Architect's disciplinary suspension for unregistered projects and proof of attorney's fees by bank statement copies

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal - la data de 8 februarie 2016, înregistrată sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Ordinul Arhitecţilor din România - (OAR) - Comisia Naţională de Disciplină Bucureşti anularea Hotărârii nr. 13 din 17 decembrie 2015 a Comisiei Naţionale de Disciplină din cadrul OAR, dată în Dosarul nr. x din 20 mai 2015, prin care i s-a respins contestaţia împotriva Hotărârii Comisiei Teritoriale de Disciplină a OAR, filiala NE, dată în Dosarul nr. x din 14 mai 2015, respectiv s-a admis în parte propunerea de sancţionare a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Filialei NE a OAR prin care s-a dispus sancţionarea cu suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 12 luni, potrivit art. 39 lit. c) din Legea nr. 154/2001 şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei împotriva Hotărârii Comisiei Teritoriale de Disciplină a OAR, filiala NE, dată în Dosarul nr. x din 14 mai 2015, desfiinţarea în totalitate şi respingerea propunerii de sancţionare formulată de Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei NE a OAR, cu cheltuieli de judecată.

Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că data de 14 ianuarie 2016 i s-a comunicat Hotărârea nr. 13 din 17 decembrie 2015 a Comisiei Naţionale de Disciplină din cadrul OAR, dată în Dosarul nr. x din 20 mai 2015, prin care s-a respins contestaţia reclamantei împotriva Hotărârii Comisiei Teritoriale de Disciplină a OAR, filiala NE dată în Dosarul nr. x din 14 mai 2015, respectiv s-a admis în parte propunerea de sancţionare a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Filialei NE a OAR şi s-a dispus sancţionarea cu suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 12 luni, potrivit art. 39 lit. c) din Legea nr. 184/2001.

Hotărârea Comisiei naţionale de disciplină prin care s-a dispus o sancţiune disciplinară prevăzută la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 175 din data de 28 iunie 2016 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină Bucureşti, precum şi cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva Sentinţe nr. 175 din data de 28 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamanta A. cât şi pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină Bucureşti.

3.1. Reclamanta a solicitat desfiinţarea, în totalitate, a sentinţei recurate şi respingerea propunerii de sancţionare formulată de Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei NE a OAR, urmare a admiterii acţiunii.

Consideră că sentinţa recurată este dată cu aplicarea greşită a legii, şi anume a dispoziţiilor legale care reglementează răspunderea disciplinară a membrilor OAR.

Instanţa de fond reţine că unica apărare a reclamantei din acţiune şi din răspunsul la întâmpinare priveşte nesemnarea proiectelor presupus a fi întocmite în colaborare cu întreprinderea Individuală B.

În realitate, având în vedere datele care rezultau din Sesizarea Consiliului de conducere teritorial adresată Comisiei teritoriale de disciplină a filialei teritoriale Nord Est, în raport de care a fost construită apărarea intimatei potrivit deciziei de sancţionare disciplinară contestată în cauza de faţă (cu precizarea că nici Hotărârea 42/2015 - fila x, nici Hotărârea 19/1015 - fila x nu precizează, punctual şi concret, care sunt proiectele în raport de care s-au constatat neluarea în evidenţă, calitatea neadecvată a prezentării acestora din punct de vedere profesional, lipsuri majore din punct de vedere tehnic), pentru că nu avea cunoştinţă de modalitatea de întocmire a proiectelor în legătură cu care i s-au imputat neluarea în evidenţă, respectiv practicarea semnăturii de complezenţă, în acţiunea iniţial formulată şi-a axat apărarea pe împrejurarea că nu are calitatea de titular al proiectelor presupus a fi întocmite în colaborare cu întreprinderea Individuală B., pe care nu le-a semnat olograf, pe care nu a aplicat parafa profesională şi pe care nu le-a semnat de complezenţă.

De asemenea, pentru că i s-a reproşat că a depăşit media de proiecte pe filială (pagina 4 a Sesizării, ultimul alineat), a înţeles să se ap ere invocând dreptul la muncă.

Iar prin răspunsul la întâmpinare, cu privire la faptul că cele 63 de proiecte pretins purtând semnătura reclamantei nu provin doar de la I.I. B. şi că mai există un număr de 11 proiecte elaborate în cadrul acestei societăţi şi autorizate în Com. Raşca şi Bogdăneşti, a învederat instanţei că acestea nu au fost înregistrate la Filiala teritorială a OAR, motivat de faptul că la data întocmirii documentaţiei nu erau emise certificatele de urbanism, încât pentru aceste proiecte nu poate fi angajată răspunderea sa disciplinară, de vreme ce neluarea în evidenţa OAR este justificată.

Apoi, reţine instanţa de fond că abaterea disciplinară constând în elaborarea sumară a unor proiecte (apărare cu care nu ar fi învestit prin acţiunea introductivă instanţa) poate fi, totuşi, reţinută în sarcina petentei ("susţinerile referitoare la elaborarea sumară a proiectelor sunt lipsite de suport probator") cu precizarea că abia la momentul la care au fost solicitate de instanţă toate proiectele în raport de care a fost atrasă răspunderea disciplinară a putut face apărări legate de semnarea sau nu a acestora, recunoscând, de bună-credinţă fiind, că Proiectele 2/2015 depus la Primăria Dorneşti, 44/2015 depus la Primăria Bălcăuţi şi 5/2015 depus la Primăria Şiret sunt semnate de reclamantă.

Şi Proiectul 52/2015 - proiectant Comunitatea prestări Servicii Fălticeni, este semnat de reclamantă însă nu de complezenţă, aşa cum i s-a imputat de intimată (căreia îi revenea sarcina probei caracterului temeinic al sancţiunii disciplinare aplicate) şi cum a reţinut (fără temei) instanţa de fond.

Proiectul 6/2015 realizat pe raza comunei Zamostea este semnat de reclamantă, dar nu de complezenţă, urmând a fi avute în vedere aceleaşi apărări ca în precedent.

