Tax authority's appeal dismissed; suspension of fiscal execution order upheld pending annulment merits.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018 reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a învestit instanţa cu acţiune având ca obiect suspendarea executării Dispoziţiei obligatorii nr. 55 din 31 iulie 2018 până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale a căror suspendare se solicită.

Prin Sentinţa civilă nr. 140/2018 pronunţată în data de 8 octombrie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta DGRFP Braşov - Serviciul de Inspecţie Economico-Financiară Braşov, suspendând executarea Dispoziţiei obligatorii nr. 55 din 31 iulie 2018, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului.

Împotriva Sentinţei nr. 140/2018 din data de 4 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva recursului promovat de recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare intimata-reclamantă SC A. SRL, în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul recursului solicită respingerea acestuia, ca nefondat şi pe cale de consecinţă menţinerea sentinţei recurate.

Recurenta-pârâtă a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante, în cuprinsul căruia solicită a se respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte susţinerile acesteia pe fondul recursului, solicită instanţei a le înlătura şi a dispune admiterea recursului promovat de autoritate, casarea sentinţei recurate şi rejudecând în fond a dispune respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

Prin motivele de recurs se critică sentinţa atacată, prin care a fost admisă cererea de suspendare având ca obiect Dispoziţia obligatorie nr. 55 din 31 iulie 2018 pe motiv că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material respectiv a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Se susţine de recurenta-pârâtă că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv condiţia cazului justificat în condiţia existenţei unei pagube iminente.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat în sensul definit prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. 2) din Legea nr. 554/2004 recurenta-pârâtă apreciază că prima instanţă pe situaţia de fapt a existenţei controalelor a făcut o concluzie între actele administrativ fiscale şi cele economico-financiare neexistând interdependenţă între activitatea de control a organelor de inspecţie fiscală finalizată prin emiterea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/2016 în activitatea de reverificare a organelor de inspecţie economico-financiară.

Se arată că în mod nelegal prima instanţă a reţinut a fi un caz bine justificat faptul că Decizia de impunere nr. x din 16 septembrie 2016 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 16 septembrie 2016 a fost suspendată în baza Sentinţei civile nr. 17 din 29 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov. Aceasta deoarece această sentinţă a fost casată prin Decizia nr. 3813 din 28 noiembrie 2017 pronunţată de ÎCCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data pronunţării instanţei de fond decizia de impunere din 16 septembrie 2016 fiind executorie.

Se arată că prin Sentinţa nr. 17 din 29 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul x/2017 s-a decis suspendarea Deciziei de impunere nr. x din 22 decembrie 2016, sentinţă nedefinitivă, recursul având termen de soluţionare 7 februarie 2019.

Se arată că soluţia de clasare dispusă la data de 22 martie 2018 pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală nu are legătură cu Dispoziţia obligatorie nr. 55 din 31 iulie 2018 prin care nu s-au stabilit în sarcina societăţii taxe şi impozite fiscale ca urmare a constatării unor fapte de evaziune fiscală, ci s-au stabilit în sarcina acesteia două măsuri respectiv 1 - reorganizarea activităţii de control financiar preventiv şi 2 - înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a diferenţei în sumă de 70.030.943,96 RON reprezentând subvenţie încasată necuvenit şi a accesoriilor aferente în sumă de 58.608.896 RON, temeiul măsurilor fiind dispoziţiile O.G. nr. 119/1999.

În ceea ce priveşte reţinerea primei instanţe privind îndeplinirea celei de a doua condiţii a pagubei iminente recurenta-pârâta o apreciază ca fiind nelegală şi contrară jurisprudenţei ÎCCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal. Aceasta deoarece paguba nu poate fi prezumat a fi îndeplinită numai prin cuantumul ridicat al sumei contestate, în cauză nefiind administrate probe privind iminenţa procedurii unui prejudiciu în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. "ş" din Legea nr. 554/2004.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Dispoziţiei obligatorie nr. 55 din 31 iulie 2018 ca nefondată.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a invocat excepţiile tardivităţii formulării recursului a nulităţii recursurilor şi pe fond a solicitat în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare faţă de excepţiile invocate şi pe fondul recursului.

Ambele pârâte au depus acte la dosar în condiţiile art. 497 alin. 2 C. proc. civ.

În şedinţa publică din 21 mai 2019 Curtea a luat act că reclamanta-intimată, în raport de actele dosarului nu mai înţelege să susţină excepţia tardivităţii, apreciind că recursul a fost declarat în termenul de 5 zile de la comunicare prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Curtea a dat cuvântul părţilor pe excepţia nulităţii recursului şi pe recursul declarat de recurenta-pârâtă.

Excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă urmează a fi apreciată ca nefondată şi respinsă ca atare pentru următoarele motive.

