Suspension of Audit Authority Measures: Cumulative Requirements of Justified Case and Imminent Harm Under Administrative Law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 7 iulie 2016, sub nr. x/2016, pe calea ordonanţei preşedinţiale, reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Arad ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea obligaţiei executării măsurilor stabilite prin dispoziţiile de la pct. I.8, II.9, II.15 din Decizia nr. 6/v din 15 mai 2015 emisă de Curtea de Conturi a României, până la soluţionarea suspendării în litigiul asupra fondului.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 184 din 21 iulie 2016, a respins cererea formulată de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad, cu sediul în Arad, str. x a, jud. Arad în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României, C.F. x, cu sediul în Bucureşti, str. x - 24, Sector 1 şi Camera de Conturi Arad, cu sediul în Arad, B-dul x nr. 10, jud. Arad, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii formulate.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că, în mod eronat prima instanţă a considerat că în prezenta speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 referitoare la îndeplinirea condiţiei "cazuri bine justificate" prin care "se înţeleg împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".

De asemenea, încălcarea principului egalităţii de tratament economic şi salarial al personalului AJOFM şi încălcarea principiului nediscriminării întrunesc condiţiile unui "caz bine justificat", având în vedere faptul că s-au aplicat la nivel naţional, în mod unitar, aceleaşi prevederi legale şi aceleaşi precizări ale organelor ierarhic superioare, fără a fi sancţionate pentru nelegalitate celelalte instituţii din cadrul AJOFM, la care Curtea de Conturi a efectuat audit iar AJOFM Brăila, care a fost sancţionată pentru aceeaşi presupusă nelegalitate, a contestat în instanţă măsura dispusă şi a obţinut o sentinţă definitivă favorabilă.

Prin Decizia nr. 7835/2014 a Curţii de Apel Galaţi, care s-a pronunţat cu privire la aplicarea prevederilor legale incidente în speţa de faţă, demonstrează că măsurile Curţii de Conturi sunt ilegale în ceea ce priveşte AFJOFM Brăila.

Aceleaşi prevederi legale reţinute de Curtea de Apel Galaţi se aplică în acelaşi mod şi în prezenta speţă:

"Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012 Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel: a) cu 8% începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012; b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Soluţia adoptată este explicată în mod logic în Decizia nr. 7835/2014 a Curţii de Apel Galaţi astfel: "rezultă că în salariul de bază a fost inclusă cota medie de stimulente, astfel că în mod corect majorarea prevăzută de O.U.G. nr. 19/2012 a privit şi aceste sume, dispoziţiilor legale mai sus menţionate vizând cuantumul brut al salariilor. În plus, alin. (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012 prevede expres că, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Totodată, instanţa a reţinut că în acest sens sunt şi Adresa nr. x din 8 iunie 2012 a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Ocupare şi Salarizare şi Adresa nr. x din 15 iunie 2012 a Ministerului Finanţelor Publice."

Prima instanţă nu a ţinut cont de litigiul antemenţionat, care a constatat nelegale măsurile dispuse de Curtea de Conturi apreciind că: "Nici existenţa unui litigiu care vizează altă autoritate nu poate constitui caz bine justificat, nefiind identificată o practică judiciară constantă în sensul arătat de reclamantă."

Susţine că motivele invocate se încadrează în noţiunea de "caz bine justificat", nu numai în baza faptului că modul de calcul al drepturilor salariale s-a făcut în baza unor dispoziţii ale instituţiei ierarhic superioare, ci şi ca acest mod de calcul s-a făcut în temeiul prevederilor legale.

În ceea ce priveşte neindicarea normei legale care prevede "că majorările de 8 %, respectiv 7,4 % să fie aplicate asupra unei baze de calcul majorată cu valoarea medie a stimulentelor acordate în temeiul O.G. nr. 92/2003, arată că aceasta a fost nu numai indicată ci şi explicitată în documentele depuse în probaţiune.