În privinţa Proiectelor 42/2014, 43/2015, 24/2015, 126/2015, 552/2015, 92/2015, 75/2015, 73/2015, pe care nu şi le însuşeşte, nu înţelege în raport de ce elemente au fost reţinute de prima instanţă ca fiind semnate de ea - de complezenţă, respectiv întocmite sumar.

A reţinut apoi instanţa de fond că din cele 63 de proiecte în discuţie doar 21 sunt semnate de reclamantă, încât îi revenea sarcina de a le înregistra.

Răspunderea disciplinară a fost atrasă potrivit hotărârii contestate în raport de un număr de 63 de proiecte din cele 140 depuse în 2014, pentru care s-ar fi emis în 2014 AC (9 proiecte în Comuna Raşca, 10 proiecte în Comuna Muşeniţa, 14 proiecte în comuna Frătăuţii Noi, 6 proiecte în Comuna Bogdăneşti, 17 proiecte în Oraşul Şiret), proiecte a căror realizare ar fi presupus încălcarea art. 97 lit. g) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a OAR şi a art. 10 lit. d) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Filialei NE a OAR privind obligaţiile membrilor filialei, deoarece nu ar fi fost luate în evidenţă Ia OAR. S-a mai reţinut de intimată prin aceeaşi hotărâre că prin semnarea de complezenţă a proiectului 52/2015 a încălcat art. 97 lit. f) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a OAR şi art. 13 lit. b) Codul deontologic al profesiei de arhitect; prin semnarea ca "arhitect" pe planşele din Proiectele 6/2015, 42/2014, am încălcat art. 13 lit. a) Codul deontologic al profesiei de arhitect; prin elaborarea sumară a proiectelor (planuri de situaţie din Proiectele 6/2015, 52/2015, 42/2014, 43/2015, 2/2015, 44/2015, 5/2015 - din care îmi aparţin doar proiectele 5/2015 Şiret, semnat potrivit înscrisului de la fila x, 44/2015 Bălcăuţi, semnat potrivit înscrisului de la fila x şi 2/2015 Dorneşti, semnat potrivit înscrisului de la fila x) şi a proiectelor 24/2015, 126/2015, 552/2015, 92/2015, 75/2015, 73/2015 (planşe incomplete în ceea ce priveşte reprezentarea şi cotarea; lipsă indicare finisaje; neconcordanţe între ceea ce se menţionează în memoriu şi în planşe; denumiri greşite ale materialelor; apare expresia "etaj mansardat" pentru o mansardă; aceste proiecte nu şi le-a însuşit potrivit apărărilor formulate în cauză) a încălcat Legea nr. 50/1991 şi Codul deontologic al profesiei de arhitect, art. 5.

Or, cele 11 proiecte întocmite de proiectant Comunitatea Prestări Servicii SRL Fălticeni, potrivit dovezilor aflate la filele x, nu au fost înregistrate pentru că la data întocmirii documentaţiei nu erau emise certificatele de urbanism. Ulterior, s-a solicitat luarea acestora în evidenţă (la 22 iunie 2015) -anterior Hotărârii nr. 13/2015, dar răspunsul OAR a fost negativ.

Celelalte 52 de proiecte pretins neluate în evidenţă au ca titular al activităţii de depunere a acestora la Primării pe I.I. B.

Numai că din cele 52 de proiecte doar o parte nesemnificativă a fost semnată de reclamantă (4 proiecte, şi nu 10, cum reţine instanţa de fond).

În orice caz, B. a achitat către OAR contravaloarea depunerii proiectelor, sens în care i-a remis copii după dovezile achitării unor sume de bani în contul OAR Filiala NE, datate 22 decembrie 2015 şi 28 ianuarie 2016 (1.200 RON, respectiv 1.100 RON, total 2.300 RON). între timp, s-a achitat de B. şi diferenţa până la 3.150 RON - contravaloarea taxei de luare în evidenţă a proiectelor.

Prin aceasta, s-a recunoscut implicit de această persoană că s-a folosit fără ştirea reclamantei de semnătura sa şi de amprenta ştampilei sale.

De altfel, audiat fiind la termenul de judecată din data de 12 iunie 2016, B. a arătat că pe parte din proiectele aferente anului 2014 nu se regăseşte semnătura reclamantei.

În privinţa proiectelor referitor la care nu are calitatea de titular şi pe care nu le-a semnat olograf, respectiv pe care nu a aplicat parafa profesională, este exclus a le fi semnat de complezenţă, de vreme ce nu a avut cunoştinţă de întocmirea şi depunerea lor în numele şi pe seama sa de I.I. B., acesta falsificându-i semnătura şi aplicând o ştampilă scanată sau aplicată prin xeroxare, menită să "certifice" legalitatea întocmirii acestora.

Implicit, omisiunea luării acestora în evidenţă la OAR nu-i poate fi imputată, după cum nu i se poate reproşa calitatea îndoielnică din punct de vedere ştiinţific a lucrărilor întocmite pe seama sa, fără a-i aparţine semnătura olografă.

Ca atare, privitor la aceste proiecte, nu a încălcat nici art. 97 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a OAR, nici art. 10 lit. d) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Filialei NE a OAR privind obligaţiile membrilor filialei, deci nu sunt întrunite elementele răspunderii disciplinare la nivelul laturii obiective şi a celei subiective.

I.I. B. s-a folosit de încheierea CIM x din 22 ianuarie 2013 pentru a realiza obiectul de activitate, însă în detrimentul drepturilor reclamantei, iar marea majoritate a proiectelor nu sunt consecinţa exercitării dreptului său de semnătură (a recunoscut că a semnat proiectul întocmit pentru C. - înregistrat la Primăria Dorneşti; proiectul întocmit pentru D. - înregistrat la Primăria Muşeniţa; proiectele nr. 10 din aprilie 2014 şi nr. 34/2014 - înregistrate la Primăria Şiret; restul proiectelor nu sunt semnate de reclamantă de complezenţă, neavând cunoştinţă de întocmirea acestora în numele şi pe seama sa şi de semnarea acestora în fals de către B. în locul meu).

