Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4647/2018 AI generated

Clawback contribution dispute: inadmissibility of extraordinary appeal lacking specific legal ground under Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 4647/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal by the National House of Health Insurance (CNAS) null and void for failure to specify concrete legal grounds of illegality under Article 488(1) item 8 of the Code of Civil Procedure, thereby upholding the second-instance judgment that partially annulled the CNAS notification regarding the Q4 2015 drug clawback contribution; the cross-appeal filed by the pharmaceutical claimant was dismissed as without effect, leaving in force the decision that annulled the administrative notification and the response to the administrative objection specifically concerning five drug codes (CIM W57659005, W57805007, W57806007, W42721001, and W59030003) which were not included in the claimant’s quarterly declaration of drugs subject to the contribution. The dispute concerned the legality of the CNAS's inclusion of certain expired or unauthorized medicines in the clawback calculation base, where the lower court applied the presumption that consumption is limited to declared market placements based on Article 4 of O.U.G. 77/2011, finding that the CNAS failed to prove consumption via other valid channels; the Supreme Court’s procedural ruling emphasized that an appeal must explicitly identify specific violations of substantive law rather than merely re-litigating factual evidence or citing statutes without articulating how they were misapplied.

Legislator headnote

AI generated

art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 442 C. proc. civ, art. 442 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Clawback contribution dispute: inadmissibility of extraordinary appeal lacking specific legal ground under Civil Procedure Code: Potrivit dispoziţiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., " Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code procedural nullity grounds for cassation legal presumption notification of the decision factual grounds

Cited Legislation

AI generated
art. 18 din Legea nr. 554/2004
8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi al art.
art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011
Nemulţumită de răspunsul primit la contestaţie, reclamanta a formulat prezenta acţiune, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 şi ale art.
art. 8 din Legea nr. 554/2004
77/2011 şi ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, invocând mai multe motive de nelegalitate, ce vor fi analizate punctual în cele ce urmează:
art. 442 C. proc. civ
În temeiul dispoziţiilor art. 442 C. proc. civ.
art. 442 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., " Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
1294 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011
Acest lucru rezultă din modul de centralizare a datelor prevăzut de art. 5 din O.U.G.
art. 280 alin. (2) din Legea nr. 95/2006
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 iulie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), în temeiul art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi al art. 6, alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:

- anularea Notificării nr. x din 28 ianuarie 2016 transmisă reclamantei de către CNAS prin care ne-au fost comunicate datele în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferentă trimestrului IV al anului 2015;

- anularea Adresei nr. x din 21 martie 2016, completată prin Adresa nr. x din 2 iunie 2016, prin care CNAS a răspuns contestaţiei administrative formulate de reclamantă, mai puţin dispoziţiile privitoare la medicamentele codificate W55447002, W57807007, W07704001, W13658001, W13570001;

- obligarea CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente şi a consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor reclamantei.

2. Soluţia instanţei de fond

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 1294 din 10 aprilie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a anulat în parte Notificarea nr. x din 28 ianuarie 2016 şi Adresa nr. x din 21 martie 2016 având ca obiect comunicarea datelor în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferente trimestrului IV al anului 2015 în ceea ce priveşte următoarele medicamente notificate: W55447002, W57807007,W07704001,W13658001,W13570001. A respins în rest acţiunea.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Notificarea nr. x din 28 ianuarie 2016 (Anexa nr. 1), pârâta CNAS a comunicat reclamantei, în vederea calculării contribuţiei clawback, valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul IV al anului 2015, suportat din FNUASS şi din bugetul MS pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuţia trimestrială, precum şi faptul că valoarea procentului "p" pentru acest trimestru este de 12,63%.

Contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestor date comunicate de CNAS a fost respinsă prin Adresa nr. x/21 martie 2016 .