Referitor la "paguba iminentă", prima instanţă a reţinut:

"În ceea ce priveşte cea de a treia condiţie, respectiv "paguba iminentă", că argumentele vizând generarea unor litigii şi a unor cheltuieli de judecată nu conduc în mod automat la concluzia iminentei unei pagube, măsurile dispuse de Curtea de Conturi fiind menite a păstra în patrimoniul autorităţii sumele de bani constatate ca fiind prejudiciu. În plus, în ceea ce priveşte măsura I.8, se observă că reclamanta invocă o posibilă pagubă ce s-ar produce în patrimoniul altor persoane, salariaţi ai săi, nefiind îndeplinită cerinţa previziunii unei perturbări grave a propriei funcţionari, cum stipulează art. 2 alin. (1) lit. ş) Legea nr. 554/2004."

Apreciază eronat acest punct de vedere al primei instanţe, având în vedere faptul că sunt indisolubil legate iminenta producerii unei pagube în patrimoniul autorităţii cu emiterea deciziilor de imputare - paguba generată urmare a obligării AJOFM Arad de către Curtea de Contur de emitere a deciziilor prin care salariaţii să fie obligaţi sa restituie sume de bani din salariu - decizii care vor fi atacate în instanţa generând 36 de litigii pentru care vor fi solicitate cheltuieli de judecata, producând astfel o paguba iminenta care nu s-ar mai putea repara, în contextul în care emiterea acestor decizii se va face înainte de constatarea legalităţii măsurii dispuse de Curtea de Conturi, cu atât mai mut cu cât, într-o cauza similară, Curtea de Apel Galaţi a respins recursul declarat de Curtea de Conturi, instanţa de recurs, Curtea de Apel Galaţi, reţinând că măsura dispusa de Curtea de Conturi este nelegală.

Ba mai mult, modul în care înţeles Curtea de Conturi să aplice prevederile legale în ceea ce priveşte calcularea salariului, constituie, o încălcare a principiul nediscriminării, având în vedere faptul că s-au aplicat la nivel naţional, în mod unitar, aceleaşi prevederi legale şi aceleaşi precizări ale organelor ierarhic superioare.

Referitor la celelalte două măsuri solicitate a fi suspendate (aşa zisele debite prescrise şi lucrările de amenajare la curtea interioară) consideră nelegale măsurile dispuse de Curtea de Conturi datorită modalităţilor în care s-au desfăşurat aceste constatări.

În concluzie, solicită admiterea recursului formulat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Curtea de Conturi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală, pentru argumentele dezvoltate în cele ce succed:

I. Prima instanţă în mod temeinic şi legal a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei, având ca obiect "suspendarea obligaţiei executării măsurilor stabilite prin dispoziţiile de la pct. 1.8, II.9 şi 11.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015, emisă de Curtea de Conturi a României, până la soluţionarea suspendării în litigiul asupra fondului, litigiu prin care s-a solicitat, în baza dispoziţiilor art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea obligaţiei executării măsurilor stabilite prin dispoziţiile de la pct. 1.8, II.9 şi 11.15 din decizia antemenţionată".

În privinţa "cazului bine justificat" arată că prima instanţă a reţinut corect faptul că "nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea 554/2004, potrivit cărora prin "cazuri bine justificate " se înţeleg împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, având în vedere faptul că motivele invocate nu se încadrează în noţiunea de caz bine justificat, vizând în realitate temeinicia, iar nu legalitatea actului administrativ contestat.

Cât priveşte cea de a doua condiţie, respectiv "paguba iminentă", arată că aşa cum în mod corect a apreciat prima instanţă, argumentele vizând generarea unor litigii şi a unor cheltuieli de judecată nu conduc în mod automat la concluzia iminenţei unei pagube, măsurile dispuse de Curtea de Conturi fiind menite a păstra în patrimoniul autorităţii sumele de bani constate ca fiind prejudiciu. În plus, în ce priveşte măsura I.8, arată că reclamanta invocă o posibilă pagubă ce s-ar putea produce în patrimoniul altor persoane, salariaţi ai săi, nefiind îndeplinită cerinţa previziunii unei perturbări grave a propriei funcţionări, cum stipulează dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) Legea nr. 554/2004.