Iar referitor la proiectele semnate de reclamantă, este excesivă sancţiunea aplicată. Semnarea lor de complezenţă este exclusă. întocmirea lor pretins deficitară nu are legătură cu obiectul cercetării disciplinare (care a vizat doar aplicarea semnăturii de complezenţă şi neluarea proiectelor în evidenţa OAR). Iar referitor la neînregistrarea acestora, care este prejudiciul cauzat OAR, element care circumstanţiază din punct de vedere obiectiv abaterea imputată, cât timp B. a achitat contravaloarea luării proiectelor în evidenţă?

Iar privitor la cele 11 proiecte elaborate în cadrul firmei "Comunitatea Prestări Servicii Fălticeni" şi autorizate în Com. Raşca şi Bogdăneşti, acestea nu au fost înregistrate la Filiala teritorială Suceava a OAR motivat de faptul că la data întocmirii documentaţiei nu erau emise certificatele de urbanism, încât pentru aceste proiecte nu poate fi angajată răspunderea disciplinară, de vreme ce neluarea în evidenţa OAR este justificată. S-a solicitat, de altfel, luarea în evidenţă a acestor proiecte ulterior emiterii certificatelor de urbanism, răspunzându-se (potrivit Adresei x din 1 iunie 2016) că nu ar mai fi posibilă luarea acestora în evidenţă deoarece ar face obiectul dosarului de cercetare disciplinară.

Aşa fiind, elaborarea "sumară" a 3 proiecte (din cele invocate de intimată), termen mult prea vag şi generic pentru a se putea astfel contura latura obiectivă a abaterii, neluarea în evidenţă a celor 11 proiecte elaborate în cadrul firmei "Comunitatea Prestări Servicii Fălticeni" şi autorizate în Com. Raşca şi Bogdăneşti şi care nu au fost înregistrate la Filiala teritorială Suceava a OAR motivat de faptul că la data întocmirii documentaţiei nu erau emise certificatele de urbanism, ulterior făcându-se demersuri în acest sens şi neluarea în evidenţă a celor 52 de proiecte elaborate în cadrul firmei "I.I. B.", în condiţiile în care doar proiectul întocmit pentru C. - înregistrat la Primăria Dorneşti; proiectul întocmit pentru D. - înregistrat la Primăria Muşeniţa; proiectele nr. 10 din aprilie 2014 şi nr. 34/2014 - înregistrate la Primăria Şiret sunt întocmite şi semnate de reclamantă, nu justifică aplicarea sancţiunii disciplinare contestate-suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 12 luni, potrivit art. 39 lit. c) Legea nr. 184/2001.

În fine, nimic nu împiedica instanţa să reindividualizeze sancţiunea disciplinară aplicată, în condiţiile în care cea mai mare parte a imputărilor care i se aduc nu s-a confirmat în raport de probatoriul administrat: pentru proiectele întocmite de proiectant Comunitatea de Prestări Servicii Fălticeni s-au făcut demersuri, ulterior obţinerii certificatelor de urbanism, în vederea luării acestora în evidenţă anterior hotărârii contestate în cauza de faţă; pentru toate proiectele întocmite de proiectant B. acesta a achitat contravaloarea înregistrării acestora la OAR; dintre aceste proiecte, doar 4 sunt semnate de reclamantă; în privinţa celorlalte proiecte nu există dovezi privind semnarea de complezenţă.

3.2 Recursul pârâtului vizează soluţia de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, solicitându-se admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei civile recurate sub aspectul neacordării onorariului de avocat.

Instanţa a reţinut vocaţia pârâtului la soluţionarea pozitivă a acestei cereri potrivit art. 453 noul C. proc. civ. respingând însă cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, reţinând că nu s-ar fi făcut dovada plăţii onorariului de avocat faţă de depunerea la dosar a unui extras de cont în copie şi nu a ordinului de plată în original.

Hotărârea primei instanţe de respingere a cererii pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea principiilor esenţiale care guvernează procesul civil şi cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 452 noul C. proc. civ.

Încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii

Instanţa de fond a soluţionat cererea formulată de Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină de obligare a reclamantei A. la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, respingând-o faţă de depunerea în copie a unui extras de cont în dovedirea plăţii onorariului, fără a pune în discuţia părţilor necesitatea depunerii ordinului de plată în original şi fără a acorda posibilitatea ca pârâtul să-şi formuleze apărarea pe acest aspect considerat relevant de către instanţa în soluţionarea cererii cu care a fost învestită.

Soluţionând cererea fără a pune în discuţia părţilor necesitatea depunerii altor înscrisuri în susţinerea cererii, instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, precum dreptul la apărare reglementat de art. 13 noul C. proc. civ. şi principiul contradictorialităţii în condiţiile art. 14 noul C. proc. civ.

Interpretarea şi aplicarea greşită a art. 425 noul C. proc. civ.

Potrivit art. 453 alin. (1) noul C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În ceea ce priveşte dovada cheltuielilor de judecată, art. 452 noul C. proc. civ. prevede că "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Soluţia instanţei de fond de a respinge cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat faţă de depunerea în copie a unui extras de cont doveditor al plăţii, şi nu a originalului ordinului de plată, este nelegală, câtă vreme:

i) Art. 425 noul C. proc. civ. nu prevede şi nu impune condiţia efectuării plaţii onorariului de avocat pentru acordarea acestuia cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea părţii care a câştigat procesul

Art. 425 noul C. proc. civ. statuează asupra necesitaţii dovedirii existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată, nu prevede şi nu impune condiţia probării plăţii efective a onorariului de avocat pentru acordarea acestuia cu titlu de cheltuieli, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă, soluţia instanţei de respingere a cererii faţă de actele doveditoare ale plăţii fiind lipsită de temei juridic.

