Jurisdiction for challenging local refusal to extend temporary residence: material competence assigned to tribunal based on issuing authority's rank
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice ruled in favor of the Bucharest Tribunal, Section II, ordering it to assume material jurisdiction over the pending administrative dispute, thereby resolving a negative conflict of jurisdiction where both the first-instance court and the appellate court had declined competence. The case involved a foreign national’s action to annul a decision by a local territorial immigration directorate refusing the extension of a temporary right of residence for family reunification purposes, a challenge brought separately from any return decision. Determinative legal reasoning held that because the contested administrative act was issued by a local public authority (the territorial directorate) rather than a central one, and because the special legislation governing immigration (O.U.G. nr. 194/2002) did not assign specific appellate jurisdiction for isolated refusals to extend residence, the general rules of administrative litigation applied. Consequently, under Article 10(1) of Law no. 554/2004, material competence belongs to the tribunal (first instance) based on the hierarchical rank of the issuing authority, rather than the court of appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2007, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 51 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 52 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002; Jurisdiction for challenging local refusal to extend temporary residence: material competence assigned to tribunal based on issuing authority's rank: The case involved a foreign national’s action to annul a decision by a local territorial immigration directorate refusing the extension of a temporary right of residence for family reunification purposes, a challenge brought separately from any return decision. Determinative legal reasoning held that because the contested administrative act was issued by a local public authority (the territorial directorate) rather than a central one, and because the special legislation governing immigration (O.U.G. nr. 194/2002) did not assign specific appellate jurisdiction for isolated refusals to extend residence, the general rules of administrative litigation applied. Consequently, under Article 10(1) of Law no. 554/2004, material competence belongs to the tribunal (first instance) based on the hierarchical rank of the issuing authority, rather than the court of appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for establishing the competent court to resolve the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, a formulat plângere împotriva refuzului pârâtului de a dispune prelungirea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României, solicitare formulată prin cererea nr. x/2017.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 7655 din 14 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că actul administrativ asimilat contestat în cauză, respectiv adresa nr. x/2017 conţinând refuzul de prelungire a dreptului de şedere temporară pe teritoriul României, este emis de o autoritate publică centrală, aspect ce rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2007 coroborat cu cele ale art. II şi III din O.U.G. nr. 18/2012 pentru modificarea O.U.G. nr. 30/2007, potrivit cărora Inspectoratul General pentru Imigrări este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, prin reorganizarea Oficiului Român pentru Imigrări, care se desfiinţează. Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială revine curţii de apel, în funcţie de rangul autorităţii publice emitente a actului administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.01.2018, sub acelaşi număr de dosar.
2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 803 din 26 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscala admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că O.U.G. nr. 194/2002 nu stabileşte o competenţă specială în favoarea curţilor de apel, de a soluţiona plângerile împotriva refuzului de prelungire a dreptului de şedere, în cazul în care acesta este contestat separat faţă de decizia de returnare.
Potrivit art. 51 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, competenţa de prelungire a dreptului de şedere temporară aparţine formaţiunilor teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări. În speţă, adresa nr. x/2017 prin care s-a dispus în sensul respingerii prelungirii dreptului de şedere temporară este emis de Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, astfel încât, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială revine tribunalului, în funcţie de rangul autorităţii publice emitente a actului administrativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauză, reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea răspunsului Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti (DIMB), Adresa nr. x/ /2017.
Deci, actul administrativ vătămător pentru reclamant este materializat în adresa menţionată, prin care Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti i-a comunicat, ca răspuns la cererea înregistrată sub nr. x/19.06.2017, că i-a fost refuzată prelungirea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României în scopul reîntregirii familiei, în temeiul art. 50 alin. (2) lit. a şi b) raportat la art. 2 alin. (1) lit. h şi art. 8 alin. (2) lit. a coroborat cu art. 52 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată.
Potrivit art. 51 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, "Cererile de prelungire a dreptului de şedere temporară se depun personal de către solicitanţi, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care li s-a aprobat şederea, la formaţiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru Imigrări de la locul de reşedinţă", iar potrivit art. 52 alin. (2) din acelaşi act normativ, "Decizia de refuz al prelungirii dreptului de sedere, precum şi motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare prevăzută la art. 82.".
În cauză, separat de decizia de returnare prevăzută la art. 82 (care poate fi contestată la curtea de apel, în temeiul art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002), reclamantul a solicitat anularea refuzului de prelungire a dreptului de şedere, exprimat prin adresa nr. x/2017, iar pentru soluţionarea unei astfel de cereri, norma specială în procedurile din materia regimului juridic al străinilor, respectiv O.U.G. nr. 194/2002, nu conţine norme atributive de competenţă. Pe cale de consecinţă, în cauză devin incidente normele de drept comun prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2014.
În cadrul unui litigiu de contencios administrativ, calitate procesuală pasivă are autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ contestat, iar Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, în calitate de emitent al actului administrativ potenţial vătămător pentru reclamant, este o autoritate publică de nivel local.
Prin urmare, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ competentă din punct de vedere material este tribunalul, în funcţie de rangul autorităţii publice emitente a actului contestat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2018.