Agency closure upheld; petition for incompatibility inquiry deemed unfounded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 februarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Integritate, Agenţia Naţională de Integritate - Direcţia Generală Inspecţia de Integritate şi Agenţia Naţională de Integritate - Direcţia Juridică, Control, Relaţii Publice şi Comunicare, a solicitat obligarea pârâtelor sa soluţioneze plângerea/sesizarea pe care a adresat-o la data de 18 iulie 2014 în temeiul art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 şi al art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/1996 referitoare la domnul B., având calitatea de deputat în Parlamentul României din partea C., cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea adiţională înregistrată la data 11.05.2015, reclamanta a solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâtelor în solutionarea cererii, anularea documentului (decizia) nr. x/25.03.2015 emis de pârâta Agenţia Nationala de Integritate şi constatarea ca fiind îndeplinite conditiile privind cercetarea faptelor de administrare a societăţilor D. S.R.L. şi E. S.R.L. de către B. şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtelor la cercetarea şi soluţionarea sesizării prin întocmirea unui raport de evaluare conform dispozitiilor art. 10 lit. f) din Legea nr. 176/2010 şi art. 20 şi urm. ale aceluiasi act normativ în sensul stabilirii situatiei de incompatibilitate în care s-a găsit persoana la care s-a referit sesizarea, sub sancţiunea aplicării unei penalităţi într-un cuantum cuprins între 100 RON şi 1.000 RON/fiecare zi de întârziere şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2001 din 6 iulie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Agenţia Naţională de Integritate - Direcţia Generală Inspecţia de Integritate şi Agenţia Naţională de Integritate - Direcţia Juridică, Control, Relaţii Pubice şi Comunicare, respingând cererea faţă de aceste pârâte, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Pe fond, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea reanalizării fondului.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a dat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 referitoare la excesul de putere, precum şi a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010, în privinţa conduitei pe care o avea de urmat autoritatea pârâtă.

Contrar aprecierii instanţei de fond, în sensul că în cauză nu este incidentă prevederea referitoare la excesul de putere, reclamanta susţine contrariul. În acest sens, arată că soluţia de clasare a sesizării sale, dispusă de autoritatea pârâtă prin decizia nr. x/25.03.2015, a fost dată cu exces de putere, în condiţiile în care această formă de soluţionare nu se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 176/2010.

Recurenta-reclamantă consideră că pârâta a refuzat nejustificat să soluţioneze sesizarea sa referitoare la incompatibilitatea unui deputat, deşi chestiunea sesizată era de competenţa acesteia. În acest sens, arată că pârâta trebuia să îndeplinească procedura prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, potrivit căreia "în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii (respectiv cele furnizate de reclamantă), inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere", iar ulterior acestei etape, urma să procedeze la întocmirea unui raport de evaluare, dacă se constata existenţa unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 sau la întocmirea unui raport cu privire la inexistenţa unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, potrivit art. 22 alin. (4) din Legea nr. 176/2010. Or, nu s-a procedat astfel, iar instanţa de fond a apreciat greşit legalitatea clasării sesizării reclamantei, prin raportare la oportunitatea pârâtei de a aprecia asupra temeiniciei sesizării.

Excesul de putere săvârşit de autoritatea pârâtă prin clasarea sesizării este evident, întrucât, în concret, pârâta nu a analizat decât certificatele de la Registrul Comerţului, deşi reclamanta arătase că actele de comerţ au realizat prin interpunere de persoane. De asemenea, potrivit art. 10 lit. d) din Legea nr. 176/2010, Agenţia are posibilitatea să realizeze controlul averii în vederea stabilirii corespondenţei între venituri şi cheltuieli şi a justificării averii acumulate, ceea ce în prezenta cauză nu s-a realizat, apreciind recurenta-reclamantă că pârâta a selecţionat şi aplicat doar acele prevederi legale care îl avantajau pe B.

Aşadar, susţine recurenta-reclamantă, Agenţia Naţională de Integritate întocmeşte rapoarte de evaluare şi atunci când identifică elemente de încălcare a legislaţiei specifice şi când nu indentifică astfel de elemente, iar soluţia de clasare, nefiind menţionată de lege, constituie refuz nejustificat de soluţionare, exprimat cu exces de putere.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinare, intimata Agenţia Naţională pentru Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile recurate, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 14 februarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. şi a fixat termen pentru judecarea în fond.

