Recovery of judicial interest paid on final judgment lacks illicit act element for public official liability

Asupra cererilor de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 10 noiembrie 2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 35 din 14 august 2015 şi a Încheierii nr. 120 din 21 octombrie 2015, respectiv anularea măsurilor dispuse la: I pct. 3, II pct. 1, II pct. 2, II pct. 3 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 976 din data de 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României. A fost anulată în parte Decizia nr. 35 din 14 august 2015 şi Încheierea nr. 120 din 21 octombrie 2015 după cum urmează: s-au anulat măsurile dispuse la punctul I.3 din decizie, în temeiul art. 43 din Legea nr. 94/1992; s-au anulat măsurile dispuse la pct. II.2 şi II.3 din decizie, dispuse în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992.

Prin încheierea din data de 31 mai 2016, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 976 din 22 martie 2016, în sensul că numărul încheierii a cărei anulare parţială s-a dispus este 102 din 21 octombrie 2015 şi nu 120 din 21 octombrie 2015, cum din eroare s-a menţionat.

3. Recursurile

Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs atât reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cât şi pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

3.1. Recurentul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat admiterea recursului, reţinerea cauzei spre rejudecare cu consecinţa casării în parte a sentinţei civile recurate, respectiv admiterea în totalitate a acţiunii/contestaţiei formulate.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1.1. Prima critica adusă sentinţei pronunţate este subsumată dispoziţiilor art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., în sensul că sentinţa nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat reţinerea instanţei.

În mod greşit instanţa de fond, prin respingerea capătului de cerere prin care MADR a solicitat anularea măsurii dispusă la II pct. 1 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015, a reţinut că s-a constatat pe cale judiciară faptul că ministerul, prin prepuşii săi, nu a interpretat corect aplicabilitatea normelor de drept cauzând un prejudiciu solicitantului A., astfel acordarea cu întârziere a ajutorului de stat, şi mai cu seamă plata penalităţilor, constituind o pagubă în bugetul MADR.

Din cele reţinute de auditori Curţii de Conturi ai României, reiese clar faptul că aceştia critică modul în care MADR a formulat/administrat actele de procedură în susţinerea intereselor sale legitime, pe parcursul derulării procesului judiciar în soluţionarea Dosarului nr. x/2010, transformându-se în organ superior de control judiciar, depăşindu-şi atribuţiile. Astfel, potrivit competenţelor, auditorii publici externi, au îndatorirea de a verifica modul de punere în executare a Sentinţei civile nr. 2439 din 24 mai 2013 pronunţate de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2010, hotărâre cu valoare de lege, respectiv modul de calcul şi de acordare a sumelor pe care instanţa le-a pus în sarcina ministerului, şi nu de a interpreta dispoziţiile instanţei cuprinse în titlul executoriu, aşa cum rezultă din Procesul-verbal de constatare nr. 135307 din 22 iulie 2015. Or, acest aspect poate fi comparat cu criticarea unui act normativ cu caracter obligatoriu. Prin urmare, auditorii Curţii de Conturi ai României susţin că plata de către AAADR a dobânzii legale aferentă debitului principal, stabilit de instanţa de judecată în Dosarul x/2010, constituie un prejudiciu.

Recurentul susţine că toate argumentele sale expuse şi motivate judicios, au fost ignorate cu desăvârşire. Hotărârea pe care o critică prin prezentul recurs trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat argumentele expuse de către părţi, în caz contrar aceasta se sancţionează cu nulitatea.

Recurentul a arătat că MADR nu a interpretat greşit actele normative aplicabile în speţa soluţionată de Curtea de Apel Timişoara, întrucât, la data la care solicitantul ajutorului de stat, SC A. SA, respectiv la data de 04 septembrie 2008, şi-a întocmit dosarul pentru a beneficia de ajutorul de stat, erau în vigoare prevederile H.G. nr. 1415/2004 modificată prin H.G. nr. 1580/2005; la data la care s-a adresat instanţelor de judecată, respectiv 21 februarie 2011, erau în vigoare prevederile H.G. nr. 1214/2009.

Din analiza Sentinţei civile nr. 2439 din 24 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2010, rezultă faptul că SC A. a solicitat acordarea ajutorului de stat în baza H.G. nr. 1415/2004 modificată prin H.G. nr. 1580/2005, ca urmare a întocmirii şi depunerii dosarului aferent acestui ajutor la data de 04 septembrie 2008, solicitare la care DAJ Timiş nu a răspuns acestuia până la data 21 februarie 2011, când A. s-a adresat instanţei. Astfel, la data la care a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată solicitarea formulată de A., legislaţia se modificase şi erau aplicabile prevederile H.G. nr. 1214/2009.

La data de 4 septembrie 2008, data la care A. îşi întocmise dosarul pentru a i se acorda ajutor de stat pentru 23 de capete de bovine sacrificate ca urmare a diagnosticării acestora cu boala Bluetonque, legiuitorul acorda aceste despăgubiri doar pentru oi, potrivit prevederilor H.G. nr. 1415/2004 modificată prin H.G. nr. 1580/2005, dispoziţii legale în care legiuitorul stabilea la Anexa 1 lista cuprinzând bolile transmisibile pentru care se acordă despăgubiri la pct. 23 Bluetonque (febra catarală la oi). La data formulării cererii de chemare în judecată de către A., respectiv data de data de 21 noiembrie 2009, legislaţia se modificase, iar din luna septembrie 2009 erau obligatorii prevederile H.G. nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, prevederi prin care legiuitorul modificase Anexa nr. 1 lista cuprinzând bolile transmisibile pentru care se acordă despăgubiri, incluzând la pct. 23, Bluetonque (denumită boala limbii albastre şi febra catarală la oi).

Instanţa, în soluţionarea cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2010, s-a raportat la prevederile legale în vigoare la data la care aceasta a fost sesizată, astfel încât chiar şi în ipoteza existenţei temeiului legal necesar pentru a putea pretinde acordarea despăgubirilor/ajutorului de stat, era obligatoriu să se verifice instituţiile implicate în stabilirea şi întocmirea dosarului de ajutor de stat.

Auditorii Curţii de Conturi şi-au depăşit atribuţiile şi au interpretat reţinerile instanţei din cuprinsul Sentinţei civile nr. 2439 din 24 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2010, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 5590 din 18 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în stabilirea ca fiind prejudiciu dobânda legală aferentă sumei plătită solicitantului.

Având în vedere cele menţionate, MADR, prin contestaţia formulată cu privire la măsura dispusă la pct. 11.1 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015 menţinute prin Încheierea nr. 102 din 21 octombrie 2015, a criticat interpretarea făcută de autorii publici sentinţei puse în executare de către instituţie, învederând faptul că aceştia şi-au depăşit exercitarea atribuţiilor menţionate anterior. Consideră recurenta că auditorii aveau atribuţia de a verifica modul de punere în executare a titlului executoriu, respectiv calculul sumelor şi nu argumentele ce au stat la baza convingerilor instanţei de a emite acest titlu.

Astfel, instanţa de fond, în soluţionarea prezentei cauze, nu a motivat în nici un fel de ce a reţinut că paguba în bugetul MADR este pricinuită ca urmare a nerespectării legalităţii punerii în executare a unui titlu executoriu, chiar dacă acesta, din urmă, este motivat cu interpretarea greşită a legii aplicabile în speţa respectivă. Faptul că pe cale judiciară s-a constatat că solicitantul A. avea dreptul la ajutorul solicitat, nu poate constitui motivarea instanţei de fond, în soluţionarea prezentei cauze, respectiv de a aprecia că ministerul, prin prepuşii săi, nu fi interpretat corect aplicabilitatea normelor de drept.

MADR nu a refuzat plata despăgubirilor către reclamanta SC A. SA, ci a considerat că cererea acesteia privind plata despăgubirilor pentru sacrificarea bovinelor, nu se încadrează în prevederile legale ale H.G. nr. 1415/2004 modificată prin H.G. nr. 1580/2005, prevederi legale în care legiuitorul acorda despăgubiri pentru boala Bluetonque febra catarală la oi nu la bovine, prevederi legale în vigoare la data întocmirii dosarului de A., motiv pentru care solicităm ca instanţa de control judiciar să constate faptul că prepuşii ministerului au interpretat corect aplicabilitatea normelor de drept în vigoare la data respectivă.

Modificarea legislaţiei în domeniu nu se poate interpreta ca fiind culpa MADR - DAJ Timiş în neaplicarea prevederilor legale, coroborate cu prevederile UE, prevederi pe care instanţa în soluţionarea Dosarului nr. x/2010, le-a considerat că sunt aplicabile solicitantului A., la data pronunţării titlului executoriu. Întrucât legiuitorul a stabilit că reţinerile instanţei în pronunţarea unei hotărâri trebuie motivate de fapt şi de drept pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei, şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare, se supune acest aspect analizei instanţei de recurs.

De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Achina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia. Or, în cauză, deşi instanţa a pronunţat o soluţie care reprezintă fondul cauzei, este evident faptul că nicio critică formulată de MADR împotriva măsurii contestate nu a fost cercetată şi nicio probă nu a fost luată în considerare, soluţia bazându-se strict doar pe constatările auditorilor externi ai Curţii de Conturi, fără a motiva în fapt şi în drept reţinerea proprie pentru care a dispus respingerea contestaţiei formulate de MADR prin care s-a solicitat anularea măsurii dispusă la II pct. 1 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015 menţinută prin Încheierea nr. 102 din 21 octombrie 2015.

3.1.2. În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că sentinţa a fost data cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material.

Se arată că MADR a executat Sentinţa civilă nr. 2439 din 24 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2010, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 5590 din 18 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, chiar dacă se consideră că această hotărâre vine şi adaugă la lege, impunând aplicarea unor prevederi legale unui solicitant care nu putea să profite de aplicarea acestora. Mai mult, acordarea, de către instanţa de judecată, potrivit prevederilor C. civ. (art. 998) a dobânzilor nu reprezintă un prejudiciu creat ca urmare a unei fapte ilicite săvârşite de către un funcţionar public din cadrul MADR. Or, în prezenta cauză, Curtea de Conturi a României a considerat că dobânzile acordate de legiuitor prin C. civ. sunt aducătoare de prejudicii la bugetul ministerului, instituind în sarcina MADR recuperarea acestui prejudiciu. MADR a respectat prevederile legale aplicabile la data întocmirii dosarului de ajutor/despăgubire, iar, prin titlul executoriu, instanţa a considerat că este aplicabilă legislaţia în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată formulată de A.

Totodată, potrivit pct. 5 şi 6 din Regulamentul Curţii de Conturi, prejudiciu reprezintă pierdere provocată patrimoniului public sau privat al statului, al unei unităţi administrativ-teritoriale ori al unei entităţi publice a acestora, ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite de către o persoană cu atribuţii în administrarea patrimoniului. Or, în prezenta cauză, punerea în executare a unei hotărâri definitive şi irevocabile de către MADR, cu putere de lege, fie ea chiar şi greşită, nu reprezintă o cheltuială nejustificată efectuată în bugetul ministerului.

Mai mult, auditorii Curţii de Conturi ai României au reţinut faptul că MADR nu a refuzat plata despăgubirilor către reclamanta SC A. SA, ci a considerat că cererea acesteia privind plata despăgubirilor nu se încadrează în prevederile legale ale H.G. nr. 1415/2004. Instanţa, în soluţionarea cererii formulate de A., a reţinut că sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 1214/2009, precum şi prevederile art. 5 din Normele metodologice din 7 octombrie 2009 privind finanţarea cheltuielilor pentru acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, potrivit cărora acordarea despăgubirilor se face la valoarea de piaţă, în termen de 90 de zile de la tăierea acestora, uciderea sau afectarea în alt mod a animalelor, conform art. 2 lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei de stabilire a normelor privind finanţarea comunitară a intervenţiilor de urgenţă şi a combaterii anumitor boli ale animalelor menţionate în Decizia 90/424/CEE a Consiliului. Faţă şi de prevederile europene menţionate Tribunalul Timiş a constatat că A. are dreptul la despăgubirile/ajutorul de stat solicitat pentru sacrificarea vitelor ca urmare a depistării acestora cu boala bluetonque. Faptul că în legislaţia naţională, legiuitorul autohton nu a corelat prevederile naţionale cu cele ale Uniunii Europene, nu poate fi imputat MADR sau angajaţilor acestuia.

