la prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului a apreciat corect asupra caracterului nefondat al acestei excepţii, calificată drept una de ordine publică, dat fiind caracterul imperativ al termenului ce trebuie respectat de partea interesată pentru a formula acţiunea în contencios administrativ.

Situaţia intimatei CN CFR S.A. este cea a unui terţ care a luat cunoştinţă de actul administrativ pe care a înţeles să îl conteste la data de 19.06.2014, dată la care i-a fost comunicat respectivul act, iar termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu era împlinit, fiind formulată cererea reconvenţională având ca obiect constatarea nulităţii actului anterior comunicării acestui înscris, termenul urmând să curgă doar de la data comunicării certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x, nr. 3264/06.11.1996 emis în favoarea Societăţii A. S.A.

O altă critică a recurentei-pârâte A. S.A. a fost în referire la împrejurarea că judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra probei solicitate de această parte litigantă, constând în efectuarea unei expertize de specialitate, în cadrul căreia să se procedeze la identificarea celor două imobile pentru care s-au invocat suprapuneri de suprafeţe.

Alegaţiile recurentei-pârâte în sensul încălcării, de către prima instanţă, a dreptului său de propune probele pe care se sprijină, sunt nefondate.

Solicitarea recurentei-pârâte de a fi încuviinţată proba cu expertiza tehnică de specialitate a survenit în cuprinsul notelor scrise pe care aceasta le-a depus la data de 16.06.2014 în dosarul nr. x al Judecătoriei Orşova, în calitate de reclamantă, nu de pârâtă reconvenientă, având scopul de a propune probe în dovedirea susţinerilor în fapt ale cererii sale de chemare în judecată, nu de a proba apărările sale în contra cererii reconvenţionale formulate de CN CRF S.A.

De altfel, se relevă din conţinutul încheierii de şedinţă din data de 31.03.2015, pronunţate în dosarul pendinte, că pârâta A. S.A., prin apărător ales, prezent la acel termen, a susţinut că nu are probe de formulat, apreciind stadiul procesual ca fiind cel al intrării în dezbateri aspra fondului cauzei.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut în mod legal că s-a încheiat cercetarea judecătorească, ambele părţi depunând la dosar înscrisuri în dovedirea cererilor lor, conform poziţiei procesuale proprie fiecăreia dintre ele, nefiind solicitată şi, firesc, nici pusă în discuţie necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru clarificarea situaţiei litigioase. În consecinţă, criticile recurentei-pârâte, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. sunt neîntemeiate.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentei-pârâte vizând soluţia pronunţată de prima instanţă asupra fondului sunt întemeiate, Societatea A. S.A. susţinând, în esenţă, că partea adversă nu a dovedit vătămarea adusă dreptului său, nefiind făcută dovada ocupării terenului în suprafaţă de 1203 mp de către respectiva societate, iar identitatea imobilului din certificatul contestat cu cel pretins de CN CFR S.A. nu s-a probat, vătămarea pretinsă fiind astfel sub semnul echivocului.

Intimata-reclamantă CN CFR S.A. a pretins că deţine în concesiune, în baza contractului nr. x/23.01.2002, încheiat în temeiul prevederilor art. 9 din O.U.G. nr. 12/1998, suprafaţa de teren intravilan de 1203 mp, având destinaţia Staţia Orşova, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x/N a localităţii Orşova, ce se suprapune cu terenul deţinut de recurenta-pârâtă Societatea A. S.A., în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x, nr. 3264/06.11.1996.

La pronunţarea soluţiei în primă instanţă, judecătorul fondului a avut în vedere referatul nr. x, întocmit de Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară Orşova, în cuprinsul căruia se arată că "exisă o suprapunere a poziţiei planimetrice a imobilului de mai sus cu poziţia planimetrică a imobilului cu nr. cadastral x, documentaţia executate de Societatea B. S.R.L., proprietatea CN CFR S.A. Gara Orşova".

Pe parcursul cercetării judecătoreşti în calea de atac a recursului, au intervenit aspecte noi, de natură a reevalua constatările primei instanţe, relevate din înscrisurile cu valoare probatorie depuse de recurenta-pârâtă A. S.A. în vederea aflării adevărului în cauză.

În acest sens, se află la dosar încheierea de cameră preliminară din 19.09.2017, pronunţată în dosarul penal nr. x/2017, prin care s-a dispus desfiinţarea documentaţiei cadastrale ce a fost întocmită pentru întabularea dreptului de administrare pe care îl deţine intimata-reclamantă CN CFR S.A., inclusiv a încheierii de carte funciară nr. x/04.06.2007 emisă de OCPI-Biroul de Carte Funciară Orşova.

Ca efect al acestei soluţii pronunţate de instanţa penală, nu mai poate fi menţinut raţionamentul avut în vedere de judecătorul fondului, soluţia de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x, nr. 3264/06.11.1996, emis în favoarea Societăţii A. S.A., fiind lipsită de suport probator.

Prin urmare, se impune admiterea recursului declarat în cauză de recurenta-pârâtă, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru administrarea probelor care se impun în vederea aflării adevărului.

Pentru a se putea verifica suprapunerea suprafeţei de 1203 mp din totalul suprafeţei aflate în patrimoniul CN CFR S.A., pentru care pretinde recurenta-pârâtă Societatea A. S.A. că şi-a întabulat legal dreptul său de proprietate, judecătorul fondului va pune în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize topografice, care să individualizeze terenurile deţinute de ambele părţi, conform titlurilor pe care acestea le justifică. Totodată, va proceda la o reevaluare a tuturor înscrisurilor aflate la dosar, pentru a examina preferinţa titlului părţii care pretinde un drept real asupra suprafeţelor de teren deţinute în patrimoniul fiecăreia, cu luarea în considerare a regimului juridic aplicabil proprietăţii publice a Statului Român şi cel al proprietăţii private incidente în cauză, urmând ca intimata-reclamantă CN CFR S.A. să depună la dosar în fotocopie contractul de concesiune nr. x.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Societatea A. S.A., va casa sentinţa recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar recursul declarat de pârâta DGRFP Timişoara, în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice va fi anulat, ca efect al admiterii excepţiei nulităţii sale prin încheierea de şedinţă din 01.11.2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în reprezentarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 91 din 14 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de pârâta A. S.A., împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 mai 2018.