Existenţa şi întinderea onorariului de avocat potrivit art. 452 noul C. proc. civ. se probează potrivit legislaţiei specifice materiei, respectiv Legea nr. 51/1995 şi Statutul profesiei de avocat, coroborat cu legislaţia fiscală. Astfel, onorariul cuvenit avocatului este unul din elementele esenţiale ale contractului de asistenţă juridică, menţionarea sa în cuprinsul contractului fiind obligatorie potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) din Statutul profesiei de avocat.

"Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu", iar "contractul de asistenţă juridică, legal încheiat, este titlu executoriu ...", astfel cum dispune art. 31 din Legea nr. 51/1995. De asemenea, Codul fiscal reglementează termenul de emitere a unei facturi fiscale faţă de data naşterii faptului generator, fără a exista norme legale care să impună părţilor, dincolo de voinţa acestora, un termen de încasare a contravalorii facturii fiscale.

În consecinţă, existenţa şi întinderea onorariului de avocat rezultă din existenţa unei obligaţii de încheiere a contractului de asistenţă juridică în forma scrisă, prin cuprinderea expresă a onorariului, dar şi prin emiterea unei facturi fiscale - ambele înscrisuri doveditoare în acest sens fiind depuse la dosar (contract de asistenţă juridică şi factură fiscală).

În acest context, instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii, reţinând necesitatea îndeplinirii unei condiţii pe care legea nu o prevede şi ignorând cu desăvârşire dovedirea în cauză a celor două condiţii prevăzute de lege - existenţa şi întinderea onorariului de avocat, proba făcută independent de plata efectivă a onorariului.

De altfel, în raport şi de dispoziţiile care reglementează răspunderea civilă delictuală sub egida căreia partea care a pierdut procesul este ţinută la acoperirea cheltuielilor de judecată ale părţii căzute în pretenţii, prejudiciul Ordinului Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină sub forma onorariului de avocat solicitat este cert încă de la momentul încheierii contractului de asistenţă juridică, neputând fi reţinute existenţa şi caracterul cert al acestuia doar dacă ar fi fost dovedit prin ordin de plată în original.

Aceasta argumentare este confirmată şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat că acordarea cheltuielilor sub forma onorariului de avocat nu poate fi limitată doar la sumele ce au fost achitate deja.

Ceea ce a avut în vedere Curtea este în esenţă, existenţa obligaţiei de plată a onorariului de avocat care semnifică chiar existenţa cheltuielii; a face o interpretare contrară, înseamnă a face abstracţie de existenţa unei obligaţii care se bucură de prezumţia executării acesteia, impunând părţii care a câştigat procesul să urmeze o altă procedură şi să suporte demersuri şi costuri suplimentare pentru a-şi acoperi această cheltuială după plata efectivă a onorariului.

Momentul achitării onorariului de avocat este lăsat la aprecierea părţilor contractante, avocatul angajat fiind singurul în măsură să decidă când primeşte în mod efectiv onorariul, respectiv dacă prestează serviciul anterior sau ulterior achitării onorariului, iar prestarea serviciului juridic cu încasarea ulterioară a onorariului nu poate limita în niciun fel dreptul părţii care a câştigat procesul de a-i fi plătite cheltuielile de către partea ce a pierdut procesul, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniind de altfel că o astfel de interpretare nu poate fi acceptată.

De asemenea, acest drept trebuie recunoscut în chiar litigiul care a determinat aceste cheltuieli, neexistând niciun motiv legal şi rezonabil pentru a impune părţii care a câştigat procesul să urmeze o nouă procedură în faţa instanţei de judecată pentru a obţine acordarea acestor cheltuieli printr-o acţiune separată, cu costuri suplimentare (cerere supusă taxelor de timbru), după plata efectivă a onorariului.

În acest context, analiza efectuării efective a plăţii onorariului de avocat excede limitele prevăzute de art. 452 noul C. proc. civ. în dovedirea cheltuielilor de judecată, soluţia instanţei de fond de respingere a cererii faţă de pretinsa nedovedire a plăţii onorariului fiind nelegală, rezultatul unei adăugări la lege.

ii) Nu există nicio prevedere legală care să impună obligaţia justiţiabililor persoane juridice de a depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată în original.

Potrivit art. 452 noul C. proc. civ., dovada cheltuielilor de judecată se face în condiţiile legii, fără ca textul de lege să prevadă în mod expres care sunt înscrisurile doveditoare şi în ce formă trebuie depuse acestea pentru a face o atare dovada cheltuielilor: în original sau în copie. Dimpotrivă, noul C. proc. civ. reglementează modalitatea depunerii documentelor în instanţa, regimul copiilor şi administrarea probei cu înscrisuri, statuând după cum urmează:

• La fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea înţelege a se folosi în proces [art. 150 alin. (1) - înscrisurile anexate);

• Copia, chiar legalizată, de pe orice înscris autentic sau sub semnătură privată nu poate face dovada decât despre ceea ce este cuprins în înscrisul original (art. 286 alin. (1) - Regimul copiilor);

• Dacă prin lege nu se dispune altfel, fiecare parte are dreptul să depună înscrisurile de care înţelege să se folosească, în copie certificată pentru conformitate (art. 292 alin. (1) Depunerea înscrisurilor - Cap. Administrarea probei cu înscrisuri).

Aşadar, instanţa învestită cu cererea principală, urmează a analiza şi cererea referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată întocmai ca pe un capăt de cerere obişnuit, adică prin raportare la probele existente şi prin raportare la prevederile legale aplicabile interpretării probelor, neexistând nicio prevedere expresă care să impună obligaţia depunerii cheltuielilor de judecată în original.

iii) Dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată se face, potrivit art. 452 C. proc. civ., "în condiţiile legii" - sintagma al cărei conţinut se stabileşte în raport de legislaţia aplicabilă înscrisurilor doveditoare din care rezultă că nu puteau fi depuse înscrisurile în original

Or, potrivit art. 25 din Legea nr. 82/1991, registrele de contabilitate obligatorii şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 (societăţi comerciale, societăţi/companii naţionale, regii autonome, institute naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţi cooperatiste, instituţii publice, celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial) timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani.