Potrivit pct. 12 din Regulamentul Curţii de Conturi, auditorii Curţii de Conturi pot verifica utilizarea formelor de sprijin financiar din partea statului, respectiv, în speţa de faţa, modul în care MADR a pus în executare sentinţa civilă dată de instanţă, nu modul de soluţionare şi argumentele care au dus la pronunţarea acestei hotărâri, cu putere de lege. Administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către MADR s-a făcut cu respectarea unei hotărâri irevocabile, auditorii Curţii de Conturi neavând nici un motiv de a stabili un prejudiciu, atât timp cât nu s-au cheltuit bani publici ca urmare a unei fapte ilicite săvârşite de un funcţionar public din cadrul ministerului, ci s-a pus în executare o sentinţă definitivă. Auditorii Curţii de Conturi, depăşindu-şi atribuţiile au analizat împrejurările care au condus instanţa la pronunţarea sentinţei executorii. Faţă de cele expuse, considerăm că auditorii Curţii de Conturi au doar atribuţia de a verifica modul de executare a sentinţei nu şi aspectele de fond care au stat la baza pronunţării sentinţei, întrucât aceştia nu au atribuţii de control judiciar.

Din Procesul-verbal de constatare nr. 135307 din 22 iulie 2015, întocmit de auditorii publici externi, reiese faptul că au fost încălcate prevederile art. 84-85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici republicată şi art. 5 din O.U.G. nr. 110/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv - republicată. Auditorii publici consideră că nu au fost respectate prevederile de la art. 84 lit. c) din Legea nr. 188/1999, respectiv faptul că pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se angajează răspunderea civilă a funcţionarului public; în speţă, MADR nu a fost obligat la plata de daune unei terţe persoane, ci a fost obligat de instanţă în baza unor reglementări UE şi naţionale a acorda ajutorul de stat cuvenit conform dosarului întocmit de solicitant. Astfel, executarea titlului în cauză, nu poate fi încadrat în categoria de daune, aduse bugetului de stat.

Totodată, auditorii publici consideră că nu au fost respectare prevederile de la art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 110/1999, prin care legiuitorul a statuat că persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public. Or, auditorii publici externi ai Curţii Conturi nu au identificat ce obligaţii nu au fost respectate în realizarea unei bune gestiuni financiare, atât timp cât orice instituţie publică are obligaţia de a respecta dispoziţiile puse în sarcina acesteia de către o instanţă de judecată, printr-o hotărâre ce are valoare de titlu executoriu/lege.

În cadrul şedinţei de conciliere, reprezentanţii ministerului au expus în faţa auditorilor punctul de vedere cu privire la constatarea nr. 4, prin care s-a apreciat că MADR nu a luat măsurile cere se impun în vederea recuperării cheltuielilor suplimentare efectuate din bugetul de stat ca urmare a punerii în executare a Sentinţei civile nr. 2439 din 24 mai 2013 pronunţate de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2010. Auditorii susţin că MADR nu a efectuat demersurile necesare în vederea obţinerii finanţării prin solicitarea deschiderii de credite la Ministerul Finanţelor Publice şi alimentarea conturilor direcţiei agricole judeţene. Faţă de această acuzaţie, MADR a arătat motivat faptul că la data la care A. a solicitat acordarea ajutorului de stat ca urmare a sacrificării a 23 de bovine ca urmare a depistării bolii Bluetonque, legislaţia internă, respectiv prevederile H.G. nr. 1415/2004 modificată prin H.G. nr. 1580/2005, nu prevedea acordarea ajutorului pentru bovine ci numai pentru ovine.

Auditorii susţin că MADR a stat în pasivitate şi nu a depus toate diligentele în vederea apărării intereselor proprii, respectiv nu a fost contestat suma solicitată de A. ca ajutor de stat. Faţă de aceste acuze, MADR a arătat faptul că pe cale procesuală, institutul a formulat apărări pe fondul cauzei în măsura în care i s-au comunicat toate actele procedurale de către instanţa de judecată şi de către instituţia din subordine, respectiv MADR Timiş. Mai mult, MADR Timiş avea posibilitatea de a contesta suma solicitată aşa cum s-a precizat prin Nota de relaţii dată de directorul direcţiei juridice din cadrul MADR.

Chiar dacă MADR ar fi fost prezent prin consilier juridic la termenul de judecată la care s-a soluţionat de către Curtea de Apel Timişoara cererea depusă de A., nu se puteau modifica convingerile instanţei cu privire la cauza dedusă judecăţii; mai mult, legiuitorul a stabilit că se poate solicita judecarea în lipsă, nefiind obligatorie prezenţa în sala de judecată a părţilor.

Din cuprinsul Deciziei civile nr. 5590 din 18 iulie 2014 în Dosarul nr. x/2010, reiese fără putinţă de tăgadă faptul că ministerul a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire situaţia de fapt expusă de A.. Având în vedere criticile formulate de MADR, prin recurs, instanţa de recurs în rejudecarea cauzei 29579/325/2010* a reţinut că reclamantul s-a pretins vătămat în dreptul său recunoscut de H.G. nr. 1214/2009, întrucât la data introducerii acţiunii de instanţă H.G. nr. 1415/2004 era modificată prin H.G. nr. 1214/2009. Prin contestaţia formulată, MADR a arătat faptul că nu sunt incidente prevederile art. 84 din Legea nr. 188/1999, neputând fi atrasă răspunderea funcţionarilor publici din cadrul instituţiei pentru plata pe care o consideră legal făcută. Atât timp cât MADR nu poate recupera de la prepuşii săi sumele plătite în temeiul unor hotărâri judecătoreşti executorii, pentru că lipseşte unul din elementele esenţiale ale răspunderii materiale, şi anume vinovăţia (art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici) şi nici nu se poate vorbi de o greşeală a vreunui funcţionar public, astfel încât răspunderea civilă să fie îndreptată împotriva acestuia, se solicită anularea măsurii.

Se invocă ca practică judiciară Decizia civilă nr. 4814/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2012; Decizia civilă nr. 5677 din 11 iunie 2013 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2011.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, în temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost scutită de plata taxei de timbru potrivit prevederilor art. 30 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat recurs şi pârâta Curtea de Conturi, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte, a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a unor norme de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

3.2.1. Cu privire la măsura de la pct. 1.3 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015 emisă de către Departamentul III, astfel cum a fost menţinută prin Încheierea nr. 102 din 21 octombrie 2015 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

Recurenta a arătat că instanţa a analizat numai din punct de vedere al angajamentului sumelor, aşa cum rezultă din O.M.A.D.R. nr. 203/2014, fără a lua în calcul faptul că sumele angajate şi plătite de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltări Rurale către SC B. SRL nu au documente justificative.

Recurenta a arătat că abaterea consemnată în actul de control are în vedere faptul că SC B. SRL nu a prezentat toate documentele justificative (contractele, facturile şi ordinele de plată), care să justifice sumele decontate (plătite de către SC B. SRL) subcontractanţilor, astfel că nu se poate stabili dacă suma facturată de această firmă către Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, este reală. Alin. (4) al articolului unic al O.U.G. nr. 92/2011, introdus de articolul unic pct. 2 din Legea nr. 110/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 92/2011 pentru aprobarea organizării unor acţiuni de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, în plan intern şi internaţional, precizează explicit faptul că participarea operatorilor economici din agricultură la târguri şi expoziţii internaţionale se realizează pe pieţe de interes, prin organizarea de pavilioane naţionale, standuri specializate pe produse agricole sau mini-expoziţii se face pe bază de programe elaborate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În concluzie, MADR era obligat prin lege, să elaboreze programe pentru participarea operatorilor economici din agricultură la târguri şi expoziţii internaţionale etc.

Raportat la faptul că instanţa de fond a înlăturat şi susţinerile sale referitoare la aplicarea Anexei nr. 1 la H.G. nr. 296/2007, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât şi această anexă se referă la participarea operatorilor economici la târguri şi expoziţii, consideră recurenta că, de asemenea, în mod eronat, a fost reţinut acest aspect, deoarece, practic, prin includerea prevederilor art. 3 - art. 5 din Anexa la H.G. nr. 296/2007, la articolul unic pct. 2 din Legea nr. 110/2012 pentru aprobarea O.U.G. nr. 92/2011, Parlamentul României a stabilit o serie de condiţii de eligibilitate pentru persoanele juridice care doresc să participe la aceste târguri şi expoziţii internaţionale, numai dacă (de exemplu): nu sunt în insolvenţă sau în executare silită; nu înregistrează debite la bugetul de stat, respectiv bugetele locale, sau provenind din neplata contribuţiilor de asigurări sociale, a contribuţiilor de asigurări pentru şomaj, a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, precum şi a contribuţiilor pentru asigurări sociale de sănătate (art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 296/2007, cu modificările şi completările ulterioare).

În ceea ce priveşte relaţia contractuală dintre MADR şi SC B. SRL, trebuiau respectate prevederile art. 4 lit. b) şi art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 296/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că era obligatorie inclusiv stabilirea cheltuielilor aferente comisionului prevăzut în contractul încheiat cu societatea organizatoare a pavilioanelor naţionale şi a decontului final pe care operatori economici trebuia sa îl prezinte, societăţi organizatoare, respectiv SC B. SRL Prin urmare, prevederile art. 3 - art. 5 din Anexa la H.G. nr. 296/2007 se aplică la MADR, aşa cum rezultă din prevederile articolului unic pct. 2 din Legea nr. 110/2012 pentru aprobarea O.U.G. nr. 92/2011 pentru aprobarea organizării unor acţiuni de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.

3.2.2. Referitor la măsura de la pct. II.2 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015 emisă de către Departamentul 111, astfel cum a fost menţinută prin încheierea nr. 102/21 octombrie 2015 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

a) Deşi reprezentanţilor DADR - Olt (prin documentaţia depusă SC C. SRL) şi, ulterior, reprezentanţilor MADR (prin transmiterea de către DADR a documentaţiei, cu Adresa nr. x din 19 iunie 2013) li s-a adus la cunoştinţă, în luna iunie 2013, faptul că a fost realizată o construcţie nouă pe un teren aflat la acel moment în extravilan (lucrare finalizată în martie 2013) şi pentru care beneficiarul nu achitase, în prealabil, taxa prevăzută la art. 92 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceştia nu au aplicat sancţiunile civile şi contravenţionale prevăzute la art. 114 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ.

Mai mult decât atât, în anul 2014, reprezentanţii DADR - Olt au propus şi reprezentanţii MADR au aprobat restituirea taxei achitate de către SC C. SRL (taxă achitată în iunie 2013 de către societatea comercială, operaţiune justificată prin documentaţia depusă). În fapt, reprezentanţii direcţiei de specialitate din cadrul ministerului (DGPAS) s-au limitat la a respinge (în iulie 2013) documentaţia de scoatere a terenului din circuitul agricol, fără a iniţia/propune măsurile legale de sancţionare a SC C. SRL, contrar intereselor statutului.

