Inadmissibility of revision based on unrelated constitutional ruling regarding technical surveillance and misapplication of unconstitutionality exception for legislative amendment

Asupra apelului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 504 din data de 22 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de revizuenţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 336 din data de 2 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008.

Pentru a dispune astfel, instanţa supremă a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 336 din 2 martie 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, a condamnat pe inculpaţii B. şi A., alături de inculpaţii C., D., E., şi F., după cum urmează:

În baza art. 26 din C. pen. raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 din C. pen.

În baza art. 861 din C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 din C. pen.

A dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 863 din C. pen.:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 din C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

A constatat că inculpatul a fost reţinut în data de 11 decembrie 2007.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 din C. pen. raportat la art. (6) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

A interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 din C. pen.

În baza art. 861 din C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatei pe un termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 862 din C. pen.

Pe durata termenului de încercare a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 863 din C. pen.:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 din C. proc. pen. a pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 864 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

Împotriva Sentinţei penale nr. 336 din 2 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008 formulat apel Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelanţii intimaţi inculpaţi C., D., B., E., A. şi F.

Prin Decizia penală nr. 29 din 10 martie 2014 pronunţată de Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, a fost admis apelul declarat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 336 din 2 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008, doar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor B., E., A. şi F.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

A fost înlăturată aplicarea art. 861, art. 862, art. 863, art. 864 şi art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B., E., A. şi F., urmând ca pedepsele aplicate prin sentinţa penală atacată să fie executate în regim de detenţie.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Au fost respinse apelurile declarate de inculpaţii C., D., B., E., A. şi F. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Au fost obligaţi apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 5.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial, cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii C., D., B., E., A. şi F., în sumă de câte 300 RON, s-a dispus să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva Sentinţei penale nr. 336 din data de 2 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008 au formulat cereri de revizuire condamnaţii A. şi B.

În motivele detaliate în scris depuse la dosar, revizuenţii au susţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen. pentru admiterea în principiu a cererilor de revizuire.

Examinând cererile de revizuire formulate de condamnaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 336 din data de 2 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. x/2008, în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că acestea sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Cu privire la condiţiile de exercitare a revizuirii, altele decât încadrarea motivelor indicate de persoana care a declarat această cale de atac în cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte a reţinut că acestea privesc: hotărârile ce pot fi supuse revizuirii (art. 452 din C. proc. pen.), termenul de exercitare a revizuirii (art. 457 din C. proc. pen.), persoanele care pot cere revizuirea (art. 455 din C. proc. pen.), conţinutul cererii de revizuire (art. 456 din C. proc. pen.).

Îndeplinirea acestor condiţii determină admiterea în principiu a cererii de revizuire, rejudecarea cauzei fiind subsecventă admiterii în principiu.

Astfel, conform alin. (4) al art. 459 din C. proc. pen. instanţa admite în principiu cererea de revizuire atunci când constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (3) al aceluiaşi articol, respectiv:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Totodată, pentru a putea fi admisibilă în principiu cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:

- să existe o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală;

- decizia Curţii Constituţionale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii;

- excepţia de neconstituţionalitate să îndeplinească exigenţele de formă şi să fie supusă dezbaterii în dosarul penal;

- hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională;

- consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. prevede expres că în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Cu privire la condiţiile de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 459 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că în prezenta cauză cererile de revizuire au fost formulate în termenul prevăzut de lege, în condiţiile în care, potrivit art. 457 din C. proc. pen., în cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f), cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data de 14.03.2016, dată la care Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, invocată de revizuenţi în susţinerea cererilor, a fost publicată în Monitorul Oficial al României; revizuenţii au fost parte în cauza a cărei revizuire se cere, conform art. 455 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât prin Sentinţa penală nr. 336 din 2 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008, inculpata revizuentă A. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi inculpatul revizuent B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 26 din C. pen. raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000, hotărârea fiind definitivă; cererile au fost formulate în scris şi motivate, fiind întemeiate pe cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., iar faptele şi mijloacele de probă în baza cărora sunt formulate cererile nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, fiind prima cerere de revizuire formulată în cauză.

