Lapsed Claim for Property Restitution Upheld After Six-Month Inactivity

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 noiembrie 2014, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin sentinţa nr. 1546/CAF/29.10.2014 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia de contencios administrativ, fiscal şi insolvenţă, în dosarul nr. x/2014, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, au solicitat obligarea pârâtei să le plătească suma de 27.000 Euro, cu titlu de daune materiale cauzate acestora de netrimiterea de către pârâtă a dosarului nr. x/2006 la Comisia Locală de Fond Funciar Câmpeni.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 ianuarie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu consecinţa trimiterii dosarului în nelucrare, în arhivă, până la o nouă stăruinţă a părţilor.

La data de 21 iulie 2015, în baza referatului grefei, s-a propus repunerea pe rol a cauzei, pentru verificarea perimării, potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., iar prin rezoluţia preşedintelui Completului de judecată de la aceeaşi dată, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei din oficiu, fixându-se termen de judecată la data de 01.09.2015, cu citarea părţilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 154 din 1 septembrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat perimată de drept acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs reclamanţii A. şi B., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de fond pentru continuarea judecăţii.

În susţinerea recursului, reclamanţii au arătat, în esenţă, că instanţa de fond a constatat în mod greşit că în cauză a intervenit perimarea cererii, hotărârea pronunţată fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 416, 417 şi 420 din C. proc. civ.

Reclamanţii consideră că termenul din 01.09.2015, pentru care au fost citaţi de către instanţă, a fost fixat în vederea judecării cauzei, iar nu pentru perimare, rezultând, aşadar, că instanţa nu şi-a respectat propria citaţie.

4. Cererea de renunţare la judecata recursului

Odată cu recursul declarat în cauză, reclamanţii au ataşat şi o cerere de renunţare la judecata recursului, iar ulterior, la data de 9.11.2015, recurenţii au depus o cerere de revenire asupra renunţării la judecata recursului.

5. Apărarea intimatei

Legal citată, intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu a formulat întâmpinare în cauză.

6. Procedura de soluţionare a recursului

6.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 14 februarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond.

6.2 Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat.

6.2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Controlul judiciar declanşat de recurenţii-reclamanţi are ca obiect verificarea legalităţii hotărârii instanţei de fond prin care s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, având ca obiect refuz soluţionare cerere.

Judecătorul fondului a constatat că în cauză a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ., reţinând că de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, respectiv încheierea de şedinţă din data de 20 ianuarie 2015, când s-a dispus suspendarea judecăţii conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., şi până la termenul de judecată din 01 septembrie 2015, fixat în vederea discutării perimării, cauza a rămas în nelucrare din motive imputabile reclamanţilor mai mult de 6 luni, iar aceştia nu au făcut demersuri în vederea reluării judecăţii şi nici dovada că ar fi intervenit situaţii care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Criticile recurenţilor-reclamanţi, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă. (...)".

Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, care operează atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac. Ea are natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor un timp îndelungat în judecată.

Cu privire la cursul perimării, dispoziţiile art. 417 din C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Analizând cerinţele prevăzute de lege pentru a interveni sancţiunea perimării, ce decurg din conţinutul art. 416 alin. (1) C. proc. civ., se constată că rămânerea cauzei în nelucrare presupune absenţa oricărui act de procedură în vederea judecării pricinii în intervalul prevăzut de lege (6 luni), iar culpa părţii reprezintă o chestiune de fapt pe care instanţa de judecată o stabileşte de la caz la caz.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, îndeplinit de părţi sau de instanţă, şi care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură în scopul judecării pricinii.

În cauză, se constată că prin încheierea de şedinţă din 25 ianuarie 2015, instanţa de primă jurisdicţie a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., cu consecinţa trimiterii dosarului în nelucrare, în arhivă, până la o nouă stăruinţă a părţilor.

La data de 21 iulie 2015, în baza referatului grefei, s-a propus repunerea pe rol a cauzei, pentru verificarea perimării, potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., iar prin rezoluţia judecătorului fondului din aceeaşi dată, s-a stabilit termen de judecată la 1 septembrie 2015, dispunându-se citarea părţilor în vederea verificării împlinirii termenului de perimare.

Procedând la verificarea actelor dosarului de fond, Înalta Curte constată că de la data pronunţării încheierii de suspendare a cauzei din 25 ianuarie 2015 şi până la data repunerii pe rol a cauzei în vederea verificării împlinirii termenului de perimare, părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

Susţinerea recurenţilor-reclamanţi potrivit căreia, termenul din 01 septembrie 2015 a fost fixat de instanţă în vederea judecării cauzei, iar nu pentru verificarea împlinirii termenului de perimare, este greşită. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 420 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate. Judecătorul va cita de urgenţă părţile şi va dispune grefierului să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea. (...)", aşa cum s-a întâmplat în cauză.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că datorită stării de pasivitate a părţilor, cauza a stat în nelucrare mai mult de 6 luni de la data la care aveau posibilitatea să solicite repunerea pe rol a cauzei, în vederea continuării judecăţii, iar în această perioadă, nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, motiv pentru care soluţia primei instanţe este corectă.

6.2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă recursul declarat de reclamanţii A. şi B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 154 din 1 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2018.