Fondul de ameliorare a fondului funciar (constituit din taxele de scoatere definitivă/temporară a terenurilor agricole situate în extravilan) este, potrivit prevederilor legale, un fond administrat de minister şi nu de consiliul local (în relaţia consiliul local şi SC C. SRL existând practic o relaţie contractuală - de concesiune a terenului agricol, iar sancţiunile aplicabile fiind în acest sens doar de natură contractuală), acesta din urmă neavând competenţa de a aplica sancţiunile stipulate de lege.

b) Ulterior respingerii documentaţiei de scoatere din circuitul agricol (în iulie 2013), aceeaşi reprezentanţi ai MADR (din cadrul DGPAS) au avizat nelegal documentaţia de introducere a terenului în intravilanul localităţii (în 2 octombrie 2013), avizele şi aprobările obţinute de la diverse instituţii abilitate şi incluse în documentaţia depusă de beneficiar la minister fiind întocmite pe considerentele că acest teren era în circuitul agricol (fapt nereal, întrucât pe terenul respectiv era construită centrala fotovoltaică, aspect cunoscut de reprezentanţii DGPAS şi ai DADR - Olt). Motivaţiile reprezentanţilor ministerului pentru eliberarea avizului favorabil de introducere a terenului în intravilanul localităţii s-au formulat (în cadrul avizului) prin învederarea unor prevederi legale referitoare strict la terenuri aflate în circuitul agricol, contrar realităţii situaţiei terenului în speţă.

Intimata-reclamantă afirmă faptul ca au emis acest aviz pe baza documentelor existente la dosar, ignorând faptul că ştiau, încă din luna iunie 2013, că pe terenul respectiv exista o centrală fotovoltaică (fapt necontestat de aceştia), terenul nemaifiind, practic, în circuitul agricol, eliberarea avizului fiind contrară prevederilor legale şi a intereselor ministerului şi, implicit, ale statului. Ulterior eliberării acestui aviz favorabil, Consiliul Judeţean Olt a emis (în 23 octombrie 2013) un aviz favorabil pentru aprobarea introducerii în intravilan a terenului, în baza inclusiv a avizului favorabil emis de minister (art. 471 din Legea nr. 350/2001, cu modificările şi completările ulterioare), pentru ca în 29 octombrie 2013 consiliul local Osica de Sus să aprobe definitiv această operaţiune (PUZ - pentru introducere teren în intravilan aferent "Centrală fotovoltaică Arina I" în comuna Osica de Sus, Tarlaua 23, Parcela 247, judeţul Olt - HCL w.41/29 octombrie 2013).

c) Auditorii publici externi nu au statuat faptul că investiţia realizată nu este de interes public, ci faptul că aceasta s-a realizat fără achitarea taxei prevăzute de Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

MADR a invocat, în mod nejustificat, prevederile Legii nr. 123/2012, întrucât prin acestea nu sunt prevăzute excepţii de la achitarea taxei prevăzute de Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Referitor la Legea nr. 255/2010, cu modificările şi completările ulterioare, menţionată de intimatul-reclamant, acest act normativ se referă strict la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local. Astfel, la art. 1 şi art. 2 alin. (1) din legea menţionată se specifică lucrările de utilitate publică pentru care se aplică acest act normativ, lucrarea în speţă (centrală fotovoltaică) neregăsindu-se în cuprinsul acestor articole. în fapt, aşa cum precizează şi reprezentanţii ministerului, "obiectivul de investiţii realizat de SC C. SRL este de interes public local" şi nu de interes naţional. Astfel, în ceea ce priveşte producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice nu sunt aplicabile prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 255/2010, care se referă strict la obiectivele de interes naţional. în consecinţă, nu sunt aplicabile excepţiile de la plata taxei de scoatere din circuitul agricol, aşa cum sunt prevăzute la art. 14 din Legea nr. 255/2010.

d) De asemenea, este eronată afirmaţia MADR cu privire la Adresa nr. x din 10 iulie 2013, în sensul că "entitatea subordonată ministerului nu a comunicat acestuia prin Adresa nr. x din 10 iulie 2013 faptul că pe terenul în speţă există amplasată o investiţie, motiv pentru care nu se poate proba faptul că angajaţii DGPAS din cadrul MADR au acţionat contrar intereselor legitime ale ministerului".

Adresa la care se face referire a fost emisă de reprezentanţii DGPAS din cadrul ministerului şi transmisă unităţii subordonate, respectiv DADR - Olt şi reprezintă refuzul avizului de scoatere din circuitul agricol şi a fost retransmisă de această subunitate, în anul 2014, către direcţia economică din cadrul ministerului pentru a justifica restituirea taxei, decizia de restituire fiind luată de direcţia economică fără vreo altă documentaţie existentă la minister şi/sau direcţia agricolă. În concluzie, prin introducerea acestei afirmaţii nereale (contrară conţinutului actului de control) reprezentanţii ministerului încearcă să elimine un aspect esenţial al constatării, respectiv cunoaşterea de către reprezentanţii DGPAS şi direcţiei agricole a faptului că pe terenul agricol a fost construită o centrală fotovoltaică.

3.2.3. Cu privire la măsura de la pct. II.3 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015 emisă de către Departamentul III, astfel cum a fost menţinută prin Încheierea nr. 102 din 21 octombrie 2015 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

În actul de control este prezentat modul de calcul al sumei 156.336,61 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere stabilite în timpul misiunii de audit, până la data de 10 iulie 2015, precum şi detaliat în Anexa nr. 52 la Procesul-verbal de constatare.

Suma de 156.336,61 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere stabilite până la data de 10 iulie 2015, a fost calculată pentru debitul de 704.489,88 RON, care reprezintă plata de către MADR a unor servicii de inventariere a documentelor, fără ca aceste servicii să fie prestate, conform clauzelor contractuale stabilite în Anexa nr. 2 - Oferta tehnică, lit. a) Propunerea tehnică. Modulul 2 - Serviciu de inventariere a documentelor, la Acordul-cadru de servicii nr. x din 29 august 2013. Debitul de 704.489,88 RON, este alcătuit din: 223.374,84 RON, reprezentând servicii de inventariere a documentelor, aferentă Contractului subsecvent de servicii nr. x din 9 septembrie 2013 (pag. 34 din Procesul-verbal de constatare); 240.557,52 RON reprezentând servicii de inventarie a documentelor, aferentă contractului subsecvent de servicii înregistrat cu nr. x/27 februarie 2014 (pag. 37 din Procesul-verbal de constatare); 240.557,52 RON reprezentând servicii de inventarie a documentelor, aferentă Contractului subsecvent de servicii înregistrat cu nr. x din 1 august 2014 (pag. 39 din Procesul-verbal de constatare).

În actul de control s-a evidenţiat faptul că, în ceea ce priveşte contractele subsecvente la care se face referire în constatarea echipei de audit, acestea au fost încheiate în funcţie de cantităţile de documente predate prestatorului pentru serviciile de arhivare, astfel: Contractul subsecvent de servicii nr. x din 9 septembrie 2013, pentru un volum de documente de 650 ml; contractul subsecvent de servicii nr. x, pentru un volum de documente de 700 ml; Contractul subsecvent de servicii nr. x din 1 august 2014, pentru un volum de documente de 700 ml. La toate cele trei contracte nu a fost executat modulul nr. 2 din acordul cadru denumit serviciul de inventariere a documentelor. Valoarea de 704.489,8 RON stabilită în actul de control ca reprezentând servicii neefectuate se referă la toate cele trei contracte subsecvente aferentă modulului 2.

Neefectuarea lucrărilor contractate face imposibilă arhivarea şi utilizarea acesteia în viitor pentru identificarea documentelor necesare. Lucrările executate aşa cum au fost recepţionate nu pot fi considerate lucrări de arhivare, ci aceste sunt lucrări de conservare a documentelor existente, ceea ce contravine contractului încheiat. Chiar dacă unele din serviciile menţionate la "Modulul 2: Serviciu de inventariere a documentelor" au fost executate, dar fără a se respecta prevederile contractuale, aceste se consideră tot lucrări neexecutate, având în vedere că aceste trebuie refăcute, astfel: lipsa fizică a filei "Conţinutul pe scurt al dosarului" şi, implicit, necompletarea ei, a generat la nivelul arhivei MADR necunoaşterea, în fapt, a conţinutul documentelor din dosarele arhivate; în acest caz nu s-au respectat de către prestatorul de servicii, dispoziţiile art. 22 din Ordinul nr. 217/1996 al conducerii Arhivelor Naţionale; lipsa fizică a filei de la sfârşitul fiecărui dosar arhivat, în care se menţionează numărul de file din dosar şi necompletarea ei după ce s-ar fi numerotat filele din dosar, a generat la nivelul arhivei MADR necunoaşterea numărului de file din dosarele arhivate; în acest caz, nu s-au respectat de către prestatorul de servicii dispoziţiile art. 17 din Ordinul nr. 217/1996 al conducerii Arhivelor Naţionale.

Acest fapt, s-a reflectat într-un mod negativ, ulterior, în etapa de predare de către SC D. SRL, a proceselor-verbale de inventariere, când nu s-au putut trece elementele de identificare ale inventarului, aşa cum sunt ele prevăzute Anexa nr. 2 a art. 9 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare. În fapt, aceleaşi aspecte au fost constatate şi de Direcţia Generala a Arhivelor Naţionale, care prin actul de control încheiat a dispus măsurile tehnice de remediere a constatărilor. În concluzie, lucrările de recepţie şi plată a contractelor încheiate s-au efectuat fără a se analiza modul de îndeplinire a tuturor clauzelor din contracte.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost scutită de plata taxei de timbru potrivit prevederilor art. 30 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

3.3. Întâmpinările

3.3.1. Recurentul-reclamant Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare faţă de recursul formulat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cu privire la măsura dispusă la pct. 1.3 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015 menţinută prin Încheierea nr. 102 din 21 octombrie 2015 emise de Curtea de Conturi a României

Afirmaţia auditorilor Curţii de Conturi cu privire la neexistenţa documentelor din care să reiasă sumele pe care SC B. SRL le-a dat subcontractanţilor nu este susţinută legal. MADR a încheiat contract de prestări servicii cu SC B. SRL, cu obligaţii de rezultat în schimbul unui preţ stabilit de părţi, plata serviciilor prestate efectuându-se pe baza facturii emise de prestator şi a procesului-verbal de recepţie cantitativă şi calitativă semnat de către reprezentanţii beneficiarului, raportat la prevederile contractuale.

Auditorii au considerat că au fost încălcate pct. 2 din Legea nr. 110/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 92/2011. Auditorii au reţinut prin Procesul Verbal de constatare din 17 iulie 2015 că ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 4 lit. b) din Anexa la H.G. nr. 296/2007, însă nu au avut în vedere faptul că legiuitorul a stabilit clar faptul că acest comision trebuie prevăzut în contractul încheiat cu societatea organizatoare a pavilioanelor naţionale. Astfel, auditorii Curţii de Conturi au extras din textul legal doar faptul că aceste cheltuieli aferente comisionului prevăzut în contractul încheiat cu societatea organizatoare a pavilioanelor naţionale, nu se regăsesc în contractul pe care MADR la încheiat cu firma organizatoare a târgului.

Auditorii au ajuns la concluzia eronată că singura formă de plată pentru activitatea desfăşurată de SC B. SRL era sub formă de comision, iar celelalte cheltuieli trebuiau plătite de către MADR pe bază de documente justificative la valoarea angajamentelor legale (a contractelor) încheiate între SC B. SRL şi partenerii acestuia. Or, SC B. SRL a deţinut calitatea de reprezentant oficial a E. în relaţia cu România, respectiv cu MADR.

MADR a încheiat contract de prestări servicii cu SC B. SRL în calitatea acestuia de reprezentant oficial al E. cu obligaţii de rezultat în schimbul unui preţ stabilit de părţi, plata serviciilor prestate efectuându-se pe baza facturii emise de prestator şi a procesului-verbal de recepţie cantitativă şi calitativă semnat de către reprezentanţii beneficiarului, raportat la prevederile contractuale. Activitatea desfăşurată de SC B. SRL a fost stabilită de către E. care a desemnat această societate ca fiind reprezentantul oficial în relaţia cu România respectiv cu MADR.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că în Contractul nr. x din 6 februarie 2014 nu s-a prevăzut comisionul societăţii organizatoare, astfel auditorii în mod eronat au considerat că s-a produs un prejudiciu, dispunând a se întreprinde demersurile legale care se impun pentru obţinerea documentelor care să justifice plăţile în sumă de 1.962.211 RON în baza contractului încheiat de MADR cu SC B. SRL, societate comercială care a asigurat participarea ministerului la târgul BIOFACH 2014 desfăşurat în oraşul Nurenberg din Germania în perioada 12 - 15 februarie.

O.U.G. nr. 92/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 110/2012 conţine o singură trimitere la prevederile H.G. nr. 296/2007, în cadrul alin. (6) al articolului unic, care a statuat că: "(6) Condiţiile de eligibilitate şi asigurarea finanţării pentru operatorii economici participanţi sunt definite şi stabilite la art. 3 - 6 din H.G. nr. 296/2007". Astfel, prevederile alin. (6) al articolului unic se referă la aplicarea în mod selectiv a cerinţelor din art. 3-6 din Anexa la H.G. nr. 296/2007, respectiv se aplică doar acele prevederi care se referă strict la operatorii economici participanţi la târguri privind condiţiile de eligibilitate şi asigurarea finanţării acestora. Or, prevederile alin. (6) al articolului unic nu conţin nicio condiţie privind aplicarea prevederilor din art. 3 - 6 din Anexa al H.G. nr. 296/2007 societăţii organizatoare a pavilioanelor naţionale, neexistând o trimitere în Legea nr. 110/2012 în acest sens. Din analiza juridică a prevederilor O.U.G. nr. 92/2011 rezultă clar faptul că această bază legală nu face nicio trimitere şi deci nici nu impune aplicarea prevederilor art. 3 - 6 din Anexa la H.G. nr. 296/2007, cu atât mai puţin a cerinţelor din art. 4 (b), menţionate de reprezentanţii Curţii de Conturi ca nefiind respectate de MADR.

Prevederile art. 3 - 6 din Anexa la H.G. nr. 296/2007 nu se aplică în totalitate şi întocmai, ci selectiv, respectiv numai acele prevederi care se referă strict la operatorii economici participanţi la târgurile organizate de Ministerul Economiei în cadrul Programului de promovare a Exportului. Or, participarea prin intermediul unei societăţi organizatoare se supune prevederilor de mai sus şi nu ale O.U.G. nr. 92/2011, modificată şi completată prin Legea nr. 110/2012. Auditorii Curţii de Conturi au interpretat în mod eronat prevederile legale privind calitatea SC B. SRL în relaţiile cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, căruia nu i se aplică dispoziţiile art. 4 (b) din Anexa la H.G. nr. 296/2007. Prevederile art. 4 lit. b) din H.G. nr. 296/2007, potrivit cărora:

"cheltuielile aferente comisionului prevăzut în contractul încheiat cu societatea organizatoare a pavilioanelor naţionale" nu reprezintă o condiţie impusă imperativ de Legea nr. 110/2012, deoarece în cuprinsul acestei legi nu există prevederi referitoare la societatea organizatoare a pavilionului naţional sau prevederi privind aplicarea unor condiţii în relaţiile cu această societate organizatoare.

MADR a pus la dispoziţia reprezentanţilor Curţii de Conturi toate documentele justificative care au stat la baza plăţii OP 578 din 26 martie 2014 (Referatul de aprobare al Ordinului MADR nr. 203 din 6 februarie 2014 privind participarea la Târgul F. prin organizarea standului de informare al MADR; Contractul nr. x din 6 februarie 2014 încheiat cu SC B. SRL în calitatea sa de reprezentant oficial în România a E.; Procesul-verbal de recepţie semnat de reprezentanţii MADR şi SC B. SRL în 15 februarie 2014; Factura nr. x din 26 februarie 2014).

În Procesul-verbal de constatare nr. x din 22 iulie 2015 întocmit de Curtea de Conturi, document ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 35/2016, auditorii publici au făcut o comparaţie referitor la participarea MADR la Târgul de la E. în anul 2013 cu anul 2014.

Cu privire la măsura dispusă la pct. II.2 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015 menţinută prin Încheierea nr. 102 din 21 octombrie 2015 emise de Curtea de Conturi a României, măsură anulată de instanţa de fond.

a) Legiuitorul a prevăzut la art. 111 din Legea nr. 18/1991 că: e) amplasarea obiectivelor de orice fel, cu excepţia celor prevăzute la art. 92, pe terenurile situate în extravilan, fără avizele şi aprobările prevăzute de lege ...constituie contravenţie". Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către specialiştii împuterniciţi în acest scop de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi, după caz, de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, de împuterniciţii prefectului şi specialiştii împuterniciţi de directorul general al direcţiei generale pentru agricultură şi alimentaţie sau, după caz, de inspectorul şef al inspectoratului silvic judeţean, precum şi de către primar. Or, cele două cereri ale societăţii C. SRL au fost analizate de către angajaţii DGPAS din cadrul MADR în mod distinct, având în vedere momentul de timp la care au fost transmise şi obiectul acestora.

Astfel, au existat două cereri distincte formulate de către SC C. SRL: una având ca obiect scoaterea din circuitul agricol a terenului concesionat de la UAT Osica de Sus, jud. Olt şi una privind introducerea în intravilan a terenului. Fiecare cerere a fost întemeiată pe prevederi legale diferite şi a fost însoţită de documentaţie diferită.

Prin cererea nr. x din 19 iunie 2013 emisă de Direcţia pentru Agricultură Olt, înregistrată la MADR - DGPAS sub nr. x din 27 iunie 2013, împreună cu documentaţia anexată, s-a solicitat avizarea documentaţiei depusă de SC C. SRL, în vederea aprobării scoaterii din circuitul agricol a terenului situat în extravilanul Comunei Osica de Sus, jud. Olt, înscris în CF nr. x, tarlaua x, parcela x. MADR a analizat şi verificat documentaţia depusă şi a emis Adresa de răspuns nr. x din 10 iulie 2013, prin care a comunicat Direcţiei pentru Agricultură Olt, faptul ca "(...) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu emite aviz retroactiv de scoatere din circuitul agricol a terenului situat în extravilan." În temeiul dispoziţiilor art. 92 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, Direcţia pentru Agricultură Olt, instituţia competentă pentru emiterea ordinului de aprobare sau nu a scoaterii din circuitul agricol a terenului în cauză, a transmis beneficiarului răspunsul formulat de MADR, totodată, procedând la restituirea documentaţiei. Astfel, cererea de scoatere din circuitul agricol nr. 1335 din 19 iunie 2013, depusă de SC C. SRL, nu a fost aprobată.

Ulterior, la data de 11 septembrie 2013 sub nr. 79612 a fost înregistrată la MADR cererea nr. x din 22 august 2013 emisă de Direcţia pentru Agricultură Olt şi documentaţia aferentă, prin care se solicită avizul necesar introducerii în intravilan a suprafeţei de 25 ha teren agricol situat în extravilanul Comunei Osica de Sus, jud. Olt, înscris în CF nr. x, tarlaua x, parcela x.

În temeiul dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 350/2001, s-a constatat faptul că terenul este liber de construcţii, fapt atestat şi de următoarele documente: Certificatul de urbanism nr. x din 18 iulie 2013 emis de Consiliul Judeţean Olt; avizul OCPI OLT- BCPI Slatina nr. 348/2013; Avizul de oportunitate nr. x din 24 iulie 2013 emis de Consiliul Judeţean; drept urmare MADR a emis Avizul de principiu nr. x din 2 octombrie 2013. Certificatul de Urbanism nr. x din 18 iulie 2013, emis de Consiliul Judeţean Olt evidenţiază regimul juridic, economic şi tehnic al acestui imobil. Or, la data emiterii acestuia, terenul se încadra la categoria de folosinţă păşune situată în extravilanul Comunei Osica de Sus, judeţul Olt. Certificatul de urbanism are caracter obligatoriu, fiind un act prin care autoritatea locală/judeţeană face cunoscut regimul juridic, economic şi tehnic al imobilului, precum şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii.

Din documentaţia existentă la dosarul de fond, anexată la cererea nr. x din 11 septembrie 2013, prin care s-a solicitat avizarea acesteia în vederea elaborării Planului Urbanistic Zonal - introducere în intravilan a terenului agricol situat în extravilanul Comunei Osica de Sus, jud. Olt, înscris în CF nr. x, tarlaua x, parcela x, rezultă faptul că terenul în cauză, pentru care s-a acordat avizul de principiu este liber de construcţii, fiind aplicabile dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar.

Emiterea avizului de către MADR era obligatorie, în cazul în care se solicita introducerea în intravilan a terenurilor agricole, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 350/2001. Astfel, nu rezultă condiţii specifice pentru ca terenul propus a fi introdus în intravilanul unei localităţi, în speţă, pentru terenul agricol situat în extravilanul Comunei Osica de Sus, jud. Olt, înscris în CF nr. x, tarlaua x, parcela x, nefiind aprobată scoaterea din circuitul agricol, pentru suprafaţa de 25 hectare. Mai mult, terenul în cauză aparţine domeniului privat al Comunei Osica de Sus, jud. Olt, fiind concesionat către SC C. SRL, conform Contract concesiune nr. x din 11 octombrie 2010. În acest context, având în vedere respingerea cererii de aprobare a scoaterii din circuitul agricol, de către MADR, prin Direcţia pentru Agricultură Olt, precum şi prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001, responsabilitatea cu privire la administrarea şi verificarea domeniului public şi privat al Comunei Osica de Sus, jud. Olt, revine conducătorului unităţii respective. Or, iniţierea/propunerea măsurilor legale pentru sancţionarea SC C. SRL, reveneau primarului.

Auditorii externi susţin în mod eronat, prin motivarea recursului promovat, faptul ca terenul în suprafaţă de 25 ha (tarlaua x, parcela x), situat în extravilanul Comunei Osica de Sus, jud. Olt a fost scos din circuitul agricol fără a se achita în contul ministerului taxa prevăzută de art. 92 (4) din Legea nr. 18/1991. Or, obiectivul de investiţii realizat de SC C. SRL este de interes public local, motiv pentru care consideră că sunt aplicabile dispoziţiile legale privind excepţiile de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991.

b) Curtea de Conturi susţine în mod eronat faptul că reprezentanţii MADR - DGPAS au avizat nelegal documentaţia de introducere a terenului în intravilanul localităţii. Totodată, în mod eronat, auditorii Curţii de Conturi susţin existenţa unei relaţii de cauzalitate dintre avizul de principiu acordat de către MADR privind clasa de calitate a terenului şi Hotărârea Consiliului Local privind introducerea în intravilan a terenului.