Conform cazului prevăzut de art. 453 lit. f) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Potrivit dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că în susţinerea cererilor de revizuire inculpaţii au invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi s-a statuat în sensul că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., este neconstituţională.

Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 126/2016, soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională.

Din examinarea actelor dosarului s-a constatat că, în cauza în care au fost condamnaţi (Dosarul nr. x/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), revizuenţii A. şi B. au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 - art. 916 din C. proc. pen., anterior, susţinând că aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art. 28, precum şi art. 6 parag. 1 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care se interpretează că permit efectuarea de interceptări şi înregistrări audiovideo în faza actelor premergătoare.

În legătură cu dispoziţiile art. 913 din C. proc. pen. anterior au susţinut că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu permit efectuarea, la cererea inculpatului, de copii de pe suporturile care conţin interceptările şi înregistrările audiovideo.

Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 - art. 916 din C. proc. pen. ridicată de inculpaţii-revizuenţi în Dosarul nr. x/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost respinsă prin Decizia nr. 936 din 6 iulie 2010 pronunţată de Curtea Constituţională.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că nu se poate susţine că excepţia invocată în concret de către inculpaţi în cauza în care aceştia au fost condamnaţi, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 - 916 din C. proc. pen. anterior, este de acelaşi fel cu cea în care Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 51/2016 pe care inculpaţii au invocat-o în susţinerea cererilor de revizuire.

Înalta Curte a constatat că în prezenta cauză este incidentă Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 185/11.03.2016, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională.

Pe de altă parte, revizuenţii nu au arătat şi nici nu rezultă cum punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică în cazul acestora ar fi condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, condiţie de admisibilitate prevăzută la art. 453 alin. (4) teza finală din C. proc. pen. Ca urmare a faptului că hotărârea de condamnare s-a bazat pe întregul material probator şi nu doar pe constatările supravegherii tehnice şi operative, nu s-ar putea susţine că punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către alte organe de specialitate ale statului, conform normelor în vigoare la data respectivă, ar fi dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

De altfel, vinovăţia revizuenţilor nu a fost stabilită exclusiv în baza interceptărilor şi înregistrărilor telefonice şi în mediul ambiental efectuate în cursul urmăririi penale, ci prin valorificarea întregului material probator administrat în cauza în care aceştia au fost condamnaţi. Or, verificarea legalităţii administrării probelor este atributul judecătorilor învestiţi cu soluţionarea în fond a cauzei, respectiv a căilor de atac prevăzute de lege şi nu a instanţei de revizuire.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că revizuenţii A. şi B. au invocat în mod formal cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., nemulţumirea acestora vizând în realitate aplicarea textelor de lege a căror neconstituţionalitate au invocat-o, în baza cărora în cursul urmăririi penale, au fost efectuate înregistrări ale convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental, probe pe care le consideră în continuare ca fiind nelegale.

Revizuirea unei hotărâri definitive în baza unei decizii a Curţii Constituţionale prin care s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate, are rolul de a conduce la anularea acesteia numai dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate cerute de lege, condiţii de admisibilitate care nu sunt îndeplinite.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuenta A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători la data de 23 noiembrie 2018, sub nr. x/2018.

La termenul din data de 19 decembrie 2018, dosarul s-a amânat ca urmare a cererii apelantei revizuente, pentru angajarea unui apărător ales, iar la termenul din 28 ianuarie 2019 cauza s-a amânat pentru motivul invocat din oficiu de instanţă (în vederea sesizării Secţiilor Unite referitor la modificarea jurisprudenţei Completelor de 5 Judecători cu privire la interpretarea şi aplicarea principiului continuităţii completului de judecată).

În data de 25 februarie 2019, apelanta revizuentă a depus la dosar motive de apel în cadrul cărora a formulat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004.

