Union’s retirement-allowance claim assigned to Bucharest Tribunal as union’s seat governs jurisdiction
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved the negative jurisdictional conflict in favor of the Bucharest Tribunal, Second Administrative and Fiscal Litigation Section, which is where the case is to be heard, thereby upholding that tribunal’s initial referral of the case to Constanța Tribunal was wrong and the latter’s declination was correct. The underlying dispute is an administrative claim brought by a national police and customs officers’ union on behalf of its member against the Coast Guard, seeking payment of a retirement allowance under art. 20(1) of Annex VII to Law No. 284/2010, plus legal interest. The Court held that, although the action was filed under art. 10(3) of Law No. 554/2004 (which grants the claimant an alternative territorial choice between the defendant’s seat and the claimant’s domicile), the union itself is the claimant—not a mere representative—pursuant to the binding interpretation in Decision No. 1/2013 (rendered on a recourse in the interest of the law) that unions have standing to sue in members’ names, and therefore territorial jurisdiction is determined by the union’s seat, located in Bucharest.
Legislator headnote
AI generatedart. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 329 din C. proc. civ; Union’s retirement-allowance claim assigned to Bucharest Tribunal as union’s seat governs jurisdiction: The underlying dispute is an administrative claim brought by a national police and customs officers’ union on behalf of its member against the Coast Guard, seeking payment of a retirement allowance under art. 20(1) of Annex VII to Law No. 284/2010, plus legal interest. The Court held that, although the action was filed under art. 10(3) of Law No. 554/2004 (which grants the claimant an alternative territorial choice between the defendant’s seat and the claimant’s domicile), the union itself is the claimant—not a mere representative—pursuant to the binding interpretation in Decision No. 1/2013 (rendered on a recourse in the interest of the law) that unions have standing to sue in members’ names, and therefore territorial jurisdiction is determined by the union’s seat, located in Bucharest.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the High Court of Cassation and Justice to settle the negative conflict of jurisdiction and establish the competent court.
Full text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "B.", în contradictoriu cu pârâta Garda de Coastă, a solicitat să se constate existenţa dreptului prevăzut de art. 20 alin. (1) şi (2) din Anexa VII a Legii nr. 284/2010 şi să fie obligată pârâta la plata contravalorii reactualizate la data plăţii efective a ajutorului prevăzut de art. 20 alin. (1) şi (2) din Anexa VII la Legea nr. 284/2010, cu dobânda legală şi cheltuieli de judecată.
La data de 08.05.2017 reclamantul a formulat precizare la acţiune solicitând obligarea pârâtei la plata contravalorii reactualizate la data plăţii efective, a ajutorului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Anexa nr. VII din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a încetării raporturilor de serviciu, prin pensionare pentru limită de vârstă; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, de la data pensionării până la data plăţii efective.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 5998 din 16 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că acţiunea vizează raportul de serviciu a funcţionarului public, reprezentat de sindicatul reclamant (în baza unei împuterniciri scrise din partea acestuia), competenţa materială de soluţionare aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar din punct de vedere al competenţei teritoriale sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
A apreciat instanţa că aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei pronunţate în recurs în interesul legii (decizia nr. 1/21.01.2013 a ICCJ) nu este admisibilă în cauză, întrucât situaţia premisă este diferită, nefiind un caz de competenţă teritorială exclusivă, ci alternativă (în materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanţa de la sediul pârâtului). Având în vedere acest aspect, precum şi împrejurarea că sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acţionează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrului său de sindicat, care are domiciliul în judeţul Constanţa, instanţa a apreciat că, din ambele perspective ale competenţei teritoriale alternative, Tribunalul Constanţa este competent să judece cauza.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.01.2018, sub acelaşi număr de dosar.
2.2. Hotărârea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 348 din 06 martie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "B." a acţionat în calitate de reclamant, astfel că pentru determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului, aflat în Bucureşti, şi nu de domiciliul membrului său în numele căruia a formulat acţiunea.
Prin Decizia nr. 1/21.01.2013 privind recursul în interesul legii, ICCJ a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă, în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul reclamantului.
Competenţa stabilită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 din Codul Muncii este una teritorială exclusivă, prin aceasta asigurându-se o protecţie mai eficientă a drepturilor şi intereselor reclamantului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea privind obligarea pârâtei la plata, în favoarea membrului de sindicat, a contravalorii reactualizate la data plăţii efective, a ajutorului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Anexa VII din Legea-cadru nr. 284/2010, ca urmare a încetării raporturilor de serviciu, prin pensionare pentru limită de vârstă, inclusiv a dobânzii legale, de la data pensionării până la data plăţii efective.
Înalta Curte constată că, în cauză, acţiunea a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "B.", în numele membrului său de sindicat.
Instanţele aflate în conflict s-au considerat necompetente teritorial în raport cu sediul/domiciliul reclamantului/reclamanţilor, apreciind diferit asupra problemei legitimităţii procesuale a sindicatelor, respectiv dacă acestea acţionează în calitate de reclamanţi sau doar ca reprezentanţi ai membrilor săi.
Problema calităţii procesuale active a organizaţiilor sindicale a fost semnalată prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, apreciindu-se că nu există un punct de vedere unitar în cazul acţiunilor în justiţie promovate de organizaţiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a din Legea dialogului social nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizaţiilor sindicale.
Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea acestor recursuri în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 118 din 01 martie 2013, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat şi că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Aşadar, prin decizia invocată s-a constatat că textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizaţii, depăşind limitele unui simplu drept de reprezentare legală, fiind recunoscută calitatea de reclamant în conflictele colective de muncă, iar potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", şi în cazul conflictelor individuale de muncă, unde poate acţiona chiar şi fără un mandat expres.
Înalta Curte apreciază că, deşi prin decizia dată în soluţionarea recursului în interesul legii s-au pus în discuţie aspecte privind interpretarea unor prevederi ale Codului muncii, argumentele juridice privind calitatea procesuală de reclamante a organizaţiilor sindicale depăşesc cadrul litigiilor de muncă, fiind aplicabile, pentru identitate de raţiune, şi în cauze de altă natură în care au fost formulate acţiuni de către organizaţiile sindicale.
În cauza de faţă acţiunea a fost promovată de organizaţia Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "B.", în numele membrului său de sindicat, cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din legea nr. 554/2004.
Această interpretare este conformă soluţiei de unificare a jurisprudenţei adoptate în şedinţa judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi din data de 22 mai 2017, conform căreia, în materia contenciosului administrativ, în acţiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opţiune al reclamantului.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sindicatul reclamant având sediul în circumscripţia acestei instanţe.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor B. şi pe pârâta Garda de Coastă, în favoarea Tribunalului Bucureşti - secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2018.