Astfel, acordul de principiu al MADR din cuprinsul Avizului nr. x din 2 octombrie 2013 nu determină automat introducerea în intravilan a terenului, contrar celor reţinute de auditori. Consideră că în mod corect reţine instanţa de fond faptul că taxa la Fondul de ameliorare a fondului funciar, sumă a cărei recuperare se solicită, se percepe exclusiv la scoaterea definitivă a terenului din circuitul agricol situat în extravilan, sub incidenţa dispoziţiilor art. 92 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată şi nu are legătură cu trecerea terenului în intravilan, în condiţiile prevăzute de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 350/2001, sens în care scoaterea din circuitul agricol a terenurilor care au fost introduse în intravilan se produce la momentul notării în cartea funciară, ca urmare a eliberării autorizaţiei de construire, fără a fi necesară plata taxei.

c) Auditorii publici externi critică încadrarea obiectivului de investiţie al societăţii SC C. SRL cu privire la energia electrică produsă din surse regenerabile de energie şi livrată în reţeaua electrică şi la consumatori, ca nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local. Încadrarea obiectivului de investiţie ca fiind de interes public rezultă şi din cuprinsul Anexei la Decizia nr. 1622 din 31 mai 2013 privind acreditarea CEF Osica de Sus pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, în care sunt menţionate date cu privire la energia electrică produsă din surse regenerabile de energie şi livrată în reţeaua electrică şi la consumatori, precum şi din Licenţa nr. x/31 mai 2015 pentru producerea de energie electrică.

d) Auditorii publici externi critică, în motivele de recurs, afirmaţia MADR cu privire la Adresa nr. x din 10 iulie 2013 emisă de către DAJ Olt, în sensul că entitatea subordonată ministerului nu a comunicat faptul că pe terenul în speţă există amplasată o investiţie, motiv pentru care nu se poate proba faptul că angajaţii DGPAS din cadrul MADR au acţionat contrar intereselor legitime ale ministerului.

Cererea de scoatere din circuitul agricol nr. 1335 din 19 iunie 2013 depusă de SC C. SRL, nu a fost aprobată. Auditorii Curţii de Conturi prin motivarea recursului susţin faptul că reprezentanţii DGPAS şi ai DAJ Olt aveau cunoştinţă de faptul că pe terenul agricol era deja construită o centrală fotovoltaică, afirmaţii nedovedite, avându-se în vedere faptul că refuzul aprobării cererii formulată de către SC C. SRL, privind scoaterea din circuitul agricol a terenului concesionat, pentru care se plătise taxa în avans, s-a datorat, tocmai documentaţiei depuse de către solicitant.

Cu privire la măsura dispusă la pct. II pct. 3 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015 aşa cum a fost menţinută prin Încheierea nr. 102 din 21 octombrie 2015 emise de Curtea de Conturi a României, măsură anulată de instanţa de fond.

Recurentul-reclamant consideră că în mod eronat se susţine, de către auditorii Curţii de Conturi, faptul că nu a fost prestat niciun serviciu din cele stabilite conform clauzelor contractuale în Anexa nr. 2 - Oferta tehnică, lit. a) Propunerea tehnică, Modulul 2 -Serviciu de inventariere a documentelor la Acordul-cadru de servicii nr. x din 29 august 2013.

Aceste considerente ale echipei de auditori externi ai Curţii de Conturi s-au întemeiat pe prevederile art. 17 din Instrucţiuni, privind activitatea de arhivă la creatorii şi deţinătorii de documente, aprobate de conducerea Arhivelor Naţionale prin Ordinul nr. 217 din 23 mai 1996. Astfel, la art. 17 din actul menţionat anterior, legiuitorul a stabilit modalitatea de predare în arhiva instituţiei a documentelor pe care fiecare compartiment de muncă le-a creat în decursul unei perioade de timp.

Auditorii Curţii de Conturi recunosc prestarea serviciilor de către partenerul contractual al MADR, dar din expunerea deficienţelor constatate, reiese că aceştia consideră ca serviciile s-au prestat în mod defectuos, interpretând în mod eronat prevederile legale cu privire la obligaţiile prestatorului de servicii de inventariere.

Nu se poate ajunge la concluzia că contractele subsecvente nu s-au executat, întrucât filele lipsă la care face referire Curtea de Conturi nu erau obligaţia contractuală a SC D. SRL, prestatorul respectând întocmai caietul de sarcini, ce face parte integrantă din contractul de prestări servicii încheiat cu MADR.

Potrivit dispoziţiilor Instrucţiunilor privind activitatea de arhivă la creatorii şi deţinătorii de documente, aprobate de conducerea Arhivelor Naţionale prin Ordinul nr. 217 din 23 mai 1996:

"C. Inventarierea dosarelor. Predarea la compartimentul de arhivă

Art. 18. - Dosarele se depun la compartimentul de arhivă pe bază de inventare, întocmite după modelul prezentat în anexa nr. 2. Inventarul cuprinde toate dosarele cu acelaşi termen de păstrare, create în cursul unui an, de către un compartiment de muncă. Astfel, fiecare compartiment va întocmi atâtea inventare câte termene de păstrare sunt prevăzute în nomenclator, la compartimentul respectiv."

Prin urmare, deficienţele constatate de către auditorii Curţii de Conturi nu se referă la cantitatea şi calitatea lucrării efectuate de prestator în îndeplinirea atribuţiilor contractuale, ci la problemele legate de arhiva MADR, respectiv arhivarea făcută de toate compartimentele ministerului.

Solicitările pe care autoritatea contractantă (MADR) le-a înscris în caietul de sarcini la momentul demarării procedurii de achiziţie a serviciilor de arhivare a documentelor, respectiv punctului 6 al Modului 1 - Servicii de prelucrare arhivistică, se referă la aceea că:

"Un dosar nu va avea un număr mai mare de 250 de file. în cazul depăşirii acestui număr de file se vor constitui mai multe volume ale aceluiaşi dosar". Or, această obligaţie nu trebuie confundată cu numerotarea paginilor şi cu întocmirea de fişe. Prin urmare, atât timp cât serviciile descrise la modulul 2 nu sunt aplicabile prestatorului, nu se justifică crearea unui prejudiciu în bugetul MADR.

MADR, nu a negat faptul că unele servicii au fost efectuate cu unele deficienţe însă nu cu nerespectarea prevederilor contractuale. Mai mult, deficienţele pot fi remediate de către creatorii şi deţinătorii de documente, motiv pentru care nu se impune stabilirea vreunui prejudiciu şi nici recuperarea acestuia. Or, "documentaţia care a fost prelucrată de prestator a fost predată în metri liniari de arhivă", conform prevederilor contractuale, întrucât "obiectul principal al contractului îl reprezintă prestarea de servicii de prelucrare fond arhivistic, reprezentând cantitatea de 650 metri liniari conform Contractului nr. x/2013, 700 ml conform contractului nr. x şi 700 ml conform Contractului nr. x/2014(...)".

În drept, au fost invocate prevederile art. 208 şi 490 din C. proc. civ.

3.3.2. Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul-reclamant Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cu privire la motivul de recurs prevăzut Ia art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele reclamantului şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa. Nu în ultimul rând, este de precizat că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte a precizat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se solicită respingerea ca nefondate a criticilor de nelegalitate formulate de M.A.D.R.

Cu privire la măsura dispusă prin pct. II.1 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015 emisă de către Departamentul III, astfel cum a fost menţinută prin încheierea nr. 102/21 octombrie 2015 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, se arată că auditorii publici externi nu au stabilit persoane vinovate, ci au formulat recomandări reprezentanţilor M.A.D.R. (consemnate în Procesul-verbal de constatare) privind efectuarea unei analize a cauzelor şi împrejurărilor care au generat situaţia existentă precum şi stabilirea persoanelor răspunzătoare.

Auditorii publici externi nu şi-au depăşit atribuţiile, consemnările acestora având la bază argumentele/aspectele reţinute de către instanţele de judecată în motivarea hotărârilor pronunţate (redate textual în cuprinsul Procesului-verbal de constatare), precum şi alte documente prezentate de către reprezentanţii ministerului.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabilirea întinderii prejudiciilor şi a persoanelor răspunzătoare cade în sarcina instituţiei verificate (M.A.D.R.), Curtea de Conturi neavând stabilite atribuţii în acest sens.

Dobânda legală achitată în executarea Sentinţei civile nr. 2439 din 24 mai 2013 (47.067 RON) reprezintă cheltuieli suplimentare nejustificate efectuate de la bugetul de stat, ca urmare a neacordării la timp de către M.A.D.R. a despăgubirilor către SC A. SA. conform prevederilor H.G. nr. 1415/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

De altfel, este de subliniat faptul că aspectele invocate de recurentul-reclamant în cererea de recurs urmăresc să justifice nevinovăţia angajaţilor din cadrul ministerului şi nu nelegalitatea măsurii dispuse la pct. II. 1 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015 emisă de către Departamentul III, nefiind de natură să modifice abaterea constatată de către auditorii publici externi.

Recurenta reiterează faptul că abaterea reţinută în actul de control constă în împrejurarea că, ulterior punerii în executare a Sentinţei civile nr. 2439 din 24 mai 2013, conducerea M.A.D.R. nu a luat măsuri în vederea analizării cauzelor care au generat situaţia existentă, stabilirii persoanelor răspunzătoare şi recuperării sumei de 47.067 RON reprezentând dobânzi pe care ministerul le-a plătit ca urmare a neacordării la timp a despăgubirilor pentru animale sacrificate, conform procedurii legale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 şi urm. C. proc. civ.

3.4. Răspunsurile la întâmpinări

3.4.1. Recurentul-reclamant Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat răspuns la întâmpinare, prin care care a reiterat susţinerile din cererea de recurs.

3.4.2. Recurentul-pârât Curtea de Conturi nu a formulat răspuns la întâmpinare.

4. Procedura de soluţionare a recursurilor

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat punct de vedere cu privire la raportul comunicat, prin care a reiterat chestiuni privind fondul recursului.

În baza Hotărârii nr. 106 din data de 13 septembrie 2018 a Colegiului de Conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a constatat incompatibilitatea procedurii de filtrare a recursurilor cu domeniul contenciosului administrativ, în cauză s-a fixat termen de soluţionare a recursului la data de 27 noiembrie 2018.

4.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenţi

4.2.1. În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul-reclamant Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

4.2.1.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Recurentul susţine că toate argumentele sale expuse şi motivate judicios, au fost ignorate cu desăvârşire; instanţa de fond, în soluţionarea prezentei cauze, nu a motivat în nici un fel de ce a reţinut că paguba în bugetul MADR este pricinuită ca urmare a nerespectării legalităţii punerii în executare a unui titlu executoriu. Se mai arată că, în cauză, deşi instanţa a pronunţat o soluţie care reprezintă fondul cauzei, nicio critică formulată de MADR împotriva măsurii contestate nu a fost cercetată şi nicio probă nu a fost luată în considerare, soluţia bazându-se strict pe constatările auditorilor externi ai Curţii de Conturi, fără a motiva în fapt şi în drept reţinerea proprie pentru care a dispus respingerea contestaţiei.

Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ. Astfel, instanţa de fond a analizat şi a răspuns argumentelor esenţiale expuse de părţi în susţinerea poziţiei lor procesuale şi a prezentat raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza concluziei sale, exprimată prin soluţia dată. Împrejurarea că instanţa nu s-ar fi aplecat asupra tuturor subargumentelor invocate de recurentul-reclamant nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanţa este obligată să analizeze argumentele esenţiale, de natură să tranşeze soluţia în cauză.

În subsidiar, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea sau motivarea contradictorie nu pot fi reţinute raportat la sentinţa atacată.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

4.2.1.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauze când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

În cadrul acestui motiv de recurs, recurentul a criticat soluţia primei instanţe de respingere a cererii de anulare a punctului II.1. din Decizia nr. 35/2015.

Prin măsura atacată, s-au dispus următoarele: "Se va recupera conform prevederilor legale, inclusiv de la persoanele responsabile, şi se va vira la bugetul de stat suma de 47.067,06 RON achitată în baza Sentinţei civile nr. 2439 din 24 mai 2013, reprezentând cheltuieli suplimentare nejustificate efectuate de la bugetul de stat, precum şi a obligaţiilor accesorii aferente".