Punctul 41 din Ordinul nr. 3.512/2008 privind documentele financiar-contabile prin care au fost aprobate Normele metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile, prevede în mod expres că pentru a putea fi înregistrate în contabilitate, operaţiunile economico-financiare trebuie să fie justificate cu documente originale, întocmite sau reconstituite potrivit prezentelor norme metodologice.

Aşadar, documentele originale sunt obligatorii pentru înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor pe care acestea le atestă, potrivit dispoziţiilor exprese în acest sens în legislaţia contabilităţii.

Acelaşi text de lege prevede şi ca pentru acele situaţii în care prin alte reglementări speciale se prevede că formularul original trebuie să fie păstrat la altă unitate, atunci la înregistrarea în contabilitate este folosită copia documentului respectiv. Partea finală a pct. 41 menţionează că posibilitatea utilizării unui document justificativ în copie pentru înregistrarea în contabilitate, exclusiv în cazul în care prin reglementări speciale se prevede că originalul trebuie să fie păstrat la altă unitate; or, raportat la cheltuielile de judecată nu există nicio dispoziţie legala care să prevadă faptul că originalul trebuie depus în mod obligatoriu la dosarul pentru care au fost avansate respectivele cheltuieli.

Aşadar, în conformitate cu prevederile enunţate anterior, în cazul persoanelor juridice este necesară depunerea documentelor originale în vederea înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare. Pe cale de consecinţă, atâta timp cât în conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoanele juridice au obligaţia de a înregistra în contabilitate documentele justificative în original, este evident că nu pot depune aceleaşi documente în original şi pentru dovedirea cheltuielilor de judecată în faţa instanţelor, dovada existenţei şi întinderii acestora urmând a fi făcută prin raportare la conţinutul înscrisurilor depuse chiar şi în copie.

Aşadar, nu exista niciun text de lege care să impună dovedirea cheltuielilor de judecată în faţa instanţelor cu înscrisuri în original şi mai mult decât atât, în condiţiile legii aplicabile în cauză, Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină, persoană juridică română, nici nu putea să facă dovada cheltuielilor cu înscrisul doveditor al plăţii în original, acesta fiind obligatoriu în întocmirea şi ţinerea evidenţelor contabile.

Reţinând că în cauză nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată faţă de nedepunerea ordinului de plată în original, instanţa a făcut o interpretare şi aplicare greşită a art. 452 noul C. proc. civ., adăugând în mod nepermis la lege, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri nelegale.

Îndeplinirea condiţiilor legale impuse de art. 452 noul C. proc. civ. Dovada cheltuielilor de judecată pretinse

În cauza a fost făcută dovada prevăzută de art. 452 noul C. proc. civ. în ceea ce priveşte existenţa şi întinderea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat, fiind făcută de asemenea şi dovada plăţii onorariului de avocat.

Existenţa şi întinderea onorariului de avocat potrivit art. 452 noul C. proc. civ. se probează potrivit legislaţiei specifice materiei, respectiv Legea nr. 51/1995 şi Statutul profesiei de avocat, coroborat cu legislaţia fiscală, care prevăd încheierea contractului de asistenţă juridică şi emiterea facturii fiscale pentru serviciile prestate (inclusiv pentru serviciile juridice în baza contractului de asistenţă juridică).

În contextul în care instanţa a apreciat necesar ca în limitele prevăzute de art. 425 noul C. proc. civ. să analizeze dacă onorariul a fost în mod efectiv plătit este dincolo de orice evidenţă ca un extras de cont emis de bancă beneficiarului plăţii atestând încasarea de către SCA E. a onorariului de avocat de la Ordinul Arhitecţilor din România face pe deplin această probă, interpretarea instanţei de fond în sensul nedovedirii plaţii în lipsa prezentării ordinului de plată în original fiind nelegală, nefondată şi excesivă.

Prin soluţia dispusă de instanţa de fond nu numai că a fost în mod grav vătămat dreptul Ordinului Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină la acoperirea cheltuielilor de judecată efectuate în dosar, dar în acelaşi timp, s-a adus atingere unui element esenţial al rolului şi funcţiei Ordinului - acela de a sta în instanţa şi de a-şi formula apărări care impun a beneficia de o apărare calificată, pentru susţinerea legalităţii actelor proprii şi menţinerea acestora în circuitul civil.

În acest context, respingerea Ordinul Arhitecţilor din România a beneficiat de asistenţă şi reprezentare juridică în cauza de faţă, servicii juridice a căror contravaloare a fost suportată potrivit înscrisurilor doveditoare depuse la dosar care atesta fără nicio urma de îndoială atât existenţa, cât şi întinderea acestora, dar şi plata efectivă a onorariului solicitat cu titlu de cheltuieli.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de către pârât, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat, în principal, constatarea nulităţii şi în subsidiar, respingerea recursului declarat de către reclamantă, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 mai 2019.

5.2. Aspecte de fapt şi de drept relevante

În urma verificării informaţiilor comunicate de autorităţile locale cu privire la proiectele pentru care s-au solicitat autorizaţii de construire coroborat cu registrele de evidenta ale Filialei Teritoriale Nord-Est a Ordinului Arhitecţilor din România, Consiliul de Conducere al Filialei NE a OAR a constatat că reclamanta nu a înregistrat la filială 63 de proiecte realizate în anul 2014 pentru care şi-a exercitat dreptul de semnătură şi pentru care s-au emis autorizaţii de construire.

Astfel, s-a reţinut că au fost eliberate autorizaţii de construire pentru proiecte în care reclamanta figurează ca exercitându-şi dreptul de semnătura, în cadrul societăţilor unde este angajată cu contracte individuale de muncă astfel: în comuna Râşca - 9 proiecte; în comuna Muşeniţa - 10 proiecte; în comuna Frătăuţii Noi - 14 proiecte; în comuna Calafindeşti - 7 proiecte; în comuna Bogdăneşti - 6 proiecte; în oraşul Siret - 17 proiecte.

