Conflict of Competence: Indivisibility of Administrative Annulment and Constitutional Challenge to Government Order under Article 9 of Law 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român şi Guvernul României, a solicitat acordarea unor despăgubiri în cuantum de 562.641 RON, în considerarea art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 55/2017 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 111/2010 şi, pe cale de excepţie, sesizarea Curţii Constituţionale în scopul constatării neconstituţionalităţii art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 55/2017.

Pentru termenul de judecată din data de 06.12.2017, reclamantul a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat introducerea în cauză a Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa, Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi Secretariatului General al Guvernului iar obiectul cererii a fost modificat prin formularea următoarelor capete de cerere:

a. constatarea vătămării cauzate patrimoniului reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 55/20017 prin care s-a dispus plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului la suma de 8.500 RON şi implicit prin emiterea Deciziei privind modificarea cuantumului indemnizaţiei de creştere copil nr. x/01.09.2017 de către Agenţia de Plăţi;

b. anularea Deciziei nr. x/01.09.2017 precum şi a Deciziei nr. 23803/23.10.2017, emisă de Agenţia de Plăţi prin care a fost respinsă contestaţia prealabilă formulată de reclamant;

c. obligarea Agenţiei Judeţene de Plăţi Constanţa şi a Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în solidar, la plata sumelor de bani reprezentând diferenţa între cuantumul indemnizaţiei de creştere copil la care reclamantul era îndreptăţit anterior emiterii deciziei contestate şi cuantumul plafonului instituit prin O.U.G. nr. 55/2017;

d. obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce către Agenţia Judeţeană de Plăţi Constanţa şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială sumele necesare stabilite menţionate la lit. c) în vederea efectuării plăţilor;

e. pe cale de excepţie, sesizarea Curţii Constituţionale în scopul constatării neconstituţionalităţii art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 55/2017.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin încheierea din 10 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a disjuns din cererea de chemare în judecată modificată capetele de cerere de la lit. b) privind anularea deciziei privind modificarea cuantumului indemnizaţiei de creştere nr. x/01.09.2017 şi deciziei prin care s-a soluţionat contestaţia prealabilă şi lit. c) privind obligarea Agenţiei Judeţene de Plăţi şi a Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în solidar, la plata sumelor de bani şi a dispus înaintarea acestora spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa art. 10 din Legea nr. 554/2004.

S-a reţinut în considerentele încheierii de la acea dată că rămâne în competenţa Curţii de Apel Constanţa să judece cererea de chemare în judecată aşa cum a fost modificată, funcţie de pretenţia de la lit. a) - vătămarea ca urmare a emiterii O.U.G. nr. 55/2017, lit. d) - obligarea Ministerului Finanţelor la alocarea sumelor şi lit. e) - sesizarea Curţii Constituţionale. De asemenea, în raport de capătul de cerere de la lit. d), s-a apreciat că se impune introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor în calitate de pârât.

Cauza astfel disjunsă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.01.2018, sub dosar nr. x/2018.

2.2. Hotărârea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 337 din 01 martie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că obiectul principal formulat de reclamant este reprezentat de solicitarea de anulare a deciziei privind modificarea cuantumului indemnizaţiei de creştere a copilului şi respectiv cererea de despăgubiri.

Deşi competenţa materială a tribunalului este atrasă de calitatea de autoritate publică locală a emitentei deciziei contestate, respectiv Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Judeţeană Constanţa, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, în situaţia de faţă, aceste capete de cerere nu pot fi disjunse din dosarul în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate şi trimise unei alte instanţe, întrucât acţiunea este lipsită de însuşi obiectul ei principal, indicat de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că s-au disjuns doar cele două capete de cerere menţionate, Tribunalul a reţinut că nu îşi poate analiza competenţa raportat la întreaga cerere de chemare în judecată, aşa cum a fost modificată, fiind ţinută de dispoziţia Curţii de Apel Constanţa din încheierea de la data de 10.01.2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

După cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost modificată, adresată Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Guvernul României, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale: să se constate vătămarea patrimoniului său urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 55/2017 şi implicit prin emiterea deciziei privind modificarea cuantumui indemnizaţiei de creştere copil; anularea acestei decizii, precum şi a deciziei de respingere a contestaţiei prealabile; obligarea Agenţiilor pârâte, în solidar, la plata tuturor sumelor de bani reprezentând diferenţa între cuantumul indemnizaţiei de creştere copil la care reclamantul era îndreptăţit anterior emiterii deciziei şi cuantumul plafonat instituit prin O.U.G. nr. 55/2017; obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce către cele două Agenţii pârâte sumele necesare în vederea efectuării plăţilor; pe cale de excepţie, sesizarea Curţii Constituţionale în scopul constatării neconstituţionalităţii art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 55/2017.

Potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, privind contenciosul administrativ, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, poate introduce acţiunea la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.

Acţiunea în contencios administrativ trebuie să privească în mod necesar, o vătămare într-un drept sau interes legitim aparţinând unei persoane şi trebuie să aibă un obiect complex, în sensul ca să existe o cerere principală specifică contenciosului administrativ şi anume dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanţei guvernului, atacată în cauză, iar excepţia de neconstituţionalitate a acesteia trebuie să constituie o cerere secundară.

Construcţia juridică concepută de către reclamant, care a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând anularea deciziei privind modificarea cuantumului indemnizaţiei de creştere a copilului şi respectiv o cerere de despăgubiri, concomitent cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a unui text al unei ordonanţe de urgenţă se grefează aşadar, aşa cum de altfel este şi precizat în acţiune, pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că, prin declinare,Tribunalul Constanţa a fost învestit cu acţiunea în anularea actului administrativ emis în baza ordonanţei Guvernului care îl vatămă pe reclamant într-un drept al său, precum şi cu cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri, pe când Curtea de Apel Constanţa a rămas învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a unui text din ordonanţă.

În cazul acţiunii grefată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ poate pronunţa o hotărâre de admitere a acţiunii doar dacă starea de neconstituţionalitate este confirmată, ajungând să soluţioneze cauza după constatarea neconstituţionalităţii.

Prin urmare, cele două capete de cerere nu pot fi disjunse din dosarul în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, întrucât ceea ce s-a disjuns este chiar obiectul acţiunii grefată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel cum este acesta indicat la alin. (5) al art. 9, excepţia de neconstituţionalitate fiind o cerere secundară.

Conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, raportat la rangul de autoritate publică locală a emitentei deciziei a cărei anulare s-a solicitat în cauză, respectiv Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Judeţeană Constanţa, competenţa materială în primă instanţă ar fi aparţinut Tribunalului Constanţa.

Însă, deşi excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel a fost invocată de părţi prin întâmpinare, întrucât la termenul de judecată din data de 10 ianuarie 2018, primul termen la care părţile au fost legal citate, curtea de apel s-a declarat competentă pentru o parte din capetele de cerere, având în vedere dispoziţiile art. 131 C. proc. civ., Înalta Curte constată că revine instanţei iniţial sesizate competenţa de soluţionare a acţiunii în integralitatea ei.

Prin urmare, Înalta Curte, în acord cu considerentele reţinute de tribunal, constată că, în cauză, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a litigiului aparţine curţii de apel.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Guvernul României, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2018.