Pentru a se dispune această măsură, auditorii publici externi ai Curţii de Conturi a României au reţinut că MADR nu a luat măsurile care se impun în vederea recuperării sumei de 47.067 RON reprezentând cheltuieli suplimentare nejustificate efectuate de la bugetul de stat, ca urmare a punerii în executare a Sentinţei civile nr. 2439 din 24 mai 2013, prin care instanţa de judecată a constat nerespectarea de către MADR a prevederilor H.G. nr. 1415/2004 privind acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor precum şi faptul că ministerul a manifestat pasivitate în susţinerea intereselor sale legitime, pe parcursul derulării procesului judiciar.

Prin Procesul Verbal de constatare din data de 17 iulie 2015, auditorii au mai reţinut că MADR nu a efectuat demersurile necesare în vederea obţinerii finanţării (prin solicitarea deschiderii de credite la Ministerul Finanţelor Publice şi alimentarea conturilor direcţiei agricole judeţene), motivând prin faptul că în cazul bolii Bluetonque la bovine nu se aplicau prevederile H.G. nr. 1415/2004 (Adresa nr. x din 21 august 2018 - Anexa nr. 12.

În fapt, aşa cum se reţine prin sentinţa recurată, prin Sentinţa civilă nr. 2439 din 24 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2010, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 5590 din 18 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a fost soluţionată cererea prin care reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâţii ANSV - Direcţia Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Timiş şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Timiş, a solicitat instanţei obligarea pârâţilor la plata sumei de 148.265,09 RON, obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale începând cu data de 4 septembrie 2008 până la data plăţii efective sau executării silite, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa amintită, a fost admisă acţiunea şi a fost obligat pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să plătească reclamantei suma de 148.265,09 RON şi dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 04 septembrie 2008 şi până la plata efectivă; prin decizia din recurs, au fost menţinute dispoziţiile sentinţei recurate, fiind modificată sentinţa doar în sensul obligării pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti să plătească şi dobânda datorată reclamantei SC A. SA Timişoara începând cu data introducerii acţiunii respectiv 12 noiembrie 2010 şi până la achitarea efectivă a debitului.

Suma reţinută ca şi pagubă prin decizia Curţii de Conturi este reprezentată de dobânda legală aferentă debitului principal, iar prin decizie s-a reţinut că dobânda calculată reprezintă cheltuieli suplimentare nejustificate efectuate de la bugetul de stat, ca urmare a neacordării la timp a despăgubirilor către A. SA conform prevederilor H.G. nr. 1415/2004.

În Încheierea atacată, se reţine în plus faptul că argumentele prezentate în contestaţia formulată au ca scop să demonstreze nevinovăţia salariaţilor din cadrul ministerului (Departamentul Juridic), nefiind de natură să modifice abaterea constatată de către auditorii publici externi. Abaterea reţinută de auditorii publici constă în faptul că, ulterior punerii în executare a Sentinţei civile nr. 2439 din 24 mai 2013, conducerea MADR nu a luat măsuri în vederea analizării cauzelor care au generat situaţia existentă, în vederea stabilirii persoanelor răspunzătoare şi recuperării sumei de 47.067 RON, reprezentând dobânzi pe care ministerul le-a plătit ca urmare a neacordării la timp a despăgubirilor pentru animale sacrificate, conform procedurii legale.

Înalta Curte constată că o parte din argumentaţia recurentului-reclamant se bazează pe o critică indirectă a hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care acesta a fost obligat la plata despăgubirilor pentru animale tăiate solicitate de reclamanta din acel dosar, susţinându-se o aplicare greşită retroactivă a unui alt act normativ decât cel care era incident în cauză. Or, atâta timp cât hotărârea respectivă a rămas irevocabilă, aceasta are autoritate de lucru judecat faţă de recurentul-reclamant, acesta nemaiputând invoca argumente ce au fost în mod explicit înlăturate prin acea hotărâre. Ca atare, toate aceste susţineri din recurs, referitoare la lipsa unui temei legal de acordare a despăgubirilor şi la caracterul eronat al soluţiei date de instanţă în acel dosar, nu pot fi avute în vedere.

Cu toate acestea, va fi avută în vedere strict ordinea cronologică a petrecerii faptelor: în Monitorul Oficial nr. 837 din 10 septembrie 2004 a fost publicată H.G. nr. 1415/2004 privind acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor; 4 august 2008, data la care a fost depusă pentru avizare la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală cu nr. de înregistrare 2793 din 4 august 2008 cererea de acordare a despăgubirilor; în Monitorul Oficial nr. 741 din 30 octombrie 2009, a fost publicată H.G. nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor; 12 noiembrie 2010, data naşterii litigiului din Dosarul x/2010 al Tribunalului Timiş.

Astfel, dacă la data refuzului iniţial de plată, era în vigoare H.G. nr. 1415/2004, la data înregistrării acţiunii pe rolul instanţei, intrase deja în vigoare H.G. nr. 1214/2009. Dincolo de problema de drept a aplicabilităţii în anul 2010 a H.G. nr. 1214/2009 cu privire la o cerere depusă în anul 2008 (aspect ce nu poate fi supus vreunei analize de legalitate, aşa cum s-a reţinut mai sus), nu poate fi reproşat recurentului faptul că, în 2008, la data depunerii cererii, nu a avut în vedere un act normativ viitor, care la data respectivă nu exista. Instanţa, în soluţionarea cererii formulate de A., a reţinut că sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 1214/2009, precum şi prevederile art. 5 din Normele metodologice din 7 octombrie 2009 privind finanţarea cheltuielilor pentru acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, potrivit cărora acordarea despăgubirilor se face la valoarea de piaţă, în termen de 90 de zile de la tăierea acestora, uciderea sau afectarea în alt mod a animalelor, conform art. 2 lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei de stabilire a normelor privind finanţarea comunitară a intervenţiilor de urgenţă şi a combaterii anumitor boli ale animalelor menţionate în Decizia 90/424/CEE a Consiliului.

Înalta Curte reţine că este justă apărarea recurentului în sensul că nu i se poate reţine nicio culpă, câtă vreme în conduita sa a respectat principiul legalităţii care guvernează activitatea administraţiei publice, conformându-se prevederilor unor acte normative în vigoare, pentru emiterea cărora nu poate fi ţinut responsabil.

Corelativ, recurentul nu poate recupera de la prepuşii săi sumele plătite în temeiul unor hotărâri judecătoreşti executorii, pentru că lipseşte unul din elementele esenţiale ale răspunderii materiale, şi anume "vinovăţia" (art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici).

Lipsind vinovăţia, nu poate fi reţinută nici existenţa unui prejudiciu, cât timp, potrivit pct. 5 şi 6 din Regulamentul Curţii de Conturi, prejudiciu reprezintă pierdere provocată patrimoniului public sau privat al statului, al unei unităţi administrativ-teritoriale ori al unei entităţi publice a acestora, ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite de către o persoană cu atribuţii în administrarea patrimoniului. Or, în prezenta cauză, punerea în executare a unei hotărâri definitive şi irevocabile de către MADR, cu putere de lege, nu reprezintă o cheltuială nejustificată efectuată în bugetul ministerului.

Administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către MADR s-a făcut cu respectarea unei hotărâri irevocabile, auditorii Curţii de Conturi neavând niciun motiv pentru a stabili un prejudiciu, atât timp cât nu s-au cheltuit bani publici ca urmare a unei fapte ilicite săvârşite de un funcţionar public din cadrul ministerului, ci s-a pus în executare o sentinţă definitivă; în speţă, MADR nu a fost obligat la plata de daune unei terţe persoane, ci a fost obligat de instanţă în baza unor reglementări UE şi naţionale a acorda ajutorul de stat cuvenit conform dosarului întocmit de solicitant. Astfel, executarea titlului în cauză, nu poate fi încadrată în categoria de daune, aduse bugetului de stat.

În ceea ce priveşte disp. art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 110/1999, auditorii publici externi ai Curţii de Conturi nu au identificat ce obligaţii nu au fost respectate în realizarea unei bune gestiuni financiare, atât timp cât orice instituţie publică are obligaţia de a respecta dispoziţiile puse în sarcina acesteia de către o instanţă de judecată, printr-o hotărâre ce are valoare de titlu executoriu/lege.

În ceea ce priveşte susţinerea în sensul că MADR nu a efectuat demersurile necesare în vederea obţinerii finanţării prin solicitarea deschiderii de credite la Ministerul Finanţelor Publice şi alimentarea conturilor direcţiei agricole judeţene, se reţine că motivul refuzului nu a fost lipsa fondurilor la acel moment, ci consideraţia că nu exista temei legal pentru acordarea despăgubirilor; astfel, se reproşează recurentului altă faptă decât cea efectiv săvârşită. Pe de altă parte, orice reproş legat de calitatea apărării exercitate de recurent în cadrul acelui dosar, cât timp nu s-a imputat o neglijenţă gravă în susţinerea intereselor instituţiei, depăşeşte cadrul atribuţiilor auditorilor Curţii de Conturi; faptul că apărarea nu a fost eficientă nu duce la concluzia automată a unei apărări cu rea-credinţă sau voit neglijentă, pentru a se putea reţine un eventual prejudiciu adus instituţiei.

Înalta Curte reţine că nu poate fi atrasă răspunderea funcţionarilor publici din cadrul instituţiei pentru plata pe care o consideră legal făcută, atâta timp cât MADR nu poate recupera de la prepuşii săi sumele plătite în temeiul unor hotărâri judecătoreşti executorii, pentru că lipseşte unul din elementele esenţiale ale răspunderii materiale, şi anume vinovăţia (art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi nici nu se poate vorbi de o greşeală a vreunui funcţionar public, astfel încât răspunderea civilă să fie îndreptată împotriva acestuia.

În concluzie, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este fondat.

4.2.2. În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi

Recursul a fost întemeiat pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauze când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").

În cadrul acestui motiv de recurs, recurentul a criticat soluţia cu privire la cele trei măsuri anulate de prima instanţă.

4.2.2.1. Cu privire la măsura de la pct. I.3 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015 emisă de către Departamentul III, astfel cum a fost menţinută prin Încheierea nr. 102 din 21 octombrie 2015 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

Prin măsura de la punctul I. 3 din decizia menţionată, recurentul-pârât a dispus următoarele: "Se vor face demersurile legale care se impun pentru obţinerea documentelor care să justifice plăţile în sumă de 1.962.211 RON în baza contractului încheiat de MADR cu SC B. SRL societate comercială care a organizat participarea ministerului la târgul BIOFACH 2014 desfăşurat în oraşul Nurenberg din Germania în perioada 12 - 15 februarie 2014.(...)

În eventualitatea în care nu se va intra în posesia documentelor justificative, se vor lua măsurile legale pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a persoanelor responsabile".

Prin urmare, ceea ce auditorii impută ministerului este lipsa documentelor justificative în baza cărora s-a efectuat plata sumei de 1.962.211 RON efectuată în baza contractului încheiat de MADR cu SC B. SRL În cuprinsul Încheierii, s-a reţinut că în fapt s-a constatat că s-au efectuat plăţi în sumă de 1 962 211 RON în baza contractului încheiat de MADR cu SC B. SRL, societate comercială care a organizat participarea ministerului la târgul BIOFACH 2014 desfăşurat în oraşul Nurenberg din Germania în perioada 12 - 15 februarie 2014, pentru care prestatorul de servicii nu a depus toate documentele care să justifice sumele decontate de SC B. SRL subcontractanţilor, astfel că nu se poate stabili dacă valoarea facturată de acesta ministerului reprezintă realitatea.

Recurenta a arătat că instanţa a analizat numai din punct de vedere al angajamentului sumelor, aşa cum rezultă din O.M.A.D.R. nr. 203/2014, fără a lua în calcul faptul că sumele angajate şi plătite de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale către SC B. SRL nu au documente justificative.