De asemenea, pe lângă neînregistrarea proiectelor la Filiala teritorială în vederea luării în evidenţă, Consiliul de conducere al Filialei Teritoriale NE a OAR a mai sesizat şi practicarea de către reclamantă a semnăturii de complezenţă în ceea ce priveşte proiectul nr. 52/2015 - construire locuinţa P+M în satul Pleşeşti, comuna Vultureşti, întrucât la rubrica "proiectat" pe planşa Al este menţionat o persoană având o altă calitate decât arhitect/conductor arhitect, respectiv ing. F. (A. figurând ca şef proiect); atribuirea de calităţi nereale, având în vedere că în Proiectele nr. 6/2015 şi nr. 42/2014 reclamanta A. şi-a exercitat dreptul de semnătura în calitate de "arhitect", deşi aceasta are calitatea de "conductor arhitect", şi nu de arhitect; deficienţe de slabă calitate a proiectelor întocmite de reclamantă, având în vedere şi volumul foarte mare al lucrărilor acesteia.

În această situaţie, Consiliul de conducere al Filialei Teritoriale Nord-Est a sesizat Comisia Teritorială de Disciplină (Sesizarea nr. 86 din 14 mai 2015) prin care a solicitat cercetarea şi sancţionarea disciplinară a reclamantei pentru încălcarea prevederilor art. 97 lit. g) şi art. 10 lit. d) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a filialei teritoriale.

Prin Hotărârea nr. 42 din 14 iulie 2015 dată în Dosarul nr. x/2015, Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei teritoriale NE a OAR a reţinut încălcarea de reclamantă a prevederilor art. 97 lit. g), art. 10 lit. d) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Filialei Nord Est a OAR (neînregistrarea proiectelor); art. 97 lit. f) din Regulament şi art. 13 lit. b) din Codul deontologic (practicarea semnăturii de complezenţă); art. 13 lit. a) din Codul deontologic (atribuirea de calităţi nereale); art. 5 din Codul deontologic şi prevederile Legii nr. 50/1991 (elaborarea sumară a proiectelor).

Ţinând cont şi de faptul că reclamanta a mai fost anterior sancţionată disciplinar, Comisia Teritorială de Disciplină a propus sancţionarea acesteia cu suspendarea dreptului de semnătura pe o perioadă de 12 luni şi plata către Filială a sumei de 3.150 RON pentru prejudiciul cauzat filialei prin neluarea în evidenţă a 63 de proiecte la nivelul anului 2014.

Prin Hotărârea nr. 13 din 17 decembrie 2015 Comisia Naţională de Disciplină a OAR a admis în parte propunerea Comisiei Teritoriale de Disciplină Finală NE şi a respins contestaţia reclamantei, dispunând sancţionarea disciplinară a acesteia cu suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 12 luni conform art. 39 lit. c) din Legea nr. 184/2001. A fost respinsă propunerea Comisiei Teritoriale privind obligarea la plata sumei de 3.150 RON cu titlu de prejudiciu, Comisia Naţională de Disciplină reţinând că nu are competenţe în acest sens.

Pentru a hotărî astfel, membrii completului au reţinut că reclamanta nu a înregistrat la sediul Filialei teritoriale NE a OAR al cărei membru este, un număr de 63 de proiecte realizate de aceasta şi pentru care s-au emis autorizaţiile de construire. Prin săvârşirea acestei fapte s-a reţinut în sarcina reclamantei încălcarea prevederilor art. 97 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecţilor din România şi a prevederilor art. 10 lit. d) din Regulamentul cadru privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea filialelor teritoriale ale Ordinului, iar din cuprinsul minutei şedinţei de audiere a părţilor din 11 noiembrie 2015 în faţa Comisiei Naţionale de Disciplină rezultă că reclamanta a recunoscut neînregistrarea proiectelor la filială, împrejurare faţă de care a susţinut că are suspiciuni în privinţa folosirii parafei sale de către unul din angajatorii săi, aceasta refuzând să o nominalizeze, iar pentru alte proiecte a invocat lipsa certificatului de urbanism la momentul elaborării acestora.

De asemenea, a rezultat din consemnările şedinţei că, în fapt, s-a reţinut şi practicarea semnăturii de complezenţă, reclamanta a arătat că doar o parte din memoriile de arhitectură sunt realizate de către aceasta, fiind recunoscut şi caracterul deficitar al proiectelor analizate.

Potrivit art. 39 din Legea nr. 184/2001:

(1) Membrii Ordinului Arhitecţilor din România răspund disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi, a codului deontologic al profesiei, a hotărârilor proprii adoptate de forurile de conducere abilitate ale Ordinului, precum şi pentru orice abateri săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia care aduc prejudicii prestigiului profesiei sau Ordinului.

(2) Sancţiunile disciplinare sunt:

a) avertismentul;

b) votul de blam;

c) suspendarea pe o perioadă de 6 - 12 luni a dreptului de semnătură;

d) suspendarea pe o perioadă de 6 - 12 luni a calităţii de membru al

Ordinului Arhitecţilor din România.

(3) Sancţiunile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b) se aplică de către colegiul director teritorial, la propunerea comisiei teritoriale de disciplină.

(4) Sancţiunile prevăzute la alin. (2) lit. c) şi d) se aplică de Consiliul naţional al Ordinului, la propunerile Comisiilor teritoriale de disciplină, în baza Hotărârii Comisiei de disciplină la nivel naţional.

(5) împotriva Hotărârii Comisiei teritoriale de disciplină, prin care s-a aplicat una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), se poate formula contestaţie la Comisia naţională de disciplină în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

(6) împotriva Hotărârii Comisiei naţionale de disciplină, prin care s-a aplicat o sancţiune disciplinară prevăzută la alin. (2), se poate formula contestaţie la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

(7) În condiţiile neînceperii procedurii de judecare a abaterilor, aplicarea sancţiunilor se prescrie în termen de 2 ani de la săvârşirea lor.