Nemulţumită de răspunsul primit la contestaţie, reclamanta a formulat prezenta acţiune, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 şi ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, invocând mai multe motive de nelegalitate, ce vor fi analizate punctual în cele ce urmează:

Astfel, reclamanta a susţinut că notificarea nu este motivată în fapt, necuprinzând nicio explicaţie pentru care valoarea consumului de medicamente reprezintă o anumită sumă, că notificarea nu cuprinde nicio menţiune referitoare la consumul total trimestrial de medicamente, că CNAS a determinat în mod greşit baza de calcul a contribuţiei ca fiind egală cu valoarea de compensare a medicamentelor, care include şi adaosurile distribuitorilor şi farmaciilor, iar nu cu valoarea vânzărilor proprii plătitorului de contribuţie, că bugetul alocat pentru medicamentele compensate este unul fix, ceea ce face ca întreaga povară a sistemului de asigurări sociale de sănătate să fie transferată către deţinătorii de APP (pct. 53 - 58 din acţiune), că efectele notificării încalcă libera circulaţie a capitalurilor şi a mărfurilor, garantate de art. 63 şi art. 34 TFUE, că se încalcă art. 14 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1, susţineri înlăturate de către instanţa de fond.

Cât priveşte susţinerile potrivit cărora notificarea ar cuprinde medicamente ce nu puteau fi puse pe piaţă în perioada de referinţă, trimestrul IV al anului 2015 (pct. 83 - 101 din acţiune), se constată următoarele:

Astfel, în expunerea obiectului acţiunii, reclamanta a precizat că solicită, la punctul 2, următoarele: anularea Adresei nr. x din 21 martie 2016, completată prin Adresa nr. x din 2 iunie 2016, prin care CNAS a răspuns contestaţiei administrative formulate de reclamantă, mai puţin dispoziţiile privitoare la medicamentele codificate W55447002, W57807007, W07704001, W13658001, W13570001.

Or, din analiza cuprinsului acţiunii, Curtea constată că din eroare reclamanta a precizat medicamentele codificate W55447002, W57807007, W07704001, W13658001, W13570001, în realitate acestea fiind medicamentele cu codurile CIM W57659005, W57805007, W57806007, W42721001, W59030003.

Astfel, reclamanta a învederat că faţă de data punerii pe piaţă a ultimelor loturi, aceste produse aveau valabilitatea expirată, neputând fi, aşadar, vândute prin farmacii în această perioadă. Mai mult aceste medicamente nu se regăsesc în declaraţia privind medicamentele pentru care se datorează contribuţia, astfel cum a fost depusă de aceasta pentru perioada de referinţă, acestea nemaiavând Autorizaţie de Punere pe Piaţă (APP) valabilă în perioada de referinţă.

Pe de altă parte, Curtea reţine că, aşa cum a menţionat în întâmpinare, pârâta a făcut verificări la casele de asigurări de sănătate judeţene unde a fost raportat consumul respectivelor medicamente.

Or, din efectuarea acestor analize de către pârâtă, au rezultat următoarele:

- codul CIM W57659005, din valoarea totală de 538,85 RON, verificările efectuate au constatat că suma de 278,64 RON, a fost corect înregistrată.

- codul CIM W57805007, valoarea totală de 134,89 RON a fost corect înregistrată.

- codul CIM W57806007, din valoarea totală de 340,77 RON, comunicată de CNAS prin anexa la Adresa x din 28 ianuarie 2016, suma de 230,42 RON, a fost corect înregistrată.

- codul CIM W42721001, valoarea totală de 5,18 RON, comunicată prin anexa la Adresa nr. x din 28 ianuarie 2016, a fost corect înregistrată.

- codul CIM W59030003,din valoarea totală de 326,35 RON, comunicată de CNAS prin anexa la Adresa nr. x din 28 ianuarie 2016, suma de 176,80 RON, a fost corect înregistrată în datele de consum.

Curtea reţine aşadar că, însăşi pârâta a constatat pentru o parte din aceste medicamente că au fost consemnate în mod greşit.

Conform prevederilor imperative ale art. 4 alin. (2) şi (21) din O.U.G. nr. 77/2011, "Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, persoane juridice române, au obligaţia să depună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în termenul prevăzut la alin. (1), lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială. Persoanele juridice menţionate la alin. (1) şi (2) au obligaţia să depună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuţia."

Este necontestat că reclamanta a transmis pârâtei lista medicamentelor pentru care datorează contribuţia trimestrială, pe baza căreia partea pârâtă a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente corespunzător trimestrului IV 2015 în baza acestei liste de medicamente, iar reclamanta trebuie să îşi asume răspunderea cu privire la corectitudinea informaţiilor furnizate, în sarcina pârâtei legiuitorul nefixând obligaţia verificării ulterioare.