Recurenta a arătat că abaterea consemnată în actul de control are în vedere faptul că SC B. SRL nu a prezentat toate documentele justificative (contractele, facturile şi ordinele de plată), care să justifice sumele decontate (plătite de către SC B. SRL) subcontractanţilor, astfel că nu se poate stabili dacă suma facturată de această firmă către Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, este reală.

Cu privire la această susţinere, Înalta Curte constată că MADR a pus la dispoziţia reprezentanţilor Curţii de Conturi toate documentele justificative care au stat la baza plaţii OP 578 din 26 martie 2014 (Referatul de aprobare al Ordinului MADR nr. 203 din 6 februarie 2014 privind participarea la Târgul F. prin organizarea standului de informare al MADR - dosar de fond; Contractul nr. x din 6 februarie 2014 încheiat cu SC B. SRL în calitatea sa de reprezentant oficial în România a E.- dosar de fond; Procesul-verbal de recepţie semnat de reprezentanţii MADR şi SC B. SRL în 15 februarie 2014 - dosar de fond; Factura nr. INP 1765358 din 26 februarie 2014 - dosar de fond).

Un argument suplimentar în sensul existenţei dovezilor privind efectuarea cheltuielilor îl reprezintă împrejurarea că acţiunile necesare şi cheltuielile aferente acestora au fost aprobate prin Ordinul MADR nr. 203 din 6 februarie 2014, ordin emis în temeiul alin. (2) al articolului unic din O.U.G. nr. 92/2011. Prin urmare, câtă vreme cheltuielile au fost aprobate printr-un ordin de ministru emis conform legii, iar din probele administrate nu reiese că sumele aprobate ar fi fost depăşite, nu se poate reţine în sarcina reclamantului nicio încălcare a vreunei dispoziţii legale.

Recurentul-pârât a mai invocat faptul că alin. (4) al articolului unic al O.U.G. nr. 92/2011, introdus de articolul unic pct. 2 din Legea nr. 110/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 92/2011 pentru aprobarea organizării unor acţiuni de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, în plan intern şi internaţional, precizează explicit faptul că "participarea operatorilor economici din agricultură la târguri şi expoziţii internaţionale se realizează pe pieţe de interes, prin organizarea de pavilioane naţionale, standuri specializate pe produse agricole sau mini-expoziţii se face pe bază de programe elaborate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale." În concluzie, susţine recurentul-pârât, MADR era obligat prin lege, să elaboreze programe pentru participarea operatorilor economici din agricultură la târguri şi expoziţii internaţionale etc.

În mod corect a statuat prima instanţă faptul că nu era aplicabil alin. (4) din articolul unic al O.U.G. nr. 92/2011, cu toate consecinţele pe care le implică această argumentaţie, deoarece acest text se referă la operatorii economici din agricultură, autoritatea reclamantă neputând fi asimilată în nicio circumstanţă unui operator economic în agricultură.

Similar, prima instanţă a înlăturat şi susţinerile pârâtei referitoare la aplicabilitatea anexei 1 la H.G. nr. 296/2007, întrucât şi această anexă se referă la participarea operatorilor economici la târguri şi expoziţii internaţionale.

O.U.G. nr. 92/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 110/2012 conţine o singură trimitere la prevederile H.G. nr. 296/2007, în cadrul alin. (6) al articolului unic, care a statuat următoarele: "(6) Condiţiile de eligibilitate şi asigurarea finanţării pentru operatorii economici participanţi sunt definite şi stabilite la art. 3 - 6 din H.G. nr. 296/2007".

Astfel, prevederile alin. (6) al articolului unic se referă la aplicarea în mod selectiv a cerinţelor din art. 3 - 6 din Anexa la H.G. nr. 296/2007, respectiv se aplică doar acele prevederi care se referă strict la operatorii economici participanţi la târguri privind condiţiile de eligibilitate şi asigurarea finanţării acestora.

Or, prevederile alin. (6) al articolului unic nu conţin nicio condiţie privind aplicarea prevederilor din art. 3 - 6 din Anexa al H.G. nr. 296/2007 societăţii organizatoare a pavilioanelor naţionale, neexistând o trimitere în Legea nr. 110/2012 în acest sens.

Recurentul-pârât a mai invocat faptul că, în ceea ce priveşte relaţia contractuală dintre MADR şi SC B. SRL, trebuiau respectate prevederile art. 4 lit. b) şi art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 296/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că era obligatorie inclusiv stabilirea cheltuielilor aferente comisionului prevăzut în contractul încheiat cu societatea organizatoare a pavilioanelor naţionale şi a decontului final pe care operatorii economici trebuiau sa îl prezinte, societăţii organizatoare, respectiv SC B. SRL Prin urmare, consideră recurentul, prevederile art. 3 - art. 5 din Anexa la H.G. nr. 296/2007 se aplică şi în ceea ce îl priveşte pe MADR, aşa cum rezultă din prevederile articolului unic pct. 2 din Legea nr. 110/2012 pentru aprobarea O.U.G. nr. 92/2011 pentru aprobarea organizării unor acţiuni de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Înalta Curte reţine că participarea prin intermediul unei societăţi organizatoare nu se supune prevederilor O.U.G. nr. 92/2011, modificată şi completată prin Legea nr. 110/2012. Prevederile art. 4 lit. b) din H.G. nr. 296/2007, potrivit cărora:

"cheltuielile aferente comisionului prevăzut în contractul încheiat cu societatea organizatoare a pavilioanelor naţionale" nu reprezintă o condiţie impusă imperativ de Legea nr. 110/2012, deoarece în cuprinsul acestei legi nu există prevederi referitoare la societatea organizatoare a pavilionului naţional sau prevederi privind aplicarea unor condiţii în relaţiile cu această societate organizatoare.

În concluzie, în mod corect a anulat prima instanţă măsura dispusă în cadrul punctului I.3 din decizia atacată, motivul de recurs fiind nefondat sub acest aspect.

4.2.2.2. Referitor la măsura de la pct. II.2 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015 emisă de către Departamentul 111, astfel cum a fost menţinută prin Încheierea nr. 102 din 21 octombrie 2015 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

Prin măsura contestată, s-au dispus următoarele:

"Se vor dispune măsurile care se impun, se va recupera şi vira pe destinaţii legale suma de 663.000 RON reprezentând paguba creată Fondului de ameliorare a fondului funciar, precum şi obligaţiile accesorii aferente (valoarea calculată până la 17 iulie 2015 fiind în sumă totală de 171451,80 RON), inclusiv de la persoanele care nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile specifice şi competenţele stabilite prin fişa postului, dacă va fi cazul".

Pentru a se dispune această măsură auditorii publici externi ai Curţii de Conturi a României au reţinut următoarele: în scopul sprijinirii investiţiilor pentru modernizarea şi realizarea de noi capacităţi ce producţie a energiei electrice, s-a aprobat concesionarea unei suprafeţe de teren de 25 ha ofertantului câştigător SC C. SRL Terenul în suprafaţă de 25 ha situat în extravilan a fost scos din circuitul agricol (prin realizarea construcţiei Centrala fotovoltaică Arinna 1) fără a se achita în prealabil taxa prevăzută de art. 92 alin. (4) din Legea nr. 18/1991; în scopul introducerii în intravilan a terenului în speţă, aceleaşi persoane din cadrul DGPAS au emis şi înaintat către DADR Olt avizul de principiu.

a) O primă susţinere a recurentului-pârât este în sensul că, deşi reprezentanţilor DADR - Olt (prin documentaţia depusă SC C. SRL) şi, ulterior, reprezentanţilor MADR (prin transmiterea de către DADR a documentaţiei, cu Adresa nr. x din 19 iunie 2013) li s-a adus la cunoştinţă, în luna iunie 2013, faptul că a fost realizată o construcţie nouă pe un teren aflat la acel moment în extravilan (lucrare finalizată în martie 2013) şi pentru care beneficiarul nu achitase, în prealabil, taxa prevăzută la art. 92 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceştia nu au aplicat sancţiunile civile şi contravenţionale prevăzute la art. 114 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ.

Conform prev. art. 92 alin. (4) din Legea nr. 18/1991:

"Scoaterea definitivă din circuitul agricol şi silvic a terenurilor situate în extravilanul localităţilor se face cu plata, de către persoanele fizice sau juridice solicitante, a taxelor prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la prezenta lege. Din aceste taxe se constituie Fondul de ameliorare a fondului funciar, aflat la dispoziţia Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi, respectiv, a Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului."

Înalta Curte constată că în mod corect a invocat recurenta-pârâtă faptul că doar recurentul-reclamant avea competenţa de a aplica sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prev. art. 111 lit. e) din Legea nr. 18/1991. Astfel, art. 114 alin. (1) din aceeaşi lege prevede următoarele:

"Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către specialiştii împuterniciţi în acest scop de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi, după caz, de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, de împuterniciţii prefectului şi specialiştii împuterniciţi de directorul general al direcţiei generale pentru agricultură şi alimentaţie sau, după caz, de inspectorul şef al inspectoratului silvic judeţean, precum şi de către primar."

În fapt, terenul ce face obiectul abaterii a fost scos din circuitul agricol fără consemnarea taxei aferente reglementate de prev. art. 92 alin. (4) din Legea nr. 18/1991.

Astfel, au existat două cereri distincte formulate de către societatea SC C. SRL: una având ca obiect scoaterea din circuitul agricol a terenului concesionat de la UAT Osica de Sus, jud. Olt şi una privind introducerea în intravilan a terenului.

Prima cerere de scoatere din circuitul agricol a terenului situat în extravilanul Comunei Osica de Sus, jud. Olt, înscris în CF nr. x, tarlaua x, parcela x (cererea nr. x din 19 iunie 2013) a fost respinsă prin Adresa nr. x din 10 iulie 2013, cu motivarea că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu emite aviz retroactiv de scoatere din circuitul agricol a terenului situat în extravilan. În temeiul dispoziţiilor art. 92 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, Direcţia pentru Agricultură Olt, instituţia competentă pentru emiterea ordinului de aprobare sau nu a scoaterii din circuitul agricol a terenului în cauză, a transmis beneficiarului răspunsul formulat de MADR, totodată, procedând la restituirea documentaţiei.

Prin a doua cerere înregistrată sub nr. x din 11 septembrie 2013, aceeaşi societate a solicitat avizul necesar introducerii în intravilan a suprafeţei de 25 ha teren agricol situat în extravilanul Comunei Osica de Sus, jud. Olt, înscris în CF nr. x, tarlaua x, parcela x (acelaşi teren). Această cerere a fost admisă, MADR având ca argument principal faptul că documentele ataşate cererii atestau împrejurarea că terenul era liber de construcţii.

Certificatul de Urbanism nr. x din 18 iulie 2013 emis de Consiliul Judeţean Olt evidenţiază regimul juridic, economic şi tehnic al acestui imobil, atesta faptul că terenul se încadra la categoria de folosinţă păşune situată în extravilanul Comunei Osica de Sus, judeţul Olt. Reclamantul a arătat că certificatul de urbanism are caracter obligatoriu, fiind un act prin care autoritatea locală/judeţeană face cunoscut regimul juridic, economic şi tehnic al imobilului, precum şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii. Astfel, reclamantul a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar.

Mai mult decât atât, în anul 2014, reprezentanţii DADR - Olt au propus şi reprezentanţii MADR au aprobat restituirea taxei achitate de către SC C. SRL (taxă achitată în iunie 2013 de către societatea comercială pentru scoaterea din circuitul agricol, operaţiune justificată prin documentaţia depusă).

