Armenian Church restitution claim remanded for retrial over trial court's failure to weigh evidence.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 15 februarie 2016 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a chemat în judecată pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România şi A.N.R.P. solicitând anularea Deciziei nr. 4869 din 10 decembrie 2015 emise de Comisia Specială de Retrocedare, admiterea cererii nr. x din 5 decembrie 2005 prin care solicita acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul format din teren în suprafaţă de 54 mp şi construcţie în suprafaţă de 54 mp, situat în Focşani, str. x, jud. Vrancea.

Pârâta A.N.R.P., prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că este o instituţie distinctă de Comisia Specială de Retrocedare.

Comisia Specială de Retrocedare, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, întrucât bunurile revendicate au aparţinut Bisericii Armene Focşani, astfel că aceasta are calitate procesuală de folosinţă şi de exerciţiu.

Faţă de excepţiile invocate, s-a depus o cerere precizatoare de către Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, în care a arătat că a formulat acţiunea în numele Parohiei Bisericii Armene din Focşani şi că înţelege să se judece şi în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 394/2016 din 21 decembrie 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, excepţiile invocate de pârâta Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor şi a respins, ca nefondată, acţiunea precizată de reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, pentru Parohia Bisericii Armene din Focşani, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva încheierilor de şedinţă şi a Sentinţei nr. 394/2016 din 21 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, în numele şi pentru Parohia Bisericii Armene Focşani, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei în fond, în sensul admiterii contestaţiei şi anulării Deciziei nr. 4869 din 10 decembrie 2015 a Comisiei, precum şi admiterea cererii nr. x din 5 decembrie 2005, prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzător valorii imobilului situat în Focşani, str. x, jud. Vrancea. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că în vederea clarificării depline a situaţiei imobilului a formulat o cerere de probatorii, admisă în parte de instanţa de fond, însă în mod greşit instanţa a dispus încheierea etapei cercetării procesului, întrucât este necesară obţinerea documentelor solicitate prin cererea de probatorii formulată.

A apreciat că instanţa a încălcat art. 211 din C. proc. civ. conform căruia completul de judecată efectuează cercetarea procesului, cu respectarea principiilor şi garanţiilor procesuale, în vederea soluţionării legale a cauzei. Astfel, prin încheierea etapei cercetării procesului, în condiţiile în care la dosar instituţiile statului nu au depus documente concludente cauzei, s-a încălcat dreptul recurentei la apărare.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a susţinut că în mod nelegal instanţa a respins acţiunea apreciind că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, întrucât la dosar a depus extrasul din Registrul matricol al contribuabililor din oraşul Focşani, emis de Direcţia Judeţeană Vrancea a Arhivelor Naţionale, care atestă dreptul de proprietate al Parohiei Focşani, în perioada 1958 - 1962, asupra imobilului în litigiu, aceasta achitând în acea perioadă taxele şi impozitele aferente imobilului. Acest extras se coroborează cu prezumţia de proprietate reglementată de O.U.G. nr. 94/2000, iar statul nu a depus la dosar niciun document care să ateste modalitatea în care a dobândit imobilul.

S-a mai arătat în cererea de recurs că instanţa face confuzie între dovedirea dreptului de proprietate cu un titlu de proprietate şi dovedirea acestuia în condiţiile O.U.G. nr. 94/2000, unde se menţionează că proprietatea se dovedeşte cu orice fel de înscrisuri, care se coroborează cu prezumţia proprietăţii ce operează în favoarea celui menţionat în înscrisuri. Această prezumţie operează doar în măsura în care reclamantul nu poate dovedi că este proprietar înfăţişând un veritabil titlu de proprietate, ci utilizează documente care individual nu pot dovedi proprietatea, dar care coroborate între ele şi împreună cu prezumţia reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 probează dreptul de proprietate.

Au fost invocate disp. art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 11 pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a acestei ordonanţe, apreciindu-se că nu este posibil ca Primăria Focşani, Consiliul Judeţean Vrancea şi celelalte autorităţi locale care deţin arhive să comunice răspunsuri în care arată că nu deţin acte de proprietate, în condiţiile în care terenul revendicat se află în prezent în folosinţa statului.

1.4. Apărările intimaţilor

Intimata pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Intimata pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

1.5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în cererea de recurs.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 2 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată a recursului la data de 9 noiembrie 2011.

2. Cu privire la fondul recursului

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, faţă de următoarele considerente:

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, recurenta reclamantă a solicitat anularea Deciziei nr. 4869 din 10 decembrie 2015 emise de Comisia Specială de Retrocedare, admiterea cererii nr. x din 5 decembrie 2005 prin care solicita acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul format din teren în suprafaţă de 54 mp şi construcţie în suprafaţă de 54 mp, situat în Focşani, str. x, jud. Vrancea.

Instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată reţinând că, potrivit disp. art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru stabilirea dreptului de proprietate, solicitantul va depune începuturi de dovadă scrisă care coroborate conduc la prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului la data preluării abuzive. Legiuitorul a statuat că, în absenţa unor probe contrare, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus preluarea abuzivă a imobilului.

Curtea a constatat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului şi nici a trecerii abuzive a acestuia în proprietatea statului, înscrisurile solicitate pe parcursul litigiului de la autorităţile indicate de reclamantă (Consiliul Judeţean Vrancea, Primăria municipiului Focşani, A.J.F.P. Vrancea, Direcţia Judeţeană Focşani a Arhivelor Naţionale, Compania de Utilităţi Publice R.A.), nefurnizând aspecte noi, faţă de cele avute în vedere la pronunţarea deciziei contestate.

Din decretul prezidenţial de expropriere, depus la filele x, rezultă că reclamanta a făcut parte din categoria persoanelor care au fost expropriate, însă nu este posibilă identificarea acestuia, în lipsa unui istoric de adresă şi de număr poştal, cu atât mai mult cu cât suprafeţele indicate la poziţia nr. 39 din anexa decretului (teren 73,95 mp, construcţii 73,95 mp) nu corespund cu cele solicitate de reclamantă. Fişa imobilului de la nr. 169, str. x a Unirii, înaintată la dosar de către Consiliul Judeţean Vrancea, atestă o construcţie în suprafaţă de 73.95 mp şi teren aferent.

După formularea cererii de probatorii, reclamanta nu s-a mai prezentat în instanţă şi nu şi-a exprimat poziţia în raport cu neconcordanţele constatate între cererea sa şi înscrisurile susmenţionate, aşa încât nu poate fi vorba în cauză decât de un început de dovadă scrisă în sprijinul deţinerii în proprietate a imobilului şi a preluării abuzive a acestuia de către statul român, astfel cum a reţinut şi pârâta Comisia Specială de Retrocedare. De asemenea, reclamanta nu a depus nici la dosarul instrumentat de pârâtă şi nici la dosarul cauzei declaraţie în sensul că nu a încasat despăgubiri la data preluării imobilului, precum şi celelalte declaraţii cerute de lege (O.U.G. nr. 94/2000).

Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pe care instanţa de control judiciar îl consideră întemeiat, pentru următoarele argumente:

Reclamanta a arătat în cererea de chemare în judecată că imobilul pentru care solicită acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent este format din teren în suprafaţă de 54 mp şi construcţie în suprafaţă de 54 mp, situat în Focşani, str. x, jud. Vrancea. Aceste suprafeţe sunt menţionate în înscrisul pe care reclamanta l-a depus la dosar.

Ca urmare a solicitării de către prima instanţă, la cererea reclamantei, a unor informaţii cu privire la imobilul în litigiu, au fost înaintate de diferite autorităţi şi instituţii publice copii ale mai multor înscrisuri şi anume:

- Consiliul Judeţean Vrancea a comunicat fişa imobilului şi proces-verbal din data de 13 iulie 1977 al Comisiei de evaluare a imobilelor ce se expropriază şi se preiau de stat, conform H.C.M. nr. 1676/1959;

- Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Vrancea a comunicat: din anul 1930 "Tabloul N. 108 pentru revizuirea numerotării clădirilor în oraşe - Comuna Urbană Focşani, judeţul Putna - Direcţiunea recensământului general al populaţiei din 1930" din anul 1941 "Revizuirea numerotării clădirilor în oraşul Focşani - Lucrări în vederea recensământului general al României din 1941" din anul 1942 "Matricola Nr. 2 (Impozitul pe clădiri)" pentru perioada de recensământ 1942 - 1949; din anul 1948 "Revizuirea numerotării clădirilor şi apartamentelor în oraşul Focşani - Primăria oraşului Focşani" din anul 1949 "Matricola Nr. 2 (Impozitul pe clădiri)" pentru perioada de recensământ 1949 - 1951; din anul 1958, matricola contribuabililor din oraşul Focşani pentru perioada 1958 - 1964; din anul 1966, matricola contribuabililor din oraşul Focşani pentru perioada 1966 - 1975; din anul 1977, rolul pentru perioada 1977 - 1980 pentru imobilul în litigiu; din anul 1977, Decretul Prezidenţial nr. 182 din 30 iunie 1977 privind exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a acestui imobilul.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea soluţiei recurate împrejurarea că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului şi nici a trecerii abuzive a acestuia în proprietatea statului, precum şi faptul că nu a depus nici la dosarul instrumentat de pârâtă şi nici la dosarul cauzei declaraţie în sensul că nu a încasat despăgubiri la data preluării imobilului, precum şi celelalte declaraţii cerute de lege.

În ceea ce priveşte primul aspect, se reţine că instanţa de fond nu a procedat la analiza coroborată a înscrisurilor depuse la dosar, ci s-a limitat la a concluziona, prin compararea suprafeţelor indicate în cererea de chemare în judecată cu suprafeţele menţionate în decretul de expropriere, că suprafeţele indicate la poziţia nr. 39 din anexa decretului (teren 73,95 mp, construcţii 73,95 mp) nu corespund cu cele solicitate de reclamantă. Instanţa nu a avut în vedere matricolele pentru diferite perioade de recensământ, comunicate de Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Vrancea cu privire la imobil, nu a făcut referire la acestea şi la suprafeţele menţionate în cuprinsul lor.

Sub aspectul despăgubirilor încasate pentru imobil, Înalta Curte constată, pe de o parte, că în actul administrativ atacat este indicat ca motiv de respingere a cererii de acordare măsuri reparatorii pentru imobil nedepunerea actelor juridice din a căror coroborare să reiasă dovada proprietăţii asupra imobilului şi a înscrisurilor din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat. Pe de altă parte, la dosar se află Adresa nr. x din 21 noiembrie 2007 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vrancea, comunicată Comisiei Speciale de Retrocedare, în care se precizează că în evidenţele sale, Arhiepiscopia Bisericii Armene din România nu figurează cu despăgubiri încasate conform O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilele preluate de statul roman şi solicitate în temeiul acestei ordonanţe. Totodată, este depusă şi o declaraţie autentificată, dată de doi martori, conform căreia Parohia Bisericii Armene din Focşani nu a primit nicio despăgubire pentru imobilele proprietatea Parohiei care au fost preluate de stat şi care fac obiectul restituirii conform ordonanţei.

Deşi a reţinut ca argument în sensul respingerii acţiunii faptul că reclamanta nu a depus declaraţiile prevăzute de ordonanţă, instanţa de fond nu s-a referit la aceste înscrisuri, nu le-a analizat şi nu le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar (în speţă, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă - care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi argumentelor invocate de părţi, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa - astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, total sau parţial, echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În mod evident, prin omisiunea instanţei de fond de a examina şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă, motive ce necesitau un răspuns specific şi explicit, şi de a analiza toate înscrisurile existente la dosar, au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuţiile de control judiciar.

În aceste condiţii, s-a cauzat reclamantei o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

În consecinţă, se constată incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care vizează situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare are în vedere neregularităţi procedurale, altele decât cele prevăzute la alin. (1) - (4), precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului civil, în speţă, principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil.

Faţă de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea criticilor recurentei reclamante, subsumate motivului de casare reglementat de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Cu ocazia rejudecării, instanţa va efectua demersuri pentru suplimentarea probatoriului având în vedere că, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

În măsura în care nu vor putea fi obţinute de la instituţiile statului alte informaţii privind situaţia imobilului în litigiu, va proceda la soluţionarea cauzei pe baza înscrisurilor de la dosar, dar în condiţiile analizării efective şi coroborate a acestora, a examinării susţinerilor din cererea de chemare în judecată şi a celor din cererea de recurs care vizează motivul de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, în numele şi pentru Parohia Bisericii Armene Focşani, împotriva încheierilor de şedinţă şi a Sentinţei nr. 394/2016 din data de 21 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 decembrie 2018.

Procesat de GGC - LM