Nullity of parliamentary employee labor contracts for conflict of interests: start of six-month action deadline and effect of expired contracts on declaratory relief

Deliberând, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 15 septembrie 2015, aşa cum a fost precizată la data de 14 ianuarie 2016, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat în contradictoriu cu pârâţii A., B., C. şi Camera Deputaţilor:

- anularea Contractului civil nr. 61/1735 din 17 octombrie 2006, prin care pârâtul A. a angajat pe soţia sa, pârâta B., în funcţia de referent la propriul său Birou Parlamentar;

- anularea Contractelor individuale de muncă nr. x din 20 decembrie 2004 şi nr. y din 15 decembrie 2008, încheiate între pârâta Camera Deputaţilor şi pârâtul C. (fiul pârâtului A.), avizate de pârâtul A., prin care C. a fost angajat în funcţia de referent şi şef cabinet la Birou Parlamentar al tatălui său.

2. Prin Sentinţa civilă nr. 66 din 16 martie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea şi a constat nulitatea absolută a Contractului civil nr. 61/1735 din 17 octombrie 2006 încheiat între pârâţii A. şi B.; a respins în rest acţiunea.

Motivele de casare invocate în cauză

3. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs atât reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, cât şi pârâţii A. şi B.

4. Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Agenţia Naţională de Integritate (ANI) solicită casarea hotărârii în ceea ce priveşte Contractele individuale de muncă nr. x din 20 decembrie 2004 şi nr. y din 15 decembrie 2008, încheiate între C. şi Camera Deputaţilor, rejudecarea cauzei şi anularea ambelor contracte.

În motivarea recursului se arată că sentinţa a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 Legea nr. 176/2010 deoarece, deşi Contractele individuale de muncă nr. x din 20 decembrie 2004 şi nr. y din 15 decembrie 2008 sunt nule de drept, fiind încheiate cu nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese, instanţa de fond a respins cererea de anulare a lor.

5. Invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., pârâţi A. şi B. solicită casarea în parte a hotărârii, rejudecarea cauzei şi respingerea în întregime a acţiunii; cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că prima instanţă a soluţionat greşit excepţia prescripţiei termenului de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Consideră că instanţa de fond a adăugat la lege când a susţinut că termenul curge de la exercitarea şi finalizarea contestării raportului de evaluare.

De asemenea, consideră că instanţa a soluţionat greşit excepţia neretroactivităţii legii civile cu privire la faptele descrise prin Raportul de evaluare nr. x din 19 septembrie 2011, motiv pentru care solicită să se constate nulitatea absolută a acestui raport de evaluare, întrucât ANI nu avea competenţa să soluţioneze fapte şi contracte anterior înfiinţării acestei instituţii, în condiţiile în care actele şi faptele imputate pârâtului A. au fost săvârşite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2007.

De asemenea, arată că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, respinsă fără cale de atac; sub acest aspect, critică sentinţa pe motiv că încheierea de respingere a cereri ide sesizare nu i-a fost comunicată.

Totodată, susţine că prima instanţă nu a răspuns la excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi de folosinţă şi la lipsa de interes.

Referitor la motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii reiau apărările bazate pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei ANI precum şi pe neretroactivitatea legii civile.

Întâmpinări

6. Intimata Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de către pârâţi ca neîntemeiat, arătând că în speţă, criticile formulate de către pârâţi şi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu se încadrează acestui text de lege.

De asemenea, intimaţii A., B. şi C. au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia de tardivitate a formulării recursului declarat de către reclamanta Agenţia Naţională de Integritate.

La termenul de judecată din data de 9 noiembrie 2018, intimaţii, prin avocat D. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi (3) şi art. 23 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei de tardivitate invocată de către recurenţii-pârâţi şi a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului de către pârâţi.

7. Excepţiile tardivităţii recursului invocate atât de reclamanta recurentă cât şi de pârâţii recurenţi au fost respinse prin încheierea de şedinţă din data de 9 noiembrie 2018.

Prin încheierea de şedinţă din data de 23 noiembrie 2018 a fost admisă cererea formulată de intimaţii A., B. şi C. şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi (3) şi art. 23 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

8. Intimata Camera Deputaţilor nu a formulat întâmpinare. A depus în schimb concluzii scrise prin care, în esenţă, a arătat că cele două contracte a căror anulare este solicitată de recurenta Agenţia naţională de Integritate şi-au produs deja efectele juridice.

Procedura de soluţionare a recursului

9. Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul raportor a apreciat ca fiind neîntemeiate excepţiile privind tardivitatea formulării ambelor recursuri.

Ulterior, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analiza motivelor de casare

10. Examinând sentinţa recurată prin raportare la motivele de casare invocate în cauză, luând în considerare argumentele părţilor, actele şi lucrările dosarului precum şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivele de nelegalitate expres arătate la punctele 1 - 8.