De altfel, subliniază că în situaţia în care nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, chiar dacă instanţa ar reţine iminenţa pagubei, suspendarea executării actelor administrativ - fiscale nu ar fi posibilă, cele trei condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 fiind necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ".

Recurenta-reclamantă, prin cererea de suspendare a argumentat existenţa cazului bine justificat prin prisma unor aspecte ce ţin de fondul actului contestat ce pot fi clarificate doar cu ocazia cercetării fondului actelor administrative emise de Curtea de Conturi a României- Departamentul V, prin urmare, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu se poate reţine îndeplinirea, în cauză, a condiţiei cazului bine justificat.

Instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, conformă noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Deşi din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. Punerea în aplicare a măsurilor dispuse, nu face dovada unei pagube iminente produse în patrimoniul recurentei.

În cuprinsul Deciziei nr. 6/V din 15 mai 2005 au fost dispuse măsuri prin care se urmăreşte înlăturarea unor abateri de la legalitate şi regularitate de către entitatea verificată, care nu pot fundamenta o acţiune de suspendare. Măsurile dispuse prin Decizia nr. 6/V din 15 mai 2015 au suport legal, deci se bucură de o aparenţă de legalitate care urmează a fi analizată în speţa având ca obiect fondul cauzei, astfel că nu se poate reţine ca fiind îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat.

Recomandarea făcută prin decizia emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul V privind luarea măsurilor de recuperare a sumelor achitate fără suport legal nu este de natură a crea un prejudiciu bugetului entităţii publice care să justifice cererea de suspendare a executării actului contestat, ci, dimpotrivă, prin această recomandare s-a urmărit recuperarea prejudiciului cauzat acestei instituţii. În aceste condiţii, nu putem vorbi de o sărăcire a patrimoniului recurentei.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Prin urmare, apreciază că cererea de suspendare formulată de recurentă nu întruneşte cerinţele cumulative impuse de art. 14 din Legea Contenciosului Administrativ nici în ce priveşte cazul bine justificat şi nici în ce priveşte paguba iminentă.

Faţă de cele ce preced, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia 17 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 decembrie 2018.

6. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad privind suspendarea obligaţiei executării măsurilor stabilite prin dispoziţiile de la pct. I.8, II.9, II.15 din Decizia nr. 6/V din 15 mai 2015 emisa de Curtea de Conturi a României, până la soluţionarea suspendării în litigiul asupra fondului.

Examinând susţinerile reclamantei prin prisma cerinţelor stabilite de art. 15, coroborate cu art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/004, prima instanţă a respins cererea ca nefondată.

În ce priveşte însă cazul bine justificat, a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea 554/2004, potrivit cărora prin "cazuri bine justificate" se înţeleg împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

A reţinut că împrejurarea că modul de calcul al drepturilor salariale (măsura I.8 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015) s-a efectuat în baza unor dispoziţii ale instituţiei ierarhic superioare nu constituie o împrejurare care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, mai ales în condiţiile în care reclamanta nu a arătat norma legală care ar prevede ca majorările de 8%, respectiv 7,4% să fie aplicate asupra unei baze de calcul majorată cu valoarea medie a stimulentelor acordate în temeiul O.G. nr. 92/2003. Nici existenţa unui litigiu care vizează altă autoritate nu poate constitui caz bine justificat, nefiind identificată o practică judiciară constantă în sensul arătat de reclamantă.

Constatând aşadar că, în procedura pendinte, instanţa nu este îndreptăţită să realizeze o atare analiză, prima instanţă a conchis că, raportat la argumentele expuse de reclamantă în cererea de suspendare, nu pot fi sesizate aspecte care să ridice îndoieli serioase asupra legalităţii actului în discuţie.

