Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4636/2018 AI generated

Offsetting audit deductions via compensation after invalidation of findings-of-irregularity act

Case Number Decizia nr. 4636/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal and admitted the plaintiff's appeal, partially quashing the lower court’s sentence to order the Regional Intermediate Body to pay the plaintiff 55,746.58 RON, while maintaining the lower court’s annulment of the contested administrative acts. The dispute involved a national trade union challenging an audit authority’s report, a finding of irregularities, and a subsequent decision establishing a budgetary claim for a labor force development project funded under the National Operational Program for Human Resources, with the core conflict centering on whether an administrative recourse procedure was validly completed and the correct interpretation of contractual fees for contracted experts. The decisive legal basis included the requirement for a valid administrative recourse prior to litigation under Law No. 554/2004, which the court found satisfied because the missing signature was cured at the defendant's request; the misapplication of the "restitution" claim by the lower court, which failed to account for the offset (compensation) of the disputed amount against a refund owed to the plaintiff, necessitating a payment order under the civil procedure code; and the rejection of the defendant’s argument for literal interpretation of contract fees, as such an interpretation would render the contracts devoid of object given the significant hours worked.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 47 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Offsetting audit deductions via compensation after invalidation of findings-of-irregularity act: Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta Confederaţia Naţională Sindicală A. solicită admiterea recursului şi, în rejudecarea cauzei, să se dispună obligarea pârâtului Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiune Bucureşti Ilfov la restituirea sumei de 55.746,58 RON, executată de aceasta în baza procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă, încheiat la data de 7 ianuarie 2015, privind proiectul x, precum şi anularea raportului nr. x/04.08.2014 al Autorităţii de Audit de pe lângă Curtea de Conturi.

Keywords

AI generated
contract interpretation audit of the compensation fund deductions and refunds civil litigation procedure labor disputes restitution and compensation

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta Confederaţia Naţională Sindicală A.
art. 47 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011
E., nu a fost depusă dovada calităţii de împuternicit a contestatarului şi nici dovezile pe care aceasta se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 47 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Faţă de acest aspect, solicită admiterea recursului, admiterea excepţiei lipsei procedurii prealabile şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, deoarece reclamanta nu a respectat dispoziţiile art. 7 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată nu respectă prevederile art.
art. 425 C. proc. civ
civ., arată că hotărârea recurată nu respectă prevederile art. 425 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), invocat de acelaşi recurent OIR, Înalta Curte constată următoarele:
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
art. 493 C. proc. civ
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30 iunie 2015, reclamanta Confederaţia Naţionala Sindicala "A." a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiune Bucureşti Ilfov şi Curtea de Conturi a României - Autoritatea de Audit:

- anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă încheiat la data de 7 ianuarie 2015 privind proiectul x, "Dezvoltarea abilitaţilor profesionale pentru reintegrarea şomerilor în viaţa activa în regiunile Sud Muntenia şi Sud Vest" codul SMIS 20822, beneficiar Confederaţia Naţionala Sindicala "A. nr. 13108 din 8 ianuarie 2015;

- a Deciziei nr. 15 din 9 martie 2015 privind soluţionarea contestaţiei nr. 1192 din 11 ianuarie 2015 împotriva acestui proces-verbal;

- a Raportului nr. x din 4 august 2014 al Autorităţii de Audit de pe lângă Curtea de Conturi;

- obligarea pârâtei Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiune Bucureşti Ilfov la restituirea sumei de 56.884,27 RON executată de aceasta în baza procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă încheiat la data de 7 ianuarie 2015, prin poprirea contului bancar.

2. Reclamanta Confederaţia Naţională Sindicală "A." a chemat în garanţie Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Teleorman care la rândul său a chemat în garanţie pe numiţii B., C. şi D.

3. Prin Sentinţa civilă nr. 320 din 4 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Conturi a României - Autoritatea de Audit şi excepţia lipsei procedurii prealabile, invocate de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiune Bucureşti Ilfov, ca neîntemeiate.

A fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea Raportului nr. x din 4 august 2014 emis de Autoritatea de Audit - Curtea de Conturi a României invocată din oficiu de instanţă şi, pe cale de consecinţă, a fost respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.

A fost admisă în parte acţiunea reclamantei Confederaţia Naţională Sindicală A., în contradictoriu cu pârâţii Organismul Intermediar Regional Pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov şi Curtea de Conturi a României- Autoritatea de Audit, şi chemaţii în garanţie Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Teleorman, B., C. şi D.