La termenul din 25 februarie 2019, în raport cu calitatea apelantei revizuente A. (fost procuror), instanţa a dispus amânarea cauzei întrucât, pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se aflau Dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2019, cauze conexate, care au avut ca obiect rezolvarea problemei de drept privind aplicarea dispoziţiilor art. 888 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu termen de soluţionare la data de 26 februarie 2019.

În data de 20 martie 2019, apelanta revizuentă a depus completări şi precizări ale motivelor de apel, iar în data de 22 martie 2019 a depus o cerere prin care a solicitat sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în vederea clarificării următoarei probleme de drept:

"în interpretarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 161/2003, precum şi o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

La termenul din 25 martie 2019 au avut loc dezbaterile, susţinerile apărătorului desemnat din oficiu şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când instanţa, pentru a da posibilitatea revizuentei să depună concluzii scrise, în temeiul dispoziţiilor art. 391 alin. (1) din C. proc. pen., a amânat pronunţarea la data de 28 martie 2019.

În data de 26 martie 2019, apelanta revizuentă a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei ca urmare a sesizării de către preşedintele Camerei Deputaţilor a Curţii Constituţionale cu conflictul de natură constituţională dintre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României.

Analizând cererea de repunere pe rol a cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât decizia Curţii Constituţionale ce urmează a fi pronunţată în cauza privind conflictul de natură constituţională dintre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României nu are legătură cu prezenta cauză şi nu poate influenţa hotărârea ce urmează a se pronunţa.

Prioritar analizării în fond a apelului formulat, se impune analizarea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Astfel, analizând cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor invocate, respectiv art. 71 din Legea nr. 303/2004, art. 476 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prin prisma cerinţelor legale prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată se reţine că:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată, iar din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a patru cerinţe, stipulate în mod expres, respectiv:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, iar sub acest aspect, instanţele judecătoreşti au statuat în mod constant că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, constată că, în speţă, excepţiile au fost ridicate în faţa acestei instanţe de judecată (fiind învestită cu soluţionarea apelului formulat împotriva cauzei în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare formulată împotriva Sentinţei penale nr. 504 din data de 22 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2017 prin care a fost respinsă cererea de revizuire), de către o parte şi vizează dispoziţii legale în vigoare [respectiv art. 71 din Legea nr. 303/2004, art. 476 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000], şi pe care instanţa de contencios constituţional nu le-a declarat anterior neconstituţionale.

Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţiile trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.

Din examinarea argumentelor invocate de apelanta revizuentă în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că obiecţiunile formulate cu privire la dispoziţiile art. 71 din Legea nr. 303/2004 nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, se observă că, deşi autoarea excepţiei a susţinut că prevederile legale anterior menţionate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (3) din Constituţia României, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, în concret, criticile formulate tind la modificarea textului de lege criticat, prin înlăturarea sintagmei "şi redactează hotărâri, conform repartizării făcute de preşedinte pentru toţi membrii completului de judecată".

Or, Curtea Constituţională nu are competenţa de a modifica dispoziţiile legale, această competenţă fiind exclusiv atributul legiuitorului.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de apelanta revizuentă în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, deşi apelanta revizuentă a precizat că prevederile legale anterior menţionate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (3) din Constituţia României, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, în concret, criticile formulate tind la completarea textului de lege criticat, în sensul că apelul împotriva hotărârilor privind infracţiuni de corupţie să fie judecat de complete specializate.

Totodată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că dispoziţiile criticate vizează fondul cauzei, situaţie în care excepţia invocată nu are legătură cu obiectul prezentului dosar, completul fiind învestit cu soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, ci nu cu apelul formulat împotriva hotărârii prin care a fost soluţionată în fond cauza.

Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că o astfel de cerere ar fi admisibilă în situaţia în care ar fi invocată într-o cauză având ca obiect calea de atac exercitată împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, în cauza de faţă, instanţa s-a pronunţat asupra fondului solicitării apelantei revizuente de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci nu asupra unei căi de atac, astfel că excepţia invocată nu are legătură cu prezenta cauză.