Cât priveşte cea de a treia condiţie, respectiv "paguba iminentă", prima instanţă a reţinut că argumentele vizând generarea unor litigii şi a unor cheltuieli de judecată nu conduc în mod automat la concluzia iminenţei unei pagube, măsurile dispuse de Curtea de Conturi fiind menite a păstra în patrimoniul autorităţii sumele de bani constate ca fiind prejudiciu. În plus, în ce priveşte măsura I.8, se observă că reclamanta invocă o posibilă pagubă ce s-ar putea produce în patrimoniul altor persoane, salariaţi ai săi, nefiind îndeplinită cerinţa previziunii unei perturbări grave a propriei funcţionări, cum stipulează dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) Legea nr. 554/2004.

De altfel, în situaţia în care nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, chiar dacă instanţa ar reţine iminenţa pagubei, suspendarea executării actelor administrativ - fiscale nu ar fi posibilă, cele trei condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 fiind necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ.

7. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta a solicitat suspendarea executării măsurilor stabilite prin dispoziţiile de la pct. I.8, II.9 şi II.15 din Decizia nr. 6/V din 15 mai 2015 emisă de Curtea de Conturi a României, în baza dispoziţiilor art. 15 din Legea contenciosului administrative nr. 554/2004, pe considerentul că aplicarea majorărilor salariale s-a efectuat în baza dispoziţiilor scrise ale ANOFM şi că într-o speţă similară au fost anulate măsurile dispuse cu privire la recuperarea drepturilor salariale apreciate de auditori ca fiind necuvenite, (măsura I.8 din Decizia nr. 6/V din 15 mai 2015); că pentru persoanele care înregistrează debite nerecuperate în termenul de prescripţie s-au înfiinţat popriri, că nu au fost nominalizate de către auditori persoanele aflate în această situaţie, fiind imposibilă identificarea fazei în care se află fiecare dosar de executare silită (măsura II.9 din Decizia nr. 6/V din 15 mai 2015); şi că, referitor la amenajarea curţii interioare (măsura II.15 din Decizia nr. 6/V din 15 mai 2015), auditorii şi-au întemeiat concluziile pe constatările pe teren, fără efectuarea unei expertize judiciare de specialitate.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile imperativ cerute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora suspendarea actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente. Definirea celor două sintagme sunt clarificate prin dispoziţiile art. 2 lit. ş) şi lit. t) din Legea nr. 554/2004. În accepţiunea acestui text de lege, prin caz justificat se înţeleg împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar prin paguba iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil.

În cauză nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate a actelor administrative contestate. Mai mult, recurenta a invocat existenţa unei pagube iminente, fără a dovedi în vreun fel în ce ar consta această pagubă.

Astfel, argumentele reclamantei recurente, în sensul că există o hotărâre judecătorească definitivă dată în interpretarea aceloraşi dispoziţii legale, care constată nelegalitatea măsurilor dispuse de organele Curţii de Conturi, nu sunt de natură să înlăture prezumţia de legalitate a actului, cât timp aceea interpretare nu este întemeiată pe o jurisprudenţă consacrată a instanţelor. De asemenea, nici dispoziţiile instituţiei ierarhic superioare nu constituie o împrejurare care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în condiţiile în care reclamanta nu a fost în măsură să indice norma legală care ar prevede ca majorările salariale de 8%, respectiv 7,4%, prevăzute de O.U.G. nr. 19/2012 trebuie să fie aplicate asupra unei baze de calcul majorată cu valoarea medie a stimulentelor acordate în temeiul O.G. nr. 92/2003.