Ceea ce i se reproşează reclamantului este faptul că a ignorat informaţia ce îi fusese oferită prin cererea din iunie 2013, referitoare la existenţa unei construcţii (centrală fotovoltaică) pe terenul din circuitul agricol cu privire la care se solicita trecerea în intravilan. Or, pentru a fi îndeplinite în mod real condiţiile pentru ca terenul din extravilan aflat în circuitul agricol sa poată fi trecut în intravilan, era absolut necesar ca acesta să fie liber de construcţii. Recurentul-reclamant nu a oferit o explicaţie plauzibilă pentru care a dat preferinţă celor menţionate în certificatul de urbanism, în condiţiile în care tot acesta constatase, câteva luni mai devreme, existenţa unei construcţii pe acest teren ca motiv de respingere a cererii de scoatere din circuitul agricol. De asemenea, deşi cererea de scoatere din circuitul agricol a fost în mod formal respinsă, prin trecerea terenului în intravilan cu o construcţie deja existentă pe acesta, se consfinţeşte indirect scoaterea sa din circuitul agricol.

c) Auditorii publici externi nu au statuat faptul că investiţia realizată nu este de interes public, ci faptul că aceasta s-a realizat fără achitarea taxei prevăzute de Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

MADR a invocat, în mod nejustificat, prevederile Legii nr. 123/2012, întrucât prin acestea nu sunt prevăzute excepţii de la achitarea taxei prevăzute de Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la Legea nr. 255/2010, cu modificările şi completările ulterioare, menţionată de intimatul-reclamant, acest act normativ se referă strict la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local. Astfel, la art. 1 şi art. 2 alin. (1) din legea menţionată se specifică lucrările de utilitate publică pentru care se aplică acest act normativ, lucrarea în speţă (centrală fotovoltaică) neregăsindu-se în cuprinsul acestor articole. În fapt, aşa cum precizează şi reprezentanţii ministerului, "obiectivul de investiţii realizat de SC C. SRL este de interes public local" şi nu de interes naţional. Astfel, în ceea ce priveşte producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice nu sunt aplicabile prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 255/2010, care se referă strict la obiectivele de interes naţional. În consecinţă, nu sunt aplicabile excepţiile de la plata taxei de scoatere din circuitul agricol, aşa cum sunt prevăzute la art. 14 din Legea nr. 255/2010.

În ceea ce priveşte afirmaţia MADR cu privire la Adresa nr. x din 10 iulie 2013, aceasta a fost emisă de reprezentanţii DGPAS din cadrul ministerului şi transmisă unităţii subordonate, respectiv DADR - Olt şi reprezintă refuzul avizului de scoatere din circuitul agricol şi a fost retransmisă de această subunitate, în anul 2014, către direcţia economică din cadrul ministerului pentru a justifica restituirea taxei, decizia de restituire fiind luată de direcţia economică fără vreo altă documentaţie existentă la minister şi/sau direcţia agricolă.

Deşi în mod strict formal taxa ce i se impută reclamantului ca nefiind achitată de către societatea respectivă se percepe exclusiv la scoaterea definitivă a terenului din circuitul agricol, iar nu la trecerea acestuia în intravilan, în fapt a operat o veritabilă scoatere din circuitul agricol, împrejurare la care a contribuit în mod decisiv emiterea avizului de trecere a terenului în intravilan.

Ca urmare, sub acest aspect, motivul de recurs este fondat, urmând a fi casată sentinţa sub acest aspect şi respinsă cererea reclamantului de anulare a acestei măsuri.

4.2.2.3. Cu privire la măsura de la pct. II.3 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015 emisă de către Departamentul III, astfel cum a fost menţinută prin Încheierea nr. 102 din 21 octombrie 2015 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor

Prin măsura atacată, s-a dispus: "Recuperarea pe toate căile legale, inclusiv de la persoanele care nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile şi competenţele stabilite prin fişa postului, a sumei de 860.826,41 RON, din care 704.489,80 RON, reprezintă plata unor servicii contractate de MADR care nu au fost prestate şi accesorii în sumă de 156.336,85 din care: dobânzi de întârziere în sumă de 94.874,17 RON calculate pentru perioada 31 octombrie 2013 - 10 iulie 2015 şi penalităţi de întârziere în sumă de 61.462,44 RON. (...)".

Pentru a se dispune această măsură auditorii publici externi ai Curţii de Conturi a României au reţinut că, din verificarea efectuată de către auditorii publici externi, a rezultat faptul că în cazul unui număr de trei contracte subsecvente de prestări servicii încheiate de MADR cu SC D. SRL, s-a constatat achitarea de către instituţia publică a sumei de 704.489,8 RON reprezentând plata unor servicii de inventariere a documentelor, fără ca aceste servicii să fie prestate, conform clauzelor contractuale stabilite în Anexa nr. 2 - Oferta tehnică, lit. a) Propunerea tehnică, Modulul 2 - Serviciu de inventariere a documentelor, la Acordul-cadru de servicii nr. x din 29 august 2013.

Recurentul-reclamant a susţinut că prestatorul şi-a îndeplinit în mod corect obligaţiile astfel cum au fost stabilite în caietul de sarcini, ce face parte integrantă din contractul de prestări servicii încheiat cu MADR. MADR nu a negat faptul că unele servicii au fost efectuate cu unele deficienţe, însă nu cu nerespectarea prevederilor contractuale. Mai mult, deficienţele pot fi remediate de către creatorii şi deţinătorii de documente, motiv pentru care nu se impune stabilirea vreunui prejudiciu şi nici recuperarea acestuia. Or, "documentaţia care a fost prelucrată de prestator a fost predată în metri liniari de arhivă", conform prevederilor contractuale, întrucât "obiectul principal al contractului îl reprezintă prestarea de servicii de prelucrare fond arhivistic, reprezentând cantitatea de 650 metri liniari conform Contractului nr. x/2013, 700 ml conform contractului nr. x şi 700 ml conform contractului nr. x/2014(...)".

Recurentul-pârât a reproşat recurentului-reclamant faptul că în niciunul din cele trei contracte nu a fost executat modulul nr. 2 din acordul-cadru denumit "serviciul de inventariere a documentelor". Valoarea de 704.489,8 RON stabilită în actul de control ca reprezentând servicii neefectuate se referă la toate cele trei contracte subsecvente aferentă modulului 2.

Deşi auditorii Curţii de Conturi indică o prestare parţială a serviciilor de către partenerul contractual al MADR, din expunerea deficienţelor constatate, rezultă că neefectuarea integrală a lucrărilor contractate face imposibilă arhivarea şi utilizarea acesteia în viitor pentru identificarea documentelor necesare. Lucrările executate aşa cum au fost recepţionate nu pot fi considerate lucrări de arhivare, ci aceste sunt lucrări de conservare a documentelor existente, ceea ce contravine contractului încheiat.

Astfel, chiar dacă unele din serviciile menţionate la "Modulul 2: Serviciu de inventariere a documentelor" au fost executate, dar fără a se respecta prevederile contractuale, aceste se consideră tot lucrări neexecutate, având în vedere că aceste trebuie refăcute. Acest fapt, s-a reflectat într-un mod negativ, ulterior, în etapa de predare de către SC D. SRL, a proceselor-verbale de inventariere, când nu s-au putut trece elementele de identificare ale inventarului, aşa cum sunt ele prevăzute Anexa nr. 2 a art. 9 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare.

În fapt, aceleaşi aspecte au fost constatate şi de Direcţia Generala a Arhivelor Naţionale, care prin actul de control încheiat a dispus măsurile tehnice de remediere a constatărilor. În concluzie, lucrările de recepţie şi plată a contractelor încheiate s-au efectuat fără a se analiza modul de îndeplinire a tuturor clauzelor din contracte.

Apărările legate de punctul 6 al Modului 1 - Servicii de prelucrare arhivistică nu sunt relevante cât priveşte neexecutarea integrală a obligaţiilor inserate la Modulul 2. Prin chiar matricea de complianţă prezentată de MADR se arată ce servicii trebuiau prestate conform Modulului 2 din contract, ce abatere s-a reţinut şi care este apărarea reclamantului.

Astfel, cu privire la obligaţia ca la rubrica "Conţinutul pe scurt al dosarului" să fie precizate genurile de documente conţinute de respectivul dosar, pârâta a reţinut că lipseşte fizic documentul ca atare, precum şi pagina de sfârşit de la dosar cu menţiunea "acest dosar conţine...", data întocmirii, numele şi semnătura persoanei care a întocmit inventarul, numerotarea filelor din dosare. Apărarea MADR a fost în sensul că acest conţinut pe scurt al dosarului este înscris succint pe coperta dosarului, conform art. 17 din Instrucţiuni, iar menţiunea referitoare la numărul de file se referă strict la numărul filelor inventarului, abaterea fiind în curs de remediere cu termen fixat de Direcţia Generală a Arhivelor Naţionale.

Cu privire la obligaţia ca la sfârşitul inventarului să se menţioneze "acest inventar conţine ...şi...unităţi arhivistice", data întocmirii, numele şi semnătura persoanei care a întocmit inventarul, Curtea de Conturi a reţinut că dosarele nu sunt certificate şi numerotate, iar MADR a arătat că este abatere în curs de remediere, cu termen de aduce la îndeplinire fixat de Direcţia Generală a Arhivelor Naţionale. Ca urmare, chiar recurentul-reclamant cunoaşte aspectele considerate ca fiind neexecutate de către recurenta-pârâtă.

În ceea ce priveşte susţinerea primei instanţe, în sensul că pârâta a dispus recuperarea unor sume pentru care nu există suficiente explicaţii în ce priveşte modul în care acestea au fost calculate, în actul de control este prezentat modul de calcul al sumei 156.336,61 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere stabilite în timpul misiunii de audit, până la data de 10 iulie 2015, precum şi detaliat în Anexa nr. 52 la Procesul-verbal de constatare.

Suma de 156.336,61 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere stabilite până la data de 10 iulie 2015, a fost calculată pentru debitul de 704.489,88 RON, care reprezintă plata de către MADR a unor servicii de inventariere a documentelor, fără ca aceste servicii să fie prestate, conform clauzelor contractuale stabilite în Anexa nr. 2 - Oferta tehnică, lit. a) Propunerea tehnică. Modulul 2 - Serviciu de inventariere a documentelor, la Acordul-cadru de servicii nr. x din 29 august 2013.

Debitul de 704.489,88 RON, este alcătuit din: 223.374,84 RON, reprezentând servicii de inventariere a documentelor, aferentă Contractului subsecvent de servicii nr. x din 9 septembrie 2013 (pag. 34 din Procesul-verbal de constatare); 240.557,52 RON reprezentând servicii de inventarie a documentelor, aferentă Contractului subsecvent de servicii înregistrat cu nr. x din 27 februarie 2014 (pag. 37 din Procesul-verbal de constatare); 240.557,52 RON reprezentând servicii de inventariere a documentelor, aferentă Contractului subsecvent de servicii înregistrat cu nr. x din 1 august 2014 (pag. 39 din Procesul-verbal de constatare).

Ca urmare, în ceea ce priveşte acest motiv de recurs, se constată caracterul fondat, urmând a fi casată sentinţa, în sensul respingerii ca nefondat a acestui motiv de nulitate.

4.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor

În concluzie, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României; va fi casată în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va fi anulată măsura dispusă la punctul II.1 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015; va fi respinsă în rest acţiunea cu privire la măsurile II.2 şi II.3 din decizie şi va fi menţinută soluţia primei instanţe cu privire la măsura de la punctul I.3.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei civile nr. 976 din 22 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Anulează măsura dispusă la punctul II.1 din Decizia nr. 35 din 14 august 2015.

Respinge în rest acţiunea cu privire la măsurile II.2 şi II.3 din decizie.

Menţine soluţia primei instanţe cu privire la măsura de la punctul I.3.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2018.

Procesat de GGC - LM