A fost anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 7 ianuarie 2015 şi a Deciziei nr. 15 din 9 martie 2015.

Instanţa a respins capătul 2 de cerere ca neîntemeiat, a respins excepţia prematurităţii invocată de chemata în garanţie B. ca neîntemeiată şi a respins cererile de chemare în garanţie ca rămase fără obiect.

Motivele de casare invocate în cauză

4. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanta Confederaţia Naţională Sindicală A. şi pârâtul Organismul Intermediar Regional Pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov.

5. Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta Confederaţia Naţională Sindicală A. solicită admiterea recursului şi, în rejudecarea cauzei, să se dispună obligarea pârâtului Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiune Bucureşti Ilfov la restituirea sumei de 55.746,58 RON, executată de aceasta în baza procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă, încheiat la data de 7 ianuarie 2015, privind proiectul x, precum şi anularea raportului nr. x/04.08.2014 al Autorităţii de Audit de pe lângă Curtea de Conturi.

În motivarea recursului, arată că instanţa de fond, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea Raportului nr. x din 4 august 2014 al Autorităţii de Audit de pe lângă Curtea de Conturi câtă vreme a admis capătul de cerere privind anularea procesului-verbal şi în condiţiile în care intimata-pârâtă nu s-a apărat împotriva acestui capăt de cerere şi nici nu a susţinut că nu ar fi dedus sumele de bani prevăzute în procesul-verbal anulat.

Arată că pârâtul Organismul Intermediar Regional Pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov a dedus suma de 55.746,58 RON prevăzută în Procesul-verbal nr. x din 17 aprilie 2015 şi cum acest proces-verbal a fost anulat, consideră că se impune a se dispune restituirea către această recurentă a sumei astfel deduse.

6. Invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., pârâtul Organismul Intermediar Regional Pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov solicită casarea hotărârii recurate cu privire la soluţia privind respingerea excepţiei lipsei procedurii prealabile şi admiterii în parte a acţiunii, în sensul anulării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă încheiat la data de 7 ianuarie 2015 şi a Deciziei nr. 15 din 9 martie 2015.

În motivarea recursului arată că respingerea excepţiei lipsei procedurii prealabile este netemeinică şi nelegală, având în vedere că, deşi Confederaţia Naţională Sindicală A. a formulat contestaţie, înregistrată sub nr. x din 11 februarie 2015, contestaţia nu a fost semnată de către reprezentantul legal al acestei confederaţii, dl. E., nu a fost depusă dovada calităţii de împuternicit a contestatarului şi nici dovezile pe care aceasta se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 47 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Consideră că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că această contestaţie a fost semnată prin reprezentantul legal, respectiv unul dintre vicepeşedinţi, deoarece potrivit contractului de finanţare, reprezentantul legal al confederaţiei este E., iar beneficiarul contractului de finanţare avea obligaţia de a solicita înlocuirea reprezentantului legal prin notificare, potrivit art. 9 A alin. (14) din contractul de finanţare.

Faţă de acest aspect, solicită admiterea recursului, admiterea excepţiei lipsei procedurii prealabile şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, deoarece reclamanta nu a respectat dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la procedura prealabilă, termenul de 30 de zile instituit de acest text de lege fiind un termen de decădere.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată nu respectă prevederile art. 425 C. proc. civ. referitoare la menţionarea în considerentele hotărârii a motivelor pentru care s-au admis şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, iar în dispozitivul hotărârii nu s-a menţionat soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii.

Astfel, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond nu a arătat motivele pentru care a înlăturat apărările formulate în prezenta cauză de această instituţie şi nici nu au fost reţinute şi analizate apărările acestuia.

Referitor la acest motiv de casare, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei procedurii prealabile şi admiterea în parte a acţiunii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică sentinţa instanţei de fond în ceea ce priveşte anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă încheiat la data de 7 ianuarie 2015 şi a Deciziei nr. 15 din 9 martie 2015, considerând că instanţa a interpretat greşit înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Astfel, din cuprinsul contractelor civile de prestări servicii nr. x, 85 şi 87 încheiate între Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Teleorman, pe de-o parte, şi C., B. şi D., pe de alta, rezultă un alt nivel al onorariilor decât cel reţinut de instanţă.

7. Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă Confederaţia Naţională Sindicală A. ca nefondat.

8. Chemata în garanţie B. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că cererea de chemare în garanţie formulată de chematul în garanţei Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Teleorman este nefondată.