Chiar dacă putem admite că încălcarea principului egalităţii de tratament economic şi salarial al personalului AJOFM şi încălcarea principiului nediscriminării pot întruni condiţiile unui " caz bine justificat", este necesar să se indice în mod clar un criteriu de discriminare în raport de modul de aplicare a legii, cum ar fi o jurisprudenţa neunitară persistenţă a instanţelor naţionale.

Înalta Curte apreciază că nici apărarea în sensul că s-a reţinut efectuarea în anul 2013 a unor cheltuieli de personal nejustificate de numai de către AJOFM Arad, fără a se reţine aceeaşi neregulă în ceea ce priveşte salarizarea personalului bugetar la toate subunităţile teritoriale din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, nu poate fi constitui un motiv care să creeze o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care beneficiază actul administrativ a cărui suspendare se cere.

Cu privire la măsura dispusă la cap. I pct. 8 din Decizia nr. 18 din 29 octombrie 2014, emisă de Şeful Departamentului V din cadrul Curţii de Conturi, prin Încheierea nr. 2 din 8 ianuarie 2015 s-a reţinut, în esenţă, că au fost efectuate cheltuieli salariale nejustificate prin modul de punere în aplicare a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012, în contextul în care procentele de majorare prevăzute de această normă au fost aplicate asupra cuantumului salariului de bază care includea cota medie a stimulentelor cu nerespectarea art. 11 din Legea nr. 283/2011. Neregularitatea rezultă din aceea că au fost aplicate procentele de majorare salarială prevăzute de acest act normativ asupra drepturilor băneşti acordate din fonduri constituite conform O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi al O.G. nr. 29/2004, aprobată prin Legea nr. 116/2004 (stimulente), deşi art. 11 din Legea nr. 283/2011 interzicea luarea în calcul a drepturilor incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011.

Aşadar, în temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 283/2011, în anul 2012, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, majorările salariilor de bază şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare trebuiau stabilite fără a lua în calcul drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 şi ale art. 10 din din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011.

Cu alte cuvinte, potrivit susţinerilor organului de soluţionare a contestaţiei, începând din anul 2012, deşi stimulentele erau incluse în salariul de bază la nivelul mediu lunar al acestor drepturi, plătit în anul 2010 (art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011), cuantumul acestora nu putea fi avut în vedere la calculul indemnizaţiilor, compensaţiilor, sporurilor, majorărilor salariilor de bază şi a altor drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare (art. 11 alin. (1) din Legea nr. 283/2011).

În ceea ce priveşte paguba iminentă, Înalta Curte împărtăşeşte opinia primei instanţe în sensul că argumentele vizând generarea unor litigii şi a unor cheltuieli de judecată nu conduc în mod automat la concluzia iminenţei unei pagube, cât timp, cel puţin la nivelul aparenţelor, acestea nu prefigurează o diminuare ilicită a patrimoniului autorităţii ci o mărire a acesteia prin recuperarea unor sume plătite în mod nejustificat.

În legătură cu măsurile II.9 şi II.15, care vizează existenţa unor debite prescrise, respectiv amenajarea curţii interioare, prin cererea de recurs de susţine că nelegalitatea acestora rezultă din modul de desfăşurare a acestor constatări, fără a combate susţinerile primei instanţe, în sensul că recurenta nu a invocat niciun motiv de nelegalitate evidentă în privinţa acestora, iar apărările invocate pot fi valorificate cu prilejul judecării cauzei pe fond.

În concluzie, având în vedere că recurenta reclamanta nu a invocat critici în legătură cu starea de fapt şi de drept reţinută prin actele administrative atacate care să demonstreze îndeplinirea cazului bine justificat, să creeze o îndoială serioasă de natură a înlătura prezumţia de legalitate a actului atacat, nefiind în măsură să demonstreze nici posibilitatea creării unei pagube iminente în patrimoniul său, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, faţă de considerentele reţinute, motivul de recurs invocat este neîntemeiat.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad împotriva Sentinţei civile nr. 184 din 21 iulie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 17 decembrie 2018.

Procesat de GGC - LM