Asupra fondului apelului, cu referire la motivul de revizuire circumscris dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., invocat de apelanta revizuentă în cererea formulată, se reţine că revizuirea poate fi cerută atunci când "hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională, ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate".

Ca atare, se reţine că, pentru a fi admisibilă în principiu cererea de revizuire, se impune, cu necesitate, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: să existe o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală; decizia Curţii Constituţionale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii; excepţia de neconstituţionalitate să îndeplinească exigenţele de formă şi să fie supusă dezbaterii în dosarul penal; hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională şi consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă.

Instanţa de control judiciar reţine că, ulterior rămânerii definitive a hotărârii atacate (10 martie 2014), la data de 16 februarie 2016, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 51, publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o altă cauză şi a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituţională.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile judecătoreşti definitive care au fost pronunţate în cauze în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate admisă sau în cele în care aceasta a fost ridicată până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale de admitere şi a fost, în consecinţă, respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 publicată în M. Of. nr. 185/11.03.2016 şi Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în M. Of. nr. 69/1.02.2016).

Prin urmare, cauzele soluţionate definitiv şi în care nu a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate în condiţiile mai sus indicate nu pot face obiectul revizuirii, aflându-ne, aşadar, prin prisma deciziei Curţii Constituţionale, în faţa unei autorităţi absolute a lucrului judecat.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, potrivit Deciziei nr. 936 din 6 iulie 2010 a Curţii Constituţionale a României, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 - 916 din C. proc. pen. anterior, autorii excepţiei, printre care şi apelanta revizuentă A., au criticat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale sub alte aspecte decât cele pentru care a fost admisă excepţie prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, invocată de revizuenţi în susţinerea cererilor.

Astfel, apelanta revizuentă A., prin excepţia invocată în cadrul Dosarului nr. x/2008, a susţinut că "dispoziţiile art. 911 - 916 din C. proc. pen. contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art. 28, precum şi art. 6 parag. 1 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care se interpretează că permit efectuarea de interceptări şi înregistrări audiovideo în faza actelor premergătoare. În legătură cu dispoziţiile art. 913 din C. proc. pen., se susţine că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că nu permit efectuarea, la cererea inculpatului sau a altor părţi din procesul penal, de copii de pe suporturile care conţin interceptările şi înregistrările audio-video. Se arată că modificările aduse textului de lege prin art. I pct. 49 din Legea nr. 356/2006 au făcut "să dispară" obligaţia organului de urmărire penală de a întocmi un proces-verbal de interceptare şi înregistrare a convorbirilor şi imaginilor", în timp ce autorul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., admisă prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, a susţinut că aceste dispoziţii sunt neconstituţionalitate întrucât sintagma "alte organe specializate ale statului" din cuprinsul textului de lege criticat este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, motiv pentru care textul criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie".

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că în mod corect instanţa de fond a apreciat că în speţă nu este aplicabilă Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, deoarece excepţia invocată de către revizuentă în cauza în care aceasta a fost condamnată, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 - 916 din C. proc. pen. anterior, nu este de acelaşi fel cu cea în care Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 51/2016, decizie pe care revizuenta a invocat-o în susţinerea cererii de revizuire, întrucât criticile de neconstituţionalitate formulate de apelanta revizuentă au vizat aspecte diferite.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge ca inadmisibile cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 476 alin. (1) din C. proc. pen., formulate de revizuenta A., iar în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul formulat de aceeaşi revizuentă.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta revizuentă va rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanta revizuentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004 formulată de apelanta revizuentă A.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 formulată de apelanta revizuentă A.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. pen. formulată de apelanta revizuentă A.

Cu recurs în 48 ore de la pronunţare.

II. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuenta A. împotriva Sentinţei penale nr. 504 din data de 22 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta revizuentă în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2019.

Procesat de GGC - NN