Unconstitutionality of judicial appointment statute inadmissible due to lack of nexus with admissibility of administrative action against legislative act

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 1 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a formulat o cerere în anulare, întemeiată pe art. 1 alin. (5), 67 şi 76 alin. (2) din Constituţie, împotriva hotărârii Camerei Deputaţilor din 14.06.2010 de desemnare a domnului B. ca judecător al Curţii Constituţionale, precum şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, care contravine prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4125 pronunţată la data de 3 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibile atât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaţilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4125 pronunţată la 3 noiembrie 2017 de către Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, cu consecinţa sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost invocată şi argumentată în faţa instanţei de fond.

Recurentul-reclamant arată că instanţa a interpretat greşit prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, când a reţinut că nu există o legătură a excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei. În opinia recurentului, articolul de lege contestat ca fiind neconstituţional are legătură cu soluţionarea cauzei, impunându-se ca instanţa să admită cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, întrucât art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 contravine art. 76 alin. (2) din Constituţia României.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Camera Deputaţilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că reclamantul nu a probat îndeplinirea cerinţei legale constând în existenţa unei legături a excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei şi, prin urmare, apreciind că în mod corect a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând legalitatea sentinţei atacate, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant critică hotărârea pentru greşita aplicare a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar criticile formulate sunt neîntemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Examinând cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional, instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale obligatorii pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv textul de lege atacat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cererii principale care are ca obiect anularea hotărârii Camerei Deputaţilor de numire a unui judecător la Curtea Constituţională.

Excepţia de neconstituţionalitate este mijlocul procedural pus la dispoziţia oricărei părţi dintr-un proces pendinte de a susţine, în faţa Curţii Constituţionale, vătămarea drepturilor sale, prin incidenţa, în cauza sa, a unui text de lege considerat a fi neconstituţional.

Dispoziţiile invocate ca fiind neconstituţionale, respectiv art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd următoarele:

"(4) Fiecare Cameră a Parlamentului numeşte, cu votul majorităţii membrilor săi, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi."

Obiectul demersului judiciar al recurentului îl reprezintă anularea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15 din 15 iunie 2010 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394/15.06.2010.

Cât priveşte condiţia existenţei unei legături între dispoziţiile legale ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei în care a fost invocată, Înalta Curte reţine că în mod corect a reţinut instanţa de fond că aceasta nu este îndeplinită în speţă, având în vedere că cererea principală a fost respinsă, ca inadmisibilă, în vreme ce, excepţia de neconstituţională invocată are legătură cu fondul cauzei.

Astfel, sub aspectul condiţiei relevanţei excepţiei, care impune ca norma criticată să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, vizează procedura parlamentară de numire a judecătorilor Curţii Constituţionale a României şi nu au relevanţă asupra naturii juridice a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/15.06.2010 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională, prin prisma căreia a fost analizată admisibilitatea acţiunii. Astfel, instanţa de fond a reţinut că hotărârea Camerei Deputaţilor nu are caracterul unui act administrativ, astfel cum acesta este definit prin art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

"Legătura cu soluţionarea cauzei" priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul pendinte. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Or, în speţă, raportat la soluţia de inadmisibilitate a cererii, Decizia Curţii Constituţionale nu ar fi produs efecte concrete asupra soluţiei date cererii principale.

Pe de altă parte, legalitatea hotărârii pronunţată de prima instanţă asupra cererii principale face obiectul celuilalt recurs declarat de reclamant. O eventuală soluţie favorabilă recurentului-reclamant în recursul menţionat, ar avea drept consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în cadrul rejudecării, reclamantul ar putea reitera excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Înalta Curte constată, astfel, că în privinţa modalităţii de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sentinţa recurată este temeinică şi legală şi că, în mod judicios, prima instanţă a considerat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate criticile din recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4125 din 3 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2018.