5.2 Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

5.2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Înalta Curte constată că reclamanta A. a adresat pârâtei Agenţia Naţională de Integritate un număr de trei petiţii.

Prin intermediul primei petiţii, înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. x/29.07.2014, reclamanta a semnalat aspecte referitoare la posibila săvârşire de către B., deputat în Parlamentul României, a unor infracţiuni. La data 05.12.2014, la autoritatea pârâtă a fost înregistrată sub nr. x, o revenire la prima petiţie formulată de reclamantă în care sunt semnalate aceleaşi aspecte.

A doua petiţie formulată de reclamantă a fost înregistrată la autoritate sub nr. x/20.02.2015, având acelaşi conţinut cu petiţiile anterioare.

Cea de-a treia petiţie a reclamantei este petiţia nr. x/24.03.2015, fiind formulată de reclamantă, urmare a unei adrese emise de Agenţia Naţională pentru Integritate sub nr. x/24.02.2015, prin care i s-a comunicat reclamantei următoarele:

"- în temeiul dispoziţiilor art. 61 din Ordonanţa nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, petiţiile dumneavoastră înregistrate la Agenţie sub nr. x/29.07.2014 şi nr. x/05.12.2014, ambele referitoare la deputatul B., au fost trimise Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât aspectele semnalate (toate privind posibila săvârşire de către această persoană a unor infracţiuni) nu sunt de competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate.

Răspunsurile la aceste petiţii (adresele Agenţiei nr. x/08.10.2014, nr. x/23.10.2014 şi nr. x/08.12.2014) au fost returnate Agenţiei cu menţiunea "expirat termenul de păstrare"

- în temeiul dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, petiţia (având acelaşi conţinut cu anterioarele) dumneavoatră înregistrată la Agenţie sub nr. x/20.02.2015 a fost clasată.

În situaţia în care deţineţi informaţii concrete sau documente din care rezultă încălcarea de către una dintre persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010, a regimului declarării averii, incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese, vă solicităm să le transmiteţi Agenţiei, în vederea efectuării activităţii de evaluare prevăzută de dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 176/2010 (...).

Menţionăm că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002, dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează."

Aşadar, luând act de precizările Agenţiei (exprimate prin adresa nr. x), prin intermediul celei de-a treia petiţii, reclamanta a solicitat autorităţii pârâte să studieze "sesizările şi documentele transmise din perspectiva incompatibilităţii domnului deputat B. cu desfăşurarea activă, asiduă şi permanentă de activităţi de administrare a două societăţi comerciale în care are deopotrivă calitatea de asociat şi deţinător a câte 50% din capitalul social", menţionând ("reamintind") totodată că, prin petiţia iniţială, întemeiată pe dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 şi art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006, a sesizat Agenţia Naţională de Integritate tot "cu privire la incompatibilitatea calităţii de deputat a domnului B. cu cea de administrator în fapt al celor două societăţi comerciale (S.C. D. S.R.L. Iaşi şi S.C. E. S.R.L. Iaşi)", astfel încât se impune soluţionarea petiţiei în sensul celor sesizate, iar nu în sensul clasării.

Prin adresa de răspuns nr. x/25.03.2015 i s-a comunicat reclamantei că:

"(...), potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002, petiţia dumneavoastră (datată 19.03.2015) privind pe B. a fost clasată.

Potrivit evidenţelor ONRC, deputatul B. nu deţine funcţia de administrator la societăţile comerciale D. S.R.L. şi E. S.R.L., iar conform art. 15 din Legea nr. 176/2010, activitatea de evaluare desfăşurată de Agenţia Naţională de Integritate, are la bază documentele şi informaţiile comunicate de instituţii şi autorităţi publice şi alte persoane juridice de drept public sau privat. Dacă deputatul B. ar figura în Registrul comerţului ca deţinând funcţia de administrator la societăţi comerciale, competenţa de soluţionare a sesizării formulate de dumneavoastră ar reveni Agenţiei Naţionale de Integritate.

Faptul (menţionat în petiţiile dumneavoastră înregistrate anterior la Agenţie) că, deşi nu deţine de drept funcţia de administrator, această persoană desfăşoară în fapt activităţi de administrare a celor două societăţi comerciale, poate constitui indiciu de săvârşire de către deputatul B. a unor infracţiuni (a căror cercetare este de competenţa organelor de cercetare penală). Prin urmare, toate petiţiile dumneavoastră privind această persoană, înregistrate anterior la Agenţie, au fost trimise Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât aspectele semnalate (toate privind posibila săvârşire de către această persoană a unor infracţiuni, prin desfăşurarea de activităţi de administrare fără să deţină funcţia de administrator în cadrul D. S.R.L. şi E. S.R.L.) nu sunt de competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate.

Menţionăm că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002, dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează."

Prin recursul declarat, reclamanta invocă refuzul nejustificat al Agenţiei Naţionale de Integritate de a proceda la soluţionarea cererii sale referitoare la verificarea posibilei stări de incompatibilitate a deputatului B., în temeiul prevederilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 şi art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006, deşi are atribuţii legale în acest sens, susţinând că soluţia de clasare a sesizării reclamantei, dispusă de autoritatea pârâtă prin documentul (decizia) nr. x/25.03.2015, a fost exprimată cu exces de putere, întrucât nu este prevăzută de Legea nr. 176/2010.

În raport de aspectele de fapt reţinute şi de criticile din recurs, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă invocă un pretins refuz nejustificat de soluţionare a petiţiei sale, în realitate, aceasta este nemulţumită de modul de soluţionare de către intimata Agenţia Naţională de Integritate a acestei petiţii.

În mod corect prima instanţă a reţinut că nu există un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, şi nici exces de putere din partea autorităţii publice pârâte, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că, în cauză, în urma verificării prealabile, inspectorul de integritate a constatat că nu există indicii temeinice referitoare la încălcarea prevederilor legale privind regimul incompatibilităţilor, în temeiul art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 şi art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale enunţate stabilesc incompatibilitatea calităţii de deputat sau senator cu funcţia de administrator la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, iar din informaţiile comunicate Agenţiei Naţionale de Integritate nu a rezultat că persoana la care se referă petiţia exercită această funcţie. Stabilirea realităţii faptice raportat la pretinsa interpunere de persoane şi exercitarea în fapt a calităţii de administrator necesită, în aprecierea autorităţii sesizate, efectuarea unei cercetări de către organele de urmărire penală competente. Această apreciere nu poate fi considerată exces de putere raportat la atribuţiile ANI în materie de evaluare a situaţiilor de incompatibilitate, prevăzute de art. 10 lit. a) şi art. 20 din Legea nr. 176/2010.

Instanţa de control judiciar apreciază nefondată şi critica recurentei-reclamante vizând încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 176/2010, în privinţa conduitei pe care o avea de urmat autoritatea pârâtă.

În mod judicios prima instanţă a reţinut, pornind de la interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 10 lit. f) din Legea nr. 176/2010 şi art. 20 alin. (1) din aceeaşi lege, că informarea persoanei în cauză şi invitarea spre a prezenta un punct de vedere se realizează numai în situaţia în care se apreciază de către inspectorul de integritate că există suficiente elemente în sensul existenţei incompatibilităţii (ipoteză inexistentă în cauză), iar refuzul de a întocmi un raport de evaluare în sensul dorit de reclamantă se încadrează în limitele marjei de apreciere recunoscute autorităţii publice pârâte, în condiţiile în care s-a considerat că neverificarea împrejurărilor de fapt semnalate/pretinse sunt de competenţa altei autorităţi, căreia i-a fost transmisă sesizarea (aspect necontestat de reclamantă).

Faptul că răspunsul autorităţii intimate nu este considerat de către recurentă a fi satisfăcător nu poate duce la o decizie în recurs diferită de soluţia instanţei de fond, deoarece nu se poate reţine o încălcare a legii de către instituţia intimată, soluţia de clasare a petiţiei fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002 (în speţă, situaţia fiind aceea în care autoritatea pârâtă a primit o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar, având acelaşi conţinut cu cele anterioare).

Cât priveşte invocarea de către recurentă a prevederilor art. 10 lit. d) din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte constată că nu au relevanţă în cauză, întrucât nu au fost semnalate Agenţiei aspecte cu privire la averea dobândită de către deputatul B.

Prin urmare, nefiind indicii că autoritatea intimată şi-ar fi exercitat dreptul de apreciere cu exces de putere, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a normelor de drept material, soluţia dată fiind legală şi temeinică, impunându-se a fi menţinută astfel cum a fost pronunţată.

5.2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, găsind nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2001 din 6 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2018.