Potrivit art. 96 din Regulamentul din 27 noiembrie 2011 de organizare şi funcţionare a OAR:

Sancţiunile disciplinare sunt:

a) avertismentul;

b) votul de blam;

c) suspendarea pe o perioadă de 6 - 12 luni a dreptului de semnătură;

d) suspendarea pe o perioadă de 6 - 12 luni a calităţii de membru al Ordinului.

Potrivit art. 121 alin. (1) din Regulament:

Contestaţiile împotriva hotărârilor Comisiei naţionale de disciplină Hotărârea Comisiei naţionale de disciplină prin care s-a dispus o sancţiune disciplinară prevăzută la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poate fi atacată la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă şi de recurentul-pârât, a apărărilor invocate prin întâmpinările formulate, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei se impune a fi respins în vreme ce recursul pârâtului este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

6.1. În privinţa recursului reclamantei

Nu poate fi reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Obligaţia de înregistrare la Filialele teritoriale ale OAR a proiectelor pentru care s-a exercitat dreptul de semnătura al arhitectului este o obligaţie expres prevăzută de lege, aplicabilă tuturor membrilor OAR în exercitarea profesiei de arhitect, necondiţionată în niciun fel şi independenta de comportamentul oricărei alte persoane fizice, juridice sau autorităţi publice sau private.

Prin urmare, neînregistrarea atrage răspunderea disciplinară a arhitectului sau a conductorului arhitect care şi-a exercitat dreptul de semnătura pe un proiect neînregistrat dar pentru care s-a emis autorizaţia de construire, potrivit dispoziţiilor exprese în acest sens, respectiv art. 39 alin. (1) din Legea nr. 184/2001, art. 95, 97 din Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, art. 10 lit. d) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Filialei teritoriale Nord Est a OAR, art. 6 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 184/2001 aprobate prin H.G. nr. 932/2010.

Actele dosarului dovedesc că recurenta reclamanta A. a încălcat aceste prevederi legale şi nu a respectat obligaţia de a înregistra la filiala teritorială a OAR un număr de proiectele pentru care şi-a exercitat dreptul de semnătura, fiind sancţionată disciplinar în acest sens prin Hotărârea nr. 13 din 17 decembrie 2015 a Comisiei Naţionale de Disciplina a Ordinului Arhitecţilor din România cu suspendarea dreptului de semnătură pe o perioadă de 12 luni.

Astfel, din informările transmise de Primăriile Comunelor Râşca, Muşeniţa, Frătăuţii Noi, Calafindeşti, Bogdăneşti şi de Primăria Oraşului Şiret rezultă că au fost emise autorizaţii de construire pentru un număr mare de proiecte elaborate sub semnătura reclamantei care nu figurează şi în registrele de evidenţă ale Filialei NE a OAR.

Neînregistrarea proiectelor la Filiala teritorială rezultă cu certitudine din informaţiile furnizate de autorităţile publice locale privind proiectele pentru care s-au emis autorizaţii de construire coroborate cu datele din registrele de luare în evidenţă a proiectelor deţinute de Filiala OAR, existenţa faptei prevăzute de art. 97 lit. d) şi art. 10 lit. d) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a OAR fiind aşadar certă.

În mod judicios, în soluţionarea cauzei pe fond, instanţa a reţinut ca, faţă de întregul probatoriu administrat în cauza (înscrisuri, verificare de scripte, martor), reclamantei i-a fost imputata în mod legal şi temeinic săvârşirea abaterii disciplinare constând în neînregistrarea la filiala teritorială a OAR a proiectelor cu privire la care acesta şi-a exercitat dreptul de semnătură.

Recurenta a susţinut că toate proiectele reţinute ca neînregistrate ar fi fost întocmite de angajatorul sau Întreprinderea Individuală B. care ar fi falsificat semnătura acesteia şi ar fi folosit ştampila sa în formă scanată.

În primul rând, neînregistrarea proiectelor la Filiala OAR a fost reţinută în sarcina reclamantei în legătura cu un număr mare de proiecte purtând semnătura acesteia şi care, contrar afirmaţiilor reclamantei, nu provin doar de la angajatorul întreprinderea Individuala B.

Răspunderea disciplinară intervine indiferent de numărul proiectelor neînregistrate pentru luarea în evidenţă, fapta fiind interzisă de lege şi calificată ca abatere disciplinară, fiind lipsit de relevantă din perspectiva condiţiilor acestei forme de răspundere, numărul proiectelor neînregistrate sau anumite proiecte în special.

Legiuitorul a urmărit să sancţioneze fapta membrilor OAR de a nu înregistra proiectele pentru care au exercitat dreptul de semnătura, fără să prevadă situaţii de excepţie ori limitări de nici un fel, iar această faptă a fost săvârşită de reclamantă, neavând nicio relevanţă împrejurarea că se raportează la proiectele elaborate în cadrul unul angajator sau altul.

Proiectele au fost autorizate şi îşi produc efecte juridice sub semnătura reclamantei, semnătura care nu este pur formală, ci este expresia asumării de către persoana care exercită dreptul de semnătură, a întregii responsabilităţi profesionale faţă de client şi autorităţile publice cu privire la calitatea soluţiilor propuse, cu respectarea legislaţiei în domeniu (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 184/2001), aceasta fiind opozabilă tuturor, inclusiv Ordinului Arhitecţilor din România şi organelor disciplinare ale acestuia.

Apoi, în ceea ce priveşte împrejurarea că nu ar fi fost emis certificatul de urbanism, acest fapt nu este de natură să înfrângă reţinerea şi incidenţa abaterii disciplinare, legislaţia în materia răspunderii disciplinare şi a exercitării profesiei de arhitect necondiţionând obligaţia arhitectului de a înregistra proiectele la filiala teritorială de nicio altă conduită sau condiţie.