Obiectul recursului îl constituie Sentinţa civilă nr. 140 din 4 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov prin care a fost admisă cererea de suspendare a Dispoziţiei obligatorii nr. 55 din 31 iulie 2017 formulată în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, Curtea apreciază că nu poate opera sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 alin. (1) C. proc. civ. deoarece aspectele de nelegalitate care privesc sentinţa recurată pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., respectiv în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care priveşte greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv a normelor de drept material care au refuzat temeiul cererii de suspendare.

În consecinţă, Curtea va respinge ca nefondată excepţia nulităţii recursului.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate şi actele depuse Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază că soluţia recurată, prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării Dispoziţiei obligatorii nr. 55/31 iulie 2018 până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii având ca obiect anularea este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, în cauză fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condiţiile de natură a înlătura temporar regula executării imediate a actului administrativ contestat.

În ceea ce priveşte prima condiţie a suspendării astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. 2) din Legea nr. 554/2004 respectiv condiţia existenţei unui caz bine justificat de natură a infirma prezumţia de legalitate a actului administrativ a cărei suspendare provizorie a fost dispusă, Curtea nu va reţine susţinerile din recurs apreciind că prima instanţă în mod corect a constatat îndeplinirea acestei condiţii în prezenta cauză.

Prima instanţă a constatat corect în sensul că există o interdependenţă între activitatea de control a organelor de inspecţie fiscală finalizată prin emiterea Raportului de inspecţie 113/2016 şi acţiunea de revizuire în urma căruia s-au dispus celor două măsuri cuprinse în dispoziţia obligatorie nr. 55 din 31 iulie 2018 constatările din Raportul de inspecţie fiscală x/2016 sunt cuprinse în Dispoziţia obligatorie, iar la baza emiterii dispoziţiei obligatorii au stat mai multe decizii de impunere emise în cursul anului 2016 respectiv decizia de impunere nr. x din 16 septembrie 2016 şi ulterior Decizia de impunere nr. x din 22 decembrie 2016, aceasta din urmă fundamentând în fapt şi în drept măsurile cuprinse în Dispoziţia obligatorie nr. 55/2018 care formează obiectul prezentei cereri de suspendare în special a măsurii nr. 2 privind înregistrarea în contabilitate a unor cerinţe bugetare în sumă de 70.030.943 RON reprezentând subvenţie încasată necuvenit şi accesorii în cuantum de 58.608.894 RON.

Este necontestat faptul care rezultă din acte că Sentinţa civilă nr. 157 din 28 octombrie 2016 a Curţii de Apel Braşov a fost casată fiind respinsă definitiv cererea de suspendare având ca obiect Decizia de impunere nr. x din 16 septembrie 2016.

Dar acest fapt nu înlătură îndeplinirea în prezenta cauză a condiţiei existenţei cazului bine justificat în condiţiile în care Decizia de impunere nr. x din 22 decembrie 2016 care a stat la baza emiterii dispoziţiei obligatorii este suspendată provizoriu prin hotărâre definitivă Sentinţa nr. 17 din 29 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Braşov filele x dos recurs fiind definitivă în baza Deciziei ÎCCJ din 7 februarie 2019.

Acest aspect reprezintă în opinia Curţii un argument care susţine legalitatea sentinţei atacate fiind un indiciu aparent temeinic de răsturnare a prezumţiei de legalitate fără a se analiza pe fond, conţinutul actului administrativ.

Un alt aspect de fapt care este de natură a crea o aparenţă de nelegalitate corectă în conduita autorităţilor fiscale faţă de societatea reclamantă faţă de care au fost efectuate în mai multe inspecţii fiscale succesive fiind emise acte de control decizii de impunere şi dispoziţii obligatorii contestate aflate în diferite etape procesuale care pe fond nu au fost finalizate cu o hotărâre definitivă care să stabilească cu certitudine dacă reclamanta datorează vreo sumă bugetului de stat în care este cuantumul acestei creanţe.

Referitor la condiţia pagubei iminente definite prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi provizoriu, Curtea apreciază că în mod corect prima instanţă a constatat îndeplinirea acestei condiţii. Recurenta-pârâtă a contestat această condiţie a fi îndeplinită numai sub aspectul cuantumului sumei contestate. Dar cuantumul ridicat al sumei menţionate în Dispoziţia obligatorie nr. 55/2018 în sumă de 128.639.839,68 RON reprezintă numai un aspect al condiţiei pagubei iminente. În mod corect prima instanţă a arătat împrejurările, probate cu acte, din care rezultă efectele negative ale impunerii în condiţiile a înregistrării acestei sume şi a executării acestei sume în raport de activitatea societăţii reclamante şi faţă de angajaţii săi şi societăţile partenere, în raport de specificul activităţii societăţii reclamante.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL, ca nefondată.

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva Sentinţei civile nr. 140/2018 din 4 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM