Validity of public procurement financial corrections for demonstrative sessions, double sanctions, and justified contract term extensions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub Dosar nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Sibiu a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale următoarele: anularea Notificării nr. x din 30 martie 2016, emisă de pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale; anularea Deciziei nr. 6129 din 17 august 2016 emisă de pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 26 din 13 februarie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Sibiu în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale, a anulat Notificarea nr. x din 30 martie 2016, emisă de pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale, a anulat Decizia nr. 6129/17.08.2016 emisă de pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 26 din 13 februarie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 483 C. proc. civ. a declarat recurs pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, pârâtul susţine că este profund viciat modul în care prima instanţă a înţeles să analizeze şi să soluţioneze litigiul supus judecăţii, transformându-se într-un veritabil reclamant, luând locul Spitalului în cadrul procesului şi, în vederea susţinerii unei aparenţe de legalitate a hotărârii pronunţate, a forţat şi transformat obligaţii exprese şi lipsite de echivoc ale O.U.G. nr. 34/2006 în norme anodine, situaţie de natură a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ.

Rezumând considerentele hotărârii recurate, prima instanţă apreciază justificat şi dispune anularea Notificării nr. x din 30 martie 2016 şi a Deciziei nr. 6129 din 17 august 2016, acte administrative prin intermediul cărora au fost constatate abaterile în ceea ce priveşte modul de atribuire a Contractului, respectiv a fost respinsă contestaţia formulată de Consiliului Judeţean Sibiu împotriva notificării referite, prin prisma faptului că încălcările reţinute în sarcina Consiliului Judeţean Sibiu nu sunt de natură a avea un posibil impact financiar.

Superficialitatea de care a dat dovadă prima instanţă nu trebuie validată prin hotărârea instanţei de recurs în condiţiile în care, contrar interpretării care se încearcă a fi acreditată prin hotărârea recurată, abaterile constatate nu pot fi analizate doar prin prisma unui eventual impact financiar cu atât mai puţin cu cât încălcările reţinute de reprezentanţii Ministerului constituie temeiuri pentru aplicarea de corecţii financiare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011.

Revenind la constatările Ministerului cu privire modul în care a fost realizată procedura de achiziţie, prima abatere reţinută a constat în faptul că prin fişa de date şi caietul de sarcini s-a prevăzut că ofertanţii vor susţine o sesiune demonstrativă în care se va evalua îndeplinirea cerinţelor funcţionale solicitate.

Prima instanţă apreciază că prezentarea unui demo corespunde specificului şi complexităţii contractului, astfel că nu poate fi considerată restrictivă şi că nu a permis asigurarea egalităţii de acces a ofertanţilor sau a avut ca efect crearea de obstacole nejustificate în ceea ce priveşte concurenţa, astfel că abaterea reţinută în sarcina reclamantului-intimat nu subzistă, fără însă a mai continua raţionamentul şi de a analiza în concret efectele pe care le-au produs abaterile reţinute de reprezentanţii Ministerului în ceea ce priveşte procedura de atribuire a Contractului.

De asemenea, în ceea ce priveşte aplicarea eronată a Deciziei CNSC nr. 2353/260/C/10/2775 din 7 august 2014, prima instanţă în mod eronat a reţinut că Consiliul Judeţean Sibiu a fost sancţionat de două ori, atât prin Notificarea nr. x din 6 martie 2015, cât şi prin Notificarea nr. x din 30 martie 2016 şi omite faptul că această neregulă a fost doar preluată în cadrul Notificării nr. x din 30 martie 2016 şi nu este singura neregulă sesizată care a fost sancţionată cu aplicarea corecţiei financiare.

O altă încălcare reţinută în sarcina Consiliului Judeţean Sibiu de către echipa de control din cadrul Ministerului o reprezintă încheierea Actelor adiţionale nr. x din 20 iulie 2015, nr. y din 12 octombrie 2015, nr. z din 3 noiembrie 2015 şi nr. xx din 3 decembrie 2015 la contractul nr. x din 24 septembrie 2014, abatere pe care prima instanţă o consideră de asemenea fără prea mare relevanţă şi nicidecum de natură a conduce la aplicarea corecţiei financiare aplicate Consiliului Judeţean Sibiu.

Instanţa omite însă a lua în considerare faptul că prin eludarea propriilor condiţii impuse în documentaţia de atribuire autoritatea contractantă a lezat dreptul acelor operatori economici care ar fi putut participa şi ei la procedura de atribuire dacă ar fi ştiut că termenul de execuţie al contractului de achiziţie nu este cel prevăzut în fişa de date şi în contractul iniţial (10 luni), ci unul ulterior, în condiţiile în care, termenul de livrare impus de achizitor prin documentaţia de atribuire poate constitui un factor determinant în decizia de a participa la procedură a potenţialilor ofertanţi, respectiv au fost încălcate prevederile O.U.G. nr. 34/2006.

În altă ordine de idei, instanţa se contrazice în raţionamentul expus în considerentele sentinţei prin aceea că, chiar dacă au fost încheiate actele adiţionale şi că prin acestea a fost prelungită durata iniţială a Contractului de furnizare x din 24 septembrie 2014, nu a presupus niciun cost financiar suplimentar pentru Consiliul Judeţean Sibiu, nu îşi mai continuă şirul argumentării pentru a arăta incidenţa eventualei excepţii raportat la speţa de faţă şi situaţiile stabilite de legiuitor în cadrul Normelor metodologice ca putând fi asimilate acelor abateri fără impact financiar, situaţie de natură a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ.

Chiar dacă ar fi ignorat ă defectuozitatea raţionamentului expus de prima instanţă în cuprinsul sentinţei şi s-ar considera că situaţiile constatate de reprezentanţii Ministerului ca fiind nereguli şi care au constituit temeiul sancţionării ar putea fi asimilate acelora ca fiind fără impact financiar (cu toate că nu poate fi vorba de aşa ceva în speţa de faţă atât timp cât nu a fost stabilită de către instanţă o asemenea identitate şi nici nu ar fi putut fi stabilită în condiţiile în care abaterile constatate sunt menţionate expres ca fiind dintre cele cărora le sunt incidente corecţiile financiare) instanţa avea obligaţia de a demonstra în concret lipsa unui impact financiar în ceea ce priveşte speţa de faţă.

Raţionamentul primei instanţe este şi de această dată defectuos atât timp cât se analizează doar aparent efectele încălcărilor realizate de autoritatea contractantă prin aceea că nu a fost avut în vedere că prin eludarea termenului de 10 luni, se constată că actele adiţionale conţin clauze care afectează evaluarea ofertelor din perspectiva factorilor de evaluare. Termenul de execuţie este un element esenţial al atribuirii contractului, iar modificarea substanţială a acestuia constituie o abatere care se sancţionează cu corecţii financiare.

Analizând per total modul în care a fost realizată procedura de achiziţie verificată de Minister şi în raport de constatările reţinute în sarcina Consiliului Judeţean Sibiu, se poate constata că atribuirea Contractului a fost viciată prin aceea că autoritatea contractantă a restricţionat participarea ofertanţilor la procedură (prin solicitarea unei sesiuni demonstrative), s-a încălcat principiul proporţionalităţii atunci când s-au stabilit criteriile de calificare şi selecţie, precum şi nivelul cerinţelor minime pe care ofertanţii/candidaţii trebuiau să le îndeplinească pentru a participa la procedura de achiziţie, contrar prevederilor art. 178 alin. (2) şi art. 179 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

Contrar aprecierii primei instanţe toate aceste abateri au un impact financiar prin aceea că atribuirea în acest mod viciat a Contractului a împiedicat şansa autorităţii contractante de a încheia un acord cu un operator economic poate mai potrivit şi în condiţii mai avantajoase pentru Consiliul Judeţean Sibiu.

Or, clemenţa acordată de prima instanţă nu ar face decât să încurajeze o astfel de conduită a Spitalului, care, pe viitor, în cadrul altor proceduri de achiziţie derulate, ar putea insista în eludarea principiilor care guvernează legislaţia achiziţiilor publice.

Faţă de aceste considerente, pârâtul solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat.

II Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că este nefondat, nefiind incidente niciunul din cele două motive de casare invocate de recurentul pârât.

Astfel cum rezultă din cele mai sus arătate, reclamanta a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 26 din 13 februarie 2017, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Raportat la motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, apărările formulate de pârât şi probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, instanţa de control judiciar observă că recurentul pârât afirmă că judecătorul fondului şi-a fundamentat soluţia pe baza unui raţionament contradictoriu, omiţând, totodată, să argumenteze de ce abaterile constatate în sarcina reclamantei nu au impact financiar.

Subliniază Înalta Curte că motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. este incident atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Pentru a se concluziona în sensul incidenţei art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în ipoteza menţionată de recurentul pârât, este necesar ca pretinsa contradicţie a considerentelor hotărârii să facă imposibil de înţeles soluţia la care s-a oprit judecătorul fondului, or, o atare ipoteză nu este demonstrată în cauză.

Este de observat faptul că instanţa fondului nu reţine, în privinţa niciuneia din abaterile constatate de pârât, inexistenţa unui prejudiciu la adresa bugetelor donatoare ci, în referire la abaterea reprezentată de prelungirea termenului contractului, arată că o atare măsură a fost justificată şi nu a presupus niciun cost suplimentar din partea achizitorului.

De aceea, constatând că nicăieri în cuprinsul sentinţei atacate instanţa fondului nu reţine existenţa unor abateri fără impact financiar, Înalta Curte constată nefondată critica la adresa legalităţii, grefată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Nefondat este şi motivul de casare privitor la pronunţarea hotărârii cu greşita aplicare a normelor de drept material, apreciază instanţa de recurs, pentru următoarele considerente:

Prin Notificarea nr. x din 30 martie 2016 a fost aplicată reclamantului o corecţie de 25% din valoarea Contractului de achiziţie nr. x din 24 septembrie 2014 încheiat de intimatul reclamant cu Asocierea SC A. SA - SC B. SRL.

În urma controlului s-a constat că: impunerea unei sesiuni demonstrative a produselor şi serviciilor ofertate reprezintă o restricţionare a accesului ofertanţilor la procedura de atribuire, fiind încălcate principiile transparenţei şi a tratamentului egal (corecţia financiară a fost stabilită în conformitate cu H.G. nr. 519/2006, Partea 1, pct. 11); aplicarea şi interpretarea eronată a Deciziei CNSC 2353/260/C10/2775 din 7 august 2014 a condus la încălcarea principiului tratamentului egal deoarece a fost reevaluată doar una dintre cele două oferte depuse (corecţia financiară a fost stabilită în conformitate cu H.G. nr. 519/2006, Partea 2, pct. 4); încheierea unor acte adiţionale a căror clauze afectează evaluarea ofertelor din perspectiva factorilor de evaluare, termenul de execuţie fiind un element esenţial al atribuirii contractului (corecţia financiară a fost stabilită în conformitate cu H.G. nr. 519/2006, Partea 1, pct. 1).

Soluţionând acţiunea formulată de reclamant împotriva Notificării nr. x din 30 martie 2016, curtea de apel constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte aplicarea unei corecţii de 25% pentru impunerea unei sesiuni demonstrative în cuprinsul caietului de sarcini, instanţa fondului reţine că în fişa de date a achiziţiei publice la capitolul IV.4.1 - Modul de prezentare a propunerii tehnice s-a prevăzut că ofertanţii vor susţine o sesiune demonstrativă în care se va evalua îndeplinirea cerinţelor funcţionale solicitate. S-a mai prevăzut că secvenţele de paşi din cadrul scenariilor ce vor fi parcurse în cadrul sesiunii demonstrative sunt cele precizate în Caietul de sarcini şi că aceasta se va finaliza cu un proces-verbal al şedinţei, semnat de comisia de evaluare şi de reprezentantul ofertantului.

Potrivit Caietului de sarcini ofertantul trebuia să prezinte un demo în vederea dovedirii capacităţii tehnice de a livra/produce produse similare celor care fac obiectul achiziţiei în cauză. Sunt enumerate şi scenariile pe care le vor conţine aceste sesiuni.

Pârâtul a apreciat că impunerea acestei cerinţe a condus la restricţionarea participării la procedura de atribuire.

Curtea reţine că dreptul autorităţii contractante de a solicita ca operatorul economic care participă la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică să facă dovada capacităţii sale tehnice şi/sau profesionale este prevăzut de art. 187 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

Analizând prevederile legale enunţate anterior rezultă că acestea nu interzic autorităţii contractante să solicite ofertanţilor mostre sau descrieri pentru a dovedirea capacităţii tehnice. Or, prezentarea unui demo în cadrul unei sesiuni demonstrative se încadrează în categoria mijloacelor pe care autoritatea contractantă le poate solicita ofertanţilor pentru a verifica capacitatea tehnică a acestora.

Curtea mai reţine că prezentarea unui demo corespunde specificului şi complexităţii propuselor care urmau a fi furnizate, fiind relevante pentru îndeplinirea contractului.

Aşadar, această cerinţă de calificare este relevantă, nu este disproporţionată în raport cu natura şi complexitatea contractului, astfel că nu poate fi considerată ca fiind restrictivă, autoritatea contractantă respectând prevederile art. 178 şi 179 din O.U.G. nr. 34/2006.

În sensul acestei concluzii sunt şi considerentele Deciziei nr. 2353/260 C10/2775 din 7 august 2014. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a reţinut că singura modalitate prin care autoritatea contractantă poate verifica faptul că sistemul informatic integrat va respecta cerinţele funcţionale este sesiunea demonstrativă şi că nici o descriere oricât de detaliată ar fi nu este nici necesară, nici suficientă, nici relevantă pentru a proba îndeplinirea cerinţelor funcţionale.

Raportat la cele menţionate anterior nu se poate susţine că impunerea unei sesiuni demonstrative nu a permis asigurarea egalităţii de acces a ofertanţilor sau a avut ca efect crearea de obstacole nejustificate în ceea ce priveşte concurenţa, astfel că abaterea reţinută în sarcina reclamantei nu subzistă.

Recurentul pârât a criticat Sentinţa civilă nr. 26 din 13 februarie 2017, afirmând, în primul rând că judecătorul fondului a manifestat superficialitate în privinţa modalităţii de abordare a cauzei, transformându-se într-un veritabil reclamant, luând locul Spitalului în cadrul procesului.

Constată instanţa de control judiciar că instanţa fondului a argumentat detaliat soluţia dispusă cu privire la această primă abatere, nefiind demonstrată de către recurentul pârât incidenţa prevederilor art. 448 pct. 6 sau 8 C. proc. civ.

Deşi recurentul pârât susţine că judecătorul fondului a cercetat superficial cauza, fără a justifica în niciun mod o atare afirmaţie, trebuie subliniat faptul că memoriul de recurs cuprinde elemente străine cauzei de faţă, fiind făcută referire la un spital, în contextul în care procedura de atribuire analizată în cadrul notificării nr. x din 30 martie 2016 nu vizează nicio achiziţie realizată de o autoritate contractantă spital.

Cât priveşte conformitatea soluţiei instanţei de fond cu normele de drept material incidente în cauză, a arătat judecătorul fondului faptul că impunerea unei sesiuni demonstrative are temei în cuprinsul prevederilor art. 187 şi 188 din O.U.G. nr. 34/2006, în conformitate cu care autoritatea contractantă poate impune ofertanţilor, în vederea verificării capacităţii tehnice a acestora, mostre, descrieri şi/sau fotografii a căror autenticitate trebuie să poată fi demonstrată în cazul în care autoritatea contractantă solicită acest lucru.

Pertinenţa şi utilitatea acestei sesiuni demonstrative a fost subliniată şi de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în cuprinsul Deciziei nr. 2353/260 C10/2775 din 7 august 2014, reţinând organismul de jurisdicţie că singura modalitate prin care autoritatea contractantă poate verifica faptul că sistemul informatic integrat va respecta cerinţele funcţionale este sesiunea demonstrativă şi că nici o descriere oricât de detaliată ar fi nu este nici necesară, nici suficientă, nici relevantă pentru a proba îndeplinirea cerinţelor funcţionale.

Cu toate acestea, recurentul pârât insistă în susţinerea punctului său de vedere, în sensul că autoritatea contractantă a restricţionat participarea la procedură şi a încălcat principiul proporţionalităţii, prin impunerea unei sesiuni demonstrative, fără a aduce un minim de elemente concrete în sprijinul acestei teze, de natură a reliefa incidenţa vreuneia din ipotezele prevăzute la art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte aplicarea unei corecţii de 25% pentru aplicarea eronată a Deciziei CNSC nr. 2353/260/C/10/2775 din 7 august 2014, instanţa fondului constată că, prin Notificarea nr. x din 6 martie 2015 a fost aplicată reclamantei o corecţie de 25% din valoarea Contractului de achiziţie nr. x din 24 septembrie 2014 încheiat cu Asocierea SC A. SA - SC B. SRL.

În fapt, în urma controlului s-a constat că autoritatea contractantă a aplicat eronat Decizia CNSC 2353/260/C10/2775 din 7 august 2014 ceea a condus la încălcarea principiului tratamentului egal deoarece a fost reevaluată doar una dintre cele două oferte depuse. Pentru abaterea săvârşită i s-a aplicat o corecţie financiară, stabilită în conformitate cu H.G. nr. 519/2006, Partea 2, pct. 4).

Sub acest aspect, curtea de apel reţine că reclamanta a formulat o acţiune în contencios administrativ împotriva celor două acte administrative, acţiune ce a format obiectul Dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia (prin sentinţa nr. 77/2016 a fost anulată notificarea mai sus menţionată; împotriva acestei sentinţe a fost declarat recurs acesta nefiind soluţionat până la data pronunţării prezentei sentinţe).

Curtea reţine, aşadar, că pentru aceeaşi abatere reclamanta a fost sancţionată de două ori, atât prin Notificarea nr. x din 6 martie 2015, cât şi prin Notificarea nr. x din 30 martie 2016, atacată în prezentul dosar.

Or, nimeni nu poate fi sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă conform principiului ne bis in idem, motiv pentru care se impune anularea actelor atacate în ceea ce priveşte această abatere.

Şi sub aspectul modalităţii de soluţionare a acţiunii reclamantei cu privire la această abatere a formulat critici recurentul pârât, rezumându-se la susţinerea în sensul că prima instanţă în mod eronat a reţinut că Consiliul Judeţean Sibiu a fost sancţionat de două ori, atât prin Notificarea nr. x din 6 martie 2015, cât şi prin Notificarea nr. x din 30 martie 2016 şi omite faptul că această neregulă a fost doar preluată în cadrul Notificării nr. x din 30 martie 2016 şi nu este singura neregulă sesizată care a fost sancţionată cu aplicarea corecţiei financiare.

Or, constată Înalta Curte că, în cuprinsul Notificării nr. x din 30 martie 2016, recurentul pârât motivează explicit reţinerea abaterii pe marginea modalităţii de punere în aplicare a Deciziei CNSC 2353/260/C10/2775 din 7 august 2014, prin evaluarea doar a unei oferte, ceea a condus la încălcarea principiului transparenţei şi al tratamentului egal, cu consecinţa aplicării unei corecţii de 25%.

În atare context, aserţiunile recurentului pârât, în sensul că judecătorul fondului a reţinut în mod greşit aplicarea aceleiaşi corecţii sunt contrazise în mod flagrant de conţinutul propriului său act, reprezentat de Notificarea nr. x din 30 martie 2016.

În ceea ce priveşte aplicarea unei corecţii de 25% pentru prelungirea termenului de îndeplinire a contractului prin actele adiţionale nr. x, 7, 8 şi 9, instanţa fondului reţine că prin actele adiţionale mai sus menţionate a fost prelungită durata iniţială a Contractului de furnizare x din 24 septembrie 2014 însă, analizând aceste acte adiţionale se constată că în cuprinsul lor sunt indicate motivele care justificau prelungirea duratei contractului, astfel: protocoalele de colaborare de la nivel naţional dintre diferite instituţii ale statului care aveau obligaţia furnizării unor date ce urmau a fi preluate în soluţia informatică, şi pe care autoritatea contractantă s-a obligat să le pună la dispoziţia furnizorului, nu au fost încheiate în termen util, astfel încât termenul de îndeplinire al contractului asumat iniţial să poată fi îndeplinit, datele ce trebuiau să fie puse la dispoziţia furnizorului de către primăriile partenere în cadrul proiectului au fost comunicate cu întârziere, colaborarea greoaie cu primăriile partenere datorată lipsei de personal sau a pregătirii necesare în domeniul IT.

Mai trebuie reţinut că prelungirea termenului nu a presupus niciun cost financiar suplimentar pentru Consiliul Judeţean Sibiu şi că însuşi contractului de finanţare a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2015.

Pârâtul a apreciat că procedând în acest mod reclamanta a săvârşit abaterea prevăzută de Partea 1, pct. 1 din H.G. nr. 519/2006, respectiv: modificarea substanţială a contractului în raport cu anunţul de participare sau cu documentaţia de atribuire.

Reţine instanţa fondului că, deşi termenul de execuţie reprezintă un element esenţial ala atribuirii contractului, prelungirea justificată a acestuia nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerată o modificare substanţială a contractului în raport cu anunţul de participare sau cu documentaţia de atribuire (nu se poate susţine că prelungirea termenului iniţial de execuţie: ar reprezenta o condiţie nouă care dacă ar fi fost inclusă iniţial în documentaţia de atribuire ar fi permis admiterea altor ofertanţi, ar fi permis atribuirea contractului altui ofertant, ar fi modificat echilibrul economic în favoarea contractantului în condiţiile în care nu s-a dovedit existenţa unor costuri financiare suplimentare sau ar fi afectat major natura şi condiţiile de implementare) astfel că abaterea reţinută în sarcina reclamantei nu subzistă.

În legătură cu modalitatea de soluţionare a acţiunii reclamantei ce viza această abatere, recurentul pârât a criticat Sentinţa civilă nr. 26 din 13 februarie 2017, fără a combate în niciun mod teza reţinută de judecătorul fondului, în sensul că prelungirea termenului iniţial al contractului a fost justificată obiectiv.

De asemenea, recurentul pârât arată că judecătorul fondului reţine, fără temei, că abaterea este pur formală, neavând impact financiar, or, a arătat instanţa de control judiciar, cu prilejul analizei motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., că instanţa fondului nu a reţinut faptul că prelungirea termenului contractului este o abatere fără impact financiar pentru bugetul donator ci doar faptul că prelungirea acestui termen nu a impus niciun cost suplimentar pentru autoritatea contractantă.

În consecinţă, constatând că recurentul pârât nu a demonstrat nelegalitatea Sentinţei civile nr. 26 din 13 februarie 2017 nici prin raportare la conţinutul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale împotriva Sentinţei nr. 26 din 13 februarie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM