Retrocession of Jewish community property: cumulative conditions for automatic property transfer under Article 56 of the 1928 Cults Law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, la data de 23 septembrie 2015, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare), contestaţie împotriva Deciziei nr. 605 din 27 mai 2015 emisă de pârâtă, solicitând anularea deciziei contestate, în principal obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale, iar în subsidiar să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Iaşi, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul român şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

A solicitat, de asemenea, plata sumei de 2.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 14 din data de 28 ianuarie 2016 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare), a anulat Decizia nr. 605 din 27 mai 2015 emisă de pârâtă, a obligat pârâta la emiterea unei decizii de soluţionare pe fond a cererii de retrocedare nr. x din 14 septembrie 2004 formulate de reclamantă, a respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.842 RON cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Recurenta a arătat că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că în temeiul art. 56 din Legea nr. 54/1928 pentru regimul general al cultelor Comunitatea evreiască din Iaşi, înfiinţată în anul 1929, are calitatea de proprietar asupra imobilului proprietate a Spitalului Israelit.

Astfel, s-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că transferul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Iaşi, str. x, Iaşi din patrimoniul Spitalului Israelit din Iaşi în patrimoniul Comunităţii Evreieşti din Iaşi a avut loc de drept şi fără a fi necesară nicio formalitate, întrucât dispoziţiile art. 56 din actul normativ indicat impuneau îndeplinirea cumulativă a anumitor condiţii.verificarea îndeplinirii respectivelor condiţii trebuia să fie făcută de instanţă la cererea preşedintelui comunităţii mozaice.

S-a precizat că nu a fost solicitată de către Comunitatea evreilor din Iaşi verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, astfel încât intimata-reclamantă nu se poate prevala de dispoziţiile art. 56 din Legea cultelor, în condiţiile în care nu s-a constatat intrarea de drept a imobilului în stăpânirea comunităţii evreieşti locale.

Recurenta a precizat că într-o cauză similară preşedintele Comunităţii evreilor din Bucureşti a depus la Tribunalul Ilfov o cerere prin care solicita să se transcrie pe numele numitei Comunităţi un imobil care a aparţinut unei societăţi israelite.

De aceea, s-a arătat că în mod corect Comisia Specială de Retrocedare a apreciat că la dosarul aferent cererii de retrocedare trebuiau depuse înscrisuri din care să reiasă că, la momentul constituirii Comunităţii evreilor din Iaşi, în anul 1929, a fost verificată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 56 alin. (1) din Legea nr. 54/1928 pentru imobilul în cauză sau, în lipsa acestora, ar fi trebuit să fie depuse înscrisuri din care să reclamanta s-a comportat ca un proprietar ulterior constituirii comunităţii.

De asemenea, recurenta a arătat că din niciunul dintre actele depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare nu a reieşit dovada transferului dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat din patrimoniul Spitalului Israelit din Iaşi în patrimoniul Comunităţii Evreilor din Iaşi, întrucât în niciunul dintre aceste acte nu este menţionată Comunitatea, ci doar Spitalul Israelit din Iaşi.

Ca atare, recurenta a precizat că din actele depuse la Dosarul intern nr. x din 14 septembrie 2004 s-a constatat că reclamanta, A., nu a putut face dovada faptului că transmiterea dreptului de proprietate către comunitatea mozaică a operat în condiţiile legii, nefiind dovedită astfel calitatea de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999.

Recurenta a arătat că din analiza înscrisurilor depuse la dosar a rezultat că imobilul solicitat a trecut în proprietatea statului român din proprietatea Spitalului israelit, iar Comunitatea Evreilor din Iaşi nu a avut calitatea de proprietar al imobilului menţionat la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului.

Cu privire la cheltuielile de judecată acordate reclamantei, recurenta a solicitat, faţă de admiterea în parte a acţiunii reclamantei, reducerea corespunzătoare a sumei acordate proporţional cu partea de acţiune admisă

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la motivele de recurs comunicate, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

Intimata a susţinut că este continuatoarea entităţilor aparţinând minorităţii evreieşti din România care au deţinut imobilul, nefiind astfel necesară obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de recunoaştere a acestei calităţi.

Astfel, intimata a arătat că sunt incidente cauzei dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999, care, pe lângă unele aspecte procedurale privind calitatea de persoană îndreptăţită, bunurile care fac obiectul reglementărilor legale speciale sau formalităţile care trebuie îndeplinite, cuprind şi dispoziţii privind recunoaşterea, prin hotărâre judecătorească, a calităţii de continuator a entităţii juridice care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate.

1.5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta a arătat faptul că nu pot fi reţinute afirmaţiile intimatei conform cărora Federaţia este continuatoarea de drept a tuturor comunităţilor evreieşti locale şi a entităţilor juridice constituite de sau întreţinute de membrii B. având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 83/1999 în conformitate cu care recunoaşterea continuităţii entităţii juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate se face de instanţa judecătorească ce a autorizat funcţionarea acesteia, în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 24 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 2 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată a recursului la data de 9 noiembrie 2011.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect contestaţie împotriva Deciziei nr. 605 din 27 mai 2015 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare), solicitând anularea deciziei contestate, în principal obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale, iar în subsidiar să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Iaşi, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul român şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

Prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare), a fost anulată Decizia nr. 605 din 27 mai 2015 emisă de pârâtă, a fost obligată pârâta la emiterea unei decizii de soluţionare pe fond a cererii de retrocedare nr. x din 14 septembrie 2004 formulate de reclamantă, a fost respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.842 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta A. a formulat la data de 14 septembrie 2004 cererea nr. x, prin care a solicitat pârâtei Comisia de retrocedare restituirea imobilului situat în Iaşi, str. x, arătând că aceasta este fostă proprietate a comunităţii evreieşti şi invocând dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.

Prin Decizia nr. 605 din 27 mai 2015, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare), în baza dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 83/1999, a respins cererea de retrocedare depusă de reclamantă, reţinând că solicitanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate, respectiv a recunoaşterii continuităţii entităţii juridice de drept privat de la care s-au preluat bunurile de către stat, fără însă a se preciza expres în decizie cine a fost persoana juridică titulară de la care s-a preluat abuziv acest bun.

Abia în cuprinsul întâmpinării, pârâta o indică pe aceasta ca fiind Spitalul Israelit Iaşi, aşa cum susţine, de altfel, şi reclamanta.

Instanţa de fond a apreciat că actul administrativ emis de pârâtă în soluţionarea cererii de retrocedare formulată de A. cuprinde elemente de fapt şi de drept care se pot constitui într-o motivare aptă să permită formularea unei apărări de persoana vătămată şi un control al legalităţii de către instanţă, singura carenţă în conturarea situaţiei de fapt fiind aceea că nu se indică, cum s-a arătat în cele ce preced, de la cine anume a fost preluat de către stat imobilul din str. x. Cum reclamanta a indicat încă de la început, odată cu depunerea cererii nr. x, că imobilul a fost iniţial al Spitalului Israelit Iaşi şi cum pârâta a confirmat acest aspect prin întâmpinare, decizia contestată este motivată.

De asemenea, studiind documentaţia transmisă de pârâtă, instanţa de fond a constatat că reclamanta şi-a formulat numeroase apărări în scris şi că a fost reprezentată la şedinţele comisiei, fiindu-i respectat dreptul la apărare. Totodată, reclamanta a avut posibilitatea şi de a-şi formula apărări pe calea contestaţiei de faţă, nefiindu-i îngrădit nici de această dată dreptul de apărare.

În ceea ce priveşte criticile legate de soluţia concretă dată cererii reclamantei, curtea de apel a reţinut că decizia contestată constată că reclamanta nu a probat cu hotărâre judecătorească de recunoaştere a continuităţii, potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, că este succesoarea entităţii juridice de drept privat care a fost titular al dreptului de proprietate. Or, potrivit înscrisurilor de la dosar, rezultă că imobilul a aparţinut anterior anului 1928 Spitalului Israelit Iaşi, aspect necontestat de pârâtă prin întâmpinare.

Reclamanta a susţinut că prin efectul Legii cultelor din 1928, imobilul a trecut de drept în proprietatea Comunităţii evreieşti, a cărei continuatoare este însăşi reclamanta, iar pârâta a arătat că imobilul a rămas după 1928 în proprietatea Spitalului Israelit Iaşi, de la care a şi fost preluat de stat prin Decretul nr. 302/1948, potrivit procesului-verbal din acelaşi an, depus la dosar, fiind, aşadar aplicabile dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999, în ceea ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, dispoziţii coroborate cu cele ale art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit acestui ultim text de lege, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945. Îndreptăţirea la masurile reparatorii este condiţionată de continuarea activităţii ca persoana juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă, precum şi partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă şi-au reluat activitatea în condiţiile legii.

Prima instanţă a reţinut că legea face referire la fostul proprietar al bunului preluat abuziv de stat, acesta fiind îndreptăţit, prin continuatorii săi, la măsuri reparatorii - restituire în natură sau în echivalent. În conformitate cu dispoziţiile art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 54/1928, toate bunurile mobile sau imobile afectate unei instituţiuni întreţinute de cultul mozaic, aflate astăzi pe numele unei persoane fizice sau societăţi particulare, trec de drept şi fără îndeplinirea nici unei formalităţi în stăpânirea comunităţii mozaice respective din ziua constituirii acesteia ca persoană juridică.

Aşadar şi imobilul din str. x, fost Spital Israelit, a trecut în proprietatea comunităţii mozaice, "de drept şi fără îndeplinirea nici unei formalităţi", de la data constituirii acestei comunităţi ca persoană juridică, în 1929. Hotărârea judecătorească dată în constatarea îndeplinirii condiţiilor legale, hotărâre cerută de alin. (3) al art. 56 din aceeaşi lege, nu are caracter constitutiv sau translativ de drepturi de proprietate pentru ca în lipsa acesteia pârâtul să refuze recunoaşterea transmiterii dreptului de proprietate către comunitatea mozaică.

Aşadar, bunul din str. x a fost la momentul preluării lui de către stat (1948) al comunităţii evreieşti, fiind afectat folosirii de către Spitalul Israelit din Iaşi, astfel explicându-se de ce în procesul-verbal de predare-primire a figurat acest proprietar şi nu Comunitatea evreiască.

Aşadar, instanţa de fond a reţinut că nu se mai impunea ca reclamanta să prezinte în faţa Comisiei dovada că este continuatoarea Spitalului Israelit- bun al comunităţii evreieşti, A. având calitatea, recunoscută chiar de pârâtă, de reprezentantă a Comunităţii evreieşti.

Comunitatea evreiască este persoană juridică ce a existat în mod continuu din 1929, nefiind necesară o altă hotărâre de recunoaştere a calităţii de continuator, sens în care dispune şi art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de apel a apreciat că nu poate proceda la analiza pe fond a dreptului reclamantei de a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 şi de a i se acorda despăgubiri, plenitudine de competenţă în acest sens având, în primă etapă, Comisia, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 1093/2005. Aceasta, emiţând decizia contestată, a soluţionat cererea reclamantei pe excepţie, nu a verificat toate celelalte condiţii de fond ale O.U.G. nr. 83/1999.

Fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată, în baza dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă şi dovedite în cauză - taxă judiciară de timbru.

Înalta Curte apreciază drept întemeiată critica recurentei Comisia specială prin care se susţine, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 54/1928 atunci când a statuat că imobilul din str. x, fost Spital Israelit, a trecut în proprietatea comunităţii mozaice, "de drept şi fără îndeplinirea nici unei formalităţi", de la data constituirii acestei comunităţi ca persoană juridică.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte are în vedere că din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale rezultă că trecerea de drept în patrimoniul comunităţii mozaice a bunurilor ce fac obiectul reglementării era condiţionată de constatarea îndeplinirii cerinţelor legii, respectiv dacă aceste bunuri erau afectate unei instituţii întreţinute de cultul mozaic şi dacă se aflau în proprietatea unei persoane fizice sau societăţi particulare.

Interpretarea dată de instanţa de fond este eronată, întrucât face abstracţie, în fapt, de existenţa alin. (3) al art. 56 care dă tribunalului de la locul situării bunului competenţa de a constata îndeplinirea cerinţelor prevăzute la alin. (1). Or, legea trebuie interpretată în sensul aplicării sale, nu în cel al neaplicării (actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat).

Suplimentar, Înalta Curte reţine că intimata-reclamantă nu a indicat persoana fizică sau societatea particulară pe numele cărora s-ar fi aflat imobilul a cărui restituire se solicită şi nici nu a dovedit că Spitalul Israelit ar fi fost organizat ca o societate particulară, ceea ce este de natură să ridice dubii cu privire la aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 54/1928 în privinţa imobilului menţionat.

Înalta Curte constată că, urmare însuşirii argumentului potrivit căruia imobilul ce face obiectul cererii de restituire a trecut în proprietatea comunităţii mozaice în temeiul art. 56 din Legea nr. 54/1928, instanţa de fond nu a mai analizat argumentul reclamantei referitor la dreptul C. de a iniţia demersuri de restituire a bunurilor care au aparţinut organizaţiilor, societăţilor, asociaţiilor, aşezămintelor, fundaţiilor evreieşti/israelite/mozaice care au funcţionat pe teritoriul României anterior anului 1949 şi care au desfăşurat activităţi de cult, sociale, de învăţământ, sănătate, cultură, sport, filantropice şi de cult pentru persoanele decedate, drept ce rezultă din dispoziţiile art. 4 al Statutului C., recunoscut prin H.G. nr. 999/2008.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, deşi instanţa fondului a admis acţiunea, în fapt aceasta nu a soluţionat fondul cauzei, întrucât nu a analizat argumentul mai sus menţionat. Or, în raport cu principiile fundamentale ale procesului civil (dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare), soluţionarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esenţiale ale raportului juridic dedus judecăţii, astfel cum acestea au fost relevate prin cererea de chemare în judecată. În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicţie împiedică instanţa de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentele ce nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.

Dincolo de împrejurarea nedepunerii la dosar a Sentinţei civile nr. 396 din 7 noiembrie 1931 a Tribunalului Judeţului Iaşi, secţia a II-a, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că această hotărâre nu are putere de lucru judecat în cauză, dat fiind că, în mod evident, Comisia specială nu a fost parte în dosarul Tribunalului Iaşi.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Faţă de considerentele mai sus expuse şi văzând prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 497 noul C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Comunităţilor Cetăţenilor aparţinând Minorităţilor Naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare) împotriva Sentinţei nr. 14/2016 din 28 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 decembrie 2018.

Procesat de GGC - LM