De asemenea, prin întâmpinare, chemata în garanţei C., solicită respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de acelaşi Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Teleorman, precum şi respingerea acţiunii ca inadmisibile şi nefondate.

9. Recurentul-pârât Organismul Intermediar Regional Pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti - Ilfov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului reclamantei Confederaţia Naţională Sindicală A.

Procedura de soluţionare a recursului

10. Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Ulterior, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analiza motivelor de casare

11. Examinând sentinţa recurată prin raportare la motivele de casare invocate în cauză, luând în considerare argumentele părţilor, actele şi lucrările dosarului precum şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivele de nelegalitate expres arătate la punctele 1 - 8.

Recurenta reclamantă Confederaţia Naţională Sindicală "A." (numită în continuare A.) a indicat punctul 8, susţinând în esenţă că sentinţa a fost dată cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză deoarece nu ia în considerare că suma de 55.746,58 RON a fost în realitate dedusă din suma de 100.327,46 RON pe care pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti Ilfov o datora reclamantei.

Pe de altă parte, recurentul pârât Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti Ilfov (numit în continuare OIR) a indicat punctele 6 şi 8, susţinând că sentinţa nu este motivată în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi că se bazează pe o interpretare eronată a dispoziţiilor exprese din contractele încheiate de chemata în garanţie Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Teleorman (numită în continuare CRFPA Teleorman) cu C., B. şi D. (chemate la rândul lor în garanţie de către CRFPA Teleorman); în plus, este criticată soluţia dată de instanţa de fond excepţiei lipsei procedurii prealabile.

12. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), invocat de pârâtul OIR, Înalta Curte va înlătura ca neîntemeiate criticile formulate de parte.

Astfel, se constată că sentinţa respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

Prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanţa să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raţionament juridic de sinteză ori luând în considerare un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie nu constituie automat motiv de casare a sentinţei. Pentru a avea această consecinţă, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părţii, ceea ce nu este cazul în speţă.

Instanţa a arătat într-un mod raţional, coerent, de ce a respins excepţia lipsei procedurii prealabile (pag. 7 din sentinţă, nenumerotată), precum şi de ce a admis în parte acţiunea (pag. 8 - 9 din sentinţă, nenumerotate). Rămâne ca legalitatea acestor dispoziţii să fie discutată în cadrul celui de-al doilea motiv de casare invocat de recurent.

13. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), invocat de acelaşi recurent OIR, Înalta Curte constată următoarele:

În primul rând, observă că în mod întemeiat a fost respinsă excepţia lipsei procedurii prealabile deoarece, aşa cum bine a arătat instanţa de fond, înscrisurile administrate în cauză dovedesc că procedura a fost îndeplinită.

Este adevărat că potrivit art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011 contestaţia administrativă trebuia să fie semnată de reprezentantul Cartelului Alfa şi să fie însoţită de dovezile pe care se sprijină, dar lipsa semnăturii a fost complinită tocmai la cererea OIR, care a emis în acest sens o adresă de clarificări de care ulterior nu a mai ţinut cont. Altfel spus, este lipsit de relevanţă dacă iniţial semnătura reprezentantului a lipsit, dacă ulterior a fost complinită. De asemenea, tot lipsită de relevanţă este şi lipsa aşa ziselor dovezi suplimentare deoarece în discuţie este interpretarea unor dispoziţii contractuale de care OIR avea cunoştinţă (aşa cum se va arăta şi mai jos).

Referitor la fondul cauzei, se reţine că, aşa cum rezultă din actele dosarului, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, reclamanta recurentă A. a beneficiat de o finanţare nerambursabilă în temeiul contractului nr. x încheiat cu Autoritatea de Management.

Bazându-se pe această finanţare, A. a semnat un acord de parteneriat cu chematul în garanţie CRFPA Teleorman care, la rândul său, bazându-se pe aceiaşi finanţare, a încheiat mai multe contracte civile de prestări servicii cu diferiţi experţi, necesare pentru implementarea efectivă a proiectului.

Dintre acestea, Contractele nr. x din 22 septembrie 2011 (încheiat cu chemata în garanţie C.), y din 22 septembrie 2011 (încheiat cu chemata în garanţie B.) şi z din 22 septembrie 2011 (încheiat cu chemata în garanţie D.) conţin clauze care au dat naştere prezentului litigiu (contractele se află depuse în copie la dos. fond).

Contractele sunt tipizate şi prevăd la art. 5 onorariile pe care doamnele C., B. şi D. urmau să le încaseze în calitate de experţi angajaţi să desfăşoare diferite cursuri de formare profesională în perioada 19 octombrie 2011 - 14 martie 2012. Astfel:

- pentru C. este prevăzut un onorariu de 48 RON pentru o perioadă de lucru de 720 de ore;

- pentru B. este prevăzut un onorariu de 47 RON pentru o perioadă de lucru de 720 de ore;

- pentru D. este prevăzut un onorariu de "47 RON/108 ore", pentru o perioadă de lucru de 720 de ore.

Instanţa de fond a considerat că, deşi dintr-o interpretare literală a contractelor rezultă că onorariile sunt stabilite global pentru întregul interval de activitate, în realitate onorariile de 47 şi 48 RON trebuie înţelese ca fiind stabilite per oră, pe când recurentul OIR consideră că interpretarea corectă este cea literală.

Înalta Curte confirmă interpretarea Curţii de Apel Bucureşti, pentru motivele detaliat expuse în cuprinsul sentinţei (pag. 9 din sentinţă, nenumerotată). Într-adevăr, dacă s-ar accepta interpretarea propusă de recurent, contractele ar fi lipsite de obiect deoarece nu se poate accepta că există o veritabilă contraprestaţie la onorarii de 47 sau 48 de RON pentru 720 ore de lucru (sau 108 ore). Or, este necontestat că cele trei contracte au fost executate iar experţii au fost plătiţi cu un onorariu de 47 şi respectiv 48 de RON per oră.

Deşi Înalta Curte înţelege şi apreciază grija recurentului pentru cheltuirea fondurilor publice, nu poate accepta ca fiind rezonabilă pretenţia acestei autorităţi ca experţii să desfăşoare 720 de ore de activitate pentru un onorariu total sub 2 euro. Or, tocmai aceasta este consecinţa finală a modului literal în care OIR pretinde interpretarea contractelor.

În consecinţă, şi acest motiv de casare este neîntemeiat.

14. Referitor la recursul formulat de reclamantul A., Înalta Curte constată că instanţa de fond a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului OIR la "restituirea sumei de 56.884,27 RON" cu motivarea că nu s-a făcut dovada plăţii acestei sume, sugerându-se că restituirea nu are obiect.

Sentinţa este nelegală sub acest aspect, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece, deşi reclamantul a folosit într-adevăr termenul de "restituire", în fapt este vorba de obligarea OIR la plata (rambursarea) sumei de 56.884,27 RON (corect precizată în recurs ca fiind 55.746,58; într-adevăr, în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 8 ianuarie 2015 întocmit de OIR şi anulat de instanţa de fond, debitul stabilit în sarcina A. ca urmare a presupuselor nereguli este de 55.746,58 RON).

Într-adevăr, rezultă din "Scrisoarea standard de informare a beneficiarului" emisă de OIR sub nr. x din 3 iunie 2015 că OIR a dedus suma totală de 57.069,58 RON din cererea de rambursare a sumei de 100.327,46 RON formulată de A.. Rezultă din scrisoare că suma de 57.069,58 RON reprezintă deduceri aplicate conform Proceselor-verbale de constatare nr. x din 17 aprilie 2015 şi y din 8 ianuarie 2015". Or, acest din urmă proces-verbal este tocmai cel în discuţie în prezenta cauză, anulat de către Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa recurată.

Aşadar, deşi instanţa de fond a reţinut corect că nu există dovezi ale plăţii, sentinţa este nelegală deoarece omite să ia în considerare compensarea operată de OIR.

15. În consecinţă, pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul pârât Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti Ilfov, ca nefondat.

Va admite recursul declarat de recurenta reclamantă Confederaţia Naţională Sindicală "A.", va casa în parte sentinţa civilă recurată şi, rejudecând cauza, va obliga pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti Ilfov să plătească reclamantei Confederaţia Naţională Sindicală "A." suma de 55.746,58 RON.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga recurentul pârât la plata către recurenta reclamantă a sumei de 100 RON cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti Ilfov împotriva Sentinţei civile nr. 320 din 4 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Confederaţia Naţională Sindicală "A." împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa civilă recurată şi, rejudecând:

Obligă pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti Ilfov să plătească reclamantei Confederaţia Naţională Sindicală "A." suma de 55.746,58 RON.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Obligă recurentul-pârât la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 100 RON cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 decembrie 2018.

Procesat de GGC - LM