Recurenta reclamantă Agenţia Naţională de Integritate (denumită în continuare ANI sau Agenţia) a indicat punctul 8, susţinând că sentinţa a fost dată cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză, respectiv a dispoziţiilor art. 23 Legea nr. 176/2010.

Pe de altă parte, recurenţii pârâţi A. şi B. au indicat punctele 5, 6 şi 8.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că prin hotărârea dată, instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a soluţionat greşit:

- excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în raport cu termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 176/2010;

- excepţia neretroactivităţii legii civile cu privire la faptele descrise prin Raportul de evaluare nr. x din 19 septembrie 2011;

- cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

De asemenea, susţin că instanţa nu a răspuns la excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţiei lipsei de interes a acţiunii şi excepţiei capacităţii procesuale de folosinţă.

Referitor la motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii pretind că, pe de-o parte, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei iar pe de altă parte, că sentinţa a fost dată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la prescripţie şi neretroactivitatea legii civile.

11. Referitor la recursul declarat de pârâţii A. şi B., Înalta Curte constată neîntemeiate criticile subsumate primului motiv de casare.

Astfel, Raportul de evaluare nr. x din 19 septembrie 2011 întocmit de ANI - prin care s-a constatat conflictul de interese în care s-a aflat recurentul A. în momentul încheierii Contractului civil nr. 61/1735 din 17 octombrie 2006, prin care a angajat pe soţia sa, recurenta B., în funcţia de referent la propriul său Birou Parlamentar, precum şi în momentul avizării Contractelor individuale de muncă nr. x din 20 decembrie 2004 şi nr. y din 15 decembrie 2008, încheiate între intimata Camera Deputaţilor şi intimatul C., prin care acesta din urmă a fost angajat în funcţia de referent şi şef cabinet la Birou Parlamentar al tatălui său, pârâtul A. - a rămas definitiv prin respingerea acţiunii în anulare promovată de pârâtul A. (cf. Sentinţei civile nr. 326 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, aşa cum a fost modificată prin Decizia nr. 1992 din 14 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie).

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

Potrivit alin. (2), dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

Recurenţii pretind că, în condiţiile în care legea nu reglementează dreptul la acţiune al Agenţiei pentru situaţia în care raportul de evaluare a fost contestat, aşa cum este cazul în speţă, dreptul la acţiune al reclamantei este prescris (recurenţii nu detaliază raţionamentul prin care ajung la această concluzie şi nu arată care termenul de prescripţie şi modalitatea de calcul avută în vedere).

Aşa cum bine a arătat însă Curtea de Apel Timişoara, în cazul în care raportul de evaluare este contestat, termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese este tot de 6 luni (deoarece raţiunea legii este aceiaşi or, ubi eadem ratio ibi eadem jus), dar începe să curgă diferit, respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins acţiunea în anularea raportului.

Cum raportul de evaluare s-a definitivat la data de 14 mai 2015 prin respingerea definitivă a acţiunii în anularea sa, iar acţiunea în anularea contractelor formulată de Agenţie în prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 15 septembrie 2015, Înalta Curte constată că termenul de 6 luni a fost respectat.

12. Referitor la principiul neretroactivităţii legii civile cu privire la faptele descrise prin Raportul de evaluare nr. x din 19 septembrie 2011, Înalta Curte constată că din cuprinsul Deciziei nr. 1992 din 14 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a respins acţiunea în anularea raportului de evaluare, rezultă că existenţa conflictului de interese a fost apreciată în raport cu dispoziţiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Aşa cum bine arată instanţa de fond, sancţiunea nulităţii absolute a contractelor încheiate cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la conflictul de interese este reglementată de aceiaşi lege (art. 73 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) din Legea nr. 161/2003), care era în vigoare în anii 2004, 2006 şi 2008 când au fost încheiate cele trei contracte.

Aşadar, normele de drept material nu au fost aplicate retroactiv, fiind în vigoare la data faptelor.

Legea nr. 176/2010 conţine norme procedurale referitoare la sesizarea instanţei, care sunt de imediată aplicare pentru toate situaţiile juridice care nu sunt definitive la data intrării ei în vigoare, aşa cum este cazul în speţă (raportul de evaluare s-a definitivat la data de 14 mai 2015), principiul fiind respectat şi în acest caz.

13. Referitor la necomunicarea încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte constată că, aşa cum au observat de altfel şi recurenţii, cererea a fost respinsă prin sentinţă şi nu prin încheiere.

Este adevărat că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale se referă la "încheiere", dar soluţionarea cererii prin sentinţă nu a produs nicio vătămare recurenţilor.

