Tax suspension of execution: sufficiency of factual and legal doubts regarding omitted documentary evidence and imminent damage from enforcement measures

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 14 ianuarie 2016, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâţii: Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, solicitând instanţei:

A) - Anularea Deciziei nr. 439 din 30 iunie 2015 privind soluţionarea contestaţiei depusă de societate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 29 ianuarie 2015, în ce priveşte Soluţia de respingere ca neîntemeiată a contestaţiei pentru impozitul pe profit în suma de 51.360 RON şi TVA în cuantum de 77.040 RON rezultate în urma excluderii de la deducere a achiziţiilor înscrise în facturile emise de SC B. SRL,

- Anularea Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi Raportului de inspecţie fiscala nr. x din 29 ianuarie 2015, în ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite ca urmare a considerării ca nedeductibile fiscal la determinarea impozitului pe profit, a cheltuielilor de achiziţie în suma de 321.000 RON şi ca urmare a neacceptării la deducere a TVA în cuantum de 77.040 RON,

- Anularea tuturor actelor administrative individuale subsecvente emise în baza actelor administrative mai sus menţionate;

B) - Anularea Deciziei nr. 439 din 30 iunie 2015 privind soluţionarea contestaţiei depusă de societate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 29 ianuarie 2015, în ce priveşte Soluţia de respingere ca neîntemeiată a contestaţiei pentru impozitul pe profit în suma de 11.882 RON şi TVA în cuantum de 14.110 RON, rezultate în urma excluderii de la deducere a achiziţiilor înscrise în facturile emise de C. SRL,

- Anularea Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 29 ianuarie 2015, în ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite ca urmare a considerării ca nedeductibile fiscal la determinarea impozitului pe profit, a cheltuielilor de achiziţie în suma de 74.264 RON şi ca urmare a neacceptării la deducere a TVA în cuantum de 14.110 RON,

- Anularea tuturor actelor administrative individuale subsecvente emise în baza actelor administrative mai sus menţionate,

C) - Anularea Deciziei nr. 439 din 30 iunie 2015 privind soluţionarea contestaţiei depusă de societate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 29 ianuarie 2015, în ce priveşte Soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei, pentru impozitul pe profit în suma de 520.421 RON şi TVA în cuantum de 753.821 RON, rezultate în urma excluderii de la deducere a achiziţiilor înscrise în facturile emise de SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, SC H. SRL şi SC I. SRL, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, cu obligarea pârâtelor la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative,

D) - Anularea Deciziei nr. 439 din 30 iunie 2015 privind soluţionarea contestaţiei depusă de societate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 29 ianuarie 2015, în ce priveşte Soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei, pentru cuantumul total al accesoriilor stabilite prin Decizia de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015, în suma totala de 562.789 RON din care: 210.602 RON - dobânzi impozit pe profit, 87.252 RON - penalităţi impozit pe profit, 209.316 RON - dobânzi TVA şi 55.619 RON - penalităţi TVA, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, cu obligarea pârâtelor la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative;

II. Obligarea pârâtelor la radierea menţiunilor privitoare la obligaţiile fiscale stabilite prin actele administrative fiscale a căror anulare se solicită, cu restabilirea situaţiei anterioare emiterii Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015,

III. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin Sentinţa civilă nr. 109/CA/2016-PI din data de 6 iunie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţii suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F.SM 27 din 29 ianuarie 2015 emisă de DGRFP Cluj-Napoca - AJFP Satu Mare, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

3. Cererea de recurs.

Împotriva Sentinţei nr. 59/CA/2018-PI din 16 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare invocând dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contencios administrativ.

Prin cererea de recurs se arată că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea unui act întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acţiuni în anulare, respectiv faptul că nu s-a acceptat la deducere fără a ţine seama de împrejurările concrete ale condiţiilor de fond şi de forma în care se poate exercita acest drept.

Iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. Îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute privind numărul angajaţilor ori pierderea valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 11 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 03 decembrie 2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor intimatei-reclamante invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de intimata-reclamantă are ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţii suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F.SM 27 din 29 ianuarie 2015 emisă de DGRFP Cluj-Napoca - AJFP Satu Mare, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Instanţa de fond a admis cererea intimatei-reclamante şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţii suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F.SM 27 din 29 ianuarie 2015 emisă de DGRFP Cluj-Napoca - AJFP Satu Mare, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Verificând legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte constată că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii activităţii administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Din analiza Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi, respectiv, a Deciziei nr. 439 din 30 iunie 2015 privind soluţionarea contestaţiei administrativ fiscale, rezultă că la întocmirea acestora, organul fiscal nu a ţinut cont de actele justificative aflate în evidenţele societăţii, respectiv contracte de vânzare-cumpărare, facturi de achiziţie, fise de magazie, note de recepţie şi constatare de diferenţe.

Aşa fiind, în cazul concret dedus judecăţii, aparenţa de drept este în favoarea intimatei-reclamante existând împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care ridică serioase semne de îndoială faţă de legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se cere, ţinând atât de procedura de adoptare a actului administrativ atacat cât şi de temeinicia pe fond a acestuia. Toate aceste aspecte de nelegalitate menţionate sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată de către reclamantă, fiind îndeplinite cerinţele art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, Înalta Curte constată că şi cea de-a doua condiţie necesară suspendării executării actului administrative, prevăzută de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită, punerea în executare a deciziei fiind în măsură să producă în sarcina reclamantei un prejudiciu material viitor şi previzibil.

Pentru obligaţiile suplimentare de plata stabilite prin Decizia de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 atacată, şi ramase nestinse din eşalonarea la plată, în cuantum de 1.736.458 RON (până la data de 5 aprilie 2016), în sarcina reclamantei a fost emis Titlul executoriu nr. x din 12 aprilie 2016, ca urmare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata aprobată prin Decizia de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 78558 din 21 aprilie 2015 începând cu data de 20 ianuarie 2016.

De asemenea prin Decizia nr. 3412 din 5 aprilie 2016 de pierdere a valabilităţii amânării la plata a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare s-a stabilit ca suma rămasa de plata din amânarea la plată a penalităţilor de întârziere este de 19.216 RON, iar prin Decizia nr. 3411 din 5 aprilie 2016 referitoare la obligaţii de plata accesorii reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plata s-au calculat obligaţii fiscale accesorii în cuantum de 86.823 RON, ca urmare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata.

Prin urmare, începând cu data de 12 aprilie 2016 fiind emis, în conformitate cu prevederile art. 141 din O.G. nr. 92/2003 cu modificările şi completările ulterioare, titlul executoriu pentru obligaţii suplimentare de plata stabilite prin decizia de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 atacată, împotriva societăţii reclamante urmează sa se ia masuri de executare silită.

De asemenea, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă constată că faţă de obligaţiile de plată stabilite în sarcina intimatei-reclamante, cu ocazia controlului fiscal, s-au instituit masuri asigurătorii în temeiul art. 129 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, fiind încheiat la data de 17 aprilie 2015 Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. x din 17 aprilie 2015. Astfel, pentru obligaţii de plată în cuantum de 2.025.671 RON s-a aplicat sechestru asigurător asupra bunurilor imobile, proprietatea reclamantei, individualizate în cuprinsul Procesului-verbal de sechestru, a căror valoare se ridica la suma de 2.164.857RON (exclusiv TVA) conform Raportului de evaluare nr. x din 17 aprilie 2015.

Drept urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că prin punerea în executare a deciziei de impunere s-ar produce o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantei prin aducerea societăţii în stare de incapacitate de plată, cauzând prejudicii atât ei, cât şi societăţilor cu care colaborează.

Executarea intempestivă a sumelor de bani menţionate în decizia de impunere ar cauza societăţii dificultăţi financiare şi comerciale majore, iar activitatea societăţii, care are un total de 30 de salariaţi, ar fi serios şi iremediabil perturbată, bugetul de stat şi cel local ar fi afectat, prin imposibilitatea achitării de către societate a taxelor şi impozitelor datorate cu aceasta destinaţie şi care nu sunt deloc neglijabile sub aspectul cuantumului.

De asemenea, intimata-reclamantă ar fi în imposibilitatea onorării obligaţiilor scadente faţă de furnizori, ceea ce ar produce societăţii un prejudiciu de imagine considerabil faţă de colaboratorii şi partenerii de afaceri. Totodată, prin indisponibilizarea acestor sume, ar fi în imposibilitatea plaţii salariilor, fiind obligată să recurgă la restructurări.

În plus, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cărora:

"În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)".

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin Sentinţa nr. 59/CA/2018-PI din 16 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

A anulat Decizia nr. 439 din 30 iunie 2015 privind soluţionarea contestaţiei depuse de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 29 ianuarie 2015, în ceea ce priveşte soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei pentru impozitul pe profit în sumă de 520.421 RON şi TVA în cuantum de 753.821 RON, rezultate în urma excluderii de la deducere a achiziţiilor înscrise în facturile emise de SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, SC H. SRL şi SC I. SRL, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, cu obligarea pârâtelor la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative.

A anulat Decizia nr. 439 din 30 iunie 2015 privind soluţionarea contestaţiei depuse de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 29 ianuarie 2015, în ceea ce priveşte soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei pentru cuantumul total al accesoriilor stabilite prin Decizia de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015, în sumă totală de 562.789 RON, din care: 210.602 RON - dobânzi impozit pe profit, 87.252 RON - penalităţi impozit pe profit, 209.316 RON - dobânzi TVA şi 55.619 RON - penalităţi TVA, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, cu obligarea pârâtelor la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative.

A respins celelalte capete de cerere formulate de reclamantă, ca neîntemeiate.

A obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 1.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, în favoarea reclamantei.

În aceste circumstanţe, soluţia adoptată de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare creează, cel puţin cu caracter provizoriu, premisa nelegalităţii actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel infirmată prezumţia de legalitate ataşată actului administrativ, până la soluţionarea recursului, astfel că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, cu privire la măsurile dispuse prin actul administrativ supus cenzurii instanţei.

În concluzie, în speţa de faţă, motivele de recurs nu sunt întemeiate.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva Sentinţei nr. 109/CA-PI din 6 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 decembrie 2018.

Procesat de GGC - LM