Verificând însă susţinerile pârâtei, Curtea reţine că, în declaraţia reclamantei cuprinzând lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială pe baza căreia partea pârâtă a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente corespunzător trimestrului IV 2015, niciunul din medicamentele contestate, respectiv cele cu cod CIM W57659005, W57805007, W57806007, W42721001, W59030003 NU se regăsesc în această declaraţie.

Prin urmare, Curtea va reţine ca întemeiat motivul de contestaţie privind aceste medicamente.

În ceea ce priveşte susţinerile pârâtei, care a justificat faptul că în notificare sunt cuprinse date cu privire la vânzarea de medicamente care nu sunt cuprinse în declaraţia trimestrială a reclamantei prin faptul că ceea ce contează în stabilirea contribuţiei trimestriale este data consumului de medicamente, respectiv data eliberării efective către consumatorul final-pacient, putând exista decalaje în timp între momentul punerii lor pe piaţă şi momentul în care se regăsesc în consumul utilizatorului final, Curtea va înlătura această apărare ca nedovedită.

Astfel, deşi această susţinere poate reprezenta o explicaţie a faptului că în notificare sunt cuprinse date cu privire la consumul unor medicamente ce nu se regăsesc în declaraţia aferentă trimestrului IV al anului 2015, dar care s-ar putea regăsi în declaraţiile anterioare ale reclamantei, fiind raportate ca fiind consumate abia pe trimestrul IV 2015 şi putând proveni, ca exemplu, din stocuri, o asemenea afirmaţie nu a fost dovedită de pârâtă în cauză şi nu poate fi adoptată ca atare de instanţă.

În lipsa unor dovezi concrete din partea pârâtei că aceasta a fost situaţia, Curtea va considera, în baza dispoziţiilor legale sus citate, că funcţionează prezumţia consumului medicamentelor doar raportat la cele declarate ca fiind puse pe piaţă de reclamantă în comunicarea făcută către CNAS.

În consecinţă, raportat la toate aceste considerente, Curtea a admis în parte acţiunea şi a anulat în parte Notificarea nr. x din 28 ianuarie 2016 şi Adresa nr. x din 21 martie 2016 având ca obiect comunicarea datelor în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei claw-back aferente trimestrului IV al anului 2015 în ceea ce priveşte următoarele medicamente notificate: W57659005, W57805007, W57806007, W42721001, W59030003, respingând în rest acţiunea.

2.2. Prin încheierea de şedinţă din data de 6 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis sesizarea din oficiu, privind îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul Sentinţei civile nr. 1294 din 10 aprilie 2012.

În temeiul dispoziţiilor art. 442 C. proc. civ. a îndreptat eroarea materială cuprinsă în dispozitivul sentinţei civile nr. 1294, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 aprilie 2017 în Dosarul nr. x/2016, înlocuind paragraful 2 din dispozitiv având următorul cuprins:

"Anulează în parte Notificarea nr. x din 28 ianuarie 2016 şi Adresa nr. x din 21 martie 2016 având ca obiect comunicarea datelor în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferente trimestrului IV al anului 2015 în ceea ce priveşte următoarele medicamente notificate: W55447002, W57807007,W07704001,W13658001,W13570001."

Cu următorul paragraf:

"Anulează în parte Notificarea nr. x din 28 ianuarie 2016 şi Adresa nr. x din 21 martie 2016 având ca obiect comunicarea datelor în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferente trimestrului IV al anului 2015 în ceea ce priveşte următoarele medicamente notificate: W57659005, W57805007, W57806007, W42721001, W59030003."

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 12 iulie 2016, reclamanta A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:

- anularea Notificării nr. x din 28 ianuarie 2016 transmisă reclamantei de către CNAS prin care ne-au fost comunicate datele în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferentă trimestrului IV al anului 2015;

- anularea Adresei nr. x din 21 martie 2016, completată prin Adresa nr. x din 2 iunie 2016, prin care CNAS a răspuns contestaţiei administrative formulate de reclamantă, mai puţin dispoziţiile privitoare la medicamentele codificate W55447002, W57807007, W07704001, W13658001, W13570001;

- obligarea CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente şi a consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor reclamantei.

Astfel, în expunerea obiectului acţiunii, reclamanta a precizat că solicită, la punctul 2, următoarele: anularea Adresei nr. x din 21 martie 2016, completată prin Adresa nr. x din 2 iunie 2016, prin care CNAS a răspuns contestaţiei administrative formulate de reclamantă, mai puţin dispoziţiile privitoare la medicamentele codificate W55447002, W57807007, W07704001, W13658001, W13570001.

Or, din analiza cuprinsului acţiunii, Curtea a constatat că din eroare reclamanta a precizat medicamentele codificate W55447002, W57807007, W07704001, W13658001, W13570001, în realitate acestea fiind medicamentele cu codurile CIM W57659005, W57805007, W57806007, W42721001, W59030003.

Potrivit dispoziţiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., " Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".

Faţă de actele de la dosar şi dispoziţiile menţionate, instanţa, a admis sesizarea din oficiu şi îndrepta eroarea materială, urmând a se înlocui paragraful 2 din dispozitiv.

3. Cererea principală de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 1294 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la reţinerile instanţei de fond cu privire la faptul că valoarea consumului de medicamente este afectată de erori privind includerea eronată în listă a codurilor CIM W57659005, W57805007, W57806007, W42721001, W59030003, sistemul de raportare a consumului de medicamente compensate este instituit de legiuitor prin prevederile O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prin legislaţia derivată. Valoarea vânzărilor de medicamente totale trimestriale de referinţă, respectiv a medicamentelor suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, este valoarea finală la care medicamentele ajung la pacienţi prin farmacii spitale şi centre de dializă. Acest lucru rezultă din modul de centralizare a datelor prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, care prevede că farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă care utilizează medicamente raportează consumul de medicamente, casele de asigurări de sănătate raportând mai departe CNAS consumurile astfel centralizat.

Înscrisurile de care înţelege să se folosească în prezenta cauză vin şi contrazic susţinerile reclamantei cu privire la corectitudinea consumului de medicamente, precum şi cu privire la posibilitatea verificării corectitudinii acestui consum, vizează:

- toate documentele prin care casele de asigurări de sănătate au raportat lunar către CNAS consumul centralizat de medicamente suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pentru trim. IV 2015, pentru medicamentele reclamantei menţionate în actele administrative contestate, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui CNAS nr. 927/2011 pentru aprobarea machetei de raportare de către casele de asigurări de sănătate la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a consumului centralizat de medicamente;

- toate documentele prin care unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă au raportat lunar către casele de asigurări de sănătate consumul de medicamente al reclamantei care se suportă din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pentru trim. IV 2015, pentru medicamentele menţionate în actele administrative contestate, în conformitate cu prevederile Ordinului comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1518/2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente;

- toate documentele prin care farmaciile cu circuit deschis au raportat lunar către casele de asigurări de sănătate consumul de medicamente care se suportă din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pentru trim. IV 2015, pentru medicamentele reclamantei menţionate în actele administrative contestate, cu respectarea dispoziţiilor H.G. nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 - 2015, cu modificările şi completările ulterioare.

În aplicarea prevederilor speciale în vigoare în materia asigurărilor sociale de sănătate, respectiv:

- O.U.G.. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare (în forma în vigoare la data emiterii actului atacat);

- Art. 270 alin. (1*1) din Legea nr. 95/2006 cu completările şi completările ulterioare (în forma în vigoare la momentul emiterii Notificării contestate de către reclamantă);

- Art. 267 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia casele de asigurări sunt instituţii publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS, care gestionează bugetul fondului aprobat, şi asigură funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, şi pot derula şi dezvolta şi activităţi pentru valorizarea fondurilor gestionate(în forma în vigoare la momentul emiterii Notificării contestate de către reclamantă);

H.G. nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 - 2015, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul nr. 388/186/2015 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2014 a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 - 2015,cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1518/890/2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente;

- opinia Consiliului Concurenţei transmisă prin adresa nr. x/20.09.2013, referitoare la modalitatea de aplicare a O.U.G. nr. 77/2011 în contextul bunei funcţionări a pieţei farmaceutice şi împiedicării înţelegerilor anticoncurenţiale, potrivit cărora în datele privind consumul total de medicamente din sistemul de asigurări sociale de sănătate (date electronice) pot fi puse la dispoziţia instanţei date privind consumul fiecărui medicament (la nivel de CIM) ce a fost transmis de către CNAS către reclamantă prin emiterea Notificării contestate privind obligaţia de plată a contribuţiei clawback aferentă trim IV 2015, centralizate pe canale de eliberare (farmacii cu circuit deschis, farmacii cu circuit închis) şi/sau pe case de asigurări de sănătate, CNAS a comunicat reclamantei consumul de medicamente aferent trim. IV 2015 cu respectarea prevederilor legale mai sus menţionate.

În completarea cadrului legal aplicabil speţei deduse judecăţii, în conformitate cu art. 1 din Ordinul preşedintelui CNAS nr. 27/2011 pentru aprobarea machetei de raportare de către casele de asigurări de sănătate la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a consumului centralizat de medicamente, casele de asigurări de sănătate au obligaţia validării consumului de medicamente, raportat în condiţiile Ordinului comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.518/890/2011, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu, sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc, şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Ordinul preşedintelui CNAS nr. 927/2011, casele de asigurări de sănătate validează:

a) raportarea farmaciilor cu circuit deschis privind consumul de medicamente cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală, cuprinse în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza machetei-raport prevăzute în anexa nr. 1 din actul normativ mai sus menţionat;

b) raportul unităţilor sanitare cu paturi privind consumul de medicamente care se acordă bolnavilor cuprinşi în cadrul programelor naţionale de sănătate, pe baza machetei-raport prevăzute în anexa nr. 2 din actul normativ mai sus menţionat;

c) raportul centrelor de dializă pentru consumul de medicamente utilizate în cadrul serviciilor medicale de dializă, pe baza machetei-raport prevăzute în anexa nr. 3 din actul normativ mai sus menţionat.

De asemenea, potrivit art. 3 din actul normativ menţionat anterior, datele prevăzute la art. 2 vor fi raportate la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lunar, atât în format electronic, cât şi pe suport hârtie, până la data de 20 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţia.

în consecinţă, casele de asigurări de sănătate raportează consumul centralizat către CNAS, în baza raportărilor făcute de farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă care utilizează medicamente, astfel că datele comunicate reclamantei şi puse la dispoziţia instanţei de judecată sunt raportări efectuate de furnizorii de servicii existente în SIUI.

SIUI este un sistem folosit de CNAS ca un sistem informatic de raportare şi are ca principali utilizatori:

- utilizatori de nivelul I: utilizatorii CNAS care interacţionează cu sistemul în scopul realizării funcţionalităţilor specifice la nivelul CNAS;

- utilizatori de nivelul II, respectiv utilizatorii caselor de asigurări de sănătate care interacţionează cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate în scopul realizării funcţionalităţii specifice la nivelul caselor de asigurări de sănătate;

- utilizatori de nivelul IV, respectiv furnizorii de servicii medico-farmaceutice care interacţionează cu sistemul pentru introducerea datelor primare şi pentru obţinerea documentelor specifice din domeniul asigurărilor sociale de sănătate.

Potrivit art. 280 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, (în forma în vigoare la momentul emiterii Notificării contestate de către reclamantă), CNAS organizează şi administrează Platforma informatică din asigurările de sănătate, care cuprinde sistemul informatic unic integrat, sistemul naţional al cârdului de asigurări sociale de sănătate, sistemul naţional de prescriere electronică şi sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului, asigurând interoperabilitatea acestuia cu soluţiile de Sănătate la nivel naţional, pentru utilizarea eficientă a informaţiilor în elaborarea politicilor de sănătate şi pentru managementul sistemului de sănătate.

Prin urmare, toate aspectele mai sus menţionate fac pe deplin dovada că datele existente în SIUI aduse la reclamantei sunt corecte şi întăresc convingerea asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat.

Totodată, din coroborarea prevederilor art. 1 cu art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, nu reiese superpozabilitatea consumului valoric total trimestrial de medicamente cu datele de vânzări ale fiecărui plătitor de contribuţie doar din trimestrul de referinţă. între datele de vânzare (comercializare) şi datele de consum ale medicamentelor, există în mod obişnuit un decalaj de timp, iar ceea ce contează în stabilirea elementelor ce stau la baza contribuţiei clawback este data consumului de medicamente (data eliberării efective către pacienţi) şi nu data comercializării lor în lanţul de distribuţie.

Referitor la reţinerile instanţei de fond cu privire la faptul că codurile CIM W57659005, W57805007, W57806007. W42721001, W59030003 au fost în mod eronat incluse în valorile comunicate reclamantei pentru trimestrul de referinţă:

Referitor la codul CIM W57659005:

Din valoarea totală de 538,85 RON, comunicată de CNAS prin anexa la adresa nr. x/28 ianuarie 2016, verificările efectuate au constatat că suma de 278,64 RON, a fost corect înregistrată în datele de consum şi provine din înregistrări în evidenţa cantitativ - valorică a furnizorilor de medicamente şi implicit în datele de consum raportate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate.

Valoarea mai sus menţionată provine din factura nr. x din 19 ianuarie 2015 emisa de B., factura nr. x din 8 octombrie 2014 emisă de C., factura W. 804649 din 5 august 2014 emisă de D. SA, factura nr. x din 17 iulie 2014 emisă de E., factura nr. x din 25 aprilie 2014 emisă de D. SA, factura nr x din 5 ianuarie 2015 emisă de F., factura nr. x din 31 iulie 201 4 emisă de E. în care se menţionează în dar codul CIM W57659005.

Faţă de cele mai sus menţionate având în vedere prevederile art. 3 şi ale art. 6 alin. (2) şi (4) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea aferentă codului CIM W57659005, comunicată prin anexa la Adresa x din 28 ianuarie 2016, în sumă de 538,85 RON, a fost diminuata la suma de 278,64 RON, valoarea rămasă fiind aferentă consumului medicamentelor cu DCI - BISOPROLOLUM şi deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă A. SA, medicamente suportate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii.

Referitor la codul CIM W57805007:

Valoarea totală de 134,89 RON, comunicată prin anexa la Adresa nr. x din 28 ianuarie 2016 a fost corect înregistrată în datele de consum şi provine din înregistrări în evidenţa cantitativ - valorică a furnizorilor de medicamente (farmacii cu circuit deschis) şi implicit în datele de consum raportate în platforma informatica a asigurărilor sociale de sănătate. Valoarea mai sus menţionată provine din facturile:

- factura nr. x din 3 martie 2014 emisă de G. şi factura nr. x din 29 aprilie 2014 emisă de D., facturi în care distribuitorul a precizat în clar codul CIM W57805007,

- nr. x din 30 martie 2012 emisa de B., în care distribuitorul a menţionat următoarele informaţii: VOREDANIN 10MG*30CPR LPH, având nr. lot x, nr. lot x,nr. lot x, fără a fi menţionată data de expirare a produsului. În nomenclatorul de medicamente aferent perioadei achiziţiei, produsului cu descrierea mai sus menţionată îi corespunde codul CIM W57805007.

Referitor la codul CIM W57806007:

Din valoarea totală de 340,77 RON, comunicată de CNAS prin anexa la Adresa nr. x din 28 ianuarie 2016:

- suma de 230,42 RON, a fost corect înregistrată în datele de consum şi provine din înregistrări în evidenţa cantitativ - valorică a furnizorilor de medicamente şi implicit în datele de consum raportate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate.

Valoarea mai sus menţionată provine din:

- factura nr. x din 30 martie 2012 emisă de B., în care distribuitorul a menţionat următoarele informaţii: VOREDANIN 20MG*30CPR LPH, având nr. lot x, nr. lot x, fără a fi menţionată data de expirare a produsului. În nomenclatorul de medicamente aferent perioadei achiziţiei, produsului cu descrierea mai sus menţionată îi corespunde codul CIM W57806007.

- factura nr. x din 11 octombrie 2013 emisă de E., în care distribuitorul a precizat în clar codul CIM W57806007.

Faţă de cele mai sus menţionate, având în vedere prevederile art. 3 şi ale art. 6 alin. (2) şi (4) din O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările şi completările ulterioare, valoarea aferentă codului CIM W5780600Z, comunicată prin anexa la adresa CNAS nr. x din 28 ianuarie 2016, în sumă de 340 RON, a fost diminuată la suma de 230,42 RON, Referitor la codul CIM W42721001:

Valoarea totală de 5,18 RON, comunicată prin anexa la Adresa nr. x din 28 ianuarie 2016, a fost corect înregistrată în datele de consum şi provine din înregistrări în evidenţa cantitativ -valorică a furnizorului de servicii medicale şi implicit în datele de consum raportate în platforma informatica a asigurărilor sociale de sănătate.

Valoarea mai sus menţionată provine din facturile nr. x din 31 august 2015, nr. y din 31 octombrie 2015 şi nr. z din 30 noiembrie 2015 emise de SC H. SRL - Oradea, facturi în care distribuitorul a menţionat următoarele informaţii: "RANITIDINA LPH 300 mg 3 bl. x 10 C. pen. film, având nr. lot x şi data exp. 30 ianuarie 2017, nr. lot t170395, data exp. 30 ianuarie 2018." În nomenclatorul de medicamente aferent perioadei achiziţiei, produsului cu descrierea mai sus menţionată îi corespunde codul CIM W42721001.

Referitor la codul CIM W59030003:

Din valoarea totală de 326,35 RON, comunicată de CNAS prin anexa la adresa nr. x/28 ianuarie 2016,:

- suma de 176,80 RON, a fost corect înregistrată în datele de consum şi provine din înregistrări în evidenţa cantitativ - valorică a furnizorilor de medicamente şi implicit în datele de consum raportate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate.

Valoarea mai sus menţionată provine din:

- factura nr. x din 9 iulie 2014 emisă de I., factura nr. x din 10 noiembrie 2014, factura nr. x din 13 octombrie 2014 emisă de J., factura nr. x din 7 octombrie 2014, factura nr. x din 19 decembrie 2014 emisă de C. SA, facturi în care distribuitorul a precizat în clar codul CIM W59030003.

- pentru suma de 9,97 RON, furnizorul de medicamente a înregistrat în evidenţa cantitativ - valorică şi implicit în datele de consum raportate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate codul CIM W59030003, în locul codului CIM W60540003, aferent medicamentelor cu acelaşi DCI - ROSUVASTATINUM şi acelaşi K. S.A.

Codul CIM W60540003 a fost precizat în clar pe factura nr. x din 30 august 2014 emisă de E.

Faţă de cele mai sus menţionate, având în vedere prevederile art. 3 şi ale art. 6 alin. (2) şi (4) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea aferentă codului CIM W59030003, comunicată prin anexa la adresa CNAS nr. x din 28 ianuarie 2016, în sumă de 326,35 RON, a fost diminuată la suma de 186,77 RON la valoarea rămasă fiind aferentă consumului medicamentelor cu DCI - ROSUVASTATINUM şi deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă A. S.A., medicamente suportate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii, aşa cum se precizează la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

Referitor la codul CIM W07821001:

Din valoarea totală de 432,35 RON, comunicată de CNAS prin anexa la adresa nr. x din 28 ianuarie 2016,:

- suma de 33,82 RON, a fost corect înregistrată în datele de consum şi provine din înregistrări în evidenţa cantitativ - valorică a furnizorilor de servicii medicale şi implicit în datele de consum raportate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate;

- valoarea mai sus menţionată provine din factura nr. x din 7 mai 2014 emisă de B. şi factura nr. x din 5 decembrie 2013, emisă de E., facturi în care distribuitorul a precizat în clar codul CIM W07821001, cu respectarea prevederilor Ordinului MS nr. 1553/2013, cu modificările şi completările ulterioare

Faţă de cele mai sus menţionate, având în vedere prevederile art. 3 şi ale art. 6 alin. (2) şi (4) din O.U.G. nr. 77/2011 aprobată prin Legea nr. 184/2015, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea aferentă codului CIM W07821001, comunicată prin anexa la adresa CNAS nr. x din 28 ianuarie 2016, în sumă de 432,35 RON a fost diminuată la suma de 33,82 RON

Referitor la codul CIM W13570001:

Având în vedere prevederile art. 3 alin. (3) şi art. 6 alin. (2) şi (4) din O.U.G. nr. 77/2011, aprobată prin Legea nr. 184/2015, cu modificările şi completările ulterioare, poziţia şi valoarea aferentă codului CIM W13570001 în sumă de 0,22 RON, comunicată de CNAS prin anexa la Adresa nr. x din 28 ianuarie 2016, a fost anulată.

În consecinţa celor mai sus menţionate, solicită admiterea recursului astfel cum acesta a fost formulat, casarea Sentinţei civile nr. 1294/2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2016, iar pe fond respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

4. Recursul incident

La data de 4 august 2017, reclamanta A. SA a declarat recurs incident împotriva Sentinţei civile nr. 1294 din 10 aprilie 2012, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul anulării notificării şi ca urmare a faptului că notificarea nu este motivată şi a obligării CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor reclamantei.

A arătat, în esenţă, că în mod greşit a respins instanţa de fond elementele de nelegalitate privind nemotivarea notificării, modul de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback şi nelegala includere a unor medicamente ce nu puteau fi puse pe piaţă în perioada de referinţă.

5. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 30 iulie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 11 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 03 decembrie 2018.

7. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că recursul pârâtei este nul, iar recursul incident va fi respins ca rămas fără efect, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3) care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Trebuie notat că în declaraţia amplă, scrisă, de recurs, înregistrată la dosar, recurenta preia aceleaşi texte legale incidente raportului juridic de drept material izvor al litigiului, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ. chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurentă.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În context, deşi aşa cum s-a relevat mai sus, recurenta a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva indicării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reţine că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca recursul cu adevărat să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directa în cauza de fata la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţinute ca temei al recursului.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probanta a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ. per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Raportat la obiectul acţiunii, reclamanta susţine că notificarea cuprinde medicamente care, deşi fuseseră comercializate în trecut, nu au mai fost puse pe piaţă în 2015 iar faţă de data punerii pe piaţă a ultimelor loturi, aceste produse aveau valabilitatea expirată.

De asemenea, notificarea cuprinde medicamente a căror autorizaţie de punere în piaţă nu mai este valabilă.

Faţă de aceste susţineri, instanţa de fond reţine altceva, respectiv că medicamentele nu se regăsesc în declaraţiile anterioare iar Casa nu a dovedit o altă stare de fapt.

Astfel, arată instanţa fondului că, în declaraţia reclamantei, cuprinzând lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială, pe baza căreia partea pârâtă a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente corespunzător trimestrului IV 2015, niciunul din medicamentele contestate: cod CIM W57659005, W57805007, W57806007, W42721001, W5903003 nu se regăsesc în această declaraţie. Afirmaţia pârâtei, care a invocat faptul că ceea ce contează în stabilirea contribuţiei trimestriale este data consumului de medicamente respectiv data eliberării efective către consumatorul final-pacient, putând exista decalaje în timp între momentul punerii lor pe piaţă şi momentul consumului efectiv, nu a fost dovedită, deci nu a putut fi însuşită de către instanţă. În lipsa unor dovezi concrete din partea pârâtei, instanţa de fond a considerat că funcţionează prezumţia consumului medicamentelor doar raportat la cele declarate ca fiind puse pe piaţă de reclamantă în comunicarea făcută de CNAS.

Or tocmai aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurentă prin calea de atac declarată.

În cauză, recurenta nu formulează nici o critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute atâta timp cât, aşa cum corect susţine intimata reclamantă, speţa vizează nelegala includere în notificări a unor medicamente despre care se susţine că, în realitate, nu au fost consumate.

Aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de anulare în parte a notificării nu au fost contestate, pe calea recursului, de către pârâtă. Din această perspectivă, aşa cum s-a statuat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi ca atare nu satisface exigenţele pentru validarea sa, sens în care în temeiul dispoziţiilor legale mai sus evidenţiate se va constata nulitatea acestuia.

În consecinţă, întrucât nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, iar recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de recurentă şi va menţine în întregime hotărârea recurată.

În ceea ce priveşte recursul incident, se va face aplicarea dispoziţiilor art. 491 alin. (1) raportat la art. 472 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmând a rămâne fără efect.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinţei nr. 1294 din 10 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016

Va respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de reclamanta A. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinţei nr. 1294 din 10 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016.

Respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de reclamanta A. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 decembrie 2018.

Procesat de GGC - LM