De altfel, aceştia nu au înţeles că critice soluţia ca atare (în acest caz termenul de recurs ar fi fost de 48 de ore şi ar fi curs de la pronunţare, aşa cum dispune art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992). Având în vedere momentul în care începe să curgă termenul de recurs, necomunicarea actului procesual prin care este soluţionată cererea este lipsită de relevanţă, importantă fiind data pronunţării soluţiei. Altfel spus, comunicarea actului procesual contează doar pentru motivarea căii de atac, nu pentru exercitarea ei.

În consecinţă, se va înlătura şi această apărare.

14. Referitor la împrejurarea că instanţa de fond nu a răspuns excepţiei lipsei calităţii procesuale active, excepţiei lipsei de interes şi excepţiei capacităţii procesuale de folosinţă, invocate de pârâţi, Înalta Curte constată că apărarea este de asemenea neîntemeiată deoarece instanţa s-a pronunţat asupra primelor două excepţii (a se vedea primul paragraf din penultima pagină a sentinţei) iar ultima excepţie nu a fost invocată în cauză. De altfel, este evident că raportat la data la care a fost pornită acţiunea, reclamanta ANI avea capacitate procesuală, fiind înfiinţată prin Legea nr. 144/2007.

15. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentinţa respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi indicând într-o manieră suficientă argumentele pentru care au fost respinse apărările pârâţilor.

Prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanţa să răspundă tuturor apărărilor avansate de părţi, acestea putând fi analizate global, printr-un raţionament juridic de sinteză ori luând în considerare un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie nu constituie automat motiv de casare a sentinţei. Pentru a avea această consecinţă, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părţii, ceea ce nu este cazul în speţă.

De asemenea, motivarea este coerentă şi dezleagă toate aspectele litigioase ale cauzei, critica recurenţilor urmând să fie înlăturată.

16. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pentru motivele deja expuse la punctele 11 şi 12 din prezenta decizie, sentinţa este legală.

În consecinţă, recursul formulat de pârâţii A. şi B. este neîntemeiat.

17. Referitor la recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, Înalta Curte constată că, în esenţă, prima instanţă a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a Contractelor individuale de muncă nr. x din 20 decembrie 2004 şi nr. y din 15 decembrie 2008 încheiate între pârâţii intimaţi C. şi Camera Deputaţilor cu motivarea că, la data introducerii acţiunii contractele îşi încetaseră deja efectele iar potrivit art. 57 alin. (2) din Codul muncii, constatarea nulităţii contractului individual de muncă produce efecte numai pentru viitor, astfel încât părţile nu mai pot fi repuse în situaţia anterioară şi nu mai pot fi obligate la restituirea prestaţiilor deja realizate.

Instanţa de fond a aplica greşit dispoziţiile art. 57 alin. (2) din C. muncii, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta ANI.

Astfel, potrivit acestor dispoziţii legale, constatarea nulităţii contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor.

Legea nu distinge între contractele în curs şi cele care au încetat prin împlinirea termenului pentru care au fost încheiate sau în orice alt mod, astfel încât textul nu poate fi interpretat ca instituind un fine de neprimire pentru aceste din urmă situaţii.

Constatarea nulităţii se face în toate situaţiile în care există cauză de nulitate, dispoziţiile art. 57 alin. (2) din C. muncii nereprezentând un impediment în acest sens. Ele reglementează doar efectele nulităţii prin derogare de la dispoziţiile art. 1254 alin. (1) C. civ., potrivit cărora contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat. Aşadar, regula generală este aceea că nulitatea produce efecte atât pentru trecut cât şi pentru viitor (contractul e considerat că nu a fost niciodată încheiat), pe când regula specială, aplicabilă contractelor de muncă, este aceea că nulitatea produce efecte doar pentru viitor.

Altfel spus, sentinţa este nelegală deoarece confundă constatarea nulităţii cu efectele nulităţii.

Este adevărat că dispoziţiile în discuţie derogă şi de la prevederile art. 1254 alin. (3) C. civ., potrivit cărora [î]n cazul în care contractul este desfiinţat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestaţiile primite, potrivit prevederilor art. 1639 - 1647, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu. Totuşi, această chestiune este lipsită de relevanţă în prezenta cauză, deoarece Agenţia reclamantă nu a solicitat repunerea părţilor contractante în situaţia anterioară ci doar constatarea nulităţii.

18. În consecinţă, pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 66 din 16 martie 2016 pronunţată de Cutea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Va admite recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva aceleiaşi sentinţe, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va admite acţiunea şi va constata nulitatea absolută a Contractelor individuale de muncă nr. x din 20 decembrie 2004 şi nr. y din 15 decembrie 2008, încheiate între C. şi Camera Deputaţilor.

Va menţine în rest sentinţa recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâţii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 66 din 16 martie 2016 pronunţată de Cutea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa civilă recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea.

Constată nulitatea absolută a Contractelor individuale de muncă nr. x din 20 decembrie 2004 şi nr. y din 15 decembrie 2008, încheiate între C. şi Camera Deputaţilor.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 decembrie 2018.

Procesat de GGC - LM