Săvârşirea abaterii disciplinare nu este o chestiune de volum, ci o chestiune ce ţine exclusiv de individualizarea sancţiunii, în niciun caz de însăşi angajarea condiţiilor răspunderii disciplinare.

Prin urmare, reclamanta a săvârşit fapta prevăzută de art. 10 lit. d) şi art. 97 lit. d) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a OAR, respectiv nu a înregistrat la filială proiecte pentru care a exercitat dreptul de semnătură şi pentru care au fost emise autorizaţii de construire, cum în mod corect a reţinut şi Comisia Naţională de Disciplină a OAR.

De asemenea, instanţa a reţinut şi corecta individualizare a sancţiunii disciplinare aplicate reclamantei prin actul contestat, având în vedere ca reclamanta a mai fost anterior sancţionată disciplinar, cu vot de blam, suspendarea dreptului de semnătura fiind de altfel prevăzuta în mod expres de lege (pe o perioadă de la 6 luni la 1 an) ca sancţiune ce se aplica pentru neînregistrarea proiectelor la filiala (art. 97 din Regulament şi art. 39 din Legea nr. 184/2001).

6.2. Cu privire la recursul pârâtului, prima instanţă a reţinut că pârâta-recurentă are vocaţie la soluţionarea pozitivă a cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată şi disp. art. 453 C. proc. civ.

Numai că, potrivit instanţei de fond, dovada efectuării cheltuielilor de judecată în cazul reprezentării prin avocat se face prin depunerea la dosar a originalului ordinului de plată, însoţit de factura fiscală care să aibă menţiunea referitoare la contractul de asistenţă juridică sau la dosarul cauzei.

În speţă, pârâta-recurentă a depus la dosar, ca document justificativ, copia unui extras de cont (aflat la dosar fond), document care, contrar susţinerilor instanţei de fond, poate fi apreciat ca făcând dovada efectuării cheltuielilor de judecată.

Aşa cum arată recurenta-pârâtă, în ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii de către instanţa de fond, prima instanţă avea obligaţia, în măsura în care aprecia utilitatea probei, de a pune în discuţia contradictorie a părţilor necesitatea depunerii ordinului de plată în original, însoţit de factura fiscală care să aibă menţiunea referitoare la contractul de asistenţă juridica sau la dosarul cauzei, cu acordarea posibilităţii părţii interesate de a formula apărări pe această chestiune.

Astfel, în soluţionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pârâtei-recurente, prima instanţă nu a valorificat corect probatoriul administrat în cauză cu privire la acest aspect, reţinând greşit că ordinul de plată nu face dovada suportării cheltuielilor de judecată.

Este real şi faptul că prima instanţă a interpretat în mod excesiv disp. art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a chitanţei reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoţite de un exemplar al facturii fiscale, care să menţioneze numărul contractului de asistenţă juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. În speţă, justificarea onorariului avocatului a fost făcută prin intermediul contractului de asistenţă juridică, facturii fiscale şi copiei unui extras de cont.

Astfel, prin aceste înscrisuri s-a făcut atât dovada existentei cheltuielii reprezentate de onorariul de avocat la care se refera art. 452 noul C. proc. civ. cât şi dovada întinderii cheltuielii, atât prin contractul de asistenţă juridică având stipulat cuantumul onorariului convenit, cat şi prin factura fiscala emisa pentru acest onorariu.

Înalta Curte apreciază că dovada impusa de art. 452 noul C. proc. civ. se poate face şi cu înscrisuri prezentate la dosar în copie (instanţa având posibilitatea de a solicita părţii prezentarea în original pentru verificarea nemijlocita a conformităţii), care fac dovada în limita conţinutului înscrisului original. Aşadar, dovada făcuta în cauza prin înscrisurile prezentate trebuia analizată prin raportare la conţinutul acestora, şi nu la forma lor.

Or, analizând coroborat: contractul de asistenţă juridică nr. x din 7 martie 2016 încheiat intre Ordinul Arhitecţilor din România OAR şi Societatea Civila de Avocaţi E., având ca obiect "asistenta şi reprezentare juridica, redactare, semnare întâmpinare, cereri, note, concluzii, invocare şi susţinere excepţii, propunere, administrare probe în faţa Curţii de Apel Suceava în Dosar nr. x/2016 în contradictoriu cu A." şi onorariu convenit de 5.000 RON + TVA (art. 2.1. din contract), factura fiscală nr. x din 7 aprilie 2016 emisă de SCA E. către Ordinul Arhitecţilor din România pentru suma de 6.000 RON (5.000 RON +TVA), reprezentând "contravaloare servicii juridice conform Contract nr. x din 7 martie 2016, Dosar nr. x/2016" şi extrasul de cont eliberat de G. cu menţiunea expresa a băncii cuprinsa în conţinutul acestuia ca extrasul "are valoare de original fiind valabil fără semnătura şi ştampila" din care rezulta încasarea plaţii de 6.000 RON în data de 15 aprilie 2016 de la Ordinul Arhitecţilor din România cu descrierea tranzacţiei: plata "factura 832 din 7 aprilie 2016 Dosar nr. x/2016 Suceava A.", rezulta ca în cauza s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată potrivit art. 452 noul C. proc. civ., în limitele prevăzute de acest text de lege, astfel ca hotărârea instanţei este rezultatul unei interpretări nelegale şi excesive normelor legale.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină Bucureşti, împotriva Sentinţei nr. 175 din 28 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016.

Va casa, în parte, sentinţa atacată şi va obliga reclamanta A. la plata sumei de 6.000 RON cheltuieli de judecată către pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină Bucureşti.

Va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină Bucureşti, împotriva Sentinţei nr. 175 din 28 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016.

Casează, în parte, sentinţa atacată şi obligă reclamanta A. la plata sumei de 6.000 RON cheltuieli de judecată către pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină Bucureşti.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2019.

Procesat de GGC - LM